Măsura anulării dreptului de port armă şi folosire a armelor letale atunci când posesorul armei prevăzută pericol pentru ordinea publică.

Noţiunea de „pericol pentru ordinea publică” nu este limitată la noţiunea din Codul penal, ci are un sens mai larg.

Măsura anulării dreptului de port armă şi folosire a armelor letale dispusă când doritorul sau posesorul armei prezintă pericol pentru ordinea publică. Prin folosirea sintagmei „pericol pentru ordinea publică” legiuitorul nu se referă exclusiv la pericolul social al unei fapte de natură penală, în sensul definit de dispoziţiile Codului penal, ci are în vedere un sens mai larg al acestei noţiuni.

Prin sentinţa civilă nr. 723/12.06.2014 Tribunalul Covasna a respins ca nefondată acţiunea formulată de reclamantul S.E jr. împotriva Inspectoratului Judeţean de Poliţie C, având ca obiect anularea în tot a dispoziţiei de anulare a dreptului de folosire a armelor letale nr. 122392/22.11.2013,  obligarea pârâtei la restituirea armei şi muniţiei ridicate nelegal şi la plata sumei de 100.000 lei cu penalităţi pe fiecare zi de întârziere.

A respins cererea reclamantului de obligare a pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.

Din actele şi lucrările dosarului prima instanţă a reţinut următoarele:

La data de 22.11.2013 un angajat din cadrul Serviciului Arme, Exploziv, Substanţe Periculoase a întocmit Raportul înregistrat cu nr. 122391/22.11.2013 prin care a propus anularea dreptului de port şi folosire a armelor letale acordat numitului S.E. deoarece acesta ,,se află în situaţia prevăzută de art. 45 alin. 1 lit. b din Legea  nr. 295/2004 republicată., coroborat cu art. 14 alin. 1 lit. f”. (filele  34, 35)

S-a arătat că, potrivit datelor existente în evidenţele A.E.S.P., reclamantul este posesorul permisului de armă seria B nr. 026576 eliberat de I.P.J. C.  la data de 05.11.2012, în baza căruia este autorizat să poarte şi să folosească 3 arme letale cu destinaţia vânătoare. De asemenea la data de 29.04.2013 susnumitul a fost autorizat să mai procure o armă letală, de vânătoare cu alice conform autorizaţiei nr. 120415, autorizaţie care se află în prezent în posesia acestuia.

Din cuprinsul rezoluţiei parchetului emisă în dosarul nr. 3140/P2013, rezultă că la data de 20.11.2013 numitul S.E. împreună cu tatăl şi unchiul său au lovit pe numiţii T.M. şi C. I., agenţi de poliţie în cadrul Postului de Poliţie B., aflaţi în exercitarea atribuţiilor de serviciu şi în legătură cu acesta, pe raza comunei B..

Raportul a fost aprobat de Şeful Serviciului AESP şi Şeful Inspectoratului şi în consecinţă reclamantul a fost încunoştinţat prin adresa nr. 122392/22.11.2013 că, în conformitate cu prevederile art. 45 alin. l lit. b din Legea nr. 295/2004 - privind regimul armelor şi muniţiilor, republicată,  s-a dispus măsura de anulare a dreptului de port şi folosire a armelor letale pe care le deţine.

S-a menţionat în adresă că această măsură a fost dispusă întrucât împotriva sa s-a început urmărirea penală în dosarul penal cu nr. 3140/P/2013, supravegheat de Parchetul de pe lângă Judecătoria Sf. Gheorghe, pentru săvârşirea infracţiunii prevăzută şi pedepsită de art. 239 alin. 2 şi 5 Cod penal.

Totodată i s-a adus la cunoştinţă că în conformitate cu prevederile art. 46 din Legea nr. 295/2004 republicată, este obligat ca în termen de 10 zile de la data luării la cunoştinţă a măsurii anulării dreptului de port şi folosire al armelor letale, să depună armele şi muniţia deţinută la un armurier autorizat şi să predea permisul de armă împreună cu xerocopia bonului de consignaţie la Serviciul arme, explozivi şi substanţe periculoase din cadrul I.P.J. C.. (f.33).

Reclamantul a formulat la data de 11.12.2013 plângere prealabilă împotriva Dispoziţiei de anulare a dreptului de port şi folosire al armelor şi muniţiilor letale emisă de către Inspectoratul Judeţean de Politie C., dar aceasta a fost respinsă cu motivarea că împotriva sa a fost începută urmărirea penală în dosarul penal nr. 3140/P/2013, pentru săvârşirea infracţiunii prevăzută şi pedepsită de art. 239 alin. 2 şi 5 Cod penal.

S-a menţionat că această măsură a fost întemeiată pe rezultatul verificărilor efectuate de către Inspectoratul de Poliţie al Judeţului C. – Serviciul arme, explozivi şi substanţe periculoase, din care reiese faptul că reclamantul nu mai îndeplineşte condiţia prevăzută la art. 14 alin. 1, lit. f din Legea nr. 295/2004, republicată, privind regimul armelor şi al muniţiilor, respectiv aceea de a nu prezenta pericol pentru ordinea publică, siguranţa naţională, viaţa şi integritatea corporală a persoanelor, conform datelor şi informaţiilor existente la organele de poliţie. (f.9)

Instanţa a reţinut şi că prin Ordonanţa din data de 22.11.2013 a Parchetului de pe lângă Judecătoria Sf. Gheorghe a fost pusă în mişcare acţiunea penală faţă de învinuitul S.E. pentru săvârşirea infracţiunii de ultraj prevăzută de art. 239 alin. 2 şi 5 Cod penal, cu aplicarea art. 75 alin 1 lit. a Cod penal faţă de fiecare faptă şi cu aplicarea art. 33 lit. a Cod penal, faptele constând în aceea că ,,la data de 20.11.2013, în jurul orei 19,15, învinuiţii S.I., S.E. zis „B.” însoţiţi de fiul ultimului, S.E. jr., împreună şi acţionând concertat, au lovit pe părţile vătămate T.M., agent şef adjunct de poliţie şi C.I., agent de poliţie, ambii din cadrul Postului de Poliţie B., judeţul C., aflaţi în exercitarea atribuţiilor de serviciu şi în legătură cu acestea, în timp ce se aflau în localitatea B., la Postul de Poliţie din localitate”.(fila 80)

Din încheierea nr. 14/R/26.11.2013 a Tribunalului Covasna instanţa a reţinut că s-a revocat măsura arestării preventive dispusă faţă de reclamant (fila 99).

Din cele arătate anterior rezultă că partea reclamantă a fost implicată într-un incident desfăşurat la sediul postului de Poliţie B., unde a pătruns însoţit de două rude şi unde ,,în mod plauzibil au avut loc contacte fizice” între acesta şi anumiţi poliţişti.

Chiar dacă reclamantul ar fi pătruns în incinta postului de poliţie pentru a-şi apăra tatăl şi de a se opune ca acesta să fie dus cu forţa în incinta sediului de poliţie, se pune problema în speţă dacă aceste împrejurări pot forma convingerea că reclamantul prezintă pericol pentru ordinea publică, viaţa şi integritatea corporală a persoanelor şi dacă aceste împrejurări rezultă din datele şi informaţiile existente primite de I.P.J.

Această analiză se impune deoarece prin Dispoziţia contestată s-a indicat drept temei de drept al anulării dreptului de folosire a armelor letale prescripţia prevăzută de art. 14 alin. 1 lit. f din Legea nr. 295/2004 potrivit cărora ,,Autorizaţia de procurare a armelor letale se acordă persoanelor prevăzute la art. 13 alin. (2) - (5), dacă îndeplinesc, cumulativ, următoarele condiţii:…  f) nu prezintă pericol pentru ordinea publică, siguranţa naţională, viaţa şi integritatea corporală a persoanelor, conform datelor şi informaţiilor existente la organele competente;… Anularea dreptului de port şi folosire a armelor letale se dispune de către organele competente dacă titularul dreptului se află în una dintre următoarele situaţii:… b) nu mai îndeplineşte vreuna dintre condiţiile prevăzute la art. 14 alin. (1) lit. b), c), e) şi f)”.

Din aceste prevederi legale rezultă că dreptul de a deţine arme nu este un drept absolut, astfel că legiuitorul este pe deplin competent să stabilească condiţiile exercitării atributelor acestuia, în aşa fel încât să nu vină în conflict cu interesele generale sau cu interesele particulare legitime ale altor subiecte de drept, instituind astfel nişte limitări rezonabile.

De asemenea, tot din analiza acestor prevederi legale rezultă că pericolul pe care l-ar reprezenta partea reclamantă pentru ordinea publică, pentru siguranţa naţională, viaţa şi integritatea corporală a persoanelor nu trebuie să rezulte numai dintr-o hotărâre judecătorească prin care a fost condamnat reclamantul ci din orice date aflate în evidenţa ,,organelor competente”, deci abilitate de lege să deţină date cu privire la conduita unei persoane în societate şi chiar în familie.

Aşadar, când legiuitorul a folosit sintagma ,,pericol pentru ordinea publică, siguranţa naţională, viaţa şi integritatea corporală a persoanelor” nu s-a referit doar la pericolul social al unei fapte de natură penală, în sensul în care acesta este definit de Codul penal, ci în sens mai larg, astfel fiind îndreptăţit legiuitorul să instituie măsuri de ocrotire a interesului general al societăţii constând în anularea dreptului de deţinere a armei în orice situaţie în care organele în drept (respectiv în situaţia de faţă I.P.J. C.) ar constata că există un asemenea pericol.

Dreptul de port şi folosire a unei arme nu se poate acorda cu largheţe, mai ales dacă este vorba despre arme letale, precum situaţia din speţă.

Este necesar să se stabilească, pe baza unor verificări amănunţite efectuate de persoane abilitate, dacă deţinătorul armei letale prezintă un pericol pentru ordinea publică sau dacă la nivelul structurilor de Poliţie există date şi informaţii despre această persoană care să determine anularea actului prin care s-a acordat dreptul de port şi folosire a armei. Un posesor al unei arme letale trebuie să fie aşadar o persoană echilibrată, care să ştie şi să-şi poată stăpâni sentimentele de ură, frustrare, impulsurile spre violenţă, astfel încât, atunci când este pus într-o situaţie critică, chiar şi provocat fiind, să nu recurgă la violenţă ci să-şi înfrâneze acest impuls, acţionând paşnic, echilibrat, calm şi lucid.

Nu sunt deloc de dorit situaţii în care posesorul unei asemenea arme îşi poate pierde controlul şi sunt cazuri, şi nu puţine, când comportamentul persoanelor în societate a determinat refuzul autorizării sau retragerea acesteia. Un comportament violent, agresiv, constatat ca urmare a unor investigaţii – indiferent dacă sunt de natură penală, contravenţională sau civilă - conduce în mod firesc la anularea autorizării.

Prin pericol pentru ordinea publică al unor acte de conduită se înţelege particularitatea acestora de a aduce atingere unor valori sociale de un anumit interes pentru societate. Pericolul constituie astfel o trăsătură esenţială şi comună a tuturor faptelor prin care se încalcă ordinea de drept. Incriminarea prin lege a unor categorii de fapte nu este decât consacrarea legală a existenţei unui grad mai ridicat de pericol pentru faptele ocrotite de legea penală, dar acesta nu înseamnă că o persoană poate fi posesorul unei arme letale dacă săvârşeşte o faptă cu un grad mai mic de pericol, faptă îndreptată nu împotriva patrimoniului ci, în speţă, împotriva altor persoane (de natură a tulbura desfăşurarea normală a relaţiilor statornice între membrii societăţii, provocând cel puţin nemulţumire, chiar teamă, îngrijorare pentru ceea ce s-a săvârşit şi s-ar mai putea comite, dacă nu prin încălcarea legii penale cel puţin prin abaterea de la regulile de convieţuire civilizată).

Ori, în speţă, s-a dovedit că reclamantul s-a implicat într-un incident în care s-a folosit violenţa fizică (nu are relevanţă intensitatea actelor de violenţă deoarece, aşa cum s-a arătat anterior, posesorul unei arme letale ar trebui să fie o persoană care evită să fie implicată în orice fel de eveniment în care s-ar pune problema de folosire a forţei sub orice formă, fizică sau verbală deoarece şi folosirea unui limbaj necivilizat denotă pierderea autocontrolului).

Este evident că reclamantul beneficiază de prezumţia de nevinovăţie şi în acest sens, Constituţia României, în art.23 alin.11 stipulează că ,,până la rămânerea definitivă a hotărârii judecătoreşti de condamnare, persoana este considerată nevinovată."

Nu s-a stabilit încă vinovăţia reclamantului din punct de vedere penal dar, văzând sensul prevăzut art. 14 lit. f din Legea nr. 295/2004 instanţa a constatat că partea pârâtă a apreciat corect că reclamantul prezintă pericol pentru ordinea publică, pentru viaţa şi integritatea corporală a persoanelor deoarece din datele pe care le avea, şi anume din Ordonanţa Parchetului de pe lângă Judecătoria Sf. Gheorghe din data de 22.11.2013 a rezultat că la data de 20.11.2013 acesta a fost implicat într-un incident în care s-a folosit violenţa (neavând importanţă intensitatea acesteia). Fapta reclamantului de a pătrunde în incinta unui post de poliţie şi de a avea un conflict cu poliţiştii, chiar şi în scopul apărării tatălui său, are un anumit grad de pericol pentru ordinea publică, nefiind o faptă lipsită de importanţă.

Înscrisurile depuse în probaţiune de părţi şi declaraţia martorului V.S. creează instanţei convingerea că într-adevăr reclamantul prezintă pericol pentru ordinea publică şi siguranţa persoanelor, aşa încât măsura anulării dreptului de port şi folosire a armelor şi muniţiilor letale este legală, este pe deplin justificată, nemaifiind întrunite condiţiile prevăzute de art. 14 alin. 1 lit. f din Legea nr. 295/2004.

Pentru considerentele arătate anterior şi prin prisma dispoziţiilor legale mai sus invocate precum şi a dispoziţiilor art.41 din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene (2000/C364/01) adoptată la 07.12.2000 coroborat cu dispoziţiile Recomandării CM/Rec (2007)7 a Consiliului Miniştrilor din statele membre a Consiliului Europei din 20 iunie 2007, Tribunalul  a constatat că, măsura dispusă prin dispoziţia a cărei anulare se solicită este justificată pe baza unor acte de cercetare ale autorităţilor competente, care relevă starea de conflict în care este implicat reclamatul cu anumiţi poliţişti din comuna B., astfel că în lipsă de dovezi contrarii, nu se justifică anularea dispoziţiei contestate, pentru argumentele invocate de titularul permisului de port armă.

Pentru toate aceste considerente de fapt şi de drept Tribunalul a constatat că dispoziţia atacată este legală şi temeinică şi nu sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 8 alin. 1 din Legea nr. 554/2004, pentru admiterea acţiunii, sens în care prezenta acţiune a fost respinsă integral ca nefondată; respingându-se ca neîntemeiată şi cererea subsidiară de obligare a pârâtei la restituirea armei, plata daunelor morale dar şi de obligare a acesteia la plata cheltuielilor de judecată, în temeiul art. 453 Cod procedură civilă.

Împotriva acestei soluţii reclamantul, prevalându-se de prerogativa conferită prin dispoziţiile art. 20 din Legea nr. 554/2004, înlăuntrul termenului legal şi prin apărătorului său ales a declarat recurs, criticând-o sub aspectul nelegalităţii şi al netemeiniciei ei, cerând urmare a reaprecierii probatoriului administrat în cauză pronunţarea unei soluţii favorabile lui, precizând că instanţa penală la momentul punerii sale în libertate a apreciat că nu prezintă pericol pentru ordinea publică, pentru siguranţa naţională. Prin urmare, prima instanţă a pronunţat o soluţie incorectă, în contradicţie cu cele statuate de instanţa penală, câtă vreme există o hotărâre judecătorească intrată în puterea lucrului judecat care atestă că reclamantul nu prezintă pericol pentru ordinea publică, iar din depoziţiile martorilor rezultă că nu este cunoscut ca fiind o persoană agresivă ori periculoasă. Se susţine că judecătorul fondului a tratat unilateral cauza, aspect care este cel puţin criticabil, cu atât mai mult cu cât instanţa penală a concluzionat că starea de fapt descrisă în plângerea penală este confuză şi contradictorie. În opinia recurentului nu există nici o probă sau dovadă concretă din care să rezulte că reclamantul ar prezenta pericol pentru ordinea publică, pentru viaţa şi integritatea persoanei, pentru siguranţa naţională. Totodată, afirmă că faptul că s-a început urmărirea penală împotriva sa nu constituie un fundament legal pentru a se menţine dispoziţia atacată.

Curtea, raportând sentinţa atacată la probatoriul administrat în cauză, la dispoziţiile legale incidente şi la motivele expuse în declaraţia de recurs a reţinut că potrivit dispoziţiilor art. 14 alin. 1 lit. f din Legea nr. 295/2004 privind regimul armelor şi muniţiilor republicată, autorizaţia de procurare a armelor letale se acordă persoanelor prevăzute la art. 13 alin. (2) - (5), dacă îndeplinesc, cumulativ, mai multe condiţii printre care şi cea de a nu prezenta pericol pentru ordinea publică, siguranţa naţională, viaţa şi integritatea corporală a persoanelor, conform datelor şi informaţiilor existente la organele competente. Asigurarea ordinii publice reprezintă o cerinţă esenţială a stabilităţii interne care garantează asigurarea condiţiilor corespunzătoare edificării unui stat de drept. Cu alte cuvinte, asigurarea ordinii publice reprezintă o necesitate socială, realizată prin activităţi specifice de organe speciale –forţele de ordine publică, ce reprezintă autorităţi deţinând competenţe şi atribuţii în materie de ordine publică şi cărora, prin lege şi prin alte acte normative, li se conferă sarcini în exercitarea dreptului de poliţie a statului. În sens larg, ordinea publică este conceptul cu sfera de cuprindere cea mai largă, incluzând ordinea juridică, începând cu cea constituţională, alături de ordinea politică, economică, ordinea publică implicând atât cadrul de manifestare - legea -, cât şi mijloacele concrete de menţinere a sa, instituţiile şi mijloacele concrete de aducere la îndeplinire. În legislaţia internă şi internaţională, între noţiunile de democraţie, drepturile omului, ordinea publică şi statul de drept, există un raport de interdependenţă în sensul că nu există democraţie fără garantarea drepturilor omului, iar acestea nu se pot realiza decât într-un cadru organizat, într-un climat sigur de ordine socială. Prin  urmare, menţinerea ordinii publice reprezintă ansamblul măsurilor, activităţilor şi acţiunilor organizate si desfăşurate cotidian de către forţele de ordine publică, pentru funcţionarea normală a instituţiilor statului, protejarea şi respectarea drepturilor fundamentale ale cetăţenilor, a normelor de conduită civică, a regulilor de convieţuire socială, a avutului public şi privat, a celorlalte valori supreme. Scopul ordinii publice nu este asigurarea liniştii publice, ci a condiţiilor care să crească eficienţa angajamentului public, a efortului public, precum şi responsabilitatea factorilor de decizie şi a fiecărui om în parte faţă de calitatea condiţiei umane. Ordinea publică este o construcţie dinamică, după o arhitectură complicată, la care participă, deopotrivă, toate componentele sistemului şi procesului, şi nu doar cei ce-şi asumă sau cred că li se cuvine privilegiul şi condiţia benefică a conducerii altora. În domeniul dreptului penal, într-adevăr pericolul se stabileşte în raport de conţinutul concret al infracţiunii ţinându-se cont de importanţa concretă a atingerii valorilor ocrotite de lege, modul şi mijloacele de săvârşire a faptei, de scopul urmărit, de împrejurările în care fapta a fost comisă, de urmarea produsă sau care s-ar fi putut produce, precum şi de persoana şi conduita făptuitorului. Dar, pericolul pentru ordinea publică nu se identifică cu pericolul social al faptei pentru care un inculpat este cercetat. Din aceste considerente instanţa nu poate reţine susţinerile recurentului legate de posibila autoritate de lucru judecat a hotărârii instanţei penale pronunţată în ceea ce-l priveşte în materia dispunerii unei măsuri preventive.

Aşadar, prin folosirea sintagmei „pericol pentru ordinea publică” legiuitorul nu se referă exclusiv la pericolul social al unei fapte de natură penală, în sensul definit de dispoziţiile Codului penal, ci are în vedere un sens mai larg al acestei noţiuni. Ordinea publică înseamnă, între altele, climatul social firesc, optim, care se asigură printr-un ansamblu de norme şi măsuri şi care se traduce prin funcţionarea normală a instituţiilor statului, menţinerea liniştii cetăţenilor şi respectarea drepturilor acestora. Ca atare, dreptul de port armă şi folosire a unei arme nu se poate acorda cu lejeritate, fiind necesar a se stabili dacă doritorul sau posesorul armei prezintă pericol pentru ordinea publică, impunându-se ca un deţinător al unei arme letale să fie o persoană echilibrată, care să-şi poată stăpâni frustrările şi impulsurile spre violenţă, încât în ipoteza în care este pus în faţa unei situaţii limită chiar şi provocat fiind să nu recurgă la violenţă ci să-şi înfrâneze acest impuls. Or, recurentul a avut un astfel de comportament violent, folosind şi un limbaj neadecvat, chiar dacă nu de natură penală, abătându-se de la normele de convieţuire umană, participând la un incident în care s-a recurs la violenţă faţă de anumiţi poliţişti în incinta unui post de poliţie.  Prin urmare, s-a dovedit că reclamantul şi-a pierdut autocontrolul în disputa cu poliţiştii implicaţi, într-un spaţiu public, iar faptul că ar mai deţine şi o armă letală sporeşte gradul de pericol pentru valorile ocrotite de legiuitor, cum corect a reţinut prima instanţă.  Fapta sa nu numai că a tulburat ordinea juridică, dar şi mediul social ocrotit în valorile sale fundamentale, considerent faţă de care şi faptul deţinerii în continuare a unei arme şi muniţii letale creează o stare de primejdie pentru raporturile sociale.

Măsura anulării dreptului de port armă şi folosire a armelor letale nu a fost dispusă de un organ necompetent sau în mod arbitrar ci motivat, în baza unor dispoziţii legale în vigoare şi nu abrogate sau neconstituţionale,  în baza unui raport cu o astfel de propunere  întocmit în prealabil de către Serviciul arme, explozivi, substanţe periculoase din cadrul I.P.J. C., a rezoluţiei procurorului de începere a urmăriri penale sub aspectul comiterii unei infracţiuni. Prin urmare, se pune problema unui act emis în forma scrisă şi cu procedura prevăzută de lege, conform din punct de vedere al conţinutului  cu dispoziţiile legale în vigoare, întemeiat juridic, al cărui semnatar nu a interpretat greşit dispoziţiile legale enumerate în preambulul său, după cum nu a aplicat o altă dispoziţie decât cea care trebuia aplicată raportului social cu care a fost investit.

Dreptul de a deţine arme nu este un drept absolut, astfel că legiuitorul este pe deplin competent să stabilească condiţiile exercitării atributelor acestuia, în aşa fel încât să nu vină în coliziune cu interesele generale sau cu interesele particulare legitime ale altor subiecte de drept, instituind astfel nişte limitări rezonabile. Măsura dispusă prin dispoziţia a cărei anulare se solicită este justificată pe baza unor acte de cercetare ale autorităţilor competente, care relevă starea de conflict în care este implicat reclamatul cu reprezentanţi ai poliţiei locale, astfel că în lipsă de dovezi contrarii, nu se justifică anularea dispoziţiei contestate, pentru argumentele invocate de titularul permisului de port armă. Modificarea situaţiei solicitantului, în considerarea căreia i-a fost acordată iniţial autorizaţia de deţinere a armei, atrage, în mod simetric şi rezonabil, retragerea respectivei autorizaţii ce are caracterul unei măsuri de siguranţă, impusă de imperativele protecţiei interesului general al societăţii.

Faţă de considerentele sus expuse, Curtea, reţine că refuzul intimatei de a-i soluţiona favorabil cererea recurentului este întemeiat, autoritatea implicată în exercitarea dreptului de apreciere respectând dispoziţiile din actul normativ ce reglementează dreptul de folosire a armelor letale. Prin urmare, făcând aplicaţiunea dispoziţiilor art. 496 din Noul Cod de procedură civilă Curtea respinge ca nefondat recursul dedus judecăţii, menţinând ca legală şi temeinică soluţia atacată, inclusiv în ceea ce priveşte şi cererile formulate în subsidiar de obligare a intimatei la restituirea armei, plata daunelor morale şi a cheltuielilor de judecată aferente judecării recursului.

Domenii speta

Spete similare