Angajarea raspunderii solidare a administratorului.

R O M Â N I A

TRIBUNALUL COVASNA Dosar nr. ……/119/2016

SECŢIA CIVILĂ

SENTINŢA CIVILĂ NR. 559

Şedinţa publică din  20 iunie  2017

Instanţa constituită din:

PREŞEDINTE: ……………

GREFIER: …………..

Pe rol se află, în pronunţare, acţiunea în  contencios administrativ formulată de reclamantul F. L., în contradictoriu cu pârâtele A.J.F.P. COVASNA - SERVICIUL FISCAL MUNICIPAL TÂRGU SECUIESC şi DIRECŢIA GENERALĂ REGIONALĂ A FINANŢELOR PUBLICE BRAŞOV, având ca obiect anularea deciziei nr.12788/13.06.2016 de angajare a răspunderii solidare şi a deciziei nr.4472/19.08.2016 de soluţionare a contestaţiei administrative.

La apelul nominal, făcut în şedinţa publică,  au lipsit părţile.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei, după care, se constată că dezbaterile asupra fondului cauzei  au avut loc în şedinţa publică din 6 iunie 2017, în sensul celor consemnate în încheierea de şedinţă din acea zi –parte integrantă din prezenta sentinţă,  pronunţarea fiind amânată la data de  20 iunie  2017.

Se constată, de asemenea, că reclamantul prin avocat a depus la dosar concluzii scrise.

.

TRIBUNALUL

Asupra prezentei cauze, constată:

Prin acțiunea formulată, precizată și înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 23 septembrie 2016, reclamantul F. L. a chemat în judecată pe pârâţii Serviciul Fiscal Municipal Târgu Secuiesc și Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Brașov, solicitând anularea deciziei din 12788 din 16 iunie 2016 privind antrenarea răspunderii solidare,  a deciziei  nr. 4472 din 19 august 2016 şi a formelor de executare silită, cât și să se dispună suspendarea executării silite și a executării actului administrativ  în conformitate cu dispozițiile art. 14 din Legea nr. 554/2004.

În motivarea acțiunii, se arată că debitoarea SC D…………. SRL, cu sediul social în Bucureşti ………… (J40/………. atribuit în 01.10.2012), prin administrator D. I. (astfel cum figurează la ORC Bucureşti) a fost  declarată insolvabilă la data de 16.10.2015, stabilindu-se în sarcina acesteia obligaţii fiscale datorate la data de  20.11.2014.

Prin decizia de angajare a răspunderii solidare nr. 12788/13.06.2016, A.J.F.P. Covasna a stabilit că reclamantul datorează suma de 247.399 lei, reprezentând obligaţii fiscale restante înregistrate de către debitoarea SC D…………SRL, pentru a căror recuperare acesta se face răspunzător în solidar cu societatea, în conformitate cu prevederile art. 25 şi art. 26 din Legea nr.207/2015 privind Codul de procedură fiscală.

Împotriva deciziei de angajare a răspunderii solidare, în termen legal, reclamantul a formulat contestaţie, solicitând anularea deciziei şi a oricăror forme de executare promovate în baza deciziei.

Contestaţia formulată a fost respinsă ca neîntemeiată prin decizia nr. 4472/19.08.2016.

Ulterior, i s-a comunicat titlul executoriu emis în dosarul de executare nr. 19851 din 07.09.2016, somaţia nr. 14/30/2/2016/776 emisă în dosarul fiscal nr. 19852/07.09.2016, şi decizia de instituire a măsurilor asigurătorii emisă la data de 23.06.2016, pentru recuperarea sumei de 247.399 lei, deşi era declanşată procedura administrativă de contestare a deciziilor ce stau la baza constituirii titlului, acesta nefiind unul care să aparţină unei autorităţi judiciare şi fără ca societatea debitoare să se afle în raza de competenţă şi autoritate a organului fiscal  din jud. Covasna.

I. În ceea ce priveşte cererea de suspendare a executării actului administrativ până la pronunţarea instanţei asupra fondului, cauzei s-a arătat că:

Potrivit, art. 1 din Legea 554/2004, orice persoană care se consideră vătămată într-un drept al sau ori intr-un interes legitim de către o autoritate publica printr-un act administrativ, poate cere instanţei de contencios administrativ anularea actului, interesul fiind privat când actul administrativ are caracter individual.

Potrivit art.14 din Legea nr.554/2004, în cazuri bine justificate pentru prevenirea unei pagube iminente odată cu sesizarea în condiţiile  art.7, a autorităţii publice, care a emis actul, persoana vătămata poate să ceară instanţei competente să dispună suspendarea executării actului administrativ până la pronunţarea instanţei de fond.

Carta Drepturilor Fundamentale a Uniunii Europene (2010/C 83/02) prevede prin dispoziţiile art. 41 parag.(l) că "orice persoană are dreptul de a beneficia, în ceea ce priveşte problemele sale, de un tratament imparţial, echitabil şi într-un termen rezonabil din partea instituţiilor, organelor, oficiilor şi agenţiilor Uniunii", iar în paragraful (2) al aceluiaşi alineat, litera c) se prevede obligaţia administraţiei de a-şi motiva deciziile.

S-a învederat că sunt îndeplinite toate cerinţele prevăzute de lege pentru promovarea și obţinerea suspendării avându-se în vedere că:

• s-a formulat plângerea administrativă,

• există un caz bine justificat,

• aparenţa de nelegalitate, dată de împrejurarea că acesta este victima unei acţiuni şi a unui act administrativ dispus în afara legii, și

• există o pagubă iminentă prin prisma vătămării unor interese personale ce țin de patrimoniul și demnitatea sa profesională şi civică.

a. Referitor la îndeplinirea condiţiei cazului bine justificat:

În accepţiunea art.2 alin.l lit.t din Legea nr.554/2004, prin "cazuri bine justificate" se înţeleg împrejurările legate de starea de fapt şi de drept, care sunt de natură să creeze o îndoială serioasă în privinţa legalităţii actului administrativ.

Aceste împrejurările vădite de fapt şi de drept produc o îndoială serioasă asupra prezumţiei de legalitate a actului administrativ supus controlului judecătoresc.

Prin decizia supusă judecăţii s-a stabilit în sarcina reclamantului suma de plată de 247.399 lei reprezentând obligaţii fiscale restante înregistrate de către debitoarea SC D……….. SRL, acesta fiind obligat în solidar cu societatea la plata acestor sume.

Se arată că S.C. D…………… S.R.L. este una cu răspundere limitată, ce are administrator desemnat în persoana unei alte persoane fizice, înscrisă la Registrul Comerţului în 2012, respectiv D. I.

Faţă de împrejurarea că autoritatea fiscală a fost încunoştinţată şi a avizat actul de cesiune din august 2012 (care prevedere încetarea calităţii de administrator a reclamantului  cu data de 25.07.2012), respectiv a încuviinţat radierea din Registrul Comerţului a societăţii de la Târgu Secuiesc şi înregistrarea acesteia cu un cod unic nou la Bucureşti, apare evident că de la acel moment reclamantul a avut o veritabilă descărcare de răspundere fiscală, cesionarii preluând societatea cu întreaga activitate şi evidenţă administrativ-fiscală, inclusiv cu toate datoriile ei, datorii de care erau ţinuţi administratorii cu întreg activul societăţii.

Aşa fiind, raportat la transferul proprietăţii părţilor sociale prin cesiune se impune a se constata că reclamantul nu mai are nicio răspundere cu referire la debitele societăţii, fiind ruptă orice legătură de cauzalitate ca urmare a cesiunii părţilor sociale şi a preluării întregii responsabilităţi privind datoriile societăţii, opozabil organului fiscal care a încuviinţarea cesiunii.

Societatea a fost preluată cu tot activul şi pasivul acesteia, iar cel care a preluat părţile sociale a avut viza autorităţii fiscale şi a avut transferate toate obligaţiile de plată a impozitelor şi taxelor în perioada imediat următoare, respectiv 2012-2014.

Orice raport patrimonial între reclamant şi societate s-a stins prin trecerea termenului de 3 ani de zile, astfel că orice legătură de răspundere patrimonială este ruptă între mine şi societate (raportul de drept civil şi comercial legat de transferul părţilor sociale şi patrimoniul societar, cu activul şi pasivul său).

Raportul fiscal este cel dat de contribuabil, adică de societatea comercială şi autoritatea fiscală, unde contribuabilul îşi are sediul, respectiv reprezentanţii ei fiscali.

a.2. Răspunderea administratorului societăţii comerciale nu poate fi atrasă prin simpla emitere a unei decizii în temeiul art. 25 alin (2) lit f) din Legea nr.207/2015, legea instituind doar posibilitatea angajării acestei răspunderi, însă numai după administrarea de dovezi în sensul îndeplinirii condiţiilor prevăzute de legiuitor, organului fiscal revenindu-i această sarcină.

Reclamantul a menționat că nu este administrator al societăţii, ca atare orice fel de răspundere priveşte calitatea specială de administrator la momentul 2014 respectiv 2015.

În cauză nu a fost administrată nicio probă, au fost înlăturate susţinerile şi apărările sale fără nicio motivaţie, au fost individualizate datoriile societăţii D………….. abia în anul 2014 respectiv 2016, întreaga datorie fiind pusă pe seama sa, persoană care nu mai avea nicio legătură sau raport juridic cu societatea încă din 2012 prin cesiunea părţilor sociale şi descărcarea sa de răspundere fiscală.

Decizia a cărei anulare o cere a fost emisă cu încălcarea normelor privind competenţa teritorială.

Potrivit certificatului înregistrat la Registrul Comerţului şi la organul financiar din Târgu Secuiesc, societatea a fost radiată de la acest organ fiscal în 01.10.2012.

De la această dată, societatea apare cu sediul social în Bucureşti, str. ………… (J40/…………, atribuit în 01.10.2012) - sediu social fiind conform dovezilor din 02.08.2012.

Radierea societăţii de pe raza organului fiscal din Târgu Secuiesc are drept consecinţă pierderea calităţii de contribuabil înregistrat pe această rază teritorială.

Aşa fiind, actele efectuate de organismul fiscal au fost efectuate cu încălcarea normei de competenţă.

Existenţa în paralel a dosarului de insolvenţă şi respectiv stoparea oricăror acţiuni extrajudiciare împotriva debitoarei (contribuabilul fiscal ce datorează suma) paralizează orice acţiune împotriva sa legată de răspunderea privind obligaţiile acestui subiect de drept.

Dreptul de dispoziţie este blocat şi este afectat dreptul de proprietate, încălcându-se Protocolul I CED.O.

S-a mai arătat că decizia de angajare a răspunderii solidare din 13.06.2016 emisă de A.J.F.P. Covasna, respectiv decizia de soluţionare a contestaţiei emisă de D.G.R.F.P.  Braşov din 19.08.2016 sunt esenţial nelegale, fiind lovite de elemente ce atrag sancţiunea nulităţii.

Actele administrative deşi sunt guvernate de principiul legalităţii sunt lovite de nulitate. Nulitatea este sancţiunea juridică ce afectează efectele unui act care a fost emis sau adoptat cu încălcarea condiţiilor de fond, de formă sau de procedură stabilită de lege pentru validitatea sa.

Societatea SC D……………. SRL a fost declarată insolvabilă de un organ fiscal necompetent teritorial.

Potrivit prevederilor art. 176 din OG nr. 92/2003 Cod procedură fiscală, prin întocmirea procesului verbal de declarare a stării de insolvabilitate nr. 19386/16.10.2015 emis de SFM Târgu Secuiesc s-a încălcat norma de competenţă materială şi teritorială (societate comercială şi respectiv sediu social ce determină competenţa).

SC D…………. SRL şi-a mutat sediul din Mun. Târgu Secuiesc, str. ………………, în Bucureşti, ………………….., fiind radiată din evidenţele ORC Covasna la data de 01.10.2012, noul număr de înregistrare în registrul comerţului fiind J40/………….. (conform actului Furnizare Informaţii Extinse ORCT Covasna nr. 2183/05.02.2016).

Radierea societăţii de pe raza organului fiscal din Târgu Secuiesc are drept consecinţă pierderea calităţii de contribuabil înregistrat pe această rază teritorială şi mutarea competenţei în funcţie de sediul social.

Toată procedura fiscală, inclusiv insolvabilitatea ce se invocă este mutată la Bucureşti, astfel că actele întocmite sunt nule absolut. Sediul social al societăţii comerciale este cel care dă toată competenţa generală, funcţională şi teritorială pentru toate cazurile, inclusiv procedura insolvenţei fie ea fiscală fie judiciară.

Totodată,  măsura angajării răspunderii solidare reglementată de Codul de procedură fiscală se realizează de către organele competente în executarea silită a debitorului principal, care sunt îndreptăţite să ceară oricărui codebitor realizarea integrală a obligaţiei acestuia. Cum norma de competenţă este una absolută şi se poate invoca în faţa oricărei autorităţi, se impune a se constata nulitatea absolută a actelor efectuate cu încălcarea normei de competenţă de către SFM Târgu Secuiesc.

Al treilea motiv de nulitate pe care o invocă reclamantul în cauză este dat de încălcarea dispoziţiilor de drept privitoare la aplicarea legii fiscale în timp. Potrivit art. 352 din noul Cod de procedură fiscală,  acest act normativ se aplică doar procedurilor de administrare începute după intrarea acestuia în vigoare (respectiv 01.01.2016), iar procedurile de administrare începute înainte de data prezentului cod rămân supuse legii vechi.

Legea dispune numai pentru viitor, respectiv pentru situaţiile juridice impuse de acesta.

Invocarea principiilor de răspundere solidară cu debitorul a unor persoane ţine de dreptul material (răspundere solidară), ori aceste dispoziţii devin incidente conform principiilor aplicării legii în timp.

Pe această cale se impune a se constata că pentru debitorii în insolvenţă (societatea este declarată în insolvenţă de către organul fiscal) actele fiscale sunt supuse controlului instanţelor specializate în contenciosul administrativ fiscal.

Noul Cod de procedură fiscală  a intrat în vigoare la 01.01.2016, iar obligaţiile fiscale şi procedurile administrativ-fiscale au început în anul 2014, după cum rezultă din însăşi decizia supusă controlului judecătoresc.

Urmare a celor de mai sus, reclamantul solicită a se constata nulitatea absolută a deciziei prin prisma raportărilor la dispoziţii fiscale ce nu au aplicabilitate şi  corespondent în speţă.

Invocarea declaraţiei 050 de înregistrare a domiciliului fiscal al contribuabilului, respectiv dispoziţiilor OMFP nr.419/2007 privind acordarea procedurii de schimbare a sediului social nu poate fi invocată ca temei menit să strămute norma de competenţă care este obligatoriu legată de sediul social al societăţii, de actul fiscal de aprobare a cesiunii părţilor sociale, respectiv de radierea cu opozabilitate erga omnes din  Registrul Comerţului Covasna.

Se mai solicită a fi înlăturată şi susţinerea în apărare cu referire la art. 25 alin (5) din Legea nr.207/2015, prevedere legală care nu retroactivează, solidaritatea trebuind să fie instituită de legea în vigoare la momentul faptelor sancţionate.

În cauză nu este îndeplinită condiţia sine qua non (indispensabilă, necesară) a relei credinţe pentru atragerea răspunderii solidare a reclamantului. Nu sunt respectate  Instrucţiunile privind aplicarea procedurii de angajare a răspunderii solidare reglementate de dispoziţiile Codului de procedură fiscală aprobate prin Ordinului Preşedintelui Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală nr. 127/2014.

Reaua credinţă a administratorului în nedeclararea şi/sau neachitarea la scadenţă a obligaţiilor fiscale trebuia dovedită de organul fiscal şi nu doar invocată, cum este cazul deciziei supuse controlului judecătoresc.

La data de 21.01.2016, reclamantul  a fost notificat de către SFM Târgu Secuiesc prin notificarea cu nr. 1473 să se prezinte la organul fiscal în vederea consultării documentaţiei aflate la dosarul de angajare a răspunderii solidare.

Prezentându-se în faţa organului fiscal la convocarea menţionată în data de 15.02.2016, a constatat că juristul organului fiscal a refuzat să se prezinte la convocare şi la prezentarea dosarului.

S-a mai arătat că reclamantul  nu mai deţine calitatea de asociat unic şi administrator al societăţii SC D………….. SRL începând cu data de 02.08.2012, când a cesionat părţile sociale ale societăţii şi cesiunea a fost publicată în Monitorul Oficial, societatea a fost radiată de la Registrul Comerţului Covasna şi mutată în Bucureşti, fiind înregistrată la Registrul Comerţului Bucureşti.

După cum rezultă din tabelul ce face parte integrantă din decizia contestată, sumele debit reprezintă TVA, impozit pe profit, dobânzi şi penalităţi la TVA, în cuantum de 161.249 lei, precum şi accesorii dobânzi şi penalităţi în cuantum de 86.150 lei, cu termen de plată la data de 20.11.2014 şi înregistrate la data de 21.01.2016.

În  probaţiune s-a solicitat proba cu înscrisuri.

În drept, s-au invocat: art. 1,7 11, 14 Legea 554/2004 a contenciosului administrativ, art. 27 din OG 92/24.12.2003 privind Codul de procedură fiscală, Ordinul Preşedintelui Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală nr. 127/2014 și art. 25, 26 din Legea nr.207/2015 privind  Codul de procedură fiscală în vigoare .

Prin întâmpinarea formulată în cauză, Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Covasna,  în calitate reprezentantă a pârâtei Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Braşov  a solicitat respingerea  acțiunii  formulate de  reclamantul F. L..

În primul rând, s-a invocat excepția lipsei calităţii procesuale pasive a Direcţiei Generale Regionale a Finanţelor Publice Braşov.

S-a solicitat ca, prealabil soluţionării cererii de suspendare, să se stabilească plata unei cauțiuni de către reclamant, în conformitate cu art. 278 din noul Cod de procedură fiscală.

În ce priveşte suspendarea executării actului administrativ atacat, pârâta arată că, potrivit art. 14 din Legea nr. 554/2004, "în cazuri bine justificate şi pentru prevenirea unei pagube iminente, după sesizarea, în condiţiile art. 7, a autorităţii publice care a emis actul sau a autorităţii ierarhic superioare, persoana vătămată poate să ceară instanţei competente să dispună suspendarea executării actului administrativ unilateral până la pronunţarea instanţei de fond. În cazul în care persoana vătămată nu introduce acţiunea în anularea actului în termen de 60 de zile, suspendarea încetează de drept şi fără nici o formalitate."

Cele două condiţii impuse de art. 14 sunt definite în art. 2 alin.1 din lege astfel: prin pagubă iminentă se înţelege prejudiciul material viitor şi previzibil sau, după caz, perturbarea previzibilă a funcţionării unei autorităţi publice sau a unui serviciu public. Prin cazuri bine justificate se înţeleg acele împrejurările legate de starea de fapt şi de drept, care sunt de natură să creeze o îndoială serioasă în privinţa legalităţii actului administrativ.

S-a solicitat să se aibă în vedere prezumţia de legalitate şi de veridicitate de care se bucură titlul de creanţă, determinat de principiul executării acestuia din oficiu.

În al doilea rând, s-a susținut că în sarcina reclamantului cade dovedirea existenţei unui drept sau interes legitim vătămat prin actul administrativ, respectiv producerea unei pagube iminente. Cazul bine justificat nu poate fi argumentat prin invocarea unor aspecte ce ţin de legalitatea unui act, întrucât acestea vizează fondul actului, care se analizează numai în cadrul unei acţiuni în anulare.

Cu privire la condiţia pagubei iminente invocată de către reclamant, pârâtele învederează că executarea unui act administrativ nu poate fi considerată prin ea însăşi ca fiind producătoare a unei pagube iminente. Conform susţinerilor reclamantului, consecinţele executării actului administrativ ar fi negative, definitive şi ireparabile, producând astfel în persoana acestuia un prejudiciu atât moral, cât şi material. Nu în ultimul rând se precizează şi că printr-o astfel de măsură traiul familiei reclamantului ar fi pus în primejdie.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, prin numeroase decizii de speţă, a statuat în mod constant faptul că simpla susţinere a împrejurării că prin executarea silită a obligaţiilor fiscale stabilite prin actele administrativ-fiscale contestate s-ar perturba în mod grav activitatea economică a reclamantului nu semnifică implicit existenţa unei pagube iminente.

Prin Decizia nr. 102/2013 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Secţia de contencios administrativ şi fiscal  s-a stabilit că: Pentru a pronunţa o astfel de hotărâre, instanţa a reţinut că pentru suspendarea executării unui act administrativ este necesar a fi întrunite, cumulativ, condiţiile privind existenţa unui caz bine justificat şi iminenţa producerii unei pagube. Cele două condiţii, a reţinut instanţa că denotă caracterul de excepţie al măsurii suspendării executării actului administrativ, presupunând probarea efectivă a unor împrejurări conexe regimului administrativ fiscal aplicabil actului atacat, norme metodologice de aplicare a Codului fiscal prin HG nr. 50/2012, care să fie de natură a argumenta existenţa „cazului bine justificat" şi a „iminenţei producerii pagubei". în acest sens, cele două condiţii, prevăzute de art. 14 alin. (1) nu se consideră a fi îndeplinite prin invocarea unor argumente ce tind să demonstreze aparenţa de nelegalitate a actului administrativ fiscal în cauză şi chiar dacă ar fi aşa, cel puţin la prima vedere, prin analiza situaţiei de fapt, reclamantul nu a dovedit existenţa unei fisuri în prezumţia de nelegalitate a prevederilor Normelor metodologice. Se poate conchide că pentru a dispune măsura suspendării, nu este suficientă simpla afirmaţie a persoanei vătămate, în sensul că sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ.

În fapt, referitor la decizia de angajare a răspunderii solidare nr. 12788/13.06.2016, analizând situaţia obligaţiilor fiscale înregistrare de debitoarea D…. SRL, CUI: ……… şi legătura de cauzalitate dintre reclamant şi obligaţiile mai sus menţionate, s-a constatat că sunt îndeplinite cerinţele legale prevăzute de art. 25 alin. 2 lit. d) din Legea nr. 207/2015 privind angajarea răspunderii solidare.

Legiuitorul prin art. 25 alin. 2 lit. d din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală a înţeles să reglementeze o formă specială a răspunderii în materie fiscală, respectiv sancţionarea comportamentului persoanei fizice care a contribuit la insolvabilitatea unui creditor.

În raport cu obligaţiile pe care le au reprezentanţii legali ai societăţii, Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală prevede că „reprezentanţii legali ai persoanelor fizice şi juridice, precum şi reprezentanţii desemnaţi ai asocierilor fără personalitate juridică sunt obligaţi să îndeplinească obligaţiile ce revin potrivit legislaţiei fiscale persoanelor sau entităţilor reprezentate. Aceşti reprezentanţi îndeplinesc obligaţiile fiscale de plată ale persoanelor sau entităţilor reprezentate din acele mijloace pe care le administrează." De asemenea, „administratorii sunt solidar răspunzători faţă de societate pentru (...) stricta îndeplinire a îndatoririlor pe care legea, actul constitutiv le impun." (art. 27 si 73 din Legea 31/1990 privind societăţile comerciale).

Legătura de cauzalitate dintre fapta ilicită, reclamant şi prejudiciul produs rezultă din neachitarea la scadenţă a obligaţiilor fiscale de către administratorul F. L., întrucât din constatările organelor fiscale reiese că administratorul cu rea-credinţă a determinat nedeclararea la scadenţă a obligaţiilor fiscale constatate în raportul de inspecţie fiscală nr. F-CV 224 din 19.09.2014 încheiat de Inspecţia Fiscală Contribuabili Mijlocii Covasna.

Societatea a fost administrată de reclamant de la înfiinţare (09.04.2009 ) până la data 25.07.2012, de la această ultimă dată fiind administrată de către numitul  Duţă llie.

În data de 18.02.2013, Societatea D……….. SRL, al cărei administrator era reclamantul, a fost programată în vederea efectuării unei inspecţii fiscale. S-a constatat că societatea şi-a mutat sediul social în Bucureşti, ……………………….. începând cu data de 01.10.2012, nefiind depusă de către societate declaraţia 050 "Cerere de înregistrare a domiciliului fiscal”, conform pct. 5, anexa 1 din Ordinul nr. 419/2007 şi a OMFP nr. 526/2004.

În lipsa evidenţei contabile a societăţii, şi a faptului că nu s-a răspuns la solicitările organului fiscal, în baza prevederilor art. 65 alin. (2) Cod procedură fiscală, de la acea dată, organul de inspecţie fiscal a procedat la identificarea informaţiilor cu relevanţă pentru stabilirea bazei de impunere prin consultarea aplicaţiei informatice ce gestionează declaraţiile 394 (declaraţia informativă privind livrările/prestările şi achiziţiile efectuate pe teritoriul naţional) şi 390 (declaraţia recapitulativă privind livrările/achiziţiile/prestările  intracomunitare), a dosarului fiscal gestionat de Serviciul Fiscal Municipal Târgu Secuiesc, fişa sintetică totală editată la data de 06.08.2014, respectiv cel disponibil prin aplicaţia Fiscnet.ro, a deconturilor de TVA depuse de societate în perioada ianuarie 2009 - iunie 2012.

Urmare a verificărilor efectuate, respectiv a actelor de executare emise, s-a constatat şi faptul că prin procesul verbal de insolvabilitate nr. 19386/16.10.2015 a fost declarată starea de insolvabilitate cu bunuri şi venituri urmăribile, pentru D……………….. SRL, conform prevederilor art. 176 din O.G. nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală.

Cu privire la nulitatea actului de insolvabilitate întrucât ar fi fost emise de un organ necompetent teritorial, s-a arătat că potrivit anexei 1 pct. 3 din O.M.F.P. nr. 419/2007: „Competenţa de administrare a comercianţilor care îşi modifică sediul social revine, până la finalizarea procedurii de schimbare a sediului social şi a domiciliului fiscal, organului fiscal de la domiciliul fiscal, şi anume organului fiscal de la vechiul sediu social." Precizează pârâtele că procedura de declarare a insolvabilităţii şi procedura de angajare a răspunderii solidare sunt două instituţii de drept diferite, având temei juridic, subiecte, condiţii de aplicare şi consecinţe juridice diferite.

Pârâtele consideră că reclamantul este decăzut din dreptul de a ataca acest proces verbal de insolvabilitate având în vedere că acesta este un act efectuat în cadrul executării şi i se aplică un alt regim de contestare, respectiv posibilitatea contestării în termen de 15 zile de la data la care contestatorul a luat la cunoştinţă de executare, ori de actul de executare pe care îl contestă. Prin adresa comunicată, petentul a fost invitat în data de 15.02.2016, în calitate de fost asociat/administrator al D……………. SRL în vederea consultării documentaţiei aflată la dosarul de angajare a răspunderii solidare. Acesta a răspuns chemării prezentându-se la data stabilită ocazie cu care s-a încheiat nota de constatare nr. 3076 /15.02.2016 în care s-a consemnat faptul că în urma analizării dosarului care a stat la baza angajării răspunderii solidare petentul a precizat că nu cunoaşte starea de fapt, menţionând că a cesionat părţile sociale şi că nu este răspunzător pentru acţiunile D………….. SRL. De asemenea a fost refuzată încheierea procesului verbal de audiere iar reclamantul nu a făcut menţiuni suplimentare în legătura cu aspectele prezentate, nu a depus alte înscrisuri şi nici nu a solicitat copii de pe înscrisurile existente la dosarul cauzei de atragere a răspunderii solidare.

Cu ocazia întocmirii şi urmare a analizării raportului de inspecţie fiscală nr. F-CV 224/19.09.2014 încheiat de pârâte, s-a constatat faptul că reclamantul, în calitate de fost administrator al D…………… SRL, a acţionat cu rea credinţă prin neînregistrarea în evidenţa contabilă a veniturilor realizate de societate, precum şi neînregistrarea în evidenţa contabilă a T.V.A-ului colectat şi deducerea T.V.A-ului aferent unor operaţiuni a căror realitate nu se poate confirma, obligaţiile fiscale fiind stabilite prin decizia de impunere nr. F-CV 322/19.09.2014 pentru perioada 01.01.2009 - 31.12.2012, cu menţiunea că reclamantul a avut calitate de administrator/asociat unic al societăţii până la data de 25.07.2012.

Verificându-se declaraţiile fiscale şi operaţiunile contabile desfăşurate de către societatea debitoare în perioada 01.01.2009 - 31.12.2012 s-au constatat următoarele aspecte:

- Din declaraţia informativă D 394 rezultă că societatea în semestrul IE 2009 şi anul 2012 a efectuat achiziţii şi a dedus TVA în sumă de 3.532 lei de la neplătitori de TVA;

- Din declaraţia informativă D 394 privind livrările/prestările şi achiziţiile efectuate pe teritoriul naţional pentru semestrul II 2011, societatea a declarat achiziţii în valoare de 270.075 lei şi TVA aferent de 64.818 de la P…… Expert SRL, achiziţii în valoare de 78.000 lei şi TVA aferent de 18.720 lei de la G……. Construct SRL. În timpul verificărilor au fost solicitate extrase de conturi de la instituţiile bancare cu privire la operaţiunile bancare derulate de societate în perioada verificată, constatându-se faptul că societatea nu a efectuat plăţi către societăţile menţionate anterior. Dreptul de deducere ia naştere doar în momentul exigibilităţii TVA, societatea neavând în acel moment drept de deducere al acestuia;

- în declaraţia informativă D 390 aferentă lunii mai şi iunie 2012, D……. SRL a declarat livrări intracomunitare către I…-P….. K…………. es S……………… KFT în sumă totală de 195.100 lei. Pe baza acordurilor de asistenţă fiscale s-a observat faptul că societatea avea originea în Ungaria, fiind în lichidare, ultimul bilanţ fiind aferent anului 2009. A rezultat astfel faptul că livrările intracomunitare declarate de D………….SRL nu au fost declarate ca achiziţii intracomunitare în statul membru. Astfel, D………. SRL a declarat livrări intracomunitare în lunile mai şi iunie 2012, ca operaţiuni  scutite de TVA, fără ca tranzacţiile să fie justificate cu documente financiar-contabile sau să fie confirmate de către partenerul ungar prin sistemul VIES;

- în perioada iulie-octombrie 2012 prin declaraţia D 394, mai multe societăţi au declarat achiziţii de la D…… SRL, cuantumul total al acestora fiind de 62.431 lei din care TVA 12.084 lei. Ţinând cont de faptul că societatea din luna iulie 2012 nu a mai depus la organul fiscal declaraţii privind obligaţiile de plată la bugetul general consolidat al statului, pentru livrările efectuate de către aceasta s-a modificat baza impozabilă a impozitului de profit cu suma de 50.347 lei şi s-a stabilit impozit pe profit suplimentar în cuantum de 8.056 lei.

În ceea ce priveşte argumentele reclamantului referitor la faptul că nu a mai îndeplinit calitatea de administrator la data efectuării inspecţiei fiscale, sunt de părere pârâtele că acest aspect nu îl absolvă de răspundere deoarece, aşa cum s-a arătat, constatările organului de control sunt exact din perioada când acesta deţinea calitatea de administrator. Astfel, potrivit art. 25 alin (5) din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, „răspunderea persoanelor prevăzute de prezentul articol priveşte obligaţiile fiscale principale şi accesorii ale perioadei pentru care au avut calitatea ce a stat la baza atragerii răspunderii solidare". Considerăm astfel că, în conformitate cu dispoziţiile legale, răspunzător se face reclamantul, care a avut calitate de administrator al D………… SRL din data de 09.04.2009 până la data de 25.07.2012, pentru obligaţiile fiscale de plată stabilite de organele de inspecţie fiscală care sunt aferente perioadei respective

Din însăşi declaraţiile depuse reiese faptul că reclamantul se face culpabil de obligaţiile fiscale datorate bugetului de stat consolidat şi că acestea provin din perioada în care acesta era încă administratorul societăţii D…………. SRL.

În ceea ce priveşte condiţia legăturii de cauzalitate dintre fapta ilicită care a determinat nedeclararea la termen urmată de neachitarea la scadenţă a obligaţiilor fiscale a administratorului F. L. şi prejudiciu, este îndeplinită deoarece din constatările Raportului de inspecţie fiscală nr. F-CV nr. 224/19.09.2014 reiese reaua credinţă a administratorului prin nedeclararea la scadenţă a obligaţiilor fiscale datorate bugetului general consolidat al statului. Având în vedere acest aspect, în drept, organul fiscal în mod corect a apreciat că sunt aplicabile prevederile art. 25 alin. 2 lit. d din Legea 207/2015 potrivit căreia: „(2) Pentru obligaţiile de plată restante ale debitorului declarat insolvabil în condiţiile prezentului cod, răspund solidar cu acesta următoarele persoane: (...) d) administratorii sau orice alte persoane care cu rea credinţă au determinat nedeclararea şi/sau neachitarea la scadenţă a obligaţiilor fiscale.

Această situaţie de fapt a fost prezentată şi reclamantului în cadrul audierii, făcându-se menţiunea şi în decizia de angajare a răspunderii solidare nr. 3995 /17.02.2016 că obligaţiile fiscale constatate în raportul de inspecţie fiscală nr. F-CV 224 / 19.09.2014 îşi au izvorul din perioada în care F. L. deţinea calitatea de administrator al D…………….. SRL.

În ceea ce priveşte susţinerea reclamantului cum că "radierea societăţii de pe raza organului fiscal din Târgu Secuiesc are drept consecinţă pierderea calităţii de contribuabil înregistrat pe această rază teritorială şi mutarea competenţei în funcţie de sediul social", pârâtele fac următoarele precizări:

Radierea societăţii, aşa cum a fost denumită de reclamant, este supusă unei proceduri speciale, distinctă, ce intră sub incidenţa Oficiului Naţional al Registrului Comerţului. Există o procedură reglementată prin O.M.F.P. nr. 419/2007 pentru aprobarea procedurii de schimbare a sediului social, precum şi pentru aprobarea formularului „Decizie de înregistrare a sediului social şi a domiciliului fiscal". În cadrul acestei proceduri revine societăţii obligaţia de a completa declaraţia 050 „Cerere de înregistrare a domiciliului fiscal al contribuabilului" în vederea efectuării formalităţilor de transfer al dosarului fiscal conform pct. 5 anexa 1 din O.M.F.P. nr. 419/2007. Datorită faptului că societatea nu a completat declaraţia 050, organul fiscal nu a avut de unde să cunoască schimbarea sediului societăţii, iar Ordinul prevede că în astfel de situaţii, competenţa de administrare fiscală a contribuabilului rămâne în sarcina organului fiscal de la vechiul sediu social.

În legătură cu aprecierile reclamantului referitoare la nulitatea actelor administrative, pârâtele apreciază că prin neprecizarea în mod expres a sancţiunii nulităţii absolute sau, după caz, relative consideră că devin incidente dispoziţiile Codului civil privitoare la nulitatea relativă care, potrivit art. 1248 şi 1251, este o sancţiune ce intervine pentru încălcarea dispoziţiilor legale instituite pentru ocrotirea unui interes particular. Totuşi, legiuitorul instituie o prezumţie de nulitate relativă astfel că în cazurile în care natura nulităţii nu este determinată ori nu reiese în chip neîndoielnic din lege, sunt aplicabile dispoziţiile referitoare la nulitatea relativă. Or pentru a se apela la acest mijloc de protecţie instituit de legiuitor, cade în sarcina reclamantului necesitatea dovedirii unei vătămări sau a unui prejudiciu.

Referitor la încălcarea dispoziţiilor de drept privitoare la aplicarea legii fiscale în timp, s-a arătat că procedura de angajare a răspunderii solidare faţă de reclamant a fost demarată la data emiterii notificării nr. 1473/25.01.2016, pentru obligaţiile fiscale restante înregistrate de către debitoarea D……… SRL, pentru a căror recuperare acesta, în calitate de fost administrator/asociat în perioada 09.04.2009 - 25.07.2012 răspunde conform prevederilor art. 25 şi 26 din Legea nr.207/2015 privind Codul de procedură fiscală. Astfel, ţinându-se cont de prevederile art. 352 alin. 1 din Legea nr. 207 /2015, dispoziţiile noului Cod de procedură fiscală se aplică procedurilor de angajare a răspunderii solidare începute după intrarea acestuia în vigoare, astfel, este clar că procedura de angajare a răspunderii s-a făcut în conformitate cu prevederile legale aplicabile.

În probaţiune s-a solicitat admiterea probei cu înscrisuri.

Prin încheierea din 20 ianuarie 2017, Tribunalul Covasna a dispus disjungerea capetelor de cerere privind contestația la executare de capetele de cerere privind anularea deciziilor referitoare la antrenarea răspunderii solidare a reclamantului, a respins excepția lipsei calității procesuale pasive și a luat act de renunțarea reclamantului la capătul de cerere privind suspendarea deciziilor administrative (f. 195 vol.I) .

Analizând c actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:

Prin decizia nr. 12788 din 13 iunie 2016  de angajare a răspunderii solidare în situația  prevăzută de art. 25 alin.2 lit. d din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, cu modificările și completările ulterioare, Serviciul Fiscal  Municipal Târgu Secuiesc a stabilit și pus în sarcina reclamantului F. L., în calitate de administrator al debitoarei SC D………. SRL, suma de 247.399 lei  cu titlul de obligații fiscale (f. 38-42).

Împotriva acestei decizii, reclamantul a formulat contestație la Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Brașov, care prin decizia nr. 4472 din 19 august 2016 a respins contestația (f. 45).

Ulterior, reclamantul F. L. a formulat acțiune la instanța de contencios administrativ formând obiectul prezentului dosar.

Cu privire la primul motiv de nelegalitate invocat de reclamant referitor la încălcarea normelor de competență teritorială, instanța reține că reclamantul  a înființat  la data de 21 aprilie 2009 societatea comercială  D………. SRL ce a fost înregistrată la Oficiul Registrului Comerțului Covasna sub nr. J14/………, cu sediul social declarat în municipiul Târgu Secuiesc, strada …………………….., jud. Covasna, fiind numit cu data de 09.04.2009 și administrator  al societății, conform datelor  furnizate de Oficiul Registrului Comerțului la data de 05.02.2016 ( f. 18-32).

La data de 1 octombrie 2012 s-a dispus radierea societății din Registrul Comerțului pe motivul de schimbare a sediul în alt județ, fiind înmatriculată nou în registrul comerțului sub nr. J 40/………………

Din conținutul deciziei de angajare a răspunderii solidare nr. 12788/13.06.2016 reiese că termenul de plată al obligațiilor stabilite în sarcina reclamantului prin acest act administrativ  este de 20 noiembrie 2014.

Însă, instanța reține că, potrivit procedurii  prevăzute de Ordinul nr. 419/2007, competenţa de administrare a comercianţilor care îşi modifică sediul social revine, până la finalizarea procedurii de schimbare a sediului social şi a domiciliului fiscal, organului fiscal de la domiciliul fiscal, şi anume organului fiscal de la vechiul sediu social.

Se constată că, potrivit acestui act normativ, pentru modificarea domiciliului fiscal la noul sediu social, comerciantul trebuie să depună la organul fiscal în a cărui rază teritorială este situat noul sediu social formularul 050 „Cerere de înregistrare a domiciliului fiscal al contribuabilului", aprobat prin Ordinul ministrului finanţelor publice nr. 262/2007 pentru aprobarea formularelor de înregistrare fiscală a contribuabililor, însoţit de documentele prevăzute la pct. 31.2 sau 31.3, după caz, din Normele metodologice de aplicare a Ordonanţei Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 1.050/2004. Copiile de pe documente se certifică pe fiecare pagină de organul fiscal competent, pentru conformitate cu originalul.

Cererea se transmite, în maximum 3 zile lucrătoare de la înregistrare, prin scrisoare recomandată cu confirmare de primire, de către organul fiscal unde s-a mutat sediul societăţii către organul fiscal în a cărui rază teritorială contribuabilul a avut ultimul domiciliu fiscal, în vederea întocmirii formalităţilor de transfer al dosarului fiscal. Ceea ce înseamnă că obligația de a demara toate formalitățile de transferare a dosarului fiscal îi revenea noului  administrator și nu reclamantului în calitate de fost administrator.

Se mai constată că dosarul fiscal se transmite în termen de cel mult 15 zile de la primirea cererii şi va fi însoţit de un exemplar al certificatului de atestare fiscală, precum şi de fişa de evidenţă pe plătitor.

 Un exemplar al certificatului de atestare fiscală se comunică şi contribuabilului de către organul fiscal emitent.

 La primirea dosarului fiscal, organul fiscal în a cărui rază teritorială se află noul sediu social şi domiciliu fiscal emite, în termen de maximum 3 zile lucrătoare, decizia de înregistrare a sediului social şi a domiciliului fiscal, potrivit modelului prevăzut în anexa nr. 3 la ordin.

Potrivit procedurii prevăzute de Ordinul nr. 419/2007, decizia de înregistrare a sediului social şi a domiciliului fiscal se întocmeşte în 3 exemplare, se vizează de conducătorul compartimentului de specialitate şi se aprobă de conducătorul unităţii fiscale. Un exemplar al deciziei se comunică contribuabilului, potrivit art. 44 din Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003, republicată, cu modificările şi completările ulterioare. Înregistrarea în registrul contribuabililor de la noul organ fiscal, precum şi scoaterea din registrul contribuabililor de la vechiul organ fiscal se operează cu data comunicării deciziei, potrivit pct. 10.

Astfel, se constată din cuprinsul adresei nr. 259/07.01.2013 emise de Administrația Finanțelor Publice Sector 1 București că SC D…….. SRL  nu a depus formularul 050 pentru  înregistrarea sediului social și a domiciliului fiscal, dar s-a menționat că s-a inițiat procedura de transfer din oficiu  prevăzută de Ordinul  nr. 526/2004.

Prin adresa nr. 2327 din 3 februarie 2014, s-a arătat de către  Administrația Finanțelor Publice Sector 1 București că  societatea a fost inclusă în programul  de control  pentru faptul că nu a depus formularul 050 și că nu a dat curs notificării  transmise ( f. 198, 199 vol.I).

Prin urmare față de aceste considerente, instanța constată că  deciziile  de antrenare a răspunderii  solidare a administratorul au fost emise de un organ fiscal competent teritorial și material și nu sunt lovite de nulitate, așa cum afirmă reclamantul.

În ceea ce privește invocarea nulității absolute a actelor administrative atacate pentru faptul că sunt întemeiate pe dispozițiile noului Cod de procedură fiscală și că ele se referă la o faptă săvârșită pe vechiul cod de procedură fiscală, instanța reține că Legea nr. 207/2015 a fost publicată în Monitorul oficial  nr din și că a intrat în vigoare începând cu data de 01.01.2016( art. 353 din lege).

Se observă că într-adevăr din conținutul deciziilor atacate  reiese că fapta reținută în sarcina acestuia s-a săvârșit în perioada în care reclamantul deținea funcția de administrator al firmei D………  SRL, adică în perioada anterioară mutării sediul acesteia la București.

În drept, instanța reține că potrivit dispozițiilor art. 352 din Legea nr. 207/2015 prin care se reglementează principiului aplicării legii noi și principiul  ultraactivităţii legii vechi, dispozițiile noului Cod de procedură fiscală se aplică numai procedurilor de administrare începute după intrarea acestuia în vigoare, iar procedurile de administrare începute înainte de data intrării în vigoare a prezentului cod rămân supuse legii vechi.Astfel, se constată că împotriva D……. SRL  s-a declanșat procedura de recuperarea  a debitului în sumă de 247.399 lei  la data de 23 iunie 2016 când s-a instituit  măsuri asiguratorii prin  decizia nr.13593/23.06.2016 și s-a declanșat procedura de executare silită prin emiterea somației  nr. 14/39/2/2016/776  de pârâtul Serviciul Fiscal Municipal Târgu Secuiesc . Față de faptul că procedura de urmărire a încasării creanțelor fiscale datorate de D…….. SRL s-a declanșat după 6 luni la intrarea în vigoare ale noilor dispoziții ale Codului de procedură fiscală, instanța constată că dispozițiile acestei legii noi sunt aplicabile în speța de față, fiind respectate dispozițiile art. 352 din Legea nr. 207/2015.

În ceea ce privește fondul cauzei, instanța reține că temeiul de drept reținut de pârâte pentru angajarea răspunderii solidare a reclamantului îl constituie prevederile art. 25 alin. 2 lit. d) din Legea nr. 207/2015, potrivit cărora pentru obligațiile de plata restante ale debitorului declarat insolvabil, răspund solidar cu acesta … d) administratorii sau orice alte persoane care, cu rea-credință, au determinat nedeclararea și/sau neachitarea la scadență a obligațiilor fiscale.

Se reține  din considerentele decizie de antrenarea răspunderii solidare  că debitoarea SC D………. SRL a înregistrat la data de 21.01.2016 obligații fiscale în sumă de 247.399 lei conform raportului de inspecție fiscală  nr. F-Cv 224 din 19.09.2014. Debitoarea a fost declarată insolvabilă la data de 16 octombrie 2015, conform procesului verbal  nr. 19386. S-a reținut că debitoarea nu figurează în  evidențele fiscale cu bunuri impozabile și nici nu figurează  ca titulară a vreunui vehicul.  S-a mai consemnat de pârâte în deciziile atacate că privitor la condiția legăturii de cauzalitate dintre fapta ilicită care a determinat neachitarea la scadență a obligațiilor fiscale a reclamantului și prejudiciu ca fiind îndeplinită, întrucât  din constatări rezultă că administratorul cu rea-credință a determinat nedeclararea și/sau neachitarea la scadență a obligațiilor fiscale constate în raportul de inspecție  fiscală nr. F-CV din 19.09.2014. Se reține că pârâtele au învederat că nelegalitățile constate prin raportul de inspecție fiscală își au izvorul exclusiv în perioada în care reclamantul a fost administrator al D………… SRL ( f. 39).Astfel, pentru a interveni răspunderea solidară, cu caracter special, este necesar a fi îndeplinite condițiile cumulative generale, ale răspunderii civile privind existența prejudiciului, existența unei fapte ilicite, raportul de cauzalitate între fapta ilicită și prejudiciul produs, precum și existența unei forme de vinovăție.

În ceea ce privește prejudiciul, pârâtele apreciază că există și a fost cauzat ca urmare a nedeclarării şi neachitării creanțelor fiscale de către debitoare.

Or, instanţa reţine că fapta ilicită este reglementată de norma specială sub forma acelor modalități de săvârșire, nedeclarării şi/sau neachitării creanţelor fiscale ale debitoarei SC D…………  SRL.  Astfel,  fapta ilicită este condiționată de existența calității de administrator ce desfășoară o activitate în interesul persoanei juridice, iar această activitate are ca rezultat starea de insolvabilitate, dar şi cea a nedeclarării şi neplăţii obligaţiilor  fiscale .Raportul de cauzalitate dintre fapta ilicită și prejudiciu este determinat de crearea stării de insolvenţă a debitoarei ca urmare a nedeclarării şi/sau neplata obligaţiilor fiscale În ceea ce privește vinovăția, instanţa reţine că trebuie făcută distincția între cele două modalități de săvârșire a faptei ilicite, nedeclararea sau neplata obligaţiilor fiscale.Astfel, din conţinutul art. 25 lit. d din Legea nr. 207/2015, instanţa reţine că elementul necesar şi determinant pentru antrenarea răspunderii solidare a administratorului F. L. îl poate constitui reaua-credinţă. 

Se observă că legiuitorul prevede că debitoarea trebuie să fie în stare de insolvabilitate pentru antrenarea răspunderii solidare a administratorului ei, întrucât textul de lege prevede că: „2) Pentru obligaţiile de plată restante ale debitorului declarat insolvabil în condiţiile prezentului cod, răspund solidar cu acesta următoarele persoane. … administratorii sau orice alte persoane care, cu rea credinţă, au determinat nedeclararea şi/sau neachitarea la scadenţă a obligaţiilor fiscale”. Din prevederile legale menţionate anterior rezultă faptul că, pentru a se putea atrage răspunderea solidară a administratorului debitoarei, trebuie îndeplinite cumulativ încă două condiţii în afara condiţiilor antrenării răspunderii, respectiv  ca debitoarea să fie declarată insolvabilă, constatare care se face de organul fiscal competent în condiţiile Codului de procedură fiscală şi a reţinerii relei credinţe a persoanei  căreia s-a atras răspunderea. Astfel, reaua credinţă reprezintă o stare de fapt care trebuie dovedită de pârâte, întrucât legiuitorul nu a instituit prezumpţia de vinovăţie în cazul administratorilor. Condiţia impusă de lege pentru antrenarea răspunderii solidare în caz de insolvenţă este aceea a nedeclarării şi /sau plăţii cu rea credinţă a obligaţiilor fiscale restante.Or, prin decizia  nr. 12788 din 13 iunie 2016 pârâtele nu au arătat  care este fapta ilicită şi nici nu a descris-o în mod detaliat, ci doar a făcut trimitere la faptul că  debitoarea D……… SRL nu a declarat obligaţiile fiscale  faţă de bugetul de stat ca urmare a activităţilor pe care le-a desfăşurat.

Prin urmare, în urma lecturării conţinutului raportului de inspecţie fiscală nr. F+Cv 224 din 19.09.204 se reţine că organul de control fiscal a constatat  şi consemnat în cuprinsul acestuia că din declaraţia informativă D 394 rezultă că: „societatea în semestrul II 2009 şi anul 2012 a efectuat achiziţii şi a dedus TVA în sumă de 3.532 lei de la neplătitori de TVA. Din declaraţia informativă D 394 privind livrările/prestările şi achiziţiile efectuate pe teritoriul naţional pentru semestrul II 2011, societatea a declarat achiziţii în valoare de 270.075 lei şi TVA aferent de 64.818 de la P……… Expert SRL, achiziţii în valoare de 78.000 lei şi TVA aferent de 18.720 lei de la G…………. Construct SRL. În timpul verificărilor au fost solicitate extrase de conturi de la instituţiile bancare cu privire la operaţiunile bancare derulate de societate în perioada verificată, constatându-se faptul că societatea nu a efectuat plăţi către societăţile menţionate anterior”.

S-a concluzionat de organul fiscal că dreptul de deducere ia naştere doar în momentul exigibilităţii TVA, societatea neavând în acel moment drept de deducere al acestuia.S-a mai reţinut că din declaraţia informativă D 390 aferentă lunii mai şi iunie 2012, D…………….. SRL a declarat livrări intracomunitare către I………-P…. K……… es S…………….. KFT în sumă totală de 195.100 lei.

Ulterior, pe baza acordurilor de asistenţă fiscale s-a observat de organul de control faptul că societatea avea originea în Ungaria, fiind în lichidare, ultimul bilanţ fiind aferent anului 2009. Astfel, a considerat că livrările intracomunitare declarate de D……….. SRL nu au fost declarate ca achiziţii intracomunitare în statul membru, ci doar de către debitoare pe care le-a declarat livrări intracomunitare în lunile mai şi iunie 2012, cu scutire  de TVA, fără ca tranzacţiile să fie justificate cu documente financiar-contabile sau să fie confirmate de către partenerul ungar prin sistemul VIES. Se mai reţine că în perioada iulie-octombrie 2012 prin declaraţia D 394, mai multe societăţi au declarat achiziţii de la D………….. SRL, cuantumul total al acestora fiind de 62.431 lei din care TVA 12.084 lei. Organul de control a tras concluzia că societatea din luna iulie 2012 nu a mai depus la organul fiscal declaraţii privind obligaţiile de plată la bugetul general consolidat al statului, pentru livrările efectuate de către aceasta ce a dus la  modificarea bazei impozabile, respectiv a impozitului de profit cu suma de 50.347 lei şi astfel a stabilit un impozit pe profit suplimentar în cuantum de 8.056 lei.Or, instanţa reţine că reclamantul nu a desfăşurat activităţi de nedeclarare a operaţiunilor  comerciale cu scopul de nedeclarare a unor impozite, ci dimpotrivă se poate reţine că operaţiunile sale au dus la stabilirea unor im obligaţii fiscale  suplimentare ca urmare a faptului că organul fiscal le-a considerat ca fiind generatoare de plata unui TVA şi nu a unei scutiri de acest impozit pe de o parte, aşa cum a procedat debitoarea, iar pe de altă parte s-a  modificat baza de impozitare a  profitului ce a dus la stabilirea unei obligaţii fiscale noi cu titlu de impozit pe profit.

Din modul de descriere a activităţii comerciale desfăşurate de D…………… SRL nu reiese că aceasta nu a declarat astfel de activităţi cu scopul de a nu plăti impozite, ci activităţile acesteia au fost considerate de organul fiscal  fără drept de deducere a TVA-ului aferent  achiziţiilor şi implicit a  reconsiderat ca fiind de plată TVA aferent tranzacţiilor, către bugetul de stat.

De asemenea, legiuitorul stabileşte că fapta  prevăzută de art. 25 lit. d din Legea nr. 207/2015 se săvârşeşte prin neplata obligaţiilor, însă trebuie reţinut în primul rând că D…………… SRL nu figura cu datorii către bugetul de stat la data de 01.10.2012 când s-a produs schimbarea sediului firmei din Covasna în Bucureşti şi când s-au cesionat părţile sociale ale reclamantului  la noul asociat şi administrator al firmei.

Prin răspunsul la interogatoriu luat pârâtelor s-a arătat că înainte de data emiterii deciziei de impunere nr. F-Cv nr. 322/19.09.2014 şi a deciziilor de antrenare a răspunderii solidare a reclamantului, D………….. SRL nu avea datorii restante către bugetul de stat (f. 17 vol.II). 

Văzând că reclamantul nu mai este administratorul  firmei D……….. SRL din  2012, în sarcina acestuia nu se poate reţine reaua credinţă în neplata obligaţiilor suplimentare stabilite în anul 2014, întrucât acesta nu mai avea cum să gestioneze  activitatea  acesteia şi să dispună de sursele  de venit ale firmei, ci doar noul administrator al acestei în persoana numitului D. I. 

În cazul primului element al acţiunii ilicite a nedeclarării obligaţiilor fiscale, instanţa reţine că în sarcina reclamantului nu se pot reţine  activităţi de ascundere  cu rea-credință și sub orice formă a bunurilor acestora pentru că el de fapt le-a înregistrat şi este posibil ca  persoana  care a ţinut evidenţa contabilă a societăţii să considere că TVA aferentă  tranzacţiilor efectuate este  cu drept de deducere şi nu fără drept de deducere a acestui impozit indirect ce a fost reconsiderat numai ulterior de către organul fiscal  în anul 2014.Or, pentru reţinerea relei-credinţe a reclamantului în săvârşirea  faptei ilicite prevăzute de art. 25 lit. d din Legea nr. 207/2015 trebuie să se  dovedească vinovăţia acestuia  ce se caracterizează de legiuitor  prin norma de incriminare ca fiind sub aspectul intenţiei indirecte, adică făptuitorul  trebuie să prevadă rezultatul faptei  ilicite şi să urmărească producerea acestuia.

Deci, din analiza normei legale incidente se desprinde concluzia că pentru atragerea răspunderii solidare a reclamantului, în calitate de fost asociat și fost  administrator la SC D……. SRL, organul fiscal era dator să dovedească modalitatea prin care s-a provocat starea de insolvabilitate a societății, s-au ascuns obligaţiile fiscale şi a relei credinţe în neplata lor.

Or, atât din cuprinsul actelor administrativ-fiscale contestate, cât și din cuprinsul întâmpinării, se observă că nu se indică în concret și nu se dovedește implicarea reclamantului în ajungerea în stare de insolvabilitate a societății, aşa cum prevede textul art. 25 lit. d ca o primă condiţie pentru antrenarea răspunderii solidare a administratorului.Însă, instanţa reţine din probele administrate că pârâtele nu au dovedit  reaua credinţă a reclamantului şi astfel nu poate reţine îndeplinirea cumulativă a condiţiilor impuse de legiuitor în dispoziţiile art. 25 alin.2 lit. d) din Legea nr. 207/2015, drept pentru care va admite acţiunea formulată de reclamantul F. L. şi în baza art. 18 din Legea nr. 554/2004 va dispune anularea deciziilor privind antrenarea răspunderii solidare a administratorului potrivi dispozitivului de mai  jos.

Văzând dispoziţiile art. 453 Cod procedură civilă, cât şi faptul că reclamantul nu a solicitat obligarea pârâtelor la plata cheltuielilor de judecată, instanţa urmează a lua act de acest aspect prin dispozitivul prezentei hotărârii judecătoreşti.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Admite acţiunea formulată de reclamantul F. L., având CNP ……………….., cu domiciliul în municipiul …………………………………, cu domiciliul procesual ales la avocat I. I. din municipiul …………….,  în contradictoriu cu pârâta Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Braşov, cu sediul în municipiul Brașov, Bulevardul Mihail Kogălniceanu, numărul 7, județul Brașov şi Serviciul Fiscal Municipal Târgu Secuiesc, cu sediul în municipiul Târgu Secuiesc, strada Kossuth Lajos, numărul 10, județul Covasna, şi în consecinţă:

Anulează Decizia de angajare a răspunderii solidare nr. 12788 din 13 iunie 2016 emisă de pârâtul  Serviciul Fiscal Municipal Târgu Secuiesc şi Decizia nr. 4472 din 19 august 2016 emisă de pârâta  Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Braşov în privinţa angajării răspunderii solidare a reclamantului F. L..

Ia act că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată .

Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare ce se va depune la sediul Tribunalului Covasna. 

Pronunţată azi, 20.06.2017 prin punerea soluției la dispoziția părților prin mijlocirea grefei instanței.

PREŞEDINTE GREFIER

Domenii speta

Spete similare