Contencios administrativ. Conflict de competență, instanța competentă să soluționeze o cerere formulată de un magistrat, având ca obiect obligarea pârâţilor la stabilirea unor drepturi salariale și plata acestor drepturi

Contencios administrativ. Conflict de competență, instanța competentă să soluționeze o cerere formulată de un magistrat, având ca obiect obligarea pârâţilor la stabilirea unor drepturi salariale și plata acestor drepturi

- Codul muncii, art. 166 alin. (4) şi art. 268 alin. (1) lit. c),

- O.G. nr. 13/2011;

- Legea nr. 284/2010, art. 7din Capitolul VIII al Anexei 6

Prevederile art. 7 din Capitolul VIII al Anexei 6 la Legea nr. 284/2010 stabilesc competenţa Secţiei de contencios administrativ şi fiscal a Curţii de Apel Bucureşti doar pentru soluţionarea plângerilor formulate împotriva hotărârilor organelor prevăzute la alin. (1) (mai puţin, hotărârile Colegiului de conducere al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie), emise ca urmare a parcurgerii procedurii reglementate de acest articol  de lege.

Având în vedere că reclamanta şi-a întemeiat acţiunea pe Codul muncii, iar nu pe art.7 din Capitolul VIII al Anexei 6 la Legea nr. 284/2010, luând în considerare că nu se atacă o hotărâre a organelor prevăzute la alin. (1) din acest articol, reclamanta nesusţinând că a urmat procedura prevăzută de Legea nr. 284/2010, în raport de dispoziţiile art. 269 din Legea nr.53/2003 privind Codul muncii, republicat, în referire la art. 95 pct. 1 din noul C.pr.civ., art.210 din Legea nr. 62/2011 şi art. 55 alin. (1) din Legea nr. 304/2004, republicată, competenţa materială de soluționare a cauzei revine  Tribunalului Mureş - Secţia civilă (complet specializat în conflicte de muncă).

(Secţia a VIII a contencios administrativ şi fiscal,

sentința civilă nr. 1187 din data de 4 aprilie 2017)

Prin cererea înregistrată sub numărul 1741/102/2016 pe rolul Tribunalului Mureş –Secţia civilă, reclamanta C.M. a solicitat obligarea pârâţilor Ministerul Justiţiei, Curtea de Apel Cluj şi Tribunalul Maramureş la stabilirea cuantumului indemnizaţiei brute lunare cu includerea creşterilor salariale de 5%, 2% şi 11% prevăzute de O.G. nr. 10/2007, recunoscute prin sentinţa civilă nr. 36 din 18.01.2008 a Tribunalului Maramureş rămasă irevocabilă prin decizia civilă nr. 2410/R/10.11.2009 a Curţii de Apel Cluj, precum şi la plata acestor drepturi salariale pe 3 ani anteriori introducerii acţiunii, începând cu data de 22.08.2013 şi până la plata efectivă, precum şi pentru viitor, sume ce urmează a fi actualizate ci indicele de inflaţie la data plăţii şi dobânda legală penalizatoare prevăzută de O.G. nr. 13/2011. De asemenea a solicitat obligarea Ministerului Economiei şi finanţelor la alocarea sumelor necesare pentru efectuarea plăţii.

În drept, cererea de chemare în judecată a fost întemeiată pe dispoziţiile art. 166 alin. (4) şi art. 268 alin. (1) lit. c) din Codul muncii, O.G. nr. 13/2011 şi Deciziei nr. 23/23.06.2015.

Prin întâmpinările formulate, pârâţii Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Braşov, Curtea de Apel Cluj şi Ministerul Justiţiei au solicitat respingerea cererii de chemare în judecată ca nefondată.

Prin sentinţa civilă nr. 1260/20.12.2016, Tribunalul Mureş –Secţia civilă a admis excepţia necompetenţei materiale, excepţie invocată de pârât şi a declinat competenţa de soluţionare a cauze în favoarea Curţii de Apel Bucureşti - Secţia de Contencios Administrativ şi Fiscal.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti la data de 12.01.2017.

Soluţionând în continuare, cu prioritate, potrivit art. 248 alin. (1) C.pr.civ., excepţia de necompetenţă materială a instanţei de judecată prezente, Curtea constată că această excepţie de procedură, dilatorie şi absolută este fondată pentru următoarele motive:

I. Competenţa materială poate fi definită ca fiind aptitudinea recunoscută de lege, unei instanţe judecătoreşti sau unui alt organ cu activitate jurisdicţională din mai multe de grade diferite, de a judeca o anumită pricină. Competenţa materială (ratione materiae) presupune aşadar, o delimitare între instanţe de grade diferite.

Normele de competenţă materială sunt stabilite sub aspect funcţional (după felul atribuţiilor jurisdicţionale) şi sub aspect procesual (după obiectul, valoarea sau natura cererii), reprezentând norme absolute, cu caracter imperativ, de la care părţile nu pot deroga, nici chiar cu autorizarea instanţei de judecată.

II. În evaluarea concretă a caracterului temeinic al acestei excepţii, Curtea observă că Tribunalul Mureş - Secţia civilă (complet specializat în conflicte de muncă) şi-a întemeiat sentinţa de declinare a competenţei de soluţionare a cauzei în favoarea Curţii de Apel Bucureşti - Secţia contencios administrativ şi fiscal pe prevederile art. 7 din Capitolul VIII al Anexei 6 la Legea nr. 284/2010, potrivit cărora: „(1) Personalul salarizat potrivit prezentului capitol, nemulţumit de modul de stabilire a drepturilor salariale, poate face contestaţie, în termen de 15 zile de la data comunicării actului administrativ al ordonatorului de credite, la organele de conducere ale Ministerului Justiţiei, Consiliului Superior al Magistraturii, Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Direcţiei Naţionale Anticorupţie, Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism, la colegiul de conducere al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie ori, după caz, la colegiile de conducere ale curţilor de apel sau parchetelor de pe lângă acestea. Contestaţiile se soluţionează în termen de cel mult 30 de zile.

(2) Împotriva hotărârilor organelor prevăzute la alin. (1) se poate face plângere, în termen de 30 de zile de la comunicare, la Secţia de contencios administrativ şi fiscal a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, pentru hotărârile Colegiului de conducere al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, sau, după caz, a Curţii de Apel Bucureşti, pentru celelalte hotărâri. Hotărârile pronunţate sunt irevocabile”.

Din examinarea acestor dispoziţii legale se observă, în mod facil, că ele stabilesc competenţa Secţiei de contencios administrativ şi fiscal a Curţii de Apel Bucureşti doar pentru soluţionarea plângerilor formulate împotriva hotărârilor organelor prevăzute la alin. (1) (mai puţin, hotărârile Colegiului de conducere al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie), emise ca urmare a parcurgerii procedurii reglementate de acest articol de lege.

Or, aceste norme instituie o excepţie de la regula în conformitate cu care litigiile privind drepturile salariale ale magistraţilor sunt de competenţa completelor/instanţelor specializate în conflicte de muncă, conform dispoziţiilor art. 269 din Legea nr. 53/2003 privind Codul muncii, republicat, în referire la art. 95 pct. 1 din noul C.pr.civ., art.210 din Legea nr. 62/2011 şi art. 55 alin. (1) din Legea nr. 304/2004, republicată, astfel că ele sunt de strictă interpretare (exceptio est strictissimae interpretationis). 

De altfel, din analiza dispoziţiilor art. 1 alin. (1), art. 2 alin. (1) lit. f), art. 8 alin. (1) şi art.11 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, modific. şi completat (versiunea în vigoare la data introducerii acţiunii):, rezultă, fără echivoc, că pe calea contenciosului administrativ, spre deosebire de dreptul comun, pot fi soluţionate, în principiu, doar trei categorii de litigii: cele prin care se atacă un act administrativ propriu-zis; cele care  privesc nesoluţionarea în termen a unei cereri; cele care  privesc un refuz nejustificat de soluţionare a unei cereri sau de  efectuare a unei anumite operaţiuni administrative.

Or, cauza prezentă, indubitabil, nu se încadrează în vreuna din cele trei categorii de litigii, solicitându-se prin cererea introductivă, obligarea pârâţilor la stabilirea cuantumului indemnizaţiei brute lunare cu includerea creşterilor salariale de 5%, 2% şi 11% prevăzute de O.G. nr. 10/2007, recunoscute prin sentinţa civilă nr. 36 din 18.01.2008 a Tribunalului Maramureş rămasă irevocabilă prin decizia civilă nr. 2410/R/10.11.2009 a Curţii de Apel Cluj (capăt de cerere la judecarea căruia a renunţat), precum şi la plata acestor drepturi salariale pe 3 ani anteriori introducerii acţiunii.

Curtea reţine că, în raport de definiţia contenciosului administrativ, potrivit art. 2 alin. (1) lit. f) din Legea nr. 554/2004, modific. şi completată (versiunea în vigoare la data introducerii acţiunii), nu poate fi introdusă, în principiu, o acţiune în contencios administrativ în lipsa emiterii/încheierii unui act administrativ sau, după caz, a formulării unei cereri la autoritatea/instituţia publică de către cele ce se pretinde vătămat într-un drept sau interes legitim.

De altfel, în lipsa unui act administrativ propriu-zis sau asimilat nu se poate stabili data de la care începe să curgă termenul pentru introducerea acţiunii în contencios administrativ, conform art. 11 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, modific. şi completată (versiunea în vigoare la data introducerii acţiunii).

Pe cale de consecinţă, având în vedere că reclamanta şi-a întemeiat acţiunea pe Codul muncii, iar nu pe art. 7 din Capitolul VIII al Anexei 6 la Legea nr. 284/2010, luând în considerare că nu se atacă o hotărâre a organelor prevăzute la alin. (1) din acest articol, reclamanta nesusţinând că a urmat procedura prevăzută de Legea nr. 284/2010, în raport de dispoziţiile art. 269 din Legea nr. 53/2003 privind Codul muncii, republicat, în referire la art.95 pct. 1 din noul C.pr.civ., art. 210 din Legea nr. 62/2011 şi art. 55 alin. (1) din Legea nr. 304/2004, republicată, Curtea va admite excepţia de necompetenţă materială şi va declina competenţa materială de soluţionare a cererii către Tribunalul Mureş - Secţia civilă (complet specializat în conflicte de muncă).

Totodată, în conformitate cu prevederile art. 133 pct. 2, art.134 şi art. 135 alin. (1) C.pr.civ., va constata ivit conflictul negativ de competenţă, va suspenda judecata cauzei şi va înainta dosarul la ICCJ - SCAF în vederea soluţionării conflictului.

Domenii speta

Spete similare