Concediere – termen pentru emiterea deciziei, lipsa cercetării disciplinare, lipsa descrierii faptei, încălcarea art. 86 al.5 din codul muncii

Concediere - termen pentru emiterea deciziei, lipsa cercetării disciplinare, lipsa descrierii faptei, încălcarea art. 86 al.5 din codul muncii

La data de 14 07 2011, reclamantul S.D. a formulat contestaţie împotriva deciziei de desfacere a contractului  de muncă nr. 18 din 24 06 2011 emisă de pârâta SC I SRL, PRIN ADMINISTRATOR JUDICIAR, solicitând instanţei admiterea contestaţiei, anularea deciziei de desfacere a contractului de muncă, reintegrarea in funcţia avută anterior , obligarea intimatei la despăgubiri începând cu data desfacerii contractului de muncă şi până la reintegrare.

In fapt arată că invocă exceptia tardivitatii emiterii deciziei, în raport de disp. art. 61 lit. a C. muncii.

Consideră de asemenea că fapta nu este descrisă corespunzător, iar în speţă nu a fost efectuată nici un fel de cercetare prealabilă, astfel cum prevede în mod expres art. 63 C. muncii.

Menţionează totodată că faptele imputate prin decizie nu sunt reale.

Prin întâmpinarea depusă, intimata a solicitat respingerea acesteia şi menţinerea desfacerii contractului de muncă.

A aratat intimata că prin încheierea din data de 19 04 2011 dată de judecătorul sindic în dosarul nr. 13089/63/2011, aflat pe rolul Tribunalului Dolj - Secţia Comercială, s-a dispus deschiderea procedurii generale de insolvenţă împotriva debitorului SC I SRL.

A susţinut că în cauză sunt incidente dispoziţiile art. 86 alin. 5-6 din lg. nr. 85/2006.

În scop probator au fost depuse la dosar înscrisuri.

Prin încheierea de la data de 20 01 2012 a fost disjuns capătul de cerere având ca obiect obligarea intimatei la despăgubiri începând cu data desfacerii contractului de muncă şi până la reintegrare, fiind format un nou dosar având acest obiect. A fost respinsă cererea de suspendare a judecăţii potrivit disp. art. 36 din lg. nr. 85/2006.

Prin sentinţa nr. 1210/16.03.2012 instanţa a respins exceptia tardivitatii, a admis cererea  formulată de reclamant, a constat nulitatea absoluta a deciziei nr. 18/24.06.2011 emisă de intimată, a dispus reintegrarea contestatorului pe postul deţinut anterior concedierii reţinând următoarele :

Prin decizia nr. 18 din 24 06 2011 emisă de pârâta s-a dispus desfacerea contractului individual de muncă al reclamantului, în baza art. 61 lit. a din Codul Muncii.

Analizând cu prioritate potrivit disp. art. 137 cpc exceptia tardivitatii, instanţa reţine următoarele:

Petentul a invocat excepţia tardivitatii emiterii deciziei, raportat la disp. art. 268 alin.1 - 252 în noua numerotare - din Codul Muncii care reglementează două termene diferite, în interiorul cărora, angajatorul va putea să sancţioneze salariaţii vinovaţi în încălcarea disciplinei: unul de 30 de zile calendaristice şi altul de 6 luni.

Din actele depuse la dosarul cauzei reiese că o mare parte din faptele imputate reclamantului au fost săvârşite în intervalul ianuarie-iunie 2011, iar prin raportare la data emiterii deciziei de concediere -  24 06 2011 -, acestea se incadrează atât în termenul de 6 luni care curge de la data săvârşirii faptelor, cât şi în termenul de 30 de zile care se calculează de la momentul luării la cunoştinţă a datei săvârşirii abaterilor disciplinare, astfel cum prevede textul legal.

Prin urmare, exceptia tardivităţii emiterii deciziei va fi respinsă.

Pe fond se constată că:

Susţinerea intimatei din întâmpinare potrivit cărora că în cauză ar fi incidente dispoziţiile art. 86 alin. 5-6 din lg. nr. 85/2006 nu sunt întemeiate.

Astfel, aceste dispoziţii legale care se aplică în cazul concedierii pentru motive ce intervin ca urmare a insolvenţei angajatorului nu pot fi reţinute de instanţă deoarece la emiterea deciziei au fost invocate exclusiv disp. art. 61 lit. a din Codul Muncii, iar nu art. 86 alin. 5-6 din lg. nr. 85/2006.

 Disp. art. 86 alin. 5 prevăd că un contract de muncă sau de închiriere va putea fi denunţat numai cu respectarea termenelor legale de preaviz. Ori, în cauză s-a aplicat măsura desfacerii disciplinare a contractului individual de muncă, iar nu cea a denunţării contractului.

De asemenea, alin. (6) face vorbire de o cu totul altă procedură, respectiv cea de concediere colectivă; ori, nici aceasta nu este incidentă în speţă.

În ceea ce priveşte excepţia de nulitate absolută a deciziei, întrucât nu ar fi fost respectate dispoziţiile art. 252 alin. 2 Codul muncii, privind descrierea faptelor imputate, tribunalul constată că aceste motive de nulitate nu sunt întemeiate, întrucât reiese în mod clar fapta imputată, respectiv neprezentarea la serviciu pe tot parcursul anului 2011.

Decizia este emisă însă cu încălcarea prevederilor art. 251 din Codul muncii potrivit cărora:

"(1) Sub sancţiunea nulităţii absolute, nicio măsură, cu excepţia celei prevăzute la art. 248 alin. (1) lit. a), nu poate fi dispusă mai înainte de efectuarea unei cercetări disciplinare prealabile.

(2) În vederea desfăşurării cercetării disciplinare prealabile, salariatul va fi convocat în scris de persoana împuternicită de către angajator să realizeze cercetarea, precizându-se obiectul, data, ora şi locul întrevederii.

(3) Neprezentarea salariatului la convocarea făcută în condiţiile prevăzute la alin. (2) fără un motiv obiectiv dă dreptul angajatorului să dispună sancţionarea, fără efectuarea cercetării disciplinare prealabile.

(4) În cursul cercetării disciplinare prealabile salariatul are dreptul să formuleze şi să susţină toate apărările în favoarea sa şi să ofere persoanei împuternicite să realizeze cercetarea toate probele şi motivaţiile pe care le consideră necesare, precum şi dreptul să fie asistat, la cererea sa, de către un reprezentant al sindicatului al cărui membru este."

Pârâta nu a dovedit dacă reclamantul a fost convocat în scris la efectuarea cercetării disciplinare; de altfel, pârâta nu a făcut nici un fel de apărare de natură a înlătura cerinţele legale care impun convocarea la cercetarea disciplinară.

Lipsa convocării determină în mod implicit imposibilitatea salariatului de a îşi exercita dreptul de a formula şi susţine toate apărările în favoarea sa , ceea ce atrage nulitatea absolută a deciziei de sancţionare.

De altfel, pârâta nu numai că nu probează convocarea reclamantului, dar nu poate dovedi nici faptul că acesta a fost prezent la cercetarea disciplinară, respectiv care a fost poziţia acestuia cu privire la cele imputate, dacă a recunoscut abaterile sau dimpotrivă a formulat apărări în favoarea sa.

Pe cale de consecinţă, instanţa va admite cererea, va constata nulitatea absoluta a deciziei nr. 18/24.06.2011 emisă de intimată şi va dispune reintegrarea contestatorului pe postul deţinut anterior concedierii.

2

1

Domenii speta

Spete similare