Curtea de Apel Cluj, Secţia civilă, de muncă şi asigurări sociale, pentru minori şi familie, Decizia nr. 1224 din 21 mai 2010
Prin cererea de revizuire înregistrată la 30 aprilie 2010 revizuienta S.E. a solicitat revizuirea deciziei civile nr. 677/R/25.03.2010 pronunţată de Curtea de Apel Cluj, prin care s-a respins ca inadmisibilă cererea de revizuire declarată de revizuienta S.E. împotriva deciziei civile nr. 67/R din 15 ianuarie 2010 a Curţii de Apel Cluj, pe care a menţinut-o.
În motivarea cererii de revizuire, revizuienta a arătat că este parte vătămată prin neprimirea cotei de ½ parte din moştenire, toată moştenirea respectiv imobilul din Cîmpia Turzii str. S. din CF Cîmpia Turzii A+2, top 361/b/1, grădină 269 mp, fiind acordată reclamantei K.M., deşi aceasta nu a prezentat nici un act oficial de la persoane juridice autorizate ca probă în vederea dovedirii dreptului asupra întregii moşteniri, contraprobatoriul fiind prezentat de revizuientă pe parcursul dezbaterii recursului şi a apelului.
Intimata K.M. a depus la dosar întâmpinare, prin care a solicitat instanţei respingerea cererii de revizuire ca inadmisibilă.
Analizând decizia atacată, prin prisma motivelor de revizuire invocate, instanţa reţine că cererea este inadmisibilă.
Potrivit art. 322 Cod procedură civilă “Revizuirea unei hotărâri rămase definitivă în instanţa de apel sau prin neapelare, precum şi a unei hotărâri dată de o instanţă de recurs atunci când evocă fondul, se poate cere în următoarele cazuri: ...“. Din formularea textului legal, rezultă că enumerarea categoriilor de hotărâri ce pot fi atacate este limitativă iar nu exemplificativă.
Prin urmare nu este admisibilă formularea unei cereri de revizuire decât cu privire la hotărârile judecătoreşti expres şi limitativ de art. 322 Cod procedură civilă, deoarece în alt fel s-ar ajunge să se încalce principiul legalităţii căii de atac, în sensul că orice cale de atac poate fi exercitată doar dacă este prevăzută de lege şi în condiţiile prevăzute de aceasta.
Cum în speţă hotărârea atacată este dată în cadrul unei alte revizuiri, deci nu este în nici un caz o hotărâre care să evoce fondul, chiar dacă hotărâre atacată cu revizuire este una pronunţată în recurs, reiese că o astfel de hotărâre pronunţată în cadrul unei revizuiri nu este supusă căii de atac a revizuirii.
În temeiul prevederilor art. 323 şi urm. Cod procedură civilă, curtea urmează să respingă ca inadmisibilă cererea de revizuire declarată de revizuienta S.E. împotriva deciziei civile nr. 677/R din 25.03.2010 a Curţii de Apel Cluj, pe care o va menţine.
Judecătoria Filiasi
Revizuire
Curtea de Apel Iași
Revizuire. Cazul prevăzut de articolul 509 alineat (1) punctul 1 Cod procedură civilă
Curtea de Apel Craiova
Revizuire. Invocarea art.322 pct.7 Cod procedură civilă. Condiţii.
Judecătoria Sectorul 1 București
Revizuire inadmisibilă. Nu constituie motive de revizuire indicarea de către condamnat a unei alte persoane ca participant la săvârşirea infracţiunii pentru care a fost condamnat. Prin sentinţa penală nr.700 din 20 noiembrie 2009 pronunţată în do...
Tribunalul Gorj
Sentinţele instanţei de revizure, date potrivit art.403 alin3 şi art.406 alin 1 C.Pr.Pen. sunt supuse aceloraşi căi de atac ca şi hotărărea la care se referă hotărârea