Momentul până la care poate fi modificată decizia de concediere de către angajator

Cuprins pe materii : Art. 65 alin. 2, art. 75 alin. 1, art. 76 lit. b, art. 78 din Codul muncii

Rezumat :

În condiţiile în care contractul individual de muncă al reclamantei a încetat începând cu data de 1 iunie 2017, iar angajatorul a menţionat că preavizul se acordă începând cu această dată, practic, ulterior încetării raporturilor de muncă, în mod corect a reţinut prima instanţă că preavizul nu a fost acordat efectiv, nerespectându-se procedura de concediere prevăzută de art. 75 alin. 1 din Codul muncii.

Decizia de concediere, ca act juridic unilateral, poate fi modificată până la momentul în care a început să-şi producă efectele. Nu se poate accepta ca un contract de muncă odată încetat să poată fi reactivat prin voinţa unilaterală a angajatorului pentru a se dispune încetarea din nou a raporturilor de muncă începând cu o altă dată. Şi aceasta, după ce salariatul a acţionat în judecată angajatorul pentru anularea deciziei de concediere şi a obţinut câştig de cauză în primă instanţă.

(Decizia nr. 79/1.02.2018, dosar nr. 5332/86/2017)

Hotărâre :

Prin cererea adresată Tribunalului Suceava, Secţia de Contencios administrativ şi fiscal, la data de 26 iunie 2017 şi înregistrată sub nr. 5332/86/2017, reclamanta A. - prin Uniunea Sindicală Teritorială a C.N.S. B – Filiala C., în contradictoriu cu pârâta Unitatea Administrativ Teritorială - Comuna D. - prin primar, a solicitat anularea actului administrativ emis de pârâtă, respectiv Dispoziţia nr. 82/31.05.2017 privind încetarea contractului de muncă a numitei A., bibliotecar în cadrul Compartimentului secretariat, asistentă socială, stare civilă, autoritate tutelară, juridic, registru agricol, bibliotecă; suspendarea Dispoziţiei nr. 82/31.05.2017 până la soluţionarea acţiunii în anulare; reîncadrarea în funcţia de bibliotecar comunal deţinută până la data de 31 mai 2017; plata drepturilor salariale începând cu data de 1 iunie 2017, data încetării contractului individual de muncă şi până la reîncadrarea reclamantei pe funcţia de bibliotecar; actualizarea sumelor datorate de pârât cu rata inflaţiei, începând cu data la care erau scadente şi până la data plăţii efective, precum şi plata dobânzii (remuneratorie şi penalizatoare) pentru sumele indicate la punctele 4 şi 5 începând cu data înregistrării cererii la instanţa de judecată şi până la data plăţii efective.

În motivare, reclamanta a arătat că prin Dispoziţia nr. 82/31.05.2017 privind încetarea contractului individual de muncă al reclamantei A.., bibliotecar în cadrul Compartimentului secretariat, asistenţă socială, stare civilă, autoritate tutelară, juridic, registru agricol, bibliotecă, se dispune la primul articol încetarea contractului de muncă, începând cu data de 1 iunie 2017, pentru ca în cuprinsul celui de-al doilea articol să se regăsească termenul de preaviz de 20 zile, termen care curge tot de la data de 1 iunie 2017, cu toate că preavizarea reprezintă, în fapt, informarea salariatului cu privire la faptul că la o anumită dată îi va înceta contractul individual de muncă.

Instanţele de judecată au decis că „înştiinţarea salariatului cu privire la măsura concedierii ce urmează să fie luată faţă de el, nu îndreptăţeşte în niciun moment angajatorul să nesocotească dreptul legal al acestuia la preaviz, această împrejurare neechivalând nici cu înlăturarea acestui drept şi nici cu renunţarea salariatului la acest drept”.

Scopul acordării termenului de preaviz în cazul concedierii este acela de a proteja salariatul pus în faţa faptului de a fi concediat. În concret, însăşi jurisprudenţa a stabilit că „preavizul are scopul de a nu permite surprinderea angajatului printr-o măsură intempestivă, care să nu îi permită a se replia în organizarea existenţei sale, ce adesea depinde, sub aspect financiar, de deţinerea locului de muncă”. Instanţele de judecată au reţinut în mod constant că instituirea în Codul muncii a termenului de preaviz denotă „manifestarea interesului legiuitorului de a se asigura derularea raporturilor de muncă în afara oricăror manifestări abuzive din partea angajatorului, ca fiind partea ce deţine superioritatea în cadrul raportului juridic stabilit prin încheierea contractului individual de muncă şi, deci, susceptibilă de a manifesta astfel de comportamente în cadrul acestui raport juridic".

Cât priveşte modalitatea efectivă de comunicare a preavizului către salariat, deşi legea nu impune o formă scrisă a notificării privind încetarea contractului individual de muncă, s-a reţinut că „preavizul trebuie să aibă formă scrisă ad probationem". Angajatorul are obligaţia de a comunica „în scris salariatului că se află în perioada de preaviz de minim 20 de zile lucrătoare anterior emiterii deciziei de concediere. Includerea în cuprinsul deciziei de concediere si a preavizului, urmată de comunicarea acesteia salariatului (care are ca efect încetarea contractului individual de muncă) presupune, în fapt, neacordarea preavizului”. Cu alte cuvinte, o astfel de situaţie poate primi următoarea interpretare: „ori contractul individual de muncă al salariatului încetează la data comunicării deciziei de concediere, situaţie în care angajatorul nu a acordat preavizul prevăzut de lege, iar menţiunea din cuprinsul deciziei referitoare la durata preavizului acordat este fictivă, astfel încât disimulează realitatea şi înscrierea unei menţiuni fictive echivalează cu lipsa acestei menţiuni, fie angajatorul ignoră prevederea legală referitoare la efectele comunicării deciziei de concediere cu consecinţa că situează data desfacerii contractului individual de muncă la un moment incert undeva după momentul comunicării deciziei, cu ignorarea prevederilor art. 75 din Codul muncii”.

În privinţa motivelor care au determinat concedierea, ce reprezintă element obligatoriu al dispoziţiei sub sancţiunea nulităţii, arată că, în speţă, aceste motive nu există în niciun fel indicate în actul administrativ contestat, singura referire fiind cea cu privire la o Hotărâre de consiliu local, care ar fi fost adoptată în şedinţa din data de 19 mai 2017, privind aprobarea organigramei și statului de funcţii, cu toate că pe ordinea de zi a şedinţei de consiliu din data de 19 mai 2017 nu a existat acest proiect de hotărâre - aşa cum rezultă din copia anexată - Invitaţia cu nr. 4527/12.05.2017 - invitaţie adresată unui membru al Consiliului local - d-na E. În plus de acestea, din moment ce organigrama şi statul de funcţii au fost modificate în privinţa structurii posturilor şi compartimentelor, proiectul de hotărâre nu putea fi intitulat „de aprobare”, ci „de modificare a organigramei şi statului de funcţii”, cu precizarea concretă a modificărilor intervenite, cu atât mai mult cu cât în înştiinţarea adresată reclamantei, se vorbeşte despre o reorganizare a aparatului de specialitate.

Menţiunea desfiinţării postului nu constituie o arătare a motivului care determină concedierea, întrucât nu se arată necesitatea acestei măsuri, nu se demonstrează existenţa unor motive întemeiate care au generat nevoia de restructurare/reorganizare a activităţii şi în aceste împrejurări nu sunt clare cauzele ce au determinat desfiinţarea postului ocupat de reclamantă. În consecinţă, raportat la cerinţele impuse de art. 76 litera a) Codul muncii, decizia de concediere trebuie să conţină, în mod obligatoriu, motivele care au determinat măsura concedierii. Menţionarea în cuprinsul deciziei de concediere a situaţiei de fapt, în mod explicit, precis şi clar, este necesară pentru verificarea cerinţelor art. 65 alin. (2) Codul muncii privind cauza reală şi serioasă a concedierii, fără a se disimula realitatea şi pentru verificarea seriozităţii cauzei.

Nu în ultimul rând, a remarcat şi încălcarea prevederilor art. 7 din Legea nr. 334/2002 a bibliotecilor, în speţă de faţă neexistând nici una din situaţiile prevăzute limitativ de legiuitor în privinţa bibliotecilor.

În drept, a invocat dispoziţiile din Noul Cod proc. civ., art. 268 alin ( 1 ) lit. c din Codul Muncii, art. 64, 65, 69, 75, 76, 78 din Codul Muncii, disp. art. 1 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, art. 7 din Legea 334/2002 şi art. 28 din Legea 62/ 2011.

Prin întâmpinare, Pârâta Unitatea Administrativ Teritorială Comuna D.- prin primar, a invocat excepţia lipsei calităţii de membru de sindicat al reclamantei A., iar pe fondul cauzei a solicitat respingerea acţiunii, ca nefondată.

În motivare, pârâta a arătat că în urma unei analize temeinice a posturilor şi a competenţelor structurii organizatorice existentă s-a tras concluzia necesităţii reorganizării aparatului de specialitate al primarului comunei D., în vederea asigurării unei eficiente organizări a activităţii autorităţii publice locale.

Noua structură organizatorică propusă porneşte de la considerentul redistribuirii judicioase a atribuţiilor specifice, redimensionarea unor activităţi, precum şi crearea unor noi structuri, în scopul eficientizării funcţionării activităţilor specifice administraţiei publice locale, concomitent cu minimizarea cheltuielilor de personal.

Faţă de structura organizatorică existentă au intervenit o serie de modificări, respectiv: desfiinţarea Biroului buget finanţe-contabilitate, impozite şi taxe, prin reorganizarea acestuia în două compartimente nou înfiinţate: Compartimentul contabilitate, care va cuprinde 5 funcţii publice şi Compartimentul impozite şi taxe locale care va cuprinde 4 funcţii publice; desfiinţarea Compartimentului urbanism, amenajarea teritoriului, gospodărire comunală, pază şi ordine, prin reorganizarea acestuia în două structuri, respectiv Compartimentul urbanism, achiziţii publice şi Compartimentul administrativ; desfiinţarea Compartimentului secretariat, asistenţă socială autoritate tutelară, juridic, registru agricol, bibliotecă, prin reorganizarea acestuia în 4 structuri, astfel: Biroul asistenţă socială, stare civilă, Compartimentul registru agricol şi cadastru, Compartimentul juridic, Compartimentul cultură.

Titularii posturilor contractuale au fost numiţi în noile posturi conform legislaţiei în vigoare, iar unde a fost cazul s-a organizat testare profesională.

Reclamanta afirmă, în cererea de chemare în judecată, că era bibliotecar în cadrul Compartimentului secretariat, asistenţă socială autoritate tutelară, juridic, registru agricol, bibliotecă.

Prin Hotărârea Consiliului Local nr. 43/19 mai 2017, a fost aprobată o nouă structură organizatorică, în care postul de bibliotecar a fost desfiinţat, atribuţiile fiind preluate de Compartimentul de cultură, existent în noua structură organizatorică.

Prevederile hotărârii referitoare la noua structură organizatorică se aplică începând cu data de 1 iunie 2017.

În aceste condiţii, angajatorul emite, tocmai pentru protejarea salariatului, dispoziţia primarului nr. 82/2017, privind încetarea contractului individual de muncă, dispoziţie prin care reclamantei i se acordă un preaviz de 20 zile, care şi-a produs efectele începând cu data de 6 iunie, ca fiind prima zi lucrătoare din luna iunie.

Astfel, reclamanta poate confirma că a primit drepturile salariale perioada de preaviz, cât şi pentru zilele de concediu de odihnă neefectuat în anul 2017.

Reclamanta a înţeles că nu a fost concediată, însă prin noua structură organizatorică aprobată prin HCL nr. 43/19 mai 2017, postul de bibliotecar a fost desfiinţat, iar Compartimentul cultură, nou înfiinţat, a preluat fondul de carte şi mobilierul.

Pârâta a mai arătat că în comuna D. nu a existat şi nu există o clădire în care să funcţioneze biblioteca comunală.

Reclamanta poate confirma faptul că îşi desfăşura activitatea la Şcoala Gimnazială D., şi nu în sediul bibliotecii, care nu există.

De asemenea, comuna D. nu a avut angajat bibliotecar niciodată, reclamanta fiind primul angajat pe acest post, fapt care poate fi confirmat de aceasta.

Mai mult decât atât, comuna D. a scos la concurs mai mult posturi, prin publicarea anunţului la afişierul primăriei, Monitorul Oficial şi Cotidianul „....”, situaţie în care reclamanta se poate înscrise, ţinând cont de pregătirea profesională, care este mult mai adecvată, decât pentru bibliotecar.

Prin răspunsul la întâmpinare, reclamanta a solicitat respingerea excepţiei lipsei calităţii de membru de sindicat, sens în care a depus la dosarul cauzei dovada aderării la Uniunea Sindicală Teritorială a CNS B. – Filiala C.

Totodată, a solicitat admiterea acţiunii, astfel cum a fost formulată prin cererea iniţială.

Prin încheierea nr. 2767 din data de 22 august 2017, Secţia de contencios administrativ şi fiscal a Tribunalului Suceava a invocat, din oficiu, excepţia necompetenţei funcţionale a secţiei, a admis excepţia invocată şi a declinat cauza, spre competentă soluţionare, Secţiei I Civilă din cadrul Tribunalului Suceava.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Secţiei I Civilă a Tribunalului Suceava la data de 12 septembrie 2017.

Prin sentinţa nr. 1092 din 9 octombrie 2017 Tribunalul Suceava a admis contestaţia, a anulat Dispoziţia nr. 82/31.05.2017, privind încetarea contractului de muncă, a obligat intimata la reîncadrarea în funcţia de bibliotecar comunal, deţinută anterior încetării contractului individual de muncă, a obligat intimata să-i plătească contestatoarei, începând cu 01.06.2017, drepturile salariale cuvenite, indexate, majorate şi reactualizate, precum şi dobânda legală cuvenită şi celelalte drepturi de care ar fi beneficiat, până la data plăţii efective, a respins cererea de suspendare a Dispoziţiei nr. 82/31.05.2017, ca rămasă fără obiect.

Analizând actele şi lucrările dosarului, asupra acţiunii de faţă, tribunalul a constatat următoarele:

Prin Dispoziţia nr. 82/31.05.2017 s-a dispus încetarea contractului individual de muncă al reclamantei A., bibliotecar în cadrul Compartimentului secretariat, asistenţă socială, stare civilă, autoritate tutelară, juridic, registru agricol, bibliotecă, începând cu data de 1 iunie 2017, menţionându-se că reclamantei i se acordă un termen de preaviz de 20 zile, termen care curge tot de la data de 1 iunie 2017.

Susţinerile reclamantei privind nulitatea absolută a deciziei de concediere pentru neacordarea preavizului sunt întemeiate.

Astfel, preavizul reprezintă înştiinţarea prealabilă a salariatului cu privire la încetarea raportului de muncă, în consecinţă, acordarea acestuia constituie o formalitate circumscrisă categoriei sus-menţionate, care trebuie respectată pentru asigurarea valabilităţii măsurii concedierii. Acordarea termenului de preaviz reprezintă o etapă premergătoare procedurii concedierii, incluzându-se, în consecinţă, în această procedură, neputând fi dispusă odată cu concedierea, iar nerespectarea cerinţei legale imperative în discuţie conduce la aplicarea sancţiunii nulităţii absolute a concedierii, la cererea angajatului.

În decizia nr. 8/2014 pronunţată de ICCJ într-un recurs în interesul legii s-a statuat că dreptul la preaviz nu poate fi înlocuit cu despăgubiri, iar nulitatea concedierii nu poate fi acoperită prin acordarea despăgubirilor şi recunoaşterea vechimii în muncă.

S-a arătat că soluţia compensaţiei băneşti îl dezavantajează pe angajat întrucât întreaga perioadă a preavizului constituie, pentru salariat, vechime în muncă, potrivit art. 16 alin. (4) din Codul muncii, republicat, precum şi vechime în specialitate (meserie sau profesie) iar neacordarea preavizului determină consecinţe negative şi în ceea ce priveşte stagiul de cotizare realizat de asigurat.

În acest sens, s-a hotărât în interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 78 din Codul muncii cu referire la art. 75 alin. (1) din acelaşi cod, că neacordarea preavizului cu durata minimă prevăzută de art. 75 alin. (1) din Codul muncii, republicat, respectiv cu durata cuprinsă în contractele colective sau individuale de muncă, dacă aceasta este mai favorabilă angajatului, atrage nulitatea absolută a măsurii de concediere şi a deciziei de concediere.

Or, faţă de cele statuate de ICCJ, acordarea drepturilor salariale pe perioada preavizului, nu poate acoperi nulitatea concedierii pentru faptul că preavizul nu a fost acordat efectiv, preavizul nemaiproducându-şi efectele din moment ce data acordării este data concedierii.

Mai mult, verificând potrivit art. 65 alin.2 Codul muncii, cauza reala şi serioasă, tribunalul constată că dispoziţia de concediere nu justifică această cauză, făcându-se trimitere la Hotărârea Consiliului Local nr. 43 din 19 mai 2017, privind aprobarea organigramei si a Statului de funcţii.

Or, din probele administrate reiese că prin noua structură organizatorică aprobată prin HCL nr. 43/19 mai 2017, postul de bibliotecar a fost desfiinţat, iar Compartimentul cultură, nou înfiinţat, a preluat fondul de carte şi mobilierul.

Minimizarea cheltuielilor de personal invocată prin întâmpinare nu reiese din reorganizarea efectuată, din moment ce un contabil a preluat atribuţiile reclamantei, la Biroul buget, finanţe-contabilitate, impozite şi taxe înainte de reorganizare erau angajate 3 persoane, iar după reorganizare s-au înfiinţat două compartimente - Contabilitate şi Impozite şi taxe,care au în total 9 posturi, pârâta angajând personal.

Pentru considerentele expuse anterior, reţinând pe de o parte, că decizia de concediere nu respectă disp. art. 78 din Codul muncii cu referire la art. 75 alin. (1) din acelaşi cod, iar pe de altă parte, că din probele administrate în cauză nu rezultă o cauză reala şi serioasă, instanţa a anulat decizia de concediere nr. 82/31.05.2017, emisă de intimată.

A constatat instanţa că, în cauză, contestatoarea a solicitat reluarea activităţii şi obligarea pârâtei la o despăgubire egală cu salariul şi celelalte drepturi de care a fost lipsită de la data încetării contractului individual de muncă, în conformitate cu art. 80 din Codul muncii, astfel că în baza acestor dispoziţii, a dispus reintegrarea contestatoarei în postul deţinut anterior încetării contractului individual de muncă, şi a obligat intimata la plata către contestatoare a unei despăgubiri egale cu salariile indexate, majorate şi reactualizate, de la data încetării contractului individual de muncă şi până la data reintegrării efective, şi cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat contestatoarea.

Faţă de soluţia dată, a respins cererea de suspendare a Dispoziţiei nr. 82/31.05.2017, ca rămasă fără obiect.

Împotriva acestei sentinţe a declarat apel pârâta Unitatea Administrativ Teritorială Comuna D.

În motivarea apelului arată că această sentinţă este nelegală şi netemeinică fiind dată cu aplicarea greşită a legii şi aprecierea eronată a probelor de la dosar, instanţa de fond reţinând o altă situaţie de fapt decât cea reală, probată prin înscrisuri.

Astfel, arată apelanta, în mod vădit nelegal a reţinut prima instanţă că decizia de concediere nr. 82/31.05.2017 a reclamantei este nulă şi a obligat-o la reîncadrarea acesteia în funcţia de bibliotecar comunal, deţinută anterior, pe motiv că nu i s-a acordat preavizul prevăzut de art. 75 al. 1 din Codul muncii, preaviz care nu poate fi înlocuit cu despăgubiri.

Prin Dispoziţia nr. 82/31.05.2017 emisă de Primarul Comunei D., art. 1, s-a dispus încetarea contractului de muncă a reclamantei A., bibliotecar în cadrul Compartimentului secretariat, asistenţă socială, stare civilă, autoritate tutelară, juridic, registru agricol, bibliotecă, începând cu data de 1 iunie 2017.

Conform art. 2 din aceeaşi dispoziţie, reclamantei i s-a acordat un preaviz de 20 de zile începând cu data de 01.06.2017, în perioada de preaviz care în realitate a fost de la 06.06.2017 - 03.07.2017 reclamanta fiind prezentă la serviciu, aşa cum a dovedit cu condica de prezenţă a personalului Primăriei din perioada 06.06.2017 - 03.07.2017 în care reclamanta a semnat la nr. crt. 9, de prezenţă la serviciu, în fapt dispoziţia nr. 82/31.05.2017 privind încetarea contractului de muncă al intimatei reclamante intrând în vigoare la data de 4 iulie 2017 şi nu la data de 1 iunie 2017 cum eronat s-a scris în această dispoziţie, eroare pe care a constatat-o ulterior şi care a fost îndreptată prin dispoziţia nr. 179/10 octombrie 2017 a Primarului com. D., jud. C., aceasta predând obiectele de inventar pe care le-a avut în primire în ultima zi de prezenţă, respectiv pe 3 iulie 2017, conform procesului verbal anexat.

Ca urmare, cum reclamanta a fost prezentă la serviciu în perioada de preaviz, perioadă în care a lucrat efectiv şi a primit salariu pentru munca prestată, dovadă statul de plată, în mod vădit nelegal a reţinut prima instanţă că dispoziţia contestată este nulă întrucât reclamantei nu i s-a acordat preaviz, ci despăgubiri pentru perioada preavizului, aceasta primind despăgubiri doar pentru concediul de odihnă neefectuat aferent perioadei lucrate în anul 2017, şi nu pentru perioada de preaviz.

Că perioada preavizului a fost de la data de 6 iunie 2017 rezultă şi din adresa nr. 5151/9.05.2017 a Primăriei com. D., către intimata reclamantă ca răspuns la cererea acesteia de revocare a dispoziţiei Primarului com. D. nr. 82/31.05.2017.

Deoarece în cauză a respectat dispoziţiile art. 75 al. 1 Codul muncii privind acordarea efectivă a preavizului de 20 de zile lucrătoare, în mod nelegal a reţinut prima instanţă că dispoziţia contestată este nulă.

Susţine apelanta că, în mod nelegal a reţinut prima instanţă, că reducerea postului de bibliotecar pe care a fost încadrată reclamanta intimată nu are o cauză reală şi serioasă.

Aşa cum rezultă din cuprinsul dispoziţiei nr. 82/31.05.2017 de încetare a contractului de muncă a intimatei reclamante, dispoziţia menţionată a fost emisă ca urmare a Hotărârii Consiliului Local al comunei D. nr. 43 din 19.05.2017 prin care s-a aprobat Organigrama şi Statul de funcţii al aparatului de specialitate al Primăriei comunei D., stat de funcţii anexat alăturat, în care nu se mai regăseşte funcţia de bibliotecar pe care a deţinut-o reclamanta.

Aşa cum rezultă din expunerea de motive nr. 4054/28.04.2017 a proiectului de hotărâre a Consiliului Local D., noua structură organizatorică şi stat de funcţii s-a impus pentru reorganizarea şi eficientizarea activităţii aparatului propriu raportat la atribuţiile actuale ale administraţiei publice locale, înfiinţându-se compartimente noi, faţă de organigrama aprobată prin HCL 18/23.08.2013, raportat la aceste atribuţii şi noile condiţii economico financiare, schemă care a fost avizată de Agenţia Naţională a Funcţionarilor Publici - cu nr. 26782/2017 înregistrat la Primăria D. sub nr. 4607/15.05.2017, în care nu se mai regăseşte postul de bibliotecar pe care 1-a ocupat intimata reclamantă anterior, desfiinţarea postului fiind una efectivă şi a avut o cauză reala şi serioasă, în aceiaşi situaţie aflându-se şi alţi salariaţi.

Faptul că a fost înfiinţat un nou compartiment, respectiv compartimentul cultură, care a preluat şi fondul de carte şi mobilierul, nu înseamnă că desfiinţarea postului de bibliotecar deţinut de intimata reclamantă nu a fost efectivă şi nu a avut o cauză reală şi serioasă, cum fără temei a motivat prima instanţă.

Aşa cum rezultă din organigrama în vigoare până la data de 01.06.2017, intimata reclamantă a fost încadrată la compartimentul de secretariat, asistenţă socială, stare civilă, autoritate tutelară, juridic, registru agricol şi bibliotecă. De asemenea, atribuţiile intimatei reclamante nu au fost preluate de un contabil cum fără temei a reţinut prima instanţă, deoarece domnul F., care a preluat fondul de carte al comunei, a fost angajat anterior acestei reorganizări pe post de consilier I a, şi a răspuns de activitatea culturală din comună, care cu data reorganizării aparatului propriu, va gestiona şi fondul de carte al comunei.

Or, la compartimentul cultură nu se regăseşte postul de bibliotecar, ci doar un post de consilier, în care din anul 2009 funcţionează F.

Pentru motivele expuse, solicită admiterea apelului, schimbarea în tot a Sentinţei civile nr. 1092/9.10.2017 a Tribunalului Suceava şi, în rejudecare, respingerea contestaţiei ca neîntemeiată.

În drept, invocă art. 466 şi urm. Cod procedură civilă.

Prin întâmpinare, intimata A. prin Uniunea Sindicală Teritorială a CNS B Filiala C a solicitat respingerea apelului ca nefondat având în vedere că decizia de concediere nu a respectat dispoziţiile legale care impun acordarea preavizului, dispunând încetarea contractului individual de muncă la aceeaşi dată de la care s-a menţionat că se acordă preaviz. Susţine că în decizia de concediere nu au fost menţionate nici motivele care au determinat concedierea, nefiind arătat ce a determinat modificarea organigramei şi a statului de funcţii şi nedemonstrându-se existenţa unor motive întemeiate care au generat nevoia de restructurare sau reorganizare a activităţii, neputându-se verifica îndeplinirea cerinţelor art. 65 alin. 2 din Codul muncii. Invocă faptul că decizia de concediere nu conţine lista tuturor locurilor de muncă disponibile în unitate şi termenul în care salariaţii trebuie să opteze pentru a ocupa un loc de muncă vacant, în condiţiile art. 64. Reiterează intimata şi încălcarea art. 7 din Legea nr. 334/2002 a bibliotecilor.

Analizând apelul sub aspectul motivelor invocate, Curtea reţine următoarele:

Prin dispoziţia nr. 82 din 31.05.2017 emisă de primarul comunei D. s-a dispus încetarea raporturilor de muncă ale contestatoarei A., bibliotecar în cadrul Compartimentului secretariat, asistenţă socială, stare civilă, autoritate tutelară, juridic, registru agricol, bibliotecă, începând cu data de 1 iunie 2017 în temeiul prevederilor art. 65 şi 75 alin. 1 din Legea nr. 53/2003. Prin aceeaşi decizie s-a menţionat că salariata are un preaviz de 20 de zile lucrătoare care începe să curgă de la data de 1 iunie 2017.

În conformitate cu dispoziţiile art. 75 alin. 1 din Codul muncii, persoanele concediate în temeiul art. 61 lit. „c” şi „d” , ale art. 65 şi 66 beneficiază de dreptul la un preaviz ce nu poate fi mai mic de 20 de zile lucrătoare.

Potrivit art. 76 lit. „b” din Codul muncii, decizia de concediere trebuie să conţină în mod obligatoriu durata preavizului.

Totodată, în conformitate cu dispoziţiile art. 78 din Codul muncii, concedierea dispusă cu nerespectarea procedurii prevăzute de lege este lovită de nulitate absolută.

Prin urmare, din coroborarea acestor dispoziţii legale rezultă că nu este suficient ca în decizia de concediere să fie menţionată durata preavizului, ci acesta trebuie acordat efectiv, altminteri se încalcă dispoziţiile legale care reglementează concedierea, iar decizia este lovită de nulitate absolută.

În speţă, încetarea contractului de muncă al contestatoarei s-a dispus începând cu data de 1 iunie 2017, ceea ce înseamnă că eventuala activitate desfăşurată după această dată de către contestatoare nu mai are la bază contractul individual de muncă. Ori, preavizul constituie obligaţia înştiinţării prealabile a celeilalte părţi despre încetarea raporturilor de muncă, având ca scop evitarea consecinţelor negative pe care le-ar putea produce denunţarea unilaterală a contractului. Pentru salariat, reglementarea preavizului constituie şi o garanţie a dreptului la muncă. Pe durata preavizului contractul rămâne în fiinţă, cu toate drepturile, obligaţiile şi răspunderile ambelor părţi. Prin urmare, perioada de preaviz trebuie să se desfăşoare până la încetarea raporturilor de muncă. Prestarea muncii ulterior desfacerii contractului de muncă pentru executarea anumitor lucrări, cum ar fi predarea gestiunii, nu înlocuieşte preavizul.

Prin urmare, în condiţiile în care contractul individual de muncă al reclamantei a încetat începând cu data de 1 iunie 2017, iar angajatorul a menţionat că preavizul se acordă începând cu această dată, practic, ulterior încetării raporturilor de muncă, în mod corect a reţinut prima instanţă că preavizul nu a fost acordat efectiv, nerespectându-se procedura de concediere prevăzută de art. 75 alin. 1 din Codul muncii.

Apelanta a depus în apel dispoziţia nr. 179 din 10.10.2017, de modificare a deciziei atacate, în sensul că raporturile de muncă ale reclamantei au încetat începând cu data de 4 iulie 2017, iar preavizul de 20 de zile lucrătoare s-a acordat începând cu data de 6 iunie 2017.

Ori, Curtea reţine că la data de 10.10.2017, decizia atacată îşi produsese deja efectele, contractul individual de muncă al reclamantei încetând la data de 1 iunie 2017. Prin urmare, modificarea deciziei de concediere nu mai poate produce efecte. Decizia de concediere, ca act juridic unilateral, poate fi modificată până la momentul în care a început să-şi producă efectele. Nu se poate accepta ca un contract de muncă odată încetat să poată fi reactivat prin voinţa unilaterală a angajatorului pentru a se dispune încetarea din nou a raporturilor de muncă începând cu o altă dată. Şi aceasta, după ce salariatul a acţionat în judecată angajatorul pentru anularea deciziei de concediere şi a obţinut câştig de cauză în primă instanţă.

Ca urmare, Curtea constată că în mod corect a reţinut prima instanţă că decizia de concediere este lovită de nulitate, criticile apelantei fiind nefondate sub acest aspect.

Referitor la celelalte critici, ce vizează condiţiile de fond ale concedierii, Curtea apreciază că analiza lor este lipsită de utilitate în contextul în care s-a stabilit deja că decizia de concediere este lovită de nulitate absolută pentru nerespectarea condiţiilor prevăzute de art. 75 alin. 1 din Codul muncii.

Ca urmare, în temeiul art. 480 alin. 1 din Codul de procedură civilă, Curtea va respinge apelul ca nefondat.

Domenii speta

Spete similare