Litigiu de muncă. Constatare existenţă raporturi de muncă. Cumul de funcţii.

. Litigiu de muncă. Constatare existenţă raporturi de muncă. Cumul de funcţii.

art. 10, 16, 35, 39 şi 40 din Codul muncii

Nici una dintre părţi nu a contestat existenţa unor relaţii contractuale stabilite între F. E. şi reclamantă, dar pârâta s-a apărat constant, arătând, pe de o parte, că acestea nu au fost relaţii de muncă, izvorâte dintr-un contract individual de muncă, iar pe de altă parte că raporturile juridice nu s-au stabilit între societate şi reclamantă, întrucât F. E. nu a acţionat în numele societăţii, nu a reprezentat societatea şi nici nu o putea reprezenta în raporturile cu terţii. Aşa fiind, societatea pârâtă este străină de orice contract născut între cele două persoane fizice, contract ce nu poate da naştere unor obligaţii în sarcina persoanei juridice chemate în judecată.

Este adevărat că art. 35 din Codul muncii permite cumulul de funcţii, însă din eventuala lipsă de la locul de muncă din cadrul  S.C. E. B. T. S.R.L. nu se poate trage concluzia că intimata-reclamantă ar fi avut un alt loc de muncă şi cu atât mai puţin că acesta ar fi fost în cadrul S.C. V. T. S.R.L.

(Curtea de Apel București, Secţia a VII-a pentru Cauze privind Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale, decizia Nr.1109 din 23 februarie 2017)

Prin apelul declarat de pârâta S.C. V. T. S.R.L., în termen legal şi motivat, s-a criticat sentinţa pentru nelegalitate şi netemeinicie.

În motivarea apelului, acesta a arătat, în esenţă, următoarele:

Instanţă de fond, interpretând greşit actul juridic dedus judecaţii, şi analizând în mod eronat şi străin de natura cauzei, probatoriul administrat în cauză, a pronunţat o hotărâre prin care a constatat că ar fi existat raporturi de muncă între apelanta S.C. V.T.  S.R.L. şi reclamanta C.D.M. , şi a obligat-o pe pârâtă la plata drepturilor salariale. Apelanta consideră  că hotărârea instanţei de fond este lipsită de temei legal şi infirmata de toate înscrisurile de la dosar care au stat la baza prezumţiilor instanţei, precum şi de declaraţia martorei audiate în cauză.

Astfel, instanţa de fond a soluţionat cauza pe baza unor prezumţii, pe care le-a justificat ca având izvorul în mail-urile existente la dosar din care ar fi reieşit ca C.D.M.  ar fi avut un raport de subordonare cu S.C. V.T.  S.R.L., ar fi prestat o activitate pentru aceasta şi ar fi primit o retribuţie. Or, din toate înscrisurile de la dosar, cu precădere din mail-urile depuse de reclamantă rezultă că reclamanta ar fi avut o "colaborare" cu d-na. F.E. , o activitate de promovare privată a unor produse ale reclamantei şi ale E.F.  în cadrul unui proiect personal al celor două. Din nici un act din dosar şi din nici o probă administrata la fond nu rezultă că reclamanta C.D.M.  ar fi fost în relaţii de muncă, de colaborare, de prestare cu S.C. V.T.  S.R.L.

Din nici o probă de la dosar nu rezultă că proiectul Vivi de care s-a ocupat reclamanta împreună cu E. F. ar fi aparţinut lui S.C. V.T.  S.R.L. sau ca societatea ar fi avut vreo implicare financiară, de proprietate intelectuală sau de altă natură în acest proiect.

Mail-urile la care face referire instanţa de fond în motivarea sentinţei civile atacate atestă o colaborare pe un proiect marca D.C.  şi E.F. , un proiect privat în care erau implicate strict două persoane: C. D. şi E.F. : pe de-o parte ideile, creaţiile şi uneori investiţii de partea reclamantei, iar pe de altă parte sprijinul financiar din partea E.F. .

Din mail-uri reiese că E.F.  era iniţiatorul acestui proiect şi investitorul, întrucât notele de plată asupra a tot ce presupunea  materiale, accesorii, promovare site, promovare târguri şi însuşi proiectul Vivi, îi erau date în sarcină acesteia, fiind evidente condiţiile colaborării (apelanta solicită a se vedea mail-ul din 10 octombrie 2014 în care reclamanta îi comunică E.F.  sumele pentru primele prototipuri).

Aşa fiind, proiectul Vivi nu a aparţinut niciodată societăţii V.T.  S.R.L., societatea nefiind implicată nici în ceea ce priveşte producţia, designul, promovarea sau cu sume de bani, fapt dovedit cu toate probele administrate în cauză.

Singura prezumţie născută din mail-urile existente în dosar, în lipsa altor probatorii, ar fi fost aceea că nu a existat niciodată un raport de muncă cu S.C. V.T.  S.R.L.

Instanţa a pronunţat o hotărâre contradictorie, denaturând natura şi înţelesul lămurit al raportului de colaborare/conlucrare dintre E.F.  şi reclamantă.

Înscrisurile din dosar, la care apelanta a făcut referire, coroborate cu declaraţia martorei audiate în cauză dovedesc nu numai că S.C. V.T. S.R.L. nu a fost angrenata în nici un fel de colaborare, de raport cu reclamanta, ci că reclamantei i s-ar fi propus pentru prima oară o eventuală colaborare cu V. abia la 14 februarie 2015, adică exact la sfârşitul perioadei în care instanţă ar fi considerat că aceasta ar  fi avut raporturi contractuale cu reclamantă. Prin mail-ul din 14.02.2015 E.F.  îi transmite reclamantei că erau în căutarea unui PR pentru V., dar instanţa face o greşită interpretare a acelui mail, considerandu-1 o încheiere a colaborării cu reclamanta, când în realitate este propunerea ca, de la data de 14.02.2015, aceasta să aplice pentru postul de PR din V..

Este un raţionament contradictoriu şi o interpretare greşită a înscrisurilor, pe care solicită a o analiza în conformitate cu însuşi actul dedus judecaţii.

Prin mail-ul reclamantei din 13 februarie 2015 către E.F. , aceasta recunoaşte că a avut din 15 septembrie 2014, în paralel, două colaborări, nici una neimplicând S.C. V.T.  S.R.L. şi o colaborare pe Vivi. Reclamanta menţionează în acel mail că lucrează pentru E.F.  în acest proiect, menţionând de asemenea că până la acea dată a încasat de la E.F.  11500 Ron pentru munca prestată, susţinând chiar că anumite cheltuieli pe acest proiect au fost suportate de ea. Niciunde nu apare vreo menţiune a reclamantei despre V. S.R.L.

Reclamanta susţine în acelaşi mail din 13.02.2015 către E.F.  că a asimilat acest proiect privat Vivi cu o pregătire prealabilă pentru începerea contractului sau de muncă cu S.C. E.B.T. S.R.L. pe proiect European, neînţelegând de ce s-a început procedura de concediere pentru absenţe nemotivate. Reclamanta recunoaşte că era angajată cu contract de muncă la E.B.T. S.R.L. (pe care îl semnase în mod direct în ianuarie), că îşi desfăşura activitatea pe un proiect european şi face asocierea mai curând între colaborarea pe Vivi şi cea pe proiect, decât cu V..

Ceea ce este mai important însă pentru prezenţa cauza este modul în care E.F.  a colaborat cu reclamanta pe acel proiect de promovare a unor rochiţe prototip, întrucât în ceea ce priveşte contractul de muncă cu S.C. E.B.T. S.R.L., înscrisurile dovedesc raporturile de muncă cu reclamanta în mod evident.

În data de 04 ianuarie 2015 reclamanta îi scrie E.F.  referitor la colaborarea proiect Vivi, că trebuia să fie retribuita pentru activitatea sa cu 4000 de lei pe lună timp de 3 luni, cât ar fi durat proiectul lor („4000 ron pe lună cu perioada desfăşurării acestui proiect de 3 luni"), sumă care a şi fost încasată de reclamantă, întrucât aceasta recunoaşte că a încasat 11.500 lei. Nicăieri în aceste mail-uri reclamanta nu susţine că este angajată lui V. sau ca V. i-ar datora vreo sumă de bani, sau că a prestat în numele V. vreo activitate.

Numele societăţii V. apare într-un singur context: E.F.  îi face o propunere la 12 februarie 2015 şi 14 februarie 2015 de a se discuta un eventual contract de muncă viitor pe V. (în urma eşuării proiectului Vivi şi în urma desfacerii contractului de muncă al reclamantei de la E.B.T. S.R.L.), invitaţie neacceptata de către reclamantă.

Astfel, rezultă că până la acea dată colaborarea făcută de către E.F.  a fost în nume propriu şi nu ca asociat al S.C. V.T.  S.R.L., ca activitatea prestată de reclamant a fost (aşa cum de altfel şi recunoaşte) pentru E.F. , nu pentru V., iar E.F.  i-a făcut pentru prima dată o propunere de colaborare pe S.C. V. S.R.L. la data de 14 februarie 2015, invitând-o să se discute cu administratorul societăţii condiţiile încheierii unui contract de muncă sau de prestări servicii.

Instanţa de fond a mai făcut referire la un înscris care nu are nici o forţă probantă, lipsind orice dovadă a comunicării lui, a dovedirii lui, a înştiinţării lui, mail-ul ce ar fi fost comunicat către ITM la data de 20 februarie 2015, în care reclamanta arată că nu şi-a primit drepturile, iar apoi la 13.03.2015 că, deşi ar fi încercat să intre în posesia contractului, nu ar fi reuşit.

Referitor la persoana cu care reclamanta chiar a avut o colaborare personală, E.F. , se arată că este asociat al S.C. V.T.  S.R.L., dar că administratorul societăţii este Alexandru Farcaş. Acesta reprezintă societatea în relaţiile cu terţii, fiind singurul îndrituit de lege şi de Actul constitutiv al societăţii să încheie contracte de orice natură în numele societăţii.

Raţionamentul instanţei este contradictoriu, întrucât, deşi consideră că apelanta nu face dovada că E.F.  reprezenta S.C. V. S.R.L., constată, în lipsa oricăror probe, că aceasta ar iniţia proiecte în numele firmei.

Faptul că s-a ataşat o factură proforma pe numele V. de la Romexpo nu dovedeşte implicarea S.C. V.T.  S.R.L. în proiectul Vivi, nefăcându-se nici o legătură între V. şi Vivi.

Atât dispoziţiile art. 71 şi urm din Legea nr.  31/1990 privitoare la societăţile comerciale cât şi dispoziţiile legii generale, art. 1953 din noul Cod civil privitor la contractele de societate, prevăd în mod imperativ că dreptul de a reprezenta societatea aparţine fiecărui administrator, afară de stipulaţie contrară în actul constitutiv. Administratorii care au dreptul de a reprezenta societatea nu îl pot transmite decât dacă această facultate li s-a acordat în mod expres.

De asemenea în art. 1953 Cod civil se menţionează că asociaţii nu se pot angaja decât în nume propriu faţă de terţii, iar terţul este ţinut exclusiv de persoana acestuia atâta vreme cât nu se poate dovedi că acesta ar fi acţionat în numele societăţii.

Mai solicită apelanta instanţei să constate inexistenţa vreunui mandat dat de către societate către o persoană fizică sau juridică  de a iniţia vreun proiect în numele societăţii sau de a colabora cu alte persoane fizice sau juridice.

Instanţa a pronunţat o  hotărâre nelegală dată cu aplicarea şi interpretarea greşită a legii.

Potrivit art. 16 din Codul muncii se instituie obligaţia angajatorului de a încheia contractul individual de muncă în formă scrisă, iar în cazul în care nu a fost îndeplinita această obligaţie, părţile pot face dovada prevederilor contractuale şi a prestaţiilor efectuate, prin orice alt mijloc de probă.

Din probele administrate în cauză nu a rezultat însă în nici un fel că ar fi existat raporturi de muncă între V. şi reclamantă, ci doar o colaborare între E.F.  şi reclamanta, colaborare în urma căreia reclamanta a încasat 11.500 de lei.

Raporturile juridice dintre E.F.  şi reclamanta nu au fost unele guvernate de prevederile Codului muncii, fiind guvernate mai curând de materia comercială sau civilă a asocierii. Colaborarea dintre E.F.  şi reclamanta a fost o reală convenţie civilă de prestare de servicii.

Convenţia civilă de prestări servicii poate fi încheiată pentru efectuarea unor activităţi ce au caracter întâmplător sau ocazional şi care exclud subordonarea prestatorului faţă de plătitorul venitului.

Instanţa de fond a considerat că raporturile dintre E.F.  şi reclamantă au fost raporturi de muncă întrucât exista subordonare, un salariu, un control, ignorând faptul că nu exista nici un program, nu exista nici un loc fix de muncă, nici o durată determinate, lucruri care ţineau de esenţa raporturilor de muncă.

Apelanta arată că nu contestă existenţa  colaborării dintre E.F.  şi reclamanta, indiferent  ce haina juridică ar îmbrăca această colaborare, însă de niciunde nu rezultă că  S.C. V.T.  S.R.L. ar fi fost în vreo relaţie angajator - angajat cu reclamanta.

Între convenţiile civile şi contractele individuale de muncă exista o serie de deosebiri fundamentale: convenţiile civile nu conferă calitatea de salariat prestatorului, nu beneficiază de salariu, ci de preţ (remuneraţie); activitatea desfăşurată nu constituie vechime în muncă şi nici stagiu de cotizare; subordonarea prestatorului este minimă, iar răspunderea faţă de beneficiarul lucrării este civilă şi nu disciplinară.

Apelanta observă  astfel ca relaţia dintre E.F.  şi reclamanta C. D. se încadrează în asemenea convenţie-contract de prestări servicii, urmând că ulterior, în situaţia în care proiectul Vivi ar fi avut succes, relaţiile dintre acestea să fie guvernate de elementele specifice ale unui contract de cesiune de drepturi de autor sau poate chiar ale unui contract individual de muncă.

Elementele definitorii ale unui contract de muncă sunt funcţia, salariul şi obligaţiile specifice postului, iar acestea nu au fost dovedite prin probele administrate în cauză de către reclamanta, astfel încât nu se poate reţine ca între reclamanta şi V. au existat raporturi de muncă, din probe neputându-se stabili nici pe baza unor prezumţii simple ca între părţi s-a dorit încheierea unui contract de muncă în cadrul căruia reclamanta urma să ocupe o funcţie anume şi că părţile au negociat un salariu clar determinat.

O dovadă în plus că nu a existat între societatea pârâtă  şi reclamantă vreun raport de muncă, este lipsa oricăror condiţii: subordonarea reclamantei faţă de V., obligaţia V. la plata salariului.

Niciodată V.T.  nu a obţinut vreo prestaţie de la reclamantă, niciodată V. nu a dat instrucţiuni, dispoziţii reclamantei şi niciodată nu i-a acordat vreun salariu, astfel încât, în lipsa oricăror probe care să dovedească  contrariul, este evidentă inexistenta oricărui raport de muncă între părţi.

Instanţa de fond, analizând declaraţia martorei D. M., a interpretat în mod eronat declaraţia acesteia, în sensul în care contractul de muncă al reclamantei cu S.C. E.B.T. S.R.L. i s-ar fi desfăcut din cauza faptului că reclamanta presta o activitate pentru pârâta  V.T.  S.R.L. Or, din declaraţia martorei rezultă în mod evident că D.C.  a aplicat la S.C. E.B.T. încă din septembrie 2014, că a avut contract de muncă cu această societate (lucru recunoscut de reclamantă în mail-ul din 13 februarie 2015 când recunoaşte că "eu mă aflu încă sub incidenţa contractului şi mă voi prezenta la birou"- contractul era cel cu E.B.T.), nicidecum că aceasta ar fi prestat vreo activitate pentru S.C. V.T.  S.R.L.

Contrar celor reţinute  de către instanţă de fond, din toate înscrisurile de la dosar, coroborat cu declaraţia martorei propuse de apelantă, rezultă că reclamanta a avut contract de muncă legal încheiat cu S.C. E.B.T. S.R.L. până în 12.02.2015 şi că abia după această dată E.F.  i-a propus, ca urmare a pierderii locului sau de muncă din S.C. E.B.T. S.R.L., o eventuală colaborare cu V., care însă a fost refuzată de către reclamantă. Nu i s-a propus încheierea unui contract de muncă, ci o colaborare care putea îmbrăca haina oricărei altui contract.

Pentru motivele arătate, se solicită  admiterea apelului şi modificarea hotărârii instanţei de fond, în sensul respingerii acţiunii formulate de C.D.M. , ca neîntemeiată.

Intimata C.D.M.  nu a formulat întâmpinare.

În apel, a fost administrată proba cu înscrisuri, încuviinţată în şedinţa publică din 16.02.2017.

Înscrisurile anexate notelor scrise depuse de intimata C.D.M. , după închiderea dezbaterilor, nu pot fi avute în vedere la soluţionarea cauzei, faţă de dispoziţiile art. 394 alin. 3 din Codul de procedură civilă, potrivit cărora, după închiderea dezbaterilor, părţile nu mai pot depune nici un înscris la dosarul cauzei, sub sancţiunea de a nu fi luat în seamă.

Examinând cauza prin prisma motivelor de apel formulate, în limitele prevăzute de art. 476-479 din Codul de procedură civilă, Curtea reţine următoarele:

Prin cererea cu care a învestit instanţa, reclamanta C.D.M.  a solicitat să se constate că, în perioada 15 septembrie 2014 – 13 februarie 2015, au existat raporturi de muncă stabilite între aceasta, în calitate de salariat şi S.C. V.T.  S.R.L., în calitate de angajator, cu toate consecinţele derivând din existenţa contractului individual de muncă dintre părţi, care nu a fost încheiat în formă scrisă.

În esenţă, aceasta a susţinut că, în toată perioada cuprinsă între 15.09.2014 şi 13.02.2015, a participat la evenimente, semnând acte în calitate de angajat al societăţii pârâte, activitate pentru care nu a fost remunerată.

Contrar celor reţinute de instanţa de fond, materialul probator administrat în cauză nu confirmă aceste susţineri.

În lipsa altor dovezi concludente, raţionamentul judiciar şi concluziile Tribunalului se sprijină pe situaţia reflectată de corespondenţa electronică dintre reclamantă şi E.F. , asociat al societăţii pârâte, pe conţinutul mesajelor depuse la dosar şi necontestate.

Curtea reţine că sunt întemeiate criticile apelantei potrivit cărora prima instanţă a dat o interpretare eronată probelor administrate, stabilind o situaţie de fapt care nu corespunde realităţii, ceea ce a determinat şi aplicarea greşită a legii.

Astfel, din înscrisurile depuse, conţinând informaţii furnizate de Oficiul Naţional al Registrului Comerţului la data de 8.04.2015 (filele 9-10 din dosarul de fond), rezultă că S.C. V.T.  S.R.L.,  având ca domeniu de activitate principal „7021 - activităţi de consultanţă în domeniul relaţiilor publice şi comunicării”, s-a constituit prin asocierea a două persoane fizice – F. A. şi F.E.  G. –, prima dintre acestea având şi calitatea de administrator.

Nici una dintre părţi nu a contestat existenţa unor relaţii contractuale stabilite între F.E.  şi reclamantă, dar pârâta s-a apărat constant, arătând, pe de o parte, că acestea nu au fost relaţii de muncă, izvorâte dintr-un contract individual de muncă, iar pe de altă parte că raporturile juridice nu s-au stabilit între societate şi reclamantă, întrucât F.E.  nu a acţionat în numele societăţii, nu a reprezentat societatea şi nici nu o putea reprezenta în raporturile cu terţii. Aşa fiind, societatea pârâtă este străină de orice contract născut între cele două persoane fizice, contract ce nu poate da naştere unor obligaţii în sarcina persoanei juridice chemate în judecată.

Din contractul individual de muncă înregistrat cu nr. 24/3.02./3.02.2015, depus la filele 28-32 din dosarul de fond, rezultă că, pentru perioada 3.02.2015-30.09.2015, reclamanta a avut încheiat cu S.C. E.B.T. S.R.L., reprezentată de F. A., în calitate de director general, un contract individual de muncă pe durată determinată pentru funcţia de şef serviciu – cod 121901 conform Clasificării Ocupaţiilor din România – Coordonator regional de grup ţintă conform POSDRU „Instruire pentru furnizarea de servicii moderne”, obiectul contractului constând în „prestare de activitate în schimbul unui salariu conform art. 10 din Codul muncii în cadrul Contractului de finanţare cu nr. 19021/22.09.2014 POSDRU/169/6.2/S/146756 cu Titlul «Instruire pentru furnizarea de servicii moderne»”. Acest contract a încetat la data de 12.02.2015, conform art. 31 alin. 3 din Codul muncii, în baza Deciziei nr. 2/12.02/12.02.2015 a conducătorului S.C. E.B.T. S.R.L., administrator Farcaş Alexandru (fila 35 din dosarul de fond), fiind făcute cuvenitele menţiuni în REVISAL (fila 36 din dosarul de fond).

Este adevărat că prezumţiile constituie mijloace de probă în procesul civil, conform art. 250 şi 327 din Codul de procedură civilă, ele reprezentând consecinţele pe care legea sau judecătorul le trage dintr-un fapt cunoscut spre a stabili un fapt necunoscut. Însă, simplul fapt că atât societatea apelantă S.C. V. T. S.R.L., cât şi S.C. E.B.T. S.R.L. au acelaşi administrator sau că F.E.  are şi calitatea de asociat la S.C. V. T. S.R.L. nu poate conduce, în lipsa oricăror alte elemente probatorii, la concluzia că nu ar fi vorba despre trei subiecte de drept distincte, care participă la viaţa juridică, dobândind drepturi şi asumându-şi obligaţii fiecare în nume propriu.

În plus, contrar susţinerilor intimatei-reclamante, la dosar nu este depus nici un înscris provenind de la S.C. V. T. S.R.L. ori vreo altă probă din care să rezulte că reclamanta ar fi fost împuternicită de reprezentantul societăţii să poarte negocieri cu terţii şi să semneze contracte în numele persoanei juridice, în calitate de angajat al acesteia, pentru organizarea şi amenajarea de standuri expoziţionale. Corespondenţa electronică purtată de intimata-reclamantă cu terţii, eventualele proiecte de contract, ori facturi proforma, nesemnate, neonorate şi neînsuşite de reprezentatul societăţii în numele căreia se pretinde că s-a acţionat în vederea organizării unui eveniment la care societatea pârâtă nici nu a participat nu sunt elemente apte a conduce la o altă concluzie.

Din declaraţia martorei D. M., audiate de prima instanţă (fila 147 din dosarul de fond), care se coroborează că contractul individual de muncă depus la fila 35 din dosarul de fond, rezultă doar că reclamanta a fost salariată a S.C. E.B.T. S.R.L., că a lipsit de la locul de muncă fără a anunţa conducerea unităţii, fapte ce a determinat încetarea raporturilor de muncă, că aceasta a solicita să lucreze la S.C. E.B.T. S.R.L. în octombrie 2014  şi că nu a desfăşurat nici o activitate cu caracter permanent în cadrul acestei societăţi anterior lunii februarie 2015. Martora a declarat explicit: „nu cunosc nimic cu privire la relaţia contractuală existentă între reclamantă şi societatea pârâtă”; „nu cunosc dacă există vreo legătură între firma la care lucrez şi societatea pârâtă”.

Este adevărat că art. 35 din Codul muncii permite cumulul de funcţii, însă din eventuala lipsă de la locul de muncă din cadrul  S.C. E.B.T. S.R.L. nu se poate trage concluzia că intimata-reclamantă ar fi avut un alt loc de muncă şi cu atât mai puţin că acesta ar fi fost în cadrul S.C. V. T. S.R.L.

Din corespondenţa electronică purtată de F.E.  cu intimata-reclamantă, necontestată, rezultă că părţile au colaborat pentru un proiect comun, având ca scop promovarea unor produse V., însă conţinutul mesajelor nu permite a se stabili, fără echivoc, că este vorba despre raporturi pentru care elementele specifice contractului individual de muncă sunt definitorii. Părţile s-au informat şi consultat reciproc cu privire la stadiul proiectului, identificat ca atare (ex. fila 93 din dosarul de fond „colaborare proiect Vivi”, filele 140, 141 şi 173), nerezultând de nicăieri subordonarea, faptul că relaţia s-a stabilit pe durată nedeterminată ori că intimata-reclamantă trebuia să presteze muncă pentru şi sub autoritatea persoanei cu care coresponda, timp de 8 ore pe zi, cu un program de muncă inegal, care să fi fost stabilit de aceasta din urmă. Percepţia intimatei-reclamante exprimată în mesajul de la fila 97 din dosarul de fond, în sensul că ar lucra pentru F.E.  nu îndreptăţeşte schimbarea sensului colaborării, care rezultă din ansamblul mesajelor.

Referiri la salariu apar în mesajul din 4.01.2015 (fila 93 din dosarul de fond), care provine de la însăşi reclamanta. Aceasta arată că este de acord cu încetarea colaborării, că proiectul a durat 3 luni, că a primit 1500 lei în prima lună, 2000 lei în a doua şi 2000 lei în a treia şi că aşteaptă „confirmarea datei pentru începerea noului proiect.” Titlul cu care au fost plătite aceste sume este contestat în mesajul din 14.02.2015 provenind de la E.F.  (fila 95 din dosarul de fond), în care se subliniază disponibilitatea pentru discutarea unor „relaţii comerciale corecte”, faptul că sumele anterior menţionate au fost plătite în baza contractului individual de muncă depus la doar şi încetat la sfârşitul perioadei de probă, precum şi posibilitatea ocupării în viitor a unui post de PR la V., cu locul de muncă în Bucureşti.

Prin mesajul din 12.02.2015 (fila 97 din dosarul de fond), la pct. 1, intimata-reclamantă recunoaşte că a primit suma de 11 500 lei, pentru 5 luni de muncă, dar şi că a plătit ea însăşi „pozele cu rochii de la târg, inclusiv toate cheltuielile privind sesiunea foto”, urmând a prezenta deconturi. La pct. 2 se face referire la proiectul EU, desfăşurat în realitate în cadrul S.C. E.B.T. S.R.L., chiar dacă intimata-reclamantă detaliază în cadrul acestuia activităţile pentru proiectul Vivi („am fost la fabrică, la târguri la achiziţionare materiale, la atelier, pentru tipare etc.”). Or, aceste activităţi nu justifică nici concluzia primei instanţe în sensul că intimata-reclamantă ar fi fost încadrată pe un post de designer vestimentar.

Aşa fiind, sunt întemeiate susţinerile apelantei în sensul că instanţa de fond a analizat în mod eronat probatoriul administrat şi a făcut în mod greşit aplicarea dispoziţiilor art. 16, 39 şi 40 din Codul muncii, întrucât în cauză nu s-a făcut dovada existenţei raporturilor juridice de muncă între C.D.M.  şi S.C. V.T.  S.R.L.

Pentru considerentele expuse, văzând şi dispoziţiile art. 480 alin. 2 din Codul de procedură civilă, Curtea va admite apelul şi va schimba, în parte, sentinţa  apelată, în sensul că va respinge în tot acţiunea, ca neîntemeiată. Dispoziţiile sentinţei privind respingerea excepţiei lipsei de interes şi respingerea excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive urmează a fi păstrate, având în vedere că, sub acest aspect, nu s-au formulat critici în apel.

Domenii speta

Spete similare