Drept de retenţie. Lipsa de relevanţă a existenţei unui alt litigiu cu privire la bun

Sentinţă civilă 646/16.02.2015, definitivă prin neapelare din 16.02.2015


Drept de retenţie. Lipsa de relevanţă a existenţei unui alt litigiu cu privire la bun

Dreptul de retenţie nu are o existenţă autonomă, ci este accesoriu faţă de un alt raport juridic, în temeiul căruia creditorul detentor are anumite creanţe născute în legătură cu bunul reţinut, fiind un drept real ce conferă creditorului, în acelaşi timp debitor al obligaţiei de restituire sau de predare a bunului altuia, posibilitatea de a reţine acel bun în stăpânirea sa şi de a refuza restituirea lui până când debitorul său, creditor al lucrului va plăti datoria ce s-a născut în sarcina lui, în legătura cu lucrul respectiv.

Nu constituie un motiv întemeiat care să justifice instituirea unui drept de retenţie, în absenţa unei creanţe individualizate, considerentul formulării unei căi extraordinare de atac sau existenţa unui alt litigiu ce se poartă între acelaşi părţi cu privire la acelaşi bun având ca obiect acţiune în revendicare.

Judecătoria Satu Mare, Secţia civilă, Sentinţa civilă nr. 646/16.02.2015, definitivă prin neapelare

În fapt, prin decizia civila nr. 74/ap din 26.04.2013 pronunţată de Tribunalul Satu Mare s-a dispus radierea B5 din cartea funciară individuală nr. … Satu Mare, decizie rămasă irevocabilă prin decizia civilă nr. 5722/2013-R din 12.12.2013 pronunţată de Curtea de Apel Oradea.

Instanţa a constatat că prin prezenta cerere de chemare în judecată reclamanta a solicitat în favoarea sa un drept de retenţie asupra imobilului - apartament nr. 54 situat în loc. Satu Mare, …, jud. Satu Mare, înscris în CF individual nr. … Satu Mare, cu nr. cadastral 4095/4/54, până la soluţionarea definitivă a contestaţiei în anulare care face obiectul dosarului nr. …, respectiv până la până la soluţionarea definitivă a acţiunii în revendicare prin compararea titlurilor de proprietate, care face obiectul dosarului nr. … al Judecătoriei Satu Mare.

Potrivit art. 2595 alin. 1 Cod civil, cel care este dator să remită sau să restituie un bun poate să îl reţină cât timp creditorul nu îşi execută obligaţia sa izvorâtă din acelaşi raport de drept sau, după caz, atât timp cât creditorul nu îl despăgubeşte pentru cheltuielile necesare şi utile pe care le-a făcut pentru acel bun ori pentru prejudiciile pe care bunul i le-a cauzat.

Din însăşi definiţia dată de legiuitor reiese faptul că dreptul de retenţie nu are o existenţă autonomă, ci este accesoriu faţă de un alt raport juridic, în temeiul căruia creditorul detentor are anumite creanţe născute în legătură cu bunul reţinut. Dreptul de retenţie ia naştere prin efectul legii, odată sau, de regulă, ulterior naşterii raportului juridic principal. Aşadar, dreptul de retenţie este un  drept real ce conferă creditorului, în acelaşi timp debitor al obligaţiei de restituire sau de predare a bunului altuia, posibilitatea de a reţine acel bun în stăpânirea sa şi de a refuza restituirea lui până când debitorul său, creditor al lucrului va plăti datoria ce s-a născut în sarcina lui, în legătura cu lucrul respectiv.

În speţă, instanţa a constatat că reclamantă nu solicita plata unor creanţe născute în legătură cu bunul ce a făcut obiectul a numeroase litigii civile purtate între cele două părţi. De asemenea, instanţa a constatat că reclamanta nu a dovedit faptul că a solicitat prin altă cerere de chemare în judecată plata cheltuielilor necesare si utile făcute în calitate de posesor al imobilului. În cuprinsul prezentei cereri, reclamanta a făcut anumite afirmaţii cu privire la îmbunătăţiri aduse bunului, dar nu le-a identificat, nici nu a probat existenţa sau valoarea acestor îmbunătăţiri.

Instituirea unui drept de retenţie până la soluţionarea unei căi extraordinare de atac sau până la soluţionarea definitivă a unui alt litigiu ce se poartă între acelaşi părţi cu privire la acelaşi bun ar priva pârâta din prezenta cauză de valorificarea dreptului obţinut printr-o decizie irevocabilă.

Pentru aceste motive, instanţa a respins cererea de chemare în judecată formulată de reclamantă ca neîntemeiată.