Art.598 alin.1 lit.d) Cpp.Contestatie la executare, constatarea in mod direct de catre instanta ca o parte din pedeapsa este executata in temeiul art.55 ind.1 din Legea nr.254/2013 privind executarea pedepselor şi a măsurilor privative de libertate dispus

Dosar nr. 13891/63/2017

R O M Â N I A

TRIBUNALUL DOLJ

SECŢIA PENALĂ ŞI PENTRU CAUZE CU MINORI

SENTINŢA PENALĂ NR. 81

Şedinţa publică de la 01.03.2018

Instanţa constituită din:

PREŞEDINTE: CC

Grefier: CAM

Ministerul Public – Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție – DNA – Serviciul Teritorial Craiova a fost reprezentat prin procuror BD

Pe rol se află soluţionarea cererii formulată de condamnata MMI, având ca obiect contestaţiei la executare (art. 598 CPP).

La apelul nominal făcut în şedinţa publică la prima strigare a lipsit petenta MMI, precum şi apărătorul acesteia, avocat OI.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de şedinţă care învederează lipsa de apărare a condamnatei, după care;

Instanţa constatând lipsa apărătorului ales OI al condamnatei MMI pune în discuţie lăsarea cauzei la a doua strigare pentru a da posibilitatea acestuia să se prezinte la instanţă.

Reprezentantul Ministerului Public, având cuvântul, arată că este de acord.

Instanţa dispune lăsarea cauzei la a doua strigare pentru a da posibilitatea apărătorului ales OI să se prezinte la instanţă.

La apelul nominal făcut în şedinţa publică la a doua strigare a răspuns pentru petenta MMI (care a solicitat judecarea cauzei în lipsă), apărătorul ales OI în baza împuternicirii avocaţiale aflată la dosar (fila 72).

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de şedinţă care învederează că a fost înaintată copia mandatului de executare a pedepsei închisorii cu privire la petenta MMI, după care;

Avocat ales OI al petentei MMI depune la dosarul cauzei o copie de pe cererea introductivă aflată pe rolul Curţii Europene a Drepturilor Omului, din care rezultă că examinarea cererii a fost amânată, aşteaptă ca autoritatea națională să ia măsuri alternative detenţiei atât pentru persoanele aflate în detenţie înainte de condamnare cât şi pentru persoanele aflate în detenţie postcondamnatorie şi arată că este utilă proba, pentru că în hotărârea pilot se menționează posibilitatea ca statul naţional să o valorifice, de a determina petenta să renunțe la plângere în cazul în care se soluţionează favorabil pe plan intern.

Arată că instanţa la termenul anterior i-a încuviinţat proba cu înscrisuri, la acest moment depune înscrisul la dosarul cauzei.

Nemaifiind alte cereri de formulat sau excepţii de invocat, instanţa constată cauza în stare de judecată şi acordă cuvântul în dezbateri.

Avocat ales OI pentru condamnata MMI, având cuvântul, arată că persoana condamnată se află în executarea unei pedepse de 4 ani închisoare aplicată prin decizia penală nr. 315A/03.04.2017 pronunţată de Curtea de Apel Piteşti, Secţia Penală în dosarul nr. 4089/109/2014 pentru săvârşirea infracţiunii de luare de mită şi arată că a dezvoltat în scris situaţia petentei asupra cărora nu înţelege să mai insiste.

Vrea să precizeze că petenta se află la diferență de o lună de când poate să intre în comisia de liberare condiţionată şi arată că cererea pe care a formulat-o în numele petentei este una atipică, ea se bazează pe disp. art. 598 alin. 1 lit. d Cpp coroborat cu alin. 1 şi alin. 3 din Convenţie raportate la art. 46 din Convenţie şi Hotărârea – pilot a CEDO fiind pe cale de consecinţă admisibilă, deoarece este întemeiată pe normele legale aplicabile în cazul petentei, care trimite la asumarea obligaţiilor statelor contractante şi articolul 3 care interzice tratamentul inuman şi degradant. Cu privire la art. 46 se arată că hotărârile curţii sunt obligatorii pentru state şi le privesc direct, iar statele au obligaţia de împiedica pe viitor cazuri similare, de aceea consideră că cererea este admisibilă. Pe de altă parte arată că disp. art. 598 alin. 1 lit. d pe care se întemeiază cererea reprezintă un temei de drept juridic naţional, iar temeiul juridic din convenţie este încorporat în dreptul naţional, ca şi parte integrantă în dreptul naţional. Raportat la art. 598 Cpp precizează faptul că acesta prevede cu titlu exemplificativ, nu exhaustiv, cazurile de încetare sau de micşorare a pedepsei. Această hotărâre pilot în cadrul petentei raportat la temeiurile juridice reprezintă o altă cauză de încetare sau stingere a pedepsei. Consideră că această încetare a violării drepturilor, mai exact art. 3 din Convenţie trebuie să înceteze de îndată aşa cum prevede Curtea Europeană prin hotărârea pilot Rezmiveş şi alţii C. Românei.

La argumentul nr. 3 pe care l-a invocat, spre deosebire de alte drepturi garantat de convenție, acesta este un drept care beneficiază de protecția absolută, aceasta înseamnă potrivit practicii şi doctrinei în materie că exercițiul dreptului garantat nu poate fi redus, restricționat, limitat în nicio situaţie, astfel că este inaplicabilă cauza de derogare în situaţii excepționale de tulburare a vieţii națiunii prev. de art. 15, situație de război, calamitate şi aşa mai departe. Aceste drept beneficiază de o prioritate de aplicare în raport de situația petentei care se află în stare de detenţie şi a cărei pedeapsă a devenit ilegală.

Legalitatea pedepsei este practic ansamblul, matricea de argumentare care cuprinde celelalte argumente în care încadrează plângerea formulată în sensul că disp. respective nu pot fi restrânse, nefiind aplicabile, chiar art. 53 din Constituției devine inaplicabil pentru că nu ai voie să procedezi la tratamente inumane, tortură, indiferent de situţie, timp de pace sau de război.

Al patrulea argument decurge din faptul că prin hotărârea pilot citată, Curtea Europeană a solicitat statului o serie de obligații şi a statuat că redresarea cea mai rapidă şi cea mai eficientă a disfuncționalităților care afectează protecția drepturilor convenționale în cauză, în ordinea juridică internă, prin aplicarea de către statul pârât a unor soluţii la nivel național, privind numeroasele cauze individuale, născute din aceeași problemă structurală şi punere în aplicare, a măsurilor adecvate pentru a garanta dreptul unui petent cu privire la care curtea a constatat violarea. Tot sistemul penitenciar in România este în situația cunoscută de a nu asigura condițiile minime de detenţie, hotărârea de condamnare a petentei nu vorbește de o obligație de a suporta alte suferințe decât cele inerente faptei pe care a săvârșit-o. Sub acest aspect, arată că art. 3 obligatoriu şi pentru statul român presupune o obligație cu caracter pozitiv ceea ce înseamnă că statul are şi obligaţia de a asigura condițiile necesare, apte să elimine aceste aspecte. Şi sub sarcina probațiunii aceasta revine statului sub custodia căruia se află petenta.

În acest sens citează hotărârea din 22 octombrie 2001, iată deci venind cu al şaptelea argument învederează faptul că există obligația de aplicabilitate directă a normelor convenţiei drepturilor omului, obligaţii care decurg din aplicarea evidentă a disp. art. 11 şi 20 din Constituţie, iar convenţia spre deosebire de pact poate fi aplicată direct, nemijlocit de către un tribunal.

Solicită să fie avute în vedere jurisprudenţa Curții Constituţionale sub aspectul aplicabilităţii directe şi prevalenței acesteia, în condițiile în care legislația națională originară nu oferă drepturi mai larg protejate, se referă la art. 20 alin. 3 din Constituție.

Arată că invocă din acest argument faptul că disp. art. 3 raportat la hotărârea presupun obligaţia pentru statul român de a proceda imediat la o măsură alternativă detenţiei, se va spune că nu există legislație în acest caz, dar aceasta nu înseamnă vreo justificare pentru ca persoana pe care o reprezintă să continue să suporte  aceste condiţii cu atât mai mult cu cât a executat şi mai are o lună până intră în comisia de liberare condiţionată, liberarea condiţionată este un drept şi nu o obligaţie.

Un ultim argument este întemeiat pe art. 7 din CEDO, dar şi pe legea executării pedepselor, nicio pedeapsă nu poate fi executată decât dacă este legală, ori această pedeapsă prin prisma art. 7 care constată principiul legalităţii infracţiunilor şi al legalităţii pedepselor, nulum crimen sine lege, nula pena sine lege, această dispoziţie este una imperativă, constată un drept fundamental, direct aplicabil în cauza de faţă şi mai este definit ca şi dreptul garantat de art. 3 care beneficiază de o protecţie absolută.

În cazul petentei pedeapsa este nelegală şi ea trebuie să înceteze faţă de aceasta, din varii motive, dar în primul rând pentru faptul că ea contravine atât art. 3 cât şi 7 din Convenţie. În acest sens, dreptul garantat de art. 7, şi în acest sens invocă hotărârea Fanion, Tolstoi c. Regatului Unit al Marii Britanii şi Hotărârea Militaru Dragatoniu contra Românei, deci dincolo de acest aspect al caracterului imperativ al dreptului garantat şi al faptului că exercițiul acestui drept, nu poate fi limitate în niciun fel, jurisprudența CEDO nu permite nici măcar o interpretare prin analogie a legii penale şi cu atât mai mult în defavoarea condamnatei.

Reprezentantul Ministerului Public, având cuvântul, raportat la temeiul de drept al contestaţiei, respectiv art. 598 alin. 1 lit. d Cpp, solicită respingerea ca inadmisibilă, raport la susținerile, motivele invocate şi trimiterile la convenţie nu pot constitui temeiuri care să încadreze cererea în disp. art. 598 alin. 1 lit. d aşa cum s-a susţinut în cerere, eventualele condiţii necorespunzătoare sau degradante aşa cum au fost statuate şi calificate de legiuitor în legea nr. 169/2017 de modificare a legii nr. 254/2013 şi eventuale condiţii necorespunzătore în care s-a executat pedeapsa de către condamnată vor fi valorificate în condiţiile acestei legi. Se va observa că legea nr. 169/2017 a prevăzut la art. V procedura de valorificare a unei eventuale executări a pedepsei în condiţii necorespunzătoare în procedura de liberare condiționată sau în procedura de executare a pedepsei la termen şi apreciază că nu se poate da o rezolvare în procedura prevăzută de art. 598 alin. 1 lit. d aceste condiţii neconstituind o cauză de micșorarea a pedepsei.

Pentru aceste motive, solicită respingerea ca inadmisibilă.

Apărătorul ales OI pentru condamnata MMI, având cuvântul, în replică, la cele susținute de reprezentantul Ministerului Public, arată că, prezentat fiecare argument în susţinerea admisibilităţii cererii, iar  Ordinul Ministrului Justiţie  nr. 2773/17.10.2017 pentru aprobarea situației centralizate din punct de vedere al condiţiilor de detenţie  include şi penitenciarul în care se află petenta.

Dezbaterile fiind încheiate;

TRIBUNALUL,

Asupra cauzei de faţă constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanţe la data de 19.12.2017 sub nr. 13891/63/2017 petena MMI, prin intermediul apărătorului ales OI a formulat o cerere de contestaţie la executare întemeiată pe disp. art. 598 alin. 1 lit. d Cpp.

În motivarea acesteia, petenta a arătat că în baza art. 598 alin. (1) lit. d),

coroborat cu art. 1 şi 3 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului

(Convenţia) şi jurisprudenţei Curţii Europene a Drepturilor Omului (CEDO),

raportat la art. 46 din Convenţie şi la considerentele incidente din hotărârea-pilot

Rezmiveş şi alţii c. România, din 25.04.2017, prin care solicită admiterea cererii, constatarea executării pedepsei în condiţii contrare art. 3 din Convenţie şi jurisprudenţei CEDO în materie, cu consecinţa punerii acesteia în libertate, în absenţa prevederii de către lege a unor măsuri alternative detenţiei postcondamnatorii.

Petenta se află în executarea unei pedepse de 4 ani închisoare, aplicată prin Decizia penală nr. 315A/03.04.2017, pronunţată de Curtea de Apel Piteşti, Secţia penală, în dosarul nr. 4098/109/2014 şi în baza MEP1 nr. 304/2016 din 03.04.2017, pentru săvârşirea infracţiunii de luare de mită, în formă continuată, faptă prevăzută de art. 289 alin. (1) CP, rap. la art. 5 alin. (1) CP şi la art. 6 din Legea 78/2000 privind prevenirea, descoperirea şi sancţionarea faptelor de corupţie, cu aplicarea art. 35 alin. (1) CP.

In cursul judecăţii, petenta a fost arestată preventiv de la 11.06.2014 la 29.01.2015, fiind deţinută în arestul Poliţiei Piteşti şi la Penitenciarul Colibaşi.

Din data de 03.04.2017 şi până la 06.04.2017, petenta a fost încarcerată la Penitenciarul Colibaşi, de la 06.04.2017 la 19.05.2017 la Penitenciarul Craiova şi de la 19.05.2017 până în prezent, se află în executarea pedepsei la Secţia Işalniţa a Penitenciarului Craiova.

Potrivit disp. art. 597 alin. (6) CPP,

(1)Când rezolvarea situaţiilor reglementate în prezentul titlu este dată în competenţa instanţei de executare, preşedintele completului de judecată dispune citarea părţilor interesate şi, în cazurile prevăzute la art. 90, ia măsuri pentru desemnarea unui avocat din oficiu. La judecarea cazurilor de întrerupere a executării pedepsei închisorii sau a detenţiunii pe viaţă se citează şi administraţia penitenciarului în care execută pedeapsa condamnatul.

(...)

(6)Dispoziţiile alin. (l)-(5) se aplică şi în cazul în care rezolvarea uneia dintre situaţiile reglementate în prezentul titlu este dată în competenţa instanţei în a cărei circumscripţie se află locul de deţinere. în acest caz, soluţia se comunică instanţei de executare.

(...)

Potrivit disp. art. 598 alin. (2) CPP,

(2)In cazurile prevăzute la alin. (1) lit. a), b) şi d), contestaţia se face, după caz, la instanţa prevăzută la art. 597 alin, (1) sau (6) (...).

Din analiza coroborată a dispoziţiilor legale citate, rezultă că există o competenţă alternativă de soluţionare a prezentei contestaţii la executare, Judecătoria Craiova fiind instanţa în a cărei circumscripţie se află locul de deţinere al petentei şi, pe cale de consecinţă, potrivit art. 598 alin. (2) CPP, competentă să soluţioneze prezenta cerere.

1.2. Cu privire la fracţia din pedeapsă executată sau considerată ca executată

Prin Decizia penală nr. 315A/03.04.2017, pronunţată de Curtea de Apel Piteşti, petenta a fost condamnată la o pedeapsă de 4 ani închisoare cu executare, pedeapsă care echivalează cu 1461 de zile.

Prin aceeaşi decizie, a fost dedusă din această pedeapsă reţinerea, arestul preventiv şi arestul la domiciliu, măsuri preventive care au fost dispuse faţă de petentă în cursul urmăririi penale şi judecăţii, de la 11.06.2014 la 02.07.2015, echivalentul a 387 zile.

De la 03.04.2017, data încarcerării efective, până la împlinirea duratei pedepsei, respectiv la 11.03.2020, rezultă un număr de 1074 de zile pe care petenta le-ar mai avea de executat, în baza hotărârii de condamnare citate.

Potrivit art. 100 alin. (1) lit. a CP,

1) Liberarea condiţionată în cazul închisorii poate fi dispusă, dacă:

a)cel condamnat a executat cel puţin două treimi din durata pedepsei, în cazul închisorii care nu depăşeşte 10 ani, sau cel puţin trei pătrimi din durata pedepsei, dar nu mai mult de 20 de ani, în cazul închisorii mai mari de 10 ani;

(...)

Din conţinutul acestei norme, rezultă că petenta devine eligibilă pentru a beneficia de liberarea condiţionată după executarea a 2/3 din 1461 de zile, respectiv 974 zile.

De la momentul încarcerării şi până la data formulării prezentei contestaţii, petenta a executat efectiv 250 de zile din cele 974 care reprezintă fracţia obligatorie potrivit art. 100 alin. (1) lit. a CP, din pedeapsa aplicată rămânând un rest de 842 de zile de executat, după scăderea perioadei de detenţie preventivă şi la domiciliu.

Având în vedere că la data de 25.04.2017, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a pronunţat hotărârea-pilot Rezmiveş şi alţii contra României, rămasă definitivă, prin care a constatat că la nivelul sistemului penitenciar din România există o problemă structurală, incompatibilă drepturile şi libertăţile garantate de Convenţie, la data de 14.07.2017 a fost adoptată Legea 169/2017 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 254/2013 privind executarea pedepselor şi a măsurilor privative de libertate dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal.

Prin această lege, a fost introdus art. 551 în Legea nr. 254/2013, cu următorul conţinut,

Art. 551: Compensarea în cazul cazării în condiţii necorespunzătoare

(1) La calcularea pedepsei executate efectiv se are în vedere, indiferent de regimul de executare a pedepsei, ca măsură compensatorie, şi executarea pedepsei în condiţii necorespunzătoare, caz în care, pentru fiecare perioadă de 30 de zile executate în condiţii necorespunzătoare, chiar dacă acestea nu sunt consecutive, se consideră executate, suplimentar, 6 zile din pedeapsa aplicată.

(2)In sensul prezentului articol, se consideră condiţii necorespunzătoare cazarea unei persoane în oricare centru de detenţie din România care a avut lipsuri la condiţiile impuse de standardele europene.

(3)In sensul prezentului articol, se consideră executare a pedepsei în condiţii necorespunzătoare cazarea în oricare dintre situaţiile următoare:

a)cazarea într-un spaţiu mai mic sau egal cu 4 mp/deţinut, care se calculează, excluzând suprafaţa grupurilor sanitare şi a spaţiilor de depozitare a alimentelor, prin împărţirea suprafeţei totale a camerelor de deţinere la numănd de persoane cazate în camerele respective, indiferent de dotarea spaţiului în cauză;

b)lipsa accesului la activităţi în aer liber;

c)lipsa accesului la lumină naturală sau aer suficient ori disponibilitatea de ventilaţie;

d)lipsa temperaturii adecvate a camerei;

e)lipsa posibilităţii de a folosi toaleta în privat şi de a se respecta normele sanitare de bază, precum şi cerinţele de igienă;

fi existenţa infiltraţiilor, igrasiei şi mucegaiului în pereţii camerelor de detenţie.

(4)Dispoziţiile alin. (3) se aplică în mod corespunzător şi la calcularea pedepsei executate efectiv ca măsură preventivă/pedeapsă în centrul de reţinere şi arestare preventivă în condiţii necorespunzătoare.

(...)

(7)Beneficiul aplicării dispoziţiilor alin. (1) nu poate fi revocat.

(8)Perioada pentru care se acordă zile considerate ca executate în compensarea cazării în condiţii necorespunzătoare se calculează începând cu 24 iulie 2012.

Având în vedere că penitenciarele unde petenta a fost deţinută preventiv (de la 11.06.2014 la 29.01.2015 -233 de zile) şi unde execută în prezent pedeapsa privativă de libertate (de la 03.04.2017) sunt menţionate în hotărârea-pilot citată şi, pe cale de consecinţă, incluse în Ordinul ministrului justiţiei nr. 2773/C din 17 octombrie 2017 pentru aprobarea Situaţiei centralizate a clădirilor care sunt necorespunzătoare din punctul de vedere al condiţiilor de detenţie, rezultă că pentru perioada de 467 de zile pe care petenta le-a executat până în prezent, fie în arest preventiv fie în executarea pedepsei, se aplică un număr de 92 de zile ca măsură compensatorie.

Prin urmare, din zilele rămase de executat, se vor deduce cele 92 de zile, petenta executând până în prezent 712 zile din cele 974 reprezentând fracţia obligatorie potrivit legii.

Tot din această situaţie, rezultă că şi în prezent, petenta continuă să fie deţinută în condiţii incompatibile cu disp. art. 3 din Convenţie, ceea ce face imperativă luarea măsurilor urgente de încetare a violării dreptului acesteia de a nu fi supusă unor tratamente inumane şi degradante, sau la alte suferinţe, decât cele legale, presupuse de executarea pedepsei.

II. în drept

1.Prezenta cerere se bazează pe dispoziţiile coroborate ale art. 598 alin. (1) lit. d) din CPP, cu cele ale art. 1 şi 3 din Convenţie, raportate la art. 46 din Convenţie şi la Hotărârea-pilot a CEDO Rezmiveş şi alţii c. România, fiind, pe cale de consecinţă, admisibilă, deoarece este întemeiată pe normele legale aplicabile în cazul petentei.

De asemenea, această cerere este admisibilă, pentru că priveşte o altă cauză de stingere sau de micşorare a pedepsei, decât amnistia, prescripţia sau graţierea, cauze prevăzute exemplificativ şi nu exhaustiv în art. 598 alin. (1) lit. d) CPP, respectiv o cauză decurgând din violarea art. 3 din Convenţie, constând în suportarea şi în prezent a tratamentelor inumane sau degradante, ca urmare a neasigurării condiţiilor umane minime de detenţie.

În acest sens, este de reţinut poziţia concordantă a doctrinei şi practicii europene în materie, potrivit căreia, dreptul garantat de art 3 din Convenţie este un drept care beneficiază de o protecţie absolută, pentru că exerciţiul său nu poate fi restrâns în nicio situaţie, neflindu-i aplicabilă clauza de derogare. în situat» excepţionale, prevăzută de art, 15 din Convenţie.

Prin urmare, în condiţiile în care norma citată, în precedent, prevede admisibilitatea unei contestaţii la executare întemeiată pe orice altă cauză de stingere sau de micşorare a pedepsei, constatările hotărârii-pilot pronunţată de CEDO împotriva României, Rezmiveş şi alţii, privind problemele structurale ale detenţiei postcondamnatorii din Penitenciarul Craiova, unde se află petenta, reprezintă una din aceste cauze (a se vedea par. 85 din hotărârea- pilot citată).

S-a solicitat de asemenea, să se reţină că principalele obiective ale hotărârii- pilot sunt de a facilita „redresarea cea mai rapidă şi mai eficientă a disfuncţionalităţilor care afectează protecţia drepturilor convenţionale în cauză, în ordinea juridică internă” (par. 105 din hotărârea-pilot), prin aplicarea de către statul-pârât a unor soluţii la nivel naţional, privind numeroasele cauze individuale, născute din aceeaşi problemă structurală şi punerea în aplicare, sub controlul Comitetului de Miniştri a măsurilor generale şi/sau individuale, adecvate pentru a garanta dreptul unui petent cu privire la care Curtea a constatat violarea.

Or, în speţă, este evident că admiterea prezentei contestaţii la executare este singura cale care conduce la remedierea cea mai rapidă şi eficientă a consecinţelor violării art. 3, respectiv a tratamentelor inumane şi degradante, pe care petenta este nevoită să le suporte, ca urmare a neasigurării condiţiilor de detenţie minime garantate.

În acest sens, s-a învederat obligativitatea hotărârii-pilot citată anterior, prin care Curtea subliniază că „art. 3 face să revină autorităţilor o obligaţie pozitivă, care constă în a se asigura că orice prizonier este deţinut în condiţii care să fie compatibile cu respectarea demnităţii umane, că modalităţile de executare ale măsurii nu-l supun pe cel în cauză la o deznădejde sau la o încercare grea, de o intensitate care excede nivelul inevitabil de suferinţă inerent detenţiei şi că având în vedere exigenţele practice ale detenţiei, sănătatea şi bunăstarea prizonierului sunt asigurate într-o manieră adecvată (Norbert Sikorski c. Polonia nr. 17599/05 §§130-131, din 22 octombrie 2009)" (par. 72).

S-a apreciat ca fiind la fel de evident şi faptul că admiterea prezentei contestaţii ar echivala cu conformarea autorităţilor judiciare competente de a respecta obligaţiile decurgând din hotărârea pilot invocată.

Aşadar, soluţionarea prezentei cereri decurge din aplicabilitatea Convenţiei Europene a Drepturilor Omului în dreptul intern şi prevalenţa dispoziţiilor acestei Convenţii faţă de normele dreptului naţional, în conformitate cu dispoziţiile coroborate ale art. 11 si 20 din Constituţia României, fiind determinată de obligativitatea hotărârilor CEDO faţă de toate autorităţile judiciare.

Sub acest din urmă aspect, Convenţia, ca şi jurisprudenţa CEDO, impun judecătorului român obligaţia de a face o aplicare directă şi prioritară a acestor norme, în raport de prevederile dreptului intern, în cazul existenţei unor neconcordanţe.

2.Jurisprudenţa Curţii Constituţionale a României (CCR), privind aplicabilitatea directă a Convenţiei în dreptul naţional şi prevalenţa acesteia faţă de legislaţia internă este constantă, sens în care exemplificăm Deciziile CCR nr. 81/1994, publicată în M. Of. nr. 14/1995, respectiv nr. 349/2001, publicată în M. Of. nr. 240/2003, obligaţiile decurgând pentru autorităţile române, din hotărârea- pilot, fiind incontestabile, ca urmare a incidenţei art. 46 din Convenţie.

Astfel fiind, instanţa este rugată să dea eficienţă şi considerentelor din hotărârea-pilot, potrivit cărora „ atunci când statul nu este în măsură să garanteze fiecărui deţinut, condiţii de detenţie conforme art. 3 din Convenţie ”, statul este obligat să reducă numărul persoanelor încarcerate, „îndeosebi prin aplicarea sporită a măsurilor punitive neprivative de libertate ” (par. 115 din hotărârea- pilot), „cea mai bună redresare posibilă fiind încetarea rapidă a violării dreptului de a nu fi supus tratamentelor inumane şi degradante” (par. 121).

Faţă de cele de mai sus, consideră că se impune admiterea contestaţiei la executare, astfel cum a fost formulată, pentru motivele prezentate, deoarece pe de-o parte, măsurile luate până în prezent de către autorităţile române nu sunt suficiente pentru a conduce, în cazul petentei, la încetarea violării art. 3 din Convenţie, iar, pe de altă parte, pentru că, dacă s-ar respinge contestaţia, s-ar justifica în mod suplimentar ca plângerea cu care aceasta a sesizat CEDO şi care a fost înregistrată sub nr. 74097/2017, să fie urmată de o condamnare a României, cu consecinţe previzibile.

În acelaşi sens, este şi principiul subsidiarităţii obligaţiilor care decurg din Convenţie, potrivit căruia respectarea Convenţiei, pe cale aplicării ei directe în dreptul intern, revine în primul rând judecătorului naţional, tocmai pentru a evita continuarea violării drepturilor garantate şi condamnarea statului român de către jurisdicţia europeană de la Strasbourg.

În probaţiune, s-a depus hotărârea-pilot Rezmiveş şi alţii c. România, în versiunea oficială si în traducerea în limba română.

În vederea soluţionării contestaţiei la executare formulată, instanţa prin rezoluţie a dispus citarea condamantei şi emiterea unei note telefonice cu apărătorul ales sau emiterea unei adrese către Baroul Dolj în vederea desemnării unui apărător din oficiu, precum şi emiterea unei adrese către Penitenciarul de Maximă Siguranţă Craiova pentru a înaintat în fotocopie mandatului în executarea căreia se află contestatoarea şi pentru a preciza contestatoarea dacă solicită ca judecarea cauzei să aibă loc în lipsa sa.

La data de 08.01.2018, Penitenciarul de Maximă Siguranţă Craiova a înaintat la dosarul cauzei declaraţia condamnatului prin care solicită judecarea cauzei în lipsa sa, precum şi copia mandatului de executare a pedepsei închisorii cu privire la condamnată.

Analizând actele şi lucrările dosarului, instanţa reţine următoarele:

Prin sentinţa penală nr. 297/20.04.2016 a Tribunalului Argeş, rămasă definitivă prin decizia penală nr. 315A/03.04.2017 a Curţii de Apel Piteşti a fost condamnată inculpata MMI, în baza art. 289 alin. 1 Cp rap. la art. 5 alin. 1 şi art. 6 din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 35 alin.1  Cp la pedeapsa de 4 ani închisoare, cu executare în condiţiile art. 60 Cp.

I-a fost aplicată inculpatei pedeapsa complementară a interzicerii pe o perioadă de 4 ani a exercitării drepturilor prev. de art. 66 alin. 1 lit. a, b şi g Cp, respectiv dreptul de a fi ales în autorităţile publice, dreptul de a ocupa o funcţie care impune exercitarea atribuţiilor de stat şi dreptul de a exercita profesia de care s-a folosit pentru săvârşirea infracţiunii, aceea de medic expert în cadrul Comisie de Expertiză Medicală a Capacităţii de Muncă.

Potrivit dispoziţiilor art.598 C.p.p., „contestaţia la executare se poate face în următoarele cazuri: a) s-a pus în executare o hotărâre care nu era definitivă, b) când executarea este îndreptată împotriva altei persoane decât cea prevăzută în hotărârea de condamnare,c) când se iveşte vreo nelămurire cu privire la hotărârea ce se execută sau vreo împiedicare la executare, precum şi atunci d) când se invocă amnistia, graţierea, prescripţia sau orice altă cauză de stingere ori de micşorare a pedepsei".

Legea a prevăzut expres si limitativ cazurile in care poate fi exercitată contestaţia la executare, iar prin limitarea acestor cazuri, legiuitorul a urmărit sa nu transforme acest mijloc procesual de rezolvare a unor incidente la executare intr-o cale prin care să se împiedice procedura normala de punere in executare a hotărârilor penale definitive.

Motivele invocate de condamnată, după cum se constată, nu se încadrează între cazurile de contestaţie la executare prevăzute de art 598 lit a-d C.pr.pen.

Contrar susţinerilor contestatoarei, instanţa apreciază că dispoziţiile art.551  introduse în Legea nr.254/2013 pentru executarea pedepselor şi măsurilor privative de libertate prin Legea nr.169/2017 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 254/2013, prevăd o procedură administrativ-jurisdicţională de competenţa exclusivă a Comisiei pentru individualizarea regimului de executare a pedepselor privative de libertate, singura în măsură să stabilească dacă un condamnat poate beneficia de compensare în cazul cazării în condiţii necorespunzătoare în penitenciar, respectiv dacă pentru fiecare perioadă de 30 de zile executate în condiţii necorespunzătoare, chiar dacă acestea nu sunt consecutive, se consideră executate, suplimentar, 6 zile din pedeapsa aplicată.

 La rândul său, Comisia pentru individualizarea regimului de executare a pedepselor privative de libertate are în vedere cele stabilite de Comisia de evaluare a condiţiilor de detenţie în raport cu fiecare clădire care are ca destinaţie spaţii de cazare pentru persoanele private de libertate, aceasta din urmă fiind înfiinţată prin dispoziţiile art.II din Legea nr.169/2017 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 254/2013 pentru executarea pedepselor şi măsurilor privative de libertate.

În speţa Le Compte, Van Leuven şi De Meyere contra Belgiei (1981) Curtea Europeană a Drepturilor Omului a admis că raţiuni de flexibilitate şi eficienţă, care sunt deplin compatibile cu protecţia drepturilor omului, pot justifica o intervenţie prealabilă a unor organe administrative sau profesionale sau a unor organe jurisdicţionale care nu întrunesc în totalitate cerinţele impuse de art.6 pct. 1 din CEDO.

Or, Comisia pentru individualizarea regimului de executare a pedepselor privative de libertate poate formula propunere de liberare condiţionată în privinţa condamnatei, după ce analizează dacă sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art.100 Cp, iar în cadrul condiţiei prevăzute de dispoziţiile art.100 alin.1 lit.a), poate constata dacă şi în ce măsură aceasta beneficiază de dispoziţiile art.551 din Legea nr. 254/2013 pentru executarea pedepselor şi măsurilor privative de libertate.

Aşadar, în cadrul unei cereri ce are ca obiect "liberare condiţionată" instanţa de judecată poate doar să constate, iar nu să aprecieze dacă un condamnat beneficiază de dispoziţiile art.551 din Legea nr. 254/2013 pentru executarea pedepselor şi măsurilor privative de libertate, ca urmare a procesului-verbal întocmit în acest sens de Comisia pentru individualizarea regimului de executare a pedepselor privative de libertate, neavând competenţa de a evalua condiţiile de detenţie şi nici de a dispune compensarea în cazul cazării în condiţii necorespunzătoare.

Faţă de toate aspectele expuse, tribunalul, în baza art. 598 alin.1 lit.d) C.p.p. va respinge contestaţia la executare formulată de condamnata MMI, ca inadmisibilă.

În baza art. 275 alin. 2 C.p.p. va obliga condamnata la plata sumei de 150 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂŞTE:

În baza art. 598 alin.1 lit.d) C.p.p. respinge contestaţia la executare formulată de condamnata MMI, în prezent deţinută în Penitenciarul Craiova, ca inadmisibilă.

În baza art. 275 alin. 2 C.p.p. obligă condamnata la plata sumei de 150 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Cu drept de contestaţie în termen de 3 zile de la comunicare.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 15.02.2018.

Preşedinte, Grefier,

CC   CAM

Red. Jud. C.C./.03.2018

Tehnored CAM/2ex./

Domenii speta

Spete similare