Pretenţii-succesiune

Decizie **** din 18.07.2017


Dosar nr. *******

ROMÂNIA

TRIBUNALUL BUCUREŞTI SECŢIA A V-A CIVILĂ DECIZIA CIVILĂ NR. *****/A Şedinţa din publică de la data de 24.05.2017 Tribunalul constituit din :

PREŞEDINTE: ******

JUDECĂTOR: *****

GREFIER: *****

Pe rolul Tribunalului se află soluţionarea apelurilor civile formulate de apelanta reclamantă ********* si de apelanta pârâtă ********* împotriva sentinţei civile nr ****/16.03.2016 pronunţată de Judectătoria Sectorului 2 Bucureşti in dosarul nr. ********, în contradictoriu cu intimaţii pârâţi ******, *****, ******, *****, având ca obiect pretenţii, succesiune.

La apelul nominal făcut în şedinţa publică, se prezintă apelanta reclamantă prin avocat cu delegaţie la dosar.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

Se face referatul cauzei de către grefierul de şedinţă care prezintă instanţei obiectul cauzei, după care:

Se prezintă *******, prin avocat care depune delegaţie la dosar.

Invederează că este moştenitorul intimatului pârâte decedat ********, sens în care depune certificat de moştenitor.

Tribunalul dispune introducerea moştenitorului în cauză. Constată procedura legal îndeplinită cu acesta faţă de prezenţa apărătorului în sală, care nu solicită termen. Constatând că nu mai sunt cereri prealabile de formulat tribunalul acordă cuvântul asupra probelor.

Părţile prezente personal şi prin reprezentant solicită încuviinţarea probei cu înscrisurile de la dosarul cauzei.

Tribunalul, deliberând în temeiul disp. art. 479 C.pr.civ, încuviinţează pentru ambele părţi proba cu înscrisurile de la dosar şi cele depuse pentru termenul de astăzi, şi o constată administrată. Din oficiu, tribunalul invocă excepţia nulităţii apelului declarant de apelanta pârâtă cu referire la criticile vizând dezbaterea succesiunii, dat fiind că a fost citată pentru două termene de judecată consecutive cu menţiunea de evalua masa succesorală şi de a timbra la valoare. Va constata finalizată cercetarea judecătorească şi în temeiul art. 392 declară deschise dezbaterile asupra fondului cauzei, acordând cuvântul şi asupra excepţiei invocate din oficiu.

Apelanta reclamantă solicită admiterea apelului propriu, astfel cum a fost formulat, modificarea sentinţei civile apelată în sensul obligării pârâţilor şi la plata penalităţilor de întârziere. Solicită admiterea excepţiei nulităţii apelului declarat de pârâtă. Cu cheltuieli de judecată.

Intimatul pârât *******? prin avocat solicită respingerea apelului reclamantei, admiterea excepţiei nulităţii apelului declarat de pârâta ******.

Tribunalul, în temeiul art. 394 C.pr.civ declară dezbaterile închise şi reţine cauza în pronunţare.

TRIBUNLAUL

Deliberând asupra apelurilor civile de faţă, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Sector 2 Bucureşti, la data de 28.08.2014, sub nr. *******5 reclamanta ******, în contradictoriu cu pârâţii ******* şi orice persoană care deţine vreun drept de proprietate asupra imobilului situat în Bucureşti, ******, a solicitat instanţei ca prin hotărârea ce se va pronunţa să se constate deschisă succesiunea defunctei ******* şi care sunt persoanele care au calitate de moştenitor; obligarea pârâţilor ce se constată că au calitate de moştenitori de pe urma defunctei la plata sumei totale de 4.849,62 lei, reprezentând: cote de întreţinere restante acumulate pe perioada iulie 2009-iulie 2014 în sumă de 2.526,91 lei, penalităţi de întârziere de 0,2% pe zi de întârziere calculate pentru perioada iulie 2009-iunie 2014 în sumă de 2.345,80 lei; obligarea pârâţilor la plata penalităţilor de întârziere în cuantum de 0,2% pe zi de întârziere calculate de la data de 01.07.2014 până la data plăţii efective a debitului, fară ca totalul penalităţilor pentru întârziere să poată depăşi cuantumul sumei asupra căreia sunt calculate conform art. 79 alin. 1 din Legea nr. 230/2007; cu cheltuieli de judecată în sumă de 1.262 lei.

în motivarea în fapt a cererii, reclamanta a arătat că în perioada iulie 2009 şi până în iulie 2014 pârâta, proprietar al apartamentului nr. 13 situat în Bucureşti, ***** nu a mai înţeles să achite, creând dificultăţi financiare şi determinând asociaţia să înregistreze debite faţă de furnizorii de utilităţi deşi a fost somată în acest sens. A arătat că a introdus acţiunea împotriva debitoarei ***** încă din anul 2012, pe rolul Judecătoriei Sectorului 2 Bucureşti, formându-se dosarul nr. ****** care însă, în urma tuturor demersurilor întreprinse la D.E.P.A.B.D, A.F.I., FOIŞOR S.A, CAMERA NOTARILOR PUBLIC, O.C.P.I., a fost soluţionat prin respingerea acţiunii ca fiind introdusă împotriva unei persoane lipsită de capacitate procesuală de folosinţă, întrucât s-a constatat că debitoarea este decedată din anul 2009.

In drept, acţiunea a fost întemeiată pe dispoziţiile Legii nr. 230/2007, H.G. nr. 1588/2007.

Reclamanta a depus la dosar cerere precizatoare (fila nr. 232) prin care a precizat cadrul procesual pasiv în sensul că înţelege să se judece în contradictoriu cu pârâţii *****, ******, *****, moştenitorii defunctului

Pârâţii ******** şi ******* au depus la dosar întâmpinare (fila nr. 258) prin care au arătat că pentru imobilul în litigiu nu există nici un certificat de moştenitor referitor la persoanele nominalizate în Certificatul de calitate de moştenitor nr. ****/l5.04.2011. Prin consensul unanim al persoanelor rămase în viaţă (***** decedată în anul 2013 şi **** decedat în anul 2010) şi perioada de un an fiind depăşită nu sunt interesaţi în deschiderea procedurii de dezbatere a succesiunii, fiind aplicabile prevederile art. 963 pct. 3 C.civ. Persoanele menţionate sunt ****** şi *****? ambele în calitate de vere primare.

Reclamanta a depus la dosare cerere precizatoare a cererii de chemare în judecată (fila nr. 266) prin care a precizat cadrul procesual pasiv în sensul că înţelege să se judece în contradictoriu cu pârâţii *****, ******, *****, ******,

Reclamanta a depus la dosar cerere precizatoare (fila nr. 285) prin care a precizat că pârâta introdusă la data de 12.02.2015, ******* poartă actualmente numele de *******<

Pârâtul **** a depus la dosar o cerere (fila nr. 289) prin care a arătat că pentru imobilul în litigiu nu există nici un certificat de moştenitor şi nici o persoană cu vreun drept de proprietate asupra imobilului în litigiu. Prin consensul unanim al persoanelor rămase în viaţă (******* decedată în anul 2013 şi ****** decedat în anul 2010) acestea nu sunt interesate în deschiderea procedurii de dezbatere a succesiunii, în acest caz.

Pârâta ****** a depus la dosar întâmpinare (fila nr. 298) prin care a solicitat respingerea acţiunii formulate de reclamantă ca neîntemeiată. A invocat excepţia lipsei calităţii procesuale pasive, excepţia lipsei de interes în ce priveşte capătul de cerere privind deschiderea succesiunii după defuncta *****-decedată în luna decembrie 2009.

Prin sentinţa civilă nr *****/16,03.2016 de Judecătoria sector 2, a fost respinsă ca lipsită de obiect cererea de dezbatere a succesiunii de pe urma defunctei ***** şi admisă cererea în pretenţii vizând doar cotele de întreţinere restante.

Pentru a hotărî astfel, prima instanţă a reţinut că la data de 10.12.2009 a intervenit decesul numitei ****** iar prin certificatul de calitate de moştenitor nr. *** din 15.04.2011 (f. 223 voi. 2) s-a stabilit că au calitatea de moştenitori ai acesteia ******, *****, *****, *****. Astfel cum reiese din cuprinsul certificatului de moştenitor menţionat anterior ***** a decedat la 27.09.2010. Succesiunea de pe urma acestuia a fost dezbătută în cadrul Biroului Notarial Tocaciu Mihaela şi Anghel Cristina Maria fiind emis certificatul de moştenitor suplimentar nr. ****** din 02.10.2013, în cuprinsul căreia se face referire la emiterea certificatelor de moştenitor nr. ***** din 25.01.2011 si nr. ***** din 18.07.2012, fiind stabilită calitatea de moştenitori a numiţilor ***** si ******.

Din cuprinsul certificatului de deces seria **** nr. ****** din data de 02.10.2013 reiese că ***** a decedat la data de 01.10.2013. Cu privire la succesiunea de pe urma acestui defunct pe rolul Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti se află dosarul nr. ***** în care au calitatea de părţi ***** şi *****5 aspect care a determinat instanţa să dispună suspendarea judecăţii în temeiul

A

dispoziţiilor art. 413 alin. 1 pct. 1 Cod proc. civ. împotriva acestei încheieri s-a

formulat recurs, cale de atac care a fost admisă dispunându-se continuarea judecăţii.

Având în vedere că succesiunea de pe urma defunctei ******* a fost dezbătută fiind eliberate certificatele de moştenitor menţionate instanţa a respins ca lipsită de obiect cererea de dezbatere a succesiunii.

Asupra fondului cauzei, instanţa a reţinut că, astfel cum reiese din cuprinsul contractului de vânzare-cumpărare nr. ***** comunicat de către Direcţia Venituri Buget Local Sector 2, defunctul ****** a avut calitatea de proprietar al apartamentului nr. **** din Bucureşti, ****** împrejurare în raport de care în temeiul art. 46 şi art. 49 din Legea nr. 230/2007 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea asociaţiilor de proprietari, era obligat la plata cotelor de întreţinere faţă de *******.

Potrivit art. 46 din Legea nr. 230/2007, toţi proprietarii au obligaţia să plătească lunar, conform listei de plată a cheltuielilor asociaţiei de proprietari, în avans sau pe baza facturilor emise de furnizori, cota de contribuţie ce le revine la cheltuielile asociaţiei de proprietari, inclusiv pe cele aferente fondurilor din asociaţia de proprietari. Termenul de plată a cotelor de contribuţie la cheltuielile asociaţiei de proprietari, afişate pe lista lunară de plată, este de maximum 20 de zile calendaristice.

In cauza de faţă, având în vedere că la data de 10.12.2009 a intervenit decesul numitei ******, obligaţia de plată a fost transferată moştenitorilor acesteia, obligaţia de plată făcând parte din pasivul succesoral.

Examinând situaţia de fapt reţinută, prin prisma materialului probator administrat în cauză, respectiv înscrisuri constând în listele de plată pentru perioada în discuţie, instanţa a reţinut că, potrivit art. 249 Cod proc. civ. reclamanta a făcut dovada existenţei obligaţiei de plată a sumei de 2526,91 lei

Cu privire la penalităţile de întârziere solicitate de reclamantă, instanţa a reţinut că dispoziţiile art. 49 din Legea 230/2007 prevăd posibilitatea asociaţiei de a stabili un sistem propriu de penalizări pentru orice sumă cu titlu de restanţă, afişată pe lista de plată. Penalizările nu vor fi mai mari de 0,2% pentru fiecare zi de întârziere şi se vor aplica numai după o perioadă de 30 de zile care depăşeşte termenul stabilit pentru plată, fară ca suma penalizărilor să poată depăşi suma la care s-au aplicat. Reiese astfel că existenţa obligaţiei proprietarilor de a achita penalităţi este condiţionată de stabilirea acestora de către Asociaţia de proprietari, în limitele stabilite de lege. In cauză, reclamantul nu a făcut dovada stabilirii obligaţiei de plată a penalităţilor de întârziere deşi potrivit art. 249 Cod proc. civ. sarcina probei îi revenea. în aceste condiţii, instanţa a respins pretenţiile reclamantului cu privire la penalităţile de întârziere ca neîntemeiate.

Totodată, având în vedere cererea reclamantului şi faptul că pârâtul a căzut în pretenţii, în temeiul art. 453 Cod proc. civ. instanţa a admis cererea de obligare a pârâtului la plata cheltuielilor de judecată în sumă de 1471 lei reprezentând de onorariu avocat în sumă de 1200 lei şi 271 lei cheltuieli pentru verificarea evidentelor notariale.

Impotriva acestei hotărâri, a declarat apel reclamanta.

In motivarea cererii, apelanta a arătat că pretenţiile privind plata penalităţilor de întârziere sunt justificate prin prisma menţiunilor procesului verbal al Adunării Generale prin care s-a stabilit cuantumul acestora la 0,2%..

In drept, apelanta reclamantă a invocat prevederile art 466 C.proc.civ.

împotriva aceleiaşi hotărâri, a declarat apel pârâta *******.

In motivarea cererii, apelanta a arătat că prima instanţă a obligat în mod greşit pârâtele la plata cheltuielilor de întreţinere, în realitate acestea neavând vreun drept de proprietate asupra imobilului care le-a generat. De asemenea, după admiterea apelului şi anularea hotărârii, solicită să se constate deschisă succesiunea de pe urma defunctei.

în drept, apelanta pârâtă a invocat prevederile art 466 C.proc.civ.

Analizând actele si lucrările dosarului, tribunalul retine următoarele:

Cu prioritate, Tribunalul subliniează că şi în lumina noului cod de procedură civilă, judecata unui apel este guvernată de principiile statuate în textul de lege. Potrivit art 470 alin 1 pct c C.proc.civ, apelantul este obligat să indice în cererea de apel motivele de fapt şi de drept pe care se întemeiază apelul. Iar în temeiul art 477 alin 2 C.proc.civ, devoluţiunea căii de atac este totală în cazul în care apelul nu este limitat la una dintre soluţiile din dispozitiv.

Cu privire la excepţia nulităţii apelului declarant de apelanta pârâtă ****** cu referire la criticile vizând dezbaterea succesiunii, tribunalul o va respinge în considerarea prevederilor art 460 C.proc.civ, reţinând că împotriva unei hotărâri judecătoreşti poate fi promovată o singură cale de atac ordinară, care în mod evident, va primi o singură soluţie, nicidecum în mod scindat, pe motive de critică.

Verificând stabilirea situaţiei de fapt şi aplicarea legii de către prima instanţă, Tribunalul observă că susţinerile apelantei pârâte sunt nefondate. Astfel, procedând la analiza criticilor de la ultima invocată, lămureşte apelanta că o nouă procedură de dezbatere a succesiunii de pe urma defunctei ******** nu mai este posibilă faţă de probele administrate în faţa instanţei de fond.

Operaţiunea de dezbatere a succesiunii presupune deschiderea moştenirii în sensul stabilirii compunerii masei, calităţii de moştenitor, respectiv a cotelor acestora. Certificatul de moştenitor are exact acelaşi scop şi va avea aceeaşi valoarea juridică precum o hotărâre judecătorească. Pentru că, legiuitorul a stabilit că dezbaterea succesiunii se poate realiza prin bună învoială sau prin intermediul instanţei. Prin urmare, câtăvreme prin certificatul de calitate de

moştenitor nr. 20 din 15.04.2011 s-a stabilit că au calitatea de moştenitori ai defunctei ******* numiţii *****, ******, ******, *****, iar acesţ act juridic este valabil şi aflat în circuitul civil, nu se mai poate solicita instanţei de judecată să procedeze din nou la aceeaşi deschidere a succesiunii.

Aceeaşi este raţiunea şi pentru înlăturarea primului motiv de apel. Existenţa debitelor restante la întreţinere este de necontestat. Datoria de plată a acestora este de asemenea, de necontestat. Calitatea de moştenitori a pârâţilor în cauză, contrar opiniei apelantei pârâte este justificată prin certificatele de calitate existente la dosarul de fond, respectiv certificatul de moştenitor depus pentru termenul de astăzi. împrejurarea că bunul imobil care a generat costurile de întreţinere s-a aflat în proprietatea defunctei alăturat calităţii de moştenitor a pârâţilor fac să se nască prezumţia intrării bunului în masa partajabilă. Ceea ce presupune ca sarcinile sale să fie tratate ca datorii ale defunctului. Iar acestea nu s-au stins prin moartea celui care lasă moştenirea. In concluzie, confirmând soluţia primei instanţe, atât timp cât apelanta pârâtă nu face dovada că este străină de moştenirea defunctei ******5 pasivul succesiunii de pe urma acesteia se va raporta şi asupra sa.

Pentru aceste considerente, faţă de prevederile art 480 alin 1 C.proc.civ, va respinge apelul declarat de apelanta pârâtă, ca nefondat.

In ceea ce priveşte apelul declarat de apelanta reclamantă, observând înscrisurile administrate în faţa instanţei de apel, tribunalul va constata că se impune admiterea căii de atac.

In conformitate cu dispoziţiile art.50 alin. 1 din Legea nr. 230/2007 asociaţia de proprietari are dreptul de a acţiona în justiţie pe orice proprietar care se face vinovat de neplata cotelor de contribuţie la cheltuielile asociaţiei de proprietari mai mult de 90 de zile de la termenul stabilit. Conform art. 46 din Legea nr. 230/2007 proprietarului îi incumbă obligaţia să plătească lunar, conform listei de plată a cheltuielilor asociaţiei de proprietari, în avans sau pe baza facturilor emise de furnizori, cota de contribuţie ce îi revine la cheltuielile asociaţiei de proprietari, inclusiv cele aferente fondurilor din asociaţia de proprietari. Plata cotei de întreţinere în termenul legal reprezintă o obligaţie legală, cu caracter continuu.

Reţinându-se existenţa unui debit principal neachitat în termenul legal, apelanta reclamantă a recurs la aplicarea penalităţilor de întârziere, întrucât potrivit dispoziţiilor HG nr. 1588/2007, administratorul asociaţiei are obligaţia de a întocmi lunar listele de plată a întreţinerii şi de a aduce la cunoştinţa locatarilor modul de stabilire a cheltuielilor curente pentru funcţionarea şi întreţinerea blocului (art. 6 ), locatarii având obligaţia de a achita în termenul stabilit cota de contribuţie care le revine în cadrul cheltuielilor asociaţiei de proprietari ( art. 23, pct B alin a ). Iar din dispoziţiile art. 31 ale Regulamentului cadru al asociaţiilor de proprietari rezultă că Asociaţia de proprietari este legitimată să acţioneze în justiţie proprietarii care se fac vinovaţi de neplata cheltuielilor comune timp de mai mult de 90 zile de la termenul prevăzut.

Dreptul asociaţiei de proprietari de a calcula şi percepe penalităţi de întârziere derivă din lege, respectiv prevederile art 49 alin 1 L 230/2007, potrivit cu care, în cazul în care nu s-a stabilit un sistem propriu de penalităţi, acestea nu

vor putea fi mai mari de 0,2% pe zi de întârziere şi se vor calcula după expirarea unui termen de 30 de zile de la data scadentă pentru obligaţia principală.

In cauză, potrivit menţiunilor procesului verbal întocmit de Asociaţia de Proprietari urmare a Adunării Generale, sistemul de penalităţi de întârziere agreat a fost cel stabilit prin dispoziţiile legii, respectiv 0,2% pe zi de întârziere.

Pentru aceste considerente, faţă de prevederile art 480 alin 2 C.proc.civ, tribunalul va admite apelul declarat de apelanta reclamantă, sens în care va dispune schimbarea în parte a sentinţei civile apelate, obligând pârâţii şi la plata sumei de 2345,80 lei reprezentând penalităţi de întârziere.

Văzând şi dispoziţiile art 453 C.proc.civ, tribunalul va constata că apelanta reclamantă a făcut dovada existenţei şi întinderii cheltuielilor de judecată provocate de prezentul litigiu, sens în care va obliga intimaţii pârâţi la plata sumei de 800 lei reprezentând onorariu de avocat achitat conform menţiunilor chitanţei nr 139/28.07.2016 (fila 6).

Prezenta decizie este definitivă.

PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII DECIDE:

Respinge excepţia nulităţii apelului formulat de apelanta pârâtă ******* ca neîntemeiată.

Respinge apelul formulat de apelanta pârâtă ******, cu domiciliul procesual ales la ****** în Bucureşti ****** împotriva sentinţei civile nr *****/16.03.2016 pronunţată de Judectătoria Sectorului 2 Bucureşti in dosarul nr. *****, având ca obiect pretenţii, succesiune, ca nefondat.

Admite apelul formulat de apelanta reclamantă ******* cu domiciliul processual ales la ******* Cu sediul în Bucureşti ******* împotriva sentinţei civile nr *****/16.03.2016 pronunţată de Judectătoria Sectorului 2 Bucureşti in dosarul nr. *****, în contradictoriu cu intimaţii pârâţi ****** cu domiciliul în Bucureşti ******, ******, cu domiciliul în Piteşti *******, *****, cu domiciliul în Bucureşti ****** ****** cu domiciliul în Bucureşti ******* si *****, cu domiciliul în Bucureşti ****** având ca obiect pretenţii, succesiune. Schimbă în parte sentinţa civilă ****/l6.03.2016, în sensul că:

Obliga paratii *****, *****,*****,*****,*****,*****, si la plata sumei de 2345,80 lei penalităţi de întârziere.

Obligă intimaţii pârâţi la plata sumei de 800 lei cheltuieli de judecată. Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, azi, 24.05.2017.

PREŞEDINTE,

JUDECĂTOR,

GREFIER,

red.jud.***/l 8.07.2017 JUD.fond.S2/Jud. ****