Plângere contravențională. Staționare neregulamentară

În fapt, prin procesul-verbal seria ..., nr. ... s-a reținut că la data de 24.05.2018, ora 10:15, pe str. Anastasie Panu, petentul a staționat neregulamentar cu auto marca Smart, cu nr. de înmatriculare ..., în zona de acțiune a indicatorului ”oprirea interzisă”, situat pe str. Anastasie Panu, calea de acces Tribunal, îngreunând traficul auto în zonă.

Astfel, în baza prevederilor art. 108 alin. 1 lit. b) pct. 7 şi art. 100 alin. 2 din OUG nr. 195/2002, petentului i s-a aplicat sancțiunea avertismentului şi 3 puncte de penalizare. Totodată, a fost dispusă măsura tehnico-administrativă a ridicării autoturismului cu  nr. ....

Potrivit menţiunilor din cuprinsul procesului-verbal de contravenţie seria .., nr. ..., acesta a fost semnat de petent, iar la rubrica obiecţiuni au fost consemnate următoarele: „Nu are.”

Prezenta plângere contravențională a fost formulată de petent la data de 11.06.2018, cu respectarea termenului legal de 15 zile de la data înmânării actului constatator, potrivit art. 31 alin. 1 din O.G. nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor (f. 8).

În drept, cererea petentului are natura unei plângeri contravenționale, astfel cum aceasta este reglementată de O.G. nr. 2/2001, instanţa fiind învestită cu exercitarea unui control sub aspectul legalității și temeiniciei procesului-verbal de constatare a contravenției contestat, precum și asupra modului de individualizare a sancțiunii aplicate, potrivit dispozițiilor art. 34 alin. 1 din O.G. nr. 2/2001.

Sub aspectul legalităţii procesului-verbal, din analiza cuprinsului acestuia rezultă că nu a fost întocmit cu respectarea dispoziţiilor art. 16 şi 17 din O.G. nr. 2/2001, în condiţiile în care fapta reţinută în sarcina petentului nu a fost descrisă suficient pentru a permite corecta încadrare juridică şi aplicarea sancţiunilor corespunzătoare, procesul-verbal contestat nefiind de natură a răspunde cerinţelor legale imperative din acest punct de vedere.

Întrucât procesul-verbal de contravenţie este unicul act constatator al săvârşirii unei contravenţii, acesta trebuie să conţină toate elementele pe baza cărora instanţa să poată cerceta dacă a fost comisă o faptă contravenţională şi dacă se poate angaja în concret răspunderea contravenţională a unei persoane, prin raportare la textele legale incriminatoare, nefiind permisă completarea acestuia cu acte extrinseci, precum înscrisuri sau precizări ulterioare din partea intimatei.

În acest sens, din interpretarea logico-gramaticală a dispoziţiilor art. 16 alin. (1) din OG nr. 2/2001, rezultă cerinţa ca agentul constatator să realizeze o descriere în concret a contravenţiei, cu specificarea acţiunii sau inacţiunii autorului şi a tuturor circumstanţelor de natură a imprima faptei acest caracter. Cerinţa este una imperativă întrucât raţiunea instituirii ei a fost aceea de a permite instanţei cercetarea legalităţii actului constatator, prin stabilirea faptelor materiale şi verificarea încadrării juridice pe care acestea au primit-o, dar şi a justeţei şi proporţionalităţii sancţiunii aplicate.

Deşi potrivit art. 17 din OG nr. 2/2001 doar lipsa menţiunii faptei săvârşite din cuprinsul procesului-verbal de constatare a contravenţiei atrage nulitatea absolută a procesului verbal, în lipsa descrierii în concret a faptei contravenţionale, procesul-verbal este lovit de nulitate relativă. Astfel, în lipsa descrierii acţiunii sau inacţiunii ilicite, instanţa nu va putea reţine dacă în realitate a fost săvârşită sau nu o faptă contravenţională, iar petentul nu va putea să infirme prin probe starea de fapt pe care nu o cunoaşte, fiind cauzată o vătămare care nu poate fi înlăturată decât prin anularea procesului-verbal, ca urmare a atingerii adusă prezumţiei de nevinovăţie a petentului.

În drept, sunt incidente dispoziţiile art. 143 din H.G. nr. 1391/2006 care prevăd că „Se interzice staţionarea voluntară a vehiculelor: a) în toate cazurile în care este interzisă oprirea voluntară.”, iar potrivit art. 142 lit. a din acelaşi act normativ „Se interzice oprirea voluntară a vehiculelor: a) în zona de acțiune a indicatorului ”Oprirea interzisă”.

Potrivit art. 63 alin. 1 din OUG nr. 195/2002 „(1) Se consideră oprire imobilizarea voluntară a unui vehicul pe drumul public, pe o durată de cel mult 5 minute. Peste această durată, imobilizarea se consideră staţionare.”

Din interpretarea sistematică a acestor dispoziţii rezultă că fapta de a imobiliza voluntar un autovehicul în zona de acțiune a indicatorului ”Oprirea interzisă”, pe o durată mai mare de 5 minute, reprezintă staţionare şi constituie contravenţie care se sancţionează cu amendă contravenţională din clasa a II-a de sancţiuni (4 sau 5 puncte-amendă) şi 3 puncte de penalizare.

Prin procesul-verbal de constatare a contravenţiei contestat s-a reţinut în sarcina petentului faptul că acesta a staționat neregulamentar autoturismul marca Smart cu numărul de înmatriculare ...,  în zona de acțiune a indicatorului ”Oprirea interzisă”, situat pe str. Anastasie Panu, calea de acces Tribunal, fără a fi indicat însă intervalul de timp în care a avut loc staționarea, pentru a permite instanței efectuarea unui control privitor la întrunirea elementelor de tipicitate ale contravenției reținută în sarcina petentului.

Faţă de aceste aspecte, întrucât descrierea insuficientă a faptei creează o vătămare persoanei sancţionate contravenţional, raportat la împrejurarea că instanţa nu poate analiza în ce măsură acţiunile ilicite puteau fi circumscrise textului de lege în baza căruia petentul a fost sancţionat contravenţional, procesul verbal de contravenţie contestat nu răspunde cerinţelor legale imperative.

Chiar şi în situaţia în care s-ar reţine că nu a fost produsă nici o vătămare petentului prin modul în care a fost întocmit procesul verbal contestat în cauză, instanţa constată că acesta nu îndeplineşte nici cerinţa temeiniciei.

Astfel, sub aspectul temeiniciei procesului-verbal, deşi O.G. nr. 2/2001 nu cuprinde dispoziţii exprese cu privire la forţa probantă a actului de constatare a contravenţiei, din economia textului art. 34 rezultă că procesul-verbal contravenţional face dovada situaţiei de fapt şi a încadrării în drept până la proba contrară, legea instituind o prezumţie relativă de veridicitate cu privire la împrejurările reţinute de agentul constatator.

Deşi dispoziţiile art. 47 ale O.G. nr. 2/2001 plasează domeniul contravențional în sfera extra-penală, în jurisprudenţa sa privitoare la art. 6 din Convenţie, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a dezvoltat conceptul autonom de „acuzaţie în materie penală” care califică acest domeniu, prin prisma aplicabilităţii generale a normei legale ce instituie sancţiunea contravenţională, a naturii, respectiv a gravității sancţiunii, drept materie penală (CEDO, Cauza Ioan Pop împotriva României, par. 22). Ca o consecinţă a acestei calificări, în aplicarea reglementărilor din domeniul contravenţional, independent de caracterul atribuit potrivit dreptului intern, este necesară asigurarea respectării garanţiilor prevăzute în art. 6 CEDO specifice materiei penale a drepturilor omului, între care, respectarea prezumţiei de nevinovăţie.

Cu toate acestea, prezumţia de nevinovăţie şi obligaţia acuzării de a dovedi faptele ce se pretind a fi săvârşite nu au caracter absolut, având în vedere că existenţa prezumţiilor bazate pe fapte sau legi operează în toate sistemele de drept și, în principiu, convenția nu se opune acestora, însă în materie penală obligă statele contractante să nu depășească un anumit prag. Astfel, se impune în special statelor obligația să încadreze aceste prezumții între niște limite rezonabile, ținând cont de gravitatea faptelor și protejând dreptul la apărare (CEDO, cauza Nicoleta Gheorghe împotriva României, 3 aprilie 2012, par. 30).

În prezenta cauză, instanţa apreciază că sancțiunile aplicate petentului sunt suficient de grave pentru a determina instanţa să concluzioneze în sensul că faţă de acesta a fost formulată o acuzaţie în materie penală în sensul dat acestei sintagme de jurisprudenţa CEDO.

Potrivit dispoziţiilor art. 31-36 din O.G. nr. 2/2001, persoana sancţionată are dreptul la un proces echitabil în cadrul căruia să utilizeze orice mijloc de probă şi să invoce orice argumente pentru dovedirea împrejurării că situaţia de fapt din procesul verbal nu corespunde modului de desfăşurare al evenimentelor, iar sarcina instanţei de judecată este de a respecta limita proporţionalităţii între scopul urmărit de autorităţile statului de a nu rămâne nesancţionate acţiunile antisociale prin impunerea unor condiţii imposibil de îndeplinit şi respectarea dreptului la apărare al persoanei sancţionate contravenţional (cauza Anghel c. României, hotărârea din 4 octombrie 2007).

Având în vedere aceste aspecte, dar și faptul că procesul-verbal de contravenţie întocmit de agentul constatator învestit cu autoritatea statului, pe baza constatărilor efectuate „ex propriis sensibus”, constituie un act administrativ şi beneficiază de prezumţia relativă de legalitate şi veridicitate, instanța reține că sarcina de a proba o altă situaţie de fapt decât cea constatată personal de către un agent al puterii publice revine petentului, potrivit art. 249 C.proc.civ.

În cauză, deși în cuprinsul procesului verbal de contravenție s-a reținut faptul că petentul a staționat neregulamentar cu autoturismul marca Smart cu numărul de înmatriculare ...,  în zona de acțiune a indicatorului ”Oprirea interzisă”, situat pe str. Anastasie Panu, calea de acces Tribunal, din probatoriul administrat în cauză, nu s-a confirmat veridicitatea și temeinicia acestor susțineri.

Astfel, reține instanța că potrivit certificatului de înmatriculare depus la dosar de petent (f. 24), rezultă faptul că autoturismul marca Smart, având numărul de înmatriculare ..., aparține martorei BA, aspect confirmat de către aceasta cu ocazia audierii în fața instanței. Totodată, potrivit declarației martorei, în ziua constatării faptei contravenționale aceasta nu a încredințat petentului autoturismul cu numărul ....

Față de aceste împrejurări, în cauză nu se poate reține faptul că petentul se face vinovat de comiterea faptei contravenționale astfel cum a fost reținută în sarcina sa,  întrucât acesta nu este persoana care a staționat neregulamentar cu autoturismul marca Smart, având nr. de înmatriculare ....

Pe de altă parte, deşi potrivit declarației martorei BA, cele două autovehicule au fost ridicate în aceeași zi, fiind inversate în cuprinsul proceselor verbale întocmite numerele de înmatriculare și marca autoturismelor, iar din planșele depuse la dosar de intimată (f. 17), se observă faptul că autoturismul marca Toyota, având numărul de înmatriculare ..., ce aparține petentului potrivit susținerilor sale, era oprit în data de 24.05.2018, ora 09:13, pe str. Anastasie Panu, zona de acces Judecătorie, instanţa nu se poate comporta ca un organ constatator, neavând competenţa de a reţine în sarcina petentului săvârşirea unei contravenţii similare cu cea reținută în procesul verbal contestat, sau a unei contravenții mai uşoare, cu aplicarea sancţiunii corespunzătoare acesteia.

Faţă de toate aceste considerente, instanța apreciază că procesul-verbal de contravenţie  este nelegal și netemeinic, motiv pentru care în baza dispoziţiilor art. 34 alin.1 din OG 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor, va admite plângerea formulată de petent şi va anula procesul-verbal de contravenţie seria ISC, nr. 093183/24.05.2018, încheiat de intimată, fapt ce va avea drept consecinţă înlăturarea sancţiunii avertismentului și a sancțiunii complementare a aplicării a 3 puncte de penalizare.

În ceea ce priveşte solicitarea petentului, ca subsecvent anulării procesului verbal contestat, să fie dispusă repunerea părților în situația anterioară, prin anularea dispoziției de ridicare a autovehiculului și restituirea sumei de 430 lei achitată cu titlu de taxă de eliberare a autovehiculului, instanța reține că acest demers este inadmisibil pe calea plângerii contravenționale.

Astfel, măsura ridicării autoturismului nu reprezintă o sancțiune complementară cu privire la care instanța are competența de a se pronunța, în raport de legalitatea și proporționalitatea sa, ci reprezintă o măsură tehnico-administrativă, respectiv o consecință a unei sancțiuni principale sau complementare, fiind o a treia categorie de măsuri de sancționare aplicate petentului. Fiind o măsură cu caracter administrativ, împotriva acesteia nu se poate formula plângere contravențională, calea de atac fiind cea a formulării unei contestații la instanța de contencios administrativ.

În altă ordine de idei, chiar și în ipoteza în care s-ar admite faptul că instanța învestită cu soluționarea plângerii contravenționale este chemată să se pronunțe cu privire la măsura ridicării autoturismului, ca urmare a sancționării petentului pentru nerespectarea dispozițiilor în materie de oprire și staționare a autovehiculelor, acesta nu a înțeles să se judece în contradictoriu  cu instituția care a încasat suma achitată cu titlu de taxă de ridicare, nu a făcut dovada achitării acestei taxe și nici nu a justificat interesul său în anularea dispoziției de ridicare a autoturismului cu numărul de înmatriculare ..., astfel cum a fost aplicată prin procesul verbal contestat, în condițiile în care nu este proprietarul acestuia.

În ceea ce priveşte cererea petentului de obligare a intimatului la plata cheltuielilor de judecată, potrivit prevederilor art. 453 alin. (1) C. proc. civ., partea care pierde procesul va fi obligată, la cererea părții care a câștigat, să îi plătească acesteia cheltuielile efectuate în cauza dedusă judecății. Având în vedere că instanța urmează să admită plângerea contravenţională formulată de către petent, precum și faptul că s-a făcut dovada achitării sumei de 20 de lei, cu titlu de taxă judiciară de timbru (chitanţă fila 7) potrivit dispozițiilor art. 452 C.proc.civ., instanța va obliga intimatul la plata către petent a acestei sume.

Domenii speta

Spete similare