Contestatie

Sentinţă comercială 460 din 26.03.2009


Nr. Operator: 2443

ROMÂNIA

Dosar nr. 936/95/2008

TRIBUNALUL GORJ

SECŢIA COMERCIALĂ

SENTINŢĂ Nr. 460

Şedinţa publică de la 26 Martie 2009

Completul compus din:

Judecător sindic  M. V.

Grefier A. L.

Pe rol fiind pronunţarea asupra dezbaterilor care au avut loc în şedinţa publică din 24.03.2009, cu privire la contestaţia formulată de fostul administrator societar al debitoarei SC L. SRL TG-JIU,  P. T. C. , la tabelul suplimentar al creanţelor  întocmit de lichidatorul judiciar C. C.  IPURL TG-JIU şi a cererii pentru constatarea nulităţii absolute  a contractului nr.2642 din 24.07.2008 , încheiat între SC R. SA  BUCUREŞTI şi SC L. SRL TG-JIU , în contradictoriu cu lichidatorul judiciar şi cu creditoarea SC R. SA  .

La apelul nominal au lipsit părţile.

Procedura completă din ziua dezbaterilor.

Judecătorul sindic , deliberând pronunţă următoarea sentinţă.

JUDECĂTORUL SINDIC ,

Asupra contestaţiei de faţă;

Prin încheierea nr.1452 din 7 octombrie 2008, s-a dispus începerea procedurii falimentului  debitorului SC L. SRL , în temeiul disp.art.107 alin.1  lit.B din Legea 85/2006, confirmându-se administratorul judiciar C. C .IPURL TG-JIU , în calitate de lichidator judiciar.

La data de 19.11.2008, se depune la dosar tabelul suplimentar al creanţelor, în care figurează DGFP Gorj cu creanţa înregistrată şi admisă de 63.762 lei, CONSILIUL LOCAL TG-JIU cu 32.075 lei, SC R. SA BUCUREŞTI cu o creanţă înregistrată şi admisă de 2.969.237,22 lei , menţionându-se că aceasta rezultă din continuarea activităţii debitorului după deschiderea procedurii  şi are temei în contractul nr.2642/24.07.2008.

În ce priveşte această din urmă creanţă , lichidatorul judiciar arată că ea se compune din suma de 676.439,42 lei  şi din suma de 530.441 Euro plus TVA , la un curs la data deschiderii procedurii (12.02.2008) de 3,6323 lei /1 Euro , respectiv suma de 2.292.797,8 lei , deci în total suma de 2.969.237,22 lei .

La data de 2 decembrie 2008 , se depune tabelul definitiv consolidat  al creanţelor, o acţiune în constatare nulitate formulată de lichidator , cu referire la actul adiţional nr.3/21.07.2008 la contractul de vânzare cumpărare nr.B /2007 încheiat între SC L. SRL şi SC PR. SRL, cu sediul în Italia  reprezentată de P. P., conform procurii generale depusă la dosar , domiciliat în Bucureşti.

La data de 5 decembrie 2008, se depune la dosar contestaţie împotriva tabelului suplimentar al creanţelor formulată de P.T.C., fostul administrator societar al debitoarei, prin care se contestă creanţa SC R. SA BUCUREŞTI , în sumă de 2.969.237,22 lei , solicitându-se prin această contestaţiei să se constate nulitatea absolută a contractului 2642/24.07.2008 încheiat între debitoare şi această creditoare.

Se arată în contestaţie că acest contract a fost încheiat din partea debitoarei de o persoană  care nu avea calitatea de a reprezenta societatea , fiind semnat de P. T. care nu are nici o calitate în societate .

Contestatorul susţine că prin acest contract societatea a fost defavorizată , deoarece clauzele sunt în favoarea SC R. SA .

Pe calea contestaţiei la tabelul suplimentar al creanţelor  se solicită constatarea nulităţii absolute a unui contract comercial  încheiat între debitoarea SC L .SRL şi creditoarea SC R. SA BUCUREŞTI , cererea este inadmisibilă pe această cale .

Contestatorul avea posibilitatea să solicite constatarea nulităţii absolute a acestui contract  pe calea dreptului comun ,întru-un litigiu comercial  , contestaţia la tabelul suplimentar al creanţelor este o cerere specială în competenţa judecătorului sindic , reglementată de Legea insolvenţei .

Judecătorul sindic , potrivit art.11 din Legea 85/2006 , are competenţa de a judeca  contestaţii împotriva măsurilor luate de administratorul judiciar sau lichidatorul judiciar , soluţionarea contestaţiilor formulate la rapoartele acestuia , judecarea acţiunilor introduse de administratorul sau lichidatorul judiciar  pentru anularea unor acte frauduloase anterioare deschiderii procedurii , judecarea contestaţiilor la tabelele de creanţe.

Debitoarea a intrat în faliment la data de 7.10.2008 ,prin încheierea nr.1452 , iar procedura generală a insolvenţei s-a deschis prin sentinţa nr.161 din 12.02.2008 .

Contractul nr.2642 s-a încheiat la data de 28.07.2008 , în timp ce debitoarea se afla în procedura generală  şi nu i se ridicase dreptul de administrare , el fiind înregistrat  sub nr.2642 la una din părţi şi la cealaltă sub nr.668 C .

Lichidatorul judiciar  nu a solicitat anularea acestui contract şi nici creditorii .

Contestatorul pune sub semnul îndoielii  creanţa R. SA în totalitate , lichidatorul judiciar a analizat  actele depuse de creditor  , respectiv contractul încheiat  la data de 28.07.2008  , a calculat în mod corect suma de  2.969.237,22 lei  conform clauzelor contractuale , ea compunându-se din  suma de 646.439,42 lei şi din suma de 530.441 euro cu TVA, la cursul de la data deschiderii procedurii , respectiv 12.02.2008, de 3,6323 lei /1 Euro .

R. SA  a depus declaraţia de creanţă la 31.10.2008, solicitând suma de 676.439,42 lei , înscriere la ordinea de prioritate prev.de art.123 alin.3 , suma a fost achitată în avans de această creditoare , către debitoarea SC L .SRL, în baza contractului nr.2642 din 24.07.2008- 668 C/28.07.2008 .

Creditoarea a solicitat înscrierea sumei de 530.441 Euro plus TVA la aceiaşi ordine de prioritate , reprezentând clauza penală conform art.3.3. din contractul nr.2642/24.07.2008-668C/28.07.2008 .

Deşi, creditoarea a fost cea păgubită pentru că a achitat în avans suma mai sus amintită, conform documentelor anexate , respectiv ordinul de plată nr.1658 din 23.07.2008 şi conform facturii 377/25.07.2008, fără a primi nimic în schimb , fostul administrator al debitoarei este cel care invocă nulitatea absolută a contractului.

În ce priveşte suma de 530.441 Euro, ea este prevăzută la art.3.3. din contract , conform căruia vânzătorul trebuie să plătească 50% din valoarea contractului  dacă întârzie cu mai mult de 30 de zile termenul de livrare a mărfurilor .

Întrucât acest contract este perfect valabil, în mod corect lichidatorul judiciar a înscris creanţa R. în tabelul suplimentar şi în tabelul definitiv consolidat al creanţelor, tabel care deja era depus la dosarul cauzei la data de 2 decembrie 2008, iar  contestatorul depune contestaţia la tabelul suplimentar la data de 5 decembrie 2008.

Văzând şi disp.art.66-75 din Legea 85/2006,

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂŞTE

Respinge contestaţia  formulată de fostul administrator societar al debitoarei SC L. SRL , cu sediul în TG-JIU, , CUI  , număr de ordine în Registrul Comerţului,  judeţul Gorj ,  P. T. C. , cu domiciliul în Tg-Jiu, , judeţul Gorj ,  la tabelul suplimentar al creanţelor  întocmit de lichidatorul judiciar C. C. IPURL , cu sediul în TG-JIU, , judeţul Gorj ,  CIF RO  , nr. RSP,cu  privire la creanţa SC R. SA , cu sediul în Bucureşti ,

 Respinge ca inadmisibilă  cererea pentru constatarea nulităţii absolute  a contractului  încheiat între debitoare şi creditoare , încheiat la data de 28.07.2008  şi înregistrat sub nr. 2642/24.07.2008 , 668C/28.07.2008.

Se va cita pentru termenul din 5 mai 2009 reprezentantul SC PR. , P. P. , la domiciliul din Bucureşti, ,  pentru soluţionarea acţiunii  în constatare nulitate a actului adiţional nr.3 din 21.07.2008 la contractul de vânzare cumpărare nr.B/2007, formulată de  lichidatorul judiciar .

Termen la 5 mai 2009.

Pronunţată în şedinţa publică de la 26 Martie 2009 .

Judecător-sindic ,

M.V.

Grefier-sindic ,

A. L.

MV/A.L.

Ex.3

 01 Aprilie 2009