Reexaminare ajutor public judiciar - potrivit legii, plata cauţiunii nu constituie o forma a ajutorului public judiciar, şi, pentru aceste motive, nici judecătorului, interpret al legii, nu-i este dată această cădere. De altfel, cauţiunea reprezintă o ga

Deliberând asupra cauzei civile de faţă, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul instanţei la data de 04.12.2017 contestatoarea M.I.A. a formulat cerere de reexaminare a încheierii din data de 15.11.2017 prin care instanţa a respins cererea sa de ajutor public pentru plata taxei judiciare de timbru şi a cauţiunii în cererea de suspendare provizorie a executării silite.

În motivarea cererii, contestatoarea a arătat că a depus contestaţie la executare la data de 24.04.2017, aspect care nu îndreptăţeşte instanţa nici măcar teoretic să respingă cererea de ajutor public pentru suspendarea provizorie a executării silite, ci din contră.

Contestatoarea a arătat că soluţionarea contestaţie sale trenează de7 luni, dar indiferent cât timp ar fi trecut de la depunerea contestaţiei, aceasta nu ar fi trebuit să fac „economii” întrucât legiuitorul a instituit conform OUG 51/2008 obligativitatea în sarcina statului de a avansa aceste cheltuieli, indiferent de cuantum conform unor criterii obiective care dacă sunt îndeplinite nu pot fi ignorate de instanţă prin aprecieri subiective care să impună condiţii sau conduite care nu sunt prevăzute de lege.

Contestatoarea a susţinut că din înscrisurile depuse la dosarul cauzei rezultă că „veniturile” sale sunt inexistente, fapt ce nu îndreptăţeşte instanţa în mod paradoxal să respingă cererea, concluzionând că ar avea venituri nedeclarate, ci din contra. Contestatoarea a apreciat că declaraţia sa că nu are venituri se coroborează cu prezumţiile stabilite de lege în favoarea sa, şi cu toate acestea, dacă instanţa avea un dubiu asupra celor declarate şi dovedite implicit prin actele depuse, înainte de a respinge cererea, ar fi trebuit în conformitate cu art. 22 C. proc. civ şi art. 14 al 3 din OUG 51/2008 să solicite lămuriri, caz în care ar fi menţionat instanţei, nenumăratele împrumuturi de la prieteni si familie.

Contestatoarea a menţionat că încheierea este de asemenea şi nelegală, întrucât instanţa nu poate institui un criteriu suplimentar, neprevăzut de lege, cum ar fi cel al valorii taxei de timbru/cauţiunii, şi a apreciat că există obligativitatea acordării ajutorului public judiciar.

În ceea ce priveşte cauţiunea, contestatoarea a apreciat că legislaţia este contrară CEDO/ deciziilor CEDO, respectiv ECO INVEST şi Ilie Bolmadar c. României, care au prioritate.

În dovedirea cererii, contestatoarea nu a solicitat alte probe în afara celor administrate de instanţa iniţial învestită.

Analizând actele şi lucrările dosarului, instanţa reţine următoarele:

Prin încheierea din data de 15.11.2017 instanţa a respins cererea de acordare a ajutorului, reţinând că contestatoarea nu îndeplineşte condiţiile pentru a beneficia de ajutor public judiciar în ceea ce priveşte taxa judiciară de timbru şi faptul că nu se impune în ceea ce priveşte cauţiunea.

Cererea de reexaminare a acestei încheieri este neîntemeiată.

Astfel, în cererea de reexaminare petenta a reluat susţinerea că nu realizează venituri şi a catalogat ca nefondată concluzia instanţei care a apreciat că alocaţiile celor 2 copii şi salariul soţului nu ar fi singurele venituri ale familiei contestatoarei, susţinând că se întreţine din împrumuturile de la rude şi prieteni.

Instanţa va respinge susţinerile contestatoarei şi constată că pretinsele împrumuturi de la rude şi prieteni nu au fost dovedite, iar concluzia instanţei iniţial învestite este una rezonabilă raportat la veniturile declarate şi cheltuielile dovedite cu înscrisuri.

În mod neîntemeiat susţine contestatoarea că instanţa iniţial învestită a aplicat în cazul său prezumţii judiciare, desconsiderând declaraţia sa care se coroborează cu înscrisurile de la dosar şi prezumţiile prevăzute de lege în favoarea sa. Contestatoarea nu a arătat care sunt prezumţiile legale desconsiderate şi care au fost prezumţiile judiciare aplicate în mod neîntemeiat în cazul său. Instanţa de reexaminare atrage atenţia contestatoarei că interpretarea dispoziţiilor legale şi aplicarea acestora situaţiei de fapt concrete deduse de instanţa în baza concluzii desprinse din actele dosarului nu semnifică aplicarea de prezumţii judiciare ci reprezintă activitatea pe care judecătorul este chemat să o îndeplinească conform art. 22 C. proc. civ. Faptul că legea îi rezervă judecătorului puterea de apreciere nu semnifică aplicarea de prezumţii judiciare cu nerespectarea dispoziţiilor 329 C. proc. civ., cum în mod neîntemeiat susţine contestatoarea şi constată că potrivit art. 22 alin 7 C. proc. civ. când judecătorului îi este rezervată puterea de apreciere, acesta va tine cont de principiile generale, de cerinţele echităţii şi de buna credinţă.

Or, instanţa de reexaminare constată că instanţa iniţial învestită a avut în vedere toate aceste aspecte însă petenta contestatoare nu a avut deschiderea de a prezenta instanţei situaţia sa financiară în mod complet şi în corect (omiţând a preciza bunurile pe care le are în proprietate şi dacă aceasta sau soţul realizează venituri din dividende). Pornind de la ipoteza că nu realizează venituri nici din muncă şi nici din convenţii civile, atunci, totuşi, trebuie să existe o explicaţie pentru întreţinerea sa şi a familiei şi pentru bunurile pe care le are în proprietate. Or, tocmai această explicaţie lipseşte. Instanţa constată că petenta are cunoştinţe juridice (petenta menţionând că este în procedura de înfiinţare cabinet de avocat) şi cu toate aceste critică în mod neîntemeiat lipsa rolului activ al instanţei omiţând propriile obligaţii atunci când face o cerere în faţa instanţei, precum şi dispoziţiile art. 249 C. proc.civ.

Acordarea ajutorului public judiciar este o dispoziţie de excepţie, iar ajutorul public se acordă părţii aflată în stare de nevoie şi care nu ar putea face faţă cheltuielilor unui proces. Această situaţie, însă, trebuie probată, şi, mai ales, presupune corectitudine din partea solicitantului ajutorului public.

Instanţa constată că în mod neîntemeiat susţine contestatoarea că instanţa a aplicat în cazul ei o condiţie suplimentară neprevăzută de lege, respectiv cuantumul relativ mic al taxei judiciare. Or, verificând motivarea instanţei iniţial învestită, instanţa de reexaminare constată că în nici un caz instanţa nu s-a raportat la cuantumul taxei de timbru ca fiind o condiţie suplimentară pentru acordarea ajutorului public ci acesta a fost a avut în vedere pentru a se verifica raportul de proporţionalitate între obligaţiile contestatoarei şi restricţionarea accesului la instanţă, concluzionând că în niciun caz nu se poate aprecia că achitarea acestei sume de 50 de lei ar însemna o sarcină excesivă, disproporţionat de mare în sarcina contestatoarei.

Raportat la aceste aspecte, instanţa de reexaminare întocmai ca şi instanţa iniţial învestită, apreciază că nu se poate reţine că petenta contestatoarea se află în stare de nevoie, şi constată că nu sunt întrunite condiţiile pentru aplicarea dispoziţiilor art. 8 din OUG 51/2008.

În ceea ce priveşte susţinerile contestatoarei cu privire la durata nejustificată a soluţionării contestaţiei la executare, instanţa apreciază că acest fapt nu este de natură să conducă la admiterea cererii de ajutor public judiciar care se realizează numai în condiţiile prevăzute de art. 8 din OUG 51/2008, contestatoarea având la îndemână în acest sens remediile prevăzute de lege, respectiv procedurile prevăzute de art.230 C. proc. civ. şi 522-526 C. proc. civ.

Pentru aceste considerente, instanţa va respinge cererea de reexaminare în ceea ce priveşte taxa judiciară de timbru ca neîntemeiată.

În ceea ce priveşte cererea de scutire de la plata cauţiunii, instanţa constată că petenta contestatoare în mod neîntemeiat susţine că cererea sa nu a fost analizată prin prisma jurisprudenţei CEDO aplicabile. Din contra, instanţa iniţial învestită a reţinut „în cazul cauţiunii nu este aplicabilă OUG 51/2008 deoarece nu prevede acordarea ajutorului public judiciar în cazul în care solicitantul nu dispune de sumele necesare pentru achitarea ei. În consecinţă, în aprecierea temeiniciei prezentei cereri se au în vedere disp. art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului” însă a apreciat că nu se impune prin raportare la drepturile creditorului, cauţiunea având rolul de a garanta acoperirea eventualelor prejudicii ce i-ar fi cauzate creditorului prin măsura suspendării executării şi implicit prin întârzierea obţinerii prestaţiei la care este îndreptăţit în temeiul titlului executoriu

În acord cu instanţa iniţial învestită, instanţa de reexaminare apreciază că potrivit legii,  plata cauţiunii nu constituie o forma a ajutorului public judiciar, şi, pentru aceste motive,  nici judecătorului, interpret al legii, nu-i este dată această cădere. De altfel, cauţiunea reprezintă o garanţie instituită de legiuitor în beneficiul creditorului, si nu o forma de exercitare a unui drept procesual.

În ceea ce priveşte jurisprudenţa CEDO invocată, instanţa constată că nu se poate concluziona încălcarea art. 6 CEDO, fără o analiză concretă a circumstanţelor cauzei şi a criteriilor prevăzute de jurisprudenţa consacrata, respectiv dacă ingerinţa este prevăzută de lege, dacă este necesară într-o societate democratică şi dacă este proporţională.

Astfel, instanţa constată că plata cauţiunii este prevăzută de lege, respectiv 719 C. proc. civ., iar modalitatea de stabilire a valorii cauţiunii e justificată de circumstanțele particulare ale cauzei, și anume lipsa de citare a părților în ședință, imposibilitatea creditorului de a prezenta punctul său de vedere și celeritatea procedurii, şi se urmăreşte un scop legitim, deoarece vizează protejarea intereselor creditorului împotriva relei-credinţe a debitorului.

 De asemenea, instanţa apreciază, pe baza înscrisurilor de la dosar, că măsura este şi proporţională prin raportare la faptul în cazul în care se desfiinţează însăşi executarea silită, contestatoarea are dreptul la întoarcerea executării, prin restabilirea situaţiei anterioare acesteia precum şi faptul că se execută bunuri imobiliare, respectiv terenuri din judeţul Ilfov, deci în nici un caz locuinţa familiei.

Dacă taxele de timbru implică o suportare de către o colectivitate, în ansamblul ei, a costurilor unui proces cărora particularul nu poate să le facă față, cauțiunea în materia cererilor de suspendare a executării silite vine să garanteze, oricum într-o măsură limitată, eventualele prejudicii pe care le-ar încerca creditorul împotriva căruia ar urma să se dispună măsura suspendării.

În consecință, scutirea ori reducerea cauțiunii sub nivelul prevăzut de lege conduce la o subvenționare a debitorului nu de către colectivitate, ci de către un alt particular. O asemenea subvenționare, ar semnifica obligarea creditorului la un sacrificiu disproporționat.

 Pentru motivele arătate, instanţa apreciază că şi criticile referitoare la modul de soluţionare a cererii de ajutor public cu privire la cauţiune sunt neîntemeiate şi urmează a respinge

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

DISPUNE:

Respinge cererea formulată de petenta M.I.A., ca neîntemeiata.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, azi, 07.12.2017.

Domenii speta

Spete similare