Contestaţie decizie concediere

DOSAR NR. ***

ROMÂNIA

TRIBUNALUL BUCUREŞTI SECŢIA A VIII A

CONFLICTE DE MUNCĂ ŞI ASIGURĂRI SOCIALE

SENTINŢA CIVILĂ NR.

ŞEDINŢA PUBLICĂ DIN DATA DE 

PREŞEDINTE:

ASISTENT JUDICIAR:

ASISTENT JUDICIAR:

GREFIER:

Pe rol se află soluţionarea cererii având ca obiect contestatie decizie concediere, formulata de reclamanta *** in contradictoriu cu parata ***.

La apelul nominal făcut în şedinţa publică, se prezintă apărătorul ales al reclamantei lipsă fiind pârâta.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de şedinţă conform art. 121 alin. 2 din Regulamentul de Ordine Interioară al Instanţelor Judecătoreşti prin care învederează instanţei obiectul cauzei, părţile și legalitatea îndeplinirii procedurii de citare, după care

Instanţa pune în discuţie verificarea şi stabilirea competenţei Tribunalului Bucureşti - Secţia a VIII-a Conflicte de muncă şi asigurări sociale, faţă de dispoziţiile art. 131 C.pr.civ.

Având cuvântul apărătorul ales al reclamantei, arată că Tribunalul Bucureşti – Secţia a VIII-a este competent să soluţioneze prezenta cauză.

Instanţa, verificându-şi competenţa în baza art. 131 C.pr.civ., constată că este competentă din punct de vedere general, material şi teritorial să judece prezenta cauză, având în vedere dispoziţiile art. 269 din Codul muncii, art. 208 din Legea nr. 62/2011 şi obiectul cauzei.

Faţă de dispoziţiile art. 238 alineatul 1 din Codul de procedură civilă, Tribunalul acordă cuvântul asupra estimării duratei cercetării procesului.

Apărătorul ales al reclamantei având cuvântul estimează durata ca fiind de 6 luni.

Tribunalul, în temeiul dispoziţiilor art. 238 alin. (1) C.pr.civ., potrivit cărora la primul termen de judecată la care părţile sunt legal citate, judecătorul, după ascultarea părţilor, va estima durata necesară pentru cercetarea procesului, ţinând cont de împrejurările cauzei, astfel încât procesul să fie soluţionat într-un termen optim şi previzibil, iar durata astfel estimată va fi consemnată în încheiere, având în vedere si Hotărârea Colegiului de Conducere al Tribunalului Bucureşti nr. 5/15.02.2013, estimează durata necesară pentru cercetarea procesului ca fiind de 11 luni, putându-se reveni asupra duratei estimate, conform dispoziţiilor art. 238 alineatul 2 din Codul de procedură civilă.

La interpelarea instanţei apărătorul ales al reclamantei învederează faptul că susţinerea pârâtei cu privire la faptul că acţiunea este  inadmisibilă, ar fi o simplă susţinere ce ar privi fondul cauzei, solicitând respingerea acestei excepţii.

Instanţa, deliberând, califică excepţia inadmisibilităţii  invocată de către  pârâtă  prin  întâmpinare  ca fiind  o susţinere ce priveşte fondul cauzei, urmând ca aceasta să fie analizată ca atare.

Nemaifiind chestiuni prealabile de discutat, Tribunalul acordă cuvântul asupra probatoriului.

Având cuvântul, apărătorul ales al reclamantei solicită instanţei încuviinţarea probei cu înscrisuri şi administrarea probei cu interogatoriul pârâtei. Totodată solicită instanţei depunerea de către  pârâtă a organigramei şi statul de funcţii anterior momentului septembrie  2017 şi ulterior lunii septembrie.

Instanţa ia act că pârâta a solicitat  încuviinţarea probei cu înscrisuri, interogatoriul  reclamantei cât şi administrarea probei testimoniale.

Instanţa acordă cuvântul apărătorului ales al reclamantei asupra probelor solicitate de către pârâtă.

Apărătorul ales al reclamantei având cuvântul asupra probelor solicitate de către pârâtă arată că nu se opune  probei cu înscrisuri. Cu privire la proba testimonială, învederează instanţei faptul că nu a fost  indicată teza probatorie, solicitând respingerea acestei probe. Cu privire la proba cu interogatoriul învederează instanţei faptul că nu priveşte fapte personale ale reclamantei, solicitând respingerea acestuia.

Deliberând asupra probelor solicitate, în temeiul prevederilor art. 255 rap. la art. 258 C. pr.civ., considerând proba cu înscrisuri ca fiind pertinentă, concludentă şi utilă soluţionări cauzei, urmează a o încuviinţa ambelor părţi.

Încuviinţează pentru reclamanta proba cu interogatoriul pârâtei, proba care deja a fost administrată.

În ceea ce  priveşte proba cu interogatoriul reclamantei, solicitat de către pârâtă, instanţa  il respinge ca nefiind util soluţionării cauzei.

În ceea ce priveşte proba cu interogatoriul reclamantei şi proba testimonială solicitate de către pârâtă, Tribunalul le respinge ca nefiind utile soluţionării cauzei cu atât mai mult cu cât nu a fost arătată teza probatorie, iar  în ceea ce  priveşte cererea de suplimentare a probatoriului solicitată de către reclamantă, va fi respinsă,  având în vedere dispoziţiile art. 272 C. muncii, pârâta având  obligaţia de a depune  înscrisurile pe care le consideră utile soluţionării cauzei. 

Nemaifiind cereri de formulat, excepţii de invocat ori probe de administrat, Tribunalul acordă cuvântul asupra fondului cauzei.

Având cuvântul, apărătorul ales al reclamantului, pune concluzii în sensul admiterii cererii de chemare în judecată astfel cum a fost formulată, solicitând, anularea măsurii concedierii dispusa prin decizia nr. 322/18.09.2017, obligarea pârâtei la plata in favoarea reclamantei a unei despăgubiri egale cu salariile indexate, majorate si reactualizate si cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat reclamanta de la data concedierii si pana la data rămânerii definitive a prezentei hotărâri, totodată solicită şi acordarea cheltuielilor de judecată ocazionate cu prezentul litigiu, reprezentând onorariu avocaţial.

Tribunalul, considerând că au fost lămurite toate aspectele de fapt şi de drept ale cauzei, în temeiul art. 394 C.pr.civ., declară închise dezbaterile şi reţine cauza spre deliberare şi pronunţare.

TRIBUNALUL

Deliberând asupra cauzei de faţă, constată următoarele: 

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul acestei instanţe la data de 20.10.2017 sub nr. ***, reclamanta *** a solicitat ca, în contradictoriu cu pârâta ***., să se dispună anularea deciziei de concediere nr. ***, obligarea pârâtei la plata salariilor restante indexate, majorate şi reactualizate şi a celorlalte drepturi de care ar fi beneficiat reclamata de la data concedierii şi până la data rămânerii definitive a hotărârii, cu cheltuieli de judecată.

În motivare, reclamanta a arătat că a îndeplinit funcţia de controlor financiar iar la data de 19.09.2017, în perioada în care se afla în concediu medical, i s-a comunicat decizia de concediere nr. ***. A invederat că decizia contestată este nelegală,  fiind încălcate dispoziţiile art. 60 din Codul muncii, iar în cauză nu a operat o desfiinţare reală a locului de muncă. De asemenea, lipsesc motivele concedierii.

În drept, au fost invocate dispoziţiile art. 60, art. 65, art. 76, art. 78-80 din Codul Muncii.

În dovedire, s-a cerut încuviinţarea probei cu înscrisuri şi interogatoriul pârâtei.

La data de 13.11.2017, prin serviciul registratură, pârâta a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea cererii de chemare în judecată ca inadmisibilă iar în subsidiar respingerea cererii de chemare în judecată ca neîntemeiată.

În motivare, pârâta a menţionat că decizia de preaviz a comunicată în perioada în care reclamanta se afla în concediu medical. De asemenea, au fost respectate prevederile art. 73 şi art. 74 din Codul Muncii, iar decizia de concediere a fost comunicată după expirarea concediului medical. S-a arătat că au fost respectate prevederile art. 65 din Codul muncii, desfiinţarea locurilor de muncă ale salariatelor *** şi *** fiind efectivă şi având o cauză reală şi serioasa. În baza informării şi a raportului de activitate al departamentului de specialitate întocmit de directorul executiv din data de 11.08.2017, a fost emisă decizia nr. ***.

În drept, au fost invocate dispoziţiile art. 65, art., 66, art. 73, art. 74, art. 75 şi art. 287 C.muncii.

În dovedire, s-a cerut încuviinţarea probei cu înscrisuri, interogatoriul reclamantei şi prorogarea probei cu martori după administrarea interogatoriului.

 Instanţa a încuviinţat proba cu înscrisuri şi proba cu interogatoriul pârâtei.

Analizând actele şi lucrările dosarului, Tribunalul retine următoarele:

Potrivit contractului individual de muncă nr. **/B din data de 20.04.2015, începând cu data de 21.04.2015 reclamanta a fost angajată pe perioadă nedeterminată la ***., în funcţia de „muncitor necalificat în industria confecţiilor COR 932905”  (11-13).

Prin decizia nr. ***/18.09.2017 emisă de intimată s-a dispus, în temeiul art. 65 alin. 1 C. muncii care reglementează concedierea pentru motive care nu ţin de persoana salariatului, desfiinţarea postului ocupat de reclamantă începând cu data de 18.09.2017, aceasta fiind concediată; s-a menţionat că în perioada 18.09.2017-14.10.2017 se acordă preaviz de 20 de zile lucrătoare; s-a arătat că angajatorul nu are posturi vacante corespunzătoare pregătirii salariatei (f. 10 ds.).

Ulterior, dupa promovare prezentei actiuni, parata a emis decizia nr. 352/27.10.2017, prin care a aratat ca, incepand cu data de 28.10.2017 inceteaza contractul individual de munca al reclamantei in baza art. 65 alin. 1 C. muncii.

In motivare, s-a aratat ca, incepend cu data de 28.10.2017, se desfiinteaza locul de munca ocupat de salariata ***, ca urmare a reorganizarii societatii, ca urmare a dificultatilor economice, a restrangerii activitatii de subcontractare, in baza art. 65 alin. 1 C.muncii (f. 57 ds.).

Sesizat cu contestaţia impotriva deciziei de concediere, tribunalul urmeaza a verifica daca aceasta indeplineste conditiile imperative de forma prevăzute de art. 76 din Codul muncii sub sancţiunea nulităţii absolute, precum şi dacă desfiinţarea locului de muncă respectă cerinţele  prevăzute de art. 65 Codul muncii, pentru motive care nu ţin de persoana salariatului.

In ceea ce priveste sustinerea paratei, referitoare la faptul ca decizia nr. 322/18.9.2017 nu reprezinta o decizie de concediere, fiind doar o notificare prin care i s-a comunicat reclamantei dreptul de preaviz, Tribunalul o va inlatura.

Astfel, in  cuprinsul acestei decizii se mentioneaza faptul ca, incepand cu data de  18.09.2017 se desfiinteaza postul ocupat de reclamanta, care este concediata; imprejurarea ca a fost indicata si perioada dreptului de previz nu poate duce la o alta concluzie (f. 35 ds.).

Dupa cum rezulta din documentele  de la dosar, pentru perioada 15 august 2017-05 septembrie 2017 ( f. 68-69 ds.), reclamanta a formulat cerere de acordare a concediului de odihna.

In perioada 22 august -30 septembrie 2017, reclamanta a beneficiat de concediu medical, certificatele de concediu medical fiind inregistrate la parata la data de 29.09.2017 (f. 65-67 ds.).

Chiar daca s-ar accepta sustinerea paratei referitoare la faptul ca nu a avut cunostinta despre imprejurarea ca reclamanta s-a afla in concediu medical, concediul de odihna al angajatei expira la data de 05 septembrie 2017, fiind putin probabil ca angajatorul sa nu observe lipsa unui salariat de la serviciul pentru aproape doua saptamani (05 septembrie -18 septembrie ) astfel incat sa emita decizia de preaviz pentru desfiintarea postului si sa nu demareze eventual cercetarea disciplinara pentru absenta nejustificata de la serviciu.

Acesta este motivul pentru care nu pot fi primite nici sustinerile referitoare la faptul ca decizia de concediere a fost comunicata la data de 27.10.2017, cand din pura intamplare, angajata s-ar fi prezentat la serviciu pentru a ridica o adeverinta.

Analizand in continuare legalitatea si temeinicia actului contestat, se retine ca au fost incalcate dispozitiile art. 60 alin. 1 lit. a) C. muncii, decizia fiind emisa pe durata incapacitatii temporare de munca, stabilita prin certificat medical. Au fost incalcate de asemenea dispozitiile art. 76 lit. a) din acelasi act normativ, lipsind motivele care au dus la luarea acestei masuri.

In conformitate cu prevederile art.65 alin.1 din Codul Muncii, republicat si actualizat, concedierea pentru motive care nu ţin de persoana salariatului reprezintă încetarea contractului individual de muncă determinată de desfiinţarea locului de muncă ocupat de salariat, din unul sau mai multe motive fără legătură cu persoana acestuia, la alin.2 fiind prevăzut ca desfiinţarea locului de muncă trebuie să fie efectivă şi să aibă o cauză reală şi serioasă.

Faţă de conţinutul art.65 din Codul Muncii, republicat si actualizat, este de subliniat că nu este permis ca angajatorul, prevalându-se de aceste dispoziţii legale, să procedeze la o încetare a contractului de muncă prin voinţa sa unilaterală şi pentru motive invocate arbitrar sau în mod abuziv, astfel încât prin asemenea măsuri să poată fi îngrădit exerciţiul dreptului la muncă.

Totodată, se desprinde cu evidenţă concluzia că motivul concedierii nu este inerent persoanei salariatului, ci exterior acesteia, şi nici nu poate fi imputat angajatorului, ci trebuie să fie determinat de cauze obiective, consecinţă a unei organizări a unităţii care impune restructurarea personalului, desfiinţarea unor locuri de muncă. Aşadar, poate fi vorba de dificultăţi economice, de diminuarea sau încetarea activităţii, în toate cazurile impunându-se renunţarea la serviciile unor salariaţi. Interesul legitim al angajatorului trebuie să fie dictat doar de nevoia eficientizării activităţii, concedierea reprezentând singura soluţie. În plus, faţă de dificultăţile economice ori de reorganizare a unităţii, legea prevede şi ca desfiinţarea locului de muncă să fie efectivă şi să aibă o cauză reală şi serioasă.

În cauza de faţă, instanţa apreciază că angajatorul nu a dovedit existenţa unor dificultăţi economico-financiare reale şi necesitatea reorganizării activităţii în modalitatea concretă în care s-a realizat, respectiv prin desfiinţarea unor posturi de tehnicieni asigurarea calitatii, dintre care unul ocupat de contestatoare, după cum nu a dovedit o cauză reală şi serioasă pentru desfiinţarea locului de muncă al contestatoarei.

Se retine ca lipsesc motivele ce au dus la luarea masurii concedierii, mentiunile referitoare la imprejurarea ca desfiintarea postului a fost cauzata de motive ce tin de reorganizarea activitatii fiind generale.

In ce priveste alte motive prezentate in cuprinsul intampinarii si orice alte sustineri ulterioare ale intimatei, realizate pe parcursul procesului, este de subliniat ca acestea nu pot sustine legalitatea si temeinicia masurii concedierii, atata timp cat nu sunt cuprinse in continutul deciziei de concediere.

In acest sens, instanta retine ca dispozitiile art.79 din Codul Muncii, au fost adoptate de legiuitor tocmai pentru a evita arbitrariul in luarea masurii de concediere si concedierea abuziva a salariatilor, concedierea dispusa trebuind sa fie fundamentata doar pe motive reale care existau la data adoptarii deciziei de concediere, iar nu a unor imprejurari descoperite/invocate ulterior de angajator in raport de apararile salariatului pe care le face in cuprinsul contestatiei formulate impotriva masurii concedierii.

Potrivit art.79 din Codul Muncii,  în caz de conflict de muncă angajatorul nu poate invoca în faţa instanţei alte motive de fapt sau de drept decât cele precizate în decizia de concediere.

Referitor la cerintele prevăzute de art.65 alin.2 din Codul Muncii, care impun existenta unei cauze reale si serioase pentru desfiinţarea unui loc de munca, este de subliniat ca o astfel de cauza este reală când prezintă un caracter obiectiv, adică este impusă de dificultăţi economice sau transformări tehnologice ş.a., fiind independentă de buna sau reaua credinţă a angajatorului. Cauza este serioasă când se impune din necesităţi evidente privind îmbunătăţirea activităţii şi nu disimulează realitatea. Cauza serioasă este cea care face imposibilă continuarea activităţii la un loc de muncă fără pagube pentru angajator, excluzându-se însă plata salariului.

Analizând criticile contestatoarei care a invocat in sustinerea contestatiei sale si inexistenta unei cauze reale si serioase care sa justifice desfiintarea postului pe care il ocupa, instanţa reţine că acestea sunt întemeiate. Intimata a procedat în fapt la o concediere pentru motive care au mai degraba legătură cu persoana contestatoarei, in conditiile in care actele de concediere nu cuprind considerentele pentru care a fost desfiintat tocmai postul detinut de contestatoare.

 Pe de alta parte, se poate observa ca documentaţia depusă de intimată în susţinerea deciziei de concediere contestate şi a apărărilor sale nu dovedeste nici dificultăţile economico-financiare determinante, nici luarea masurilor de concediere in scopul eficientizarii activitatii economico-financiare şi nici cauza reală şi serioasă prevăzută de art. 65 alin. 2 care au impus reorganizarea activităţii prin desfiintarea unor posturi  de tehnicieni control calitate, dintre care unul ocupat de contestatoare.

Astfel, a fost invocata minuta sedintei din data de 08.08.2017, care nu prezinta insa o analiza a situatiei economice a paratei, reprezentand procesul verbal al unei sedinte de lucru (f. 36-41 ds.).

 Nici informarea inregistrata sub nr. 1520/11.08.2017 nu poate justifica luarea unei astfel de masuri, neputand fi considerata ca reprezentând o dovadă a unui proces real de reorganizare a activităţii.  Acest document nu cuprinde o analiză a factorilor ce au determinat necesitatea adoptării unei asemenea măsuri, respectiv desfiinţarea locului de muncă aferent postului ocupat de contestatoare. Mai mult, duce la concluzia ca ne afla in prezenta unei concedieri pentru necorespundere profesionala si nu cauzata de desfiintarea postului, din moment ce se mentioneaza  ca echipa este formata din 5 tehnicieni, iar 2 nu ating standadele de pregatire necesare, nu vorbesc nicio limba straina (*** si ***);  necesarul de tehnicieni este de 4 persoane, deci un post trebuie restructurat, iar 2 tehnicieni inlocuiti (f. 44 ds.)

In principiu, nu se poate vorbi de o procedură de reorganizare când este dispusă exclusiv măsura concedierii a unui numar extrem de redus de angajati raportat la totalul personalului, cum este si in cazul de fata, mai ales ca masura concedierii contestatoarei nu isi gaseste suportul in argumente concrete si nici in dovezi care sa sustina necesitatea desfiintarii tocmai a postului ocupat de contestatoare.

De altfel, din modul de redactare  al deciziei contestate, dar şi al celorlalte înscrisuri depuse de intimată la dosar, rezultă că nu se face distincţie între cele două fenomene (dificultăţile economice pe de o parte şi procesul de reorganizare/restructurare pe de altă parte), încercându-se în mod neconvingător acreditarea ideii că desfiinţarea locului de muncă al contestatoarei constituie o măsură de reorganizare impusă de dificultăţile economice prin care trece intimata.

Documentele existente la dosarul cauzei atestă că decizia de concediere a fost luată în afara cadrului legal impus de art.65 din Codul Muncii, fiind doar o manifestare a voinţei unilaterale şi arbitrare a angajatorului de continuare a activităţii doar cu restul angajaţilor, institutia angajatoare considerand pur si simplu, fara nicio justificare, ca nu mai are nevoie de munca prestată de contestatoare.

Concluzia de mai sus este susţinută şi de faptul că intimata nu a argumentat in cuprinsul actelor de concediere şi nu a dovedit in concret care sunt motivele de ordin economic şi organizatoric pentru care dintre toate locurile de muncă din cadrul departamentului in care activa contestatoarea a trebuit să-l desfiinţeze pe cel ocupat de contestatoare.

 Faţă de toate considerentele de fapt şi de drept prezentate, instanţa constata că măsura concedierii contestatoarei este nelegală şi netemeinică, motiv pentru care va dispune anularea deciziei de concediere nr.***si va obliga  intimata să-i plătească contestatoarei o despăgubire egală cu salariile majorate, indexate şi reactualizate precum şi a celorlalte drepturi de care ar fi beneficiat contestatoarea începând cu data concedierii  pana la data ramanerii definitive a prezentei hotarari.

Astfel, în conformitate cu prevederile art.80 alin.1 din Codul Muncii, republicat si actualizat, în cazul în care concedierea a fost efectuată în mod netemeinic sau nelegal, instanţa va dispune anularea ei şi va obliga angajatorul la plata unei despăgubiri egale cu salariile indexate, majorate şi reactualizate şi cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat salariatul.

Potrivit art.80 alin.2 din Codul Muncii, republicat şi actualizat, la solicitarea salariatului instanţa care a dispus anularea concedierii va repune părţile în situaţia anterioară emiterii actului de concediere.

In consecinta, tribunalul va admite actiunea a contestatoarei, va anula masura concedierii dispusa prin decizia nr.***, va obliga intimata la plata in favoarea contestatoarei, a unei despagubiri egale cu salariile indexate, majorate si reactualizate si cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat contestatoarea de la data concedierii si pana la data ramanerii definitive a prezentei hotarari.

Date fiind dispozitiile art.453 C. proc. civ., tribunalul va obliga intimata să plătească contestatoarei suma de 1500 lei cu titlul de cheltuieli de judecată, reprezentind onorariu de avocat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂŞTE

 Admite cererea de chemare in judecata formulata de reclamanta ***, cu dom ales la in contradictoriu cu parata ***,cu sediul în ***.

 Anuleaza masura concedierii dispusa prin decizia nr. *** .

Obliga intimata la plata in favoarea contestatoarei, a unei despagubiri egale cu salariile indexate, majorate si reactualizate si cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat contestatoarea de la data concedierii si pana la data ramanerii definitive a prezentei hotarari.

Obliga parata la plata catre reclamanta a sumei de 1500 lei cu titlu de cheltuieli de judecata .

 Cu apel in 10 zile de la comunicare, cererea depunandu-se la Tribunalul Bucuresti – Sectia a VIII-a.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 08.01.2018.

Preşedinte: Asistent judiciar:  Asistent judiciar:

Grefier:

Red. ./tehn.

2ex./……/……/……

Com…..ex/…./…./…..

Domenii speta

Spete similare