Plangere contraventionala

Pe rol judecarea cauzei Contencios administrativ şi fiscal privind pe apelant IPJ şi pe intimat PA, având ca obiect anulare proces verbal de contravenţie seria PF, nr. 0696942.

Prin sentinţa civilă nr. 12730  din 15.11.2016  pronunţată de Judecătoria Iaşi a fost admisă plângerea contravenţională formulată de petentul PA în contradictoriu cu intimatul IPJ si a fost anulat procesul-verbal seria PF nr.0696942 din 09.12.2015, întocmit de intimat, dispunându-se exonerarea petentului de executarea sancţiunilor aplicate prin acesta.

Pentru a pronunţa această sentinţă, instanţa de fond a reţinut că_

« Verificând, potrivit art.34 al. 1 din O.G. nr.2/2001, legalitatea procesului verbal de constatare şi sancţionare a contravenţiei contestat, instanţa reţine că acesta a fost încheiat cu respectarea dispoziţiilor legale imperative incidente, neexistând cazuri de nulitate absolută enumerate de art.17 din O.G. 2/2001 şi care ar putea fi invocate din oficiu.

În ceea ce priveşte eventuala nerespectare a dreptului petentului de a formula obiecţiuni, instanţa observă că aceasta nu este o cauză de nulitate absolută şi expresă a procesului-verbal, ea neregăsindu-se printre cele enumerate de art.17 O.G.2/2001, aceeaşi fiind situaţia şi pentru lipsa posibilităţii imediate de a formula obiecţiuni.

Prin urmare, este aplicabil regimul general în materie de nulităţi virtuale, prevăzut de art.105 alin.2 C.pr.civ., potrivit căruia „actele îndeplinite cu neobservarea formelor legale sau de un funcţionar necompetent se vor declara nule numai dacă prin aceasta s-a pricinuit părţii o vătămare ce nu se poate înlătura decât prin anularea lor”. De altfel, regimul acestor nulităţi a fost confirmat şi de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în decizia 22/2007, dată în Secţii Unite şi obligatorie, în temeiul art.25 lit.a din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară.

Cum petentul nu a demonstrat existenţa vreunei vătămări, cu atât mai puţin a uneia care să nu poată fi înlăturată decât prin anularea actului, rezultă că nu este incident cazul respectiv de nulitate virtuală, cu atât mai mult cu cât petentul are posibilitatea să expună toate obiecţiunile pe calea acestei plângeri.

În ceea ce priveşte încadrarea juridică, art.13 alin.5 (nu "punctul" 5) din anexa 1, cap.II ("Cerinţe minime pe categorii de unităţi") din H.G. 301/2012 prevede că "în situaţia în care obiectivele din această categorie nu au pază fizică permanentă, sistemul de alarmare împotriva efracţiei se conectează la un dispecerat de monitorizare a alarmelor şi intervenţie".

Conform art.4 alin.1 lit.b din acelaşi act normativ, contravenţiile prevăzute la art. 3 se sancţionează după cum urmează: cu amendă de la 2.000 lei la 5.000 lei, cele prevăzute la pct. 1, 5, 7, 8, 9, 10, 18, 21, 22, 23, 26, 27 şi 28.

Acestea sunt singurele două texte menţionate în cuprinsul procesului-verbal cu privire la încadrarea juridică a faptei, alături de art.3 alin.1 din acelaşi act normativ,

După cum se observă, nu s-a făcut nicio conexiune între textele menţionate mai sus, deoarece nu s-a indicat punctul corespunzător faptei din enumerarea cuprinsă de art.3, putându-se doar presupune că este unul dintre cele enumerate de art.4 alin.1 lit.b, şi anume 1, 5, 7, 8, 9, 10, 18, 21, 22, 23, 26, 27 şi 28.

Nici printre aceste puncte, însă, nici printre restul enumerate de art.3 alin.1 nu se identifică vreo referire la art.13 din anexă, cu atât mai puţin la alineatul al cincilea.

Prin urmare, chiar dacă se poate deduce că petentul a fost sancţionat pentru încălcarea acestui text, conexiunile făcute de agentul intimatului sunt insuficiente şi nu permit un control adecvat din partea instanţei cu privire la încadrarea juridică a faptei şi cu privire la sancţiunea adecvată. Mai mult decât atât, din oficiu nu se poate identifica o legătură evidentă între textele de sancţionare (art.3 şi 4 din actul normativ) şi obligaţia prevăzută de art.13 alin.5 din anexă. Or, chiar dacă încadrarea juridică a faptei nu este printre elementele avute în vedere de art.17 din O.G. 2/2001, nefiind un caz de nulitate absolută şi expresă, se observă totuşi o vătămare evidentă adusă contravenientului prin indicarea vagă a textelor de lege care dau încadrarea juridică, instanţa însăşi fiind în imposibilitate de a verifica legalitatea sancţionării.”

Împotriva acestei sentinţe a declarat apel, in termen legal, IPJ, solicitând a fi modificată sentinţa in sensul repingerii plângerii contraventionale.

A arătat apelantul in esenţă că nu se poate reţine că nu a fost indicat corespunzător textul de lege care stabileşte incadrarea juridică a faptei. Susţine că incadrarea juridică este cea prev de art. 13 pct 5 din Anexa I, capitolul II, în loc de art 13 alin 5 din Anexa I Capitolul II, fiind vorba despre o eroare materială strecurată în procesul verbal.

Susţine că această eroare materială nu a adus nicio vătămare petentului, întrucât potrivit art 16 din OG 2/2001 este suficient a fi indicat actul normativ care incadrează abaterea contraventională, cu atât mai mult cu cât temeiul în baza căruia a fost aplicată sanctiunea a fost corect indicat.

În drept a invocat art 466 C pr civ.

Apelul este scutit de plata taxei judiciare de timbru.

Intimatul a depus intâmpinare, solicitând respingerea apelului

Analizând apelul declarat in cauza de faţă, din prisma motivelor invocate si in raport cu actele si lucrările cauzei, se constată următoarele:

Apelul este nefundat.

Instanţa de fond in mod corect a reţinut că agentul constatator a făcut o incadrare juridică gresită a faptei contraventionale, aspect recunoscut si prin motivele de apel, susţinându-se că ar fi vorba despre o eroare materială.

Contrar acestei susţineri, Tribunalul nu poate constată incidenţa unei erori materiale cu privire la temeiul de drept care stabileste contraventia, pentru că ar insemna că s-ar impune analiza cauzei in funcţie de un alt temei de drept

Constatarea pe seama contravenientului a săvârşirii unei contravetii in baza unui alte temei de drept decât cel care o reglementează în fapt conduce la încălcarea principiului legalităţii consacrat de art 1 din OG 2/2001.

Dispozițiile art.16 din OG nr.21/2001 sunt imperative, legiuitorul folosind expresia „mențiuni obligatorii” ceea ce înseamnă că organul constatator are obligația de a preciza în cuprinsul procesului verbal pe care îl încheie toate mențiunile enumerate în acest text de lege.

Contrar susţinerilor apelantului nu este suficientă indicarea in procesul verbal doar a actului normativ care incadrează abaterea contraventională, mai ales in situaţia de faţă in care actul normativ respectiv stabileste mai multe contraventii, chiar si agentului constator fiindu-i dificil să realizeze o incadrare juridică corectă.

Potrivit principiul legalităţii răspunderii, nullum judicium sine lege, indicarea in concret a textului de lege care incriminează activitatea/inactivitatea contraventională constituie una dintre garantiile de care contravenientul trebuie să se bucure, mai ales in  situaţia de faţă in care sanctiunile sunt prevăzute de un alt text de lege.

Prin nerealizarea unei concordanțe – depline între fapta descrisă și încadrarea în drept a acesteia se împiedică exercitarea de către instanța controlului legalității și temeiniciei procesului verbal, neputându-se stabili dacă fapta reținută în sarcina petentului constituie sau nu contravenție. Astfel, nu este pertinentă nici apărarea apelantei referitoare la imprejurarea că sanctiunea este aplicată corect, intrucât, pentru verificarea legalităţii sanctiunii este necesar stabilirea mai intâi a contraventiei săvârşite si analiza laturii subiective si obiective a acesteia prin raportare la textul de lege care o incriminează.

Instanţa de judecată este investită doar cu verificarea legalităţii şi temeiniciei procesului-verbal de contravenţie prin care a fost constatată săvârşirea unei contraventii si aplicată sancţiunea amenzii contravenţionale, fiind inadmisibil ca aceasta să procedeze la încadrarea juridică a faptei în raport cu starea de fapt reţinută.

 Instanţa nu se poate substitui autorităţii administrative, singura competentă să aplice sancţiunea amenzii contravenţionale. Este adevărat că art. 34 alin. (1) din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001 prevăd că, soluţionând plângerea, instanţa „hotărăşte asupra sancţiunii”, dar textul de lege se referă la posibilitatea instanţei de a verifica dacă individualizarea sancţiunii a fost corectă, în caz contrar instanţa putând să micşoreze cuantumul amenzii, să înlocuiască o sancţiune mai gravă cu una mai puţin gravă, să înlăture o sancţiune complementară sau să îi diminueze cuantumul, toate în limitele prevăzute de normele care stabilesc sancţiunile contravenţionale.

Aşadar, în mod corect instanţa de fond a anulat procesul verbal, stabilind implicit că nu poate schimba încadrarea juridică a faptei, in consecinţă, in temeiul art 480 C pr civ, urmează a fi respins apelul.

Domenii speta

Spete similare