Uzucapiune, evaluarea imobilului ce formează obiectul acţiunii de către reclamantă depăşeşte cuantumul valoric de 200.000 lei. Art. 98 alin. 1 C.pr.civ. Competenţa materială procesuală.

Deliberând asupra cauzei de faţă, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti la data de xx.xx.2018 sub nr. de dosar x/299/2018, reclamanta A, în contradictoriu cu pârâta B, a solicitat instanţei, ca prin hotărârea ce se va pronunţa, să constate că reclamanta este proprietara suprafeţei de teren de 600 mp, situată în str. X, nr. Y, sector 1, Bucureşti, în virtutea uzucapiunii de lungă durată, precum şi a construcţiilor edificate pe acesta, în virtutea accesiunii imobiliare artificiale.

În drept, cererea de chemare în judecată a fost întemeiată pe prevederile art. 35 şi art. 194 Cod procedură civilă, art. 1890 din Vechiul Cod civil, art. 557 alin. 1 din Noul Cod civil.

În susţinerea cererii, reclamanta a ataşat la cererea de chemare în judecată înscrisuri, în copie certificată (filele 6-40).

Pârâta B, deşi legal citată, nu a formulat întâmpinare.

La primul termen de judecată din data de 05.04.2018, instanţa a invocat, din oficiu, excepţia necompetenţei materiale a Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti şi a reţinut cauza spre soluţionare asupra excepţiei invocate.

Analizând actele şi lucrările dosarului, cu privire la excepţia necompetenţei materiale, instanţa reţine următoarele:

 Potrivit art. 248 alin. 1 Cod procedură civilă, instanţa se va pronunţa mai întâi asupra excepţiilor de procedură, precum şi asupra celor de fond care fac inutilă, în tot sau în parte, administrarea de probe ori, după caz, cercetarea în fond a cauzei. Astfel, instanţa se va pronunţa cu prioritate asupra excepţiei necompetenţei materiale a Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti, excepţie de procedură, absolută şi dilatorie.

Competenţa materială presupune o delimitare între instanţele de grad diferit, iar normele de competenţă materială sunt stabilite sub aspect funcţional (după felul atribuţiilor jurisdicţionale) şi sub aspect procesual (după obiectul, valoarea sau natura cererii) în Codul de procedură civilă şi în alte acte normative speciale.

Competenţa materială funcţională este aceea care determină şi precizează funcţia şi rolul atribuite fiecăreia dintre categoriile instanţelor judecătoreşti, în timp ce competenţa materială procesuală este aceea care determină categoria de pricini ce pot fi rezolvate, în concret, de o categorie de instanţe judecătoreşti.

Normele care reglementează competenţa materială sunt norme de ordine publică, acestea având caracter absolut, astfel încât părţile nu pot conveni să deroge de la aceste norme, nici chiar cu autorizarea instanţei. În acest sens sunt şi dispoziţiile art. 129 alin. 2 pct. 2 Cod procedură civilă, care statuează că necompetenţa este de ordine publică în cazul încălcării competenţei materiale, când procesul este de competenţa unei instanţe de alt grad.

De asemenea, instanţa reţine că necompetenţa materială şi teritorială de ordine publică poate fi invocată de părţi ori de către judecător la primul termen de judecată la care părţile sunt legal citate în faţa primei instanţe, conform art. 130 alin. 2 Cod procedură civilă, acesta din urmă fiind obligat, din oficiu, să verifice şi să stabilească dacă instanţa sesizată este competentă general, material şi teritorial să judece pricina, consemnând în cuprinsul încheierii de şedinţă temeiurile de drept pentru care constată competenţa instanţei sesizate, potrivit art. 131 alin. 1 Cod procedură civilă.

În speţă, excepţia necompetenţei materiale a judecătoriei a fost invocată de către instanţă, din oficiu, cu respectarea dispoziţiilor art. 130 alin. 2 Cod procedură civilă.

Potrivit dispoziţiilor art. 94 pct. 1 lit. k Cod procedură civilă, judecătoria judecă în primă instanţă „orice alte cereri evaluabile în bani în valoare de până la 200.000 lei inclusiv, indiferent de calitatea părţilor, profesionişti sau neprofesionişti”, iar conform art. 95 pct. 1 Cod procedură civilă, „Tribunalele judecă, în primă instanţă, toate cererile care nu sunt date prin lege în competenţa altor instanţe”.

Instanţa reţine că prin cererea de chemare în judecată, reclamanta a solicitat instanţei să constate că este proprietara suprafeţei de teren de 600 mp, situată în str. X, nr. Y,, sector 1, Bucureşti, în virtutea uzucapiunii de lungă durată. Totodată, prin cererea precizatoare formulată la data de 30.01.2018, reclamanta a evaluat terenul în cauză la suma de 612.324 lei, iar construcţia amplasată pe acesta la suma de 217.728 lei (fila 73 din dosar).

Procedând la analiza naturii juridice a litigiului, instanţa constată că litigiul este unul civil, evaluabil în bani, având în vedere obiectul acţiunii, şi anume, acţiune în constatarea dobândirii dreptului de proprietate prin uzucapiune.

Astfel, reţinând că valoarea imobilului ce formează obiectul acţiunii este de peste 200.000 lei, potrivit art. 95 pct. 1 Cod procedură civilă rap. la art. 94 pct. 1 lit. k Cod procedură civilă, competenţa materială de soluţionare a cauzei aparţine tribunalului.

Având în vedere considerentele menţionate, instanţa va admite excepţia necompetentei materiale a Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti, urmând a declina competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Bucureşti – Secţia Civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII,

HOTĂRĂŞTE:

Admite excepţia necompetenţei materiale a Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti, invocată din oficiu.

Declină în favoarea Tribunalului Bucureşti – Secţia Civilă competenţa de soluţionare a cauzei privind pe reclamanta A, cu domiciliul ales la …., în contradictoriu cu pârâta B, cu domiciliul în ….

Fără cale de atac.

Pronunţată în şedinţă publică azi, xx.xx.2018.

Domenii speta

Spete similare