Dosar nr. xxx
ROMÂNIA
TRIBUNALUL BUCUREŞTI - SECŢIA AV-A CIVILĂ
ÎNCHEIERE ŞEDINŢA PUBLICĂ DIN DATA DE xxx
Tribunalul constituit din:
PREŞEDINTE : xxx
GREFIER: xxx
Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti este reprezentat de procuror xxx.
Pe rolul Tribunalului se află soluţionarea cererii de chemare în judecată formulată de reclamantul xxx în contradictoriu cu pârâta xxx, având ca obiect „răpire internaţională de copii”.
La apelul nominal făcut în şedinţa publică se prezintă reclamantul personal şi asistat de avocat xxx, cu împuternicire avocaţială seria AR nr.017811 şi pârâta personal şi asistată de avocat xxx, cu împuternicire avocaţială seria B nr.2635833/2017.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de şedinţă, care învederează că xxx a răspuns adresei instanţei, după care:
Tribunalul procedează la identificarea interpretului de limbă italiană xxx posesor al autorizaţiei nr. xxx /IO. 10.2011 emisă de Ministerul Justiţiei.
Pârâta, prin avocat învederează instanţei că părţile nu au ajuns la o înţelegere în vederea stingerii litigiului pe cale amiabilă.
în temeiul disp. art. 352 şi următoarele C.pr.civ., Tribunalul procedează la administrarea probei cu interogatoriul pârâtei propus de către reclamant şi a interogatoriului reclamantului propus de către pârâtă, acesta fiind asistat de către interpret, răspunsurile acestora fiind consemnate şi ataşate la dosarul cauzei, după ce în prealabil au fost semnate pe fiecare pagină, interogatoriul reclamantului fiind semnat şi de către interpret.
Reclamantul, prin avocat depune la dosarul cauzei un set de înscrisuri referitoare la întrebările formulate în interogatoriu cu privire la data depunerii cererii de chemare în judecată, adresa indicată de către pârâtă, un exemplar fiind comunicat şi apărătorului pârâtei.
în temeiul disp. art. 318 şi următoarele C.pr.civ., Tribunalul procedează la administrarea probei testimoniale cu martorul încuviinţat pentru reclamant, xxx asistată de către interpretul de limbă italiană, declaraţia acesteia fiind consemnată şi ataşată la dosarul cauzei, după ce în prealabil a fost semnată şi de către interpret.
Reclamantul, prin avocat învederează instanţei că martorul încuviinţat de către instanţă pentru pârâtă s-a aflat în sală pe parcursul audierii martorului propus de către clientul său, motiv pentru care solicită decăderea din probă.
Tribunalul pune în discuţie înlocuirea martorului încuviinţat pentru pârâtă, având în vedere că acesta s-a aflat în sală cu cel puţin 5 minute înainte de finalizarea audierii martorului reclamantului.
Pârâta, prin avocat arată că nu există un alt martor cu care ar putea să îl înlocuiască, fratele pârâtei cunoscând cel mai bine situaţia de fapt şi fiind prezent la momentul plecării acesteia din Italia.
Ministerul Public prin reprezentant pune concluzii în sensul că nu se opune audierii martorului încuviinţat pentru pârâtă, deşi acesta s-a aflat în sala de judecată cu mai mult de 5 minute înainte de finalizarea audierii martorului reclamantului.
După deliberare, Tribunalul încuviinţează audierea martorului propus de pârâtă, urmând a aprecia declaraţia acestuia în raport de probatoriul administrat şi ţinând cont de faptul că martorul s-a aflat în sala de judecată cu cel puţin 5 minute înainte de finalizarea audierii martorului reclamantului.
în temeiul disp. art. 318 şi următoarele C.pr.civ., Tribunalul procedează la administrarea probei testimoniale cu martorul încuviinţat pentru pârâtă, xxx, declaraţia acestuia fiind consemnată şi ataşată la dosarul cauzei, după ce în prealabil a fost semnată.
Tribunalul procedează la ascultarea minorei în Camera de Consiliu, în prezenţa psihologului xxx din cadrul xxx, opinia copilului fiind consemnată într-un proces-verbal ataşat dosarului cauzei la fila 151.
Pârâta, prin avocat depune la dosarul cauzei un set de înscrisuri vizând soluţia pronunţată de Judecătoria xxx şi faptul că minora s-a integrat în România. De asemenea, arată că nu a fost depus referatul întocmit de psihologul din cadrul Direcţiei, deşi a fost audiată în data de 19.01.2017.
Tribunalul pune în vedere xxx că potrivit disp. art. 11 alin.5 din Legea 369/2004 instanţa nu a dispus efectuarea unui referat separat, motiv pentru care înaintarea către xxx a adresei în vederea evaluării psihologice a minorei excede atribuţiilor instituţiei, instanţa nesolicitând acest lucru. Totodată, pune în discuţie necesitatea revenirii asupra raportului de evaluare psihologică a minorei, având în vedere că psihologul care a participat la audiere a declarat că nu are alte observaţii.
Reclamantul, prin avocat arată că lasă la aprecierea instanţei utilitatea adresei.
Pârâta, prin avocat arată că lasă la aprecierea instanţei utilitatea adresei.
Ministerul Public prin reprezentant pune concluzii în sensul revenirii asupra raportului de evaluare, având în vedere că minora a fost deja audiată, în prezenţa unui psiholog.
După deliberare, Tribunalul revine asupra măsurii de întocmire a raportului de evaluare având în vedere considerentele expuse anterior, precum şi disp. art. 11 alin.5 din Legea 369/2004 republicată, având în vedere că minora a fost ascultată în prezenţa unui psiholog, acesta declarând că nu are observaţii suplimentare de făcut faţă de cele declarate de minoră. Totodată, constatând cauza în stare de judecată acordă cuvântul pe fond.
Reclamantul, prin avocat arată că a formulat o cerere de chemare în judecată amplă în care a descris împrejurările de fapt. Reclamantul nu s-a alarmat cu privire la plecarea minorei din Italia în România, crezând că pleacă în vacanţă, astfel cum obişnuia să facă. Precizează că violenţe nu au existat din partea reclamantului, ci din partea pârâtei care obişnuia să arunce cu diferite obiecte. Mai arată că pârâta a refuzat să se întoarcă în Italia împreună cu minora, iar potrivit legii italiene ambii părinţi au exerciţiul drepturilor şi obligaţiilor părinteşti, copilul locuind împreună cu cei doi în mod statornic. Referitor la pârâtă arată că a sacrificat drepturile copilului, luând o decizie unilaterală de a pleca din Italia, deşi nu avea motive, ceea ce a dus la faptul că minora a pierdut un an şcolar. Refuzul întoarcerii are un caracter ilicit, pârâta a refuzat să poarte un dialog cu reclamantul, astfel că în Italia a formulat plângere penală împotriva mamei minorei. Pentru toate aceste considerente, solicită să se constate că deplasarea minorei în România a avut un caracter ilicit, să se stabilească un termen pentru executarea obligaţiei de 2 săptămâni de la momentul rămânerii definitive a hotărârii, să oblige pârâta să predea paşaportul minorei tatălui sau documentele de călătorie, după caz, sau să-şi dea concursul pentru eliberarea unor documente de călătorie pe numele minorei, să-l autorizeze pe reclamant să preia minora personal sau, după caz, prin reprezentant, urmând ca toate cheltuielile vizând deplasarea minorei să fie suportate de către reclamant, cu cheltuieli de judecată. De asemenea, mai arată că reşedinţa minorei era stabilită în Italia, nucleul familial era în Italia conform statutului de familie şi solicită a nu se lua în seamă înscrisurile depuse de către pârâtă, neavând legătură cu obiectul cauzei, întrucât nu se discută încredinţarea minorei.
Pârâta, prin avocat solicită respingerea cererii de chemare în judecată, ca neîntemeiată, având în vedere că nu sunt îndeplinite cerinţele impuse de Convenţia de la Haga. Mai arată că reclamantul nu deţine un drept atribuit printr-o hotărâre judecătorească privind încredinţarea minorei, precum şi că există o stare de tensiune, agresivitate în familie, astfel că minora a asistat la mai multe acte de violenţă, iar pârâta s-a deplasat la secţia de carabinieri, însă nu i-a fost primită plângerea. Precizează că din declaraţiile martorilor rezultă că mama se întorcea împreună cu minora în Italia în luna septembrie, dar reclamantul a depus plângere penală în data de 31.08.2016, motivat de faptul că a luat cunoştinţă de introducerea acţiunii de divorţ. Menţionează că nu este vorba despre o răpire internaţională, nu există indicii că pârâta a
acţionat cu intenţia de a o răpi. învederează că în cererea de chemare în judecată reclamantul a declarat că în urma unor discuţii pârâta a părăsit domiciliul către o destinaţie necunoscută, însă din interogatoriu rezultă că ştia unde pleacă pârâta împreună cu minora. Despre minoră arată că este înscrisă la şcoală, este înregistrată pe listele unui medic de familie şi şi-a făcut prieteni, astfel că s-a integrat în România. Pentru toate aceste considerente, solicită respingerea acţiunii ca neîntemeiată, cu cheltuieli de judecată, urmând a depune dovada ulterior şi depune concluzii scrise.
Ministerul Public prin reprezentant pune concluzii în sensul admiterii acţiunii, având în vedere că sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de Legea nr.369/2004 şi de Convenţia de la Haga din 1980.
TRIBUNALUL
în vederea depunerii de concluzii scrise de către părţi în temeiul disp. art. 396 C.pr.civ., urmează a amâna pronunţarea, sens în care,
DISPUNE
Amână pronunţarea la data de 25.01.2017. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 23.01.2017.
Preşedinte,
XXX
Grefier,
XXX
ECLI:RO:TBBUC:2017: ***
Dosar nr. ***
ROMÂNIA
TRIBUNALUL BUCUREŞTI - SECŢIA AV-A CIVILĂ
SENTINŢA CIVILĂ NR. ***
ŞEDINŢA PUBLICĂ DIN DATA DE ***
Tribunalul constituit din:
PREŞEDINTE : ***
GREFIER: ***
Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti este reprezentat de procuror *** .
Pe rolul Tribunalului se află soluţionarea cererii de chemare în judecată formulată de reclamantul *** în contradictoriu cu pârâta *** , având ca obiect „răpire internaţională de copii”.
Dezbaterile au avut loc în şedinţa publică din data de 23.01.2017 şi au fost consemnate în încheierea de şedinţă de la acea dată, care face parte integrantă din prezenta hotărâre, când în vederea depunerii de concluzii scrise de către părţi, Tribunalul a amânat pronunţarea la data de 25.01.2017, când a hotărât:
TRIBUNALUL
Deliberând asupra cauzei de faţă, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti Secţia a V-a Civilă la data de *** sub nr. *** , reclamantul *** a chemat în judecată pe pârâta *** , solicitând instanţei să dispună, prin procedura de urgenţă şi cu precădere: înapoierea fiicei sale, minora *** , născută la *** la data de *** , la locuinţa sa obişnuită din *** ;
2.Să se constate că deplasarea minorei în România, împreună cu pârâta în data 13 iulie 2016 şi neîntoarcerea acesteia la reşedinţa obişnuită au caracter ilicit, în sensul art. 14 din Legea nr. 369 din 15 septembrie 2004;
3.Să se stabilească un termen pentru executarea obligaţiei de înapoiere de două săptămâni de la rămânerea definitivă a hotărârii pronunţate, sub sancţiunea unei amenzi în favoarea Statului Român de 12.500 lei, în sensul art. 14 din Legea nr. 369 din 15 septembrie 2004;
4.Odată cu pronunţarea hotărârii de înapoiere, instanţa să dispună şi asupra următoarelor
aspecte:
- predarea paşaportului minorului sau a documentului de călătorie, după caz, de către pârâtă, părţii reclamante, sau, după caz, obligarea părintelui pârât de a-şi da concursul pentru eliberarea unui document de călătorie pe numele minorului, ori suplinirea acordului său în acest sens;
- totodată, în cuprinsul aceleiaşi hotărâri, instanţa să autorizeze pe reclamant să preia minorul personal sau, după caz, prin reprezentant, în cazul refuzului de executare voluntară a obligaţiei de înapoiere în termenul stabilit;
- suportarea cheltuielilor pentru înapoierea minorului se stabileşte conform art. 26 alineatul ultim din Convenţie.
Solicită şi cheltuieli de judecată.
În motivarea cererii se arată că, între reclamant şi pârâtă s-a încheiat căsătoria la *** în data de ***, iar actul a fost ulterior transcris la Primăria ***.
Imediat după căsătoria părţilor, aceştia au locuit în Italia, la reşedinţa domnului *** , în localitatea *** , *** şi acolo au desfăşurat întreaga lor viaţă de familie, înconjuraţi de dragostea familiei soţului.
La data de *** , din căsătoria părţilor s-a născut la *** , Italia, minora *** .
De la naşterea minorei reclamanta, cu consimţământul soţului, a rămas să se ocupe de minoră, dar pe măsură ce *** creştea, prezenţă continuă în casă a reclamantei devenea tot mai puţin necesară, uneori fiind excesivă, deoarece minoră era implicată în multe activităţi şcolăreşti care nu necesitau prezenta mamei, astfel încât pârâta *** era tot mai plictisită. Într-un prim moment a început să se dedice activităţilor sportive la sală şi frecventa saloane de înfrumuseţare, dar după o perioadă nimic nu o mai mulţumea, începând să se plângă şi de bani. Toţi banii familiei proveneau din salariul realizat de domnul *** şi se găseau într-un cont comun, cu posibilitatea pentru fiecare dintre soţi de a face operaţiuni bancare de retragere numerar şi de plăţi.
Pe fondul nemulţumirilor pârâtei, în familie au fost unele discuţii în legătură cu banii şi cu desfăşurarea de către această a unor activităţi retribuite, deoarece soţul *** a îndemnat-o să-şi găsească un loc de muncă, măcar cu jumătate de normă, ceea ce reclamanta a refuzat.
Mai mult decât atât, în data 13 iulie 2016 pârâta *** a părăsit domiciliul conjugal, pe ascuns, luând cu sine pe minoră *** , în timp ce soţul *** se afla la locul de muncă.
Iniţial dl. *** a crezut că pârâta s-a îndepărtat de la locuinţa comună doar temporar, şi că s-ar fi deplasat doar pentru o vacanţă în România, acasă la părinţii săi în comună *** , judeţul Braşov.
Numai în ultima perioadă dl. *** a aflat că soţia introdusese şi acţiune de divorţ, iar după unele demersuri găsind într-adevăr acţiunea de divorţ introdusă de pârâta *** la Judecătoria*** , dosar nr.*** .
Acest dosar are termen de judecată în data de 28 noiembrie 2016, iar dl. *** a invocat pe cale de excepţie necompetentă generală a instanţelor din România de a judeca prezenta cauza.
Prin gestul reclamantei de a răpi minora din sânul familiei şi luarea unei hotărâri unilaterale de a interzice repatrierea minorei în Italia, pârâta *** a manifestat instabilitate emoţională şi creat o daună psihologică copilei de doar zece ani, care fară a avea putinţa de a se apăra sau de a-şi exprima în vreun mod dezacordul, s-a văzut smulsă din mediul în care a trăit aproape fiecare zi din frageda ei vârsta şi constrânsa să se adapteze după bunul plac şi după capriciile unei mame imature, iresponsabile şi instabile.
Intr-adevăr, minora *** , rezultată din căsătoria dintre reclamant şi pârâtă, s-a născut la *** în data de *** şi de atunci a trăit neîntrerupt în Italia, bucurându-se de toate realităţile din viaţa unui italian, inclusiv cu privire la obiceiuri, şcoala, sărbători. Acest copil are în Italia întregul lui univers.
Minora *** a urmat cursurile Şcolii primare “*** ” din *** , în prezent fiind înscrisă în clasa a cincea în anul şcolar 2016/2017. Minora este bolnăvicioasă, fiind dusă de mai multe ori de către părinţi la Serviciul de Urgenţă pentru diferite afecţiuni, ultima oară chiar la sfârşitul lunii iulie din anul 2016. Ajunsă în România minora într-o primă fază nu era înscrisă la serviciul de asistenţă medicală şi nici la şcoală, aşa cum rezultă din concluziile anchetei sociale care se anexează în copie.
Reintegrarea imediată a minorei în locuinţa familiară şi în mediul său şcolar şi social obişnuit este o măsură necesară şi urgenţă, care răspunde interesului superior al copilului, respectiv dreptului de fi educată, de a avea asistenta medicală, precum şi de a i se permite continuarea relaţiilor cu profesorii, cu colegii, prietenii. Aceasta chiar dacă între timp parata a procedat la înscrierea la şcoala a minorei în comuna *** , judeţul *** . Pentru acest gest nu a avut consimţământul tatălui şi reclamantul *** apreciază că minora trebuie să reia şcoala în Italia, acolo unde a trăit fiecare an din viaţa sa.
Intr-adevăr, singurul context în care minora este obişnuită este cel italian, acesta permiţându-i o dezvoltare armonioasă şi continuarea studiilor începute la aceeaşi structură educativa, astfel: grădiniţă în anul 2009 până în anul 2012, iar la şcoala primară din anul 2012 până în prezent.
Prin gestul reclamantei s-a creat pentru minora *** o situaţie de imposibilitate a continuării vieţii obişnuite a acesteia, în acelaşi timp fiind pusă în pericol educaţia sa, care a început într-o realitate complet diferită faţă de cea în care este constrânsa să trăiască în prezent. Această situaţie ar putea crea o daună importantă pentru evoluţia intelectuală a minorei.
Reluarea vieţii minorei *** în Italia, reintegrarea ei în mediul şcolăresc cu care a fost obişnuită, corespunde în totalitate interesului superior al copilului de a avea asigurată stabilitatea şi continuitatea căminului său, precum şi al relaţiilor cu imaginile cele mai importante din educaţia sa: educatoarea, prima învăţătoare, primul coleg de bancă, prietenii cei mai dragi, familia de origine.
Nu în ultimul rând, comportamentul doamnei *** de a pleca pe ascuns de la domiciliul conjugal şi de a răpi copilul de la locuinţa sa obişnuita, fară a avea motive serioase ci doar unele normale discuţii în familie, demonstrează o personalitate discutabilă, o persoană instabilă emoţional, slabă, anxioasă, incapabilă de a avea o confruntare deschisă pentru a lua măsuri importante pentru familie şi pentru copil.
Pârâta încearcă să se apere cu aceea că minora a mai fost la domiciliul bunicilor în vacanţă, dar acesta împrejurare apare lipsită de orice relevanţă pentru soluţionarea cauzei. Nimeni nu intenţionează să pună în discuţie posibilitatea minorei de a frecventa şi vizita pe bunicii materni în prezent şi în viitor. De altfel, minora a mai fost şi în alte locuri în vacanţă, dar acest fapt nu “investeşte” vreo instanţă, nici nu conferă vreun drept terţilor de a ţine cu forţa minora la acele adrese şi în acele locuri.
De altfel pârâta nu realizează că nu are posibilitatea să asigure o locuinţă corespunzătoare minorei, deoarece în casa bunicilor minora nu are percepţia unei locuinţe proprii, ci a unui loc de vacanţă, în care nu se întâmplă nimic serios (pentru ea) şi în care ea nu are nici o responsabilitate, deoarece şi la acesta locuinţă pârâta îşi petrece timpul urmărind telenovele la televizor, lăsând în voia soartei minora, care nu are nici un program şi nici o persoană care să-i urmărescă temele şi îndatoririle sale de copil.
Minora şi în prezent se află într-o situaţie “de vacanţă” în care deşi este înscrisă la şcoală, tocmai datorită situaţiei care s-a creat, nimeni nu urmăreşte pregătirea temelor minorei, pârâta fiind incapabilă să o facă, iar singura persoană care o întreabă pe copilă dacă şi-a făcut temele este bunica maternă, când seara târziu se întoarce de la serviciu. Reclamantul apreciază că nu este cazul ca minora *** să fie dată în grija unei bunici, atât timp cât există un părinte atent şi responsabil cum este tatăl reclamant, *** , care doreşte să se ocupe de fiica sa.
In casa bunicilor sunt primiţi toţi membrii familiei, adică mai mulţi fraţi ai pârâtei împreună cu alţi nepoţi, dar singurele persoane care sunt “acasă” sunt bunicii, toţi ceilalţi (inclusiv minora *** ) sunt doar vizitatori. Iar această percepţie are importanţă covârşitoare pentru educaţia minorei, care continuă să se considere în vacanţă, astfel că nu ia în serios îndatoririle sale şcolăreşti.
Nici ceilalţi membri ai familiei din Italia nu au reuşit să ia legătură cu minora de peste o lună, aceasta demonstrând că pârâta manifestă un dezinteres şi rea credinţă cu privire la acest aspect al vieţii fetiţei, respectiv a contactului cu familia de origine, pe care în mod evident pârâta intenţionează să o elimine din viaţa minorei.
In drept, cererea se întemeiază pe dispoziţiile Legii nr. 369 din 15 septembrie 2004 -republicată şi actualizată - privind aplicarea Convenţiei asupra aspectelor civile ale răpirii internaţionale de copii (la care România a aderat prin Legea nr. 100/1992), care, în art. 7 îndreptăţeşte părţile să se adreseze direct instanţei.
Ca temei de drept internaţional în materia răpirii internaţionale de minori şi a repatrierii acestora, se aminteşte Convenţia de la New York din 1989 asupra Drepturilor Copiilor, care stabileşte liniile de principiu care ghidează tratamentul şi încredinţarea minorilor, Convenţia de la Haga din anul 1961 - legea aplicabilă în materia de protecţie a persoanei şi bunurilor minorului, precum şi Convenţia de la Haga din 1980 privind Aspectele civile ale Răpirii internaţionale de minori - care prevede repatrierea imediată a minorului răpit. De asemenea, Convenţia de la Luxemburg din 1980 asupra recunoaşterii şi executării deciziilor în materia încredinţării minorilor, precum şi actul normativ mai complet care este Regulamentul CE nr. 2201/2003 cunoscut şi ca “Bruxelles II” cu privire la competentă, recunoaşterea şi executarea hotărârilor în materia matrimonială şi de responsabilitate părinteasca, în materia transferului ilicit al minorului Regulamentul are ca obiectiv reintegrarea minorului în situaţia anterioară în cel mai scurt termen cu putinţă. Regulamentul defineşte şi transferul ilicit al minorului precum şi lipsa întoarcerii acestuia la reşedinţa sa obişnuita.
Au fost depuse la dosar, în copie următoarele înscrisuri: certificatul de căsătorie, Certificat de naştere minoră, Certificat “stato di famigla” eliberat de către primăria *** , *** , Italia privind situaţia reşedinţei familiei *** -*** şi a minorei *** , Certificat “stato di famigla” eliberat de către primăria *** , *** , Italia privind situaţia reşedinţei familiei *** -*** şi a minorei *** , acţiunea de divorţ pe rol la Judecătoria *** în dosarul*** , plângerea penală prezentată de reclamantul *** , documente privind starea de sănătate a minorei *** , înscrierea la şcoala în anul şcolar 2016/2017 la *** Italia, document privind frecventarea cursurilor grădiniţei şi şcolii în Italia, fotografia cu colegii de şcoala a minorei şi ancheta socială efectuată la domiciliul mamei.
Pârâta nu a formulat întâmpinare.
în probaţiune, Tribunalul a încuviinţat probele cu înscrisuri, interogatorii, testimonială, fiind audiaţi martorii *** *** , la propunerea reclamantului şi *** , la propunerea pârâtei; minora *** , născută la data de *** , a fost ascultată în camera de consiliu, în prezenţa unui psiholog din cadrul xxx, opinia acesteia fiind consemnată în procesul verbal aflat la fila 151 dosar.
Analizând actele şi lucrările dosarului, Tribunalul reţine următoarele:
Minora *** s-a născut la data de *** în localitatea *** , Italia, din căsătoria reclamantului *** cu pârâta *** . Minora în cauză a locuit în mod statornic împreună cu părinţii pe teritoriul statului italian, având aşadar reşedinţa obişnuită în Italia, astfel cum rezultă din certificatul cumulativ de rezidenţă şi extrasele din registrele de stare civilă depuse la dosar.
în data de 13.07.2016, pârâta a părăsit împreună cu fiica sa teritoriul Italiei, deplasându-
se în România, unde a fost localizată la adresa de domiciliu a părinţilor săi, pe raza corn. *** ,
jud. *** . Pârâta a solicitat instanţelor române desfacerea căsătoriei încheiată la data de ***
(dosar nr. *** înregistrat pe rolul Judecătoriei *** la data de *** ). De asemenea, pârâta s-a
angajat cu contract individual de muncă pe durată nedeterminată încheiat la data de 20.12.2016,
minora *** fiind înscrisă în clasa a IV a, an şcolar 2016-2017 la Şcoala Gimnazială *** , jud. * * *
Tribunalul subliniază, cu titlu prealabil, că a fost investit doar cu verificarea incidenţei dispoziţiilor Convenţiei de la Haga din 1980 si nu cu fondul raporturilor juridice dintre copil si părinţii acestuia.
în consecinţă, soluţia pronunţată în prezentul dosar nu ar trebui să aibă, în mod esenţial, o consecinţă asupra măsurii stabilirii domiciliului minorului la mamă sau la tată şi nici asupra exercitării autorităţii parentale, cele două evaluări fiind distincte şi facându-se după reguli diferite şi conform unui standard al probelor diferit, această interpretare rezultând fară echivoc din dispoziţiile art. 19 ale Convenţiei de la Haga, în conformitate cu care: „o hotărâre asupra înapoierii copilului, pronunţată în cadrul Convenţiei, nu afectează fondul dreptului privind încredinţarea”.
Subsecvent, Tribunalul reţine că, pentru a se stabili dacă deplasarea/neînapoierea minorei este ilicită, trebuie avute în vedere următoarele reglementări:
Art. 3 Convenţia de la Haga din 1980:
Deplasarea sau neînapoierea unui copil se consideră ilicită:
a) cînd are loc prin violarea unui drept privind încredinţarea, atribuit unei persoane, unei instituţii sau oricărui alt organism acţionînd fie separat, fie împreună, prin legea statului în care copilul îşi avea reşedinţa obişnuită, imediat înaintea deplasării sau neînapoierii sale; şi
b) dacă la vremea deplasării sau neînapoierii acest drept era exercitat în mod efectiv, acţionându-se separat sau împreună ori ar fi fost astfel exercitate, dacă asemenea împrejurări nu ar fi survenit.
Dreptul privind încredinţarea, vizat la Ut. a), poate rezulta, între altele, dintr-o atribuire de plin drept, dintr-o hotărîre judecătorească sau administrativă sau dintr-un acord în vigoare potrivit dreptului acelui stat.
Condiţiile enunţate la punctele a) şi b) ale art. 3 se cer îndeplinite cumulativ.
Art. 2 pct. 11 din Regulamentul 2201/2003 privind competenţa, recunoaşterea şi executarea hotărârilor judecătoreşti în materie matrimonială şi în materia răspunderii părinteşti, direct aplicabil în statele membre UE:
Prin termenul „ deplasare sau reţinere ilicită ” se înţelege o deplasare sau reţinere a unui copil când:
(a) se încalcă dreptul de încredinţare stabilite prin hotărâre judecătorească sau prin efectul legii, sau printr-o înţelegere recunoscută de legea statului membru pe teritoriul căruia s-a aflat reşedinţa copilului înainte de deplasare sau reţinere;
Şi
(b) se prevede că, la momentul deplasării sau reţinerii, drepturile de încredinţare erau exercitate, fie împreună, fie separat, sau care au fost exercitate în scopul deplasării sau reţinerii. încredinţarea va fi considerată a fi exercitată împreună când, urmare a unei hotărârii judecătoreşti sau a operării legii, unul dintre titularii răspunderii părinteşti nu va putea decide locul de reşedinţă al copilului fară consimţământul celuilalt titular al răspunderii părinteşti.
Raportul Explicativ cu privire la Convenţia de la Haga elaborat de Eliza Perez-Vera în anul 1980 arată, în interpretarea art. 5 din Convenţie, că aceasta protejează în aceeaşi măsură custodia exclusivă şi custodia comună asupra copilului, deşi acest articol nu face precizări cu referire la posibilitatea ca dreptul privind încredinţarea să fie exercitat de titularul său singur sau împreună; pentru a şti când există o încredinţare comună, chestiunea trebuie să fie determinată în fiecare caz de speţă în lumina dreptului statului în care se află reşedinţa obişnuită a copilului.
De asemenea, se impune şi menţionarea faptului că, în conformitate cu par. 68 din Raportul explicativ privind Convenţia de la Haga, redactat de Elisa Perez-Vera, art. 3 este aplicabil şi anterior pronunţării unei hotărâri de încredinţare (în cauza de faţă nu există o astfel de hotărâre); din Paragraful 84 al aceluiaşi raport explicativ rezultă că prin Convenţie se are în vedere şi protejarea dreptului privind încredinţarea exercitat împreună, dat fiind numărul mare de copii care sunt deplasaţi anterior pronunţării unei decizii judecătoreşti privind încredinţarea (aspecte care au fost subliniate şi în Hotărârea Curţii Europene a Drepturilor Omului în cazul Monory contra României şi Ungariei).
Ca atare, din punctul de vedere al aplicării şi interpretării Convenţiei de la Haga din anul 1980, la care este semnatară şi România din anul 1992, prezintă relevanţă pe de o parte stabilirea locului unde copilul îşi avea reşedinţa obişnuită şi pe de altă parte violarea unui drept privind încredinţarea, prin deplasarea/neînapoierea în condiţiile art. 3 din Convenţie.
Tribunalul mai subliniază că deplasarea sau neînapoierea sunt două acţiuni distincte,
care au loc în momente diferite, putând exista, în consecinţă, fie constatarea că deplasarea a fost legală, iar neînapoierea nu, fie constatarea că ambele sunt ilicite.
Totodată, la analiza incidenţei art. 3 din Convenţia de la Haga, vor fi avute in vedere si prevederile art. 14 din aceasta Convenţie, potrivit cu care, pentru a stabili existenţa unei deplasări sau a unei neînapoieri ilicite în înţelesul art. 3, autoritatea judiciară sau administrativă a statului solicitat poate ţine seama în mod direct de legea şi de hotărârile judiciare sau administrative recunoscute sau nu în mod formal în statul în care se află reşedinţa obişnuită a copilului, fară a recurge la procedurile specifice asupra dovedirii acestui drept sau pentru recunoaşterea hotărârilor străine care ar fi altfel aplicabile.
In sprijinul acestei interpretări este şi Regulamentul Consiliului (CE) nr. 2201/2003, care defineşte termenii de „deplasare sau reţinere ilicită” în articolul 2 pct. 11, stabilind că „încredinţarea va fi exercitată împreună când, urmare a unei hotărâri judecătoreşti sau a operării legii, unul dintre titularii răspunderii părinteşti nu va putea decide locul de reşedinţă al copilului fară consimţământul celuilalt titulari al răspunderii părinteşti”.
Procedând, în continuare, la analiza circumstanţelor particulare ale speţei, din perspectiva dispoziţiilor relevante redate anterior si a ansamblului probator administrat în cauză, Tribunalul reţine că reşedinţa obişnuită a minorei este în Italia, iar părinţii exercitau efectiv şi în comun autoritatea părintească, anterior deplasării/neînapoierii, autoritate atribuită de plin drept prin legea statului italian care include, aşa cum s-a arătat, în principal dreptul de a stabili locul de reşedinţă al copilului, înfăţişarea unei hotărâri judecătoreşti sau administrative în acest sens, pronunţată anterior sau ulterior deplasării minorei nu poate fi privită, din perspectiva activării mecanismului prevăzut de CH, ca şi condiţie de exercitare a acţiunii având ca obiect înapoierea minorului deplasat/reţinut ilicit.
în privinţa împrejurărilor în care a avut loc plecarea pârâtei din Italia, rezultă cu evidenţă din probatoriul administrat, interpretat în mod coroborat, că pârâta şi-a premeditat deplasarea ce nu urma să se efectueze doar în scop de vizită a bunicilor materni ci avea să se permanentizeze, pârâta intenţionând să pună capăt relaţiei matrimoniale cu reclamantul.
Această concluzie se poate desprinde fară echivoc atât din răspunsurile pârâtei la interogatoriu (relevante fiind întrebările 14, la care pârâta recunoaşte că a cerut avocatului său să promoveze cererea de divorţ la Judecătoria *** în luna martie *** , adică anterior deplasării şi 16, la care pârâta afirmă că motivul pentru care refuză să revină în Italia este acela că nu mai vrea să stea împreună cu soţul său), cât şi din declaraţiile martorei *** *** - ”reclamantul a ştiut că minora şi soţia urmau să plece în România în vacanţă.(...) pârâta i-a comunicat că nu vrea să se mai întoarcă în Italia, nu cunosc motivul.(...) constat că pârâta refuză să se mai întoarcă cu minora.”, dar şi a martorului *** , propus spre audiere de către pârâtă - ”am fost personal în Italia atât eu cât şi un frate al meu să o ajutăm pe pârâtă să vină în România. (...) am observat maşina încărcată cu bagaje, pârâta fiind pregătită de plecare. Pârâta mi-a spus că plecarea era definitivă din Italia, că aceasta urmează să plece de tot pentru că nu se mai înţelege cu reclamantul.”, nefiind de altfel contestată în mod direct de către pârâtă. Rezultă deopotrivă şi din înscrisurile depuse (fotocopie cerere de chemare în judecată, fişă de înregistrare dosar, comunicare AR) că pârâta a iniţiat demersul în sensul desfacerii căsătoriei încă dinaintea plecării sale din Italia, formulând o cerere în acest sens înregistrată pe rolul Judecătoriei *** la data de *** , fiind puţin probabil să-i fi adus reclamantului la cunoştinţă acest lucru anterior deplasării, cu atât mai mult cu cât, în cuprinsul acţiunii pârâta a indicat, voit sau nu, o adresă greşită de domiciliu a reclamantului, ceea ce a făcut ca actele de procedură comunicate să se restituie cu menţiunea ”adresă inexistentă”. Toate aceste elemente relevă fară echivoc faptul că pârâta a ascuns reclamantului, anterior deplasării, intenţiile sale în sensul încetării relaţiei matrimoniale, dându-i de înţeles că deplasarea din data de 13.07.2016 urma să se efectueze doar în scopul vizitării bunicilor materni ai minorei.
Pârâta nu a revenit însă în Italia ci a luat hotărârea de a se stabili definitiv în România împreună cu fiica sa, invocând imposibilitatea convieţuirii cu reclamantul, pe fondul unor pretinse neînţelegeri şi agresiuni verbale şi fizice la care a fost supusă din partea acestuia.
Motivul refuzului pârâtei de a reveni împreună cu minora în Italia transpare aşadar din atitudinea sa, atât anterioară cât şi ulterioară deplasării (angajarea sa începând cu luna decembrie, înscrierea copilului la şcoală) şi îl constituie nu neapărat convingerea că ar fi obţinut din partea tatălui reclamant un acord pentru o şedere nelimitată în timp a minorei în România, ci intenţia de a atrage competenţa instanţelor române în ce priveşte autoritatea părintească asupra copilului, solicitând instanţei din ***, chiar anterior deplasării în România, exercitarea exclusivă a
autorităţii părinteşti şi stabilirea domiciliului minorei la mamă, ceea ce reprezintă, în esenţă, tocmai fenomenul pe care Convenţia de la Haga 1980 urmăreşte să-l combată.
Tribunalul apreciază, în aceste condiţii, că reţinerea minorei în România de către mama pârâtă are caracter ilicit întrucât s-a făcut cu încălcarea dreptului privind încredinţarea recunoscut de plin drept ambilor părinţi. Din această perspectivă, una din componentele esenţiale ale dreptului privind încredinţarea o constituie dreptul părinţilor de a decide de comun acord reşedinţa obişnuită a copilului, astfel că fapta pârâtei de a reţine minora pe teritoriul României, refuzând înapoierea ei la reşedinţa obişnuită din Italia are caracter ilicit, întrucât procedând astfel, pârâta a decis în mod unilateral schimbarea reşedinţei obişnuite a copilului, fără acordul şi fără încunoştinţarea prealabilă a reclamantului, deopotrivă titular al răspunderii părinteşti. Aşa cum s-a arătat în cele ce preced, un eventual acord la deplasarea temporară a pârâtei şi minorei în România în scop de vizită, nu poate fi prezumat a fi fost dat şi pentru reţinerea minorei în această ţară, ce echivalează practic cu schimbarea reşedinţei obişnuite a acesteia. Cu toate acestea, intenţia pârâtei nu s-a manifestat în sensul de a părăsi temporar, ci definitiv reşedinţa obişnuită din Italia, şi de a se stabili împreună cu minora în România, aspect urmărit de altfel de către pârâtă, care a încercat însă să-i inducă reclamantului, astfel cum rezultă din probatoriul administrat, convingerea că plecarea sa şi a minorei din Italia era doar una temporară, în scop de vizită, urmând a reveni în Italia în cursul lunii septembrie.
In acord cu scopul Convenţiei, astfel cum a fost explicat în Raportul Perez Vera, atunci când se constată că deplasarea sau reţinerea minorilor într-un stat contractant s-a făcut ilicit, instanţa de judecată este obligată să dea eficienţă mecanismului de returnare reglementat de Convenţia de la Haga din 1980, care nu pune în dezbatere dreptul privind încredinţarea copilului către un părinte sau altul, ci doar reintegrarea acestuia în mediul lui obişnuit de viaţă, din care a fost deplasat, fiind în interesul acestuia de a nu fi deplasat sau reţinut în baza unor drepturi mai mult sau mai puţin discutabile asupra persoanei sale: ”Se întâmplă frecvent ca persoana care reţine copilul să obţină ca o hotărâre judiciară sau administrativă a statului de refugiu să legalizeze situaţia pe care a creat-o; dar dacă ea nu este sigură de sensul hotărârii, este de asemenea posibil ca ea să opteze pentru inactivitate, lăsând astfel iniţiativa persoanei deposedate. Dar, chiar dacă aceasta din urmă acţionează rapid, adică chiar dacă ea evită consolidarea în timp a situaţiei provocate prin deplasarea copilului, răpitorul se va afla într-o poziţie avantajoasă, căci el va fi cel care va alege forul care va judeca afacerea, un for pe care, în principiu, îl consideră ca fiind mai favorabil faţă de pretenţiile sale. In concluzie, putem afirma că problema de care se ocupă Convenţia - cu tot dramatismul pe care îl implică faptul că priveşte direct protecţia copiilor în relaţiile internaţionale - îşi are toată acuitatea judiciară prin posibilitatea pe care o au persoanele fizice de a stabili legături mai mult sau mai puţin artificiale de competenţă judiciară. In fapt, pe această cale, persoana particulară poate să schimbe legea aplicabilă şi să obţină o decizie judiciară care să-i fie favorabilă. Desigur, o asemenea decizie, mai ales când ea coexistă cu alte decizii cu conţinut contradictoriu, date de alte foruri, va avea o validitate geografică restrânsă, dar în orice caz ea va aduce un titlu juridic suficient pentru “a legaliza”, o situaţie de fapt pe care nici unul din sistemele juridice în prezenţă nu o dorea. ”
Prin urmare, sunt incidente în cauză dispoziţiile art. 3 din CH 1980 sub aspectul neînapoierii ilicite a copilului, faţă de refuzul pârâtei de a readuce minora în Italia, consecinţa fiind sustragerea copilului din mediul social şi familial în care trăia. Or, atât Convenţia cât şi regulamentul au ca scop tocmai înlăturarea grabnică a unei astfel de consecinţe, considerată de plano ca defavorabilă pentru copii, prin instituirea mecanismului sumar de retumare pe care îl reglementează urmărindu-se restabilirea situaţiei anterioare deplasării/neînapoierii ilicite şi acordarea în favoarea instanţelor sau autorităţilor competente din statul reşedinţei obişnuite a plenitudinii de competenţă în ce priveşte dreptul de încredinţare.
In ce priveşte pretinsa integrare a minorei în mediul din România, aceasta nu poate fi reţinută drept cauză de neînapoiere a sa în Italia, în condiţiile art. 12 din Convenţie.
Potrivit art. 12 alin. 1 şi 2 din CH, Cînd un copil a fost deplasat sau reţinut ilicit în înţelesul art. 3 şi o perioadă de mai puţin de un an s-a scurs cu începere de la deplasare sau neînapoiere în momentul introducerii cererii înaintea autorităţii judiciare sau administrative a statului contractant unde se află copilul, autoritatea sesizată dispune înapoierea sa imediată.
Autoritatea judiciară sau administrativă, sesizată fiind chiar după expirarea perioadei de un an prevăzute la alineatul precedent, urmează, de asemenea, să dispună înapoierea copilului, afară dacă nu se stabileşte că copilul s-a integrat în noul său mediu.
Din interpretarea acestui text convenţional rezultă aşadar că integrarea copilului în noul mediu se prezumă a avea loc numai după ce un an va fi trecut de la data deplasării ilicite, chiar şi în atari condiţii integrarea fiind privită ca o excepţie de la regula înapoierii.
Prin urmare, atâta vreme cât deplasarea minorei în cauză a avut loc în 13.07.2016, iar reclamantul a sesizat prezenta instanţă cu o cerere de înapoiere la data de 22.11.2016, deci în interiorul termenului de un an prevăzut de art. 12 alin. 1 din CH, în temeiul aceluiaşi text, autoritatea sesizată va dispune înapoierea sa imediată.
Instanţa apreciază ca nu este in interesul minorei ca aceasta să nu fie înapoiată la reşedinţa obişnuită, o hotărâre în acest sens echivalând cu legalizarea unei situaţii de fapt injustă generată de pârâtă care a decis, unilateral, deplasarea copilului în România şi neînapoierea la reşedinţa obişnuită din Italia, substituind astfel, forului reşedinţei copilului, forul ales de aceasta, fiind lipsite de relevanţă argumentele referitoare la o eventuală integrare a minorei în noul mediu.
In ce priveşte incidenţa dispoziţiilor art. 13 lit. b din Convenţie, Tribunalul reţine, cu titlu prealabil, că acest instrument de cooperare internaţională a dat un conţinut precis noţiunii de interes superior al copilului. Astfel, interesul copilului de a nu fi deplasat de la reşedinţa sa obişnuită, fară garanţii suficiente de stabilitate a noii situaţii, cedează pasul în faţa interesului primar al oricărei persoane de a nu fi expusă unui pericol fizic sau psihic sau plasată într-o situaţie intolerabilă.
Fiind vorba de o excepţie de la regula înapoierii imediate a copiilor, noţiunea de ’Tisc grav” trebuie să primească o interpretare restrictivă, iar situaţia de pericol iminent care ar expune copilul unor riscuri în ce priveşte integritatea sa fizică, psihică, sănătatea sau chiar viaţa trebuie să rezulte fară echivoc, nu pe baza unor simple prezumţii, supoziţii şi alegaţii ale părţii care susţine acest caz de excepţie, ci din elemente probatorii obiective şi concrete, apte să formeze convingerea autorităţii chemate să decidă cu privire la înapoierea copiilor, că o atare măsură nu se subsumează interesului superior al copilului din perspectiva art. 13 lit.b).
Deşi nu a invocat explicit un astfel de motiv, pârâta a subsumat implicit riscului grav invocat din perspectiva art. 13 lit.b din Convenţie, comportamentul agresiv al reclamantului. Acceptând că pârâta percepe în prezent convieţuirea cu reclamantul ca fiind una dificilă, Tribunalul remarcă faptul că pretinsele neînţelegeri şi agresiuni verbale exercitate de reclamant, astfel cum sunt descrise de martorul *** , s-ar fi îndreptat nu împotriva minorei, ci împotriva pârâtei, or situaţia de pericol la care face referire art. 13 lit. b) CH 1980 vizează strict persoana copilului deplasat/reţinut ilicit, întrucât din perspectiva acestuia se examinează riscul grav ce s-ar
opune, în virtutea prevalenţei interesului superior al copilului, înapoierii sale la reşedinţa obişnuită.
Astfel, în ceea ce priveşte aplicarea dispoziţiilor art. 13 lit. b din Convenţie, Tribunalul constată că pârâta nu a fi reuşit să probeze riscul grav ca înapoierea minorei să o expună unui pericol fizic sau psihic sau care în orice alt chip să o situeze într-o situaţie intolerabilă, această împrejurare nefiind aşadar de natură să conducă la respingerea cererii introductive.
Mai mult, Tribunalul apreciază că la soluţionarea cauzei de faţă, nu poate fi ignorată opinia minorei *** ca, ascultată în camera de consiliu în data de 23.01.2017, a arătat că îşi doreşte să revină în Italia ”pentru că acolo are prieteni, şi bunicii şi acolo este şi tata”. S-a putut observa, cu ocazia ascultării copilului, că acesta are gradul de maturitate necesar pentru a se ţine cont de opinia sa, resimţind însă situaţia conflictuală existentă între părinţi ” nu crede că părinţii s-ar mai putea împăca pentru că în ultima vreme nu şi-au mai vorbit”, generată tocmai prin reţinerea ilicită a minorei în România.
Tribunalul apreciază în consecinţă că minora are dreptul şi este în interesul său să revină la reşedinţa obişnuită din Italia, unde s-a născut, a crescut şi unde se află practic mediul de viaţă pe care îl cunoaşte.
Reţinând toate cele ce preced, Tribunalul va admite cererea de înapoiere a minorei *** la reşedinţa sa obişnuită din Italia, urmând ca, în temeiul art. 14 alin. 2 din Legea nr. 369/2004 rep., să fixeze termen pentru executarea obligaţiei de înapoiere 2 săptămâni de la comunicarea prezentei hotărâri, sub sancţiunea unei amenzi civile de 10.000 lei în sarcina pârâtei.
Potrivit art. 14 alin. 3 din Lege, în caz de refuz de executare voluntară a obligaţiei de înapoiere a minorei în termenul stabilit, va autoriza pe reclamant să preia minora personal sau, după caz, prin reprezentant. Totodată, va obliga pârâta să predea reclamantului paşaportul sau documentele de călătorie eliberate pe numele minorei sau să-şi dea concursul pentru eliberarea unor documente de călătorie, în caz de refuz, prin prezenta hotărâre suplinindu-se acordul pârâtei în acest sens.
In temeiul art. 14 alin. 4 din legea 369/2004 şi art. 26 din Convenţie, va obliga pârâta să suporte toate cheltuielile ocazionate de demersurile întreprinse pentru înapoierea minorei la reşedinţa obişnuită, constând în speze de călătorie, precum şi toate cheltuielile şi plăţile făcute pentru localizarea copilului.
Va stabili tariful cuvenit interpretului de limba italiană *** , corespunzător a două ore prestate în cauză, la 46,3 lei fară TVA (câte 23,15 lei/oră), conform Ordinului nr. 414/2009 privind stabilirea tarifelor pentru plata interpreţilor şi traducătorilor autorizaţi folosiţi de Consiliul Superior al Magistraturii, Ministerul Justiţiei şi Libertăţilor Cetăţeneşti, Parchetul de pe lângă înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Direcţia Naţională Anticorupţie, de organele de urmărire penală, de instanţele judecătoreşti, de birourile notarilor publici, de avocaţi şi de executori judecătoreşti.
Această sumă se va avansa de la bugetul statului, pârâta urmând să fie obligată, conform art. 453 c.pr.civ., la plata acestei cheltuieli către stat.
Tribunalul va respinge cererea reclamantului de acordare a cheltuielilor de judecată, constatând că nu s-a făcut dovada unor astfel de cheltuieli.
PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII HOTĂRĂŞTE:
Admite cererea formulată de către reclamantul *** , cu domiciliul în Italia, *** cu domiciliul ales la *** în România, *** , în contradictoriu cu pârâta *** , domiciliata în Corn. *** Judeţul*** .
Dispune înapoierea minorei *** , născută la data de *** , la reşedinţa obişnuită din Italia, *** .
Fixează termen pentru executarea obligaţiei de înapoiere 2 (două) săptămâni de la comunicarea prezentei hotărâri, sub sancţiunea unei amenzi civile de 10.000 lei în sarcina pârâtei şi în favoarea Statului Român.
în caz de refuz al pârâtei de executare voluntară a obligaţiei de înapoiere a minorei în termenul stabilit, îl autorizează pe reclamant să preia minora personal sau, după caz, prin reprezentant.
Obligă pârâta să predea reclamantului paşaportul minorei sau documentele de călătorie, după caz, sau să-şi dea concursul pentru eliberarea unor documente de călătorie pe numele minorei, în caz de refuz, prin prezenta hotărâre suplinindu-se acordul pârâtei în acest sens.
Obligă pârâta să suporte toate cheltuielile ocazionate de demersurile întreprinse pentru înapoierea minorei la reşedinţa obişnuită (speze de călătorie precum şi toate cheltuielile şi plăţile făcute pentru localizarea minorei).
Stabileşte tariful cuvenit interpretului de limba italiană *** în sumă de 46,3 lei (fară TVA), sumă ce se va avansa de la bugetul statului.
Obligă pârâta la plata către stat a sumei de 46,3 lei, c/valoare tarif interpret.
Respinge cererea reclamantului de acordare a cheltuielilor de judecată, ca neîntemeiată.
Executorie.
Cu drept de recurs la Curtea de Apel Bucureşti, Secţia pentru minori şi familie, în termen de 10 zile de la comunicare, recurs ce se va depune la Tribunalul Bucureşti.
Pronunţată în şedinţă publică, azi, *** .
PREŞEDINTE,GREFIER,
* * * ***
red. ***
6 ex. /thred. ***
Curtea de Apel Constanța
Anulare act administrativ emis de autoritate privind acordarea indemnizatiei pentru cresterea copilului. Exceptie de nelegalitate admisa. Consecinte.
Curtea de Apel București
Analiza incidentei prevederilor art.3 din Conventia de la Haga prin prisma stabilirii dreptului privind încredintarea prin raportare la legea statului în care copiii îsi au resedinta obisnuita.
Judecătoria Drăgășani
curatelă
Judecătoria Piatra-Neamț
Ordonanta presedintiala
Judecătoria Bârlad
Minori si familie