Obligaţie de a face, respectiv obligarea pârâtei la încheiere contract de vânzare-cumpărare teren, cerere întemeiată pe disp. oug 88/1997 si a Legii 137/2002. Prezentul litigiu este de natura comerciala şi priveşte răspunderea contractuală a părţilor prov

Hotărâre 1480 din 07.03.2018


Deliberând asupra cauzei de faţă, constată:

Prin cererea înregistrată  pe rolul Judecătoriei Ploieşti la data de 01.02.2017 şi declinată pe rolul Judecatoriei Sectorului 1 Bucuresti  prin Sentinţa civilă nr. 9388/17.11.2017, reclamanta A au chemat-o  in judecată pe pârâta  B,  solicitand instantei să pronunţe  o hotărâre  prin care sa fie obligata parata la încheierea unui contract de vânzare-cumpărare privitor la terenul în suprafaţă de 8900 mp pe care reclamanta îşi desfăşoară activitatea, cotă îndiviză din suprafaţa de 93627,39 mp situat în Ploieşti, str. precum şi terenul aferent locaţiei din Piteşti, b-dul …, obligaţie impusă de art. 7.2 lit g) din Contractul de vânzare-cumpărare acţiuni încheiat la data de 18.09.2003, cu cheltuieli de judecată.

În motivarea cererii, reclamanta a aratat în esenţă că pârâta a vândut către C un număr de 178910 acţiuni, reprezentând 100% din capitalul social al reclamantei, ulterior, pachetul de acţiuni fiind cesionat unei alte entităţi, cu menţinerea obligaţiilor.

Arată faptul că terenul în suprafaţă de 8900 mp se află în folosinţa reclamantei încă din anul 1999 şi aceasta îşi desfăşoară acolo activitatea de spălat vagoane, achitându-se o chirie lunară de 22250 în baza contractelor de închiriere.

Se mai susţine faptul că se achită chirie lunară deşi, conform înţelegerii dintre părţi, reclamanta ar fi trebuit să fie proprietara terenului încă din anul 2012 după ce acest drept i-a fost recunoscut pârâtei prin Certificatul emis de Ministerul Transporturilor.

În drept, reclamanta şi-a intemeiat actiunea pe dispozitiile art. 969, 1073, 1073, 1077 C.civ, art. 1270 şi art. 1528 N.C.civ.

În dovedire, reclamanta  a solicitat administrarea probei cu înscrisuri si interogatoriul paratei.

Pârâta a formulat intampinare, prin care a  invocat exceptia necompetentei materiale,  excepţia conexităţii, excepţia lipsei dovezii calităţii de reprezentant, excepţia lipsei calităţii procesual active a reclamantei, excepţia inadmisibilităţii cererii de chemare în judecată,  iar pe fondul cauzei  a solicitat respingerea ca neintemeiata a actiunii.

În drept, a invocat dispoz. Art. 148,196 şi 206 C.proc.civ., art. 969 C.civ, OUG 88/1997, Legea 137/2002.

La termenul din 28.02.2018 instanta a pus in discutie execptia necompetentei materiale  a instantei, exceptie pe care, in temeiul art 248 C.proc.civ o va analiza cu prioritate, retinand urmatoarele:

Prezenta acţiune are ca obiect principal obligarea paratei la încheierea unui contract de vânzare-cumpărare privitor la terenul în suprafaţă de 8900 mp pe care reclamanta îşi desfăşoară activitatea, cotă îndiviză din suprafaţa de 93627,39 mp situat în Ploieşti, str. ….. precum şi terenul aferent locaţiei din Piteşti, ….., obligaţie impusă de art. 7.2 lit g) din Contractul de vânzare-cumpărare acţiuni încheiat la data de 18.09.2003.

Se retine ca izvorul pretentiilor il constituie contractul  de vanzare cumparare acţiuni nr. A/588/18.09.2003 încheiat la data de 18.09.2003-contract de privatizare, incheiat in temeiul OUG 88/1997 si a Legii 137/2002, dispozitii legale pe care reclamantele si-au intemeiat de altfel actiunea.

Potrivit art 40 alin 1 din Legea 137/2002 , Cererile prin care se atacă o operaţiune sau un act prevăzut de prezenta lege, de Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 88/1997, aprobată prin Legea nr. 44/1998, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi de celelalte legi speciale din domeniul privatizării ori se valorifică un drept conferit de acestea sunt de competenţa secţiilor comerciale ale tribunalelor şi se judecă de urgenţă şi cu precădere, cu citarea părţilor. .

În consecinta, întrucât prezentul litigiu este de natura comerciala şi priveşte răspunderea contractuală a părţilor provenind din desfăşurarea procesului de privatizare al A, instanta apreciaza ca fiind întemeiata exceptia necompetentei materiale a Judecatoriei Sectorului 1 Bucuresti, urmand a o admite ca atare şi va declina competenta de solutionare a cererii in favoarea Tribunalului Bucuresti – Sectia a VI-a Civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂŞTE:

Admite exceptia necompetentei materiale invocată de pârât prin întâmpinare.

Declina competenta de solutionare a cauzei privind pe reclamanta A PRIN ADMINISTRATOR JUDICIAR cu sediul în ……. în contradictoriu cu pârâta  B cu sediul în sector 1, Bucureşti, …….., în favoarea Tribunalului Bucuresti-Sectia a VI-a Civilă.

Fără cale de atac.

Pronuntata in sedinta publica azi, xx.xx.2018