Anulare proces-verbal de contravenţie - persoana sancţionată contravenţional se bucură de prezumţia de nevinovăţie până la pronunţarea unei hotărâri definitive prin care să se stabilească vinovăţia sa. Această prezumţie nu neagă, însă, valoarea probatorie

Hotărâre 415 din 29.01.2018


Deliberând asupra cauzei civile de faţă, constată:

Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanţe la data de 27.09.2017, sub nr. x/299/2017, contestatorul T.M.D. a formulat, în contradictoriu cu intimata D.G.P.M.B., plângere împotriva procesului verbal seria PBX nr. 0454441/12.09.2017, solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunţa să se dispună, în principal, anularea în parte a procesului-verbal şi exonerarea de la plata amenzii contravenţionale în cuantum de 580 lei şi revocarea măsurii complementare dispuse pentru fapta prevăzută de art. 79 alin. 1 din O.U.G. nr. 195/2002, iar, în subsidiar, înlocuirea sancţiunii cu avertisment şi revocarea măsurii suspendării dreptului de a conduce autovehicule pentru 30 zile.

În motivarea cererii, petentul a învederat că se deplasa cu autoturismul marca Dacia Logan cu număr de înmatriculare GR-15-CSG pe Şos. Bucureşti Ploieşti către aeroportul Otopeni, aflându-se împreună cu soţia şi cu un coleg care urma să se întoarcă cu maşina. La un moment dat, din cauza faptului că toată coloana de maşini a oprit brusc, a lovit în partea din spate autoturismul cu număr ….  care, la rândul său, a lovit autoturismul cu număr …..

Petentul a menţionat că, deşi şi-a recunoscut culpa şi a dorit să încheie proces-verbal de constatare amiabilă, şoferul autoturismului cu număr AG-25-KRI a refuzat. Întrucât petentul avea bilete de avion pe care le achiziţionase anterior pentru singurul concediu din anul 2017, respectiv pentru 6 nopţi în Grecia, la poliţie s-a prezentat colegul său, însă procedura nu a putut fi urmată, întrucât era necesară prezenţa sa personală. Astfel, la revenirea din Grecia, pe data de 12.09.2017 s-a prezentat la sediul Biroului Accidente Uşoare Sector 1 unde a completat declaraţia, fiind sancţionat prin procesul-verbal contestat.

Petentul a solicitat să se constate că a săvârşit fapta contravenţională în condiţiile art. 11 alin. 1 din O.U.G. nr. 195/2002, prezentarea sa la Poliţie presupunând pierderea avionului şi a concediului pe care îl petrecea împreună cu soţia.

În drept, au fost invocate prevederile O.G. nr. 2/2001, O.U.G. nr. 195/2002.

În susţinerea cererii, petentul a depus, în original: bilet de avion (fila 1) şi, în copie certificată pentru conformitate cu originalul: proces-verbal seria PBX nr. 0454441/12.09.2017 (fila 4), detalii bilet (fila 5), carte de identitate (fila 6), permis conducere (fila 6), bilet avion (filele 7, 13), chitanţa nr. 179178/13.09.2017 (fila 9), dovada seria CU nr. 1226560/12.09.2017 (fila 10), detalii rezervare hotel (filele 11-12), tichet bilet (filele 13-16).

La data de 17.10.2017, prin serviciul registratură, petentul a depus precizările solicitate de instanţă.

Cererea a fost legal timbrată, conform chitanţei depuse la dosar (fila 34).

La data de 14.11.2017, intimata a depus întâmpinare, prin care a solicitat respingerii plângerii contravenţionale, ca neîntemeiată.

În motivare, intimata a arătat că, în fapt, la data de 05.09.2017, ora 11:50, petentul a condus autovehicul cu numărul de înmatriculare GR-15-CSG pe Şos. Bucureşti Ploieşti şi nu a păstrat o distanţă minimă suficientă faţă de autoturismul cu număr de înmatriculare AG-25-KRI, acesta din urmă fiind împins în autoturismul B-777-LCC. De asemenea, petentul nu s-a prezentat la unitatea de poliţie, pentru soluţionarea accidentului în termenul legal de 24 ore.

Potrivit art. 51 din O.U.G. nr. 195/2002, „conducătorul unui vehicul care circulă în spatele altuia are obligaţia de a păstra o distanţă suficientă faţă de acesta, pentru evitarea coliziunii.”

În continuare, intimata a arătat că, potrivit prevederilor art. 79 alin. 1 lit. b din O.U.G. nr. 195/2002: „conducătorul de vehicul este obligat să se prezinte în termen de 24 de ore la unitatea de poliţie pe raza căreia s-a produs accidentul, în vederea întocmirii documentelor de constatare.”

Din interpretarea declaraţiilor celor doi conducători auto scris la unitatea de poliţie, precum şi a procesului-verbal contesta, reiese că accidentul s-a produs în data de 05.09.2017, ora 11:50, iar reclamantul s-a prezentat la unitatea de poliţie competentă la data de 12.09.2017, ora 19:20, motiv pentru care a fost sancţionat conform prevederilor legale în vigoare. Astfel, reţinerea permisului de conducere s-a făcut în baza procesului-verbal contestat, pentru nerespectare prevederilor art. 79 alin. 1 lit. b şi art. 100 alin. 3 lit. g din O.U.G. nr. 195/2002.

Din analiza procesului-verbal contestat, rezultă că acesta îndeplineşte atât condiţiile de fond prevăzute de art. 16 alin. 1 din O.G. nr. 2/2001, cât şi cele prevăzute sub sancţiunea nulităţii absolute de art. 17 din acelaşi act normativ, fiind menţionate numele, prenumele şi calitatea agentului constatator, numele şi prenumele contravenientului, fapta săvârşită şi data comiterii acesteia şi semnătura agentului constatator.

Simpla negare a petentului, în sensul că fapta reţinută în sarcina sa nu corespunde realităţii, nu îl exonerează de răspundere şi nu înseamnă că nu a săvârşit contravenţia, atâta timp cât nu aduce probe concludente care să răstoarne prezumţia de legalitate şi temeinicie a procesului-verbal.

De asemenea, intimata a solicitat să se aibă în vedere faptul că poliţiştii rutieri sunt ofiţeri şi agenţi de poliţie specializaţi şi anume desemnaţi să constate şi să sancţioneze abaterile de la regimul circulaţiei, sancţiunea acestora având atât un rol represiv în raport cu contravenţia deja comisă, cât şi un rol preventiv, ce determină contravenientul să-şi revizuiască comportamentul în trafic.

La momentul încheierii procesului-verbal, contestatorul nu a avut de formulat obiecţiuni cu privire la fapta săvârşită, asumându-şi cele consemnate, aspect confirmat prin semnătură.

În drept, au fost invocate prevederile art. 16 şi art. 17 din O.G. nr. 2/2001, art. 51 şi art. 79 alin. 1 lit. b din O.U.G. nr. 195/2002.

În susţinerea cererii, intimata a depus, în copie certificată pentru conformitate cu originalul: declaraţiile conducătorilor auto implicaţi în accident (filele 41-43).

Instanţa a încuviinţat şi administrat, pentru ambele părţi, proba cu înscrisuri.

Analizând actele şi lucrările dosarului, instanţa reţine următoarele:

Prin procesul-verbal seria PBX nr. 0454441/12.09.2017 (fila 4), petentul a fost sancţionat contravenţional pentru săvârşirea contravenţiilor prevăzute de art. 51 şi art. 79 alin. 1 din O.U.G. nr. 195/2002 cu amendă în cuantum total de 1.160 lei, potrivit art. 108 alin. 1 lit. b pct. 4 şi art. 100 alin. 3 lit. g din acelaşi act normativ.

În sarcina petentului, a fost reţinut că, la data de 05.09.2017, ora 11:50, a condus autovehicul cu numărul de înmatriculare GR-15-CSG pe Şos. Bucureşti Ploieşti şi nu a păstrat o distanţă minimă suficientă faţă de autoturismul cu număr de înmatriculare AG-25-KRI, acesta din urmă fiind împins în autoturismul B-777-LCC. De asemenea, a fost reţinut faptul că petentul nu s-a prezentat la unitatea de poliţie, pentru soluţionarea accidentului în termenul legal de 24 ore.

Analizând procesul-verbal sub aspectul legalităţii sale, conform dispoziţiilor art. 34 din O.G. nr. 2/2001, instanţa apreciază că acesta a fost întocmit cu respectarea dispoziţiilor art. 16 şi art. 17 din O.G. nr. 2/2001 referitoare la menţiunile obligatorii ce trebuie prevăzute sub sancţiunea nulităţii. De asemenea, instanţa reţine că petentul nu a invocat nici nerespectarea unor condiţii de formă sancţionate cu nulitatea relativă a  procesului-verbal.

Totodată, instanţa constată că faptelor, astfel cum au fost reţinute prin actul atacat, li  s-a dat o corectă încadrare juridică.

Examinând procesul-verbal sub aspectul temeiniciei, instanţa reţine că, potrivit art. 51 din O.U.G. nr. 195/2002, „conducătorul unui vehicul care circulă în spatele altuia are obligaţia de a păstra o distanţă suficientă faţă de acesta, pentru evitarea coliziunii.”

Astfel, art. 108 alin. 1 lit. b pct. 4 din acelaşi act normativ prevede faptul că nepăstrarea unei distanţe corespunzătoare faţă de vehiculul care îl precede, dacă prin aceasta s-a produs un accident din care au rezultat avarierea unui vehicul sau alte pagube materiale constituie contravenţie.

Instanţa reţine că petentul a recunoscut săvârşirea contravenţiei prevăzute de art. 51 şi sancţionate de art. 108 alin. 1 lit. b pct. 4 din O.U.G. nr. 195/2002, astfel încât, raportat la această faptă, procesul-verbal contestat este temeinic.

Potrivit art. 79 alin. 1 lit. b din O.U.G. nr. 195/2002, conducătorii de vehicule implicaţi într-un accident de circulaţie în urma căruia au rezultat numai avarierea vehiculelor şi/sau alte pagube materiale sunt obligaţi să se prezinte la unitatea de poliţie competentă pe raza căreia s-a produs accidentul în termen de cel mult 24 de ore de la producerea evenimentului pentru întocmirea documentelor de constatare.

De asemenea, instanţa reţine că, potrivit art. 100 alin. 3 lit. g din acelaşi act normativ, neprezentarea la unitatea de poliţie competentă pe raza căreia s-a produs un accident de circulaţie din care au rezultat numai pagube materiale, cu excepţia cazurilor prevăzute la art. 79 alin. 2, constituie contravenţie şi se sancţionează cu amenda prevăzută în clasa a II-a de sancţiuni şi cu aplicarea sancţiunii contravenţionale complementare a suspendării exercitării dreptului de a conduce pentru o perioadă de 30 de zile.

Instanţa reţine că persoana sancţionată contravenţional se bucură de prezumţia de nevinovăţie până la pronunţarea unei hotărâri definitive prin care să se stabilească vinovăţia sa. Această prezumţie nu neagă, însă, valoarea probatorie a procesului-verbal de contravenţie legal întocmit. O interpretare contrară nu poate fi primită, având în vedere raţiunea care stă la baza recunoaşterii unei asemenea valori probatorii, respectiv împrejurarea că, în cuprinsul procesului-verbal de contravenţie, sunt consemnate aspecte constatate personal, în mod direct, de către agentul constatator, care este o persoană învestită cu exercitarea autorităţii de stat.

Astfel, procesul-verbal legal încheiat se bucură de o prezumţie de temeinicie, a cărei existenţă nu este de natură a încălca prezumţia de nevinovăţie de care se bucură persoana sancţionată contravenţional, aspect care rezultă din modul în care este reglementată procedura plângerii contravenţionale.

Prin urmare, instanța reține că  procesul-verbal de contravenţie nu face dovada absolută a aspectelor consemnate în conţinutul său, prezumţia de temeinicie având caracter relativ, iar persoana sancţionată are posibilitatea de a propune probe din care să rezulte o altă situaţie de fapt.

Raportând toate aspectele legale menționate la situația de fapt, instanţa apreciază că petentul, prin probele administrate, a făcut dovada unei situaţii de fapt contrarii celei descrise în actul constatator al contravenţiei, răsturnând astfel prezumţia relativă de temeinicie de care se bucură actul atacat în virtutea faptului că, în cuprinsul său erau înscrise fapte percepute personal, în mod direct, de către agentul constatator.

Pe baza declaraţiilor date în faţa organului de poliţie (filele 41-43), instanţa reţine că în evenimentul rutier pentru care a fost întocmit procesul-verbal seria PBX nr. 0454441/12.09.2017, au fost implicate trei autoturisme, respectiv auto cu număr GR-15-CSG, auto cu număr AG-25-KRI  şi auto cu număr B-777-LCC.

Aşa cum rezultă din art. 79 alin. 2 lit. a din O.U.G. nr. 195/2002, conducătorii vehiculelor care încheie o constatare amiabilă de accident, în condiţiile legii, sunt exceptaţi de la obligaţia de a se prezenta la unitatea de poliţie în termen de 24 de ore de la producerea accidentului.

Potrivit art. 17 alin. 1 din Legea nr. 132/2017 privind asigurarea obligatorie de răspundere civilă auto pentru prejudicii produse terţilor prin accidente de vehicule şi tramvaie, pentru evenimentele în care sunt implicate două vehicule, din care rezultă numai prejudicii materiale, asiguraţii pot informa societăţile din domeniul asigurărilor şi în baza unui formular tipizat, eliberat de către aceste societăţi, denumit în continuare constatare amiabilă de accident, în care conducătorii vehiculelor implicate consemnează informaţii privind data şi locul producerii accidentului, datele de identificare ale conducătorilor auto implicaţi, ale proprietarilor vehiculelor implicate, datele vehiculelor implicate şi ale propriilor societăţi de asigurare RCA, precum şi informaţii privind circumstanţele producerii accidentului.

Astfel, interpretând per a contrario această dispoziţie legală, instanţa apreciază că, în situaţia în care sunt implicate trei sau mai multe autovehiculele într-un eveniment rutier, constatarea amiabilă în condiţiile art. 79 alin. 2 din O.U.G. nr. 195/2002 nu mai poate avea loc, conducătorii autovehiculelor fiind obligaţi să se prezintă în termen de 24 de ore la unitatea de poliţie  pe raza căreia s-a produs accidentul în pentru întocmirea documentelor de constatare.

Prin urmare, având în vedere că în accidentul din data de 05.09.2017 au fost implicate trei autovehicule, petentul nu avea posibilitatea să încheie o constatare amiabilă de accident, fiind obligat să se prezinte la sediul poliţiei în termenul anterior indicat.

Instanţa reţine că petentul a invocat incidenţa unui caz fortuit, motivând că nu s-a prezentat la sediul poliţiei, întrucât trebuia să plece în concediu. Or, motivele invocate de petent nu se circumscriu noţiunii de caz fortuit care reprezintă o faptă al cărei rezultat este consecinţa unei împrejurări care nu putea fi prevăzută, în condiţiile în care petentul cunoştea faptul că neprezentarea la sediul poliţiei în termen de 24 de ore constituie contravenţie.

Pe de altă parte, analizând înscrisurile depuse la dosarul cauzei (filele 5, 7, 11-12), instanţa constată că petentul a făcut dovada faptului că, la data de 05.09.2017, ora 13:20, trebuia să se îmbarce într-un avion cu destinaţia Grecia, unde urma să-şi petreacă concediul împreună cu soţia sa. Or, reţinând că evenimentul rutier avusese loc cu aproximativ o oră şi jumătate înainte de momentul limită pentru îmbarcarea în avion (care decola la ora 14:00), instanţa apreciază că petentul se afla într-o imposibilitate obiectivă de a se prezenta la sediul poliţiei, de a completa documentele necesare întocmirii procesului-verbal de contravenţie şi de a se întoarce la aeroport în timp util pentru a nu pierde zborul.

Potrivit dispoziţiilor art. 1 din O.G. nr. 2/2001, constituie contravenţie fapta săvârşită cu vinovăţie, stabilită şi sancţionată ca atare prin lege. Instanţa apreciază că fapta contestatorului nu întruneşte condiţiile necesare pentru a fi calificată drept contravenţie, întrucât, aşa cum rezultă din întregul material probator administrat în cauză, petentul nu a manifestat o comportare activă, conştientă şi voluntară în sensul de a încălca regulile de circulaţie rutieră, prezentându-se la sediul poliţiei imediat după întoarcerea în ţară, la data de 12.09.2017, ora 19:20.

În consecinţă, în raport de toate aceste considerente, instanţa va admite cererea şi va dispune anularea în parte a procesului-verbal seria PBX nr. 0454441/12.09.2017 în ceea ce priveşte fapta prevăzută de art. 79 alin. 1 şi art. 100 alin. 3 lit. g din O.U.G. nr. 195/2002, menţinând celelalte dispoziţii ale procesului-verbal.

Instanţa va lua act că petentul nu a solicitat cheltuieli de judecată.