Revizuire

Dosar nr. …./119/2018

R O M Â N I A

TRIBUNALUL COVASNA

SENTINŢA PENALĂ NR. 3/CC

Şedinţa din camera de consiliu din data de 14 februarie 2018

PREŞEDINTE : ……

GREFIER  : …..

Cu participarea reprezentantei Ministerului Public, procuror ……, din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Covasna

Pe rol fiind pronunţarea asupra admisibilităţii în principiu a cererii de revizuire formulată de revizuentul – petent G. E., privind încheierea nr. 1/CP din 3.01.2018 a  Tribunalului Covasna, pronunţată în dosarul penal nr. …./248/2017.

Desfăşurarea şedinţei de judecată s-a înregistrat cu mijloace tehnice audio, conform art. 369 alin. 1 C.pr.pen.

La apelul nominal făcut în şedinţa din camera de consiliu, se constată lipsa părţilor.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei, după care:

Dezbaterile asupra cauzei de faţă au avut loc în şedinţa din camera de consiliu din data de 12 februarie 2018, susţinerile şi concluziile părţilor fiind consemnate în încheierea de şedinţă din aceeaşi zi, încheiere care face parte integrantă din prezenta sentinţă.

T R I B U N A L U L

Asupra admisibilităţii în principiu a cererii de revizuire de faţă.

În baza actelor şi lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea de revizuire înregistrată la această instanţă la data de 15 ianuarie 2018, sub nr. de mai sus, petentul condamnatul G. E., CNP ……., domiciliat în S.U.A., cu reşedinţa în mun. …………………., în baza art. 452 al. 1 şi art. 453 al. 1 lit. a, b, c, d, e C.pr.pen., a solicitat revizuirea încheierii nr. 1/CP din 3 ianuarie 2018 a Tribunalului Covasna, pronunţată în dosarul penal nr. …../248/2017, definitivă.

În motivarea cererii sale revizuentul – petent a arătat, în esenţă, faptul că, încheierea atacată este nelegală, având în vedere că apelul formulat de el nu a fost trimis la instanţa competentă, ci a fost ţinut la Curtea de Apel Braşov, unde a depus note şi probe, care au fost scoase din dosar şi au fost ignorate decizii definitive, contrare acestei încheieri şi a dispoziţiilor Codului penal.

Cu ocazia dezbaterilor privind admisibilitate în principiu a cererii de revizuire, reprezentanta parchetului a invocat inadmisibilitatea acesteia, arătând că cererea de revizuire formulată de petent vizează o soluţie de neurmărire penală dispusă de procuror şi în consecinţă nu sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 452 C.pr.pen., privind hotărârile care sunt supuse revizuirii.

 Însă, petentul a arătat că cererea sa este admisibilă şi a solicitat ca această cauză să fie judecată pe fond, deoarece nu s-a respectat principiul contradictorialităţii, motiv pentru care a solicitat trimiterea dosarul la judecătorie, pentru judecarea pe fond a cauzei.

În vederea soluţionării cererii de revizuire formulată în cauză, s-a ataşat dosarul nr. ….../248/2017 al Tribunalului Covasna şi dosarele cu acelaşi număr ale Judecătoriei Întorsura Buzăului şi Curţii de Apel Braşov, precum şi dosarul de urmărire penală nr. …./P/2015 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Întorsura Buzăului, cu lucrarea nr. …../II/2/2017.

Din actele şi lucrările dosarului, instanţa constată următoarele:

Prin încheierea nr. 1/CP din 03.01.2018 a Tribunalului Covasna, pronunţată în dosarul nr. …../248/2017, în baza art. 341 alin. 10 lit. a C.pr.pen., a fost respinsă, ca inadmisibilă, contestaţia formulată de petentul G. E. împotriva încheierii nr. 23 din 03.10.2017 a Judecătoriei Întorsura Buzăului, pronunţată în dosarul nr. ……/248/2017.

În baza art. 275 al. 2 C.pr.pen., petentul a fost obligat să plătească statului suma de 50 de  lei cheltuieli judiciare.

Pentru a pronunţa această soluţie, judecătorul de cameră preliminară din cadrul Tribunalului Covasna, a reţinut următoarele:

La data de 24.12.2015, a fost înregistrată la Parchetul de pe lângă Judecătoria Întorsura Buzăului, plângerea penală formulată de petentul G. E., prin care acesta a reclamat faptul că numitul T. I. N. a reconstruit gardul din stânga, gard care a fost desfiinţat prin ordonanţa din 09.03.2009 dată în dosarul nr. …./P/2008 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Întorsura Buzăului şi se foloseşte de două acte falsificate, conform expertizelor grafologice, care au fost desfiinţate prin încheierea penală nr. 28 din 26.08.2015 a Judecătoriei Întorsura Buzăului, pronunţată în dosarul nr. …./248/2015, iar C. S. a construit gardul din partea dreaptă şi deţine contractul de vânzare-cumpărare nr. 1225 din 14.12.2004, în care este trecută o suprafaţă mult mai mare decât suprafaţa împrejmuită de el, act ilegal, semnat în fals, solicitând astfel efectuarea de cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de tulburare de posesie şi fals în înscrisuri sub semnătură privată.

Apoi, la data de 24.11.2016, a fost înregistrată la Parchetul de pe lângă Judecătoria Întorsura Buzăului plângerea penală formulată de petentul G. E., prin care acesta a reclamat faptul că numitul F. H. a cerut fonduri europene pe proprietatea sa, potrivit unor documente APIA, solicitând astfel efectuarea de cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de tulburare de posesie.

Prin ordonanţa organelor de cercetare penală, din data de 24.12.2015, s-a dispus începerea urmăririi penale in rem cu privire la săvârşirea infracţiunii de tulburare de posesie, prev. de art. 256 al. 1 C.pen., iar prin ordonanţa organelor de cercetare penală, din data de 19.09.2016,  s-a dispus efectuarea în continuare a urmăririi penale faţă de suspectul T. I. N., pentru săvârşirea infracţiunii de tulburare de posesie, prev. de art. 256 al. 1 C.pen., confirmată de procuror prin ordonanţa din data de 15.11.2016.

 Ulterior, prin ordonanţa organelor de cercetare penală, din data de 07.04.2017, s-a dispus extinderea urmării penale, pentru infracţiunile de tulburare de posesie (2 fapte), prev. de art. 256 al. 1 C.pen., şi fals în înscrisuri sub semnătură privată, prev. de art. 322 al. 1 C.pen. 

Apoi, prin ordonanţa procurorului nr. 461/P/2015 din data de 27.04.2017, s-a dispus clasarea cauzei faţă de suspectul T. I. N., sub aspectul săvârşirii infracţiunii de tulburare de posesie, faptă prevăzută de art. 256 al. 1 C.pen., întrucât fapta nu este prevăzută de legea penală, faţă de făptuitorul C. S., sub aspectul săvârşirii infracţiunii de tulburare de posesie, prevăzută de art. 256 al. 1 Cod penal, întrucât fapta nu este prevăzută de legea penală, precum şi sub aspectul săvârşirii infracţiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată, faptă prevăzută de art. 322 al. 1 Cod penal, întrucât a intervenit prescripţia răspunderii penale. Prin aceeaşi ordonanţă s-a dispus şi disjungerea cauzei şi continuarea cercetărilor cu privire la săvârşirea infracţiunii de tulburare de posesie, prevăzută de art. 256 al. 1 Cod penal (făptuitor F. H.).

În cuprinsul ordonanţei s-a reţinut, în esenţă, faptul că, în ceea ce priveşte infracţiunea de tulburare de posesie, faptă prevăzută de art. 256 al. 1 Cod penal, reţinută în sarcina suspectului T. I. N., din ansamblul probator reiese că suspectul a construit gardul în anul 2008, iar până în acel moment nu existau semne de hotar în acea zonă. Aşadar, cu toate că, în mod indubitabil, suspectul T. I. N. a ocupat o porţiune de teren ce aparţine persoanei vătămate, ocuparea nu s-a produs prin vreuna din modalităţile prevăzute de legiuitor la art. 256 al.1 Cod penal, respectiv prin violenţă sau ameninţare ori prin desfiinţarea sau strămutarea semnelor de hotar, fiind incidente dispoziţiile art. 16 al. 1 lit. b teza I Cod procedură penală.

Referitor la infracţiunea de fals în înscrisuri sub semnătură privată, faptă prevăzută de art. 322 al. 1 Cod penal (făptuitor C. S.), procurorul de caz a reţinut că înscrisul declarat ca fals a fost întocmit, cel mai târziu, la data de 23.04.2001, când a fost autentificat, iar potrivit dispoziţiilor art. 154 al. 1 lit. d Cod penal, raportat la limitele speciale ale pedepsei prevăzute pentru această infracţiune, în cauză, s-a împlinit termenul de prescripţie a răspunderii penale.

Referitor la infracţiunea de tulburare de posesie, faptă prevăzută de art. 256 al. 1 Cod penal (făptuitor C. S.), s-a dispus clasarea cauzei, reţinându-se în speţă că, din ansamblul probator administrat, a rezultat că în zona respectivă nu existau semne de hotar până la momentul în care C. S. a construit un gard, astfel că presupusa ocupare a terenului aparţinând persoanei vătămate nu s-a produs prin vreuna din modalităţile prevăzute de legiuitor la art. 256 al. 1 Cod penal, nefiind astfel întrunite elementele constitutive ale infracţiunii sub aspectul căreia s-au efectuat cercetări. 

Împotriva ordonanţei procurorului cu nr. …/P/2015 din data de 27.04.2017, petentul a formulat plângere la prim-procurorul Parchetului de pe lângă Judecătoria Întorsura Buzăului, care prin ordonanţa nr. …/II/2/2017 din 31.05.2017, a dispus respingerea plângerii petentului G. E., argumentând că faptele sesizate nu sunt prevăzute de legea penală, respectiv, a intervenit prescripţia răspunderii penale. Astfel, s-a apreciat că nu rezultă dincolo de orice dubiu rezonabil că terenurile care formează obiectul infracţiunilor de tulburare de posesie au fost ocupate prin vreuna dintre modalităţile prevăzute de art. 256 al. 1 Cod penal.

Astfel, din materialul probator s-a reţinut că suspectul T. I. N. a ocupat terenul în cauză prin construirea unui gard, fără a proceda anterior la desfiinţarea sau strămutarea vreunui semn de hotar. Mai mult de atât, din probele administrate nu reiese dincolo de orice dubiu rezonabil că anterior construirii gardului, pe suprafaţa respectivă ar fi existat vreun semn de hotar. S-a apreciat că situaţia este oarecum similară şi în cazul infracţiunii de tulburare de posesie reclamată ca fiind săvârşită de C. S., deoarece nici în cazul acestuia nu reiese că anterior construirii gardului, acesta ar fi desfiinţat sau înlăturat vreun semn de hotar preexistent.

Nemulţumit de soluţie, la data de 22.06.2017, petentul G. E. a formulat plângere, în temeiul art. 340 Cod procedură penală, care a fost înregistrată pe rolul Judecătoriei Întorsura Buzăului, sub nr. …./284/2017.

Verificând soluţia de clasare dispusă, analizând coroborat lucrările şi materialul din dosarul cauzei cât şi motivele invocate de petent în conţinutul plângerii,  judecătorul de cameră preliminară de la instanţa de fond a reţinut, în esenţă, următoarele:

Prin plângerea formulată petentul G. E. a reclamat faptul că numitul T. I. N. a reconstruit gardul din stânga, gard care a fost desfiinţat prin ordonanţa din 09.03.2009 în dosarul nr. …/P/2008 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Întorsura Buzăului şi se foloseşte de două acte falsificate conform expertizelor grafologice, care au fost desfiinţate prin încheierea penală nr. 28 din 26.08.2015 pronunţată de Judecătoria Întorsura Buzăului, în dosarul nr. …./248/2015, iar C. S. a construit gardul din partea dreaptă şi deţine contractul de vânzare-cumpărare nr. 1225 din 14.12.2004, în care este trecută o suprafaţă mult mai mare decât suprafaţa împrejmuită de el, act ilegal, semnat în fals, şi că F. H. a cerut fonduri europene pe proprietatea sa potrivit unor documente APIA. În cauză, s-au administrat următoarele probe: procesu-verbal de cercetare la faţa locului din 17.02.2016 şi planşe foto anexate, declaraţia persoanei vătămate, declaraţia suspectului T. I. N., declaraţiile martorilor C. S., H. I. V., B. M., R. G. V. şi înscrisuri.

De asemenea, s-a reţinut că, potrivit dispoziţiilor art. 340 al. 1 Cod procedură penală, persoana a cărei plângere împotriva soluţiei de clasare sau renunţare la urmărirea penală, dispusă prin ordonanţă sau rechizitoriu, a fost respinsă conform art. 339, poate face plângere, în termen de 20 de zile de la comunicare, la judecătorul de cameră preliminară de la instanţa căreia i-ar reveni, potrivit legii, competenţa să judece cauza în primă instanţă, cale de care petentul a înţeles să uzeze prin plângerea sa.

Astfel, judecătorul de cameră preliminară de la instanţa de fond a reţinut că petentul, în cererea sa a precizat că înţelege să formuleze plângere împotriva ordonanţei dispusă de prim-procurorul Parchetului de pe lângă Judecătoria Întorsura Buzăului, privind soluţionarea plângerii petentului împotriva soluţiei de clasare dispusă de către Parchetul de pe lângă Judecătoria Întorsura Buzăului în dosarul nr. …./P/2015 din data de 27.04.2017, însă cu ocazia clarificării obiectului plângerii la soluţie a arătat că înţelege să conteste atât ordonanţa de clasare dispusă de către Parchetul de pe lângă Judecătoria Întorsura Buzăului în dosarul nr. …./P/2015 din data de 27.04.2017 cât şi ordonanţa nr. …./II/2/2017 din 31.05.2017 dispusă de prim-procurorul aceluiaşi parchet. Însă, văzând că actul procedural al prim-procurorului nu se circumscrie soluţiei de neurmărire sau netrimitere în judecată, astfel cum este reglementată aceasta, potrivit art. 340-341 Cod procedură penală, judecătorul de cameră preliminară a avut în vedere, ca obiect al plângerii formulate, soluţia de netrimitere în judecată dispusă de către Parchetul de pe lângă Judecătoria Întorsura Buzăului în dosarul nr. …./P/2015 din data de 27.04.2017.

În ceea ce priveşte plângerea petentului formulată în contradictoriu cu intimatul F. H., judecătorul de cameră preliminară a reţinut că din interpretarea coroborată a normelor mai sus citate, rezultă fără echivoc că obiectul plângerii formulate în faţa judecătorului de cameră preliminară îl constituie exclusiv soluţia de clasare sau de renunţare la urmărirea penală, nu şi celelalte soluţii care pot fi dispuse de procuror pe parcursul urmăririi penale. Prin urmare, a reţinut că dispoziţia din ordonanţa de clasare dispusă de către Parchetul de pe lângă Judecătoria Întorsura Buzăului în dosarul nr. …./P/2015 din data de 27.04.2017 privind disjungerea cauzei şi continuarea cercetărilor cu privire la săvârşirea infracţiunii de tulburare de posesie, faptă prevăzută de art. 256 al. 1 Cod penal (făptuitor F. H.), nu reprezintă o soluţie de clasare sau de renunţare la urmărirea penală, care să poată face obiectul cenzurii în cadrul procedurii prevăzute de art. 340 şi următoarele Cod procedură penală.

Astfel, judecătorul de cameră preliminară a reţinut că în această procedură se realizează un control asupra modului în care s-au desfăşurat actele, respectiv al soluţiei de clasare date de parchet şi date fiind limitele în care operează acest control, nu vor putea fi cenzurate pe această cale plângerile noi formulate cu privire la alte persoane sau fapte decât cele faţă de care s-au întocmit aceste acte. Aşa fiind, analizând soluţia de clasare dispusă prin ordonanţa procurorului din 27.04.2017, prin raportare la motivele invocate de petent în plângerea sa, judecătorul de cameră preliminară de la instanţa de fond a apreciat că în prezenta cale de atac nu poate obţine extinderea cercetării penale şi la alte fapte.

Astfel, s-a reţinut că, plângerea penală a vizat expres şi limitativ infracţiunile de tulburare de posesie, prevăzută de art. 256 al. 1 Cod penal (2 acte materiale) şi fals în înscrisuri sub semnătură privată, prevăzută de art. 322 al. 1 Cod penal, constând în aceea că suspectul T. I. N. şi făptuitorul C. S. au ocupat fără drept porţiuni din terenul petentului, situat în Valea Popii, comuna Sita Buzăului, ultimul folosindu-se de un contract de vânzare-cumpărare falsificat, infracţiuni cu privire la care s-a dispus începerea urmăririi penale în cauză. În plângerea sa petentul a făcut trimitere şi la declaraţii mincinoase ale martorului F. H., care nu au fost cercetate în cauză, infracţiune pe care judecătorul de cameră preliminară de la judecătorie a reţinut că nu o poate analiza întrucât nu a făcut obiectul urmăririi penale, în privinţa acesteia petentul având dreptul de a sesiza organele de urmărire penală pentru a efectua cercetări. Sub acest aspect, s-a reţinut că normele procesual penale impun judecătorului de cameră preliminară să soluţioneze plângerea, prin verificarea soluţiei criticate, pe baza lucrărilor şi a materialului din dosarul cauzei.

Pe fondul cauzei, verificând soluţia Parchetului de pe lângă Judecătoria Întorsura Buzăului, în conformitate cu dispoziţiile art. 341 Cod procedură penală, judecătorul de cameră preliminară de la prima instanţă a apreciat că acesta este legală şi temeinică.

Astfel, a constatat că situaţia de fapt a fost corect reţinută şi apreciată de organele de urmărire penală şi confirmată de probele administrate. De asemenea, s-a reţinut că, probele au fost legal identificate, strânse şi coroborate, iar administrarea lor s-a făcut cu respectarea prevederilor legale, atât în favoarea cât şi în defavoarea petentului, în scopul aflării adevărului şi pentru justa soluţionare a cauzei. Totodată, judecătorul de cameră preliminară a apreciat, în consens cu organele de urmărire penală, că susţinerile petentului din cuprinsul plângerii penale formulate sunt infirmate de probele aflate la dosarul cauzei.

În consecinţă, analizând plângerea, prin prisma infracţiunilor invocate de către petent, judecătorul de cameră preliminară de la prima instanţă a reţinut că infracţiunea de tulburare de posesie, potrivit art. 256 al. 1 Cod penal, constă în fapta de ocupare, în întregime sau în parte, fără drept, prin violenţă sau ameninţare ori prin desfiinţarea sau strămutarea semnelor de hotar, a unui imobil aflat în posesia altuia.

Aşadar, elementul material al infracţiunii se caracterizează printr-o acţiune, care impune îndeplinirea cumulativă a două condiţii: ocuparea efectivă (în întregime sau în parte) a unui imobil fără consimţământul posesorului sau fără o aprobare prealabilă primită în condiţiile legii, şi ocuparea trebuie să fie realizată prin violenţă sau ameninţare ori prin desfiinţarea sau strămutarea semnelor de hotar.

Din cercetările efectuate în cauză s-a reţinut că fâşia de teren aflată în posesia intimatului T. I. N. se învecinează pe o latură cu terenul aflat în posesia petentului (delimitat de gardul din lemn confecţionat de intimatul T. I. N. în cursul anului 2008), iar pe latura opusă cu terenul aparţinând intimatului C. S. (delimitat de un gard confecţionat din stâlpi metalici şi lemn, edificat de intimatul C. S. în cursul anului 2013).

În ceea ce priveşte îndeplinirea primei condiţii, judecătorul de cameră preliminară de la judecătorie a reţinut că, în mod unanim, în practica judiciară s-a apreciat că dacă acţiunea de ocupare s-a realizat în baza unui titlu, care ulterior a fost anulat, nu se poate reţine săvârşirea infracţiunii de tulburare de posesie.  Însă, faţă de declaraţia intimatului T. I. N. (f.46-47 d.u.p.), din care reiese că acesta se află în posesia fâşiei de teren situată în punctul numit Valea Popii din comuna Sita Buzăului, judeţul Covasna, din anul 2002, fiind dobândit prin cumpărare în baza unui act sub semnătură privată de la F. A., înscris care, potrivit susţinerilor petentului a fost desfiinţat de către instanţă, precum şi declaraţia intimatului C. S. (f.55-56 d.u.p.), care se coroborează cu înscrisurile depuse la dosar (f. 14-15 d.u.p.), rezultă că acesta a dobândit terenul în suprafaţa de 600 mp fâneaţă, situat în intravilanul comunei Sita Buzăului, în punctul denumit „Valea Popii”, potrivit contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 206 la data de 23.04.2001 de la numiţii F. I. şi F. A.,  judecătorul de cameră preliminară a apreciat că prima condiţie nu este îndeplinită.

De asemenea, procedând în continuare şi la analiza celei de-a doua condiţii ce se cere a fi îndeplinită pentru subzistenţa elementului material al infracţiunii cercetate, judecătorul de cameră preliminară a constatat faptul că la momentul edificării celor două garduri în cauză, nu existau semne de hotar.

Astfel, potrivit declaraţiei intimatului C. S., la momentul dobândirii terenului de la soţii F. nu era construit nici-un gard, însă aceştia i-au arătat limitele de hotar, în partea dinspre proprietatea petentului, aceasta fiind la cca. 2 m de un măr, ulterior, a construit o poartă de acces din drumul comunal, amplasată cu stâlpul din stânga pe limita proprietăţii cu soţii F., iar la momentul edificării gardului, în anul 2013 a respectat această limită.

Apoi, din declaraţia intimatului T. I. N. reiese că, la momentul dobândirii posesiei de la F. A., nu exista gard între proprietatea aflată în prezent în posesia petentului şi cea aflată în posesia sa, gardul fiind construit de el în cursul anului 2008.

Judecătorul a reţinut că, aceste declaraţii sunt susţinute şi de martorii audiaţi în cauză. Astfel, martora B. M. prin declaraţia sa (f.80 d.u.p.), susţine că nu existau garduri de delimitare a terenurilor vândute de soţii F., respectiv fâşia de teren vândută intimatului T. I. N., pentru a fi folosită ca drum de acces şi terenul vândut intimatului C. S. . Martora a mai arătat că a fost în zonă acum 7 ani şi a observat că intimatul T. I. N. a ridicat un gard care delimitează terenul aflat în posesia sa de cel dinspre casele ce au aparţinut soţilor F. În acelaşi sens este şi declaraţia martorului R. G. V. (f. 81 d.u.p.), care a afirmat că are cunoştinţă că între terenul lui F. A. şi al lui T. I. N. nu exista gard despărţitor şi nici între fâşia de teren a lui T. I. N. şi proprietatea lui C. S., fiind o singură bucată de teren, precum şi faptul că, prin anul 2007, T. I. N. a construit un gard din lemn către proprietatea lui F. A., iar după anul 2011 C. S. a edificat prezentul gard.

Referitor la susţinerile petentului G. E. (f.28-30 d.u.p.), potrivit cărora gardul construit de T. I. N. a fost desfiinţat în mod legal în anul 2008, ulterior fiind reconstruit, s-a reţinut că acestea nu s-au confirmat ca fiind veridice în urma probelor administrate în cauză.

Pe cale de consecinţă, s-a reţinut că, din materialul probator administrat în cauză, rezultă că acţiunea de intrare în posesie a intimaţilor T. I. N. şi C. S. s-a realizat în baza unor titluri legale, respectiv contracte de vânzare-cumpărare încheiate cu proprietarii anteriori, iar potrivit declaraţiei martorilor nu s-a confirmat că ocuparea terenurilor s-a realizat prin vreuna dintre modalităţile alternative ale elementului material al laturii obiective a infracţiunii de tulburare de posesie, prevăzută de art. 256 al. 1 Cod penal, respectiv violenţă sau ameninţare ori prin desfiinţarea sau strămutarea semnelor de hotar, context în care judecătorul de cameră preliminară de la judecătorie a reţinut că, în mod corect, organele de urmărire penală au apreciat că în cauză este incident cazul de împiedicare a punerii în mişcare a acţiunii penale prevăzut de art. 16 al. 1 lit. b Cod procedură penală, fapta reclamată nefiind prevăzută de legea penală.

În continuare, cu privire la infracţiunea de fals în înscrisuri sub semnătură privată, prevăzută de art. 322 al. 1 Cod penal, acelaşi judecător a constatat că aceasta a fost în mod corect analizată de organele de urmărire penală şi în mod just s-a dispus clasarea pe motiv că a intervenit prescripţia răspunderii penale.

Pentru a reţine astfel, judecătorul a avut în vedere că, potrivit art. 153 al. 1 Cod penal, prescripţia înlătură răspunderea penală şi că, pentru infracţiunea de fals în înscrisuri sub semnătură privată, termenul de prescripţie a răspunderii penale este, potrivit art. 154 al. 1 lit. d Cod penal, de 5 ani, care, în conformitate cu dispoziţiile art. 154 alin. 2 şi 3 Cod penal, încep să curgă de la data săvârşirii infracţiunii.

Astfel, s-a constatat că, potrivit normelor citate, termenul de prescripţie a răspunderii penale curge de la data comiterii acţiunii sau inacţiunii incriminate. Aşadar, faţă de considerentele arătate mai sus, raportate la circumstanţele cauzei, judecătorul de cameră preliminară a constatat că, la momentul la care petentul a formulat plângerea penală, termenul de prescripţie a răspunderii penale pentru infracţiunea cercetată era deja împlinit, el începând să curgă cel mai târziu de la data autentificării înscrisului – 23.04.2001. Or, petentul a formulat plângerea penală la data de 18.12.2015, cu mult după împlinirea termenului de prescripţie.

În aceste condiţii, s-a reţinut că acţiunea penală nu mai putea fi pusă în mişcare, astfel că soluţia de clasare din data de 27.04.2017 emisă de procurorul din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Întorsura Buzăului în dosarul nr. …./P/2015 este la adăpost de orice critică, fiind incident cazul de împiedicare a punerii în mişcare a acţiunii penale prevăzut de art. 16 al. 1 lit. f Cod procedură penală.

Împotriva acestei încheieri, a formulat recurs petentul G. E., reiterând motivele invocate anterior în cuprinsul plângerii.

Dosarul  a fost înaintat la Curtea de Apel Braşov, la data de 26.10.2017, fiind înregistrat sub nr. …./248/2017, însă prin încheierea nr. 108/CP din 27.11.2017, judecătorul de cameră preliminară de la Curtea de Apel Braşov a recalificat calea de atac ca fiind contestaţie şi a dispus declinarea competentei de soluţionare a acestei căi de atac, în favoarea Tribunalului Covasna.

La termenul de judecată din data de 03.01.2018, fixat pentru soluţionarea contestaţiei,  reprezentanta Ministerului Public a invocat excepţia inadmisibilităţii contestaţiei formulată de petent şi pe cale de consecinţă, a solicitat respingerea contestaţiei ca inadmisibilă în condiţiile în care potrivit art. 341 al. 8 C.pr.pen., încheierea prin care s-a pronunţat o soluţie de respingere a plângerii contra soluţiei procurorului, este definitivă.

Analizând contestaţia formulată de petentul G. E. împotriva încheierii nr. 23 din 03.10.2017 a Judecătoriei Întorsura Buzăului, judecătorul de cameră preliminară de la tribunal a reţinut că aceasta este inadmisibilă, pentru următoarele motive:

Potrivit art. 341 al. 8 C.pr.pen., încheierea prin care s-a pronunţat soluţiile prev. la alin. 6, al. 7 pct. 1, pct. 2 lit. a, b şi d şi al. 7/1, este definitivă.

În raport de această dispoziţie legală, s-a constatat că soluţia dispusă prin încheierea atacată, în temeiul art. 341 al. 6 lit. a C.pr.pen., de judecătorul de cameră preliminară de la prima instanţă, este definitivă şi nu poate fi atacată cu contestaţie şi în consecinţă, prin încheierea nr. 1/CP din 03.01.2018 a Tribunalului Covasna, pronunţată în dosarul nr. …./248/2017, în baza art. 341 alin. 10 lit. a C.pr.pen., a fost respinsă, ca inadmisibilă, contestaţia formulată de petentul G. E. împotriva încheierii nr. 23 din 03.10.2017 a Judecătoriei Întorsura Buzăului.

Împotriva încheierii nr. 1 din 03.01.2018 pronunţată de judecătorul de cameră preliminară de la Tribunalul Covasna, petentul G. E. a formulat cerere de revizuire, fără a indica exact cazul de revizuire pe care îşi întemeiază cererea.

După cum s-a arătat mai sus, în dezbateri, dar şi prin notele de şedinţă depuse la dosarul cauzei (f.26), petentul invocă, în principal, faptul că nu a avut loc o judecată pe fond a cauzei şi astfel a fost privat de dreptul la justiţie.

Examinând admisibilitatea în principiu a cererii de revizuire formulată de revizuentul –petent G. E., instanţa constată că aceasta este inadmisibilă având în vedere următoarele considerente.

Potrivit art. 452 al. 1 C.pr.pen., „hotărârile judecătoreşti definitive pot fi supuse revizuirii atât cu privire la latura penală, cât şi cu privire la latura civilă.”

Din interpretarea acestei dispoziţii legale rezultă faptul că pot fi atacate pe calea revizuirii numai hotărârile definitive prin care s-a soluţionat fondul cauzei prin condamnare, renunţare la aplicarea pedepsei, amânare a aplicării pedepsei, achitare sau încetarea procesului penal, hotărâri prin care instanţa a constatat dincolo de orice îndoială rezonabilă că fapta există sau nu există, constituie sau nu infracţiune şi a fost ori nu a fost săvârşită de inculpat, potrivit art. 396 C.pr.pen.

Prin urmare, cererea de revizuire a unei hotărâri definitive prin care nu s-a soluţionat fondul cauzei este inadmisibilă.

Pe de altă parte, se constată prin Decizia nr. 17/2007 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, Secţiile Unite, pronunţată în recurs în interesul legii, publicată în M. Of. nr. 542/17.07.2008, s-a stabilit că „Cererea de revizuire îndreptată împotriva unei hotărâri judecătoreşti definitive, pronunţată în temeiul art. 278^1 alin. 8 lit. a) şi b) din vechiul Cod de procedură penală, este inadmisibilă”. Această decizie îşi păstrează aplicabilitatea şi după intrarea în vigoare a noului Cod de procedură penală, care în art. 340 şi 341 reglementează instituţia plângerii împotriva soluţiilor de neurmărire sau netrimitere în judecată.

În cauză, calea de atac extraordinară a revizuirii, exercitată de revizuentul - petent vizează o încheiere pronunţată în temeiul art. 341 al. 10 lit. a C.pr.pen., prin care a fost respinsă, ca inadmisibilă, contestaţia formulată de petentul G. E. împotriva încheierii nr. 23 din 03.10.2017 a Judecătoriei Întorsura Buzăului, pronunţată în dosarul nr. …/248/2017,  prin care în baza art. 341 al. 6 lit. a C.pr.pen., a fost respinsă ca neîntemeiată plângerea formulată de petentul G. E. împotriva ordonanţei de clasare nr. …./P/2015 din 27.04.2017 a Parchetului de pe lângă Judecătoria Întorsura Buzăului, menţinută prin ordonanţa nr. …./II/2/2017 din 31.05.2017 a prim-procurorului aceluiaşi parchet.

Văzând cele de mai sus, instanţa constată că încheierea penală nr. 1/CP din data de 03.01.2018 pronunţată de judecătorul de cameră preliminară din cadrul Tribunalului Covasna, în dosarul penal nr. …./248/2017, nu reprezintă o hotărâre care rezolvă fondul cauzei şi astfel calea de atac a revizuirii este inadmisibilă.

În consecinţă, urmează ca, în baza art. 459 al. 5 şi 7 teza a II-a C.pr.pen., instanţa să respingă, ca inadmisibilă, cererea de revizuire formulată de petentul G. E. împotriva încheierii nr. 1/CP din 3 ianuarie 2018 a Tribunalului Covasna, pronunţată în dosarul nr. …../248/2017.

În baza art. 275 al. 2 C.pr.pen., revizuentul – petent va fi obligat să plătească statului 100 lei cheltuielile judiciare.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

H O T Ă R Ă Ş T E

În baza art. 459 al. 5 şi 7 teza a II-a C.pr.pen., respinge, ca inadmisibilă, cererea de revizuire formulată de petentul G. E., CNP ………….., domiciliat în S.U.A., cu reşedinţa în …………………………., împotriva încheierii nr. 1/CP din 3 ianuarie 2018 a Tribunalului Covasna, pronunţată în dosarul penal nr. …./248/2017.

În baza art. 275 al. 2 C.pr.pen., obligă revizuentul – petent să plătească statului 100 lei cheltuielile judiciare.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, azi 14 februarie 2018.

PREŞEDINTE  GREFIER

Domenii speta

Spete similare