Plângere împotriva încheierii de carte funciară - plângerea împotriva încheierilor registratorului de carte funciară se realizează într-o procedură necontencioasă, fără citarea şi participarea Oficiului de Cadastru şi Publicitate Imobiliară. Pe calea plân

Hotărâre 443 din 16.01.2017


Deliberând asupra cauzei civile de faţă, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanţe la data de 30.09.2016 sub nr. … petenta M.E. a formulat, în contradictoriu cu intimatele Oficiul de Cadastru şi Publicitate Imobiliară Bucureşti şi Biroul de Cadastru şi Publicitate Imobiliară Sector 1 plângere împotriva încheierii de reexaminare nr. 80581/19.08.2016 emisă de Oficiul de Cadastru şi Publicitate Imobiliară BCPI Sector 1 şi a solicitat anularea încheierii atacate cu consecinţa admiterii cererii de radiere a dreptului de ipotecă legală asupra imobilului situat în Bucureşti, Str. Parapetului nr.10, sector 1 cu obligarea pârâtelor la plata cheltuielilor de judecată.

În motivarea în fapt a cererii petenta a arătat instanţei că în luna iulie 2016 s-a adresat OCPI BCPI SECTOR1 cu o cerere prin care a solicitat radierea dreptului de ipotecă legală asupra imobilului său depunând în susţinerea cererii adeverinţa nr.403/20.07.2016 eliberată de Ş.A.B., Procesul-verbal din data de 07.02.1989 al Judecătoriei Sectorului 1 şi adresa …..

A mai arătat petenta că prin încheierea nr.72067/25.07.2016 i-a fost respinsă cererea pentru faptul că nu erau îndeplinite condiţiile prevăzute de art.885 C.civ. şi 37 pct.13 din Legea 7/1996, respectiv lipseşte declaraţia din partea creditorului că a fost achitată sulta însă petenta a apreciat că documentele depuse ţin locul acestei declaraţii mai ales că acesta a decedat la data de 21.06.1991 iar aceasta a achitat integral sulta stabilită în sarcina sa de către instanţă.

În drept petenta a invocat dispoziţiile art.31 din Legea 7/1996.

În dovedirea cererii petenta a solicitat încuviinţarea probei cu înscrisuri.

Cererea a fost legal timbrată cu taxă judiciară de timbru în cuantum de 50 lei (fila 43) conform art.20 din OUG 80/2013.

La data de 21.11.2016 intimata Oficiul de Cadastru şi Publicitate Imobiliară a Municipiului Bucureşti a depus întâmpinare prin care a invocat excepţia lipsei calităţii procesuale pasive arătând că soluţionarea plângerii de carte funciară se face fără citarea oficiului teritorial.

La data de 25.11.2016 intimata Oficiul de Cadastru şi Publicitate Imobiliară Sector 1 Bucureşti a depus întâmpinare prin care a invocat excepţia lipsei calităţii procesuale pasive în raport de considerentele deciziei 72/2007 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

Ambele intimate au depus documentaţia care a stat la baza respingerii cererii petentei.

Analizând actele şi lucrările dosarului, reţine următoarele:

În fapt :

Prin încheierea nr.83653/24.12.2013 (fila 93)  s-a dispus intabularea dreptului de ipotecă legală a numitului G.I. asupra imobilului cu nr. Cadastral 263029 înscris în cartea funciară 263029 în temeiul actului administrativ nr.392538/14.11.2013.

Prin cererea înregistrată de OCPI BCPI Sector 1 sub nr.72067/25.07.2016 (fila 90 verso) petenta a solicitat radierea ipotecii legale în temeiul adeverinţei nr.269/.05.2014 a Ş.A.B. şi a înscrisurilor depuse de aceasta arătând că obligaţia de plată a sultei în temeiul căreia s-a înscris în cartea funciară dreptul de ipotecă legală în favoarea fostului său soţ, G.I., s-a stins prin plată.

Prin încheierea nr.72067 pronunţată în data de 09.08.2016 (fila 60) a fost respinsă cererea petentei pentru neîndeplinirea condiţiilor prevăzute de art.885, 899 C.civ. şi 37 pct.13 din Legea 7/1996.

Prin cererea înregistrată sub nr.80581/17.08.2016 (fila 55) petenta a formulat cerere de reexaminare împotriva încheierii de respingere.

Prin încheierea de reexaminare nr.80581 din data de 06.09.2016 (fila 54) a fost respinsă cererea petentei de reexaminare menţinându-se aceleaşi temeiuri şi fiind aduse în atenţia petentei dispoziţiile art.907 C.civ.

La dosarul cauzei nu a fost depusă dovada de comunicare către petentă a acestei din urmă încheieri.

În drept:

În temeiul art. 248 alin. 1 C.proc.civ., instanţa se va pronunţa mai întâi asupra excepţiilor de procedură, precum şi asupra celor de fond care fac inutilă, în tot sau în parte, administrarea de probe ori, după caz, cercetarea în fond a cauzei, astfel instanţa va analiza excepţia lispei calităţii procesuale pasive a celor două intimate, excepţie de fond, absolută şi dirimantă.

Conform art.36 C.proc.civ. Calitatea procesuală rezultă din identitatea dintre părţi şi subiectele raportului juridic litigios, astfel cum acesta este dedus judecăţii. Existenţa sau inexistenţa drepturilor şi a obligaţiilor afirmate constituie o chestiune de fond.

Potrivit art.32 din Legea 7/1996 Soluţionarea plângerii împotriva încheierii de carte funciară, a acţiunii în justificare tabulară, în rectificare, precum şi prestaţie tabulară se face fără citarea oficiului teritorial.

Prin decizia nr.72/2007 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în recurs în interesul legii s-a dispus că În cauzele ce au ca obiect plângerile privind cartea funciară întemeiate pe dispoziţiile art. 50 din Legea nr. 7/1996, republicată, Oficiul de Cadastru şi Publicitate Imobiliară nu are calitate procesuală pasivă.

Pentru considerentele anterior expuse instanţa constată că în soluţionarea cererilor având ca obiect plângere de carte funciară, Oficiul de Cadastru şi Publicitate Imobiliară nu are calitate procesuală astfel că instanţa va admite excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a ambelor intimate şi va respinge cererea împotriva acestora ca fiind formulată împotriva unei persoane lipsite de calitate procesuală pasivă.

Cu privire la fondul cauzei pentru lămurirea aspectelor de drept deduse judecăţii instanţa apreciază necesar a efectua o expunere succintă acţiunilor de carte funciară.

O primă acţiune configurată de prevederile 896-897 C.civ. este acţiunea în prestaţie tabulară ce priveşte ipoteza cel obligat să transmită, să constituie ori să modifice în folosul altuia un drept real asupra unui imobil nu îşi execută obligaţiile necesare pentru înscrierea în cartea funciară, se va putea cere instanţei judecătoreşti să dispună înscrierea; dreptul la acţiune este prescriptibil în condiţiile legii.

O altă acţiune este cea reglementată de prevederile art.907 C.civ. respectiv acţiunea în rectificare tabulară ce vizează ipoteza în care o înscriere făcută în cartea funciară nu corespunde cu situaţia juridică reală, se poate cere rectificarea acesteia. Prin rectificare se înţelege radierea, îndreptarea sau corectarea oricărei înscrieri inexacte efectuate în cartea funciară. Situaţia juridică reală trebuie să rezulte dintr-o recunoaştere făcută de titularul înscrierii a cărei rectificare se solicită, prin declaraţie dată în formă autentică notarială, ori dintr-o hotărâre judecătorească definitivă pronunţată împotriva acestuia, prin care s-a admis acţiunea de fond. Acţiunea de fond poate fi, după caz, o acţiune în anulare, rezoluţiune, reducţiune sau orice altă acţiune întemeiată pe o cauză de ineficacitate a actului juridic.

Prin dispoziţiile art.31 alin.3 din Legea 7/1996 este reglementată o acţiune care constă în plângerea împotriva încheierilor registratorului de carte funciară. Pentru a diferenţia în mod elocvent acţiunile anterior expuse în special în ceea ce priveşte acţiunea în rectificare tabulară, instanţa va evoca considerentele deciziei nr.72/2007 pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în recurs în interesul legii prin care acest tip de acţiune a primit o configuraţie lămuritoare.

Caracterul necontencios al procedurii de înscriere în cartea funciară este subliniat în dispoziţiile art. 47 alin. (5) din Legea nr. 7/1996, republicată, potrivit cărora "înscrierile în cartea funciară se efectuează la cererea părţilor interesate, cu excepţia cazurilor în care legea prevede înscrierea din oficiu", precum şi în alin. (6) al aceluiaşi articol, prin care se precizează că "intabularea sau înscrierea provizorie poate fi cerută de orice persoană care, potrivit înscrisului original, hotărârii judecătoreşti sau hotărârii autorităţii administrative, urmează să strămute, să constituie, să modifice, să dobândească sau să stingă un drept tabular". 

Acest caracter necontencios al activităţii de publicitate imobiliară mai rezultă şi din faptul că încheierile prin care sunt soluţionate cererile de înscriere de către registratorul de carte funciară, care este funcţionar public şi nu judecător, sunt, prin natura lor juridică, acte administrative provizorii ce nu au putere de lucru judecat din moment ce adoptarea lor nu are loc în cadrul unei proceduri administrative jurisdicţionale.

Din considerentele anterior menţionate instanţa constată că plângerea împotriva încheierilor registratorului de carte funciară se realizează într-o procedură necontencioasă, fără citarea şi participarea Oficiului de Cadastru şi Publicitate Imobiliară. Din caracterul de procedură necontencioasă rezultă şi cadrul şi soluţiile pe care le poate pronunţa instanţa cu privire la plângerea formulată.

În soluţionarea plângerii de carte funciară instanţa se va substitui în mod virtual registratorului de carte funciară şi va face aplicarea aceloraşi dispoziţii legale pe care şi acesta le putea face.

Revenind la diferenţierea plângerii de carte funciară în raport de acţiunea în rectificare tabulară, instanţa are a cerceta modalitatea în care registratorul de carte funciară a soluţionat cererea petentei.

Conform art.37 alin.13 din Legea 7/1996 Dreptul de ipotecă se radiază în condiţiile art. 885 alin. (2) din Codul civil, cu excepţia ipotecilor constituite în favoarea autorităţilor administraţiei publice centrale şi locale, care se pot radia în baza acordului titularului exprimat prin înscris oficial emis de instituţia în cauză, care poartă semnătura conducătorului instituţiei sau a persoanei delegate de acesta, numărul şi data înregistrării.

Potrivit art.885 alin.2 C.civ. Drepturile reale se vor pierde sau stinge numai prin radierea lor din cartea funciară, cu consimţământul titularului, dat prin înscris autentic notarial. Acest consimţământ nu este necesar dacă dreptul se stinge prin împlinirea termenului arătat în înscriere ori prin decesul sau, după caz, prin încetarea existenţei juridice a titularului, dacă acesta era o persoană juridică.

Conform art.885 alin.4 C.civ. Hotărârea judecătorească definitivă sau, în cazurile prevăzute de lege, actul autorităţii administrative va înlocui acordul de voinţă sau, după caz, consimţământul titularului.

În raport de certificatul de deces (fila 35) al titularului dreptului de ipotecă legală, respectiv G.I. instanţa constată incidenţa alin.4 al art.885 precitat conform căruia, în situaţia imposibilităţii manifestării de voinţă a titularului dreptului real înscris în cartea funciară radierea se va face prin hotărâre judecătorească definitivă.

Conform art.907 alin.3 C.civ. Situaţia juridică reală trebuie să rezulte dintr-o recunoaştere făcută de titularul înscrierii a cărei rectificare se solicită, prin declaraţie dată în formă autentică notarială, ori dintr-o hotărâre judecătorească definitivă pronunţată împotriva acestuia, prin care s-a admis acţiunea de fond. Acţiunea de fond poate fi, după caz, o acţiune în anulare, rezoluţiune, reducţiune sau orice altă acţiune întemeiată pe o cauză de ineficacitate a actului juridic iar potrivit art.908 alin.2 C.civ. Rectificarea înscrierilor în cartea funciară se poate face fie pe cale amiabilă, prin declaraţia autentică notarială a titularului dreptului ce urmează a fi radiat sau modificat, fie, în caz de litigiu, prin hotărâre judecătorească definitivă.

Din toate dispoziţiile citate în precedent instanţa constată că în situaţia dedusă judecăţii în prezenta cauză se solicită, pe calea plângerii de carte funciară, radierea dreptului de ipotecă legală stabilită în favoarea lui G.I. care a decedat la data de 21.06.1991 acţiune ce nu poate fi primită pentru următoarele considerente:

Pe calea plângerii împotriva încheierii registratorului de carte funciară, pentru admiterea plângerii instanţa trebuia să constate îndeplinite condiţiile pe care le putea verifica registratorul la soluţionarea cererii de radiere a ipotecii legale ori petenta nu a anexat cererii sale o declaraţie autentică a titularului dreptului de ipotecă legală şi nici o hotărâre judecătorească definitivă de radiere a acestui drept.

Pe de altă parte solicitarea petentei excede atât cadrului în care registratorul de carte funciară îşi îndeplineşte atribuţiile cât şi cadrului în care instanţa soluţionează prezenta plângere întrucât, astfel cum instanţa a expus în precedent, prezenta cerere se soluţionează într-o procedură necontencioasă în vreme ce acţiunea de rectificare tabulară se soluţionează în procedură contencioasă în contradictoriu cu titularul dreptului real înscris în cartea funciară.

Deşi titularul înscris în cartea funciară a decedat la data de 21.06.1991, din sentinţele depuse şi procesul-verbal din 07.02.1989 rezultă că acesta a avut mai mulţi copii care au vocaţie la moştenire, în consecinţă petenta solicită constatarea stingerii dreptului de ipotecă legală ca urmare a stingerii prin plată a obligaţiei de plată a sultei ori o asemenea constatare nu se poate realiza decât în cadrul unei proceduri contencioase în contradictoriu cu persoanele care au dobândit în patrimoniu creanţa reprezentând sultă şi garantată cu drept de ipotecă legală.

Registratorul de carte funciară, astfel cum a stabilit şi Înalta Curte este un funcţionar public care îşi exercită atribuţiile într-un cadru strict iar încheierile prin care sunt soluţionate cererile de înscriere de către registratorul de carte funciară, care este funcţionar public şi nu judecător, sunt, prin natura lor juridică, acte administrative provizorii ce nu au putere de lucru judecat din moment ce adoptarea lor nu are loc în cadrul unei proceduri administrative jurisdicţionale.

În consecinţă instanţa constată că plângerea petentei este neîntemeiată, registratorul de carte funciară procedând în mod legal la respingerea cererii de radiere a dreptului de ipotecă legală înscris în favoarea lui G.I..

Ca un considerent de natură a concluziona rezolvarea problemei de drept dedusă judecăţii instanţa reţine că petenta, în raport de situaţia documentelor sale, nu printr-o cerere adresată Oficiului de Cadastru şi Publicitate Imobiliară poate obţine radierea unei menţiuni din cartea funciară ci prin intermediul unei acţiuni în constatarea stingerii prin plată a dreptului de sultă prevăzut în favoarea lui G.I., şi constatarea stingerii dreptului de ipotecă ca urmare a stingerii obligaţiei principale şi radierea din cartea funciară a dreptului de ipotecă legală, într-o procedură contencioasă în contradictoriu cu persoanele interesate şi din care să rezulte temeinicia susţinerilor sale.

În cadrul soluţionării cererii petentei, registratorul putea verifica în mod formal stingerea obligaţiei de plată a sultei în conformitate cu legea ori petenta nu a făcut o asemenea dovadă şi nici nu a prezentat un înscris din partea organului fiscal emitent al actului administrativ în temeiul căruia s-a înscris dreptul de ipotecă legală din care să rezulte stingerea debitului, registratorul de carte funciară neavând atribuţii de a da semnificaţii juridice adreselor emise de angajatorul petentei.

Pentru toate considerentele anterior expuse instanţa va respinge cererea petentei ca neîntemeiată.

În temeiul art. 31 alin.6 din Legea nr. 7/1996, dispune comunicarea din oficiu, după rămânerea definitivă, a hotărârii către OCPI BCPI Sector 1 Bucureşti.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂŞTE

Admite excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a OCPI BCPI BUCUREŞTI.

Respinge plângerea formulată de petenta M.E. în contradictoriu cu OCPI BCPI Bucureşti ca fiind formulată împotriva unei persoane lipsite de calitate procesuală pasivă.

Admite excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a OCPI BCPI SECTOR 1.

Respinge plângerea formulată de petenta M.E. în contradictoriu cu OCPI BCPI SECTOR 1 ca fiind formulată împotriva unei persoane lipsite de calitate procesuală pasivă.

Respinge plângerea petentei M.E. formulată împotriva încheierilor de respingere nr.72067/25.07.2016 şi 80581/19.08.2016 ale OCPI BCPI SECTOR 1 ca neîntemeiată.

În temeiul art. 31 alin.6 din Legea nr. 7/1996, dispune comunicarea din oficiu, după rămânerea definitivă, a hotărârii către OCPI BCPI Sector 1 Bucureşti.

Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicare, cererea de apel urmând a se depune la Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti.

Pronunţată în şedinţă publică, azi, 16.01.2017.

PREŞEDINTE,GREFIER,