Contestatie creanta inscrisa in tabelul definitiv rectificat

Sentinţă civilă 1481 din 10.09.2014


Pe rol fiind solutionarea contestatiei formulate de catre debitoarea SC A SRL, prin administrator special B C N cu privire la creanţa creditoarei DGRFP înscrisă în tabelul definitiv rectificat întocmit de către administratorul judiciar C I SPRL.

Prin cererea înregistrată pe rolul instanţei la data de 04.06.2014, debitoarea S.C. A S.R.L., prin administrator special B N C, a contestat la tabelul definitiv rectificat, respectiv creanţa creditoarei DGRFP I sub aspectul rangului de creanţă garantată.

În fapt, contestatoarea a arătat că aceasta creanţă a fost înscrisă în tabelul preliminar de creanţe al debitoarei ca fiind o creanţă bugetară, potrivit art 123 pct 4 din Legea 85/2006, acelaşi rang fiind stabilit creanţei si în tabelul definitiv.

Că ulterior întocmirii şi votării de către creditori a planului de reorganizare de către creditori, administratorul judiciar a întocmit tabelul definitiv rectificat, nr. /276/29.05.2014, în care a înscris creanţa în cauză la categoria creanţelor garantate, sub condiţie, până la evaluarea garanţiei.

Susţine debitoarea - contestatoare că procesul verbal de sechestru pentru bunuri mobile încheiat la 11.09.2013, care a fost avut în vedere la acordarea rangului de creanţă garantată, trebuie interpretat prin prisma dispoziţiilor art 2328 din Noul Cod Civil, dar şi a prevederilor art. 2494 NCC raportat la art. 2409 al 2, 2413 şi următ NCC.

În esenţă susţine contestatoarea că simpla instituire a sechestrului mobiliar nu este suficientă dacă terţii nu au cunoştinţă de existenta acestei creanţe, fiind necesar ca organul fiscal să îndeplinească formalităţile generale pentru opozabilitate, în condiţiile art. 2494 NCC raportat la art. 2409 al 2, 2413 şi următ NCC.

Susţine că în cauza de faţă, o atare publicitate nu a fost realizată, nefiind menţionat procesul verbal de sechestru la arhiva electronică de garanţii.

În drept a invocat art 75 din Legea 85/2006.

Contestaţia a fost legal timbrată.

Creditorul contestat nu a depus întâmpinare.

Administratorul judiciar C I SPRL - Filiala I a depus întâmpinare, prin care a arătat că modificarea rangului creanţei s-a realizat în urma reanalizării creanţei creditoarei contestate, când s-a constatat că declaraţia de creanţă este însoţită de titluri executorii, dar şi de procesul verbal de sechestru pentru bunuri mobile încheiat la 11.09.2013, precum şi de situaţia avizelor electronice AEGRM emise la 11.09.2013.

s-a ataşat la dosarul cauzei tabelul preliminar si tabelul definitiv rectificat contestat.

Analizând cauza de faţă, instanţa reţine următoarele:

Prin încheierea civilă nr. 338/09.10.2013 s-a dispus deschiderea procedurii generale a insolvenţei împotriva debitorului S.C. A S.R.L., în cauză a fost numit administrator judiciar provizoriu C I SPRL – Filiala I.

În exercitarea atribuţiilor legale, administratorul judiciar a întocmit tabelul preliminar al creanţelor nr. /206/15.01.2013, necontestat, în care a înscris creditoarea DGRFP I cu o creanţă bugetară în valoare de 390 675 lei.

Ulterior, a fost întocmit tabelul definitiv al creanţelor nr. /231/21.02.2014, în care creanţa în cauză a fost înscrisă cu aceeaşi valoare şi acelaşi rang.

Administratorul judiciar a arătat că în urma solicitării creditorului, a procedat la reanalizarea creanţei şi a întocmit tabelul definitiv rectificat, rectificând rangul creanţei creditoarei DGRFP I.

Debitoarea contestă rangul creanţei garantate cu care a fost înscrisă DGRFP I. Astfel, recunoaşte întocmirea procesului verbal de sechestru pentru bunuri mobile încheiat la 11.09.2013, însă susţine că neînscrierea acestuia la AEGRM, îl face inopozabil terţilor şi, ca atare nu poate constitui temei pentru acordarea rangului.

Sub acest aspect, pe de o parte, administratorul judiciar a arătat că a avut în vedere şi situaţia avizelor electronice AEGRM emise la 11.09.2013, iar pe de altă parte, instanţa va reţine că o atare apărare nu poate fi primită din partea debitoarei.

Astfel, aşa cum însăsi debitoarea a arătat, înscrierea procesului verbal de sechestru în arhiva de garanţii electronică are ca rol publicitatea garanţiei faţă de terţi. Or, debitoarea nu are calitatea de terţ faţă de procesul verbal de sechestru, acesta fiind semnat de către debitoare încă de la încheierea lui.

Debitoarea nu se poate prevala de dispoziţiile legale referitoare la inopozabilitate, întrucât acestea au fost edictate doar cu scopul protejării intereselor terţilor faţă de actul care consfinţeşte garanţia.

Pe cale de consecinţă, contestaţia debitoarei urmează a fi respinsă ca nefondată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII,

HOTĂRĂŞTE:

Respinge contestatia formulată de debitoarea S.C. A S.R.L., prin administrator special B N C, cu privire la tabelul definitiv rectificat, respectiv cu privire la creanţa creditoarei DGRFP I.