Anulare proces verbal de contravenţie

Cod ECLI ECLI:RO:TBARG:2016:013.002574

Dosar nr. 15597/280/2015

R O M Â N I A

TRIBUNALUL ARGEŞ*

SECŢIA CIVILĂ

DECIZIE Nr. 2574/2016

Şedinţa publică de la 13 Septembrie 2016

Completul compus din:

Obiectul cauzei:anulare proces verbal de contravenţie

INSTANŢA

Asupra apelului civil de faţă, deliberând:

Constată că, prin plângerea înregistrată pe rolul Judecătoriei Piteşti la data de 24.09.2015 sub nr. 15597/280/2015, petentul (...) , în contradictoriu cu intimata (...) , a solicitat ca prin hotărârea ce se va pronunţa să se dispună anularea procesului-verbal seria (...) nr. (...)  din 08.09.2015 emis de intimată şi exonerarea de la plata amenzii, invocând că acesta este nelegal şi netemeinic. Acesta nu a formulat un capăt subsidiar de cerere.

În motivare, petentul a arătat că a fost sancţionat contravenţional cu amendă în cuantum de 250 lei, reţinându-se că la data de 11.05.2015, autoturismul cu nr. de înmatriculare (...) a circulat pe DN 67D, km 42+100 m, Baia de Aramă, fără a deţine rovinietă valabilă. A invocat că autoturismul respectiv nu mai este în proprietatea sa din 24.09.2010, acesta fiind vândut, petentul perfectând toate actele şi procedurile necesare în calitate de vânzător.

În drept, petentul a invocat OG nr. 2/2001 şi OG nr. 15/2002.

În dovedire, petentul a depus la dosar, în copii, procesul-verbal de contravenţie (f. 7), dovada comunicării acestuia (f. 8), actul de identitate (f. 9) şi dovada radierii auto (f. 10).

Plângerea a fost legal timbrată cu 20 lei, potrivit art. 19 din OUG nr. 80/2013 (f. 4).

La data de 06.11.2015, intimata a formulat întâmpinare (f. 13-14) prin care a invocat că procesul-verbal contestat îndeplineşte toate condiţiile prevăzute de OG nr. 15/2002 şi OG nr. 2/2001. A apreciat intimatul că din analiza dispoziţiilor art. 7 şi 8 rap. la art. 1 alin. 1 lit. b) din OG nr. 15/2002 reiese că responsabilitatea achitării rovinietei revine persoanei înscrise în cartea de identitate a autoturismului ca deţinător sau utilizator al acestuia, indiferent de persoana care conduce efectiv autoturismul la momentul constatării contravenţiei. Înscrierea în cartea de identitate a autorismului este o condiţie de opozabilitate, iar formalităţile prevăzute de dispoziţiile OG nr. 15/2002 sunt necesare pentru a face actul încheiat între părţi opozabil şi persoanelor care nu au participat la încheierea lui. De asemenea, a mai menţionat intimata că, dacă în urma contractului de vânzare-cumpărare, noul proprietar nu face demersurile necesare transcrierii dreptului de proprietate, nu cade în sarcina (...)  să facă investigaţii cu privire la transferul privat de proprietate asupra autoturismului.

Intimata a anexat întâmpinării, în copie, dovada comunicării procesului-verbal către petent (f. 15-16), autorizaţia de control a agentului constatator (f. 17) şi planşa foto a faptei (f. 18).

La termenul din 15.01.2016, instanţa a încuviinţat şi administrat pentru petent şi intimată proba cu înscrisurile depuse la dosar.

Prin  sentinţa civilă nr.572/2016 pronunţată de Judecătoria Piteşti a fost admisă plângerea, a fost anulat procesul-verbal de constatare şi sancţionare a contravenţiilor seria (...) nr. (...)  din 08.09.2015 şi a fost exonerat petentul de la plata amenzii în cuantum de 250 lei aplicată prin procesul-verbal contestat

În considerentele sentinţei se reţin următoarele:

Prin procesul verbal de contravenţie seria (...) nr. (...)  din 08.09.2015 întocmit de (...) (f. 7), petentul a fost sancţionat contravenţional cu o amendă în cuantum de 250 lei pentru săvârşirea contravenţiei prevăzută de art. 8 alin. 1 şi sancţionată de art. 8 alin. 3 ind. 2, ambele din OG nr. 15/2002.

În fapt, s-a reţinut că, la data de 11.05.2015, ora 18.27, pe DN 67D km 42 + 100 m, vehiculul categoria A, cu numărul de înmatriculare (...) , aparţinând petentului, a circulat pe raza localităţii Baia de Aramă, fără a deţine rovinietă valabilă.

În drept, instanţa a facut aplicarea dispoziţiilor OG nr. 15/2002, astfel cum acest act normativ a fost modificat prin art. III al OUG nr. 8 din 22 aprilie 2015 (Publicată în Monitorul Oficial nr. 285 din 28 aprilie 2015).

Potrivit art. 1 alin. (1^1) din OG nr. 15/2002, rovinieta valabilă este „Rovinieta valabilă reprezintă înregistrarea în baza de date a SIEGMCR a informaţiilor privind achitarea corespunzătoare a tarifului de utilizare pentru un vehicul, a cărei perioadă de valabilitate cuprinde data şi ora pentru care se efectuează verificarea”, iar conform art. 8 alin. (1) din acelaşi act normativ, „Fapta de a circula fără rovinietă valabilă constituie contravenţie continuă şi se sancţionează cu amendă”.

Instanţa a facut aplicarea art. 34 alin. 1 din OG nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor, şi va verifica legalitatea şi temeinicia procesului-verbal de contravenţie, pronunţându-se şi cu privire la sancţiunea aplicată de către agentul constatator prin acesta.

Instanţa a constatat că plângerea a fost formulată în termenul legal de 15 zile de la data întocmirii procesului-verbal de constatare a contravenţiei, potrivit art. 34 alin. 1 din O.G. nr. 2/2001 raportat la art. 31 alin. 1 din O.G. nr. 2/2001.

Astfel, sub aspectul legalităţii procesului-verbal contestat, verificând respectarea condiţiilor de formă, instanţa a reţinut că acesta cuprinde menţiunile obligatorii prevăzute de art. 17 din O.G. nr. 2/2001, neexistând cazuri de nulitate absolută ce ar putea fi invocate din oficiu. Procesul-verbal de constatare şi sancţionare a contravenţiei conţine menţiunile privitoare la numele, prenumele şi calitatea agentului constatator, denumirea şi sediul contravenientei, descrierea faptei săvârşite, data comiterii acesteia şi semnătura agentului constatator.

Instanţa a constatat că procesul-verbal de contravenţie (f. 7) este semnat olograf de către agentul constatator.

De asemenea, instanţa a reţinut că petentul nu a formulat alte critici de nelegalitate a procesului-verbal de contravenţie.

În ceea ce priveşte temeinicia procesului-verbal contestat, petentul a invocat că autoturismul respectiv nu mai este în proprietatea sa din 24.09.2010, acesta fiind vândut, petentul perfectând toate actele şi procedurile necesare în calitate de vânzător.

 Deşi O.G. nr. 2/2001 nu cuprinde dispoziţii exprese cu privire la forţa probantă a actului de constatare a contravenţiei, din textul art. 34 rezultă că acesta face dovada situaţiei de fapt şi a încadrării în drept până la proba contrară, bucurându-se de prezumţia relativă de legalitate şi de temeinicie, probă ce revine petentului, în condiţiile art. 249 C.p.c.

Această situaţie nu este contrară art. 6 CEDO şi jurisprudenţei Curţii Europene a Drepturilor Omului, care a stabilit că materia contravenţională este asimilată unei acuzaţii în materie penală, în sensul art. 6 par. 2 CEDO.

Astfel, potrivit dreptului intern, regimul juridic al contravenţiilor este completat de dispoziţiile Codului de procedură civilă, potrivit căruia obligaţia de prezentare a unei fapte revine celui care invocă această faptă (onus probandi incumbit actori).

În legătură cu acest aspect, CEDO a arătat în jurisprudenţa sa (cauza Anghel c. României, pct. 60, cauza Nicoleta Gheorghe c. României) că dreptul unei persoane de a fi prezumată nevinovată şi de a solicita acuzării să dovedească faptele ce i se impută nu este absolut, iar prezumţiile bazate pe fapte sau legi operează în toate sistemele de drept şi nu sunt interzise de Convenţia Europeană a Drepturilor Omului (de altfel, în cauza Haiducu şi alţii c. României, Curtea a precizat că prevederile art. 6 par. 2 din Convenţie nu se opun aplicării unui mecanism care ar instaura o prezumţie relativă de conformitate a procesului-verbal cu realitatea, prezumţie fără de care ar fi practic imposibil să sancţionezi încălcările legislaţiei), în măsura în care statul respectă limite rezonabile, având în vedere importanţa scopului urmărit, dar şi respectarea dreptului la apărare.

Potrivit art. 31 - 36 din O.G. nr. 2/2001, persoana sancţionată are dreptul la un proces echitabil în cadrul căruia să utilizeze orice mijloc de probă şi să invoce orice argumente pentru dovedirea împrejurării că situaţia de fapt din procesul-verbal nu corespunde modului de desfăşurare al evenimentelor, iar sarcina instanţei de judecată este de a respecta limita proporţionalităţii între scopul urmărit de autorităţile statului de a nu rămâne nesancţionate acţiunile antisociale prin impunerea unor condiţii imposibil de îndeplinit şi respectarea dreptului la apărare al persoanei sancţionate contravenţional. 

Sub aspectul condiţiilor de fond, instanţa are în vedere dispoziţiile art. 1 alin. 1 lit. e) şi j) din OG nr. 15/2002, potrivit cărora „e) tariful de utilizare reprezintă o anumită sumă a cărei plată conferă unui vehicul dreptul de a utiliza, pe parcursul unei perioade date, reţeaua de drumuri naţionale din România, concesionată Companiei Naţionale de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România - S.A.; j) rovinietă - înregistrarea în format electronic a tarifului de utilizare”.

Potrivit art. 1 alin. (1^1) din OG nr. 15/2002, rovinieta valabilă este „înregistrarea în baza de date a SIEGMCR a informaţiilor privind achitarea corespunzătoare a tarifului de utilizare pentru un vehicul, a cărei perioadă de valabilitate cuprinde data şi ora pentru care se efectuează verificarea”.

Instanţa a mai reţinut că, potrivit art. 8 alin. 1 din OG nr. 15/2002, „Fapta de a circula fără rovinietă valabilă constituie contravenţie continuă şi se sancţionează cu amendă”.

Instanţa a constatat că petentul a fost sancţionat contravenţional cu amendă în cuantum de 250 lei, întrucât la data de 11.05.2015, ora 18.27, pe DN 67D km 42 + 100 m, vehiculul categoria A, cu numărul de înmatriculare (...) , aparţinând petentului, a circulat pe raza localităţii Baia de Aramă, fără a deţine rovinietă valabilă.

Aceste aspecte sunt confirmate de planşa foto de la f. 18.

Petentul a invocat că autoturismul respectiv a fost radiat din evidenţele fiscale la data de 24.09.2010, acesta fiind vândut.

Instanţa a reţinut aplicabilitatea art. 7 din OG nr. 15/2002 (în forma în vigoare la data săvârşirii faptei), „Responsabilitatea achitării corespunzătoare a tarifului de utilizare şi a tarifului de concesiune revine în exclusivitate utilizatorilor români, iar în cazul utilizatorilor străini, aceasta revine în exclusivitate conducătorului auto al vehiculului”.

De asemenea, potrivit art. 1 alin. 1 lit. b) din OG nr. 15/2002, care prevăd că utilizatori sunt: „persoanele fizice sau juridice înscrise în certificatul de înmatriculare, care au în proprietate sau care, după caz, pot folosi în baza unui drept legal vehicule înmatriculate în România, denumite în continuare utilizatori români, respectiv persoanele fizice ori juridice înscrise în certificatul de înmatriculare, care au în proprietate sau care, după caz, pot folosi în baza unui drept legal vehicule înmatriculate în alte state, denumite în continuare utilizatori străini”.

Din interpretarea sistematică a acestor texte legale rezultă că are calitatea de contravenient deţinătorul menţionat în certificatul de înmatriculare care are în proprietate sau poate folosi autovehicului în baza unui drept legal, acesta trebuind să facă dovada achitării taxei de drum.

Prin urmare, pentru a fi angajată răspunderea contravenţională nu este suficient ca persoana fizică sau juridică să fie înscrisă în certificatul de înmatriculare, ci trebuie să fie titulara dreptului de proprietate sau a unui alt drept care să-i permită folosirea autoturismului în discuţie.

Or, astfel cum rezultă din contractul de vânzare-cumpărare pentru un vehicul folosit din 10.09.2010 (f. 26), petentul a înstrăinat autoturismul (...) , cu nr. de înmatriculare (...) , număr de identificare (...) , serie motor (...) , către numitul (...) , preţul vânzării fiind de 6.000 lei.

De asemenea, din certificatul de atestare fiscală în cazul persoanelor fizice eliberat de Primăria Municipiului Piteşti – Direcţia Economică din 24.09.2010 (f. 25) reiese că autoturismul respectiv, cu aceleaşi date de identificare, a fost scos de pe rolul fiscal al petentului, aspect ce rezultă din menţiunea “Încetată”. Mai reţine instanţa din Răspunsul de la f. 10 şi din adresa nr. F/134040 din 20.11.2015 (f. 24) că autoturismul respectiv a fost radiat din evidenţele referitoare la petent de la data de 10.09.2010.

Astfel, la data săvârşirii faptei, respectiv 11.05.2015, petentul nu mai era titularul dreptului de proprietate asupra autovehiculului cu numărul de înmatriculare (...) , nefiind astfel vinovat de săvârşirea contravenţiei reţinută în sarcina sa.

Instanţa a reţinut argumentul intimatei în sensul că art. 24 alin. 2 lit. d) din Ordinul MAI nr. 1501/2006 prevede că “proprietarii de vehicule înmatriculate sau înregistrate sunt obligaţi să solicite radierea din circulaţie în termen de 30 de zile de la data: d) trecerii vehiculului înregistrat în proprietatea altei persoane”.

Totuşi, se mai reţine incidenţa unui alt text de lege, respectiv art. 11 alin. 4 din OUG nr. 195/2002, care prevede că “în cazul transmiterii dreptului de proprietate asupra unui vehicul, datele noului proprietar se înscriu în evidenţele autorităţilor competente simultan cu menţionarea încetării calităţii de titular al înmatriculării a fostului proprietar. Pentru realizarea acestei operaţiuni şi emiterea unui nou certificat de înmatriculare, noul proprietar este obligat să solicite autorităţii competente transcrierea transmiterii dreptului de proprietate, în termen de 30 de zile de la data dobândirii dreptului de proprietate asupra vehiculului”. Această condiţie este reglementată inclusiv în OMAI menţionat anterior, respectiv în cuprinsul art. 8 alin. 1 lit. a), care prevede că “transcrierea dreptului de proprietate asupra unui vehicul se efectuează în baza următoarelor documente: cererea noului proprietar (...)”.

Având în vedere contradicţia dintre cele două texte de lege, instanţa a apreciat că, în virtutea principiului ierarhiei actelor juridice, un text prevăzut de o ordonanţă de urgenţă a Guvernului are, în mod evident, o valoare juridică mai mare decât un text prevăzut de un ordin MAI.

Chiar şi în situaţia în care aceste texte erau prevăzute de acte normative egale din punct de vedere al ierarhiei juridice, instanţa apreciază că nu este echitabil ca petentul să fie răspunzător pentru toate contravenţiile săvârşite de către conducătorul autoturismului respectiv, din moment ce dreptul de proprietate a fost transmis către o altă persoană. Răspunderea contravenţională este una personală, motiv pentru care se impune ca realitatea faptică stabilită în baza probelor administrate în cauză să se observe şi în privinţa modului în care sancţiunea a fost aplicată şi a persoanei responsabile.

În consecinţă, instanţa a reţinut că fapta există, însă răspunderea contravenţională nu revine petentului, ci persoanei care a cumpărat autoturismul, respectiv (...) , astfel cum reiese din contractul de vânzare-cumpărare de la fila 26.

Instanţa a apreciat că o soluţie de respingere a unei plângeri contravenţionale într-o asemenea situaţie poate crea efecte negative pentru cazuri similare, încurajând noii proprietari să nu respecte obligaţiile legale ce le revin, ştiind că va fi tras la răspundere fostul proprietar.

Împotriva acestei sentinţe a declarat  apel intimata (...) , criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie, invocând următoarele motive:

Instanţa de fond în mod greşit a interpretat actul deduc judecăţii, potrivit art.7 şi art.1 alin.1 lit.b din OG 15/2002,  obligaţia de plată a rovinietei  îi revine  proprietarului sau utilizatorului vehiculului care este menţionat în certificatul de înmatriculare.

Atâta timp cât  petentul figurează  ca şi proprietar al autovehiculului în certificatul de înmatriculare cât şi în evidenţele S.P.C.R.P.C.I. şi nicio altă persoană nu este  menţionată în calitate de utilizator, acesta are calitatea de subiect activ al raportului juridic contravenţional, potrivit art.8  coroborat cu art.1 lit.b din OG 15/2002 şi acestuia îi revine obligaţia  de a face dovada valabilităţii rovinietei.

În cauză nu are nicio relevanţă  faptul că până la momentul  constatării contravenţiei au intervenit contracte de înstrăinare a vehiculului sau de cedare a folosinţei acestuia, chiar având dată certă, dar care nu au fost înregistrate pentru opozabilitate la autorităţile competente.

Examinând  sentinţa apelată prin prisma motivelor de apel funcţie de probele administrate în cauză şi prin prisma  deciziei nr.6/16.02.2015, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie,  tribunalul apreciază apelul ca nefondat.

Având în vedere situaţia de fapt reţinută de către instanţă, care rezultă din înscrisurile menţionate anterior, s-a constatat corect că procesul-verbal de contravenţie este întocmit în mod netemeinic, situaţia de fapt reţinută prin acesta fiind răsturnată. Astfel, în ceea ce priveşte subiectul activ al contravenţiei, conform art.6 alin.1 din OG nr.15/2002, obligaţia de achitare a tarifului de utilizare a reţelei de drumuri naţionale din România revine utilizatorului, acesta fiind persoana fizică sau juridică înscrisă în certificatul de înmatriculare, care are în proprietate sau care, după caz, poate folosi în baza unui drept legal vehicule înmatriculate în România. În situaţiile în care se cere ca subiectul activ al contravenţiei să deţină o anumită calitate, acesta este subiect activ calificat. Ca atare, dacă persoana sancţionată contravenţional nu are calitatea cerută de actul normativ, procesul verbal va fi anulat, întrucât fapta sancţionată nu întruneşte elementele constitutive ale unei contravenţii. Aplicarea sancţiunii contravenţionale este nelegală întrucât subiectul activ al contravenţiei prevăzut de textele legale mai sus redate nu poate fi decât proprietarul autovehiculului, calitate pe care petenta nu o mai deţine.

 Referitor la apărarea intimatei care susţine că, în cauză, înstrăinarea autoturismului nu îi este opozabilă, instanţa de fond a reţinut  întemeiat dispoziţiile art. 26 alin 1 CPC, care prevăd că legea care guvernează condiţiile de admisibilitate şi puterea doveditoare a probelor preconstituite şi a prezumţiilor legale este cea în vigoare la data producerii, ori, după caz, a săvârşirii faptelor juridice care fac obiectul probaţiunii. Având în vedere că, în cauză, contractul de vânzare cumpărare a fost încheiat la 31.07.2007, deci înainte de intrarea în vigoare a Noului Cod de procedură civilă (15.02.2013), se aplică prevederile art. 1182 Cod civil de la 1864. Acestea stabilesc că terţilor le este opozabilă data certă din ziua în care înscrisul a fost prezentat la o instituţie publică.

Pentru aceste considerente, tribunalul în baza art.480 Cod pr.civilă, urmează a respinge apelul ca nefondat

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E :

Respinge  ca nefondat apelul formulat de intimatul  (...) ,  împotriva sentinţei civile nr. 572/2016 pronunţată de Judecătoria Piteşti în dosarul nr. 15597/280/2015, intimat fiind petentul (...). Definitivă. Pronunţată în şedinţa publică de la 13 Septembrie 2016

Domenii speta

Spete similare