Obligaţie de a face - prin Decizia nr. 3/2013 a î.c.c.j., s-a statuat că în interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 1 alin. 7 şi art. 7 alin. 1 din Legea nr. 85/1992 privind vânzarea de locuinţe şi spaţii cu altă destinaţie construite din fondurile

Deliberând asupra cauzei civile de faţă, instanţa constată următoarele:

Prin cererea înregistrată sub nr. x/299/2017 la Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti, reclamanta N.I a solicitat obligarea pârâtei CFR la încheierea contractului de vânzare-cumpărare a locuinţei situată în Bucureşti, str. Marmurei ……..

În motivarea cererii, reclamanta a arătat că locuieşte împreună cu familia sa la adresa sus-menţionată, în baza contractului de închiriere nr. x. Locuinţa a fost construită din fonduri de stat, iar, în conformitate cu dispoziţiile art. 7 din Legea nr. 85/1992, astfel de locuinţe vor fi vândute titularilor contractelor de închiriere, la cererea acestora, cu plata integrală sau în rate a preţului.

De asemenea, reclamanta a învederat faptul că locuinţa are regimul juridic de locuinţă de serviciu, iar nu de locuinţă de intervenţie, astfel încât a solicitat pârâtei de mai multe ori să îi aprobe vânzarea acesteia. Or, obligaţia de a vinde, conform Legii nr. 85/2002, intervine atunci când sunt îndeplinite, cumulativ, condiţiile în sensul ca locuinţa să fie construită din fondurile unităţilor economice sau bugetare de stat până la intrarea în vigoare a legii, solicitantul să fie titular al contractului de închiriere, putând fi sau nu angajat al unităţii proprietare, iar locuinţa să nu facă parte din categoria celor de intervenţie, în sensul dispoziţiilor art. 7 alin. 7 din Legea nr. 85/2002.

În drept, cererea a fost întemeiată pe dispoziţiile Legii nr. 85/2002, Legii nr. 114/1996, art. 194-204 C. proc. civ., Deciziei nr. 5/2008 a Î.C.C.J., Deciziei nr. 3/18.02.2013 a Î.C.C.J., art. 106 alin. 4 din C.C.M. la Nivelul C.N. de Căi Ferate „C.F.R.” – S.A.

Pârâta a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea cererii, ca neîntemeiată, deoarece obligarea sa în sensul solicitat de către reclamantă ar încălca art. 1 din Protocolul 1 CEDO, cu atât mai mult, cu cât, potrivit art. 7 alin. 8 din Legea nr. 85/2002, modul de administrare şi eventuala înstrăinare a locuinţelor se vor stabili de consiliile de administraţie, respectiv de conducerile unităţilor.

Reclamanta a formulat răspuns la întâmpinare, prin care a reiterat, în esenţă, susţinerile din cuprinsul cererii de chemare în judecată.

În dovedirea cererii, respectiv în apărare, instanţa a încuviinţat, pentru ambele părţi, administrarea probei cu înscrisuri.

Analizând probatoriul administrat în cauză, instanţa constată următoarele:

La data de 01.07.2015 reclamanta N.I, în calitate de chiriaş şi pârâta CFR, în calitate de proprietar, au încheiat contractul de închiriere nr. 502 (f. 5-6), având ca obiect dreptul de folosinţă pe o durată de 5 ani asupra locuinţei de intervenţie situată în Bucureşti, str. ……, nr. inventar 126 din lista locuinţelor CFR, în suprafaţă de 49 mp. Chiria a fost stabilită la suma de 62,01 lei, ce urma a fi achitată lunar, calculată conform fişei de calcul anexată.

Prin contractul de închiriere menţionat locuinţa a fost menţionată în cuprinsul acestui contract ca fiind „locuinţă de serviciu”, contractul fiind încheiat pe o perioadă de 5 ani.

Prin cererea din data de 11.05.2017, înregistrată sub nr. 247 (f. 11), reclamanta a solicitat pârâtei să îi aprobe cumpărarea locuinţei, iar răspunsul primit la data de 16.05.2017 a fost în sensul că locuinţa a fost „cuprinsă în lista cu propunerile de vânzare a locuinţelor, pentru a fi aprobate în Consiliul de Administraţie”.

Instanţa constată că pârâta nu a depus vreo dovadă în sensul că cererea reclamantei a fost soluţionată până în prezent, iar, din cuprinsul contractului de închiriere nr. x, reiese că destinaţia locuinţei este aceea de „locuinţă de serviciu”.

Or, în conformitate cu dispoziţiile art. 7 alin. 1 din Legea nr. 85/1992, se pot înstrăina  locuinţele de serviciu atunci când acestea sunt construite din fondurile unităţilor economice sau bugetare de stat până la intrarea in vigoare a Legii nr. 85/1992, solicitantul să fie titular al contractului de închiriere şi această locuinţă să nu facă parte din categoria locuinţelor de intervenţie.

Conform art. 7 alin. 7 din Legea nr. 85/1992, locuinţele de intervenţie, în sensul prezentei legi, sunt cele destinate cazării personalului unităţilor economice sau bugetare care, prin contractul de muncă, îndeplineşte activităţi sau funcţii ce necesită prezenţa, permanentă sau în caz de urgenţă, în cadrul unităţilor”.

Referitor la regimul juridic al locuinţei situată în Bucureşti, str. …, instanţa reţine, din cuprinsul contractului de închiriere x, că aceasta are destinaţia de locuinţă de serviciu, destinaţie recunoscută implicit de către pârâtă încă din data de 16.05.2017, faţă de conţinutul răspunsului dat cererii de cumpărare formulată de către reclamantă, fiind deci îndeplinită această condiţie prevăzută de art. 7 alin. 1 din Legea nr. 85/2002.

De asemenea, instanţa constată că reclamanta a făcut şi dovada condiţiei calităţii de titular al contractului de închiriere mai sus-menţionat, iar pârâta nu a contestat că locuinţa a fost construită din fondurile unităţilor economice până la intrarea în vigoare a Legii nr. 85/1992, fiind, deci, îndeplinite şi aceste două condiţii impuse de art. 7 alin. 1 din acest act normativ.

Instanţa mai reţine că, prin Decizia nr. 3/2013 a Î.C.C.J.,  s-a statuat că în interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 1 alin. 7 şi art. 7 alin. 1 din Legea nr. 85/1992 privind vânzarea de locuinţe şi spaţii cu altă destinaţie construite din fondurile statului şi din fondurile unităţilor economice sau bugetare de stat, republicată, stabileşte că aceste prevederi instituie o obligaţie legală pentru societăţile comerciale cu capital integral privat, devenite proprietare prin privatizare, de a vinde locuinţele construite din fondurile statului sau ale unităţilor economice ori bugetare de stat anterior intrării în vigoare a Legii nr. 85/1992, cu excepţiile prevăzute de lege.

Prin urmare, titularul contractului de închiriere are posibilitatea de a formula cerere de cumpărare, iar obligaţia de a vinde intervine dacă sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 7 alin. 1 Legea nr. 85/1992.

Instanţa mai reţine că, deşi această situaţie intra sub incidenţa art. 1 din Protocolul nr. 1 la C.E.D.O., invocat de către pârâtă prin întâmpinare, ea este prevăzută de lege şi urmăreşte un scop legitim, constând în oferirea posibilităţii chiriaşului de a cumpăra locuinţa, în considerarea contribuţiei la ridicarea acestora, precum şi a stării materiale a acestor locuinţe. Or, starea materială a locuinţei rezultă cu evidenţă din cuprinsul fotografiilor anexate la dosar.

În ce priveşte preţul la care urmează a se încheia contractul de vânzare-cumpărare, acesta va fi stabilit în conformitate cu prevederile  art 16 din Legea nr. 85/1992 astfel cum au fost modificate prin Legea nr. 244/2011, respectiv, valoarea de vânzare a locuinţei urmând a se calcula raportat la preţul pieţei de către un expert autorizat, în condiţiile legii, prin raportare la momentul introducerii cererii de chemare în judecată.

Dând eficienţă considerentelor mai sus-expuse, instanţa va admite cererea de chemare în judecată astfel cum a fost formulată şi precizată şi va obliga pârâta să încheie cu reclamantul un contract de vânzare – cumpărare având ca obiect imobilul – locuinţă de serviciu, deţinut în prezent cu titlu de închiriere de către reclamant, situat în Bucureşti, str. ……., valoarea de vânzare a locuinţei urmând a se calcula raportat la preţul pieţei de către un expert autorizat, în condiţiile legii, prin raportare la momentul introducerii cererii de chemare în judecată.

Totodată instanţa va lua act de manifestarea de voinţă a reclamantei, în sensul că nu solicită cheltuieli de judecată.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂŞTE

Admite cererea de chemare în judecată astfel cum a fost formulată şi precizată  formulată de reclamanta  N.I în contradictoriu cu pârâta CFR S.A.  Obligă pârâta să încheie cu reclamantul un contract de vânzare – cumpărare având ca obiect imobilul – locuinţă de serviciu, deţinut în prezent cu titlu de închiriere de către reclamant, situat în Bucureşti, str. ………, în suprafaţă de 49 m.p., valoarea de vânzare a locuinţei urmând a se calcula raportat la preţul pieţei de către un expert autorizat, în condiţiile legii, prin raportare la momentul introducerii cererii de chemare în judecată.

 Ia act de faptul că reclamantul nu solicită cheltuieli de judecată.

 Cu drept de apel in termen de 30 zile de la comunicare, cererea de apel urmând a fi depusă la Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 21.11.2017.

Domenii speta

Spete similare