Infracţiunea de abandon de familie. Aplicarea legii în timp

- art. art. 378 alin. 5 Cod penal

Fapta inculpatului constituie infracţiunea de abandon de familie. Astfel, sub aspectul tipicităţii obiective există o neplată a pensiei de întreţinere stabilită prin hotărâre judecătorească în favoarea minorului. Faptul neplăţii rezultă din declaraţiile reprezentantei persoanei vătămate coroborate cu declaraţiile de recunoaştere ale inculpatului.

Sub aspectul tipicităţii subiective, probaţiunea administrată în cauză demonstrează că inculpatul a acţionat cu rea credinţă. Aceasta presupune că persoana obligată la plata pensiei are posibilitatea de a o efectua, însă refuză să o facă. Astfel, inculpatul este apt de muncă şi chiar a fost angajat, a realizat venituri, prin urmare avea sau ar fi putut avea mijloacele materiale necesare plăţii pensiei de întreţinere.

Infracţiunea dedusă judecăţii este o infracţiune omisivă continuă. Având în vedere că de la momentul săvârşirii infracţiunii şi până la judecarea definitivă a cauzei au intervenit modificări ale legislaţiei penale în materie, trebuie stabilit care este momentul comiterii faptei. Infracţiunea de abandon de familie în varianta care interesează speţa, este o infracţiune continuă cu executare succesivă. În cazul infracţiunilor continue, pentru stabilirea legii aplicabile se are în vedere momentul epuizării activităţii infracţionale. Ea se consumă la expirarea termenului prevăzut de lege şi se epuizează fie la momentul plăţii, fie la momentul trimiterii în judecată a inculpatului. Pentru a susţine această idee, avem în vedere că la momentul sesizării judecătorului de cameră preliminară, obiectul judecăţii trebuie bine definit. În prezent, posibilitatea extinderii acţiunii penale nu este posibilă decât în faza de urmărire penală.

Judecătorul de cameră preliminară investit cu soluţionarea cauzei verifică dacă rechizitoriul este regulat întocmit în conformitate cu dispoziţiile art. 328 Cod de procedură penală. Potrivit acestui text de lege, rechizitoriul se limitează la fapta şi persoana pentru care s-a efectuat urmărirea penală. Prin urmare, după terminarea urmăririi penale, nu putem vorbi de o continuare a activităţii infracţionale în baza aceleiaşi rezoluţii infracţionale şi care să facă obiectul judecăţii în baza aceluiaşi act de sesizare, procurorul neavând cum să dispună trimiterea în judecată şi pentru acte necomise încă.

În speţă, infracţiunea s-a epuizat la momentul emiterii rechizitorului adică 28.04.2015, prin urmare aplicabil este noul Cod penal intrat în vigoare la data de 01.02.2014.

Parchetul consideră că inculpatul nu şi-a îndeplinit obligaţia de plată a pensiei întrucât deponentul sumei de bani reprezentând cuantumul pensiei de întreţinere este altă persoană decât inculpatul. Analizând formularul de depunere de numerar s-a constatat că suma de 12.500 lei a fost depusă de numita (...) (...). Că această plată nu a fost făcută în nume propriu ci în numele şi pentru inculpatul (...) (...) rezultă din menţiunile efectuate de deponent pe formularul respectiv şi anume „cv alocaţie copil (...) (...) anii 2011-03.2016”. Prin urmare, inculpatul este cel care a executat obligaţia de plată a pensiei de întreţinere. Nu are relevanţă dacă face plata direct sau prin intermediul altei persoane. Având în vedere durata activităţii infracţionale care interesează cauza şi cuantumul pensiei de întreţinere şi al sumei depuse, constatăm că inculpatul şi-a îndeplinit obligaţia de plată. Prin urmare, sunt incidente dispoziţiile art. 378 alin. 5 Cod penal, aşa cum în mod corect a reţinut şi prima instanţă.

Celelalte critici ale parchetului – neîndeplinirea condiţiilor prevăzute de art. 83 Cod penal şi anume faptul că inculpatul s-a sustras de la judecată şi nu şi-a dat acordul pentru o muncă neremunerată – sunt nefondate. Textul incident în cauză – art. 378 alin. 5 Cod penal – prevede în mod expres că nu este necesară îndeplinirea acestora. Mai mult, având în vedere că instanţa de fond nu a dispus obligarea inculpatului la o muncă neremunerată, luarea consimţământului acestuia ar fi fost o simplă formalitate, fără nici o finalitate.

Curtea de Apel Oradea – Secţia penală şi pentru cauze cu minori

Decizia nr. 638 din 8 noiembrie 2017

Prin sentinţa penală nr. 25 din 28 martie 2017 a Judecătoriei (...), în baza art. 396 alin. (1), (4) Cod procedură penală raportat la art. 378 alin. 5 Cod penal şi art. 83 Cod penal s-a stabilit pedeapsa de 10 luni închisoare în sarcina inculpatului (...) (...), fiul lui (...) şi (…), născut la data de  (...) .1981, în (…), cetăţean român, divorţat, fără antecedente penale, domiciliat în (…), CNP.  (...), cu domiciliul procedural ales la Cabinet de avocat (…), în (...), (…), pentru săvârşirea infracţiunii de abandon de familie, faptă prevăzută şi pedepsită de art. 378 alin. 1 lit. c) Cod penal.

În baza art. 83 alin. (1) Cod penal  s-a amânat aplicarea pedepsei închisorii de 10 luni pe un termen de supraveghere de 2 ani stabilit în condiţiile art. 84 Cod penal, de 2 ani.

În baza art. 85 alin. (1) Cod penal  pe durata termenului de supraveghere, inculpatul trebuie să respecte următoarele măsuri de supraveghere:

a) să se prezinte la Serviciul de Probaţiune de pe lângă Tribunalul (...), la datele fixate de acesta;

b) să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa;

c) să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile, precum şi întoarcerea;

d) să comunice schimbarea locului de muncă;

e) să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă.

În baza art. 404 alin. (3) Cod procedură penală coroborat cu art. 88 Cod penal s-a atras atenţia inculpatului asupra consecinţelor nerespectării măsurilor de supraveghere şi ale săvârşirii de noi infracţiuni în cursul termenului de supraveghere.

În temeiul art. 272 rap. la art. 274 alin. 1 Cod procedură penală a fost obligat inculpatul la plata către stat a sumei de 600 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare.

Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa de fond a avut în vedere următoarele:

Prin rechizitoriul emis la data de 28.04.2015 în dosarul nr. 964/P/2012 al Parchetul de pe lângă Judecătoria (...), a fost trimis în judecată inculpatul (...) (...) pentru săvârşirea infracţiunii de abandon de familie, prev. şi ped. de art. 378 al. 1 lit. c) Cod penal. 

În fapt s-a reţinut că prin sentinţa civilă nr. 1300/2011 pronunţată de Judecătoria (...), s-a desfăcut căsătoria dintre inculpat şi persoana vătămată (...), inculpatul fiind totodată obligat să plătească cu titlu de pensie de întreţinere copilului său minor (...) (...) suma de 167 lei lunar începând cu data de 8.06.2011 şi până la majoratul copilului.

După pronunţarea divorţului cei doi au locuit o perioadă împreună, respectiv până la data de 1.06.2012, după care inculpatul a plecat de la domiciliu fără a mai achita pensia de întreţinere.

Starea de fapt se susţine prin rechizitoriu cu următoarele mijloace de probă: plângerea penală formulată la data de 22.10.2012 de numita (...); declaraţia persoanei vătămate; declaraţia martorului (...), declaraţia inculpatului (...) (...).

În primul ciclu procesual cauza a fost înregistrată sub nr. de dosar (...)/2015, iar prin Sentinţa penală nr. 95/13.11.2015, inculpatul a fost condamnat la pedeapsa de 10 luni închisoare.

Prin decizia penală nr. 370/A/24.05.2016 Curtea de Apel (...) a admis apelul declarat de inculpat şi a trimis cauza în rejudecare.

Analizând actele şi lucrările dosarului instanţa a reţinut următoarele:

În ceea ce priveşte starea de fapt, instanţa a reţinut că prin Sentinţa civilă nr. 1300/7.10.2011 pronunţată de Judecătoria (...) în dosarul (...)/2011, rămasă definitivă prin neapelare, inculpatul (...) (...) a fost obligat la plata pensiei de întreţinere în cuantum de 167 lei lunar în favoarea minorului (...) (...) (rezultat din căsătoria cu (...) (...) începând cu data de 8.06.2011 şi până la majoratul copilului. (f. 48 dosar u.p.).

Din cuprinsul plângerii prealabile formulată de (...) la data de 22.10.2012 (f. 27 dosar u.p.) şi declaraţia dată de aceasta în calitate de persoană vătămată (f. 29 dosar u.p.) rezultă că ulterior desfacerii căsătoriei prin divorţ, aceasta a convieţuit în fapt cu inculpatul începând din luna martie a anului 2012 şi până la data de 31.05.2012, iar în această perioadă inculpatul a contribuit la plata cheltuielilor necesare pentru creşterea şi întreţinerea minorului. Începând cu data de 1.06.2012, inculpatul a părăsit locuinţa comună şi nu a mai achitat nicio sumă de bani pentru întreţinerea minorului, până în cursul anului 2013, când potrivit declaraţiei persoanei vătămate din data de 9.08.2013 (continuarea declaraţiei anterioare) ar fi plătit suma de 500 de lei.

Fiind audiat la data de 26.02.2013 şi 21.05.2013 (f. 35,38 dosar u.p.) inculpatul a susţinut că în perioada în care a lucrat în străinătate i-a mai trimis persoanei vătămate diverse sume de bani în contul pensiei de întreţinere, fără a putea preciza în ce cuantum şi perioada în care a trimis banii, însă a recunoscut că din luna iunie 2012 şi respectiv octombrie 2012 nu a mai achitat pensia de întreţinere, inculpatul justificându-şi omisiunea prin lipsa unui loc de muncă şi implicit lipsa veniturilor.

Susţinerile inculpatului potrivit cărora i-ar fi trimis persoanei vătămate ocazional sume de bani în contul pensiei de întreţinere datorată pentru minorul (...) (...), nu au putut fi reţinute în absenţa unor dovezi în acest sens.

În consecinţă instanţa a reţinut că inculpatul nu a achitat pensia de întreţinere la care a fost obligat prin sentinţa civilă nr. 1300/7.10.2011, în perioada 1.06.2012 – 22.10.2012 (perioadă la care se referă plângerea prealabilă), omisiunea inculpatului persistând aşadar pe o perioadă de 4 luni de la data încetării plăţii şi până la data sesizării organelor de urmărire penală.

Pe parcursul urmăririi penale, inculpatul a făcut o singură plată în cuantum de 500 de lei, aşa cum rezultă din declaraţia persoanei vătămate din 9.08.2013, însă aceasta nu acoperă cuantumul pensiei de întreţinere la care era obligat pentru perioada 1.06.2012 – 22.10.2012 (cuantumul pensiei restante pentru această perioadă fiind de 835 lei) şi cu atât mai puţin până la data de 9.08.2013.

Din informaţiile comunicate de către I.T.M. (...) (f. 29-30 d.j.) rezultă că inculpatul a fost angajat cu contract individual de muncă la S.C. (...) S.R.L. în perioada 2.04.2012 – 1.06.2012, contractul de muncă (pe perioadă nedeterminată) încetând la data menţionată prin acordul părţilor (art. 55 lit. b) din Codul muncii) iar începând cu data de 15.10.2013, inculpatul a fost angajat la S.C. (...), în baza unui contract de muncă încheiat pe durată determinată.

Din adresa nr. 215/26.01.2017 emisă de Primăria comunei (...), jud. (...), rezultă că inculpatul nu figurează în evidenţele registrului agricol cu bunuri mobile sau imobile.

Este adevărat că din datele existente rezultă că inculpatul a fost angajat cu forme legale o perioadă scurtă de timp şi are o stare materială precară.

Cu toate acestea instanţa a reţinut pe de o parte că încetarea contractului de muncă încheiat cu S.C. (...) S.R.L. pe durată nedeterminată are la baza şi manifestarea de voinţă a inculpatului (raportat la temeiul încetării) şi totodată că fiind apt de muncă (neexistând nicio dovadă în sens contrar şi de altfel nici inculpatul nu a susţinut că ar fi fost în imposibilitatea de a presta muncă) inculpatul avea posibilitatea de a obţine venituri chiar din activităţi ocazionale sau să-şi găsească un alt loc de muncă. De altfel din cuprinsul anchetei sociale efectuate la domiciliul acestuia la data de 24.11.2012 (f. 45 dosar u.p.) rezultă că la data respectivă inculpatul era plecat la muncă în străinătate, astfel încât existau premisele ca inculpatul să achite cel puţin în parte, pensia de întreţinere, cu atât mai mult cu cât cuantumul lunar al acesteia nu este unul foarte ridicat.

De altfel omisiunea inculpatului a persistat inclusiv în perioada în care potrivit menţiunilor din Revisal a fost din nou încadrat în muncă, chiar dacă pe o perioadă determinată, ceea ce denotă faptul că omisiunea de a plăti pensia de întreţinere pe seama minorului (...) (...) îi este imputabilă inculpatului.

Infracţiunea de abandon de familie în modalitatea reţinută în sarcina inculpatului este o infracţiune omisivă continuă care se consumă în momentul în care se realizează inacţiunea descrisă în norma de incriminare şi se epuizează fie la momentul îndeplinirii obligaţiei de plată a pensiei de întreţinere, fie la momentul condamnării subiectului activ al infracţiunii în primă instanţă.

Sub acest aspect instanţa a reţinut că dispoziţiile art. 5 Cod penal referitor la aplicarea legii penale mai favorabile nu sunt incidente în speţă deoarece în cazul infracţiunilor continue legea penală aplicabilă este cea din momentul epuizării. Or din datele speţei rezultă că deşi infracţiunea de abandon de familie s-a consumat sub imperiul Codului penal din 1969 la expirarea termenului de 2 luni prevăzut de art. 305 alin. 1 lit. c) Cod penal din 1969, în care nu s-a efectuat plata pensiei de întreţinere, activitatea infracţională concretizată prin omisiunea inculpatului de a-şi îndeplini obligaţia de plată s-a prelungit în timp după momentul consumării, neintervenind vreo manifestare de voinţă contrară din partea inculpatului care să fi avut ca efect epuizarea infracţiunii.

Prin urmare instanţa a constatat că dispoziţiile Codului penal din 2009 sunt aplicabile întregii activităţi infracţionale a inculpatului.

Având în vedere elementele de fapt mai sus prezentate instanţa a reţinut că omisiunea inculpatului (...) (...) de a achita pensia de întreţinere la care a fost obligat pe cale judecătorească în favoarea minorului (...) (...), pe o perioadă mai mare de 3 luni, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de abandon de familie, prevăzută şi pedepsită de art. 378 alin. 1 lit. c) Cod penal.

Fapta omisivă ce constituie elementul material al laturii obiective a avut ca urmare crearea unei stări de pericol pentru relaţiile sociale referitoare la raporturile ce presupun obligaţia de întreţinere între părinţi şi copiii lor minori, iar legătura de cauzalitate între elementul material al infracţiunii şi urmarea imediată rezultă din materialitatea faptei.

Infracţiunea de abandon de familie s-a consumat la expirarea termenului de trei luni, calculate de la data de 1.06.2012, perioadă în care inculpatul nu a plătit, cu rea credinţă, pensia stabilită prin hotărâre judecătorească, termenul de trei luni fiind un termen minim în care inacţiunea făptuitorului realizează elementul material al laturii obiective a infracţiunii.

Sub aspectul laturii subiective instanţa a reţinut că inculpatul a acţionat cu vinovăţie în modalitatea intenţiei indirecte, conform dispoziţiilor art. 16 alin. 3 lit. b) din Codul penal, întrucât inculpatul a prevăzut rezultatul faptei sale şi, deşi nu l-a urmărit, a acceptat posibilitatea producerii lui, acţionând cu rea-credinţă.

La individualizarea pedepsei instanţa a avut în vedere criteriile generale de individualizare a pedepsei prevăzute de art. 74 din Codul penal, respectiv împrejurările şi modul de comitere a infracţiunii, precum şi mijloacele folosite; starea de pericol creată pentru valoarea ocrotită; natura şi gravitatea rezultatului produs ori a altor consecinţe ale infracţiunii; motivul săvârşirii infracţiunii şi scopul urmărit; natura şi frecvenţa infracţiunilor care constituie antecedente penale ale infractorului; conduita după săvârşirea infracţiunii şi în cursul procesului penal; nivelul de educaţie, vârsta, starea de sănătate, situaţia familială şi socială.

Având în vedere aceste criterii între limitele de pedeapsă prevăzute de art. 378 alin. 1 Cod penal (de la 6 luni la 3 ani) instanţa a stabilit în sarcina inculpatului pedeapsa de 10 luni închisoare, pedeapsă pe care o apreciat-o ca fiind proporţională cu pericolul social concret al faptei şi persoana inculpatului şi suficientă pentru reeducarea inculpatului şi conştientizarea necesităţii respectării valorilor sociale protejate de lege şi de legea penală în special.

De asemenea instanţa a avut în vedere faptul că la data de 25.03.2016 inculpatul a achitat suma de 12.500 de lei cu titlu de pensie de întreţinere pentru perioada 2011 – 11.03.2016 aşa cum rezultă din recipisa de depunere eliberată de (...) la data respectivă (f. 16).

Având în vedere faptul că inculpatul a fost obligat la plata pensiei de întreţinere în cuantum de 167 lei lunar începând cu data de 8 iunie 2011, iar suma totală datorată de inculpat pe o perioadă de 70 de luni, respectiv până la data pronunţării prezentei hotărâri este de 11.690 lei, instanţa a constatat că inculpatul şi-a îndeplinit obligaţia ce-i revenea în temeiul Sentinţei civile nr. 1300/2011 pronunţată de Judecătoria (...), pentru întreaga perioadă cuprinsă între data de 8.06.2011 şi data pronunţării prezentei hotărâri.

Ţinând seama de faptul că în urma admiterii apelului inculpatului cauza a fost trimisă în rejudecare, instanţa a constatat incidenţa dispoziţiilor art. 378 alin. 5 Cod penal şi în consecinţă chiar dacă nu sunt îndeplinite toate condiţiile prevăzute de art. 83 Cod penal a dispus amânarea aplicării pedepsei de 10 luni închisoare pe durata unui termen de supraveghere de 2 ani stabilit în condiţiile art. 84 Cod penal, de 2 ani.

În baza art. 85 alin. (1) Cod penal  pe durata termenului de supraveghere, inculpatul trebuie să respecte următoarele măsuri de supraveghere:

a) să se prezinte la Serviciul de Probaţiune de pe lângă Tribunalul (...), la datele fixate de acesta;

b) să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa;

c) să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile, precum şi întoarcerea;

d) să comunice schimbarea locului de muncă;

e) să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă.

În baza art. 404 alin. (3) Cod procedură penală coroborat cu art. 88 Cod penal instanţa a atras atenţia inculpatului asupra consecinţelor nerespectării măsurilor de supraveghere şi ale săvârşirii de noi infracţiuni în cursul termenului de supraveghere.

În temeiul art. 272 rap. la art. 274 alin. 1 Cod procedură penală a obligat inculpatul la plata către stat a sumei de 600 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare.

Apelul declarat:

Împotriva acestei hotărâri a declarat apel Parchetul de pe lângă Judecătoria (...).

În motivele de apel înaintate, Parchetul de pe lângă Judecătoria (...) a solicitat casarea sentinţei penale nr. 25 din 24 martie 2017 pronunţate de Judecătoria (...) ca nelegală şi rejudecând cauza, a se pronunţa o hotărâre de condamnare a inculpatului (...) (...) la o pedeapsă privativă de libertate, apreciindu-se că au fost încălcate dispoziţiile art. 83 alin.1 lit. c) şi alin. II, teza II-a Cod penal întrucât inculpatul nu şi-a dat acordul cu privire la prestarea unei munci neremunerate în folosul comunităţii şi s-a sustras de la judecată stabilindu-se în mod nelegal pedeapsa de 10 luni închisoare şi amânarea executării acesteia pe un termen de supraveghere de 2 ani. De asemenea, se arată că în mod greşit s-a reţinut incidenţa dispoziţiilor art. 378 alin. 5 Cod penal deoarece din ordinul de plată rezultă că suma a fost depusă de (...) (...). Plata pensiei de întreţinere este o obligaţie personală care nu poate fi cedată. Doar în ipoteza în care inculpatul şi-ar fi îndeplinit obligaţiile faţă de minor atunci ar fi putut beneficia de o pedeapsă cu suspendarea executării ei.

Examinând legalitatea şi temeinicia sentinţei penale apelate, atât prin prisma motivelor de apel invocate de apelant, cât şi din oficiu, sub toate aspectele de fapt şi de drept ale cauzei, potrivit dispoziţiilor art. 417 alin. 2 Cod de procedură penală şi art. 420 alin. 10 Cod de procedură penală, Curtea a constatat următoarele:

Starea de fapt a fost corect reţinută de prima instanţă pe baza probelor administrate în cauză. De altfel aceasta nu este contestată prin apelul declarat în cauză.

Astfel, din probatoriul administrat în cauză s-a reţinut că din căsătoria dintre inculpatul (...) (...) şi (...) a rezultat minorul (...) (...) născut la data de (...).2010. Căsătoria a fost desfăcută prin divorţ prin sentinţa civilă nr. 1300/07.10.2011 a Judecătoriei (...). Prin aceeaşi hotărâre s-a stabilit domiciliul minorului la mamă cu obligarea inculpatului la plata unui pensii de întreţinere în favoarea acestuia în cuantum de 167 lei/lună începând cu data de 08.06.2011 şi până la majorat (filele 61-62 dosar urmărire penală). După desfacerea căsătoriei, în perioada martie 2012 – 31.05.2012, părţile au convieţuit, inculpatul contribuind la plata cheltuielilor necesare pentru creşterea şi educarea minorului. Începând cu data de 01.06.2012, inculpatul a părăsit locuinţa comună şi nu a achitat nici o sumă de bani pentru întreţinerea minorului, motiv pentru care la data de 22.10.2012, reprezentanta persoanei vătămate a formulat plângere prealabilă împotriva acestuia pentru infracţiunea de abandon de familie. După sesizarea organelor judiciare, inculpatul a achitat suma de 500 lei, fapt confirmat de reprezentanta persoanei vătămate prin declaraţia dată în data de 09.08.2013. După sesizarea instanţei, inculpatul a achitat suma de 12.500 lei reprezentând contravaloarea alocaţiei pe perioada 2011-2016 (fila 16 dosar fond).

Încadrarea juridică este corectă, fapta inculpatului constituie infracţiunea de abandon de familie. Astfel, sub aspectul tipicităţii obiective există o neplată a pensiei de întreţinere stabilită prin hotărâre judecătorească (sentinţa civilă nr. 1300/2011 a Judecătoriei (...) în favoarea minorului (...) (...) începând cu data de 01.06.2012. Faptul neplăţii rezultă din declaraţiile reprezentantei persoanei vătămate coroborate cu declaraţiile de recunoaştere ale inculpatului.

Sub aspectul tipicităţii subiective, probaţiunea administrată în cauză demonstrează că inculpatul a acţionat cu rea credinţă. Aceasta presupune că persoana obligată la plata pensiei are posibilitatea de a o efectua, însă refuză să o facă. Astfel, inculpatul este apt de muncă şi chiar a fost angajat în perioada 02.04.2012 – 01.06.2012, contractul de muncă încetând prin acordul părţilor. Ulterior inculpatul a fost angajat începând cu data de 15.10.2013 în baza unui contract pe durată determinată la SC (...) SRL. În consecinţă, aşa cum a reţinut şi instanţa de fond, inculpatul a realizat venituri, încetarea primului contract de muncă este consecinţa manifestării sale de voinţă. Prin urmare, acesta avea sau ar fi putut avea mijloacele materiale necesare plăţii pensiei de întreţinere.

De asemenea, corect a reţinut prima instanţă, că infracţiunea dedusă judecăţii este o infracţiune omisivă continuă. Având în vedere că de la momentul săvârşirii infracţiunii şi până la judecarea definitivă a cauzei au intervenit modificări ale legislaţiei penale în materie, trebuie stabilit care este momentul comiterii faptei. Infracţiunea de abandon de familie în varianta care interesează speţa, este o infracţiune continuă cu executare succesivă. În cazul infracţiunilor continue, pentru stabilirea legii aplicabile se are în vedere momentul epuizării activităţii infracţionale. Ea se consumă la expirarea termenului prevăzut de lege şi se epuizează fie la momentul plăţii, fie la momentul trimiterii în judecată a inculpatului. Pentru a susţine această idee, avem în vedere că la momentul sesizării judecătorului de cameră preliminară, obiectul judecăţii trebuie bine definit. În prezent, posibilitatea extinderii acţiunii penale nu este posibilă decât în faza de urmărire penală.

Judecătorul de cameră preliminară investit cu soluţionarea cauzei verifică dacă rechizitoriul este regulat întocmit în conformitate cu dispoziţiile art. 328 Cod de procedură penală. Potrivit acestui text de lege, rechizitoriul se limitează la fapta şi persoana pentru care s-a efectuat urmărirea penală. Prin urmare, după terminarea urmăririi penale, nu putem vorbi de o continuare a activităţii infracţionale în baza aceleiaşi rezoluţii infracţionale şi care să facă obiectul judecăţii în baza aceluiaşi act de sesizare, procurorul neavând cum să dispună trimiterea în judecată şi pentru acte necomise încă.

În speţă, infracţiunea s-a epuizat la momentul emiterii rechizitorului adică 28.04.2015, prin urmare aplicabil este noul Cod penal intrat în vigoare la data de 01.02.2014.

Conchidem deci că prima instanţă a stabilit corect legea penală aplicabilă.

Prima critică a parchetului vizează reţinerea de către prima instanţă a incidenţei dispoziţiilor art. 378 alin. 5 Cod penal. Potrivit acestora dacă până la rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare, inculpatul îşi îndeplineşte obligaţiile, instanţa dispune, după caz, amânarea aplicării pedepsei sau suspendarea executării pedepsei sub supraveghere, chiar dacă nu sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de lege pentru aceasta.

Parchetul consideră că inculpatul nu şi-a îndeplinit obligaţia de plată a pensiei întrucât deponentul sumei de bani reprezentând cuantumul pensiei de întreţinere este altă persoană decât inculpatul. Analizând formularul de depunere de numerar (fila 16 dosar fond) s-a constatat că suma de 12.500 lei a fost depusă de numita (...) (...). Că această plată nu a fost făcută în nume propriu ci în numele şi pentru inculpatul (...) (...) rezultă din menţiunile efectuate de deponent pe formularul respectiv şi anume „cv alocaţie copil (...) (...) anii 2011-03.2016”. Prin urmare, inculpatul este cel care a executat obligaţia de plată a pensiei de întreţinere. Nu are relevanţă dacă face plata direct sau prin intermediul altei persoane. Având în vedere durata activităţii infracţionale care interesează cauza şi cuantumul pensiei de întreţinere şi al sumei depuse, constatăm că inculpatul şi-a îndeplinit obligaţia de plată. Prin urmare, sunt incidente dispoziţiile art. 378 alin. 5 Cod penal, aşa cum în mod corect a reţinut şi prima instanţă.

Celelalte critici ale parchetului – neîndeplinirea condiţiilor prevăzute de art. 83 Cod penal şi anume faptul că inculpatul s-a sustras de la judecată şi nu şi-a dat acordul pentru o muncă neremunerată – sunt nefondate. Textul incident în cauză – art. 378 alin. 5 Cod penal – prevede în mod expres că nu este necesară îndeplinirea acestora. Mai mult, având în vedere că instanţa de fond nu a dispus obligarea inculpatului la o muncă neremunerată, luarea consimţământului acestuia ar fi fost o simplă formalitate, fără nici o finalitate.

Faţă de cele de mai sus, Curtea, în baza art. 421 pct. 1 lit. b) Cod procedură penală, a respins, ca nefondat, apelul declarat de Parchetul de pe lângă Judecătoria (...), împotriva Sentinţei penale nr. 25 din data de 28.03.2017 a Judecătoriei (...), pe care a menţinut-o în totalitate.

În baza art. 275 alin. 3 Cod procedură penală, cheltuielile judiciare ocazionate cu soluţionarea apelului parchetului au rămas în sarcina statului.

Domenii speta

Spete similare