Revizuire decizie de pensie.
Cuprins pe materii: Conflict de asigurări sociale.
Index alfabetic:
-revizuire decizie pensie
-indice de corecṭie
Legea nr. 263/2010: art. 170 alin.(3)
Obṭinerea pensiei de invaliditate, în temeiul Legii nr. 3/1977, cu îndeplinirea condiţiilor pentru obţinerea pensiei pentru limită de vârstă după intrarea în vigoare a Legii nr. 263/2010, jusitifică aplicarea la punctajul mediu anual a indicelui de corecţie prevăzut de art.170 din Legea nr.263/2010, chiar dacă înscrierea iniţială la pensie s-a făcut potrivit legislaţiei anterioare, care nu prevedea acordarea acestui beneficiu.
Tribunalul Galaṭi, secṭia I civilă, Sent.civ.1146/ 02.07.2021
Prin cererea de chemare în judecată, reclamanta a solicitat revizuirea drepturilor de pensie şi emiterea unei noi decizii de pensie, prin care să-i fie acordat indicele de corecṭie prevăzut de Legea nr.263/2010.
În motivarea cererii, a arătat că a fost înscrisă la pensie de invaliditate de gradul III, conform deciziei nr.129434/28.04.1995, iar, prin decizia nr. 129434/13.09.2012, începând cu data de 20.08.2012, pensia de invaliditate s-a transormat în pensie pentru limită de vârstă, conform art.82 din Legea nr.263/2010
Instanṭa a reṭinut că dispoziṭiile art. 170 alin. (3) din Legea nr. 263/2010 prevăd că aplicarea indicelui de corecţie se face o singură dată, "la înscrierea iniţială la pensie", subliniindu-se faptul că acest beneficiu nu se poate acorda de mai multe ori, în mod cumulat. Astfel, persoanele care s-au pensionat anticipat, anticipat parţial sau au obţinut o pensie de invaliditate în temeiul Legii nr. 263/2010, beneficiind de dispoziţiile art. 170 din acest act normativ, nu pot solicita aplicarea încă o dată a indicelui de corecţie cu prilejul stabilirii pensiei pentru limită de vârstă, atunci când îndeplinesc condiţiile legale pentru acordarea acesteia.
Cererea reclamantei este fondată.
Tribunalul a constatat că reclamanta a obţinut o pensie de invaliditate în temeiul Legii nr. 3/1977, dar îndeplinirea condiţiilor pentru obţinerea pensiei pentru limită de vârstă a avut loc după intrarea în vigoare a Legii nr. 263/2010, fiind supusă condiţiilor de stagiu complet de cotizare prevăzute de această lege.
Prin urmare, aceasta nu a beneficiat de aplicarea indicelui de corecţie prevăzut de art. 170 din Legea nr. 263/2010, întrucât înscrierea iniţială la pensie s-a făcut potrivit legislaţiei anterioare, care nu prevedea acordarea acestui beneficiu.
Faṭă de cele menṭionate, cererea a fost admisă.
Tribunalul Gorj
Pretenții
Tribunalul Gorj
Contestaţie decizie de concediere
Tribunalul Gorj
Contestaţie decizie de pensionare
Judecătoria Corabia
Obligarea paratului sa solicite autoritatilor competente transcrierea transmiterii dreptului de proprietate asupra autovehiculului achizitionat de la reclamanta.
Judecătoria Drăgășani
Obligatia de a face