Acţiune în constatare că munca prestată se încadrează în grupa a II-a de muncă. Lipsa unei asemenea menţiuni în carnetul de muncă şi în actele normative. Nelegalitatea cererii.

Sentinţă civilă 68 din 01.02.2017


Prin acţiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Teleorman la data de XXXXX, sub nr. XXXXX, reclamantul XXXXX a solicitat instanţei, în contradictoriu cu pârâta ANIF – Agenţia Naţională de Îmbunătăţiri Funciare – Filiala Teritorială de Îmbunătăţiri Funciare XXXXX, obligarea pârâtei la încadrarea acestuia în grupa a II – a de muncă pentru perioadele 20.08.1978 – 15.09.1979, respectiv 06.04.1983 – 01.06.1994, la eliberarea unei adeverinţe în acest sens, precum şi la efectuarea tuturor înscrisurilor ce se impun.

În motivarea acţiunii, reclamantul a arătat, în esenţă, că în perioadele 20.08.1978 – 15.09.1979, respectiv 06.04.1983 – 01.06.1994 a fost salariatul ANIF – Agenţia Naţională de Îmbunătăţiri Funciare – Filiala Teritorială de Îmbunătăţiri Funciare XXXXX (fosta S.C. XXXXX S.A. XXXXX), în funcţiile de electromecanic şi subinginer, desfăşurând activitate în condiţii grele, de suprasolicitare fizică şi psihică.

Reclamantul a menţionat că pârâta a invocat motive financiare pentru neefectuarea procedurilor ce se impuneau pentru încadrarea personalului în grupa a II – a de muncă.

Reclamantul a mai arătat că s-a adresat pârâtei în nenumărate rânduri pentru încadrarea în grupa a II –a de muncă, însă răspunsul a fost mereu acelaşi, lipsa de bani, sindicatul refuzând să se implice în această acţiune.

Reclamantul şi-a întemeiat cererea pe dispoziţiile anexei 2 la Ordinul nr. 50/1990 şi Legii nr. 263/2010, cu modificările şi completările ulterioare, în dovedirea acesteia înţelegând să se folosească de proba cu înscrisuri şi expertiză tehnică de specialitate.

Reclamantul a depus la dosarul cauzei mai multe înscrisuri, în copii certificate pentru conformitate cu originalul.

La data de 05.12.2016, prin intermediul serviciului registratură, pârâta ANIF – Agenţia Naţională de Îmbunătăţiri Funciare – Filiala Teritorială de Îmbunătăţiri Funciare XXXXX a depus la dosarul cauzei întâmpinare prin care a invocat excepţia lipsei calităţii procesuale pasive, susţinând că este o instituţie publică cu personalitate juridică înfiinţată prin reorganizarea Administraţiei Naţionale a Îmbunătăţirilor Funciare, conform O.U.G. nr. nr. 82/2011  şi a preluat patrimoniul acesteia (fosta S.C.E.L.I.F., fosta I.E.E.L.I.F., fosta I.E.L.I.F.).

Pârâta a precizat că reclamantul XXXXX a fost salariatul S.C.E.L.I.F., respectiv I.E.E.L.I.F. XXXXX, aceasta nemaiavând temei legal pentru a nominaliza noi persoane ori pentru a încadra activităţi desfăşurate anterior datei de 01.04.2001 în grupe superioare de muncă, ci doar pentru a atesta un fapt consumat anterior datei menţionate, prin adeverinţe eliberate conform Ordinului MMFES nr. 590/2008 ori prin înscrierea în carnetul de muncă conform Decretului nr. 92/1976, numai în baza documentelor verificabile aflate în evidenţa Agenţiei, care este deţinătorul arhivei.

Pe fondul cauzei, pârâta a solicitat respingerea acţiunii, ca neîntemeiată.

În cauză s-a depus şi răspuns la întâmpinare.

În temeiul art. 248 din Codul de procedură civilă, instanţa se va pronunţa mai întâi asupra excepţiilor de procedură sau de fond, care fac inutilă, în tot sau în parte, cercetarea în fond a cauzei, respectiv asupra excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive invocată de pârâta ANIF – Agenţia Naţională de Îmbunătăţiri Funciare – Filiala Teritorială XXXXX.

Instanţa reţine că pârâta este instituţie publică cu personalitate juridică înfiinţată prin reorganizarea foştilor angajatori ai reclamantului şi poate sta în justiţie în cauza de faţă, astfel încât excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive urmează a fi respinsă, ca nefondată.

Examinând actele şi lucrările dosarului, instanţa constată următoarele:

Reclamantul XXXXX a fost salariatul I.E.E.L.I.F. XXXXX, respectiv S.C.E.L.I.F. XXXXX, în perioadele 20.08.1978 – 15.09.1979, respectiv 06.04.1983 – 01.06.1994, când a desfăşurat activitate ca electromecanic, respectiv subinginer.

În urma unor reorganizări succesive, fostul angajator a devenit în prezent ANIF – Agenţia Naţională de Îmbunătăţiri Funciare – Filiala Teritorială XXXXX.

Deşi susţine că s-a adresat pârâtei în nenumărate rânduri, solicitând încadrarea în grupa a II – a de muncă, aceasta a refuzat din motive financiare.

Prin acţiunea dedusă judecăţii, reclamantul XXXXX a solicitat instanţei, în contradictoriu cu pârâta ANIF – Agenţia Naţională de Îmbunătăţiri Funciare – Filiala Teritorială XXXXX, obligarea acesteia la încadrarea în grupa a II – a de muncă pentru perioadele 20.08.1978 – 15.09.1979, respectiv 06.04.1983 – 01.06.1994, precum şi la eliberarea unei adeverinţe în acest sens.

Cu privire la fondul cauzei, Tribunalul constată acţiunea neîntemeiată şi urmează să o respingă, în esenţă, pentru considerentele ce succed:

Principiul de bază al încadrărilor în grupe de muncă este cel al analizei condiţiilor de muncă, care trebuie să aibă în vedere condiţiile concrete de lucru, program de lucru, factori nocivi etc.

Temeiul juridic al încadrării în grupa a II - a de muncă este Ordinul MMPS nr. 50/1990, completat prin Ordinul nr. 125/1990, Instrucţiunile nr. 1040/1967 de aplicare a Legii nr. 27/1966, iar după anul 1990, potrivit prevederilor art. 13 din Ordinul nr. 50/1990, art. 1 din H.G. nr. 456/1990, art. 1 din H.G. nr. 559/1990 şi Ordinul nr. 1556/1995.

Prin Ordinul MMPS nr. 50/1990 completat cu Ordinul MMPS nr. 125/1990, au fost precizate locurile de muncă, activităţile şi categoriile de personal care lucrează în condiţii deosebite, ce se încadrează  în grupele I şi a II - a de muncă.

Ordinul nr. 50/1990 la care face referire reclamantul a fost emis în baza Legii nr. 3/1977 şi în conformitate cu art. 2 din Decretul-lege nr. 68/1990 şi a fost modificat şi completat prin două acte normative, respectiv Ordinul nr. 100/1990 şi Ordinul nr. 125/1990.

În acest Ordin sunt precizate locurile de muncă, activităţile şi categoriile profesionale cu condiţii deosebite care se încadrează în grupele I şi a II - a de muncă în vederea pensionării.

În grupa a II - a se încadrează locurile de muncă cuprinse în anexa nr. 2 la acest  act normativ.

La pct. 3 se stipulează că beneficiază de încadrare în grupe, fără limitarea numărului, personalul care este în activitate și alte categorii de personal care lucrează efectiv la locurile de muncă și activitățile prevăzute în anexele nr.1 și 2.

Potrivit dispoziţiilor art.5 din Ordinul nr. 50/1990, existenţa condiţiilor deosebite la locul de muncă şi noxele trebuie să rezulte din determinările de noxe, efectuate de către organele Ministerului Sănătăţii sau de laboratoarele de specialitate proprii ale unităţilor, determinări ce trebuie confirmate de către inspectorii de stat teritoriali pentru protecţia muncii (ITM) care, la data efectuării analizei, constată că s-au aplicat toate măsurile posibile de normalizare a condiţiilor şi că toate instalaţiile de protecţia muncii funcţionau normal.

Mai mult, la art. 6 din actul normativ precitat se prevede cine nominalizează persoanele care se încadrează în grupele I şi II de muncă, respectiv „nominalizarea persoanelor care se încadrează în grupele I şi II de muncă se face de către conducerea unităţii împreună cu sindicatele libere din unităţi, ţinându-se seama de condiţiile deosebite de muncă concrete în care îşi desfăşoară activitatea persoanele respective (nivelul noxelor existente, condiţii nefavorabile de microclimat, suprasolicitare fizică sau nervoasă, risc deosebit de explozie, iradiere sau infectare etc.)”.

Conform prevederilor pct. 8 din ordinul amintit, perioada de timp în care o persoana a avut sarcina să lucreze integral sau o parte din programul de muncă în astfel de locuri se stabilea de către conducerea unităţii sau prin prevederile legale care reglementau atribuţiile de serviciu ce reveneau fiecărei persoane, în raport cu funcţia îndeplinită.

Cu alte cuvinte, încadrarea locurilor de muncă în grupele de muncă reprezintă un atribut al angajatorului, care se exercită în condițiile Ordinului MMPS nr. 50/1990 şi Ordinului MMPS nr. 125/1990.

Rezultă că, încadrarea activităţilor sau a locurilor de muncă în grupe superioare de muncă s-a efectuat sau trebuia să se efectueze, în momentul apariţiei fiecărui act normativ care reglementa aceasta, iar nominalizarea persoanelor să poată fi probată cu documentele existente în cadrul unităţii angajatoare.

Cum stabilirea condițiilor și nominalizarea locurilor de muncă ce pot fi încadrate în grupe de muncă, precum și nominalizarea persoanelor, revine unității angajatoare și, odată stabilită situația juridică, evidențierea acesteia se reflectă în carnetul de muncă sau în adeverințe emise de unitate, cererea reclamantului prin care a solicitat obligarea pârâtei ANIF – Agenţia Naţională de Îmbunătăţiri Funciare – Filiala Teritorială XXXXX la eliberarea adeverinţei în discuţie, precum şi constatarea că munca prestată în perioadele 20.08.1978 – 15.09.1979, respectiv 06.04.1983 – 01.06.1994, se încadrează în grupa a II - a de muncă, este neîntemeiată.

Astfel, din analiza carnetului de muncă Seria XXXXX nr. XXXXX, poziţiile 1 – 32, rezultă fără echivoc faptul că în perioadele 20.08.1978 – 15.09.1979, respectiv 06.04.1983 – 01.06.1994, reclamantul XXXXX a desfăşurat activitate în cadrul I.E.E.L.I.F. XXXXX, respectiv S.C.E.L.I.F. XXXXX, în perioadele 20.08.1978 – 15.09.1979, respectiv 06.04.1983 – 01.06.1994, când a desfăşurat activitate ca electromecanic, respectiv subinginer, fără ca angajatorul să facă vreo menţiune referitoare la încadrarea în grupă superioară de muncă.

În speţă, reclamantul nu a dovedit că a fost nominalizat de către conducerea unităţii şi sindicat în vederea încadrării în grupele de muncă conform cerinţelor prevăzute de art. 6 din Ordinul nr. 50/1990 şi nu au existat determinări exacte ale timpului de muncă efectiv lucrat, pentru a stabili procentul lucrat în astfel de condiţii.

Mai mult, potrivit art. 7 din acelaşi ordin, încadrarea în grupele I şi a II - a de muncă se face proporţional cu timpul efectiv lucrat la locurile de muncă incluse în aceste grupe, cu condiţia ca, pentru grupa I, personalul să lucreze în aceste locuri cel puţin 50%, iar pentru grupa II, cel puţin 70% din programul de lucru.

Aşa cum se observă din dispoziţiile Ordinului, acesta instituie principiul legalităţii grupelor de muncă, în sensul că activităţile, locurile de muncă şi categoriile profesionale sunt stabilite numai prin acte normative, ele trebuind să fie cuprinse expres în norme specifice domeniului.

În concluzie, conform Ordinului nr. 50/1990, pentru a beneficia de încadrarea în grupele I şi a II – a de muncă, personalul în activitate: muncitori, ingineri, subingineri, maiştri, tehnicieni, personal de întreţinere şi reparaţii, controlori tehnici de calitate, precum şi alte categorii de personal, trebuie să îndeplinească următoarele condiţii:

1.să fi lucrat efectiv la locurile de muncă şi activităţile prevăzute în anexele nr.1 şi 2 la Ordin sau să îşi fi desfăşurat activitatea în aceleaşi condiţii cu personalul beneficiar încadrat în grupele I sau II de muncă, în situaţia personalului muncitor din construcţii-montaj sau din alte activităţi, care realizează lucrări de extinderi, modernizări sau reparaţii ale capacităţilor de producţie;

2.nivelul noxelor existente la locurile de muncă prevăzute în aceste grupe să depăşească nivelul maxim admis prevăzut în Normele republicane de protecţie a muncii, cu toate măsurile luate de unitate pentru normalizarea condiţiilor de muncă;

3.să fi fost nominalizat de către conducerea unităţilor împreună cu sindicatele libere din unităţi, ţinându-se seama de condiţiile deosebite de muncă concrete în care îşi desfăşoară activitatea persoanele respective (nivelul noxelor existente, condiţii nefavorabile de microclimat, suprasolicitare fizică sau nervoasă, risc deosebit de explozie, iradiere sau infectare etc.).

Beneficiul grupei de muncă nu se acordă dincolo de condiţiile actului normativ cadru, doar prin raportare la eventuale condiţii dificile sau grele de muncă, indiferent de profesia, locul de muncă sau activităţile desfăşurate, ci prin analiza îndeplinirii condiţiilor impuse de actul normativ.

Reclamantul a recunoscut, de altfel, că nu s-a făcut o nominalizare a activităţilor încadrate în grupe de muncă şi nu există dispoziţii în Ordinul nr. 50/1990 în baza cărora angajatorul să facă această nominalizare, deoarece îşi fundamentează juridic acţiunea pe prevederile acestuia la modul general.

Instanţa reţine că o analiză palpabilă şi concretă a condiţiilor în care reclamantul şi-a desfăşurat activitatea nu se mai poate efectiv realiza după 23 de ani.

Imposibilitatea identificării condiţiilor concrete de lucru nu poate constitui un argument consistent pentru admiterea acţiunii, încadrarea în grupă neputând fi dispusă doar în baza unor simple afirmaţii, neverificate.

În opinia instanţei, simpla exercitare a funcţiei de electromecanic, respectiv subinginer şi condiţiile grele specifice activităţii desfăşurate nu atrag în mod automat încadrarea în grupă de muncă, fiind necesar ca activităţile, condiţiile sau locul de muncă să fie din cele prevăzute în anexa nr. 2 la Ordin.

Decizia nr. 258/2004 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie şi decizia nr. 87/1999 a Curţii Constituţionale nu au statuat în niciun caz faptul că angajatorii sau instanţele de judecată ar putea extinde aplicarea dispoziţiilor legale privind încadrarea în grupe de muncă şi la alte situaţii decât cele expres prevăzute de lege. O atare interpretare ar lipsi de conţinut actul normativ însuşi. Dimpotrivă, deciziile invocate se referă la situaţia persoanelor care au fost pensionate sau al căror raport de muncă a încetat înainte de adoptarea sau modificarea Ordinului nr. 50/1990, prin adăugarea unor noi categorii legale de meserii care se încadrau în grupe de muncă.

Faţă de elementelende fapt şi de drept ce preced, instanţa va respinge acţiunea formulată de reclamantul XXXXX, în contradictoriu cu pârâta ANIF – Agenţia Naţională de Îmbunătăţiri Funciare – Filiala Teritorială XXXXX, ca nefondată.

Potrivit principiului „accesorium sequitur principale”, instanţa respinge toate celelalte solicitări ale reclamantului, fiind accesorii capătului principal de cerere care a fost respins.

Domenii speta