Alte cereri clauze abuzive - lg.193/2000

Cod ECLI ECLI:RO:TBARG:2016:007.000258

Dosar nr. 2269/109/2015*

R O M Â N I A

TRIBUNALUL ARGEŞ*

SECŢIA CIVILĂ

SENTINŢA CIVILĂ Nr. 258/2016

Şedinţa publică de la 22 Iunie 2016

Obiectul cauzei:alte cereri clauze abuzive - lg.193/2000

TRIBUNALUL

Constată că, prin acţiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Argeş la data de 18.05.2015, reclamantul (...) a chemat în judecată civilă pe pârâta (...) S.A. MEMBRA A GRUPULUI NATIONAL (...) , solicitând instanţei să dispună :

1.constatarea caracterului abuziv sis pe cale de consecinţă, nulitatea

absoluta a clauzelor contractuale prevăzute la art. 5 pct. 1 lit.a-d

referitoare la: comisioanele de administrare a  creditului (1% din suma creditului contractat), de rambursare în avans (4% din suma rambursata în avans) şi notificare (1 Euro/notificare, variabil), din contractul de credit nr. (...) ;

2.obligarea pârâtei să restituie reclamantului următoarele sume

încasate ca urmare a clauzelor menţionate mai sus, respectiv: -2560,19 CHF -  reprezentând comision de  administrare  a creditului;

3.constatarea caracterului abuziv si, pe cale de consecinţă, nulitatea

absoluta a clauzei prevăzute la art. 6 pct.1 lit. a (referitoare la

dobânda) din contractul de credit nr. (...) , cu

referire la posibilitatea băncii de a majora unilateral dobânda;

4. obligarea paratei la stabilizarea (îngheţarea) cursului de schimb CHF -leu de la data încheierii contractului de credit nr. (...) (respectiv 2,2676 lei), curs care sa fie valabil pe toata perioada derulării contractului;

5. obligarea pârâtei la a restitui reclamantului sumele de bani încasate de către banca in plus fata de cursul CHF de la momentul încheierii contractului (respectiv sumele încasate in plus peste cursul CHF de 2,2676 Iei), sume ce vor fi stabilite in urma unei expertize contabile si care vor îi actualizate conform indicelui de inflaţie la data plaţii;

6. obligarea paratei la plata cheltuielilor de judecata.

În motivarea acţiunii, reclamantul a arătat că a încheiat cu parata (...) S.A. MEMBRA A GRUPULUI NATIONAL (...) , SUCURSALA PITEŞTI GAVANA contractul de credit nr. (...), prin care i-a fost acordata suma de 256.019 CHF. La momentul contractării creditului, valoarea unui CHF era de 2,2676 lei.

La momentul încheierii contractului de credit in cauza, raportat la circumstanţele economice din acel moment precum si capacitatea subsemnatului de înţelegere a clauzelor contractuale si a implicaţiilor acestora pe termen lung, contractarea unui credit in CHF se prefigura a fi cea mai avantajoasa alternativa la un credit in lei, acest aspect constituind motivul determinant in vederea perfectării contractului. Astfel, reclamantul s-a obligat sa returneze creditul contractat la termenele si in cuantumul stipulate in contract, având ca premiza cursul valutar al CHF de la aceea data (2,2676), insa pe parcursul derulării contractului acesta s-a dublat cu consecinţe grave asupra capacităţii salei de a-şi indeplini obligaţiile contractuale. Creşterea accelerata a valorii CHF fata de moneda naţionala cu implicaţii negative directe asupra costurilor împrumutului ce se răsfrâng asupra ratelor precum si a comisioanelor de schimb valutar, din leu în CHF au determinat o schimbare a condiţiilor contractuale avute in vedere la data contractării creditului si, in consecinţa, incumba in sarcina reclamantului obligaţii vădit disproporţionate fata de cele in considerarea cărora şi-a exprimat voinţa de a se angaja juridic.

De asemenea, s-au invocat dispoziţiile art. 57 din OG 50/20î0 :"in cazul serviciilor financiare, operatorii economici sunt obligaţi sa ofere consumatorilor informaţii complete, corecte, precise asupra drepturilor si obligaţiilor ce ie revin". Aceste obligaţii legale instituite in sarcina operatorilor economici, cu precădere a operatorilor economici din domeniul financiar-bancar sunt menite sa protejeze interesele consumatorilor care sunt supuşi riscului ridicat de prejudiciere a drepturilor si intereselor legitime prin contractarea unor servicii/produse in lipsa unei informări reale cu privire la acestea si, pe cale de consecinţa, evitarea unor astfel de situaţii.

S-a susşinut că sunt incidente prevederile art. 4 din Legea nr.93/2000. In concret, contractele încheiate intre parti sunt unele preformulate, standard, iar eventualele diferente dintre acestea si alte contracte nu se datorează negocierii cu clienţii, ci particularităţilor fiecărui client in parte. Prin urmare, aceste contracte si clauzele lor nu au fost negociate de către parti.

Cu privire la primul capăt de cerere, la momentul acordării creditului, potrivit clauzei contractuale prevăzute la art. 5 alin.l lit. a) s-a perceput si un comision de acordare de 1% din suma iniţiala, respectiv suma de 2560,19 CHF.

Totodată, in art. 5 alin. 1 lit. b) din contractul de credit se percepe un comision de rambursare in avans in cuantum de 4% calculat asupra sumei rambursate in avans, iar prin art. 5 alin. 1 lit. d) din contract se prevede un comision de notificare in valoare de I euro/ notificare, variabil, acest comision percepandu-se pentru "'fiecare notificare in caz de culpa transmisa împrumutatului/codebitorului/garantilor „.

In esenţă, reclamantul a considerat că clauzele a căror nulitate absoluta a solicitat-o ca urmare a caracterului lor abuziv nu au fost negociate de părţi, perceperea unor astfel de comisioane nu este justificata in cazul concret si constituie un dezechilibra semnificativ intre prestaţiile părtilor, dat fiind faptul ca executarea obligaţiilor subsemnatului a fost garantata printr-o garanţie reala imobiliara.

In ceea ce priveşte capătul doi al cererii de chemare in judecata, urmare a constatării caracterului abuziv al clauzelor contractuale menţionate, se impune restituirea prestaţiilor, respectiv restituirea sumelor plătite in baza acestora.

Sancţiunea introducerii unor clauze abuzive in contractele cu consumatorii o constituie nulitatea absolută a respectivelor clauze, in sistemul Legii 193/2000. In literatura de specialitate, s-a arătat ca, spre deosebire de acţiunea in constatarea nulităţii absolute, acţiunea in restituirea prestaţiilor efectuate in temeiul clauzei lovite de nulitate este prescriptibila, termenul de prescripţie fiind ce! general de 3 ani, in lipsa unei prevederi speciale contrare. Prin urmare, până in prezent termenul de prescripţie extinctiva pentru restituirea prestaţiilor efectuate in temeiul clauzelor pretins abuzive nu a început sa curgă.

Referitor la capătul 3 al cererii, potrivit art. 6 alin. 1 lit. a) din contractul de credit, la momentul la care reclamantul a contractat creditul avea o dobânda fixa de 4,5% pentru primul an, după care urma se plăti "dobânda variabila a băncii, compusa din indicele de referinţa LIBOR/EURIBOR/BUBOR3M la care se adaugă marja de 3,2500%, dobânda variabila fiind revizuibila in datele de 25 martie, 25 iunie, 25 septembrie si 25 decembrie, in funcţie de indicele de referinţa LIBOR/EURIBOR/BUBOR3K4 - determinat pe baza monedei creditului, conform valorii indicelui de referinţa valabil la data de 15 martie, 15 iunie, 15 septembrie si 15 decembrie. Daca banca decide sa modifice nivelul ratei dobânzii, ea va informa clientul despre noua valoare a ratei lunare de  plata si noua rata de dobânda aplicabila ".

Potrivit prevederilor art. III din OUG 174/2008, "valoarea dobânzii, cu precizarea tipului acesteia, fixa si/sau variabila, iar in cazul in care dobânda este variabila, variaţia acesteia, trebuie să fie independenta de voinţa creditorului raportata la fluctuaţiile unor indici de referinţa verificabili, menţionaţi in con tracasau la modificările legislative care impun acel lucru".

In aceste condiţii, este evident ca prevederile art.6 alin. 1 lit. a) din contractul de credit ipotecar sunt abuzive, întrucât dobânda este variabila in funcţie de evoluţia indicelui de referinţa LIBOR/EURIBOR/BUBOR3M la care se adaugă o marja de 3,2500%. Legea nr. 193/2000 stipulează ca se vor aplica clauzele care sunt in beneficiul clientului. Modificarea dobânzii este lăsata la puterea discreţionara a băncii, deşi in articolele menţionate se prevede clar modalitatea de calcul a dobânzii.

Posibilitatea unilaterala si discreţionara a băncii de a modifica rata dobânzii bancare are natura unei clauze abuzive, prin crearea in detrimentul consumatorilor si contrar cerinţelor bunei-credinte un dezechilibru semnificativ intre drepturile si obligaţiile pârtilor, dezechilibru reliefat de creşterea ratei împrumutului de rambursat.

Este evident ca este vorba in speţa de clauze abuzive in accepţiunea legii 193/2000, si pe cale de consecinţa nule, având in vedere faptul ca nu reclamantul nu a avut posibilitatea de a negocia clauzele contractuale, fiind evident vorba de un contract cadru, de adeziune, ce nu oferă părtii decât posibilitatea de a opta intre a încheia sau nu contractul de credit.

Potrivit art 1 alin 3 din Legea 193/2000 se interzice stipularea de către comercianţi a clauzelor abuzive in contractele incheiate cu consumatorii.

In ceea ce priveşte capetele 4 si 5 de cerere, reclamantul a arătat ca la data când a solicitat creditul si l-a obţinut, cursul valutar al unui CHF era unul foarte convenabil, insa in prezent acesta a cunoscut o evoluţie fulminanta, astfel ca discutam despre o cu totul suma ce trebuie sa o retumeze către banca.

Mai mult decât atât,  deşi au trecut 8 ani de când am contractat creditul si plătesc lunar rate considerabile, suma care trebuie rambursata reprezintă mai mult de jumătate din valoarea creditului, ceea ce face ca efortul financiar depus de-a lungul acestor ani pentru achitarea ratelor sa nu aibă rezultatele scontate.

Reclamantul consideră ca s-a ajuns la o situaţie inadmisibila, in care, din cauza

contextului economic actual si al diminuării veniturilor, rata

lunara devine excesiv de oneroasa. Plata ratelor la un curs de schimb diferit de cel din ziua in care s-a acordat împrumutul poate fi considerata o clauza abuziva.

Având in vedere dezechilibrul contractual produs ca urmare a clauzei de risc valutar si a contextului economic actual, in detrimentul consumatorului, consideră reclamantul ca se impune restabilirea prestaţiilor efectuate in temeiul contractului, astfel încât sa se asigure o proportionalitate a prestaţiilor asumate de parti corespunzătoare manifestării de voinţa exprimata in acest raport juridic.

Contractul de credit este un contract comutativ, caracterizat prin faptul ca întinderea drepturilor si obligaţiilor pârtilor la momentul încheierii contractului este determinata sau determinabila, excluzând expunerea uneia dintre parti la riscul unei pierderi cauzate de un eveniment viitor si incert si oferirea celeilalte parti a unei şanse de castig.

Stipularea unei clauze de risc este contrara dispoziţiilor legale, întrucât hipervalorizarea CHF constituie un impediment imprevizibil, viitor şi incert raportat la puterea de întelegere a consumatorului, acesta neavand cunostinte de specialitate in domeniul fmanciar-bancar care sa-i permită anticiparea unei creşteri accelerate a cursului de schimb.

Norma BNR ar. 17/2003 prevede obligaţia băncii de a administra riscul in sensul diminuării lui prin organizarea adecvata a activităţii de ereditare.

Având in vedere prevederile art. 969 C.civ., conform cărora părţile trebuie sa acţioneze cu buna-credinta, atât la încheierea si negocierea contractului, cat si pe tot timpul executării sale, distribuţia intre parti a pierderilor si beneficiilor rezultate ca urmare a creşterii valorii CHF fata de moneda naţionala, apare ca o soluţie justa si echitabila derivata din acest principiu.

Întrucât s-au schimbat împrejurările avute in vedere de părti la momentul incheierii contractului, cu consecinţe si asupra efectelor actului juridic, consideră reclamantul ca se impune revizuirea efectelor contractului in temeiul teoriei impreviziunii prevăzută in Noul Cod Civil.

In sensul admiterii teoriei impreviziunii a statuat Curtea Suprema de Justiţie in decizia nr. 21/1994 privind revizuirea clauzei referitoare la preţ intr-un contract cu executare succesiva (Buletinul Jurisprudentei 1996, pg. 230).

S-a arătat că părţile s-au obligat in condiţiile economice existente la data incheierii contractului când CHF avea o valoare moderata fata de moneda naţionala, asa incat, ca urmare a schimbării acestor condiţii, este necesar ca si contractul sa fie adaptat la noile împrejurări economice.De asemenea, intrucat schimbarea condiţiilor economice a fost imprevizibila, revizuirea efectelor contractului se impune, deoarece

hipervalorizarea CHF deturnează contractul de la scopul in vederea căruia

a fost încheiat si executarea acestuia in contextul actual nu mai corespunde

voinţei concordante a pârtilor. In susţinerea celor de mai sus, reclamantul a amintit decizia pronunţată de Tribunalul Galaţi într-o cauză asemănătoare, precum şi jurisprudenta constanta a Curţii Europene de Justiţie, si anume sistemul de protecţie pus in aplicare prin Directiva 93/13 care se întemeiază pe ideea ca un consumator se găseşte intr-o situaţie de inferioritate fata de un profesionist in ceea ce priveşte atât puterea de negociere, cat si nivelul de informare. Curtea a considerat deja de mai multe ori ca instanţa naţionala este obligata sa analizeze din oficiu caracterul abuziv al unei clauze contractuale care se incadreaza in domeniul de aplicare al directivei clauzelor abuzive si, prin aceasta, sa suplinească dezechilibrul existent intre un consumator si vânzător sau furnizor (Hotărârea Aziz, EU:C:2013:164, punctul 46 si Hotărârea Barclays Bank, EU:C:2014:279, punctul 34).

De asemenea, în anul 2013, Curtea de Justiţie a Uniunii Europene (CJUE) a emis o decizie intr-un proces privind clauzele abuzive cuprinse intr-un contract de credit încheiat intre o banca din Ungaria si doi clienţi. Potrivit CJUE, cei doi clienţi au contestat clauza care a permis băncii sa calculeze ratele lunare pe baza unui curs de schimb diferit de cel utilizat cu ocazia acordării împrumutului.

CJUE a stabilit in cauza C-26/13 ca diferenţa de curs valutar nu este o parte  a preţului  stabilit  in contract,  ca nu este  o remuneraţie a creditorului, acesta trebuind sa fie cea care îsi asuma acest risc, nu debitorul. CJUE a interpretat ca diferenţa de curs nu face parte din preţ si de aceea instanţele naţionale pot constata, daca toate celelalte condiţii sunt indeplinite, ca aceasta clauza este abuziva, iar interpretarea CJUE este obligatorie pentru instanţele naţionale,

In decizia CJUE se menţionează ca in ceea ce priveşte particularităţile mecanismului de schimb al monedei străine, revine instanţei de trimitere sarcina de a stabili daca un consumator mediu, normal informat si suficient de atent si de avizat, putea nu numai sa cunoască existenta diferenţei, in general prezenta pe piata valorilor mobiliare, dintre cursul de schimb ia vânzare si cursul de schimb la cumpărare ale unei monede străine, ci si sa evalueze consecinţele economice, potenţial semnificative, pentru acesta ale aplicării cursului de schimb la vânzare pentru calcularea ratelor la care va fi in definitiv obligat si, prin urmare, costul total al imprumutului sau.

Pentru cele expuse mai sus, s-a solicitat admiterea acţiunii astfel cum a fost formulata, cu obligarea paratei la plata cheltuielilor de judecata.

In dovedirea prezentei cereri, reclamantul a solicitat administrarea probei cu înscrisuri, proba cu interogatoriu si proba cu expertiza contabila.

In drept, au fost invocate dispoziţiile legii nr. 193/2000, O.U.G. nr. 50/2010, art.1341 si urm. C.civ., art. 1469 si urm. C.civ.

Pârâta (...) SA. MEMBRA A GRUPULUI NATIONAL (...)  a depus întâmpinare, solicitând respingerea acţiunii.

Pârâta a invocat excepţia de netimbrare a cererii ce formează prezentul dosar, raportat la disp. art. art.29 alin. 1 lit. f din O.U.G. nr.80/2013, şi petitul acţiunii, apreciind că sunt supuse timbrajului capetele de cerere nr.2 şi 5.

De asemenea, s-a invocat excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune privind pretenţiile solicitate, având in vedere faptul ca se solicita restituirea unor sume achitate cu mai mult de 3 ani în urmă, deci, cu depăşirea termenului de prescripţiei legal, iar termenele de prescripţie de 3 ani se calculează separat pentru fiecare prestaţie în parte, conform art.3 si 12 din Decretul nr.l 67/195.8, respectiv art.2517, art.2526 N. Cod civil.

Pe fondul cauzei, s-a arătat că, urmare a implementării prevederilor O.U.G. nr.50/2010, incepand cu data intrării in vigoare a acesteia, a fost încheiat Actul adiţional ataşat.  Astfel, legiuitorul, prin dispoziţiile art.95 din O.U.G. nr. 50/2010, in forma nemodificata, a dispus ca "Pentru contractele aflate in curs de derulare, creditorii au obligaţia ca, in termen de 90 de zile die la data intrării in vigoare a prezentei ordonanţe de urgenta, sa asigure conformitatea contractului cu dispoziţiile prezentei ordonanţe de urgenta. Modificarea contractelor aflate in derulare se va face prin acte adiţionale in termen de 90 de zile de la data intrării in vigoare a prezentei ordonanţe de urgenta. Nesemnarea de către consumator a actelor adiţionale prevăzute la alin.2 este considerata acceptare tacita ".

Aşadar, (...) S.A. s-a conformat prevederilor legale precizate, asigurând conformitatea contractului de credit bancar ipotecar nr. (...)  cu prevederile O.U.G. nr.50/2010, intocmind actele adiţionale la acesta. În conformitate cu prevederile alin. 3 al art.95 din OUG nr.50/2010, Banca cu adresa nr. (...) a procedat la informarea/notificarea consumatorului (...), împrumutat in acest Contract de credit bancar, precum si la comunicarea actului adiţional la contractul de credit. Ulterior, având in vedere aplicarea retroactiva a legii si Contractelor aflate in curs de derulare, prin Legea nr.288/2010 de aprobare a O.U.G. nr.50/2010, s-a dispus ca prevedererile O.U.G. nr.50/2010 sa nu se aplice Contractelor de credit aflate în curs de derulare la data intrării in vigoare a aceste ordonanţe de urgenta, cum este si situaţia acestui Contract de credit, ce face obiectul prezentului litigiu. In cazul de fata, părţile nu au denunţat actul adiţional, ataşat, neexistand nicio dovada in acest sens, astfel incat Actul adiţional işi produce efectele in termenii in care a fost încheiat. Voinţa exprimata prin opţiunea de nedenuntare este si ramane suverana, iar instanţa nu poate trece peste. Aşadar, contractul iniţial a fost modificat de drept, iar actul prin care contractul iniţial a fost adus in limitele O.U.G. nr. 50/2010 este actul adiţional transmis reclamantului in septembrie 2010. De la data de 3 martie 2011, contractul de credit in discuţie trebuie citit împreuna cu actul adiţional, modificator de drept al contractului, definitiv prin nedenuntare ca urmare a voinţei suverane a reclamantului. In aceste condiţii, lipseşte interesul reclamantului in promovarea prezentei cereri.

Cu privire la comisioanele prevăzute la art. 5 din contract, clauzele contractuale referitoare la comisioane sunt clare,este menţionat pentru ce sunt percepute (pentru administrarea creditului, pentru neutilizarea creditului, când nu plătea dobânda, pentru rambursarea in avans, situaţie pentru care pentru suma rambursata in avans nu plătea dobânda, pentru emiterea de notificări, doar in cazul culpei reclamantului in a-si achita ratele se emiteau astfel de notificări), iar reclamantul a semnat fara obiectiuni contractul, cunoscând înca de la încheierea acestuia preţul contractului, motiv pentru care inexistenta negocierii nu poate reţinuta, iar prevederile contractuale nu sunt de natura sa afecteze in mod direct interesele reclamantului, întrucât prevederile contractuale au fost însuşite de către acesta, iar reclamantul, prin semnare, a confirmat faptul ca a inteles prevederile contractuale, ca a fost de acord cu acestea, nesolicitând informaţii suplimentare.

Clauzele referitoare la comisioane nu sunt confuze, susceptibile de înţelesuri diferite şau de interpretari contrarii, dimpotrivă acestea sunt suficient de clare si precise, ele fiind cunoscute si acceptate de către reclamant, iar, in cazul in care acestea nu corespundeau nevoilor sale, reclamantul avea posibilitatea de a refuza semnarea contractului in aceasta forma.

Cu privire la comisionul de administrare credit, conform clauzei contractuale mai sus menţionate, comisionul de administrare credit a fost achitat la momentul utilizării creditului, in data de 20.06.2008, fiind in cuantum de 1% din suma creditului contractat, respectiv in suma de 2.560.19 CHF, deci dupa

trecerea a cca. 7 ani, astfel incat aceasta solicitare de restituire a acestor sume este prescrisa, si invocându-se excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune, având in vedere faptul ca se solicita restituirea unor sume achitate cu mai mult de 3 ani in urma, deci, cu depăşirea termenului de prescripţiei.

Din analiza acestor clauze contractuale, rezulta ca singurul comision perceput este comisionul de administrare a creditului in cuantum de 1% din valoarea creditului, comision ce este permis de lege, fiind

prevăzut si de O.U.G nr.50/2010 la art.36, practic, perceperea acestuia fiind consolidata legislativ,acesta fiind definit  astfel:"comisionul de  administrare  se percepe pentru monitorizarea/inregistrarea/efectuarea de operaţiunide către creditorin scopul utilizării/rambursării creditului acordat consumatorului ",

In aceste condiţii, nu se poate afirma despre acest comision ca reprezintă o clauza abuziva, din moment ce este permis de lege, fiind exprimat într-o valoare procentuala, intr-un limbaj inteligibil, reclamantul cunoscând inca de la momentul ereditarii acest fapt, acceptând si efectuând plata acestuia. Faptul ca, ulterior încheierii Contractului de credit, reclamantul se pretinde lezat din punct de vedere financiar prin perceperea acestui comision, nu este de natura a conferi intelegerii părtilor privind plata acestuia natura unei clauze abuzive.

Cu privire la comisionul de rambursare in avans, menţionat in contract, s-a arătat că reclamantului nu i-a fost perceput un astfel de comision, acesta neachitand sume in avans, astfel incat, neproducand efecte juridice, nici nu poate fi analizata cu privire la eventualul caracter abuziv.

Pe de alta parte, din Actul adiţional încheiat in temeiul O.U.G. nr. 50/2010, rezulta ca acest comision a fost eliminat din Contractul de credit, iar analizarea caracterului lor abuziv, din perspectiva legii nr. 193/2000, este inadmisibila/lipsita de obiect, clauza contractuala nemaifiind in vigoare .

Cu privire la comisionul de neutilizare si de notificare, deşi se  solicita constatarea  caracterului abuziv al Clauzelor prevăzute la art. 5 pct, 1 lit. a-d, deci, inclusiv si a comisionului de neutilizare de la lit. c., nu se solicita in mod expres aceasta, si nici in motivele de fapt nu este criticat acest comision, astfel incat pârâta a solicitat se lua act ca nu se solicita constatarea caracterului abuziv al acestui tip de comision. Referitor la comisionul de notificare, reclamantului nu i-a fost perceput un astfel de comision, astfel încat, neproducând efecte juridice, nici nu poate fi analizata cu privire la eventualul caracter abuziv.

Din Actul adiţional încheiat in temeiul O.U.G. nr. 50/2010 rezulta ca aceste comisioane au fost eliminate din Contractul de credit, iar analizarea caracterului lor abuziv, din perspectiva legii nr. 193/2000, este inadmisibila.

Cu privire la clauza de la art. 6.1 din Contractul de credit bancar ipotecar nr. (...)  care reglementează Dobânzi, potrivit căreia „Daca Banca decide sa revizuiască nivelul ratei dobanzii ea va informa clientul despre noua valoare a ratei lunare de plata si noua rata de dobânda aplicabila”, s-a arătat că este interpretata in sensul ca daca se impune modificarea dobânzii, bineînţeles in funcţie doar decodificarea indicelui de referinţa LIBOR la 3 1uni, Banca se obliga sa informeze Clientul despre noua rata lunara, modificarea dobânzii având intotdeauna o justificare contractuala, deci legala, astfel incat nu se poate retine ca o astfel de clauza este abuziva.

Pe de alta parte, ca urmare apariţiei O.U.G. nr.50/2010, (...) S.A. a asigurat conformitatea contractului de credit bancar ipotecar nr. (...)  cu prevederile O.U.G. nr.50/2010, întocmind actul adiţional la acesta, act adiţional ce este in vigoare. Prin art. I.2.2.Dobanda din actul adiţional la Contractul de credit bancar ipotecar nr. (...) a fost modificata clauza de dobânda variabila de la art. 6, fiind aceeaşi formula de calcul a dobânzii variabile, exact cu cea din contractul de credit initial, astfel: "Rata dobânzii variabile, care se aplica la soldul creditului este compusa din indicele de Referinţa ROBOR/EURIBOR/LIBOJR la 3 luni, potrivit monedei creditului, la care se adaugă Marja Băncii in cuantum de 3.25%. Rata Dobânzii variabile este revizuibila si se aplica din datele de 25 Martie. 25 Iunie. 25 Septembrie si 25 Decembrie, in funcţie de Indicele de referinţa ROBOR/EURIBOR/LIBOR la 3 luni - determinat pe baza monedei Creditului, conform valorii indicelui de referinţa  valabil in data de 15 Martie. 15 Iunie. 15 Septembrie si 15 Decembrie". Iar, la pct. 6, 7 si 8 ale art. 1.2.2. se menţionează modalitatea în care împrumutatul ia cunoştinţa de noul nivel al dobânzii variabile, care se modifica doar in funcţie de partea variabila a acesteia, respectiv indicele de referinţa LIBOR la 3rani, care se modifica o data la 3 luni, astfel cum este menţionat mai sus, Banca neprocedand unilateral la modificarea dobânzii. La modificarea Ratei Dobânzii Variabile, noua rata a dobânzii astfel rezultate se aplica asupra Soldului Creditului existent la data modificării acesteia. Modificarea nivelului Ratei Dobânzii Variabile se comunica ÎMPRUMUTATULUI/ CODEBITORULUI (după caz) in funcţie de opţiunea ÎMPRUMUTATULUI exprimata in cadrul Formularului de înregistrare Client.

Modificarea dobânzii nu este lăsata  la  puterea discreţionara  a Băncii, astfel cum afirma reclamantul, ci aceasta se modifica doar in funcţie de indicele de referinţa LIBOR la 31uni, astfel cum prevede si O.U.G. nr.50/2010-art. 37, modificarea dobânzii cunoscând creşteri sau descreşteri in funcţie doar de acest indice de referinţa.

S-a subliniat că atât in forma iniţiala a clauzei de dobânda prevăzuta la art. 6 din Contractul de credit bancar ipotecar nr. (...)  , cat si in cea prevăzuta la art. I.2.2.I. din Actul adiţional incheiat in temeiul O.U.G. nr.50/2010. clauza de dobânda variabila este compusa din indicele de referinţa independent LIBOR la 31luni+marj a Băncii de 3,25%, modificarea dobânzii având loc doar ca urmare a modificării indicelui de referinţa LIBOR la 31uni, deci nu unilateral, de către Banca.

Pe de alta parte, din moment ce clauza fata de care se solicita a se constata nulitatea absoluta menţionata la art. 6.1 teza finala nu mai este in vigoare inca de la data aplicării Actului adiţional incheiat in temeiul O.U.G.nr.50/2Q10, aceasta având forma mai sus menţionata, rezulta ca solicitarea reclamantului este lipsita de obiect.

Cu privire la afirmaţiile reclamantului privind caracterul nenegociat si preformulat al contractului de credit bancar, pârâta a solicitat instanţei sa o inlature in integralitate, din următoarele considerente:

Încheierea contractului de credit nu a avut loc ca urmare a unei obligaţii legale (similar poliţelor RCA) si nici ca urmare a unor constrângeri de facto (ca in cazul contractelor de monopol ca de exemplu cele de furnizare de energie electrica, a gazelor naturale, a agentului termic etc). împrumutatul reclamant a avut posibilitatea reala de a alege din multitudinea de oferte existente pe piaţa bancara si chiar dintre ofertele din portofoliul subscrisei acel produs care sa corespunda doleanţelor sale si posibilităţilor sale reale de plata, dovedite cu acte.

Chiar daca condiţiile generale de creditare par a fi prestabilite (o parte dintre acestea fiind impuse de normele legale bancare in vigoare), este imposibil de crezut ca banca/operatorul economic a impus imprumutatului luarea unui anumit tip de credit pe care acesta nu si 1-a dorit in mod real, într-un cuantum total sau al ratei lunare pe care nu si-o permitea la acel moment.

Aşadar in ceea ce priveşte drepturile si obligaţiile concrete ale pârtilor, este evident ca, clauzele referitoare la acestea au fost oricum negociate de către parti si ca au fost stabilite in funcţie de tipul de credit, moneda, suma solicitata, perioada de rambursare, valoarea maxima a ratei lunare. Pentru o corecta soluţionare a prezentei cauze instanţa trebuie sa aibă in vedere faptul ca art 4 din Legea nr. 193/2000 impune ca si condiţie pentru existenta unei clauze abuzive ca aceasta sa fie contrara cerinţelor bunei-credinţe, care presupune din aceasta perspectiva, faptul ca nici una din parti nu urmăreşte sa obtina ca urmare a încheierii contractului, mai mult decât valoarea contraprestatiei reciproce, per a contrario, reaua-credinta intervine ori de cate ori un comerciant, profitând de absenta unei negocieri directe a unei clauze, rupe in mod voit acest echilibru urmărind propriile interese, simultan cu dezinteresul fata de drepturile consumatorului.

In speţa de fata clauzele contractuale privitoare la tipul de dobânda si comisioane sunt clare, iar reclamantul a semnat fara obiectiuni contractul cunoscând inca de la incheierea acestuia ca plăteşte o dobânda fixa pentru primul an de creditare, urmând ca apoi sa fie înlocuita cu o dobânda variabila, cu privire la care, de asemenea, tot in mod expres s-au prevăzut indicatorii in funcţie de care variază, indicatori care au fost independenţi de voinţa Băncii contractante, motiv pentru care inexistenta negocierii nu poate fi reţinuta, iar prevederile contractuale nu sunt de natura sa afecteze in mod direct interesele reclamantului, intrucat prevederile contractuale au fost insusite de către acesta, iar reclamantul, prin semnare a confirmat faptul ca a inteles prevederile contractuale, ca a fost de acord cu acestea si nu a solicitat informaţii suplimentare. Aacele clauze referitoare la comisioane si dobânda nu sunt confuze, susceptibile de înţelesuri diferite sau de interpretări contrarii, dimpotrivă acestea sunt suficient de clare si precise, ele fiind cunoscute si acceptate de către reclamant, iar, in cazul in care modul de calcul al dobânzii nu corespundea nevoilor acestuia, reclamantul avea posibilitatea de a refuza semnarea contractului in aceasta forma.

Referitor la capetele de cerere nr. 4 si 5 privind  stabilizarea (inghetarea) cursului de schimb | de la data acordării creditului de 2,2676 lei, precum si restituirea diferentelor achitate in plus fata de cursul de la momentul acordării creditului , s-a arătat că reclamantul-imprumutat in prezenta cauza are o pregătire peste medie, aceasta fiind cadru militar, rezultând ca acesta avea atât capacitatea, cat si posibilitatea înţelegerii tuturor clauzelor contractuale menţionate in Contractul de credit bancar ipotecar nr. (...)  , inclusiv a faptului ca faptul ca împrumutul contractat va fi restituit in aceeaşi valuta a creditului-franci elveţieni, asumandu-si riscul, dar si beneficiul modificării cursului de schimb valutar, atât in sens crescător, dar si descrescător, variabilitate determinata de evoluţia monedei locale pe piaţa financiara. In Contractul de credit bancar ipotecar nr. (...) nu sunt menţionate clauze contractuale care sa oblige împrumutatul ca plata ratei sa se facă la un anumit curs de schimb valutar, practicat de banca la data efectuării plaţii, astfel incat nu se poate discuta despre clauze abuzive daca acestea nu exista. Nici solicitarea de restituire a sumelor cu titlu de diferenţa de curs schimb valutar nu poate fi primită, deoarece creditul a fost si este restituit in aceeaşi valuta a creditului-CHF-, eventualele solicitări ale reclamantului de efectuare a unui schimb valutar din lei in CHF nefacând obiectul contractului de credit dedus judecaţii, ci contractului de cont curent, in baza unor solicitări exprese

Astfel, acţiunea formulata de reclamant întemeiata pe prevederile Legii 193/2000 este neîntemeiata, intrucat principiul nominalismului este unul legal, excepţiile de la acest principiu nu pot fi instituite pe cale juriprudenţială.

Aşadar, in cazul creditelor acordate in valuta, nu suntem in prezenta vreunei clauze abuzive, pentru ca nu banca a instituit printr-o clauza in contract regula nominalismului, ci insusi legiuitorul. Nu se poate abdica de la acest principiu, deoarece teoria clauzelor abuzive nu inseamna negarea unor principii sau a unei reguli tradiţionale de funcţionalitate ale unor instituţii juridice. Faptul ca rambursarea creditului se face in moneda in care a fost acordat nu reprezintă decât preluarea in contract a principiului nominalismului consacrat de lege. De aceea, in realitate, discuţia este in mod greşit plasata in planul clauzelor abuzive, deoarece, de plano, nu este vorba de vreo clauza abuziva, ci de aplicarea unor dispoziţii legale. De altfel, chiar CEJ s-a pronunţat in sensul ca nu intra sub incidenţa evaluării caracterului abuziv decat clauzele din contractele incheiate cu consumatorii, iar nu si dispoziţiile legale. Astfel, prin Hotărârea CEJ din 30 aprilie 2014, pronunţata in procedura C280/1, Barclays Bank contra Sara Sannchez Garcia, Alejandro diacon Barrera, Curtea a reţinut ca: „Directiva 93/13/CEE a Consiliului din 5 aprilie 1993 privind clauzele abuzive in contractele încheiate cu consumatorii si principiile dreptului Uniunii referitoare la protecţia consumatorilor si echilibrul contractual, trebuie interpretate in sensul ca sunt excluse din domeniul lor de aplicare acte cu putere de lege si norme administrative ale unui stat membru, precum si cele in discuţie in litigiul principal, in lipsa unei clauze contractuale de modificare a conţinutului sau a domeniului de aplicare al acestora.

Rezulta ca cererea reclamantului de a se dispune de către instanţa de, judecata stabilizarea (îngheţarea) cursului de schimb CHF-leu la momentul semnării contractului, curs care sa fie valabil pe toata perioada derulării contractului si denominarea in moneda naţionala a plaţilor este nelegala si neîntemeiata, intrucat reclamantul imprumutat s-a obligat in conformitate cu prevederile contractului de credit bancar sa restituie suma împrumutata in aceeaşi moneda in care a fost contractat creditul, respectiv in franci elveţieni. Obligaţiile de plata ale împrumutatului sunt clar determinate, fiind înscrise sub aspectul întinderii in graficul de rambursare anexa la contractul de credit bancar, grafic de rambursare semnat de către reclamant. Obligaţiile de plata, respectiv ratele lunare pe care reclamantul imprumutat s-a obligat a le achita in temeiul convenţiei de credit sunt stabilite si calculate in moneda CHF, nu sunt convertite intr-o alta moneda pentru a se aplica sau a ne raporta la un anumit curs de schimb. Reclamantul este liber sa isi procure valuta de plata de oriunde doreşte case de schimb valutar, banei, familie, etc, împrumutatul nefiind obligat de către Banca sa plătească rata in lei la cursul de schimb al Băncii. Astfel, reclamantul poate sa isi procure valuta de plata a creditului atât de la (...) , cat si de la alte entităţi case de schimb valutar, alte banei, prieteni, familie, etc. Efectuarea unui schimb valutar de către subscrisa atât la solicitarea reclamanţilor, cat si a oricărui alt client constituie un alt produs bancar, un alt serviciu oferit de către Banca clienţilor sai, ce, insa nu face obiectul contractului de credit, ci contractului de cont curent,

Aprecierea sau deprecierea monedei naţionale nu este influenţată de Banca, variabilitatea ei este determinata de evoluţia monedei locale pe piaţa financiara, astfel ca pârâta nu poate fi obligata sa utilizeze in efectuarea unui schimb valutar un curs de schimb diferit fata de cel valabil la momentul efectuării schimbului valutar. Banca nu are nici un câştig din "variaţia cursului de schimb valutar", deoarece pentru acoperirea creditelor acordate în franci elveţieni trebuie sâ cumpere aceşti franci elveţieni de pe piaţa financiara la preţul actual al francului elveţian.

Riscul contractului aparţine in mod egal băncii si împrumutatului. Riscurile prilejuite de evenimentele de tipul crizei financiare sau impreviziunea evoluţiei cursului valutar si al dobânzilor etc.) aparţin ambelor părţi.

In ceea ce priveşte teoria impreviziunii invocata de către reclamant s-a susţinut că aceasta  nu este aplicabila contractelor de împrumut, din cauza consacrării principiului nominalismului monetar în virtutea căruia puterea de plată a banilor rămâne constantă, ne fiind influenţată de puterea de cumpărare care poate varia în funcţie de contextul economic.

Potrivit art. 107 din Legea nr. 71/2011 pentru punerea in aplicare a Codului civil "Dispoziţiile art. 1.271 din Codul civil privitoare la impreviziune se aplică numai contractelor încheiate după intrarea în vigoare a Codului civil", condiţie in care reclamantul nu se poate prevala de aceste reglementari întrucât Contractul de credit bancar a fost încheiat in data de 28.08.2007, împrejurare fata de care teoria impreviziunii nu isi găseşte aplicabilitate in speţa dedusa judecaţii, legea dispunând numai pentru viitor.

Reclamantul si-a asumat riscul schimbării împrejurărilor in momentul in care a ales sa contracteze un credit in CHF si sa-1 restituie in aceeaşi moneda a creditului. Mai mult decât atât, pârâta a decis sa vina in sprijinul clienţilor băncii in aceasta perioada dificila si a scăzut dobânda pentru creditele in franci elveţieni, inclusiv pentru creditul contractat de către reclamanţi, absorbind o parte din impactul negativ al aprecierii francului, rezultând astfel o scădere a dobânzii de la 3,259% la 2,459%, reducere aplicabila pana la următoarea revizuire de dobânda in conformitate cu prevederile convenţiei de credit.

La data contractării creditului, precum si in prezent, legislaţia in vigoare, respectiv prevederile art. 10 din Legea nr. 190/1999, legea aplicabila contractului de credit încheiat cu reclamantul din prezenta cauza permiteau acordarea creditelor in valuta. Articolul 1578 din Vechiul Cod civil stabileşte ca debitorul va fi obligat sa isi achite datoria fata de creditor cu suma nominala la care este obligat, eventualele fluctuaţii ale banilor in momentul restituirii lor fata de cel al incheierii contractului fiind suportate de împrumutat in temeiul prevederilor acestei dispoziţii legale.

Pe cale de consecinţa, cererea reclamantului prin care solicita denominarea in moneda naţionala a plaţilor conform Regulamentul nr. 4/2005 privind regimul valutar, pe motiv ca achitarea ratelor lunare in temeiul unui contract de credit nu este prevăzuta in anexa nr. 2 a Regulamentului valutar si ca se impune executarea obligaţiilor decurgând din contract sa se facă in moneda naţionala este neîntemeiata si nelegala.

Prevederile legale permit acordarea de către Banca si contractarea de către persoane fizice a unui credit in valuta si prevăd obligaţia debitorului de a-si achita datoria fata de creditor cu suma nominala la care este obligat, iar in Anexa 2 a Regulamentului nr. 4/2005 este prevăzut la lit. d ca si categorie de rezidenţi care pot efectua operaţiuni in valuta "persoanele fizice, juridice si alte entităţi, pentru operaţiuni stipulate in prevederi legale exprese". Mai mult, operaţiunile in valuta pot fi efectuate si de către rezidenţi, astfel după cum prevăd dispoziţiile art. 3 alin. 3 si art. 5 din Regulamentul BNR nr.4/2005 privind regimul valutar.

Hotărârea Curţii Europene de Justiţie din data de 30.04.2014 in cauza C-26/13 invocata de reclamanţii din prezenta cauza in susţinerea cererii de chemare in judecata nu are aplicabilitate in prezenta cauza. Hotărârea Curţii Europene de Justiţie a fost pronunţata in contextul existentei unui litigiu aflat pe rolul instanţelor maghiare in care clienţii maghiari au dat in judecata OTP Bank-Ungaria intrucat au considerat ca aceasta nu a procedat corect cu privire la faptul ca le-a acordat un credit denominat in valuta CHF Ia cursul de schimb de cumpărare, iar ratele trebuiau rambursate la cursul de schimb de vânzare care era mai mai mare. Denominat inseamna ca suma creditului si ratele aferente au fost inregistrate si calculate in valuta creditului(CHF), dar tragerea creditului, adică suma efectiv primita de imprumutat si plata ratelor s-a făcut in moneda naţionala forintul. Deoarece Codul Civil ungar nu permite nici o plata in alta moneda decât cea naţionala(forinti), conturile imprumutatilor au fost creditate in forinti, cu echivalentul sumei in CHF, iar rambursarea creditelor a fost făcuta de către clienţi, de asemenea, in forinti, dar la cursul valutar forint/CHF valabil ia data plaţii, clienţii fiind obligaţi sa suporte diferenţa de schimb valutar, in ciuda faptului ca au primit imprumutul in forinti, iar rata lunara era calculata pentru o dobânda aferenta monedei CHF.

In speţa de fata, creditula fost acordat reclamantului imprumutat in moneda CHF, tras si transferat in contul imprumutatului tot in moneda CHF, plata ratelor in conformitate cu dispoziţiile contractuale trebuie sa se facă direct in valuta creditului, imprumutatul nefiind obligat sa plătească rata in lei la cursul de schimb al Băncii ca in cazul creditelor din Ungaria.

Legislaţia romana, astfel cum am arătat mai sus, nu interzice clienţilor sau Băncilor sa facă

tranzacţii in alta valuta decât cea naţionala.

S-a mai arătat că pârâta  a informat reclamantul-imprumutat, cu bună-credinta, încă din faza precontractuală, care era interesat de contractarea unui credit în franci elveţieni, cu privire toate aspectele relevante impuse de către normele legale si regulamentare, precum si de uzanţele  bancare  în vigoare la data  acordării  creditului,  inclusiv  cu  privire  la  riscul decurgând din fluctuaţia cursului de schimb. Banca  nu a garantat siguranţa creditului în franci elveţieni ci, din contră, a avertizat asupra posibilităţii de modificare a cursului de schimb, deşi aceasta posibilitate este notorie. In orice caz, pârâta nu a garantat, în niciun fel stabilitatea cursului de schimb al CHF, o asemenea garanţie evident că nu a fost inclusă nici în contractul de credit încheiat cu reclamantul. Reclamantul insusi a solicitat sa contracteze creditul in CHF, în mod  expres,  tocmai datorită avantajelor de la acel moment. Legiuitorul a înţeles să excludă din categoria clauzelor abuzive, clauzele care permit modificarea preţului contractului, chiar dacă preţul final este „prea mare"  în raport cu preţul convenit la momentul încheierii contractului, în cazul în care "preţul este legat de fluctuaţiile...unei rate de schimb pe piaţa financiară, pe care vânzătorul sau furnizorul nu le poate controla", tocmai datorită specificităţii acestor contracte.

In realitate, din motivarea acţiunii rezulta că, în esenţă, reclamantul este nemulţumit ca, având îi vedere fluctuatia ratei de schimb a francului elvetian pe piaţa financiară, se afla în situaţia de a plati sume mai mari in raport cu de cele plătite la momentul semnării  ontractului.

în acelaşi timp, această fluctuaţie a ratei de schimb nu poate fi controlată de bancă, ca vânzător al unui produs bancar, astfel că ne aflăm în ipoteza de excepţie prevăzută de Legea nr. 193/2000.

Pe cale de consecinţa, clauzele referitoare la stabilirea obligaţiei de plată în funcţie de fluctuatia ratei de schimb nu pot face obiectul unei acţiuni pentru constatarea caracterului abuziv, în condiţiile legii nr.193/2000.

In probatiune, pârâta a solicitat administrarea probei cu inscrisuri, interogatoriul reclamantului (doar in situaţia admiterii probei cu interogatoriul Băncii), precum si a oricăror probe ce ar rezulta din dezbateri.

Prin notele scrise depuse la dosar la data de 31.08.2015, reclamantul a precizat capătul 1 al acţiunii, în sensul că se solicită constatarea caracterului abuziv şi, pe cale de consecinţă, nulitatea absolută a clauzei prevăzute de art.5 pct.1 lit.a referitoare la comisionul de administrare a creditului.

Prin sentinţa civilă nr.317/2015, Tribunalul Argeş a declinat competenţa soluţionării cauzei în favoarea Tribunalului Specializat Argeş, iar, în urma ivirii conflictului negativ de competenţă între cele două tribunale, Curtea de Apel Piteşti, prin regulatorul de competenţă, a stabilit competenţa în favoarea Tribunalului Argeş.

Ca urmare, cauza a fost reînregistrată pe rolul acestei instanţe sub nr.2269/109/2015*.

La termenul de judecată din data de 27.04.2016, tribunalul a respins excepţia netimbrării capetelor de cerere nr.2 şi 5, precum şi excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune privind pretenţiile solicitate prin aceleaşi cereri, apreciindu-le ca neîntemeiate, potrivit considerentelor expuse în hotărârea respectivă.

De asemenea, tribunalul a încuviinţat ambelor părţi probele cu înscrisuri şi interogatoriul, respingând proba cu expertiză contabilă, solicitată de reclamant, ca neutilă soluţionării cauzei.

Analizând ansamblul probator administrat în cauză, tribunalul reţine următoarea situaţie de fapt:

La data de 20.06.2008 s-a încheiat contractul de credit bancar ipotecar nr. (...) , între (...) SA şi (...) , împrumutat, privind acordarea unui împrumut în cuantum de 256.019 CHF (fila 15, dosar 2269/109/2015). Potrivit tezei a II-a a art.1 din contract, creditul va fi restituit în aceeaşi valută.

Creditul a fost acordat pentru achiziţionarea unui imobil teren şi construcţie, pe o durată de 420 luni.

Potrivit art.5 lit.a, pentru creditul acordat împrumutatul va plăti comision de administrare a creditului, în cuantum de 1% calculat asupra sumei creditului contractat, la data efectuării primei utilizări a contractului.

Potrivit art.6 din contract, împrumutatul va plăti o dobândă fixă de 4,5% pentru primul an din perioada de creditare, după care va plăti dobânda variabilă a băncii, compusă din indicele de referinţă LIBOR/EURIBOR/BUBOR3M la care se adaugă marja de 3,25%, dobânda variabilă fiind revizuibilă în datele de 25 martie, 25 iunie, 25 septembrie şi 25 decembrie, în funcţie de indicele de referinţă LIBOR/EURIBOR/BUBOR3M-determinat pe baza monedei creditului, conform valorii indicelui de referinţă valabil în data de 15 martie, 15 iunie, 15 septembrie şi 15 decembrie. Dacă banca decide să modifice nivelul ratei dobânzii, ea va informa clientul despre noua valoare a ratei lunare de plată şi noua rată de dobândă aplicabilă.

Tribunalul reţine şi art.8 alin.1 din contract, potrivit căruia orice plată efectuată de împrumutat în vederea rambursării creditului se va face în moneda în care a fost acordat creditul.

Contractul a suferit modificări în ceea ce priveşte art.17-Notificări, prin actul adiţional nr.1/10.06.2009 (f.23).

Contractul de credit a fost garantat cu o garanţie reală imobiliară asupra imobilul ce a fost achiziţionat în urma împrumutului (f.28, 31).

În urma OUG nr.50/2010, pârâta a emis actul adiţional la contractul de credit  (f.77), prin care s-a prevăzut că valoarea comisioanelor de administrare credit plătibil lunar şi de rambursare anticipată este 0. De asemenea, s-au adus mici modificări privind dobânda variabilă, modul de calcul rămânând acelaşi (indicele de referinţă ROBOR/EURIBOR/LIBOR la 3 luni, potrivit monedei creditului, la care se adaugă marja băncii de 3,25%. Rata dobânzii variabile este revizuibilă şi se aplică din datele de 25 martie, 25 iunie, 25 septembrie şi 25 decembrie, în funcţie de indicele de referinţă ROBOR/EURIBOR/LIBOR la 3 luni-determinat pe baza monedei creditului, conform valorii indicelui de referinţă valabil în data de 15 martie, 15 iunie, 15 septembrie şi 15 decembrie. Modificarea nivelului ratei dobânzii variabile se comunică împrumutatului în funcţie de opţiunea exprimată în formularul înregistrare client. În cazul în care intervin modificări ale nivelului ratei dobânzii variabile, banca va pune la dispoziţia împrumutatului graficul de rambursare, gratuit, fără a fi necesară încheierea unui act adiţional.

Actul adiţional depus de pârâtă nu este datat şi nici semnat de împrumutat şi/sau codebitor, pârâta susţinând că a înaintat înscrisul reclamantului prin scrisoare recomandată, depunând în acest sens borderoul de la fila 13-14 dosar nr. 2269/109/2015*.

În drept, tribunalul reţine că reclamantul a invocat disp. Legii nr.193/2000, respectiv art.4, potrivit căruia: “O clauză contractuală care nu a fost negociată direct cu consumatorul va fi considerată abuzivă dacă, prin ea însăşi sau împreună cu alte prevederi din contract, creează, în detrimentul consumatorului şi contrar cerinţelor bunei-credinţe, un dezechilibru semnificativ între drepturile şi obligaţiile părţilor.

(2) O clauză contractuală va fi considerată ca nefiind negociată direct cu consumatorul dacă aceasta a fost stabilită fără a da posibilitate consumatorului să influenţeze natura ei, cum ar fi contractele standard preformulate sau condiţiile generale de vânzare practicate de comercianţi pe piaţa produsului sau serviciului respectiv.

(3) Faptul că anumite aspecte ale clauzelor contractuale sau numai una dintre clauze a fost negociată direct cu consumatorul nu exclude aplicarea prevederilor prezentei legi pentru restul contractului, în cazul în care o evaluare globală a contractului evidenţiază că acesta a fost prestabilit unilateral de profesionist. Dacă un profesionist pretinde că o clauză standard preformulată a fost negociată direct cu consumatorul, este de datoria lui să prezinte probe în acest sens.

(4) Lista cuprinsă în anexa care face parte integrantă din prezenta lege redă, cu titlu de exemplu, clauzele considerate ca fiind abuzive.

(5) Fără a încălca prevederile prezentei legi, natura abuzivă a unei clauze contractuale se evaluează în funcţie de:

a) natura produselor sau a serviciilor care fac obiectul contractului la momentul încheierii acestuia;

b) toţi factorii care au determinat încheierea contractului;

c) alte clauze ale contractului sau ale altor contracte de care acesta depinde.

(6) Evaluarea naturii abuzive a clauzelor nu se asociază nici cu definirea obiectului principal al contractului, nici cu calitatea de a satisface cerinţele de preţ şi de plată, pe de o parte, nici cu produsele şi serviciile oferite în schimb, pe de altă parte, în măsura în care aceste clauze sunt exprimate într-un limbaj uşor inteligibil.”

De asemenea, potrivit art.1 din Anexa la Legea nr.193/2000, sunt considerate clauze abuzive acele prevederi contractuale care:

a) dau dreptul profesionistului de a modifica unilateral clauzele contractului, fără a avea un motiv întemeiat care să fie precizat în contract.

Prevederile acestei litere nu se opun clauzelor în temeiul cărora un furnizor de servicii financiare îşi rezervă dreptul de a modifica rata dobânzii plătibile de către consumator ori datorată acestuia din urmă sau valoarea altor taxe pentru servicii financiare, fără o notificare prealabilă, dacă există o motivaţie întemeiată, în condiţiile în care profesionistul este obligat să informeze cât mai curând posibil despre aceasta celelalte părţi contractante şi acestea din urmă au libertatea de a rezilia imediat contractul.

 b) obligă consumatorul să se supună unor condiţii contractuale despre care nu a avut posibilitatea reală să ia cunoştinţă la data semnării contractului; (…)

 p) prevăd că preţul produselor este determinat la momentul livrării sau permit vânzătorilor de produse ori furnizorilor de servicii dreptul de a creşte preţurile, fără ca, în ambele cazuri, să acorde consumatorului dreptul de a anula contractul în cazul în care preţul final este prea mare în raport cu preţul convenit la momentul încheierii contractului.

Prevederile acestei litere nu se opun clauzelor de indexare a preţurilor, atât timp cât sunt legale, cu condiţia ca metoda prin care preţurile variază să fie descrisă în mod explicit; (…)

(2) Dispoziţiile alin. (1) lit. a), p) şi t) nu sunt aplicabile în cazul:

a) tranzacţiilor cu valori mobiliare, instrumentelor financiare şi altor produse sau servicii, în cazul în care preţul este legat de fluctuaţiile cotaţiei bursiere sau ale indicelui bursier ori ale unei rate de schimb pe piaţa financiară, pe care vânzătorul sau furnizorul nu le poate controla.

Conform art. 36 din OUG nr.50/2010, pentru creditul acordat, creditorul poate percepe numai: comision de analiză dosar, comision de administrare credit sau comision de administrare cont curent, compensaţie în cazul rambursării anticipate, costuri aferente asigurărilor, după caz, penalităţi, precum şi un comision unic pentru servicii prestate la cererea consumatorilor.

Potrivit art.95 din Ordonanţă, în forma iniţială, modificarea contractelor aflate în derulare se va face prin acte adiţionale în termen de 90 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei ordonanţe de urgenţă. Creditorul trebuie să poată face dovada că a depus toate diligenţele pentru informarea consumatorului cu privire la semnarea actelor adiţionale. Nesemnarea de către consumator a actelor adiţionale prevăzute la alin. (2) este considerată acceptare tacită.

În raport de situaţia de fapt privind desfăşurarea raporturilor contractuale dintre părţi şi de dispoziţiile amintite, tribunalul consideră că acţiunea nu este întemeiată.

Astfel, sub aspectul caracterului abuziv al clauzei privind perceperea comisonului de administrare a creditului, de 1% din valoarea împrumutului, plătibil la prima utilizare a sumei acordate, s-a susţinut de către reclamant că plata acestuia nu este justificată, că respectiva clauză nu a fost negociată şi că nu s-a explicitat în contract care este destinaţia sumei plătită cu acest titlu.

Referitor la susţinerea pârâtei, cum că respectivele clauze în discuţie, inclusiv cea privind comisionul de administrare, au fost negociate de părţile contractului şi acceptate ca atare de client, tribunalul observă că, potrivit art.4 alin.3 teza finală din Legea nr.193/2000, revine profesionistului sarcina de a dovedi că o clauză standard preformulată a fost negociată direct cu consumatorul. În cazul de faţă, este de notorietate ca relaţiile dintre bancă şi client nu se desfăşoară de pe poziţii de egalitate, în sensul că, de ce mai multe ori, contractele de credit au forma unor contracte de adeziune, clauzele fiind prestabilite. Prin urmare, banca avea obligaţia de a proba existenţa negocierilor, în condiţiile în care au existat, probă care nu reiese din actele dosarului.

Pe de altă parte, clauza privind comisionul de administrare credit se referă la preţul contractului, fiind incidente disp. art.4 alin.6 din Legea nr.193/2000, dispoziţii ce transpun prevederile Directivei Consiliului 93/13/CEE din 5 aprilie 1993. Aceste prevederi nu exclud o analiză a caracterului abuziv al clauzei, în măsura în care aceste clauze nu  sunt exprimate într-un limbaj uşor inteligibil. O astfel de interpretare rezulta si din jurisprudenţa CJCE [Caja de Ahorros y Monte de Piedad de Madrid împotriva Asociación de Usuarios de Servicios Bancarios (Ausbanc),cauza C-484/08, hotărârea din 3 iunie 2010], reţinându-se că ” articolul 4 alineatul (2) și articolul 8 din Directiva 93/13/CEE a Consiliului din 5 aprilie 1993 privind clauzele abuzive în contractele încheiate cu consumatorii trebuie interpretate în sensul că nu se opun unei reglementări naționale,  care autorizează un control jurisdicțional al caracterului abuziv al clauzelor contractuale privind definirea obiectului principal al contractului sau caracterul adecvat al prețului sau remunerației, pe de o parte, față de serviciile sau de bunurile furnizate în schimbul acestora, pe de altă parte, chiar dacă aceste clauze sunt redactate în mod clar și inteligibil. Articolul 2 CE, articolul 3 alineatul (1) litera (g) CE și articolul 4 alineatul (1) CE nu se opun unei interpretări a articolului 4 alineatul (2) și a articolului 8 din Directiva 93/13 potrivit căreia statele membre pot adopta o reglementare națională care autorizează un control jurisdicțional al caracterului abuziv al clauzelor contractuale privind definirea obiectului principal al contractului sau caracterul adecvat al prețului sau al remunerației, pe de o parte, față de serviciile sau de bunurile furnizate în schimbul acestora, pe de altă parte, chiar dacă aceste clauze sunt redactate în mod clar și inteligibil”. O astfel de soluţie este justificată de faptul că potrivit unei jurisprudențe constante, sistemul de protecție pus în aplicare de directivă se întemeiază pe ideea că, în ceea ce privește atât puterea de negociere, cât și nivelul de informare, consumatorul se află într o situație de inferioritate față de vânzător sau furnizor, situație care îl determină să adere la condițiile redactate în prealabil de vânzător sau furnizor, fără a putea exercita o influență asupra conținutului acestora (Hotărârea din 27 iunie 2000, Océano Grupo Editorial și Salvat Editores, C 240/98-C 244/98, Rec., p. I 4941, punctul 25, precum și Hotărârea din 26 octombrie 2006, Mostaza Claro, C 168/05, Rec., p. I 10421, punctul 25). Expresia „limbaj usor inteligibil” nu se trebuie interpretată în sens literal, ca referindu-se strict la termenii utilizaţi şi la înţelesul lor semantic, ci trebuie raportată la caracteristicile contractului în care este inserată clauza, la termenii mai mult sau mai putin tehnici utilizati pentru definirea anumitor condiţii şi la capacitatea unui consumator de nivel mediu de a întelege toate aceste noţiuni. În acest sens sunt şi disp. art.1 alin (1) din Legea nr.193/2000 , conform căreia „orice contract încheiat între comercianţi şi consumatori pentru vânzarea de bunuri sau prestarea de servicii va cuprinde clauze contractuale clare, fără echivoc, pentru înţelegerea cărora nu sunt necesare cunoştinţe de specialitate”.

Or, tribunalul apreciază că scopul comisionului de administrare a creditului rezultă din chiar denumirea acestuia, fiind vorba de operaţiunile pe care banca le face pe parcursul derulării contractului de credit, care, în cazul de faţă, urma a se întinde pe o perioadă de 35 de ani. Cuantificarea costurilor pe care banca le-ar fi suportat prin efectuarea acestor operaţiuni nu ar fi fost posibilă la data încheierii contractului, iar caracterul abuziv nu poate fi analizat doar prin prisma cuantumului comisionului, care, de altfel, nici nu apare ca vădit neadecvat raportat la durata mare a perioadei în care urmau a se realiza raporturile contractuale. Pe de altă parte, reclamantul, un consumator cu un nivel de educaţie peste medie, a înţeles semnificaţia acestui comision şi, deşi iniţial s-a declarat nemulţumit de cuantumul lui, cum a răspuns la interogatoriu-întrebarea nr.4, ulterior a acceptat contractul integral.

Nu în ultimul rând, tribunalul observă că îndreptăţirea băncii de a percepe comision de administrare a creditului a fost recunoscută expres şi de legiuitor, prin art.35 din OUG nr.50/2010, neexistând nici un motiv pentru a se aprecia că respectiva clauză este abuzivă.

S-a susţinut, de asemenea, caracterului abuziv al art.6 din contract, referitor la dreptul unilateral al băncii de a modifica dobânda, potrivit tezei finale din alin.1.

Pentru început, tribunalul înţelege să arate că nu se poate reţine lipsa interesului reclamantului în contesta acele clauze al căror conţinut a fost modificat prin actul adiţional emis în anul 2010. Şi aceasta deoarece pârâta nu a făcut dovada certă că respectivul act adiţional, ce nu poartă nici nr. , nici dată, a fost comunicat efectiv reclamantului, pentru ca acesta să ia cunoştinţă de conţinutul lui şi să îl accepte expres sau tacit, în deplină cunoştinţă de cauză. Borderoul depus nu poartă, la rândul său, o dată şi nici vreo menţiune din care să rezulte că respectiva corespondenţă înaintată reclamantului privea acel act adiţional. În plus, dovada comunicării către reclamant a actului adiţional se putea face cu confirmarea de primire a recomandatei. În condiţiile în care, potrivit art.95 din OUG nr.50/2010, creditorul trebuie să facă dovada că a depus toate diligenţele pentru informarea consumatorului cu privire la semnarea actelor adiţionale, instanţa apreciază că borderoul ataşat nu răspunde exigenţelor legii, neputându-se reţine că reclamantul a fost informat cu privire la actul adiţional şi, pe cale de consecinţă, că a avut loc o acceptare tacită din partea sa a acestui act.

Prin urmare, cererea reclamantul are un obiect real, existând interesul reclamantului de a supune analizei instanţei clauzele contractului încheiat între părţi la nivelul anului 2008, contract ce îşi produce efectele şi în prezent.

Tribunalul consideră însă că, raportat la dispoziţiile art.4 din Legea nr.193/2000, nu se poate reţine că această clauză dă dreptul băncii de a modifica unilateral clauzele contractului, fără a avea un motiv întemeiat care să fie precizat în contract, astfel încât să se încadreze în categoria clauzelor prezumate de legiuitor ca fiind abuzive, potrivit art.1 lit.a din Anexa la Lege.

Această dispoziţie contractuală trebuie interpretată coroborat cu restul clauzelor privind dobânda variabilă, iar nu desprinsă din context, reieşind în mod clar că modificarea dobânzii se face doar în măsura în care apar fluctuaţii ale indicelui de referinţă aplicabil creditului, la datele stabilite expres în contract pentru revizuirea dobânzii. Prin urmare, decizia băncii de a modifica nivelul dobânzii variabile intervine doar în măsura în care şi indicele de referinţă s-a modificat, iar nu independent de acesta. Redactarea dispoziţiilor ontratuale privind mecanismul de modifuicare a dobânzii este clară şi neechivocă, nejustificând în niciun fel interpretarea pe care reclamantul o dă clauzei contestate.

De altfel, în cei 8 ani d ela încheierea contractului pârâta a aplicat dispoziţiile art.6 din contract potrivit interpretării apreciată şi d einstanţă ca fiind corectă, respective prin revizuirea ei în raport de indicele de referinţă aplicabil. Ca urmare, întrucât acest indice a scăzut în mod constant, s-a ajuns în prezent la un nivel al dobânzii de 2,4938% pe an, faţă de 4,5% la momentul încheierii contractului, situaţie favorabilă reclamantului, astfel încât nu se poate  reţine reaua-credinţă a băncii în privinţa revizuirii dobânzii.

Referitor la susţinerea că, până în prezent, capitalul a fost restituit doar într-o mică măsură, întrucât, din rata lunară, dobânda a reprezentat partea cea mai mare, tribunalul constată că această situaţie nu are relevanţă pentru analiza caracterului abuziv al clauzelor contractului. Acest mecanism de stabilire a ratelor de rambursare a creditului este comun tuturor instituţiilor bancare, în primii ani plaţile imputându-se cu precădere auspra dobânzii şi într-o mai mică măsură asupra capitalului împrumutat. De altfel, reclamantul a cunoscut de la momentul încheirii contractului aceste aspecte, ele reieşind din graficul de rambursare, acceptat fără rezerve de reclamant.

Prin urmare, nici în ceea ce priveşte revizuirea dobânzii nu se poate identifica vreun element care să conducă la ideea caracterului abuziv.

Reclamantul a solicitat stabilizarea (îngheţarea) cursului de schimb CHF-lei la valoarea de la data încheirii contractului de credit.

În privinţa acestei cereri, trebuie sesizat că s-a susţinut, pe de o parte, existenţa unei clauze de risc valutar, abuzivă din perspectiva Legii nr.193/2000, dar, pe de altă parte, s-a invocat şi teoria impreviziunii prevăzută de N.C.civ. Or, tribunalul constată că este vorba de două cauze juridice distincte, ce se exclud reciproc, întrucât impreviziunea are ca şi premisă un contract valabil încheiat, în vreme ce caracterul abuziv al unei clauze atrage nulitatea parţială sau totală a actului juridic. De asemenea, tribunalul constată că reclamantul a susţinut permanent incidenţa disp. Legii nr.193/2000, cu consecinţe inclusiv asupra timbrajului acţiunii, motiv pentru care tribunalul a apreciat că, raportat la incidenţa acestui act normativ, acţiunea formulată este scutită de plata taxei judiciare de timbru în ansamblul său. În aceste condiţii, tribunalul se consideră legal învestit doar cu cereerea întemeiată pe caracterul abuziv al clauzei de risc valutar, potrivit susţinerilor din acţiune, urmând a nu analiza aspectele privind teoria impreviziunii, ce pot justifica o cerere distinctă, evaluabilă în bani şi supusă timbrajului, potrivit OUG nr.80/2013.

Or, din simpla lectură a contractului, tribunalul constată că nu există o veritabilă  clauză de risc valutar. În contract se stipulează clar si inteligibil atât moneda în care s-a acordat creditul, cât şi moneda în care trebuia restituit, aspecte ce reies şi din  graficul de rambursare, fără a se face vreo menţiune privind cursul de schimb valutar sau modalitatea de achiziţionare de către împrumutat a valutei necesare restituirii creditului. Tribunalul apreciază că nu pot fi primite afirmaţiile reclamantului, în sensul că respectiva clauză privind restituirea împrumutului în valuta în care a fost acordat constituie o clauză abuzivă, întrucât creează un dezechilibru major în relaţiile dintre părţi, în sensul în care toate consecinţele negative ale variaţiei cursului valutar sunt suportate de către consumator, în timp ce Banca este scutită total de aceste consecinţe negative. S-a învederat de asemenea de către reclamant că pârâta, în calitate de Bancă, nu l-a informat asupra riscurilor acestei monede la data semnării convenţiei de credit, ci, dimpotrivă i-a prezentat creditul în franci elveţieni ca o alternativă mai bună la creditul în lei, această monedă fiind cea mai stabilă valută.În acest sens, Tribunalul apreciază că semnarea unui contract de credit într-o anumită monedă este o chestiune care ţine exclusiv de dorinţa împrumutatului, iar odată ce s-a contractat un credit în valută, atât împrumutatul, cât si banca pot suporta consecinţe negative rezultate din riscul valutar.În cauza de faţă, este cert că moneda în care reclamantul a contractat creditul a fost francul elveţian, suma acordată fiind transferată în aceeaşi monedă în contul vânzătorului imobilului, cum reiese din contractul de vânzare-cumpărare şi contractul de depozit escrow (f.25, 31 dosar iniţial), nefiind reale susţinerile potrivit cărora operaţiunile ulterioare acordării creditului au avut loc în alte monede.De asemenea, este cert că, ulterior încheierii convenţiei, moneda creditului s-a apreciat, consumatorii fiind cei care au avut de suportat riscul valutar, însă evoluţia cursului valutar nu poate fi imputată băncii, întrucât ea nu este influenţată de niciuna dintre părţile contractante.Elementul de risc valutar este specific tuturor contractelor de credit contractate într-o altă monedă decât cea naţională, însă aceasta nu transformă automat clauza privind moneda de restituire a creditului într-o clauză de risc valutar, abuzivă. Dimpotrivă, atât Codul civil din 1864 (art. 1578), ce guvernează actul juridic încheiat între părţi, cât si noul Cod civil (art. 2164), consacră în materia împrumutului principiul nominalismului, potrivit căruia împrumutatul trebuie sa înapoieze suma nominal primita, oricare ar fi variaţia acesteia, clauza contestată fiind aşadar o aplicaţie a acestui principiu.Prin urmare, principiul nominalismului este tradiţional în contractele de împrumut. În realitate, în cazul creditelor acordate în valută, nu suntem în prezenţa niciunei clauze abuzive, pentru că nu banca a instituit printr-o clauză în contract regula nominalismului, ci însuşi legiuitorul.Nu se poate abdica de la acest principiu, deoarece teoria clauzelor abuzive nu înseamnă negarea unor principii sau a unei reguli tradiţionale de funcţionare ale unor instituii juridice. Chiar dacă în contractul de credit sau în graficul de rambursare figurează o asemenea clauză, aceasta nu este altceva decât reproducerea, preluarea principiului nominalismului consacrat de lege.Pe cale de consecinţă, având în vedere şi prevederile art. 969 Cod civil care reglementează principiul forţei obligatorii a contractului, tribunalul nu poate interveni pentru a modifica moneda în care a fost acordat creditul.Pe de altă parte, tribunalul nu poare reţine susţinerile reclamantului cum că nu a înţeles consecinţele reale ale contractului încheiat, nefiind informat corespunzător în ceea ce priveşte riscul valutar. În ceea ce priveşte obligaţia băncii de informare a clientului la momentul acordării creditului, tribunalul reţine că, raportat la momentul încheierii contractului de credit între părţile din prezenta cauză, mult anterior adoptării de către BNR a Regulamentului nr. 24/2011, aceasta viza condiţiile de creditare, adică dobânzile, comisioanele ori garanţiile puse în sarcina împrumutatului, posibilitatea deprecierii ori aprecierii unei monede străine neputând fi inclusă în această obligaţie. În egală măsură, Banca este un comerciant care urmăreşte sa îşi vândă produsele neputându-i-se imputa faptul ca nu a adus la cunoştinţa contractantului posibilitatea deprecierii unei valute peste o anumita perioada de timp. De altfel, nu este nevoie de studii de specialitate pentru ca un consumator diligent, de nivel mediu, să prevadă posibilitatea ca un curs valutar să sufere modificări, cu atât mai mult cu cât, în speţă, contractul urma a se desfăşura pe o durată de peste 30 de ani. Deprecierea sau aprecierea unei monede este un element de fapt independent de poziţia băncii, neexistând în nici un caz vreo dispoziţie legală sau contractuală care să oblige instituţia de credit să garanteze un anumit curs valutar consumatorului. Văzând şi disp. art.1 alin.1 lit.p şi alin.2 lit.a din Anexa la Legea nr.193/2000, tribunalul consideră că rambursarea creditului în moneda în care a fost acordat este o clauză ce respectă cerinţele legale, dezechilibrul apărut în desfăşurarea raporturilor juridice nefiind imputabil băncii, ci unor elemente ce ies de sub controlul acesteia.Tribunalul apreciază şi că protecţia consumatorilor în ceea ce priveşte contractele de credit în monedă străină nu se poate realiza pe calea acţiunilor întemeiate pe Legea nr. 193/2000. Întrucât principul nominalismului este unul legal, excepţiile de la acest principiu nu pot fi instituite pe cale jurisprudenţiala, ci doar pe cale legala. Nimic nu se opune ca legiuitorul sa prevadă masuri speciale de protecţie a consumatorilor în cazul creditelor în valută, în acest sens fiind şi Directiva 17/2014 , care impune statelor membre să adopte un cadru de reglementare corespunzător care să permită “limitarea riscului ratei de schimb valutar căreia i se expune consumatorul în temeiul contractului de credit. Rezulta ca însăşi Directiva nr.17/2014 are ca premisă aplicarea principiului nominalismului (împrumutatul suportă riscul valutar), dar obligă statele membre să adopte o reglementare speciala, derogatorie, de natură să asigure protecţia consumatorilor, cu aplicabilitate numai pentru viitor, adică pentru constructele care vor fi încheiate sub imperiul unei asemenea reglementari.Cât priveşte incidenţa Hotărârii Curţii de Justiţie a Uniunii Europene din 30 aprilie 2014, pronunţată în cauza C-26/13, Árpád Kásler şi Hajnalka Káslerné Rábai împotriva OTP Jelzálogbank Zrt., tribunalul constată că situaţia de fapt ce a condus la decizia Curţii este diferită de cea rezultând din cauza de faţă.  Contractul de credit încheiat de părţile cauzei citate cuprindea o clauză ce permitea băncii să calculeze ratele lunare de rambursare scadente pe baza cursului de schimb la vânzarea monedei străine aplicat de Jelzálogbank, deşi cuantumul împrumutului deblocat este stabilit de aceasta din urmă pe baza cursului de schimb la cumpărare pe care îl aplică valutei respective, clauză apreciată de CJUE ca neconformă Directivei 93/13. În contractul de credit analizat în dosarul de faţă nu există o astfel de clauză care să oblige consumatorul să achiziţioneze valuta necesară rambursării împrumutului la un anumit schimb, practicat de bancă, prin urmare analiza efectuată de judecătorii europeni nu este relevantă pentru soluţionarea acţiunii.Prin urmare, tribunalul reţine că riscul valutar este suportat de consumator nu în temeiul unei pretinse clauze abuzive din contractul de credit, ci este consecinţa aplicării nominalismului consacrat de lege, astfel încât şi capătul de cerere nr.4 este neîntemeiat.Pe cale de consecinţă, ca urmare a concluziilor la care instanţa a ajuns în ceea ce priveşte capetele de cerere principale, şi capetele de cerere accesorii, ce vizează restituirea sumelor încasate în temeiul pretinselor clauze abuzive, urmează a fi respinse, ca neîntemeiate, tribunalul reţinând că respectivele dispoziţii legale sunt legale.Pentru toate aceste considerente expuse anterior, tribunalul urmează a dispune respingerea acţiunii reclamantului, ca neîntemeiată.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂŞTE

Respinge acţiunea civilă formulată de reclamantul (...) , , în contradictoriu cu pârâta  (...) SA - MEMBRĂ A GRUPULUI NAŢIONAL (...) , , ca neîntemeiată.

Cu apel în 30 de zile de la comunicare. Cererea se depune la Tribunalul Argeş.

Pronunţată în şedinţă publică, azi, 22.06.2016.

Domenii speta

Spete similare