Imputare contravaloare cheltuieli de scolarizare , calculate de la încetarea raporturilor de serviciu ; răspunderea materială a militarilor

Cod ECLI ECLI:RO:TBBRV:2016:012.000720

R O M Â N I A

TRIBUNALUL BRAŞOV

SECŢIA A II-A CIVILĂ, DE CONTENCIOS ADMINISTRATIV ŞI FISCAL

SENTINŢA CIVILĂ NR.720/CA DOSAR NR. 313/62/2014

Şedinţa publică din data de 6 iulie 2016

Completul constituit din:

PREŞEDINTE -  M. Z. - judecător

GREFIER -  N. M.

Pentru astăzi fiind amânată pronunţarea asupra acţiunii civile formulată de reclamantul G. Ş.V. la domnul G. Ş. V., în contradictoriu cu pârâţii MINISTERUL AFACERILOR INTERNE, REPREZENTAT PRIN DIRECŢIA GENERALĂ JURIDICĂ, INSPECTORATUL JUDEŢEAN DE POLIŢIE B., ACADEMIA DE POLIŢIE A. I. C. şi CONSILIUL NAŢIONAL PENTRU COMBATEREA DISCRIMINĂRII, având ca obiect : „anulare act administrativ”.

La apelul nominal făcut în şedinţa publică la pronunţare se constată lipsa părţilor.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei, de către grefierul de şedinţă, după care:

Dezbaterile în cauza de faţă au avut loc în şedinţa publică din data de 29 iunie 2016, în sensul celor consemnate în încheierea de şedinţă din aceea zi, care face parte integrantă din prezenta, iar instanţa din lipsă de timp pentru deliberare a amânat pronunţarea cauzei pentru data de azi, 6 iulie 2016.

TRIBUNALUL

Constată că prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de Apel B.sub nr. 1092/64 la data de 15.12.2011 reclamantul G. Ș. – V. a chemat în judecată pe pe pârâții Ministerul Administrației și Internelor, Inspectoratul Județean de Poliție B. și Academia de Poliție xxx, solicitând instanței ca prin hotărârea pe care o va pronunța să dispună anularea Deciziei de imputare nr. 9112/05.04.2011 emisă de Inspectoratul Județean de Poliție B. și menținută ulterior prin hotărârea nr. 249236 din 02.06.2011 a Comisiei de soluționare a contestațiilor din cadrul Inspectoratului Județean de Poliție B. și hotărârea nr. 56 din 22.07.2011 a Comisiei de jurisdicție a imputațiilor din cadrul MAI, întrucât aceasta este nelegală și neîntemeiată.

În motivarea acțiunii formulate reclamantul a arătat că justa calificare a înscrisului ”Angajament” având numărul de înregistrare 5568 din data de 01.09.2004 încheiat între reclamant și Academia de Poliție xxxx B. este aceea de contract civil de școlarizare, iar recuperarea sumelor reprezentând cheltuieli de școlarizare se face în condițiile dreptului comun, iar nu în procedura stabilită de O.G. nr. 121/1998 privind răspunderea materială a militarilor. În contra dispozițiilor legale și fără să țină cont de faptul că răspunderea reclamantului putea fi angajată numai pe teren contractual pentru recuperarea cheltuielilor de școlarizare, IPJ B. urmat procedura stabilită pe terenul răspunderii delictuale prin O.G. nr. 121/1998.  A susținut reclamantul că paguba care i se impută prin plecarea la cerere din MAI nu este în legătură cu formarea, administrarea și gestionarea resurselor financiare și materiale în sensul art. 2 din O.G. nr. 121/1998 ; la data plecării sale din MAI nu poate fi încadrat în niciuna din categoriile de persoane prevăzute de art. 12 din O.G. nr. 121/1998 ; cheltuielile care îi sunt imputate nu fac parte din cele prevăzute limitativ în art. 10 din O.G. nr. 121/1998 ; din coroborarea dispozițiilor art. 2, 10. 12 și 16 din O.G. nr. 121/1998 rezultă că sfera de incidență a acestui act normativ este dată numai de răspunderea civilă delictuală (materială), nu și de cea contractuală, ca în cazul reclamantului ; valorile pentru care a căror imputare a fost emisă decizia de imputare nu fac parte din cele prevăzute de art. 10 din O.G. nr. 121/1998.

Reclamantul a arătat, de asemenea, că Decizia de imputare nr. 921072/25.01.2011 a fost emisă de IPJ B. cu încălcarea Protocolului 12 adițional la CEDO privind interzicerea discriminării, fiind astfel nelegală. Categoria de persoane aflate într-o situație similară cu reclamantul și pentru care Ministerul Administrației și Internelor nu face aplicarea O.G. nr. 121/1998, considerând că pentru acestea este incident cazul prevăzut de art. 69 alin. 1 lit. e) din Legea nr. 360/2002 privind statutul polițistului (numirea într-o altă funcție publică) este cea a ofițerilor de poliție judiciară cu studii juridice superioare admiși în magistratură potrivit art. 33 alin. 2 din Legea nr. 330/2004 privind Statutul judecătorilor și procurorilor.

A mai arătat reclamantul că, la emiterea titlului executoriu, respectiv a Deciziei de imputare nr. 9112 din 05.04.2011, comisia de efectuare a cercetării administrative a dat o interpretare greșită prevederilor art. 69 și art. 70 din Legea nr. 360/2002, la aprecierea motivelor imputabile comisia considerând suficient să se raporteze la Ordinul  Ministrului Administrației și Internelor nr. 1122/05.01.2006 care prevede la art. 4 lit. c) că prin motive imputabile se înțelege și cazul de la art. 69 alin. 1 lit. f) din Legea nr. 360/2002 repectiv ”încetarea raporturilor de serviciu la cerere”, fără să efectueze verificările minimale pentru a vedea dacă în concret există sau nu motive imputabile din partea sa, adică fără analizarea celor 4 condiții ale răspunderii juridice (existența unei fapte, existența unui prejudiciu, fapta să fie ilicită sau contrară obligațiilor asumate prin act juridic, existența vinovăției polițistului), condiții care nu sunt îndeplinite. Decizia de imputare nu este motivată în fapt în mod concret cu privire la existența motivelor imputabile, așa cum prevede art. 70 din Legea nr. 360/2002. De asemenea, a arătat reclamantul, Decizia de imputare emisă de IPJ Buzău este netemeinică pentru faptul că în prezent, ca urmare a intrării în vigoare a O.U.G. nr. 54/2011 pentru stabilirea unor măsuri privind încadrarea în limita alocată cheltuielilor de personal din Ministerul Administrației și Internelor pentru anul 2011, absolvenților Academiei de Poliție care își dau demisia înainte de expirarea celor 10 ani prevăzuți de legea privind statutul polițistului nu li se mai impută cheltuielile de școlarizare.

În subsidiar, reclamantul a solicitat diminuarea cheltuielilor de școlarizare astfel cum au fost calculate de IPJ B.. Cheltuielile cu echipamentul sunt calculate pentru fiecare an în parte, în timp ce reclamantul a primit un singur rând de echipament și la sfârșitul anului 4 de facultate l-a returnat în stare bună sub semnătură, deci îi poate fi imputată numai uzura acestuia. Cu privire la cheltuielile privind hrănirea, acestea nu au avut valoarea de 18 lei/zi pe parcursul celor 4 ani petrecuți în Academia de Poliție, ci acestea au evoluat de la suma de 13 lei/zi la începutul anului I la suma de 18 lei/zi. Cu privire la cheltuielile cu cazarea, reclamantul a arătat că a beneficiat de vacanțe, stagii de practică și învoiri, iar pentru această perioadă nu are de ce să suporte cheltuielile de cazare, acestea evoluând de altfel de la o sumă inferioară la suma de 3,87 lei/zi. Mai mult, pe parcursul vacanței de vară dintre anii de studiu în Academie erau cazați candidații care susțineau concursul de admitere în această instituție, care la rândul lor plăteau cazarea, de unde rezultă o dublă percepere a cazării și o îmbogățire fără drept a Academiei.

În drept reclamantul a invocat dispozițiile art. 112 C.proc.civ., art. 7 și urm. din Legea nr. 554/2004, art. 43 din O.G. nr. 121/1998.

Pârâta Academia de Poliție xxx a formulat întâmpinare, prin care a invocat excepția lipsei calității sale procesuale pasive, în raport cu emitentul actelor administrative a căror anulare se solicită, iar pe fondul cauzei a solicitat respingerea acțiunii ca netemeinică. Pârâta a susținut că, pentru nerespectarea angajamentului asumat de reclamant, acesta a produs o pagubă patrimoniului M.A.I. și, în conformitate cu dispozițiile art. 70 din Legea nr. 360/2002 și art. 9 din O.G. nr. 121/1998 s-a angajat răspunderea sa materială, paguba fiind calculată în conformitate cu art. 50 din O.G. nr. 121/1998.

În privința susținerilor reclamantului referitoare la discriminarea sa în raport cu alți polișiști care, în urma susținerii examenului de admitere directă în magistratură au fost declarați admiși, pârâta a arătat că situația juridică a reclamantului este fundamental diferită. Astfel, orice persoană care îndeplinește condițiile prevăzute de Legea nr. 303/2004 și are 5 ani vechime în specialitate juridică poate participa la concursul de admitere directă în magistratură organizat de I.N.M. Odată declarați admiși, aceștia sunt numiți în magistratură. Or, reclamantul nu a fost numit în magistratură, ci a dobândit calitatea decursant al I.N.M., demisia pentru a putea urma cursurile I.N.M. fiind indubitabil un act de nerespectare de către reclamant a prevederilor angajamentului asumat la momentul înmatriculării la Academia de Poliție.

A mai arătat pârâta că auditorul de justiție nu este o funcție publică conform art. 2 din Legea nr. 188/1999, statutul său fiind reglementat de Legea nr. 303/2004, și nu desfășoară niciuna din activitățile care implică prerogative de putere publică. Cheltuielile de întreținere ocazionate de școlarizarea reclamantului au fost calculate prin aplicarea dispozițiilor legale sus menționate precum și a celor conținute în O.M.A.I. nr. 1122/05.01.2006 de către funcționari publici din cadrul compartimentelor specializate ale Academiei de Poliție.

Pârâtul Inspectoratul de Poliție Județean B. a formulat întâmpinare, prin care a arătat că temeiul juridic al angajării răspunderii contractuale îl constituie un contract ce presupune existența voinței a cel puțin două părți în cauză, iar în cauză angajamentul este cel al unei singure părți, respectiv al reclamantului. Ministerul nu emite un titlu executoriu ca sancțiune pentru nerespectarea unei obligații contractuale, așa cum pretinde reclamantul, ci temeiul răspunderii rezidă în prevederile O.G. nr. 121/1998, decizia de imputare fiind actul juridic care concretizează întinderea acestei răspunderi.

Cu privire la susținerea reclamantului potrivit căreia în perioada cât a activat în cadrul Ministerului Administrației și Internelor nu a avut niciun moment calitatea de salariat civil, ci de funcționar public cu statut special, pârâtul a invocat dispozițiile art. 1 alin. 1 din Legea nr. 360/2002. În privința Protocolului 12 adițional la Convenție, invocat de reclamant, pârâtul a arătat că nu a a aplicat soluții diferite față de situații identice cu cea a reclamantului, cu atât mai mult cu cât reclamantul, nefiind în măsură să aducă exemple concrete pentru a putea să își susțină raționamentul, face trecerea de la I.P.J. la M.A.I. fără nicio explicație, deși M.A.I. nu are nicio legătură cu cauza supusă analizei. În ceea ce privește invocarea ca argument a O.U.G. nr. 54/2011, pârâtul a arătat că acest act normativ a fost publicat la data de 16.06.2011, deci ulterior datei de 03.02.2011, când prin Ordinul M.A.I. II/2195 s-a dispus încetarea raporturilor de serviciu ale reclamantului, astfel că acceptarea acestui motiv este similară cu încălcarea principiului neretroactivității legii.

Pârâtul Ministerul Administrației și Internelor a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată.

Prin completarea de acțiune depusă la dosar la termenul de judecată din data de 09.02.2012 reclamantul a arătat că solicită și anularea hotărârii nr. 249236 din 02.06.2011 emisă de Comisia de soluționare a contestațiilor din cadrul IPJ B., precum și anularea hotărârii nr. 56 din 22.07.2011 emisă de Comisia de jurisdicție a imputațiilor din cadrul Ministerului Administrației și Internelor.

La termenul de judecată din data de 23.02.2012 reclamantul a invocat excepția de nelegalitate a prevederilor art. 5, 6, 9 din Ordinul Ministrului Administrației și Internelor nr. 1122/2006 în raport cu prevederile art. 70 din Legea nr. 360/2002 și O.G. nr. 121/1998.

Prin sentința civilă nr. 63/F/28.03.2012 a Curții de Apel B. s-a dispus respingerea excepției inadmisibilității excepției de nelegalitate a prevederilor art. 5, 6, 9 din Ordinul Ministrului Administrației și Internelor nr. 1122/2006, respingerea excepției de nelegalitate a prevederilor art. 5, 6, 9 din Ordinul Ministrului Administrației și Internelor nr. 1122/2006, admiterea excepției lipsei calității procesuale pasive a pârâtei Academia de Poliție xxxx, precum și respingerea acțiunii formulate și precizate de reclamantul G, Ș, – V.l în contradictoriu cu pârâții Ministerul Administrației și Internelor, Inspectoratul Județean de Poliție B. și Academia de Poliție xxxxx.

Prin încheierea nr. 2452 din data de 25.02.2013 a Înaltei Curți de Casație și Justiție – Secția de Contencios Administrativ și Fiscal s-a dispus, în temeiul dispozițiilor art. XXIII alin. 2 și 4 din Legea nr. 2/2013, scoaterea cauzei de pe rol și trimiterea dosarului, pe cale administrativă, la Curtea de Apel B. – Secția Contencios Administrativ și Fiscal, instanța devenită competentă să soluționeze recursul.

Prin decizia nr. 5802/R/02.12.2013 a Curții de Apel B. – Secția Contencios Administrativ și Fiscal s-a dispus admiterea recursului declarat de recurentul – reclamant G. Ș. – V.împotriva sentinței civile nr. 63/F/28.03.2011 a Curții de Apel B., care a fost casată, iar cauza trimisă spre rejudecare T. B.– Secția a II-a Civilă, de Contencios Administrativ și Fiscal.

Pe rolul T. B., în urma trimiterii spre rejudecare, cauza a fost înregistrată sub nr. 313/62 la data de 21.01.2014.

La termenul de judecată din data de 12.03.2014 instanța a respins excepția necompetenței materiale a Tribunalului, invocată de pârâtul Ministerul Afacerilor Interne prin notă de ședință și a dispus sesizarea Curții de Apel B. în vederea soluționării excepției de nelegalitate a prevederilor art. 5, 6, 9 din Ordinul Ministrului Administrației și Internelor nr. 1122/2006, judecata cauzei fiind suspendată până la soluționarea excepției de nelegalitate.

Prin sentința nr. 87/F/23.05.2014 a Curții de Apel B. – Secția Contencios Administrativ și Fiscal, rămasă irevocabilă prin respingerea recursului promovat potrivit deciziei nr. 1562/03.04.2015 a Înaltei Curți de Casație și Justiție – Secția Contencios Administrativ și Fiscal, s-a dispus respingerea excepției inadmisibilității excepției de nelegalitate a prevederilor art. 5, 6, 9 din Ordinul Ministrului Administrației și Internelor nr. 1122/2006 și respingerea excepției de nelegalitate a prevederilor art. 5, 6, 9 din Ordinul Ministrului Administrației și Internelor nr. 1122/2006.

La termenul de judecată din data de 29.06.2016 instanța a respins excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei Academia de Poliție xxx, pentru considerentele reținute în încheierea de ședință de la acea dată.

În probațiune s-au depus la dosar înscrisuri.

Analizând actele și lucrările dosarului instanța reține următoarele :

Prin Ordinul Ministrului Administrației și Internelor nr. II/2195 din 03.02.2011  s-a dispus, începând cu data de 04.01.2011, încetarea raporturilor de serviciu ale subinspectorului de poliție G. Ș. – V. din Poliția Română – Inspectoratul de Poliție Județean B., la cerere, în conformitate cu prevederile art. 69 alin. 1 lit. d), art. 70 și art. 73 alin. 2 din Legea nr. 360/2002 privind Statutul polițistului, cu obligativitatea restituirii cheltuielilor efectuate cu pregătirea sa, proporțional cu perioada rămasă până la 10 ani potrivit angajamentului încheiat în acest sens.

Prin Decizia de imputare nr. 9112/05.04.2011 emisă de Inspectoratul de Poliție Județean B. s-a dispus imputarea sumei de 19.976,33 lei în sarcina reclamantului G. Ș.– V., cu titlu de cheltuieli de școlarizare, răspunderea materială fiind stabilită în conformitate cu dispozițiile art. 2 din O.G. nr. 121/1998 privind răspunderea materială a militarilor.

Împotriva Deciziei de imputare nr. 9112/05.04.2011 reclamantul G. Ș. – V. a formulat contestație, analizată potrivit Hotărârii nr. 249236 din data de 02.06.2011, emisă de Comisia de soluționare a contestațiilor din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean B., prin care s-a stabilit recuperarea integrală a pagubei în cuantum de 19.976 lei de la reclamantul sublocotenent G. Ș. – V. reprezentând cheltuielile efectuate cu pregătirea, proporțional cu perioada rămasă până la 10 ani, conform dispozițiilor legale în vigoare.

Împotriva Hotărârii nr. 249236/02.06.2011, emisă de Comisia de soluționare a contestațiilor din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean B. reclamantul a formulat plângere, constată nulă pentru lipsa semnăturii potrivit Hotărârii nr. 56/22.07.2011 emisă de Comisia de jurisdicție a imputațiilor din cadrul Ministerului Administrației și Internelor, fiind astfel menținute Hotărârea nr. 249236/02.06.2011 a Comisiei de soluționare a contestațiilor din cadrul I.P.J. B. și Decizia de imputare nr. 9112/05.04.2011.

Analizând legalitatea și temeinicia actelor administrative contestate în cauză, instanța reține că, în anul 2004 reclamantul a fost admis la Facultatea de Drept din cadrul Academiei de Poliție xxx B., iar potrivit ”angajamentului” semnat la data de 01.09.2004, reclamantul G.Ș. – V. și-a asumat obligația ca, după acordarea gradului de subinspector de Poliție, să îndeplinească serviciul timp de minimum 10 ani în unitățile și garnizoanele unde va fi încadrat sau mutat ulterior, în raport cu nevoile M.A.I., iar în cazul în care nu își va îndeplini serviciul în aceste condiții, reclamantul și-a asumat obligația de a restitui cheltuielile de întreținere efectuate de Ministerul Administrației și Internelor pe timpul școlarizării.

Așadar, conform angajamentului, reclamantul era obligat să îndeplinească serviciul minim 10 ani în unitățile M.A.I., începând cu data acordării gradului de subinspector de poliție, respectiv data de 15.07.2008, conform Ordinului nr. S/II/3213, în caz contrar urmând a restitui cheltuielile de întreținere efectuate de Ministerul Administrației și Internelor pe timpul școlarizării.

În urma concursului organizat de Institutul Național al Magistraturii în perioada august – septembrie 2010, reclamantul a fost declarat admis, astfel că, reclamantul a solicitat să i se aprobe încetarea raporturilor de serviciu, întrucât urma să își desfășoare activitatea ca auditor de justiție în cadrul I.N.M., funcție incompatibilă cu cea de polițist.

Nu pot fi reținute susținerile reclamantului în sensul că, în vederea recuperării cheltuielilor de școlarizare, nu putea fi antrenată decât răspunderea sa contractuală, iar nu răspunderea materială în temeiul O.G. nr. 121/1998.

Astfel, cu privire la natura juridică a ”angajamentului” din data de 01.09.2004, instanța reține că, astfel cum rezultă din conținutul său, acesta este un act juridic unilateral întocmit conform art. 70 din Legea nr. 360/2002,  potrivit căruia reclamantul și-a asumat obligația de a restitui cheltuielile de întreținere efectuate de M.A.I. pe timpul școlarizării sale, în cazul în care, după acordarea gradului de subinspector de Poliție, nu va îndeplini serviciul timp de minimum 10 ani în unitățile și garnizoanele unde va fi încadrat sau mutat ulterior, în raport cu nevoile M.A.I.

Angajamentul din data de 01.09.2014, semnat doar de către reclamant, nu poate avea natura juridică a unui act juridic bilateral (contract), care să poată antrena răspunderea contractuală a reclamantului în cazul nerespectării lui. De altfel, în condițiile incidenței în cauză a răspunderii materiale a reclamantului, în temeiul O.G. nr. 121/1998, angajarea răspunderii contractuale a acestuia este exclusă.

Instanța reține că, în mod corect, în vederea recuperării cheltuielilor de școlarizare, pârâții au aplicat procedura prevăzută de O.G. nr. 121/1998 privind răspunderea materială a militarilor.

Potrivit art. 2, art. 3 și art. 9 din O.G. nr. 121/1998 și în conformitate cu art. 63 alin. 1 din Legea nr. 360/2002, polițistul răspunde pentru pagubele cauzate patrimoniului unității, potrivit legislației aplicabile personalului civil din Ministerul de Interne.

Art. 9 din O.G. nr. 121/1998 stabilește că prevederile acestei ordonanțe se aplică și salariaților civili din structura instituțiilor publice prevăzute la art. 2 din același act normativ, iar între autoritățile prevăzute la art. 2, față de al căror personal poate fi angajată răspunderea materială, este menționat în mod expres și Ministerul de Interne.

De asemenea, potrivit art. 3 din O.G. nr. 121/1998, militarii răspund material indiferent dacă după producerea pagubei mai au sau nu calitatea de militar.

Mai mult, potrivit art. 7 din O.G. nr. 121/1998, prin termenul „militari”, în sensul aceleiași ordonanțe se înțeleg printre alte categorii de militari și elevii și studenții instituțiilor militare de învățământ, militarii angajați pe bază de contract și cadre militare, iar în speță, reclamantul avea calitatea de militar, atât pe timpul școlarizării cât și la data trecerii în rezervă.

Condiții angajării răspunderii materiale a reclamantului în temeiul dispozițiilor O.G. nr. 121/1998 sunt îndeplinite în cauză. Răspunderea materială a reclamantului nu a fost angajată ”în legătură cu formarea, administrarea și gestionarea resurselor financiare și materiale”, cum a susținut reclamantul, ci în temeiul celei de a doua ipoteze vizate de art. 2 din O.G. nr. 121/1998, adică ”în legătură cu îndeplinirea serviciului militar” în cadrul Ministerului de Interne, mai concret față de nerespectarea de către reclamant a obligației pe care și-a asumat-o, de a îndeplini serviciul timp de minimum 10 ani în unitățile și garnizoanele unde va fi încadrat sau mutat ulterior, în raport cu nevoile M.A.I.

Potrivit dispozițiilor art. 10 din O.G. nr. 121/1998, ”Valorile pentru care se stabileşte răspunderea potrivit prezentei ordonanţe sunt cele aflate în proprietatea, administrarea, folosinţa sau deţinerea, chiar temporară, a instituţiilor publice prevăzute la art. 2”, iar în speță cheltuielile angajate de Ministerul de Interne în legătură cu școlarizarea reclamantului reprezintă “valori” aflate în patrimoniul Ministerului de Interne, în sensul articolului citat.

Decizia de imputare nr. 9112/05.04.2011 emisă de I.P.J. Buzău este motivată în fapt, în cuprinsul său făcându-se trimitere la procesul – verbal de cercetare administrativă nr. 9109 din 01.04.2011, care a stat la baza emiterii deciziei de imputare. În cuprinsul acestuia, Comisia de cercetare administrativă a prezentat în mod detaliat elementele de fapt și de drept care au condus la propunerea de a se imputa reclamantului suma de 19.976 lei reprezentând prejudiciu cauzat I.P.J. B..

Cu privire la interpretarea dispozițiilor art. 70 din Legea nr. 360/2002 potrivit cărora este obligat să restituie cheltuielile efectuate cu pregătirea sa doar polițistul care a absolvit o instituţie de învăţământ a Ministerului de Interne şi căruia i-au încetat raporturile de serviciu în primii 10 ani de activitate din motive imputabile lui, instanța reține că, în condițiile în care, urmare a dobândirii calității de auditor de justiție, reclamantul trebuia să opteze între a continua să ocupe funcția de polițist sau o altă poziție incompatibilă cu aceasta, solicitarea reclamantului de încetare a raporturilor de serviciu reprezintă un motiv imputabil polițistului, din punct de vedere al angajamentului asumat și al dispozițiilor legale ce reglementează Statutul polițistului.

De altfel, potrivit dispozițiilor art. 4 din Normele metodologice anexă la Ordinul Ministrului Administrației și Internelor nr. 1122/05.01.2006, sunt apreciate ca ”motive imputabile”, pentru polițiști, ”încetarea raporturilor de serviciu în perioada de angajament în cazurile prevăzute la art. 69 lit. d), f), g), h), i), k) și l) din Legea nr. 360/2002 privind Statutul polițistului”, iar în speță raporturile de serviciu ale reclamantului au încetat, în perioada de angajament, ”la cerere” conform art. 69 lit. d) din Legea nr. 360/2002 – forma în vigoare la data emiterii Ordinului nr. 1122/2006 -, iar nu prin ”numirea într-o altă funcție publică” conform art. 69 lit. e) din Legea nr. 360/2002, astfel cum susține reclamantul.

Esențială în acest sens este determinarea conținutului noțiunii de „numire într-o altă funcție publică” precum și calificarea din punct de vedere juridic a calității de auditor de justiție pe care reclamantul o avea la data emiterii Ordinul Ministrului Administrației și Internelor nr. II/2195 din 03.02.2011, în cuprinsul căruia s-a reținut că temeiul încetării raporturilor de serviciu ale reclamantului este reprezentat de art. 69 lit. d) din Legea nr. 360/2002.

Instanța reține că dobândirea calității de auditor de justiție, nu reprezintă și nu echivalează cu numirea  într-o funcție publică conform art. 69 lit. e) din Legea nr. 360/2002. Bazele constituționale ale funcției publice sunt stabilite de art. 16 alin. 3 din Constituția României potrivit cu care funcțiile și demnitățile publice, civile sau militare, pot fi ocupate, în condițiile legii, de persoanele care au cetățenia română și domiciliul în țară.

Pornind de la prevederile constituționale, în literatura de specialitate au fost evidențiate două noțiuni diferite, raportat la cele două categorii enumerate, aflate în incontestabilă legătură, fără însă a se confunda, respectiv funcția publică și funcția de demnitate publică.

Funcția publică este definită în cuprinsul Legii nr. 188/1999 ca reprezentând ansamblul atribuțiilor și responsabilităților, stabilite în temeiul legii, în scopul realizării prerogativelor de putere publică de către administrația publică centrală, administrația publică locală și autoritățile administrative autonome (art. 2), în cuprinsul aceluiași act normativ, fiind prevăzut că raporturile de serviciu se nasc și se exercită pe baza actului administrativ de numire, emis în condițiile legii (art. 4).

Raportat la prevederile legale arătate și față de caracteristicile evidente ale funcției publice ce se desprind din conținutul reglementării, rezultă că auditorii de justiție nu sunt și nu pot fi asimilați categoriei funcționarilor publici. De altfel, nicio dispoziție a Legii nr. 303/2004, privind statutul judecătorilor și procurorilor, ce reglementează admiterea în magistratură și formarea profesională inițială realizată prin I.N.M., și nici alte prevederi legale nu stabilesc că auditorul de justiție al cărui statut este asimilat magistraților, pe aspectele anume indicate în cuprinsul Legii nr. 303/2004 (art. 12 - 20) se află în exercitarea unei funcții publice.

Din conținutul prevederilor referitoare la cursanții I.N.M., cuprinse în Legea nr. 303/2004, republicată, care au statut de auditori de justiție (art. 16 alin. 1) rezultă că aceștia beneficiază de o pregătire teoretică și practică pentru a deveni judecători sau procurori, primesc o bursă pe durata programului de formare profesională de 2 ani cu caracter de indemnizație lunară iar la încheierea cursurilor susțin un examen de absolvire, constând în probe teoretice și practice prin care se verifică însușirea cunoștințelor necesare exercitării ulterioare a funcției de judecător sau procuror. Rezultă astfel, fără echivoc, că auditorii de justiție urmează un program de formare profesională cu durată determinată, fără a se putea reține, în raport de conținutul noțiunii de funcție publică, astfel cum este reglementată și totodată analizată și în doctrină, existența în ceea ce îi privește a atribuțiilor de serviciu, stabilite în scopul realizării prerogativelor de putere publică.

În plus, în cazul auditorilor de justiție nu există un act administrativ de numire, validarea rezultatelor concursului de admitere la I.N.M. prin hotărâre a C.S.M. nefiind un act administrativ ce întrunește condițiile unui act de numire în funcție.

De asemenea, instanța reține că este esențială modalitatea de încetare a raporturilor de serviciu ale reclamantului la data emiterii Ordinului Ministrului Administrației și Internelor nr. II/2195 din 03.02.2011 privind încetarea raporturilor de serviciu ale reclamantului, în speță la cerere, în urma faptului că reclamantul avea calitatea de auditor de justiție, fiind lipsite de suport legal și neputând fi reținute susținerile reclamantului în sensul că ar fi trebuit să fie ”anticipat” motivul numirii într-o altă funcție publică, având în vedere că după absolvirea I.N.M., reclamantul urma să fie numit în funcția de magistrat.

Jurisprudența Înaltei Curți de Casație și Justiție, cristalizată potrivit Soluției de unificare a practicii judiciare adoptate în ședința judecătorilor Secției de Contencios Administrativ și Fiscal din data de 23 noiembrie 2009, este de asemenea, în sensul că ”polițiștii admiși la Academia de Poliție Alexandru Ioan Cuza care și-au asumat, prin angajament scris, obligația de a îndeplini serviciul în Ministerul de Interne pe o perioadă de minimum 10 ani și care, ulterior, solicită eliberarea din funcție ca efect al admiterii la Institutul Național al Magistraturii se află în ipoteza prevăzută de art. 69 lit. d) din Legea nr. 360/2002 (încetarea raportului de serviciu la cerere), astfel că datorează, conform angajamentului, cheltuielile de școlarizare”. În acest sens, au fost pronunțate Deciziile nr. 4581/2008, nr. 549/2009, nr. 2638/2012 ale Înaltei Curți de Casație și Justiție – Secția de Contencios Administrativ și Fiscal.

Față de cele arătate, nu poate fi avută în vedere de către instanță jurisprudența Înaltei Curți de Casație și Justiție stabilită potrivit deciziei nr. 5184/18.11.2009, invocată de reclamant, mai ales că această hotărâre judecătorească este nepublicată și nu a fost depusă nici de către reclamant la dosar.

În privința sentinței nr. 469/CAF/20.06.2013 a Tribunalului Giurgiu pronunțată în dosarul nr. 9795/2/2011, depusă de reclamant la dosar cu titlu de practică judiciară, instanța reține că această hotărâre judecătorească a fost modificată în tot în sensul respingerii acțiunii ca neîntemeiată, potrivit deciziei nr. 5244/20.06.2014 a Curții de Apel București, pronunțată în recurs.

Nu pot fi reținute nici susținerile reclamantului în sensul existenței unei discriminări conform Protocolului nr. 12 adițional la CEDO sau O.G. nr. 37/2000, față de susținerea tratamentului diferențiat în raport cu ofițerii de poliție admiși în magistratură, conform art. 33 din Legea nr. 303/2004, întrucât situațiile de fapt și de drept sunt total diferite, în acest din urmă caz încetarea raportului de serviciu al polițistului având un alt temei legal, ceea ce determină consecințe diferite în privința obligației acestuia de restituire a cheltuielilor de școlarizare.

Reclamantul nu poate invoca în favoarea sa nici dispozițiile art. 2 din O.U.G. nr. 54/2011 publicată în Monitorul Oficial al României nr. 433 din 21 iunie 2011, întrucât, astfel cum rezultă din conținutul textului legal menționat, beneficiază de exonerarea  de la plata cheltuielilor de întreţinere pe timpul şcolarizării, poliţiştii care solicită, prin demisie sau la cerere, încetarea raporturilor de serviciu în perioada cuprinsă între data intrării în vigoare a ordonanţei de urgenţă şi 31 decembrie 2012, ipoteză care nu este incidentă în cazul reclamantului ale cărui raporturi de serviciu au încetat anterior intrării în vigoare a O.U.G. nr. 54/2011.

Cu privire la modul de calcul al cheltuielilor de întreținere pe timpul școlarizării suportate de M.A.I., instanța reține că, potrivit adresei nr. 3739382/15.03.2011 emisă de Academia de Poliție ”Alexandru Ioan Cuza”, cheltuielile de întreținere pentru reclamantul Gogea Ștefăniță – Viorel care a urmat cursurile Academiei de Poliție în perioada 2004 – 2008, sunt în cuantum total de 26.528,57 lei reprezentând : 15.084 lei cheltuieli hrănire ; 5.460,57 lei cheltuieli cazare ; 3.052 lei cheltuieli echipament și 2.932 lei drepturi salariale (solda lunară).

Din  totalul cheltuielilor de școlarizare în cuantum de 26.528,57 lei a fost scăzută cota – parte corespunzătoare perioadei servite în unități ale M.A.I. după absolvirea instituțiilor de învățământ, calculată în zile calendaristice  (conform art. 10 din Anexa la Ordinul Ministrului Administrației și Internelor nr. 1122/05.01.2006) adică suma de 6.552,24 lei, corespunzătoare perioadei 15.07.2008 – 04.01.2011 în care reclamantul a lucrat efectiv după absolvirea Academiei de Poliție. A rezultat astfel suma de 19.976,33 lei, potrivit modului de calcul arătat la fila nr. 19 din dosarul nr. 1092/64/2011 al Curții de Apel Brașov.

Analizând fiecare dintre categoriile de cheltuieli menționate, în raport cu motivele de nelegalitate invocate de reclamant, instanța reține că, potrivit dispozițiilor art. 50 din O.G. nr. 121/1998 ”Evaluarea pagubelor se face, potrivit dispoziţiilor legale, la data constatării acestora”, astfel că în mod corect, la stabilirea cheltuielilor de școlarizare, pârâta Academia de Poliție ”Alexandru Ioan Cuza” a avut în vedere dispozițiile Ordinului Ministrului Administrației și Internelor nr. 1122/05.01.2006 în vigoare la data evaluării, iar nu actele normative în vigoare la data semnării de către reclamant a angajamentului de plată.

Astfel, conform art. 5 din Anexa la Ordinul Ministrului Administrației și Internelor nr. 1122/05.01.2006, ”La stabilirea sumei reprezentând cheltuielile cu hrănirea și echiparea se are în vedere valoarea financiară a normelor de hrănire și echipare în vigoare la data ... încetării raporturilor de serviciu ale polițistului sau funcționarului public”.

Așadar, în mod corect, la stabilirea cheltuielilor de hrănire pârâta Academia de Poliție xxxxxx a avut în vedere valoarea financiară de 18 lei a normei de hrană, în vigoare la data de 04.01.2011, data încetării raporturilor de serviciu ale reclamantului.

În privința cheltuielilor privind cazarea, instanța are în vedere dispozițiile art. 6  din Anexa la Ordinul Ministrului Administrației și Internelor nr. 1122/05.01.2006, potrivit cărora ”La stabilirea sumei reprezentând cheltuielile de cazare se are în vedere nivelul cheltuielilor efectuate în acest scop de instituția de învățământ la data ... încetării raporturilor de serviciu ale polițistului sau funcționarului public”. Or, nivelul cheltuielilor de cazare la data de 04.01.2011, data încetării raporturilor de serviciu ale reclamantului, era de 3,87 lei/zi, sumă care în mod corect a fost avută în vedere de către pârâtă.

În mod corect pârâta Academia de Poliție  xxx a avut în vedere, la calculul cheltuielilor de hrănire și cheltuielilor privind cazarea, dispozițiile art. 9 din Anexa la Ordinul Ministrului Administrației și Internelor nr. 1122/05.01.2006, potrivit cărora cheltuielile privind hrănirea (Ch) se stabilesc înmulțind norma zilnică de hrană cu numărul zilelor calendaristice de școlarizare din care s-au scăzut zilele de vacanță/concediu/permisii.

Potrivit acelorași dispoziții ale art. 9 din Anexa la Ordinul Ministrului Administrației și Internelor nr. 1122/05.01.2006, cheltuielile pentru cazare (Cc) se stabilesc înmulțind suma zilnică pentru cazare cu numărul zilelor calendaristice de școlarizare, în acest caz, însă, fără a fi scăzute zilele de vacanță/concediu/permisii, cum se procedează în cazul stabilirii cheltuielilor privind hrănirea.

Astfel cum s-a reținut în considerentele sentinței nr. 87/F/23.05.2014 a Curții de Apel Brașov prin care s-a dispus respingerea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 5, art. 6 și art. 9 din Ordinul Ministrului Administrației și Internelor nr. 1122/05.01.2006, acest mod de stabilire a cheltuielilor menționate ”nu contravine dispozițiilor art. 70 din Legea nr. 360/2002 și nici ale O.G. nr. 121/1998 întrucât asigură M.A.I. posibilitatea recuperării în întregime a prejudiciului, respectiv într-o manieră actualizată. Dacă legiuitorul ar fi vrut să stabilească în mod expres valoarea cheltuielilor, fără a lăsa posibilitatea MAI de a evalua un prejudiciu actual, ar fi folosit sintagma ”cheltuieli efectuate efectiv” sau una similară. Dacă s-ar efectua un calcul al pagubei prin însumarea cheltuielilor din perioada în care absolventul ar fi efectuat studiile, ar însemna ca instituția publică să nu își recupereze prejudiciul la o valoare reală, respectiv fără a aplica vreo modalitate de actualizare”.

Cu privire la cheltuielile cu echipamentul (Ce), dispozițiile art. 9 din Anexa la Ordinul Ministrului Administrației și Internelor nr. 1122/05.01.2006 stabilesc că acestea se stabilesc prin înmulțirea normei zilnice de echipare (respectiv Norma anuală de echipare : 365) cu numărul zilelor calendaristice de școlarizare. Astfel, pârâta a calculat Norma anuală de echipare ca fiind de 763 lei : 365, sumă înmulțită cu numărul zilelor calendaristice pentru 4 ani de școlarizare. Raportat la criteriile stabilite de Ordinul Ministrului Administrației și Internelor nr. 1122/05.01.2006 pentru calculul cheltuielilor privind echipamentului sunt lipsite de relevanță susținerile reclamantului în sensul că nu s-a avut în vedere faptul că a primit un singur rând de echipament, pe care l-a și returnat la final.

Faţă de considerentele de fapt și de drept expuse, reținând că decizia și opțiunea reclamantului de a participa la concursul organizat de I.N.M. și de a deveni auditor de justiție i-a aparținut în totalitate, iar reclamantul era în deplină cunoștință de cauză cu privire la conținutul angajamentului semnat și cu privire la dispozițiile legale aplicabile, instanța va respinge acțiunea formulată și completată de reclamantul G.Ș.–V. în contradictoriu cu pârâții Ministerul Administrației și Internelor, Inspectoratul Județean de Poliție B., Academia de Poliție xxxx și C.N. pentru C. D., dispunând potrivit celor de mai jos.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Respinge acțiunea formulată și completată de reclamantul G. Ș. – V.cu domiciliul ales în B., str. A. nr. xxx, sc. xxx ap. xxx, jud. B. în contradictoriu cu pârâții Ministerul Administrației și Internelor cu sediul în B., str. xx nr. x, sector x, Inspectoratul Județean de Poliție B. cu sediul în B., str. C. nr. xx, jud. B., Academia de Poliție .xx cu sediul în B., A. P. nr. x., sector x și C.N. pentru C. D. cu sediul în B., xx nr. 1-3, sector 1.

Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare, recurs care se depune la T. B..

Pronunțată în ședință publică, azi, 06.07.2016.

Președinte,Grefier,

M. Z. N. M.

Red. M.Z./06.07.2016

Dact. M.N./06.07.2016

- ex.7 - 

Domenii speta

Spete similare