Fraudă la lege. Contract de împrumut fără dobândă încheiat între două societăți comerciale

Rezumat:

Atât în doctrină cât şi în practica judiciară (spre ex. decizia ÎCCJ nr. 1386/4.04.2014) s-a arătat că „frauda la lege” reprezintă acea operaţiune prin care, la întocmirea unui act juridic, în scopul eludării unor norme legale imperative, sunt uzitate alte norme legale, prin deturnarea acestora din urmă de la scopul în care au fost edictate de legiuitor. Prin urmare, încheierea unui contract de împrumut între două societăți comerciale fără obligația de plată a unei dobânzi nu constituie, în lipsa altor elemente, o „fraudă la lege”.

(Decizia nr. 19 din 18.01.2018, dosar nr. 12/39/2012)

Hotărârea:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Botoşani – Secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal, sub nr. (...)/40/2010/a1 din 8 februarie 2011, reclamanta S.C. A. S.R.L. prin reprezentant legal, în contradictoriu cu pârâţii S.C. B. SRL şi S.C. C. S.R.L. a solicitat constatarea nulităţii absolute a contractului de împrumut încheiat între acestea la 26.10.2001, modificat prin actul adiţional din 11.11.2005 pentru lipsa cauzei şi fraudă la lege.

În motivarea acţiunii, reclamanta a arătat că suma de 230.000 euro nu a fost împrumutată debitoarei S.C. C. S.R.L., aşa încât lipseşte cauza proximă a contractului de împrumut încheiat între cele două pârâte la 26 octombrie 2001, fiind îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 968 Cod civil; că nu există nici un înscris care să ateste realitatea operaţiunii de împrumut care ar fi fost realizat în baza contractului din 26 octombrie 2001 în afară de contractul în sine care este semnat de D. doar pentru societatea împrumutată, respectiv, debitoarea, în cauză fiind aplicată doar ştampila, fără nicio semnătură.

A solicitat, ca în cazul în care nu se va reţine lipsa cauzei contractului de împrumut, să se constate nulitatea absolută a acestui contract deoarece operaţiunea de împrumut a fost efectuată cu fraudarea legii, societatea neputând acorda împrumuturi fără dobândă, în condiţiile în care societăţile comerciale nu au aptitudinea legală de a face gratuităţi.

Prin întâmpinare, pârâta S.C. B. SRL a solicitat respingerea acţiunii, în principal, pe excepţia netimbrării şi excepţia lipsei calităţii procesual active a reclamantei, subliniind faptul că aceasta nu are calitate procesuală activă, întrucât nu justifică nici un interes legitim în promovarea acestei acţiuni neavând calitate de creditor în dosarul de soluţionare a falimentului societăţii pârâte S.C. C. S.R.L.

Pe fond, a solicitat respingerea acţiunii ca neîntemeiate, întrucât existenţa acordului de împrumut cât şi realitatea transferului bancar pentru suma în cauză a fost deja supuse controlului de legalitate în faţa judecătorului sindic care a reţinut caracterul cert, lichid şi exigibil al creanţei date de acest înscris contestat de reclamantă.

Pârâta S.C. C. S.R.L., prin lichidator judiciar Cabinet Individual de Insolvenţă E. a invocat, de asemenea, excepţia netimbrării acţiunii precum şi excepţia lipsei calităţii procesuale active a reclamantei, faţă de împrejurarea că aceasta nu are calitate procesuală activă, nu justifică un interes legitim în cauză şi nu are calitatea de creditor al societăţii pârâte aflate în procedura insolvenţei.

Pe fond pârâta a arătat că acţiunea este neîntemeiată întrucât legalitatea existenţei contractului de împrumut cât şi realitatea transferului bancar aferent sumei menţionate în contract a fost verificată de către judecătorul sindic în cadrul procedurii insolvenţei, înscrisul fiind acceptat ca act doveditor al creanţei înscrisă pe tabloul creditorilor.

Prin sentinţa nr. 2577 din 25 octombrie 2011, Tribunalul Botoşani – Secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal, a admis excepţia invocată de pârâţi şi în consecinţă, a respins acţiunea având ca obiect constatarea nulităţii absolute formulată de reclamanta S.C. A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâtele S.C. B. SRL şi S.C. C. S.R.L., prin administrator judiciar Cabinet Individual de Insolvenţă E., pentru lipsă calitate procesuală activă a reclamantei,

Împotriva acestei sentinţe a formulat apel reclamanta SC A. SRL, dosarul fiind înregistrat pe rolul Curţii de Apel Suceava – Secţia a II-a civilă sub nr. (...)/39/2014.

Prin încheierea de şedinţă din 26 februarie 2016, pronunţată de Curtea de Apel Suceava – Secţia a II-a civilă, în temeiul disp. art. 244 pct. 1 Cod procedură civilă, s-a dispus suspendarea cauzei faţă de împrejurarea că dosarul nr.  (...)/40/2010/a4** aflat pe rolul Tribunalului Botoşani, ce avea ca obiect procedura insolvenţei debitoarei S.C. C. S.R.L., prin care S.C. A. S.R.L. contestă neînscrierea în Tabelul definitiv consolidat actualizat a creanţei în cuantum de 876.531 nu a fost soluţionat definitiv şi irevocabil, iar prin Decizia nr. 1116 din 9 iunie 2016, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Secţia a II-a civilă, s-a admis recursul, s-a casat încheierea recurată şi s-a trimis cauza aceleaşi instanţe pentru continuarea judecăţii, reţinând că dosarul pendinte (..../40/2010/a7) nu intră sub incidenţa legii speciale a insolvenţei, neavând relevanţă calitatea de creditor a reclamantei care formează obiectul judecăţii în procesul de faliment, aceasta dovedindu-şi interesul în promovarea prezentei acţiuni în dreptul comun.

Prin decizia nr. 354 din 12 octombrie 2017, pronunţată de Curtea de Apel Suceava, s-a admis apelul declarat de reclamanta SC A. S.R.L., împotriva sentinţei nr. 2577 din 25. 10.2011, pronunţată de Tribunalul Botoşani – Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal în dosarul nr. (...)/40/2010, intimate fiind pârâtele SC B. S.R.L. şi SC C. S.R.L. prin lichidator judiciar Cabinet Individual de Insolvenţă E.; a desfiinţat sentinţa civilă nr. 2577/25.10.2011 pronunţată de Tribunalul Botoşani, reţinând cauza pentru judecarea în fond, faţă de împrejurarea că prin Decizia nr. 1116/9.06.2016, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a statuat în mod irevocabil că reclamanta îşi justifică interesul promovării prezentei acţiuni în anulare prin urmărirea punerii în executare a sentinţei nr. 13932/8.12.2009 pronunţată de Tribunalul Bucureşti în dosarul nr. (...)/3/2008, executare ce nu poate fi efectuată din cauza deschiderii procedurii insolvenţei împotriva S.C. B. S.R.L., în temeiul contractului de împrumut criticat.

Prin completările la concluziile scrise, reclamanta a solicitat să se aibă în vedere considerentele Deciziei nr.1116/09.06.2016 pronunţată de ICCJ - Secţia a II-a civilă în dosar nr.(...)/39/2012/al, astfel că urmare a celor reţinute de instanţa de control judiciar consideră că în soluţionarea prezentei cauze trebuie analizate doar expertiza si răspunsul la obiecţiuni ale experţilor desemnaţi, sentinţele din aceste dosare neputând fi reţinute in prezenta cauza, întrucât nu sunt îndeplinite cerinţele legale pentru a interveni autoritatea de lucru judecat, în condiţiile în care prezenta acţiune nu intră sub incidenţa legii speciale a insolvenţei.

Referitor la dosarul penal nr. 55/P/2012, face precizarea că organele de urmărire penala au interpretat eronat, reţinând că ar exista o similitudine între contractul în euro (care face obiectul prezentului dosar) şi contractul în lei în valoare de 6.914.172.940 lei a cărui semnătura a fost legalizată la B.N. F., acest birou legalizând un contract în lei motivat de faptul că în octombrie 2001 în România nu era introdusă moneda euro, neexistând cadru legal pentru un contract in euro.

De asemenea, a solicitat să se aibă în vedere şi dispoziţiile art. 28 din Codul de procedură penală in ce priveşte limitele autorităţii hotărârii penale in procesul civil.

Având în vedere toate înscrisurile de la dosar precum şi susţinerile apelantei formulate prin concluziile scrise depuse la dosarul cauzei şi completările aduse acestora, a solicitat admiterea acţiunii aşa cum a fost formulată în sensul de a se constata nulitatea absolută a contractului de împrumut din 26.10.2001 şi a Actului adiţional, acestea fiind nule de drept, pentru lipsa semnătura împrumutat, existenţa a două xerocopii ale aceluiaşi pretins contract care diferă şi ca scriere dar şi ca acord părţi; lipsa calităţii domnului D. de a încheia în nume propriu acest pretins contract, el nu avea calitate de asociat unic al firmei SC B.; diferenţa dintre semnăturile existente pe actele a căror nulitate o solicită este vizibilă şi majoră faţă de specimenul de semnătură al domnului D. dat la Notariatul Botoşani în 11.10.2004; pe viramentul bancar din 26.10.2001 nu exista trecută motivaţia transferului, deci nu există precizat că suma transferată reprezintă "Împrumut în baza contractului..."; în evidenţele contabile ale lui B. cât şi în cele de după fuziune ale SC C. (timp de 8 ani) viramentul efectuat in 26.01.2001 este înregistrat „ca şi aport asociat" şi nu a avut loc niciodată o reactualizare a sumei ca urmare a diferenţelor de curs valutar şi nici o dobândă anuală pentru sumele restante aşa cum legea societăţilor comerciale şi legea contabilităţii o impune; prin adresele BNR-ului, acesta precizează că „transferul în euro din 26.10.2001 s-a efectuat fără respectarea normelor BNR" şi toate înscrisurile eliberate de BNR „nu pot fi considerate probe în faţa instanţei".

Solicită cheltuieli de judecată reprezentând taxele judiciare de timbru.

Prin concluzii scrise, SC B. SRL, faţă de cererea de chemare în judecată promovată SC A. SRL, a solicitat respingerea acţiunii, ca fiind nefondată.

Solicită să se reţină că reclamanta a cerut constatarea nulităţii absolute a contractului de împrumut din 26.10.2001, modificat prin actul adiţional din 01,11.2005, încheiat între S.C. B. SRL şi filiala din România de la acea vreme, ulterior absorbita de SC C. SRL, co-pârâtă în cauză, pentru lipsa cauză şi frauda la lege.

Referitor la prima critică de nulitate - lipsa cauză - este de netăgăduit finalitatea urmărită prin finanţarea activităţii filialei S.C. B. SRL, fapt împlinit prin achiziţie imobile cu destinaţie industriala. Realitatea transferului sumelor împrumutate, din Italia in România, este evidentă şi dovedită şi prin înscrierile efectuate în Registrul datoriei private externe de la Banca Naţionala a României pentru filiala SC B SRL (in prezent, co-parata C.),

Din lucrările dosarului penal ataşat reiese că operaţiunile bancare au fost verificate şi de către organele de cercetare penala, urmare unei plângeri formulată de reclamanta. Prin ordonanţa de respingere s-au detaliat actele regăsite la instituţiile bancare competente, care certifică încă o dată transferul sumelor ele bani, care au fost ulterior folosiţi pentru achiziţia acelor bunuri imobile.

Rezumativ, existenţa acordului de împrumut cât şi realitatea transferului bancar au făcut deja obiectul controlului de legalitate şi în faţa judecătorului-sindic, care a reţinut caracterul cert, lichid şi exigibil al creanţei dat de acest înscris contestat prin cererea dedusă judecaţii.

Înţelege să reitereze aspectele ce confirmă situaţia prezentată: suma în cauză a fost virată la data de 23 octombrie 2001 de către banca italiana către România, respectiv la Banca ... - sucursala locală. In dosarul paralel, cu nr. (...)/40/2010/a4***, prin expertiza contabilă dispusă s-a constatat şi reţinut existenţa acestor operaţiuni bancare.

Suma în cauza a fost acordată în vederea achiziţiei unui bun imobil - Pavilion social industrial şi teren aferent, de la fosta SC G. SA; în acest sens s-a întocmit contract de vânzare - cumpărare, în forma autentică, iar plata preţului s-a făcut prin virament bancar cu ordin de plată. Mai mult decât atât, părţile confirmă şi în faţa notarului împrumutul şi încheie şi în formă autentică contractul de împrumut (Încheierea notarului public cu nr. (...) din 29.10.2001). In plus, ulterior, părţile fac o serie de înţelegeri prin care stabilesc noi scadenţe pentru plata creditului cât şi pentru alte astfel de credite, recunoscând şi consfinţind obligaţiile dintre părţi; fiind vorba despre actul adiţional din noiembrie 2005, contractul de împrumut din 16.01.2008 (care rezuma toate înţelegerile anterioare).

Referitor la cea de-a doua cauză de nulitate invocată - frauda la lege – precizează că este de neînţeles de ce se critică demersul iniţiat de o persoana juridică străină - S.C. B. SRL - care avea posibilitatea legală de a finanţa/credita activitatea filialei sale, în temeiul art. 100 din Titlul VI din Legea nr. 99/1999.

De asemenea, arată că prevederile legale invocate de reclamantă în sprijinul cererii sale nu sunt relevante în speţă, deoarece Decretul nr. 31/1954 (dreptul comun în materie) are aplicabilitate doar în situaţia persoanelor juridice romane care practică în mod frecvent astfel de împrumuturi către terţi (ca obiect de activitate); or, în acest caz este evidentă intenţia de finanţare a activităţii din România pentru filiala sa de la acea vreme.

În concluzie, solicită respingerea acţiunii ca nefondată.

S.C. C. SRL în faliment prin reprezentant legal lichidator judiciar Cabinet Individual de Insolvenţă E. a solicitat respingerea acţiunii formulată de reclamanta S.C. A SRL ca nefondată.

Raportat la primul capăt, arată că societatea în anul 2001 şi-a finanţat filiala în conformitate atât cu prevederile legale ale statului italian, cât şi cele ale statului român. Şi în 2001 şi în prezent sunt clar prevăzute ca fiind corecte, legale sub toate aspectele, finanţările societăţilor mamă. Mai mult aceste finanţări, recunoscute şi de SC A. SRL au fost transferuri bancare care au fost înregistrate şi la BNR, au fost verificate şi de organele de cercetare penală la solicitarea societăţii reclamante - s-au concretizat în achiziţia de imobile.

S-a constatat de judecătorul sindic existenţa împrumutului financiar în baza contractului ce face obiectul acestui dosar la data când s-a aprobat deschiderea insolvenţei (hotărâre rămasă definitivă, iar organele de cercetare penală au constatat existenţa acestui contract şi a împrumutului financiar prin verificări la Banca ..., BNR şi verificări la notar unde s-a perfectat acest contract în monedă lei. Pe de altă parte, în dosarul cu nr. (..)/40/2010/a4*** unde s-a dispus şi expertiza contabila s-a constatat şi reţinut existenta acestor operaţiuni bancare (hotărâre definitiva), precizând faptul că SC C. SRL - intimata în cauză - a preluat activul şi pasivul Filialei B. prin fuziune cu absorbţie.

Referitor la invocarea fraudei la lege, arată că cel care a împrumutat suma este firma din Italia care avea dreptul legal să finanţeze filiala şi oricare altă societate din România şi nu Filiala a împrumutat banii din Italia şi nu Filiala B. a acordat împrumut firmei din Italia. În ce priveşte Decretul nr. 31/1954, arată că dispoziţiile acestuia ar fi avut aplicabilitate doar în situaţia în care persoana juridica română ar fi practicat acordarea de împrumuturi financiare şi astfel obiectul său de activitate s-ar fi transformat într-o activitate neautorizată. În speţă, este dată situaţia în care o persoană juridică nerezidentă acordă un împrumut unei persoane juridice romane, şi mai mult decât atât, o societate mamă acorda unei societăţi fiică un împrumut accidental pentru achiziţia unui imobil în vederea desfăşurării activităţii pentru care s-a constituit Filiala în România. Raportat la OUG nr. 99/2006, precizează că dispoziţiile acesteia nu pot fi luate in considerare pentru un contract din 2001, întrucât această ordonanţă nu activează retroactiv dar şi în această situaţie, această prevedere arata clar că sunt permise împrumuturi financiare între societăţi în anumite condiţii fără a fi autorizate pentru desfăşurarea unei astfel de activităţi.

Raportat la prevederile legale aplicabile în octombrie 2001, la faptul ca împrumutul financiar a făcut obiectul verificării de BNR şi la faptul ca tranzacţiile efectuate în baza acestui contract (care se regăseşte la BNR şi în forma autentificată în lei) sunt reale, corecte (au făcut obiectul verificării organelor de cercetare penala şi în dosarul (...)/40/2010/a19**), a solicitat respingerea acţiunii ca nefondată.

Examinând actele şi lucrările dosarului, Curtea constată următoarele:

Cu titlu preliminar, Curtea reţine că, prin decizia nr. 354/12.10.2017 pronunţată în prezenta cauză, a fost admis apelul declarat împotriva sentinţei civile nr. 2577/25.10.2011 a Tribunalului Botoşani, care a fost desfiinţată, iar cauza a fost reţinută pentru judecata în fond.

Pe cale de consecinţă, Curtea urmează a pronunţa în fond asupra cererii de chemare în judecată aflată la filele 3-6 din dosarul de fond nr. (...)/40/2010/a1 al Tribunalului Botoşani.

Prin această cerere de chemare în judecată s-a solicitat constatarea nulităţii absolute a contractului de împrumut din 26.10.2001, modificat prin actul adiţional din 01.11.2005, încheiat între S.C. B SRL Italia, în calitate de împrumutător, şi S.C. B. SRL Italia – Filiala .., absorbită prin fuziune de către debitoarea S.C. C. S.R.L., în calitate de împrumutat, societate aflată în procedura insolvenţei judiciare.

Reclamanta a invocat două motive de nulitate absolută:

1. suma de 230.000 de euro nu a fost în realitate împrumutată debitoarei, fiind vorba de un contract fictiv, ceea ce echivalează cu lipsa cauzei;

2. frauda la lege, rezultând din acordarea iniţială a pretinsului împrumut fără dobândă

ceea ce contravine scopului lucrativ şi principiului specialităţii capacităţii de folosinţă a persoanei juridice.

Curtea se va pronunţa asupra cererii de chemare în judecată strict în baza celor două motive de nulitate invocate în faţa primei instanţe, fără a analiza motivele invocate direct în faţa instanţei de apel, întrucât acestea reprezintă o modificare a cauzei cererii de chemare în judecată, lucru nepermis de dispoziţiile art. 294 alin. 2 din fostul Cod de procedură civilă.

Cu privire la primul motiv de nulitate, respectiv caracterul fictiv al contractului de împrumut, prin sentinţa nr. 354/24 iunie 2015 a Tribunalului Botoşani s-a reţinut, cu autoritate de lucru judecat, că debitoarea SC B. SRL Filiala a încasat de la B. suma de 229.804,82 euro, documentul care confirmă această operaţiune fiind extrasul de cont ataşat raportului de expertiză întocmit în cauză. Recursul declarat împotriva acestei sentinţe a fost respins prin decizia nr. 271/19.11.2015 pronunţată de Curtea de Apel Suceava în dosarul nr. (...)/40/2010/a4***, irevocabilă, în motivarea căreia se reţine că, potrivit raportului de expertiză contabilă administrat în cauză, se atestă intrarea în contul debitoarei a sumei ce face obiectul contractului de împrumut.

Aceste două hotărâri judecătoreşti au efect pozitiv în prezenta cauză, în sensul că instanţa nu mai poate pune în discuţie cele reţinute, respectiv realitatea contractului de împrumut.

Pe cale de consecinţă, primul motiv de nulitate, legat de lipsa cauzei, nu este dat.

Cu privire la cel de-al doilea motiv de nulitate invocat, Curtea apreciază că încheierea iniţială a contractului de împrumut fără stabilirea unei dobânzi nu se încadrează la noţiunea de „fraudă la lege”. Atât în doctrină cât şi în practica judiciară (spre ex. decizia ÎCCJ nr. 1386/4.04.2014) s-a arătat că „frauda la lege” reprezintă acea operaţiune prin care, la întocmirea unui act juridic, în scopul eludării unor norme legale imperative, sunt uzitate alte norme legale, prin deturnarea acestora din urmă de la scopul în care au fost edictate de legiuitor. Prin fraudarea legii nu este încălcată litera legii de ordine publică, dar este nesocotit spiritul acesteia.

Din această perspectivă, încălcarea dispoziţiilor art. 34 alin. 2 din Decretul nr. 31/1954, aplicabile în cauză, nu poate constitui o „fraudă la lege”, din moment ce textul prevede expres sancţiunea nulităţii pentru actele juridice ce nu sunt încheiate în vederea realizării scopului persoanei juridice stabilit prin lege, act de înfiinţare sau statut.

De altfel, încheierea unui contract de împrumut fără dobândă între două persoane juridice nu încalcă, prin el însuşi, nici dispoziţiile art. 34 alin. 2 din Decretul nr. 31/1954, şi nici principiul scopului lucrativ al societăţilor comerciale (obţinerea de profit). Relaţiile comerciale între două societăţi, mai ales cum este cazul în speţă, în care aveau acelaşi administrator iar una dintre societăţi e asociat celeilalte, trebuie interpretate în ansamblul lor, şi nu punctual, cu privire la fiecare contract în parte. Acest lucru înseamnă că, deşi împrumutătorul nu obţine un profit imediat din contractul de împrumut, care nu prevedea iniţial o dobândă, poate avea interes şi profit din simpla sprijinire a împrumutatului să-şi continue sau să-şi dezvolte activitatea, prin prisma ansamblului relaţiilor comerciale dintre ei.

Concluzionând, în lipsa dovedirii clare a unor elemente intenţionale din care să rezulte urmărirea altui scop decât cel stabilit prin lege, act de înfiinţare sau statut, simpla încheiere a unui contract de împrumut între societăţile în cauză fără a prevede iniţial o dobândă, nu constituie o încălcare a dispoziţiilor art. 34 alin. 2 din Decretul nr. 31/1954, care să atragă sancţiunea nulităţii prevăzute de art. 34 alin. 2 din acelaşi text.

Pentru toate aceste motive, Curtea urmează a respinge cererea de chemare în judecată, ca nefondată.

Domenii speta

Spete similare