Cerere

Constată că prin acţiunea înregistrată pe rolul acestei instanţe la data de

31.01.2017,  sub nr. 404/260/2017, reclamanta UAT COMĂNEŞTI, cu sediul in  str. Ciobănuş, nr. 2, jud. Bacău a solicitat in contradictoriu cu pârâtele  EON ENERGIE ROMANIA SA,cu sediul in ….,  SOCIETATEA ROMÂNĂ DE TELEVIZIUNE, cu sediul in ………., SOCIETATEA ROMÂNĂ DE RADIODIFUZIUNE, cu sediul in …….,  obligarea acestora la  ştornarea facturilor emise  de la data anulării temeiului legal in baza căruia au fost emise, să returneze sumele încasate nelegal si să nu mai emită alte facturi pentru viitor.

Actiunea a fost legal timbrată, fiind motivată in fapt si in drept.

Analizând actele dosarului, instanta retine următoarele:

Constată că reclamanta a solicitat chemarea în judecată a celor trei pârâte şi restituirea taxelor de televiziune şi radiodifuziune de care beneficiază societăţile de televiziune şi radiodifuziune ca urmare a colectării acestor taxe de către societatea distribuitoare de energie electrică. Prin întâmpinare, RTV a invocat excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune al reclamantei în ce priveşte pretenţiile mai vechi de trei ani de la data introducerii acţiunii. Data introducerii acţiunii este 31.01.2017. Prevederile Codului Civil, art. 2517, stabilesc că termenul de prescripţie este de 3 ani dacă legea nu prevede un alt termen .

În situaţia de faţă, posibilitatea solicitării acestor taxe este în aprecierea instanţei, stabilită pe o perioadă de 3 ani anterioară introducerii acţiunii, respectiv data de 31.01.2014.

Instanţa va admite excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune al reclamantei în ce priveşte pretenţiile legate de restituirea taxelor anterior datei de 31.01.2014.

Tot prin  întâmpinare, RTV a invocat excepţia inadmisibilităţii acţiunii, excepţie pe care instanţa o va respinge ca nefondată,  întrucât apreciază că acţiunea în pretenţii a fost corect îndreptată împotriva societăţii colectoare a acestor taxe, cât şi a societăţilor beneficiare ale acestor taxe.

Pe fondul cauzei, reclamanta arată că nu datorează aceste taxe, respectiv de televiziune şi radiodifuziune, taxe colectate de E.ON ENERGIE ROMÂNIA SA prin intermediul facturilor de energie electrică,  întrucât s-a admis excepţia de nelegalitate a prevederilor art. 3 al. 1 şi 1 indice 1 din HG. Nr. 977/2003 prin sentinţa civilă  nr. 225/2013, publicată în MO 311/2016 a Curţii de Apel Tg. Mureş,  în legătură cu obligaţiile  la plata taxei de radiodifuziune, dispunându-se anularea prevederilor  corespunzătoare din HG arătat.

Cu privire la taxa de televiziune, reclamanta arată că  s-a dispus anularea prevederilor art. 3 al. 1 din HG 978/2003 ca urmare a sentintei civile nr.  185/2010,  publicată în M.O. nr.  318/2011, a Curţii de Apel Cluj,  în legătură cu plata taxei în cauză.

Reclamanta arată că  H.G. nr.  977 şi 978/2003,  prin care erau stabilite categoriile de plătitori - persoane juridice, au fost anulate, nemaiexistând în prezent  temei legal pentru colectarea taxei de televiziune şi radiodifuziune.

În consecinţă, reclamanta arată că nu este în prezent obligată prin nici un act normativ să plătească serviciul  public de  şi de radiodifuziune, solicitând restituirea  sumei de 2070 lei reprezentând taxa radio şi de 3450 lei taxa TV.

Instanţa apreciază că în cauză sunt incidente prevederile Lg. nr. 41/1994,  privind funcţionarea societăţii române de radiodifuziune şi societăţii române de televiziune iar obligaţia privind plata taxelor către aceste societăţi este stabilită prin Lg.41/1994,  Lg. 533/2003 de aprobare a OUG 71/2003,  HG nr. 977 şi  H.G.  nr. 978,  au emise în vederea  aplicării prevederii L.41/1994.

Serviciile prestate de către cele două societăţi sunt servicii publice iar Lg. nr. 41/1994,  prevede că au obligaţia să plătească taxele respective toate persoanele juridice, cu excepţia celor care declară pe propria-răspundere că nu deţin receptoare radio  sau TV .

Reclamanta nu a făcut o astfel de declaraţie pe proprie – răspundere,  astfel încât se poate prezuma faptul că la sediul reclamantei există aparate ce pot recepţiona programe radio sau TV .

In categoria beneficiarilor serviciilor de radio şi televiziune intră orice instituţie  persoană juridică care beneficiază de aceste servicii. Nu se poate aprecia în cauză că reclamanta nu beneficiază în prezent de servicii de radio sau TV.

Legislaţia în vigoare, stabileşte obligativitatea plăţii  taxei radio şi taxei TV. pe care o condiţionează de calitatea de beneficiar al serviciului respectiv, aspect ce în cauza de faţă este îndeplinit.

Reclamanta nu a dovedit în cauză în mod expres că nu beneficiază de aceste servicii şi nici faptul că a făcut declaraţia  pe proprie - răspundere că nu beneficiază de serviciile radio şi TV., fapt pentru care, raportat la prev. Lg. nr.

41/1994, este obligată la plata acestor taxe.  Reclamanta invocă doar aspecte de drept legate de apariţia deciziilor nr. 185/2010 şi 2002/2009,  care nu afectează prevederile Lg. nr. 41/1994.

Deciziile respective privesc persoane juridice ce au avut în cauzele de faţă calitatea de reclamanţi, soluţiile în cauză reprezentând derogări de la lege, punctuale. Derogările cu caracter general nu pot apărea decât în situaţia în care problema este reglementată printr-un act normativ cu valoare cel puţin egală cu a actului normativ ce a introdus obligaţia de plată, respectiv prin lege.

În consecinţă, perceperea taxelor radio şi TV în momentul de faţă se raportează la legea în vigoare  nr. 41/1994,  în mod legal. Colectarea acestor taxe s-a dispus tot prin lege, să se facă prin intermediul societăţii de distribuire a energiei electrice prin facturarea pe facturile de energie electrică.

Curtea Constituţională prin Decizia nr.  297/2004,  a stabilit că prevederile Legii nr.  41/1994 sunt constituţionale, a definit noţiunea de beneficiar al serviciului de radio şi tv astfel încât instituirea obligaţiei de plată este,, erga omnes,,  pentru toate persoanele juridice, cu excepţia arătată anterior, respectiv cea legată de declaraţia pe propria răspundere ce nu poate fi reţinută în cauza de faţă .

 În consecinţă, soluţiile instanţelor invocate de către reclamantă în acţiune, nu reprezintă o derogare de la principiul pe baza căruia reclamanta este beneficiar al serviciilor de radio şi tv şi în consecinţă obligată la plata acestor servicii .

Faţă de aceste considerente instanţa va respinge ca nefondată acţiunea formulată de către reclamantă.

Constată că acţiunea este scutită de taxa de timbru.

Domenii speta

Spete similare