Buna credinţă a asiguratului pe parcursul executării contractului în condiţiile agravării riscului asigurat

Între reclamantul-apelant, în calitate de asigurat, şi pârâta-intimată, în calitate de asigurator, s-a încheiat un contract de asigurare de clădiri şi conţinut, aparţinând persoanelor juridice, contract format din condiţiile generale şi poliţa seria CCPJ nr. XXXXX54/28.05.2014.

Prin contractul de asigurare astfel încheiat asigurătorul şi-a asumat obligaţia de a acorda despăgubiri în limita sumei de 100000 lei, pentru pagubele decurgând din producerea riscurilor asigurate  cu privire la imobilul din Iaşi str. V. nr.95.

Prin contractul astfel încheiat asigurătorul a acceptat preluarea unui risc semnificativ bazându-se pe informaţiile în baza cărora a determinat cuantumul sumei asigurate, fără a putea verifica informaţiile furnizate de asigurat, astfel că, buna-credinţă a părţilor în executarea contractului de asigurare se prezumă şi de aceea încălcarea acestei încrederi legal prezumate, prin reaua-credinţă a asiguratului în furnizarea acestor informaţii, se sancţionează drastic, în cauza de faţă, prin refuzul plăţii despăgubirii.

Contrar susţinerilor apelantului, obligaţia acestuia de a furniza informaţii complete în legătură cu riscul asigurat nu este limitată la răspunsurile date în chestionarul completat în perioada precontractuală, acesta având obligaţia, potrivit art. 2203 alineat 1 din Codul Civil, ca pe lângă răspunsurile la întrebările pârâtei, să declare orice informaţii sau împrejurări pe care le cunoaşte şi care, de asemenea sunt esenţiale pentru evaluarea riscului.

Mai mult de atât, deoarece buna-credinţă este un principiu de bază în materia asigurărilor, în alineatul 2 al art. 2203 din Codul civil se prevede că asiguratul trebuie să facă declaraţii complete, chiar atunci când pe parcursul executării contractului, împrejurările privind riscul (de exemplu agravarea riscului) s-au schimbat.

Curtea relevă, totodată, că prin dispoziţiile cuprinse în art. IX pct. 3 lit. b teza a doua din Condiţiile generale ale contractului de asigurare încheiat între părţi este inserată clauza potrivit cu care, în situaţia în care asiguratul, respectiv apelantul, a comunicat date inexacte sau incomplete în legătură cu riscul asigurat, asigurătorul, respectiv intimata, are dreptul să refuze plata despăgubirii.

Curtea nu poate primi criticile apelantului, în sensul că atâta timp cât acesta a prezentat asiguratorului tranzacţia încheiată prin care se stingeau litigiile civile avute cu locatarii săi, cel ce trebuia să se informeze în legătură cu stadiul dosarelor era asiguratorul, deoarece obligaţia de informare în vederea evaluării riscului este prevăzută de lege numai în sarcina asiguratului, obligaţie ce nu are legătură cu elementul „alea”, care ţine de producerea sau nu a riscului asigurat, ci cu evaluarea riscului care se putea face numai în măsura în care apelantul ar fi declarat toate împrejurările care îi erau cunoscute în legătură cu riscul asigurat.

Or, instanţa a constatat în mod judicios că, reclamantul cu intenţie a omis să declare informaţii şi împrejurări care, în niciun caz nu erau imposibil de aflat, cum susţine apelantul, ci erau pe deplin cunoscute apelantului, cum ar fi plângerile penale pe care acesta le-a promovat împotriva locatarilor săi.

Criticile apelantului referitoare la faptul că, instanţa a analizat cauza cu depăşirea limitelor investirii sale sunt de asemenea nefondate.

În acest sens, Curtea notează că prima instanţă a soluţionat în mod corect, în raport de susţinerile reclamantului şi apărările pârâtului, cu precădere dreptul asiguratului la plata despăgubirii, atât timp cât clauzele contractuale prevăd situaţiile care atrag reducerea sau pierderea dreptului la despăgubire, şi numai sub acest aspect a examinat dovezile administrate, inclusiv contractul de închiriere invocat.

Curtea constată că prima instanţă, printr-o corectă interpretare a probelor administrate în cauză, a stabilit că reclamantul-apelant, cu intenţie, a omis să prezinte asiguratorului împrejurările reale esenţiale pentru încheierea contractului şi anume, existenţa unor conflicte şi relaţii tensionate cu locatarii imobilului, relaţii care puteau să se agraveze şi să genereze alte conflicte, cum sunt cele de natură penală, în curs de soluţionare, tranzacţia invocată nefiind suficientă pentru a se contura  tabloul real al situaţiei bunului asigurat.

Împrejurarea invocată de apelant, că încheierea poliţei de asigurare dovedeşte că este un proprietar diligent şi faptul că a depus diligenţe pentru a intra în posesia spaţiului şi a bunurilor după data expirării contractului prin care a închiriat spaţiul, nu prezintă relevanţă sub aspectul supus examinării, respectiv al îndeplinirii obligaţiei de informare a asiguratorului la încheierea contractului de asigurare.

În cauză, s-a dovedit cu prisosinţă că reclamantul nu şi-a îndeplinit obligaţia legală şi asumată prin contractul de asigurare, respectiv aceea de a informa asiguratorul despre toate împrejurările esenţiale pentru evaluarea riscului, astfel că în raport de art. 2203 Cod Civil şi  de prevederile contractului încheiat de părţi, respectiv art. IX pct. 3 lit. b din Condiţiile generale ale contractului de asigurare, reclamantul a pierdut dreptul la plata despăgubirii, astfel că, în mod corect, acţiunea a fost respinsă.

Nici critica referitoare la cheltuielile de judecată acordate pârâtei-intimate nu sunt fondate.

Contrar susţinerilor apelantului, cuantumului onorariului de avocat nu este disproporţionat în raport cu valoarea pretenţiilor deduse judecăţii, complexitatea cauzei şi activitatea desfăşurată de avocatul pârâtei pe parcursul judecării cauzei, astfel că nu se impune aplicarea dispoziţiilor art. 451 alineat 2 din Codul de procedură civilă.

Pe cale de consecinţă, toate criticile subsumate motivelor de apel sunt nefondate, iar apelul a fost respins ca nefondat.

Domenii speta

Spete similare