Ridicarea suspendării executarii silite dispusa in temeiul art. 39 din l. 85/2014

Sentinţă civilă 1578 din 02.10.2014


Pe rol fiind solutionarea cererii formulate de către creditoarea – reclamantă  P B RSA privind ridicarea suspendării executării silite faţă de debitoarea SC I SRL prin lichidator judiciar  M R L SPRL.

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului I la data de 29.04.2014, creditoarea P B R Sa a solicitat în contradictoriu cu debitoarea SC  I  SRL să se dispună în temeiul art. 39 din Legea 85/2006 ridicarea suspendării executării silite instituită în temeiul art. 36 din Legea 85/2006.

În fapt, creditoarea a arătat că a încheiat cu debitoarea contractul de credit nr.  /27.04.2009, având ca obiect acordarea unui credit pentru achiziţionarea autovehiculului marca V P CC, serie şasiu WV. precizează reclamanta că debitoarea a constituit o garanţie reală mobiliară asupra acestui autovehicul în favoarea sa, garanţie înscrisă în Arhiva electronică de garanţii reale mobiliare prin avizul nr. KTP din 30.04.2009.

Susţine că în baza acestui contract s-a înscris la masa credală a debitoarei, cu o creanţă garantată, că i s-a predat autovehiculul – obiect al garanţiei la 10.01.2013, potrivit procesului verbal încheiat cu această ocazie, că a adus acest aspect la cunoştinţa lichidatorului judiciar şi i-a solicitat acordul cu privire la vânzarea bunului, însă lichidatorul judiciar i-a comunicat că nu este de acord cu acest lucru, arătându-i că potrivit art 36 din Legea 85/2006 se suspendă de drept toate acţiunile judiciare şi extrajudiciare de executare a bunurilor debitoarei.

Susţine creditoarea că în aceste condiţii este îndreptăţită să se îndrepte împotriva bunului obiect al garanţiei şi că se impune ridicarea suspendării executării silite şi încuviinţarea valorificării bunului de către ea, motivat de faptul că există riscul diminuării valorii obiectului garanţiei şi implicit să se reducă valoarea garanţiei, făcând referire la disp. art. 39 LPI.

În drept s-au invocat art. 36, 39 LPI.

Cererea a fost legal timbrată.

Lichidatorul judiciar M R L  S.P.R.L. a formulat întâmpinare, prin care a arătat că nu este de acord cu cererea creditoarei, întrucât nu ar fi respectate  dispoziţiile art. 116-118 LPI.

S-au depus la dosar înscrisuri: contractele menţionate, dovada înscrierii garanţiei la  Arhiva Electronică de Garanţii Reale Mobiliare, etc.

Analizând cererea de faţă, judecatorul sindic reţine următoarele:

Prin sent.com. 1358/26.10.2011, pronunţată în dosarul /99/2011 al Tribunalului I s-a dispus deschiderea procedurii generale a insolvenţei împotriva debitorului SC  I  SRL, iar prin sent civ 949/30.05.2012 s-a dispus începerea procedurii falimentului împotriva aceleiaşi debitoare.

Reclamanta – creditoare a făcut dovada că deţine împotriva debitoarei o creanţă garantată, acesta fiind înscrisă în tabelul preliminar şi în cel definitiv cu o creanţă garantată potrivit art 121 pct 2 LPI.

În  conformitate cu prevederile art.36 din Legea nr.85/2006," de la data deschiderii procedurii, se suspenda de drept toate acţiunile judiciare si extrajudiciare pentru realizarea creanţelor asupra debitorului sau bunurilor sale", fiind evidenta extinderea aplicabilităţii acestor dispoziţii legale si asupra oricărei forme de urmărire silita individuala pornita împotriva debitorului .

Rezulta aşadar, fără posibilitate de interpretare contră că principiul efectului suspensiv consacrat de aceste prevederi legale opreşte demersurile individuale ale creditorilor împotriva debitorului sau bunurilor sale, interzicând acestora sa înceapă sau sa continue o urmărire silita pe cont propriu asupra debitorului,fiind suspendate sau oprite si masurile de indisponibilizare,fie cele asiguratorii fie cele executorii,procedura insolvenţei fiind un impediment la executarea silita individuală.

Acest efect suspensiv de urmărire individuala urmăreşte prezervarea caracterul concursual, colectiv si egalitar al procedurii insolvenţei in cadrul căreia creditorii sunt chemaţi să-şi realizeze creanţa in mod colectiv si organizat pentru evitarea incertitudinii la nivelul masei pasive care nu ar putea fi stabilită cu exactitate în cazul în care unele creanţe se realizează în afara procedurii,prin continuarea acţiunilor individuale ale creditorilor si evitarea diminuării patrimoniului debitorului in detrimentul colectivităţii creditorilor.

Întrucât suspendarea nu este lăsată la latitudinea judecătorului-sindic sau executorului (fiscal, bancar, judecătoresc), ci operează de drept, în efectul legii, este evident ca după deschiderea procedurii faţă de debitor, produsă in cauza la data de 26.10.2011, creditoarea -reclamantă nu mai poate proceda la executarea bunurilor acestuia, ridicarea suspendarii putând fi acordata prin excepţie, doar in condiţiile strict si limitativ prevăzute de art. 39 din Legea nr.85/2006 conform căruia, creditorul titular al unei creanţe garantate cu ipoteca , gaj sau alta garanţie reala mobiliara ori drept de retenţie de orice fel poate solicita judecătorului-sindic ridicarea suspendării prevazută de art.36 cu privire la creanţa sa si "valorificarea imediata,in cadrul procedurii, cu aplicarea corespunzătoare a dispoziţiilor art.116-118 si cu condiţia achitării din preţ a cheltuielilor prevăzute de art.121 alin.1 pct.1, a bunului asupra căruia poartă garanţia sau dreptul de retenţie...".

 Pe lângă condiţiile generale sus enunţate in care operează suspendarea referitoarea la calitatea de creditor garantat a titularului al unei astfel de cereri si respectiv efectuarea lichidării bunului care formează obiectul garanţiei, cu aplicarea prevederilor art.116-118 din Legea nr.85/2006,  art.39 pct. A si B reglementează si o serie de condiţii speciale ce condiţionează acordarea suspendării si care se refera la obiectul garanţiei

Prin cererea sa creditoarea a făcut trimitere re riscul diminuarii valorii obiectului garanţiei datorită specificului produsului ce constituie obiectul garanţiei, ipoteză care se regăseşte în dispoziţiile art 39 al 1 lit B pct a LPI.

Poziţia lichidatorului judiciar, de opunere la cererea de faţă, se întemeiază exclusiv pe împrejurarea că petenta creditoare solicită a se încuviinţa ca valorificarea să se realizeze de către însăşi creditoare.

Aşa cum am arătat, dispoziţiile legii 85/2006 sunt imperative şi explicite în acest sens, respectiv valorificarea se va face imediat, în cadrul procedurii, cu aplicarea corespunzătoare a dispoziţiilor art.116-118 si cu condiţia achitării din preţ a cheltuielilor prevăzute de art.121 alin.1 pct.1, a bunului asupra căruia poartă garanţia sau dreptul de retenţie.

Efectul suspendării prevederilor art 36 din lege se referă exclusiv la posibilitatea acordată lichidatorului judiciar de a valorifica cu prioritate obiectul garanţiei.

Deşi în cauză creditoarea nu a făcut dovada întrunirii condiţiilor prev de art 39 al 1lit B pct a), deoarece din motivarea cererii nu rezulta in ce ar consta protectia necorespunzatoare sau existenta unui pericol real ca bunurile gajate sa sufere o diminuare apreciabila, totuşi, dată fiind poziţia procesuală a lichidatorului judiciar şi faza procesuală a procedurii colective în care se află debitoarea- respectiv aceea a falimentului, cu specificul valorificării averii debitoarei, judecatorul sindic apreciază că nu există impedimente pentru valorificarea imediata a bunului autovehicul marca V P CC, serie şasiu WV de către lichidatorul judiciar, în cadrul procedurii de faţă, cu respectarea dispoziţiilor art. 39, 116-118 LPI.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII,

HOTĂRĂŞTE:

Admite în parte cererea formulată de creditoarea P B R Sa  privind ridicarea suspendării executării silite faţă de debitoarea SC  I  SRL.

Dispune ridicarea măsurii suspendării executării silite asupra bunului debitoarei SC  I  SRL, autovehicul marca V P CC, serie şasiu WV şi dispune valorificarea imediată în cadrul procedurii, de către lichidatorul judiciar, cu respectarea dispoziţiilor art. 39, 116-118 LPI.