Pretenţii - în cazul unui contract de împrumut având ca obiect o sumă mai mare de 250 lei, legea impune încheierea unui înscris probator (instrumentum). Cu toate acestea, alin. 4 pct. 1 al aceluiaşi articol prevede că ,,este inadmisibilă proba cu martori

Hotărâre 8892 din 22.11.2017


Deliberând asupra cauzei civile de faţă, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti la data de 24.11.2016 sub nr de dosar X/299/2016 reclamantul C.D.  în contradictoriu cu pârâta B.A.V.  a solicitat obligarea pârâtei la plata sumei 96466 lei reprezentând sume avansate în numele pârâtei, cu cheltuieli de judecată.

În motivarea cererii, reclamantul a arătat că a avut cu pârâta B.A.V.  a începând cu anul 2011, o relaţie de concubinaj de aproximativ 5 ani şi întrucât locuiau cu chirie, s-au hotărât sa se mute împreuna intr-o casa noua, sens în care în luna martie 2013, pârâta a contractat un împrumut de 100.000 de lei de la ING Bank, pe o durata de 13 ani, însă odată cumpărat apartamentul, având în vedere şi situaţia financiară a paratei, reclamantul susţine că a suportat cheltuielile referitoare la achiziţionarea, renovarea, utilarea apartamentului şi alte cheltuieli de întreţinere, pe seama acesteia.

Reclamantul a susţinut că a avut cele mai bune si serioase intenţii in ceea ce priveşte relaţia cu parata, care insa, după ce a văzut cumpărat si amenajat apartamentul si achitat in întregime împrumutul contractat la ING, a început sa aibă o atitudine mai mult decât nepotrivita fata de reclamant, alungându-l din apartamentul cumpărat, sens în care a apreciat că este îndreptăţit a i se restitui toate împrumuturile acordate paratei/in numele paratei, contravaloarea mobilierului si a îmbunătăţirilor aduse apartamentului luat pe numele paratei, jumătate din contravaloarea utilitaţilor plătite integral de către subsemnatul cat si ratele la banca achitate de mine la împrumutul contractat de pârâta.

În drept, reclamantul a invocat dispoziţiile art. 194 si urm. C. Proc. Civ, art. 1284 si urm., art. 1295 C. Civ., art. 345 si urm., art. 1499 si urm., art. 1593 si urm. C. Civ, art. 1635 si urm C. Civ., art. 2144 si urm. C. Civ., art. 266 si urm. C. Civ., art. 578, art. 583 si urm. C. Civ., art. 1030 C. Civ.

În dovedirea cererii, reclamantul a solicitat instanţei încuviinţarea probei cu înscrisurile depuse la dosarul cauzei f.18-150 vol I, vol II, f. 1-110 vol II.

Cererea a fost legal timbrată cu taxa judiciară de timbru în cuantum de 2980 lei conform art. 3 din OUG 80/2013, astfel cum rezultă din chitanţa f.1.

Legal citată, pârâta nu a depus întâmpinare în termenul legal, dar s-a prezentat în faţa instanţei, a formulat apărări şi a depus note scrise.

Instanţa a încuviinţat şi a administrat proba cu înscrisurile depuse la dosar, proba cu interogatoriul reclamantului f.71, proba testimonială cu martorul S.R., declaraţia acesteia fiind consemnată şi ataşată la dosar f. 76.

La data de 10.08.2017 reclamantul a formulat precizări cu privire la temeiul de drept al cererii, faţă de care la data de 27.09.2017 instanţa a admis excepţia tardivităţii raportat la temeiul îmbogăţirii fără justă cauză invocat după primul termen la care părţile au fost legal citate.

În ceea ce priveşte excepţia prescripţiei, invocată legal la primul termen de judecată, conform art. 2513 C. proc. civ. a fost soluţionată de instanţă la termenul din data de 03 mai 2017 cu motivarea din încheierea de şedinţă de la acea dată, care face parte integrantă din prezenta.

Analizând actele şi lucrările dosarului, instanţa reţine următoarele:

În primul rând, instanţa reţine că între părţi a existat o relaţie de concubinaj între anul 2011 şi septembrie 2016, aspect susţinut de reclamant şi recunoscut de pârâtă, din 2013 părţile locuind împreună în imobilul din str. ….., proprietatea pârâtei achiziţionat în anul 2013.

Reclamantul a susţinut că pe perioada concubinajului a acordat pârâtei mai multe împrumuturi, dovedite prin extrasul de cont din  perioada 01.07.2012-26.08.2016 f.50-128 volII, respectiv 14912 lei, sume pentru care solicită restituirea pe calea prezentei acţiuni în baza art. 2158 C. civil.

Conform art. 309 alin. 2 teza I C.proc.civ. ,,Niciun act juridic nu poate fi dovedit cu martori, dacă valoarea obiectului său este mai mare de 250 lei.’’ Aşadar, în cazul unui contract de împrumut având ca obiect o sumă mai mare de 250 lei, legea impune încheierea unui înscris probator (instrumentum). Cu toate acestea, alin. 4 pct. 1 al aceluiaşi articol prevede că ,,este inadmisibilă proba cu martori dacă pentru dovedirea unui act juridic legea cere forma scrisă, în afară de cazurile în care partea s-a aflat în imposibilitate materială sau morală de a-şi întocmi un înscris pentru dovedirea actului juridic.’’

În cauză instanţa apreciază întemeiate susţinerile reclamantului care s-ar aflat în imposibilitatea morală a întocmirii unui înscris doveditor având în vedere relaţia de concubinaj în care se afla cu pârâta la datele când au fost transferate sumele de bani. În consecinţă, extrasul de cont f.50-128 volII prin care s-a dispus transferul sumei de 14912 lei din contul reclamantului în contul pârâtei reprezintă un început de dovadă scrisă ce poate fi completat cu orice mijloace de probă.

Instanţa constată însă că începutul de dovadă scrisă nu a fost completat şi în consecinţă pretinsele împrumuturi nu pot fi reţinute de instanţă ca fiind dovedite, iar restituirea acestor sume urmează a fi respinsă de instanţă ca neîntemeiată.

Instanţa reţine că pârâta a recunoscut faptul că a primit sume de bani de la reclamant, însă în timp ce reclamantul susţine că a acordat sumele respective de bani cu titlu de împrumut, pârâta susţine că este vorba despre cadouri sau comisioane din relaţiile contractuale cu societatea reclamantului, fără a exista aşadar obligaţia restituirii.

Instanţa apreciază credibile susţinerile pârâtei prin raportare la răspunsurile reclamantului la interogatoriu f.71-75 vol IV coroborate cu corespondenţa electronică dintre părţi f.38-42 vol I.

Astfel, instanţa apreciază că transferurile bancare pentru sumele de 14912  din datele de oct.2015-octombrie 2016 conform extrasului de cont f.50-128 volII unde se menţionează la rubrica detalii plată „imprumut” sau „restituire împrumut” (de care reclamantul nu face vorbire f. f.84, f.101 vol II) nu fac dovada că între părţi a existat o convenţie de împrumut, reclamantul însăşi menţionând la întrebarea 5 că „cei 9000 lei viraţi pârâtei în cont în februarie 2016 erau parte din cadoul pârâtei de ziua ei”. Instanţa constată că în întreg extrasul de cont ING din 2012-2016 cât si în cel BRD vol III nu se s-a consemnat vreo sumă de bani virată pârâtei cu titlu de cadou, ci numai sume cu menţiunea de „imprumut” la detalii plăţii, inclusiv cele din februarie 2016 pentru care reclamantul a recunoscut că erau cadou.

Mai mult decât atât, instanţa constată că ultimul transfer bancar, cu detalii plăţii  „împrumut” este efectuat în contul pârâtei la data de 11 octombrie 2016 f.37 vol II, deşi relaţia de concubinaj dintre părţi încetase în septembrie 2016 iar la data de 16 octombrie, conform corespondenţei electronice  f. 37 vol I reclamantul avertizează în e-mailul către pârâtă că „ a apelat la consultantă juridică de specialitate cu ceva timp în urmă”, „ pot dovedi oricând cu acte cum ţi-a fost alimentat contul tău personal”, „ contractele de comision au fost legale, nu ştiu de ce a trebuit să beneficiezi şi tu de jumătate din ele”

În aceste condiţii, instanţa apreciază întemeiate susţinerile pârâtei care a precizat că reclamantul a completat în mod unilateral detalii plăţilor şi a încercat astfel în mod neîntemeiat preconstituirea de probe consemnând „ imprumut” la detalii plăţii pentru diverse sume de bani transferate pârâtei fie cu titlu de cadou (astfel cum a menţionat la interogatoriu) fie cu titlu de comisioane (cum a menţionat în corespondenţa electronica). Preconstiturea de probe care să ducă organele judiciare în eroare rezultă şi din faptul că deşi părţile au avut o relaţie de concubinaj de 5 ani, doar în ultima jumătate de an de relaţie apar în extrasul de cont al reclamantului transferuri bancare către pârâtă cu menţiunea „împrumut” la detaliile plăţii („ a apelat la consultantă juridică de specialitate cu ceva timp în urmă”, „ pot dovedi oricând cu acte cum ţi-a fost alimentat contul tău personal”).

Instanţa nu poate avea în vedere susţinerile reclamantului care a apreciat că reclamanta ar fi trebuit să cunoască că sumele acordate ar fi împrumut întrucât îi depăşeau posibilităţile materiale, întrucât reclamantul nu a făcut dovada tuturor posibilităţilor sale materiale, astfel încât instanţa să poate aprecia justeţea unor astfel de susţineri. Mia mult decât atât, instanţa reţine din extrasele de cont depuse la dosar că pârâtul a transferat constant şi frecvent sume de bani unor terţe persoane, cu titlu de împrumut, de unde rezultă că reclamantul avea fonduri suficiente pentru propria întreţinere, pentru cadouri, si pentru împrumuturi către terţe persoane.

În ceea ce priveşte contractul de împrumut încheiat de reclamant cu V.I. f. 31 vol II, acesta nu fac în nici un caz dovada că aceste sume de bani au fost împrumutate mai departe pârâtei, sau că împrumutul a fost efectuat de reclamant în calitate de reprezentant al pârâtei.

Astfel, deşi se menţionează că obiectul contractului este suma de 15000 lei în vederea rambursării ratelor de credit ipotecar contractat de pârâtă pentru imobilul str. …., instanţa constată că această sumă de bani a fost virată în contul reclamantului la data de 24.09.2014 f. 105 vol II, fără însă ca în anul 2014, sau pana în octombrie 2015 să existe dovada în extrasul de cont al reclamantul că a transmis mai departe această sumă în contul pârâtei sau în contul ING de credit contractat de pârâtă, fiind consemnate însă imediat după virarea împrumutului de către V.I. mai multe plăţi către C.D.C, C.M. şi C.D., f.104.

În ceea priveşte solicitarea de restituire a sumei de 2405 lei cu titlu de cheltuieli de menaj, reclamantul a invocat 1594 C. civ referitor la subrogaţia în drepturile creditorilor, şi a motivat în fapt pretenţiile pe faptul că a achitat în totalitate cheltuielile de menaj, apreciind că partenerii unui concubinaj au obligaţia de a suporta cheltuielile privind menajul în proporţii egale.

Instanţa apreciază întemeiate susţinerile reclamantului referitor la faptul că nicio obligaţie legală sau convenţională de a presta întreţinere faţă de pârâtă, ci obligaţia de a suporta împreună cheltuielile gospodăriei comune, însă din răspunsurile la interogatoriu f. 75, nu rezultă aspecte învederate de reclamant, respectiv faptul că ar fi susţinut în întregime cheltuielile gospodăriei. Astfel, la întrebarea 22 din interogatoriu, reclamantul a recunoscut că pârâta „se ocupa de menajul conştiincios, de mâncat, mâncam la părinţii ei”.

Instanţa apreciază pe baza răspunsurilor la interogatoriu oferite chiar de reclamant că cheltuielile gospodăriei nu au fost efectuate în mod unilateral de reclamant ci de părţi împreună, astfel că şi pretenţiile reclamantului cu acest titlu vor fi respinse ca neîntemeiate.

În ceea ce priveşte restituirea contravalorii bunurilor mobile atribuite pârâtei, în cuantum de 50054 lei, reclamantul a invocat 1594 C. civ referitor la subrogaţia în drepturile creditorilor.

Instanţa constată că din suma de 50054 lei solicitată, 10214 lei reprezintă contravaloarea bunurilor mobile achiziţionate de T.C.S. SRL f. 12 în perioada 2014-2016 şi 39840 lei reprezintă contravaloarea  bunurilor mobile achiziţionate de reclamant f. 13-15 vol I din perioada 2013-2016, însă instanţa reaminteşte reclamantului că prin încheierea de şedinţă din data de 03 mai 2017 a admis excepţia prescripţiei şi a respins ca prescrise pretenţiile din perioada 2012-24.11.2013, astfel din suma de 39840 lei solicitată, instanţa constată că doar suma de 2172,84 lei nu este prescrisă.

În ceea ce priveşte suma de 10214 lei, contravaloarea bunurilor achiziţionate de T.C.S. SRL, reclamantul susţine că în urma unor împrumuturi nerambursate această societate i-ar fi dat în plată aceste bunuri. Instanţa apreciază că reclamantul nu a făcut dovada celor susţinute, nu au fost prezentate instanţei o astfel de convenţie între reclamant si societate, sau măcar documente care să justifice scoaterea din patrimoniul persoanei juridice a bunurilor mobile sau stingerea creanţei reclamantului din patrimoniul societăţii, astfel că va respinge pretenţiile solicitate cu acest titlu ca neîntemeiate.

În ceea ce priveşte suma de 2172,84 lei aferente bunurilor „produse bricostore, candelabru, masă colt pătrată”, instanţa nu poate aprecia că înscrisurile, respectiv bonuri f. 117 vol I fără factură neputându-se aprecia pentru care anume bunuri au fost cheltuiţi banii respectivi, sau factura f. 119 fără chitanţă, fac dovada unor bunuri cumpărate de reclamant în numele pârâtei, pentru care s-a subrogat în numele creditorilor.

Chiar şi apreciind că înscrisurile fac dovada unor cheltuieli făcute de reclamant pentru pârâtă, instanţa apreciază întemeiate susţinerile pârâtei care a menţionat că acestea au fost daruri efectuate cu ocazia concubinajului, aspect recunoscut parţial la interogatoriu. Astfel, instanţa constată că pârâtul a solicitat contravaloarea hamsterului cumpărat f. 116, aspect ce întăreşte concluzia instanţei că bunurile au fost cumpărate cu titlu de cadouri şi acordate pârâtei cu titlu de dar manual.

Pentru considerentele de mai sus, instanţa apreciază pretenţiile reclamantului ca neîntemeiate, motiv pentru care le va respinge în consecinţă.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂŞTE:

Respinge cererea privind pe reclamantul C.D.  şi pe pârâta B.A.V. , ca neîntemeiată.

Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicare. Cererea de apel se depune la Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti.

Pronunţată în şedinţă publică, azi, 22.11.2017.