Refuz nejustificat de acordare a salariului funcţionarilor publici la nivelul maxim aflat în plată începând cu data de 09.04.2015. Efectul obligatoriu al Deciziei nr. 23/26.09.2016 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie

Refuz nejustificat de acordare a salariului funcţionarilor publici la nivelul maxim aflat în plată începând cu data de 09.04.2015. Efectul obligatoriu al Deciziei nr. 23/26.09.2016 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie  - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept.

Art. 1 alin. 5 ind. 1 din OUG nr. 83/2014

Sintagma „salarizat la acelaşi nivel”, la care face referire art. 1 alin. 5 ind. 1 din OUG nr. 83/2014, are în vedere atât personalul din cadrul aparatului de lucru al Parlamentului, personalul din cadrul Consiliului Concurenţei, al Curţii de Conturi, dar şi personalul din cadrul celorlalte autorităţi şi instituţii publice enumerate de art. 2 alin. 1 lit. a din Legea cadru nr. 284/2010, precizând că nivelul de salarizare ce va fi avut în vedere este cel determinat prin aplicarea prevederilor art. 1 alin. 1 şi 2 din OUG nr. 83/2014, aprobată prin Legea nr. 71/2015, în cadrul aceleiaşi autorităţi sau instituţii publice.

Decizia nr. 23/26.09.2016 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie  - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept este obligatorie, potrivit art. 521 alin. 3 Cod procedură civilă.

Deliberând asupra cauzei de faţă, constată:

Prin sentinţa civilă nr. 1218/CA/23.11.2016 Tribunalul Braşov – Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal a respins excepţia inadmisibilităţii acţiunii, invocată de pârâtă şi a admis acţiunea formulată de reclamanţii A., B., C., D., E., F., G., H., I., J., K., L. şi M. în contradictoriu cu pârâta Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice N. şi, în consecinţă, a obligat pârâta să plătească reclamanţilor diferenţele dintre salariul la nivel maxim pentru aceeaşi funcţie/grad/treaptă şi gradaţie, dacă îşi desfăşoară activitatea în aceleaşi condiţii în cadrul D.G.R.F.P. N. şi salariul efectiv plătit acestora în perioada 09.04.2015 – 31.07.2016, sume actualizate cu indicele de inflaţie, precum şi dobânda legală aferentă drepturilor băneşti menţionate, începând cu data la care acestea ar fi trebuit plătite reclamanţilor şi până la data plăţii efective.

Împotriva acestei hotărâri, pârâta Direcţia Generală a Finanţelor Publice N a declarat recurs, în termenul legal, prin care a solicitat admiterea recursului, casarea în tot a sentinţei şi respingerea acţiunii.

În motivare, recurenta a arătat că instanţa de fond a respins în mod netemeinic şi nelegal excepţia inadmisibilităţii pretenţiilor deduse judecăţii, în condiţiile în care plata acestor diferenţe salariale reprezintă efectul stabilirii unor drepturi salariale, ce se realizează prin emiterea unor decizii cu caracter retroactiv, începând cu data de 09.04.2015 şi până la data de 31.07.2016, nefiind făcută dovada contestării deciziilor anterioare de salarizare aplicabile în acest interval. Or, deciziile de salarizare emise în acest interval şi necontestate au avut ca temei prevederile legale în vigoare: Legea nr. 284/2010, OUG nr. 103/2003, OUG nr. 83/2014, Legea nr. 71/2015, ce reglementează salarizarea personalului plătit din fondurile publice.

Pe fond, recurenta a arătat că prin art. 41 pct. 2 din Legea nr. 284/2010 au fost abrogate dispoziţiile art. 65 alin. 2 lit. b) din Legea nr. 188/1999 ce reglementau posibilitatea promovării în trepte de salarizare, trepte care, până la abrogare, erau recunoscute în cadrul aceluiaşi grad profesional, astfel că din anul 2011 au fost eliminate treptele de salarizare, iar la stabilirea salariului funcţionarilor publici se are în vedere funcţia, clasa de salarizare, gradul profesional, ce urmăreşte să asigure posibilitatea diferenţierii salariilor de bază individuale în raport cu nivelul pregătirii profesionale a fiecărei persoane şi cu experienţa acesteia în muncă, iar în cadrul fiecărui grad profesional, vechimea în muncă ce conţine 5 gradaţii.

Prin urmare, recurenta a arătat că, începând cu data de 01.01.2011, la stabilirea salariilor lunare brute pentru funcţionarii publici nou-încadraţi sau care au promovat în grad profesional superior celui deţinut, au fost avute în vedere prevederile Legii-cadru nr. 284/2010 şi ale OUG nr. 83/2014, potrivit cărora, pentru aceeaşi funcţie, există mai multe niveluri de salarizare în plată, generate de treapta de salarizare deţinută de funcţionar anterior datei de 31.12.2010, precum şi de modul diferit de acordare a drepturilor salariale corespunzătoare tranşelor de vechime în muncă înainte, respectiv după data de 31.12.2010.

Cu privire la dispoziţiile art. 1 alin. 5 ind. 1 din OUG nr. 83/2014, recurenta a susţinut că, din interpretarea acestora, rezultă că personalul din cadrul Ministerului Finanţelor Publice nu este salarizat la acelaşi nivel cu personalul Parlamentului, Consiliului Concurenţei, Curţii de Conturi, astfel că nu este aplicabil.

În opinia recurentei, legiuitorul poate interveni oricând, din raţiuni ce ţin de politica economico-financiară a statului, cu reglementarea unor criterii de avansare şi de calcul a indemnizaţiei aferente, cu aplicare de la data intrării în vigoare a actului normativ.

În ceea ce priveşte actualizarea sumelor cu indicele de inflaţie, recurenta a arătat că instanţa de fond nu poate dispune plata acestor sume, fiind încălcate dispoziţiile art. 14 alin. 2 din Legea nr. 500/2002 privind finanţele publice, potrivit cărora „nicio cheltuială nu poate fi înscrisă în buget şi nici angajată şi efectuată din acesta, dacă nu există bază legală pentru respectiva cheltuială”, precum şi cele ale art. 29 alin. 3 din acelaşi act normativ, conform căruia „cheltuielile prevăzute în capitole au destinaţia precisă şi limitată”.

În drept, a fost invocată aplicarea art. 488 alin. 1 pct. 8 Cod procedură civilă, a Legii nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, a OUG nr. 83/2014, a Legii nr. 284/2010 şi a Legii nr. 71/2015.

Recursul este scutit de la plata taxei judiciare de timbru potrivit dispoziţiilor art. 30 din OUG nr. 80/2013.

Intimaţii reclamanţi A., B., C., D., E., F., G., H., I., J., K., L. şi M., prin întâmpinare formulată conform art. XVII alin. 3 coroborat cu art. XV alin. 3 din Legea nr. 2/2013 (filele 47-48), au solicitat respingerea recursului declarat de pârâtă şi menţinerea sentinţei primei instanţe, ca legală şi temeinică.

În susţinerea acestei poziţii procesuale, intimaţii au arătat că acţiunea nu este inadmisibilă, aşa cum invocă recurenta, în mod corect reţinând prima instanţă că obiectul acţiunii îl constituie plata unor drepturi salariale neacordate funcţionarilor publici, astfel că instanţa de contencios administrativ a fost învestită cu o acţiune în despăgubiri, generată de refuzul autorităţii publice pârâte, acţiune pentru care nu este necesară procedura prealabilă reglementată de art.7 alin. 1 din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ.

Pe fond, intimaţii au arătat că, în mod corect a reţinut prima instanţă că dispoziţiile art. 1 alin. 1 şi 2 din OUG nr. 83/2014 instituie regula generală potrivit căreia în anul 2015 cuantumul brut al salariilor se menţin la acelaşi nivel cu cel ce se acordă pentru luna decembrie 2014, în măsura în care personalul îşi desfăşoară activitatea în aceleaşi condiţii. Intimaţii au arătat că nu au beneficiat de nivelul maxim de salarizare prevăzut de art. 1 alin. 5 ind. 1 din OUG nr. 83/2014, introdus prin Legea nr. 71/2015  pentru perioada 09.04.2015-31.07.2016.

Recurenta pârâtă nu a formulat răspuns la întâmpinare, în condiţiile art. XVI alin. 2 coroborat cu art. XVII alin. 3 din Legea nr. 2/2013.

Părţile nu au mai solicitat administrarea altor probe noi în recurs.

Analizând recursul declarat de pârâta Direcţia Generală a Finanţelor Publice N., prin prisma dispoziţiilor art. 488 Cod procedură civilă, curtea reţine următoarele:

Recurenta pârâtă invocă drept motiv de reformare a sentinţei primei instanţe greşita soluţionare a excepţiei inadmisibilităţii pretenţiilor deduse judecăţii, motiv care se circumscrie dispoziţiilor art. 488 alin. 1 pct. 5 Cod procedură civilă, dar care nu este fondat.

Astfel, în cauză, astfel cum corect a reţinut şi prima instanţă, obiectul acţiunii îl constituie solicitarea de obligare a pârâtei la plata unor drepturi salariale neacordate funcţionarilor publici,  potrivit temeiurilor invocate de reclamanţi, cerere care se circumscrie dispoziţiilor art. 1 şi 8 din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, instanţa de contencios administrativ fiind legal învestită fără a fi necesar un răspuns negativ exprimat de pârâtă în procedura prealabilă, conform art. 7 alin. 1 din Legea nr. 554/2004, în condiţiile art. 109 din Legea nr. 188/1999.

Curtea nu poate reţine argumentul recurentei că reclamanţii nu au formulat contestaţie prealabilă la ordonatorul de credite împotriva actelor administrative individuale de stabilire a drepturilor salariale, în condiţiile art. 11 din O.U.G. nr. 83/2014 şi art. 30 alin. 2 din Legea nr. 284/2010 (în termen de 5 zile, respectiv 15 zile de la data luării la cunoştinţă a actului administrativ de stabilire a drepturilor salariale), ceea ce determină inadmisibilitatea prezentei acţiuni, deoarece, astfel cum a reţinut şi prima instanţă, temeiul juridic invocat în cererea de chemare în judecată pentru acordarea drepturilor băneşti respective este un act normativ ulterior emiterii deciziilor de salarizare invocate de pârâţi, astfel că intimaţii nu au avut posibilitatea de a ataca actele de salarizare anterioare prin raportare la noile dispoziţii legale invocate, decât după data intrării în vigoare a acestora.

Recurenta pârâtă invocă drept motiv principal de reformare a sentinţei primei instanţe greşita aplicare a legii – personalul din cadrul Ministerului Finanţelor Publice nu este salarizat la acelaşi nivel cu personalul Parlamentului, Consiliului Concurenţei, Curţii de Conturi, astfel că nu este aplicabil art. 1 alin. 5 ind. 1 din OUG nr. 83/2014, motiv care se circumscrie dispoziţiilor art. 488 alin. 1 pct. 8 Cod procedură civilă, dar care nu este fondat.

Prin acţiunea introductivă, reclamanţii au solicitat obligarea pârâtei la recalcularea salariului prin stabilirea acestuia la nivelul maxim existent în instituţie pentru funcţia ce o deţine fiecare, în condiţiile în care îşi desfăşoară activitatea în aceleaşi condiţii cu colegi care deţin funcţii similare şi care au deja stabilit salariul la nivel maxim, respectiv.

Prin raportare la dispoziţiile art. 9 din Cod procedură civilă care reglementează dreptul de dispoziţie al părţilor, instanţa reţine că obiectul acţiunii formulate de către reclamanţi este încadrabil în dispoziţiile art. 1 alin. 5 ind. 1 din OUG nr. 83/2014 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2015, aşa cum a fost completată prin Legea nr. 71/2015 pentru aprobarea Ordonanţei.

Prin Decizia 242 din data de 19.04.2016, Curtea Constituţională a respins excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 1 alin. 5 ind. 1 din OUG nr. 83/2014, apreciind că acestea nu contravin dispoziţiilor constituţionale ale art. 16 privind egalitatea în drepturi.

Prima instanţă a dat curs favorabil cererii de faţă, apreciind că, în mod nelegal, autoritatea pârâtă a înlăturat reclamanţii, funcţionari publici, de la aplicarea dispoziţiilor art. 1 alin. 5 ind. 1 din OUG nr. 83/2014 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2015, reţinând că nivelul maxim al salariului de bază se aplică atât personalului încadrat înainte de ianuarie 2010 cât şi personalului încadrat ulterior.

Curtea mai reţine că reclamanţii au fost încadraţi începând cu data de 01.08.2016 conform deciziilor nr. 2880/29.07.2017 (A. – fila 7), nr.  2913/29.07.2017 (B. - fila 9), nr.  2915/29.07.2017 (C. - fila 11), nr.  2965/29.07.2017 (D. - fila 13), nr.  2967/29.07.2017 (E. - fila 15), nr. 2980/29.07.2017 (F. - fila 17), nr.  2994/29.07.2017 (G. - fila 19), nr. 3016/29.07.2017 (H.), nr. 3019/29.07.2017 (I. – fila 23), nr. 3027/29.07.2017 (J. – fila 25), nr. 3039/29.07.2017 (K. – fila 27), nr. 3043/29.07.2017 (L. – fila 29) şi nr. 3049/29.07.2017 (M – fila 31) ca şi funcţionari publici în cadrul instituţiei pârâte, beneficiind începând cu data de 01.08.2016 de nivelul maxim, conform art. 1 alin. 5 pct. 1 din O.U.G. nr. 83/2015.

Curtea constată că, în domeniul salarizării unitare a personalului plătit din fonduri publice, Legea-cadru nr. 284/2010 a fost succedată de legi speciale anuale, astfel:

- Legea nr. 285/2010 privind salarizarea în anul 2011 a personalului plătit din fonduri publice, publicată în MO nr. 878 din 28.12.2010,

- Legea nr. 283/ 2011  privind aprobarea OUG nr. nr. 80/2010, publicată în MO nr. 887 din 14.12.2011, referitoare la salarizarea în sectorul bugetar pe anul 2012,

- OUG nr. 84/2012 privind stabilirea salariilor personalului din sectorul bugetar în anul 2013,  publicată în MO nr. 845 din 13.12.2012,

-OUG nr. 103/2013 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2014, precum şi alte măsuri în domeniul cheltuielilor publice, aprobată prin Legea nr. 28/2014, publicată în MO nr. 703 din 15.11.2013

-OUG nr. 83/2014 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2015, aprobată prin Legea nr. 71/2015 publicată în MO nr. 233 din 06.04.2015,

-OUG nr. 57 din 09.12.2015 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2016, publicată în MO nr. 923 din 11.12.2015.

Fiecare din aceste acte normative este adoptat în aplicarea dispoziţiilor Legii-cadru nr. 284/2010, ale cărei reguli sunt aplicabile în cazul în care prin legile speciale anuale nu se prevede altfel.

Potrivit dispoziţiilor art. 1 punct 1 şi 2 din OUG nr. 83/2014 „în anul 2015, cuantumul brut al salariilor de bază/soldelor funcţiei de bază/salariilor funcţiei de bază/indemnizaţiilor de încadrare de care beneficiază personalul plătit din fonduri publice se menţine la acelaşi nivel cu cel ce se acordă pentru luna decembrie 2014 în măsura în care personalul îşi desfăşoară activitatea în aceleaşi condiţii şi nu se aplică valoarea de referinţă şi coeficienţii de ierarhizare corespunzători claselor de salarizare prevăzuţi în anexele la Legea-cadru nr. 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, cu modificările ulterioare.  În anul 2015, cuantumul sporurilor, indemnizaţiilor, compensaţiilor şi al celorlalte elemente ale sistemului de salarizare care fac parte, potrivit legii, din salariul brut, solda lunară brută/salariul lunar brut, indemnizaţia brută de încadrare se menţine la acelaşi nivel cu cel ce se acordă personalului plătit din fonduri publice pentru luna decembrie 2014, în măsura în care personalul îşi desfăşoară activitatea în aceleaşi condiţii.”

Potrivit art. 1 alin. 5 ind. 1 din OUG nr. 83/2014, introdus prin art. I pct. 1 din Legea nr. 71/2015, „prin excepţie de la prevederile alin. (1) şi (2), personalul din aparatul de lucru al Parlamentului şi din celelalte instituţii şi autorităţi publice, salarizat la acelaşi nivel, precum şi personalul din cadrul Consiliului Concurenţei şi al Curţii de Conturi, care beneficiază de un cuantum al salariilor de bază şi al sporurilor mai mici decât cele stabilite la nivel maxim în cadrul aceleiaşi instituţii sau autorităţi publice pentru fiecare funcţie/grad/treaptă şi gradaţie, va fi salarizat la nivelul maxim dacă îşi desfăşoară activitatea în aceleaşi condiţii.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, prin Decizia nr. 23/26.09.2016, obligatorie potrivit art. 521 alin. 3 din NCPC,  a statuat că sintagma „salarizat la acelaşi nivel”, la care face referire art. 1 alin. 5 ind. 1 din OUG nr. 83/2014, are în vedere atât personalul din cadrul aparatului de lucru al Parlamentului, personalul din cadrul Consiliului Concurenţei, al Curţii de Conturi, dar şi personalul din cadrul celorlalte autorităţi şi instituţii publice enumerate de art. 2 alin. 1 lit. a din Legea cadru nr. 284/2010, precizând că nivelul de salarizare ce va fi avut în vedere este cel determinat prin aplicarea prevederilor art. 1 alin. 1 şi 2 din OUG nr. 83/2014, aprobată prin Legea nr. 71/2015, în cadrul aceleiaşi autorităţi sau instituţii publice.

Or, art. 2 alin. 1 lit. a din Legea-cadru nr. 284/2010 spune că dispoziţiile acestui act normativ se aplică „personalului din autorităţi şi instituţii publice, respectiv Parlamentul, Administraţia Prezidenţială, autoritatea judecătorească, Guvernul, ministerele, celelalte organe de specialitate ale administraţiei publice centrale, autorităţi ale administraţiei publice locale, alte autorităţi publice, autorităţi administrative autonome, precum şi instituţiile din subordinea acestora, finanţate integral din bugetul de stat, bugetele locale, bugetul asigurărilor sociale de stat, bugetele fondurilor speciale”, ceea ce denotă că prevederile Legii nr. 71/2015 se aplică şi personalului din cadrul CNAS, implicit din cadrul instituţiei subordonate intimate.

În consecinţă, interpretarea obligatorie a dispoziţiilor art. 1 alin. (51) din Ordonanţa de Urgenţă a  Guvernului nr. 83/2014 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2015, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 71/2015, determinată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie  – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, este aceea că norma se aplică şi funcţionarilor din cadrul autorităţilor administraţiei publice, respectiv din cadrul instituţiei pârâte.

Referitor la sintagma „din cadrul aceleiaşi autorităţi sau instituţii publice”, Curtea apreciază că acest înţeles reiese nu numai din considerentele Deciziei  nr. 23/26.09.2016 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, sus - menţionată, care a relevat principiul caracterului unitar al sistemului de salarizare reglementat prin Legea – cadru nr. 284/2010, necesitatea de creare de oportunităţi egale şi remuneraţie egală pentru muncă de valoare egală, ci şi din cuprinsul art. 3/1 alin. 1/3 din OUG nr. 57/2015, în vigoare din data de 11 decembrie 2015,  potrivit căruia „prin instituţie sau autoritate publică se înţelege acea instituţie sau autoritate publică cu personalitate juridică care are patrimoniu propriu, buget propriu de venituri şi cheltuieli, conduce contabilitate proprie, iar conducătorul acesteia are calitatea de ordonator de credite. În cazul instituţiilor sau autorităţilor publice aflate în subordinea aceluiaşi ordonator de credite, având acelaşi scop, îndeplinind aceleaşi funcţii şi atribuţii, aflate la acelaşi nivel de subordonare din punct de vedere financiar, nivelul maxim al salariului de bază/indemnizaţiei de încadrare se va stabili la nivelul maxim aflat în plată din cadrul tuturor acestor instituţii sau autorităţi publice subordonate”.

Mai mult, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie  a mai statuat, cu caracter obligatoriu, prin Decizia nr. 32 pronunţată de Completul pentru dezlegarea unor probleme de drept la data de 19.10.2015 că „ plata efectivă a drepturilor salariale se va efectua prin raportare la nivelul de salarizare în plată pentru funcţia similară, respectiv prin raportare la drepturile salariale acordate unei persoane cu acelaşi grad profesional şi aceeaşi tranşă de vechime în muncă şi în funcţie şi care a trecut în aceste tranşe de vechime ulterior intrării în vigoare a legii nr. 285/2010”.

Or, Direcţia Generală a Finanţelor Publice N. este o instituţie subordonată Ministerului Finanţelor Publice şi ca atare, nivelul maxim al salariului de bază cuvenit reclamanţilor urmează a se stabili la nivelul maxim aflat în plată în cadrul tuturor acestor instituţii subordonate Ministerului Finanţelor Publice.

Câtă vreme sintagma „salarizat la acelaşi nivel” presupune compararea nivelului de salarizare între persoane care fac parte din aceeaşi categorie socioprofesională care ocupă aceeaşi funcţie, în aceleaşi condiţii de studii şi vechime şi care fac parte din cadrul aceleiaşi instituţii, curtea, ţinând cont că potrivit art. 3 lit. c din Legea nr. 284/2010 sistemul de salarizare are la bază principiul echităţii şi coerenţei, făcând aplicaţiunea dispoziţiilor art. 496 alin. 1 din NCPC  respinge recursul dedus judecăţii, menţinând în tot sentinţa atacată.

 Curtea reţine că interpretarea primei instanţe asupra dispoziţiilor art. 1 alin. 5 ind. 1 din OUG nr. 83/2014 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2015, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 71/2015, concordă cu interpretarea obligatorie stabilită de ÎCCJ.

Prin urmare, în mod corect, autoritatea pârâtă a fost obligată să plătească reclamanţilor salariul la nivelul maxim de salarizare pentru funcţia publică deţinută, de la data intrării în vigoare a Legii nr. 71/2015, respectiv 09.04.2015.

Pentru toate aceste considerente, constatând incidenţa art. 496 Cod procedură civilă, curtea va  respinge recursul declarat de recurenta pârâtă Direcţia Generală a Finanţelor Publice N. împotriva sentinţei civile nr. 488/CA/30.03.2017 pronunţată de Tribunalul Braşov Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, pe care o va menţine.

Nefiind solicitate cheltuieli de judecată,

Domenii speta

Spete similare