Consecința comportamentului fraudulos al furnizorilor de servicii asupra dreptului de deducere a tva a achizitorului

- Legea nr.571/2003

- Ordonanța Guvernului nr.92/2003

- Hotărârea Guvernului nr.44/2004

Văzând că organele fiscale au procedat la neacordarea deductibilităţii TVA şi a cheltuielilor aferente tranzacţiilor efectuate de  SC R.G. SRL de la SC D.E. SRL, SC A. VM SRL şi SC G&C A.C. SRL pe considerentul că  societăţile furnizoare prezintă un comportament fiscal cu risc mare, fiind radiată sau nedepunând declaraţiile şi deconturile de TVA aferente, Curtea constată că din cuprinsul Legii nr. 571/2003 şi a O.G. nr. 92/2003, nu pot fi identificate reglementări care să stabilească consecinţe fiscale negative pentru un cumpărător de bună credinţă în ipoteza în care furnizorul nu ar fi declarat livrările sale, nu ar fi găsit la sediu sau ar fi fost radiat ulterior efectuării livrărilor.

In jurisprudența sa (hotărârea din 22.10.2015 pronunțată în cauza C-277/14), CJUE a statuat că „Dispoziţiile  celei de A şasea  directive 77/388/CEE a Consiliului din 17.05.1997 privind armonizarea legislaţiilor statelor membre referitoare la impozitele pe cifra de afaceri – sistemul comun al taxei pe valoarea adăugată: baza unitară de evaluare, astfel cum a fost modificată prin Directiva 2002/38/CE a  Consiliului din 7 mai 2002, trebuie interpretate în sensul că se opun unei reglementări naţionale,  precum, cea în discuţie în litigiul principal,  prin care nu i se recunoaşte unei persoane impozabile dreptul de deducere a taxei pe valoarea adăugată datorate sau achitate pentru bunuri care i-au fost livrate pentru motivele că factura a fost emisă de un operator care trebuie considerat, având în vedere criteriile prevăzute  de această reglementare,  drept un operator inexistent şi că este imposibil să se stabilească identitatea adevăratului  furnizor al bunurilor, cu excepţia cazului în care se stabileşte, în raport cu elementele obiective şi fără a se solicita din partea persoanei impozabile verificări a căror sarcină  nu îi revine, că această persoană impozabilă ştia  sau ar fi trebuit să ştie că livrarea menţionare era implicată într-o fraudă privind taxa pe valoarea adăugată, aspect a cărui verificare este de competenţa instanţei de trimitere”.

(Secţia contencios administrativ şi fiscal, Sentinţa civilă nr. 167 din 27 iunie 2016, judecător dr. D.D.-P.)

Prin cererile de intervenţie principale, înregistrate pe rolul Curţii de Apel Timişoara sub nr.503/59/2014, ca urmare a disjungerii din dosarul nr.1357/30/2013 al Curţii de Apel Timişoara, intervenienţii M.S.M., M.P.D. şi D.S. au solicitat în contradictoriu cu pârâta Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Timişoara, ca prin hotărârea ce se va pronunţa să se dispună anularea în parte a Deciziei de impunere nr. 4/26.03.2012, întocmită de Direcţia Generala a Finanţelor Publice a Judeţului Timiş, Activitatea de Inspecţie Fiscala, Serviciul Inspecţie Fiscală Persoane Juridice 4 cu privire la debitoarea SC R.G. SRL, cu privire la obligaţiile fiscale ale societăţii în sumă totală de 2.026.259 lei, reprezentând: 524.306 lei, - debit suplimentar la impozit pe profit; 318.255 lei, - dobânzi/majorări aferente impozitului pe profit; 78.673 lei, - penalităţi aferente impozitului pe profit; 555.383 lei, - TVA stabilit suplimentar; 446.288 lei, - dobânzi/majorări aferente TVA şi anularea în parte a Deciziei nr. 1142/608 din 24.07.2012, prin care s-a respins contestaţia înregistrată de debitoarea SC R.G. SRL (în insolvenţă) împotriva Deciziei de impunere nr. 4/26.03.2011, cu privire la sumele precizate anterior.

În motivarea cererilor, se arată că, au avut calitatea de unic asociat şi administrator al Societăţii R.G. SRL (fostă SC A.M.A. SRL) în perioada vizată de măsurile cuprinse în decizia de impunere nr.4/26.03.2012.

Ca efect al Deciziei de impunere nr.4/26.03.2012, la data de 31.10.2012, SC R.G. SRL (fostă S.C. A.M.A. S.R.L.) a fost declarată insolvabilă de către Administraţia Finanţelor Publice pentru Contribuabili Mijlocii, cu bunuri şi venituri urmăribile a căror valoare este mai mică decât valoarea obligaţiilor fiscale neachitate, şi, în consecinţă, Direcţia Generala a Finanţelor Publice a Judeţului Timiş a solicitat deschiderea procedurii de insolvenţă împotriva debitoarei, cerere admisă prin Sentinţa civilă nr. 1419/27.06.2013.

Direcţia Generală a Finanţelor Publice a emis împotriva intervenienților decizii privind atragerea răspunderii solidare. În fapt, prin deciziile emise s-a antrenat răspunderea solidară a administratorilor societăţii, pentru plata debitului instituit în sarcina debitoarei SC R.G. SRL prin Decizia de impunere nr.4/26.03.2012, care face obiectul prezentei acţiuni în contencios administrativ fiscal. Mai mult decât atât, împotriva sa au fost aplicate măsuri asigurătorii şi a fost demarată executarea silită, fapt dovedit prin Somaţia nr.44/05.04.2013 şi prin Titlul executoriu nr.44/05.04.2013.

Având în vedere aceste motive, se solicită a se constata că intervenienţii au un interes direct, actual şi legitim în a formula prezenta cerere de intervenţie principală, deoarece constatarea nelegalităţii actelor administrative contestate în prezentul litigiu este singura modalitate în care se pot exonera de consecinţele răspunderii solidare care s-a antrenat pe seama lor în baza Deciziei nr. 301 din 27.02.2013.

În motivarea pe fond a cererilor de intervenţie, se arata ca reclamanta SC R.G. SRL (una şi aceeaşi persoană juridică cu SC A.M.A. SRL), a făcut obiectul unei inspecţii fiscale, al cărui rezultat este consemnat în Raportul de Inspecţie Fiscala înregistrat sub nr. 2993/30.03.2012.

În Capitolul III al RIF - ului, intitulat „Constatări privind obligaţiile fiscale”, pct. 3.2. taxa pe valoare adăugata organul de inspecţie fiscală stabileşte TVA suplimentar de plată suma de 946.620 lei şi 574.567 majorări aferente.

Deficienţele constatate de organul de inspecţie fiscală au fost, în esenţă, următoarele:

Societatea a dedus în perioada verificata TVA în sumă de 555.383 lei (125.837 lei aferente achiziţiei de la SC D.E. SRL + 54.720 lei aferent achiziţiei de la G&C A. SRL +18.468 lei aferent achiziţiei de la SC A. VM SRL + 60.040 aferent achiziţiei de la SC B.C. SRL, + 296.318 lei aferent achiziţiei de la SC F. SRL = 555.383 lei) achiziţii pentru care organul de control a considerat că nu s-a dovedit ca sunt urmare a unei livrări (activităţi economice pe teritoriul României) de la o persoana impozabila care sa fie concretizata intr-o livrare sau prestare de serviciu.

În ceea ce priveşte achiziţiile de la SC D.E. SRL, organul de inspecţie fiscală a reţinut: SC A. MA SRL, a efectuat de la SC D.E. SRL Bucureşti în sem. I 2007 achiziţii în suma totala de 788.137 lei, din care valoare fără TVA este de 662.300 lei şi TVA aferenta este de 125.837 lei.

În conformitate cu Metodologia de inspecţie fiscala a TVA s-a solicitat control încrucişat la SC D.E. SRL Bucureşti. Prin adresa nr. 5218756/07.10.2011 emisă de A.F.P. sector 1 Bucureşti înregistrata la D.G.F.P. Timiş - AIF sub nr. 10910/19.10.2011 se precizează ca în data de 07.10.2011 a fost întocmit de către echipa de inspecţie fiscala Procesul verbal nr. 243 pentru SC D.E. SRL Bucureşti, proces verbal în care se consemnează ca SC D.E. SRL Bucureşti este declarata contribuabil inactiv începând cu data de 11.06.2009 conform O.P.A.N.A.F. nr. 1167/29.05.2009 de către A.F.P. Sectorul 1 pentru nedepunerea declaraţiilor aferente anilor 2006-2009. Conform datelor de la O.R.C. de pe lângă Tribunalul Bucureşti - Secţia Comerciala, în dosarul nr.9102/3/2007, prin care s-a admis cererea formulata de reclamanta O.N.R.C. împotriva SC D.E. SRL Bucureşti, s-a dispus dizolvarea pârâtei ca urmare a nedepunerii situaţiilor financiare anuale. Dosarul privind SC D.E. SRL s-a transmis către Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 1 cu adresa nr.5218755 din 07.10.2011, în vederea efectuării de cercetări cu privire la existenţa elementelor constitutive ale unor infracţiunilor prevăzute şi pedepsite de art.9( l), lit. b) şi f) din Legea nr.241/2005, precum şi a infracţiunilor prevăzute la art. 291 din Codul penal.

În perioada supusa verificării SC A. MA SRL a achiziţionat de la SC D.E. SRL: - cu factura 15678939/28.05.2007 vată minerală - 8.500 MP în valoare de 121.380 lei din care tva în suma de 19.380 lei, care a fost înregistrata în contul 371 „Mărfuri” şi revândută cu factura nr. 1 /30.10.2010; - cu factura nr.15679094/16.06.2007 plasă sudata -1.060 buc în valoare de 81.991 lei din care tva în suma de 13.091 lei care a fost înregistrata în contul 371 „Mărfuri” şi revândută cu factura nr.140/24.04.2010, nr.165/10.08.2010, nr. 1/30.10.2010; - cu factura nr.15679100/20.06.2007 un tractor Joon Deer 7920 şi 3 tractoare New Holand care au fost înregistrate în registru evidenta mijloace fixe şi revândute cu factura nr.921429/30.06.2007.

Societatea SC A. MA SRL a pus la dispoziţia organului de inspecţie fiscală: facturile fiscale în original, avizele de însoţire pentru marfa achiziţionată, dovada plătii facturilor.

Marfa achiziţionată a fost destinată revânzării, respectiv utilizata în folosul operaţiunilor taxabile conform art.145 alin (2) din Codul fiscal.

Cu privire la tranzacţia realizată cu furnizorul SC A. VM SRL, reclamanta SC A. M.A. SR. a achiziţionat azotat de amoniu în luna mai şi iunie 2007 în valoare de 115.668 lei din care tva în suma de 18.468 lei (marfa ce a fost revânduta cu facturile nr. 1221088 din 04.06.2007, 1221087 din 04.06.2007, 1221092 din 11.06.2007, 1221090 din 08.06.2007, 1221085 din 31.05.2007, 1221089 din 06.06.2007. Marfa achiziţionată a fost destinată revânzării, respectiv utilizată în folosul operaţiunilor taxabile conform art.145 alin. (2) din Codul Fiscal.

Prin adresa emisă de D.G.F.P. Dolj nr. 11832/22.11.2010 şi înregistrată la D.G.F.P. Timiş sub nr. 13707/29.11.2010 referitoare la controlul încrucişat la SC A. YM SRL, s-a comunicat faptul că, începând cu data de 27.01.2010, SC A. YM SRL a fost radiată, astfel că datele solicitate, privind controlul încrucişat, nu au putut fi verificate. Potrivit informaţiilor din baza de date a D.G.F.P. Dolj societatea menţionata a depus în anul 2007 decontul de TVA trimestrial iar în anii 2008 şi 2009 declaraţia 300 a fost depusă lunar, cu excepţia lunii iulie 2009 când declaraţia nu a fost depusă; declaraţia cod 394 a fost depusa doar pentru semestrul II 2007 şi semestrul II 2008. Faţă de această situaţie, organul fiscal a refuzat dreptul de deducere a TVA —ului aferent tranzacţiei, pe considerentul că „achiziţia în valoare de 115.668 lei din care TVA în sumă de 18.468 lei, efectuată de la SC A. VM SRL nu este certificată ca fiind reală, suspiciunea fiind confirmată de faptul că aceasta (adică SC A. VM SRL) prezintă un comportament fiscal cu risc mare, întrucât a fost radiată”.

Reclamanta a arătat că, măsura luată de organele fiscale este lipsită de temei legal.

Se arată că societatea SC A. MA SRL a pus la dispoziţia organului de inspecţie fiscală: facturile fiscale în original, (cantitatea înscrisă pe facturi nu depăşeşte capacitatea unui mijloc de transport) şi dovada plătii facturilor — iar în Decizia 1142/608 din 24.07.2012 se arată expressis verbis faptul că „organul de inspecţie fiscală nu a contestat corectitudinea documentelor în baza cărora societatea a înregistrat operaţiunile în contabilitate şi a dedus TVA”.

Pe de altă parte, se menționează că reclamanta SC A. MA SRL nu poate fi făcută vinovată nici de radierea SC A. VM SRL, nici de lipsa evidenţei contabile a acesteia din urmă. La data achiziţiilor societatea SC A. VM SRL nu era radiată şi nici inactivă, astfel încât societatea reclamantă nu putea manifesta nici o suspiciune cu privire la riscul vreunei fraude. În consecinţă, refuzul organului fiscal de a recunoaşte reclamantei dreptul de deducere TVA —ului aferent tranzacţiei, în sumă de 18.468 lei este nelegal.

Se mai arată că, SC A. MA SRL a achiziţionai cu factura nr. 6866147/22.06.2007 de la SC G&C A.C. SRL Bucureşti un mijloc fix (vola) în valoare de 288.000 lei şi tva în suma de 54.720 lei.

Bunul achiziţionat de la SC G&C A.C. SRL Bucureşti a fost recepţionat şi achitat în totalitate.

Se învederează ca societatea SC A. MA SRL a pus la dispoziţia organului de inspecţie fiscală: factura fiscală în original şi dovada plătii factorilor.

Această livrare nu a fost declarată de SC G&C A.C. SRL Bucureşti în declaraţia cod "394".

Întrucât societatea este declarată inactivă din 26.02.2008 şi neplătitoare de TVA din data de 01.03.2008, organul de inspecţie a refuzat societăţii reclamante recunoaşterea dreptului de deducere a tva — ului aferent tranzacţiei, în sumă de 54.720 lei.

Pentru prestaţiile efectuate de SC B.C. SRL organul de inspecţie fiscală a refuzat recunoaşterea dreptului de deducere a TVA - ului, pe considerentul că reclamanta nu a fost în măsură să prezinte situaţiile de lucrări. Cu toate acestea, la contestaţia împotriva Raportului de inspecţie fiscală, reclamanta a anexat Planul de afaceri întocmit de către SC B.C. SRL, în baza contractului nr.3/17.12.2009 şi a facturii nr.153/17.12.2009, însă această probă nu a fost considerată îndestulătoare de către organul fiscal, deoarece „nu reprezintă un document justificativ(...), având în vedere că acesta nu are nici un element de identificare referitor la titularii acestuia, semnături, termenul de realizare etc.

Cu privire la achiziţiile de la SC F. SRL organul de inspecţie fiscala a reţinut că în perioada verificata SC A. MA SRL a înregistrat în gestiunea societăţii şi în evidenţa contabila facturi fiscale de bunuri provenite de la SC F. SRL după cum urmează: - în luna septembrie 2009 factura nr. 1035/11.09.2009 în valoare de 70.888 lei din care TVA în suma de 11.318 lei (un scarificator cu tăvălugi în contul de mijloace fixe); - în luna noiembrie 2009 factura nr. 1162/03.11.2009 în valoare de 1.785.000 lei din care TVA în suma de 28.5.000 lei (1000 kg complexe).

Toate aceste bunuri au fost revândute (cu TVA). Organul de inspecţie a considerat că achiziţiile efectuate de la SC F. SRL nu sunt certificate ca fiind reale şi nu a recunoscut deductibilitatea TVA-ului în sumă totală de 296.318 lei, pe considerentul că „aceste livrări nu au fost declarate de către SC F. SRL în declaraţia cod 394 şi întrucât „din informaţiile prezentate cu ocazia verificării încrucişate efectuată de organele fiscale aparţinând D.G.F.P. Dolj, SC F. SRL nu funcţionează la sediul declarat, neputându-se efectua verificarea aspectelor sesizate de organele de inspecţie aparținând D.G.F.P. Timiş”.

Măsura luată de organul fiscal este lipsită de temei legal, în sensul că în mod eronat nu a fost recunoscut dreptul reclamantei la deducerea TVA-ului, în sumă de 296.318 lei.

Prin sentinţa civilă nr.180/23.06.2014 pronunţată în dosarul nr.503/59/2014, Curtea de Apel Timişoara a admis excepţia lipsei calităţii procesuale active a intervenienţilor M.S.M., M.P.D. şi D.S., a respins cererile de intervenţie principale în interesul intervenienţilor formulate de a intervenienţii M.S.M., M.P.D. şi D.S. în contradictoriu cu pârâta Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Timişoara, ca fiind formulate de persoane care nu justifică calitatea procesuală activă şi a luat act că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.

Împotriva acestei hotărâri au declarat recurs intervenienţii M.S.M., M.P.D. şi D.S., solicitând admiterea recursului, şi, având în vedere că prima instanţă a soluţionat procesul fără a intra în cercetarea fondului, iar modificarea hotărârii nu este posibilă, fiind necesară administrarea de probe [art. 312 alin. (3) şi (5) din vechiul C.pr.civ.], să se dispună casarea sentinţei nr.180/23.06.2014, cu consecinţa trimiterii cauzei la Curtea de Apel Timişoara spre rejudecare.

Prin decizia nr. 911 din 2.03.2015 pronunţată în dosarul nr.503/59/2014, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a admis recursul declarat de  M.S.M., M.P.D. şi D.S. împotriva sentinţei civile nr.180/23.06.2014 a Curţii de Apel Timişoara – Secţia de contencios administrativ şi fiscal, a casat sentinţa atacată şi a trimis cauza, spre rejudecare, la aceeaşi instanţă.

Dosarul a fost înregistrat pe rolul Curţii de Apel Timişoara sub nr.503/59/2014* la data de 12.05.2015.

Analizând actele şi lucrările dosarului, Curtea constată ca intervenienţii M.S.M., M.P.D. şi D.S. au formulat cerere de intervenţie principal în interes propriu în cadrul dosarului nr.1357/30/2013, dosar care avea ca obiect cererea SC R.G. SRL în contradictoriu cu pârâta Direcţia Generală a Finanţelor Publice Timiş de anulare a raportului de inspecţie fiscală nr.2933/30.03.2012, deciziei de impunere nr.4/26.03.2012 şi a deciziei nr.1142/608/24.07.2012, precum şi de exonerare a acesteia de la plata sumei de 2.026.259 lei. Acest din urmă dosar a fost suspendat în temeiul art.155 ind.1 Cod procedură civilă iar cererile de intervenţie formulate de intervenienţi au fost disjunse, formându-se dosarul nr.503/59/2014.

Parata a solicitat respingerea ca rămase fără obiect a cererilor de intervenţie voluntară principale formulate de M.S.M., M.P.D. şi D.S. reclamanţi intervenienți în prezenta cauză, ca urmare a faptului că prin Hotărârea Nr. 120/2015 din 18.05.2015 s-a admis excepţia perimării acţiunii principale formulată de SC R.G. SRL (fosta SC A. MA SRL) prin lichidator în dosarul nr. 1357/30/2013 al Curţii de Apel Timişoara din care s-au disjuns cererile de intervenţie de anulare a aceloraşi acte administrativ fiscale ce formează obiectul prezentei cauze.

Fata de împrejurarea ca cererile de intervenție in interes propriu au fost admise in principiu, formându-se un dosar distinct in care acestea urmează sa se soluționeze si, văzând decizia nr.911 din 2.03.2015 pronunţată în dosarul nr.503/59/2014, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, obligatorie pentru instanța de judecata, Curtea va respinge excepția lipsei de obiect invocata de parata, neavând nici un fel de relevanta soluția perimării dosarului ca a avut ca obiect cererea de chemare in judecata formulata de reclamanta SC R.G. SRL.

Pe fondul cererilor, Curtea constata ca prin decizia de impunere nr.4/26.03.2012 s-au reţinut în sarcina SC R.G. SRL o serie de obligaţii fiscale, şi anume: 524.306 lei reprezentând debit suplimentar la impozitul pe profit; 318.255 lei cu titlu de dobânzi, majorări aferente impozitului pe profit; 78.673 lei reprezentând penalităţii aferente impozitului pe profit; 555.383 lei reprezentând TVA stabilit suplimentar; 446.288 lei reprezentând dobânzi şi majorări aferente TVA şi 103.354 lei reprezentând penalităţii aferente TVA.

Împotriva acestei decizii SC R.G. SRL a formulat contestaţie în procedura administrativă prealabilă, contestaţie care a fost respinsă prin decizia nr.1142/608/24.07.2012.

În fapt, Curtea constată că reclamanta a fost supusă unui control din partea pârâtei având drept obiective verificarea modului de constituire, declarare, virarea impozitului pe veniturile microîntreprinderii pe perioada 02.05.2006 – 31.12.2006 şi a impozitului pe profit pe perioada 02.05.2006 – 31.12.2006, a modului de constituire, declarare şi virare a TVA pe perioada 02.05.2006 – 31.03.2010, a modului de constituire, declarare şi virarea impozitului pe salarii, precum şi a contribuţiilor pentru asigurările sociale de stat şi de sănătate pe aceeaşi perioadă, a impozitului pe veniturile din dividende pentru perioada 02.05.2006 – 31.12.2009 şi a impozitului pe veniturile nerezidenţilor pentru perioada 02.05.2006 – 31.12.2009.

Faţă de împrejurarea că au fost constatate neconcordanţe semnificative în declaraţia Cod 394 s-au solicitat de către pârâtă controale încrucişate la societăţile din ţară cu care reclamanta a avut relaţii comerciale, s-a dispus suspendarea inspecţiei fiscale pe baza referatului nr.5397/07.05.2010, inspecţia fiind reluată începând cu data de 19.12.2011.

Ca urmare a acestui control a fost perfectat Raportul de inspecţie fiscală nr.2933/30.03.2012, în temeiul căruia a fost emisă Decizia de impunere privind obligaţiile fiscale suplimentare de plată nr.4/26.03.2012.

În temeiul acestei decizii a fost stabilit în sarcina SC R.G. SRL un debit în cuantum de 2.607.039 lei din care  589.933 cu titlu de impozit pe profit, 407.429 lei dobânzi aferente impozitului pe profit, 88.490 lei penalităţi aferente impozitului pe profit, 946.620 lei cu titlu de TVA, 468.673 lei reprezentând majorări aferente TVA şi 105.894 lei penalităţi aferente TVA.

În considerentele prezentei sentinţe, Curtea va analiza actele administrative contestate exclusiv prin prisma criticilor formulate de reclamantă.

Astfel, Curtea reţine că reclamanta a dedus în perioada verificată de către pârâtă TVA în sumă de 555.383 lei (125.837 lei aferentă achiziţiei de la  SC D.E. SRL; 54.720 lei aferent achiziţiei de la SC G&C Activ SRL; 18.468 lei aferent achiziţiei de la SC A. VM SRL; 60.040 lei aferent achiziţiei de la SC B.C. SRL şi 296.318 lei aferent achiziţiei de la SC F. SRL), achiziţii pentru care pârâta a apreciat că nu s-a dovedit că sunt urmare a unei livrări de la o persoană impozabilă care să fie concretizată într-o livrare sau prestare de serviciu.

În ceea ce priveşte achiziţia de la SC D.E. SRL, pârâta a reţinut că SC D.E. SRL Bucureşti nu a declarat şi nu a depus declaraţii, deconturi TVA şi bilanţ contabil pentru operaţiunile efectuate, context în care s-a apreciat de către pârâtă că operaţiunile nu sunt considerate operaţiuni impozabile din punct de vedere al TVA, conform art.126 alin.6 din Legea nr.571/2003.

Din cuprinsul dosarului administrativ, Curtea constată că SC R.G. SRL a efectuat achiziţii de la SC D.E. SRL Bucureşti în lunile mai şi iunie 2007, achiziţii ce au constat în vată minerală 8.500 m.p. achiziţionaţi cu factura nr.15678939/28.05.2007 în valoare de 121.380 lei (TVA 19.380 lei); plasă sudată 1.060 bucăţi achiziţionată cu factura nr.15679094/16.06.2007 în valoare de 81.991 lei (TVA 13091 lei); 4 tractoare cu factura 15679100/20.06.2007 care au fost înregistrate în Registrul evidenţei mijloacelor fixe.

Curtea reţine că vata minerală şi plasa sudată au fost revândute ulterior în anul 2010 conform facturilor nr.140/24.04.2010, 165/10.08.2010 şi 1/30.10.2010, iar cele 4 tractoare au fost revândute cu factura nr.921429/30.06.2007.

Curtea reţine că în cuprinsul actelor administrative contestate pârâta nu a contestat caracterul real al documentelor în baza cărora reclamanta a înregistrat în contabilitate achiziţiile anterior menţionate, reţinând doar că SC D.E. SRL nu a declarat şi nu a depus declaraţii, deconturi TVA şi bilanţ contabil pentru operaţiunile efectuate, apreciind că aceste achiziţii  nu sunt urmare a unei livrări de la o persoană impozabilă.

Faţă de împrejurarea că din cuprinsul înscrisurilor depuse la dosar rezultă realitatea achiziţiilor făcute de SC R.G. SRL de la SC D.E. SRL, bunurile achiziţionate fiind ulterior revândute, Curtea constată că aceste achiziţii au fost realizate în folosul operaţiunilor taxabile şi în scopul obţinerii de venituri impozabile.

În ceea ce priveşte achiziţiile făcute de SC R.G. SRL de la SC D.E. SRL în lunile mai şi iunie 2007, şi anume azotat de amoniu în valoare de 115.668 lei (TVA 18.468 lei), Curtea constată că organele de control a stabilit că aceste achiziţii nu ar fi reale şi nu s-a putut dovedi că ar fi urmarea unor livrări efectuate de o persoană impozabilă, această suspiciune fiind confirmată şi de împrejurarea că furnizorul prezintă un comportament fiscal cu risc mare, fiind radiat. În consecinţă, organele de control au stabilit că aceste cheltuieli sunt nedeductibile din punct de vedere fiscal şi au refuzat acordarea dreptului de deducere a TVA aferent acestor achiziţii.

Din ansamblul probator administrat în cauză, Curtea constată că azotatul de amoniu achiziţionat de la SC D.E. SRL a fost revândut către SC M.A. SRL, conform facturii nr.921425/25.06.2007, către SC M.C. SRL, conform facturii nr.921426/25.06.2007 şi către SC I.&E. SRL, cu factura nr. 921424/25.07.2007.

Curtea constată că din cuprinsul Raportului de expertiză administrat în cauză rezultă corectitudinea documentelor în baza cărora SC R.G. SRL a înregistrat în evidenţele contabile şi a dedus TVA aferentă acestor achiziţii.

Raportat la aceste aspecte, văzând şi că marfa respectivă a fost revândută, Curtea constată că achiziţiile anterior menţionate au fost utilizate în scopul operaţiunilor taxabile şi a realizării de venituri impozabile.

În ceea ce priveşte achiziţia efectuată de la SC G&C A.C. SRL, Curtea constată că aceasta a fost efectuată la data de 22.06.2007, constând într-un mijloc fix în valoare de 288.000 lei (TVA 54.720 lei), fiind înregistrată în contabilitate pe baza facturii nr.6866147/22.06.2007. Curtea reţine că mijlocul fix a fost recepţionat şi achitat în totalitate prin foi de vărsământ în intervalul 06.08.2007 – 18.08.2007.

Curtea reţine că acest mijloc fix a fost revândut la data de 29.06.2007 către SC G.C. SRL, conform facturii nr.921428.

Organele de inspecţie fiscală au reţinut că SC G&C A.C. SRL are un comportament fiscal cu risc mare, fiind declarată inactivă din 26.02.2008 şi neplătitoare de TVA din 01.03.2008, precum şi împrejurarea că această societate nu a depus declaraţii din data de 14.08.2006, deconturi de TVA din 24.07.2006 şi bilanţul contabil din anul 2005.

Raportat la împrejurarea că din documentele depuse la dosar rezultă veridicitatea înscrisurilor în baza cărora s-au realizat înregistrările în contabilitate, văzând că mijlocul fix a fost revândut ulterior, Curtea constată realitatea operaţiunilor desfăşurate de SC R.G. SRL, această achiziţie fiind folosită de societate în scopul operaţiunilor sale taxabile şi realizării de venituri impozabile.

Văzând că organele fiscale au procedat la neacordarea deductibilităţii TVA şi a cheltuielilor aferente tranzacţiilor efectuate de  SC R.G. SRL de la SC D.E. SRL, SC D.E. SRL şi SC G&C A.C. SRL pe considerentul că  societăţile furnizoare prezintă un comportament fiscal cu risc mare, fiind radiată sau nedepunând declaraţiile şi deconturile de TVA aferente, Curtea constată că din cuprinsul Legii nr.571/2003 şi a O.G. nr. 92/2003, nu pot fi identificate reglementări care să stabilească consecinţe fiscale negative pentru un cumpărător de bună credinţă în ipoteza în care furnizorul nu ar fi declarat livrările sale, nu ar fi găsit la sediu sau ar fi fost radiat ulterior efectuării livrărilor.

Faţă de comportamentul fraudulos al furnizorilor, conform art. 67 din O.G. nr. 92/2003 organele de inspecţie fiscală erau îndreptăţite să stabilească baza de impunere prin estimare în ipoteza contribuabililor care nu prezintă evidenţa contabilă, nu depun declaraţiile fiscale sau în ipoteza în care evidentele contabile sau declaraţiile depuse sunt incorecte sau incomplete.

Intervenienții susțin că nu este rezonabil să-i fie imputată societăţii achizitoare o eventuală fraudare a mecanismului TVA de către furnizorii săi.

În jurisprudența sa (hotărârea din 22.10.2015 pronunțată în cauza C-277/14), CJUE a statuat că „Dispoziţiile  celei de A şasea  directive 77/388/CEE a Consiliului din 17.05.1997 privind armonizarea legislaţiilor statelor membre referitoare la impozitele pe cifra de afaceri – sistemul comun al taxei pe valoarea adăugată: baza unitară de evaluare, astfel cum a fost modificată prin Directiva 2002/38/CE a  Consiliului din 7 mai 2002, trebuie interpretate în sensul că se opun unei reglementări naţionale,  precum, cea în discuţie în litigiul principal,  prin care nu i se recunoaşte unei persoane impozabile dreptul de deducere a taxei pe valoarea adăugată datorate sau achitate pentru bunuri care i-au fost livrate pentru motivele că factura a fost emisă de un operator care trebuie considerat, având în vedere criteriile prevăzute  de această reglementare,  drept un operator inexistent şi că este imposibil să se stabilească identitatea adevăratului  furnizor al bunurilor, cu excepţia cazului în care se stabileşte, în raport cu elementele obiective şi fără a se solicita din partea persoanei impozabile verificări a căror sarcină  nu îi revine, că această persoană impozabilă ştia  sau ar fi trebuit să ştie că livrarea menţionare era implicată într-o fraudă privind taxa pe valoarea adăugată, aspect a cărui verificare este de competenţa instanţei de trimitere”.

În considerentele acestei hotărâri, instanţa comunitară a menționat că: „Este sarcina administraţiei fiscale  care a constatat fraude sau neregularităţi comise de persoana care a emis factura să stabilească, în raport cu elemente obiective şi fără a solicita din partea destinatarului facturii  verificări a căror sarcină nu îi revine,  că acest destinatar ştia  sau ar fi trebuit să ştie că operaţiunea invocată  pentru a justifica dreptul de deducere era implicată într-o fraudă privind TVA-ul, aspect a cărui verificare  este de competenţa instanţei de trimitere; administraţia fiscală nu poate impune totuşi în general respectivei persoane impozabile, pe de o parte,  să verifice dacă emitentul facturii aferente bunurilor şi serviciilor pentru care se solicită exercitarea acestui drept dispune de bunurile în cauză şi era în măsură să le livreze şi dacă şi-a îndeplinit obligaţiile privind declararea şi plata TVA-ului pentru a se asigura că nu există nereguli sau fraude la nivelul operatorilor din amonte sau, pe de altă parte, să dispună de documente în această privinţă.”

Văzând situaţia de fapt reţinută în urma administrării probatoriului în cauză, raportat la jurisprudenţa CJUE, Curtea  constată că este nelegală practica organelor fiscale de a nu recunoaşte unei persoane impozabile dreptul de deducere a TVA achitată pentru bunuri care au fost livrate pentru considerentul că factura a fost emisă de un operator care trebuie considerat drept un operator inexistent, cu excepţia cazului în care se stabileşte, în raport de elemente obiective şi fără a se solicita din partea persoanei impozabile verificări a căror sarcină nu îi revine,  că această persoană impozabilă ştia sau ar fi trebuit să ştie că livrarea menţionată era implicată într-o fraudă privind taxa pe valoare adăugată.

Astfel fiind, Curtea reţine că organele fiscale nu au probat în speţa de faţă implicarea  SC R.G. SRL în comportamentul fiscal cu risc mare al societăţilor furnizoare, context în care este nelegal refuzul acestora de acordarea dreptului de deducere a TVA aferent achiziţiilor de la furnizorii în cauză.

Mai mult, nu se poate reţine culpa societăţii achizitoare în nedeclararea de către furnizori a deconturilor de TVA sau a bilanţurilor contabile.

În plus, astfel cum s-a arătat anterior în considerentele sentinţei, Curtea constată că operaţiunile efectuate de reclamantă în cadrul raporturilor cu SC D.E. SRL, SC D.E. SRL şi SC G&C A.C. SRL sunt reale, fiind înregistrate în mod corect în evidenţele contabile ale societăţii, context în care este evident că achiziţiile au fost utilizate în scopul operaţiunilor taxabile şi a realizării de venituri impozabile.

Astfel fiind, Curtea constată că în mod  nelegal organele fiscale au procedat în mod eronat prin refuzul acordării dreptului de deducere a TVA aferent acestor achiziţii.

Curtea reţine că societatea a înregistrat în luna septembrie 2007 cheltuieli privind calamităţile la soia şi porumb în sumă de 130.615 lei reprezentând contravaloarea culturii de soia şi porumb degradate din cauza secetei excesive.

Curtea reţine că SC R.G. SRL avea perfectat cu SC A. SA un contract de asigurare care însă nu era de tip All Risks, fiind exceptat riscul de secetă. În acord cu prevederile Legii nr. 381/2002 şi ale Ordinului nr. 419/2002 Guvernul, la propunerea Direcţiei Agricole Judeţene, are obligaţia să acorde despăgubiri pentru zonele declarate calamitate ca urmare a secetei.

Astfel, reclamanta nu a obţinut despăgubiri de la societatea de asigurare, însă în temeiul Procesului verbal de constatare şi evaluare a pagubelor la culturile agricole şi a dispoziţiilor legale anterior menţionate, Direcţia Agricolă Timiş a solicitat Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale declararea judeţului Timiş drept judeţ calamitat pentru producţia de soia şi porumb, însă Guvernul nu a declarat această zonă drept zonă calamitată.

Faţă de împrejurarea că nu s-au acordat despăgubiri, SC R.G. SRL a înregistrat pe cheltuieli suma de 130.615 lei.

Conform probelor depuse la dosarul cauzei, rezultă că reclamanta a deţinut documentele prevăzute de legislaţia în vigoare, însă nu a obţinut despăgubiri întrucât zona nu a fost declarată ca zonă calamitată.

În ceea ce priveşte achiziţia de mărfuri de la SC F. SRL, în valoare de 1.559.570 lei (TVA 296.318 lei) conform facturilor nr.01162/03.11.2009 şi nr.010135/11.09.2009, Curtea constată că organul fiscal a reţinut că  SC F. SRL nu mai este înregistrată în scopuri de TVA începând cu 20.01.2009, nu a declarat aceste livrări în Declaraţia Cod 394, constatând că aceste achiziţii nu sunt rezultatul unei activităţi economice care să fie concretizată într-o livrare sau prestare de serviciu de la o persoană impozabilă.

Curtea reţine că  SC F. SRL a fost înregistrată ca plătitoare de TVA în perioada 13.02.2008 (data înregistrării în scopuri de TVA) – 20.01.2009 (data anulării înregistrării în scopuri de TVA).

În conformitate cu Nota de recepţie intrare nr.108/01.10.2009, Fişa de magazie 01.10.2009-31.03.2010 şi factura de vânzare nr.138/23.03.2010, Curtea constată că bunul achiziţionat cu factura nr.1035/11.09.2009 a fost revândut societăţii SC I.&E. SRL.

În acord cu concluziile Raportului de expertiză întocmit în cauză, între Fişa de magazie şi facturile de revânzare a bunurilor ce fac obiectul facturii nr.1162/03.11.2009 există o serie de diferenţe, şi anume preţul de vânzare menţionat în facturile nr.119 şi nr.120 în sumă de 1.550 lei sunt diferite de preţul de vânzare  menţionat în Fişa de magazie, anume  de 1.600 lei, context în care, Curtea constată că nu se poate concluziona că toate bunurile achiziţionate de la SC F. SRL, în temeiul Facturii nr.1162/03.11.2009 au fost livrate, fiind folosite de societate în scopul operaţiunilor sale taxabile şi realizarea de venituri impozabile.

Prin urmare, Curtea constată că în ceea ce priveşte achiziţiile ce au făcut obiectul Facturii nr.1035/11.09.2009, acestea sunt reale, bunurile fiind revândute de către SC R.G. SRL, conform Facturii nr.138/23.03.2010.

Raportat la jurisprudenţa comunitară menţionată anterior în cuprinsul considerentelor, constatând realitatea achiziţiilor anterior precizate, ce fac obiectul Facturii nr.1035/11.09.2009, Curtea constată că aceste achiziţii au fost efectuate în scopul operaţiunilor taxabile şi în scopul obţinerii de venituri impozabile, organul de control procedând în mod eronat la neacordarea dreptului de deducere a TVA şi a cheltuielilor aferente acestor achiziţii.

Pentru considerentele anterior expuse, Curtea a admis în parte cererile de intervenție în interes propriu formulate de intervenienții în interes propriu şi în consecinţă, a anulat în parte actele administrative reprezentate de Raportul de inspecție fiscală nr.2933/30.03.2012 a D.G.F.P. Timiș – Serviciul I.F.P.J.4, de Decizia de impunere nr.4/26.03.2012 emisă de D.G.F.P. Timiș - Activitatea de Inspecție Fiscală - Serviciul Inspecție Fiscală Persoane Juridice 4 şi de Decizia nr.1142/608/24.07.2012 emisă de D.G.F.P. Timiș - Activitatea de Inspecție Fiscală - Serviciul Inspecție Fiscală Persoane Juridice 4, în ceea ce privește pe de o parte, sume referitoare la calamităţile soia şi porumb şi sumele stabilite suplimentar pentru achizițiile de la SC D.E. SRL, SC D.E. SRL şi SC G&C A.C. SRL, şi anume: suma de 223.842 lei reprezentând TVA stabilit suplimentar, suma de 300.643 lei reprezentând majorări de întârziere aferente TVA, suma de 72.318 lei reprezentând penalități aferente TVA, suma de 161.154 lei cu titlu de impozit pe profit, suma de 280.709 lei reprezentând majorări aferente impozitului pe profit şi suma de 61.180 lei reprezentând penalități aferente impozitului pe profit, şi pe de altă parte, sumele stabilite suplimentar pentru achiziţii de la SC F. SRL, aferente facturii nr.1035/11.09.2009, şi anume suma de 11.318 lei reprezentând TVA stabilit suplimentar şi accesorii aferente acestei sume în cuantum de 7.090 lei, şi impozit pe profit stabilit suplimentar şi accesorii aferente acestuia.

Curtea a respins în rest acțiunea intervenienților.

Domenii speta

Spete similare