Credit

Data publicare portal: 17.10.2018

Prin sentinţa civilă nr. 1185/12.03.2018 Judecătoria Xxxx a admis contestaţia reclamantei Xxxx., formulată în contradictoriu cu pârâţii S.M.E. si S.R.A..

Constată că notificarea emisă de SCA Xxxx nr. xxxx, înregistrată la reclamantă sub nr. xxxx, nu îndeplineşte condiţiile prevăzute de Legea nr. 77/2016 şi decizia Curţii Constituţionale nr. 623 din 25.10.2016.

Constată că părţile sunt repuse în situaţia anterioară îndeplinirii demersurilor prevăzute de Legea nr. 77/2016.

Obligă pârâţii să plătească reclamantei suma de 3035,39 lei, cu titlul de cheltuieli de judecată (onorariu avocat).

Respinge, ca neîntemeiată, cererea pârâţilor privind obligarea reclamantei la plata cheltuielilor de judecată.

Pentru a se pronunţa astfel Judecătoria a reţinut următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Xxxx sub nr. xxxx, reclamanta Xxxx. în contradictoriu cu pârâţii S.M.E. si S.R.A., in temeiul art. 7 alin. (1) din Legea nr. 77/2016 privind darea in plata a unor bunuri imobile in vederea stingerii obligaţiilor asumate prin credite, a formulat contestaţie împotriva Notificării emise de SCA Xxxx si înregistrată la reclamantă sub nr. xxxx, solicitând sa se constate ca nu sunt îndeplinite condiţiile de admisibilitate a procedurii de dare in plata prevăzute de art. 4 si art. II din Legea nr. 77/2016, sa se dispună repunerea partilor in situaţia anterioara prin ridicarea măsurii suspendării prevăzute la art. 6 alin. (1) din actul normativ indicat anterior, cu obligarea intimaţilor la suportarea cheltuielilor de judecata ocazionate de soluţionarea prezentului litigiu.

În motivarea cererii a arătat că în fapt, între Xxxx. (in calitate de imprumutator) si S.R.A. si S.M.E. (in calitate de împrumutaţi), s-a încheiat Contractul de credit nr. xxxx, având ca obiect acordarea unui credit in valoare de 67.300 USD.

Pentru a garanta facilitatea aferenta contractului de credit nr. xxxx, la data de 06.08.2008 s-a încheiat contractul garanţie imobiliara autentificat sub nr. 924 de BNP Xxxx, prin care S.R.A. si S.M.E., in calitate de debitori ipotecari, au constituit in favoarea reclamantei o ipoteca imobiliara de rang I, asupra bunului imobil situat xxxx, constând in apartament compus din doua camere si dependinţe, având o suprafaţa utila de 54,90 mp, având doua balcoane a cate 4,20 mp fiecare, împreuna cu cota indiviza de 7,28% asupra tuturor pârtilor din imobil care prin natura sau destinaţia lor sunt in folosinţa comuna a tuturor coproprietarilor din imobil, precum si terenul aferent constructiei in indiviziune in suprafaţa de 21,89 mp, teren in proprietate, înscris in Cartea Funciara nr. xxxx a localităţii Xxxx, identificat cu nr. cadastral xxxx pana la xxxx.

Prin Notificarea contestata, pârâţii debitori S.M.E. si S.R.A., i-au comunicat ca au decis sa transmită către reclamantă dreptul de proprietate asupra imobilului situat Xxxx, xxxx, in temeiul dispoziţiilor Legii 77/2016.

2. Aspecte cu  privire la  inadmisibilitatea procedurii de dare in  plata, in cauza pendinte

Aşa cum temeinic s-a reţinut in doctrina, darea in plata (datio in solutum) reprezintă o novatie prin schimbarea obiectului obligaţiei, care nu mai este plătită in natura, ci printr-un alt bun sau alta prestaţie echivalenta, conform înţelegerii partilor.

Observa, din dispoziţiile art. 1492 din Codul civil, ca legiuitorul roman a reglementat darea în plata ca o excepţie de la regula executării in natura a obligaţiei, fiind un mijloc de stingere a obligaţiilor, o varietate a plăţii, care produce aceleaşi efecte: stinge obligaţia principala, împreună cu toate garanţiile si accesoriile ei, asa numitul efect extinctiv al darii in plata, iar atunci când darea in plata se realizează prin transferul unui drept de proprietate, darea in plata are si un efect translativ.

Conform prevederilor art. 3 din Legea nr. 77/2016, consumatorul are dreptul de a i se stinge toate datoriile izvorâte din contractele de credit cu tot cu accesorii, prin darea in plata a nobilului/lelor ipotecat/e in favoarea creditorului.

Aceasta forma de datio in solutum, specifica situaţiei in care debitorul nu mai poate/nu mai doreşte sa isi efectueze plăţile, presupune ca debitorul se eliberează de răspunderea nelimitata pentru aceste datorii, dând in pi a la si remiţându-i creditorului bunul ipotecat.

Conform prevederilor art. 4 alin. I din Legea nr. 77/2016, pentru stingerea creanţei izvorând intr-un contract de credit si a accesoriilor sale prin dare in plata trebuie întrunite cumulativ patru (4) condiţii:

a) creditorul si consumatorul fac parte din categoriile prevăzute la art. 1 alin. (1),

astfel cum acestea sunt definite de legislaţia speciala:

b) cuantumul sumei împrumutate, la momentul acordării, nu depăşea echivalentul in

lei al 250.000 euro, suma calculata la cursul de schimb publicat de către Banca

Naţionala a Romaniei in ziua încheierii contractului de credit;

c) creditul a fost contractat de consumator cu scopul de a achiziţiona, construi,

extinde, moderniza, amenaja, reabilita un imobil cu destinaţie de locuinţa sau, indiferent de scopul pentru care a fost contractat, este garantat cu cel puţin un imobil având destinatul de locuinţa:

d) consumatorul  sa nu  fi fost condamnat  printr-o hotărâre definitiva pentru infracţiuni in legătura cu creditul pentru care se solicita aplicarea prezentei legi.

În ceea ce priveşte cea de a treia condiţie de admisibilitate, arată următoarele:

Din textul art. 4 alin. (1) lit. c din legea nr. 77/2016 rezulta faptul că legiuitorul a avut in vedere doua ipoteze:

- prima teza, cazul consumatorului care a contractat un credit cu scopul de a achiziţiona, construi, extinde, moderniza, amenaja, reabilita un imobil cu destinaţia de locuinţă, sau

- teza a doua, cazul consumatorului care, indiferent de scopul pentru care a contractat un credit, a garantat restituirea acestuia eu cel puţin un imobil având destinaţia de locuinţa.

Făcând o scurta analiză a acestei condiţii, prin raportare la contractul de credit ce se doreşte a fi stins, arată:

In ceea ce priveşte contractul de credit, arată ca intimaţii au contractat un credit de 67.300 USD pentru rambursarea integrala a unor credite acordate de alte instituţii bancare. Prin urmare, debitorii s-ar putea încadra doar in teza a doua prevăzuta de art. 4 alin. (1) lit. c), in măsura in care ar face dovada ca imobilul adus in garanţie avea destinaţia de locuinţa.

În prezent, domiciliul intimaţilor apare ca fiind in Xxxx, - o alta adresa decât cea la care se afla imobilul a carui dare in plata se solicita.

Astfel, nu se poate presupune ca imobilul situat Xxxx, are destinaţia de locuinţa, de vreme ce debitorii nu au adus dovezi in acest sens.

Nu se poate aprecia in sensul ca Legiuitorul a avut in vedere „destinaţia de locuinţa" in mod abstract (imobil in care este posibil traiul cotidian), întrucât, conform Expunerii de motive proiectului de lege, contextul adoptării actului normativ îl constituie acela in care „debitorii - persoane fizice - nu dispun de mijloacele necesare achitării creditului", faţă de „situaţia reală de supra îndatorare a debitorului, care, pentru imposibilitate de plata (astfel cum ceasta este definita de art. 1634 din Codul civil), trebuie liberat de datorii”, aceasta reprezentând o excepţie de la principiul răspunderii nelimitate.

Astfel, de observat ca în propunerea legislativa in forma iniţiala art. 4 lit. c) avea următorul conţinut: „bunul oferit in plata este un bun imobil ipotecat in favoarea creditorului in vederea garantării executării obligaţiilor asumate prin contractul de credit". Aceasta forma a fost menţinută de Senat si de Camera Deputaţilor, fiind astfel trimisa spre promulgare.

Prin cererea de reexaminare formulata de Preşedintele Romaniei insa, înregistrata sub nr. CA/1249/18.12.2015 s-a solicitat revizuirea sa raportat la faptul ca „in lipsa unor condiţii obiective, darea in plata urmează a se aplica oricărei persoane, indiferent de venituri si indiferent daca rambursarea creditului îi creează dificultăţi sau nu, oricărui tip de imobil dobândit prin credit ipotecar, fie ca e vorba de unul cu destinaţie de locuinţa sau nu si independent de situaţia locativă a debitorului, indiferent daca locuieşte efectiv in imobilul ipotecat sau nu, fie ca deţine sau nu alte soluţii locative ".

Intenţia Legiuitorului, urmare a reexaminării legii si ca o consecinţa a observaţiilor formulate de Preşedintele României, a fost de a cenzura, de a circumstanţia aplicarea legii in privinţa imobilelor ipotecate, rezultând astfel distincţia expresa intre bun imobil si bun imobil cu destinaţia de locuinţa.

Având in vedere aceste aspecte, apreciază că nu este îndeplinita condiţia prevăzuta de art. 4 alin. (1) lit. c) pentru stingerea creanţei izvorâte din contractul de credit nr. xxxx.

De asemenea, deşi nu sunt cuprinse in cadrul art. 4 din Lege, legiuitorul a mai prevăzut alte două condiţii pe care notificarea transmisa de debitor trebuie sa le respecte, respectiv:

1. condiţii de forma prevăzute la art. 5 din Lege;

2. condiţii ce ţin de fondul dreptului si care sunt prevăzute la art. 6 alin. (3) si art. 11

din Lege.

La soluţionarea cauzei, instanţa judecătoreasca are obligaţia de a verifica condiţiile referitoare la existenta impreviziunii.

Astfel, „odată încheiat valid, contractul trebuie sa fie executat in deplina conformitate cu cuprinsul sau, prevederile contractuale impunându-se cu putere de lege atât partilor, cat si instanţelor judecătoreşti si organelor chemate sa asigure executarea silita.”

Cu alte cuvinte, efectele contractului constau in naşterea, modificarea sau stingerea de drepturi si obligaţii civile in condiţiile aplicării regulii pacta sunt servanda. Astfel, părţile sunt obligate sa execute întocmai si cu buna-credinta contractul încheiat in condiţiile legii aplicabile. In aceste condiţii, singura modalitate prin care efectele contractului astfel încheiat pot fi modificate o reprezintă tot acordul partilor, ca o expresie a autonomiei lor de voinţa.

Regula pacta sunt servanda poate fi supusă, însă, unor atenuări impuse de situaţii ce intervin pe parcursul executării contractului, situaţii care nu au putut fi avute in vedere la încheierea acestuia si care pun una dintre părţile din contract in situaţia de a nu-si mai putea onora obligaţiile contractuale. „Impreviziunea intervine atunci când in executarea contractului a survenit un eveniment excepţional si exterior ce nu putea fi prevăzut în mod rezonabil la data încheierii contractului in privinţa amplorii si efectelor sale, ceea ce face excesiv de oneroasa executarea obligaţiilor prevăzute de acesta.”

"Determinarea împrejurărilor care justifică aplicarea impreviziunii, concept derivând din buna credinţă care trebuie să caracterizeze executarea contractului, trebuie realizata ţinându-se cont de ideea de risc al contractului. Acesta trebuie analizat dintr-un punct de vedere bivalent atunci când acesta se materializează: astfel, contractul în sine presupune un risc inerent asumat în mod voluntar de cele două părţi ale contractului, în baza autonomiei lor de voinţă, principiu care caracterizează materia încheierii contractului, şi unul supra-adăugat care nu a putut face obiectul in concreto a unei previzionări de către nici una dintre acestea, risc care trece dincolo de puterea de prevedere a cocontractanţilor şi care ţine de intervenirea unor elemente ce nu puteau fi avute în vedere la momentul a quo.

Impreviziunea vizează mimai riscul supra-adăugat şi, in condiţiile intervenirii acestuia, este menită să reamenajeze prestaţiile la care părţile s-au obligat in condiţiile noii realităţi economice/juridice. Ea nu are drept scop revenirea la prestaţiile de la momentul a quo al încheierii contractului de credit sau la riscul acceptat de către părţi la acelaşi moment, fiind, aşadar, străină acestora, dar oferă o bază legală pentru adaptarea sau încetarea contractului. Adaptarea are loc atunci când utilitatea socială a contractului poate fi menţinută, pe când încetarea atunci când în cazul intervenirii noilor condiţii contractul îşi pierde utilitatea socială.”

Instanţa trebuie sa aibă in vedere riscul supra-adaugat si nu riscul normal al contractului care a fost asumat de parti la încheierea sa. Atunci când se încheie un contract, mai ales in perioadele de stabilitate monetara relativa, părţile contractante se obliga având in vedere circumstanţele sau realităţile economice ale momentului. Dar, in cazul in care, după incheierea contractului, pe durata executării sale, intervin evenimente neprevăzute - război, crize, revoluţie - cu consecinţe cum sunt: penuria de mărfuri, scăderea puterii de cumpărare a banilor, creşterea exagerata a preturilor, serviciilor si salariilor, intre valoarea prestaţiilor părtilor pot sa apară grave dezechilibre, susceptibile a fi cauua de ruina economica pentru o parte si  de îmbogăţire pentru  cealaltă. Astfel,  situaţia invocata  ca motiv al aplicării impreviziunii trebuie sa fie una de acest fel, or in ultima perioada nu se pune problema existentei unor astfel de evenimente.

De asemenea, Curtea a reţinut că revine, în primul rând, părţilor obligaţia de a renegocia contractul, iar, în al doilea rând, renegocierea trebuie să fie una efectivă prin raportare la noua realitate. In anul 2010, întâmpinând dificultăţi financiare, debitorii s-au adresat reclamantei pentru aprobarea unei cereri de reeşalonare, cerere aprobata de banca. Reclamanta a dat dovada  de buna credinţa si înţelegere, aprobând cererea de reeşalonare in anul 2010, astfel încât debitorii aveau posibilitatea de a se adresa din nou contestatoarei pentru găsirea unei soluţii înainte de a decide darea in plata.

Evaluarea intervenirii riscului trebuie privită şi realizată în ansamblu, prin analiza cel puţin a calităţii şi pregătirii economice/juridice a cocontractanţilor, a valorii prestaţiilor si stabilite prin contract, a riscului deja materializat şi suportat pe perioada derulării contractului de credit, precum şi a noilor condiţii economice care denaturează atât voinţa părţilor, cat şi utilitatea socială a contractului de credit. Această evaluare de ansamblu permite stabilirea, pe de o parte, a limitei dintre cele două categorii de riscuri anterior menţionate şi, pe de altă parte, în funcţie de rezultatul la care se ajunge, luarea unei decizii cu privire la soarta contractului.

Din coroborarea dispoziţiilor art. 969 si art. 970 din Codul Civil de la 1864, rezulta doua principii independente pe care se întemeiază contractul civil: puterea de lege/forţa obligatorie pe care acesta o are pentru părţile contractante, pe de o parte, si buna-credinta in executarea acestuia, pe de alta parte. „Teoria impreviziunii, fundamentata pe cele doua principii, atenuează caracterul obligatoriu al contractului, in măsura in care, pe perioada executării acestuia intervine o situaţie imprevizibila, insa niciuna dintre părţile contractante un abdica de la obligaţiile care îi revin potrivit executării cu buna-credinta a contractului.” Se observa ca prin notificarea de dare in plata nu a fost semnalata o astfel de situaţie imprevizibila de către debitori.

"Evaluarea existentei situaţiei neprevăzute si a efectelor sale asupra executaţii contractului, a bunei-credinte in exercitarea drepturilor si obligaţiilor contractuale ale părţilor, precum si a echităţii, trebuie realizata cu maxima rigoare de către instanţa de judecata."

Dispoziţiile art. 11 teza I din Legea nr. 77/2016 nu se pot aplica fara a se lua in considerare situaţia debitorilor, precum si specificul contractelor de credit încheiate, si fara a se face o diferenţiere intre debitorii de bună-credinţă si cei de rea-credinta, între cei care nu mai pot sa plătească si cei care nu mai vor sa plătească.

Instituţia impreviziunii  este destinata  sa  îl  protejeze pe debitor de  o  pierdere excesiva consecutiva executării obligaţiei, iar nu sa îi permită sa se sustragă forţei obligatorii a contractului pentru a putea profita de opţiuni alternative mai bune (de exemplu, devalorizarea imobilului adus in garanţie într-atât de mult incat sa devină mai profitabila renunţarea la acesta pentru stingerea obligaţiei de plata ramase).

De asemenea, împrejurările excepţionale apărute ulterior încheierii contractului, care nu au putut fi prevăzute nici asumate de debitor, si care au determinat ca obligaţia debitorului sa devina excesiv de oneroasa, nu pot fi anumite schimbări in situaţia financiara a debitorului, schimbări ce nu au legătura cu contractul de credit si care nu presupun un dezechilibru semnificativ intre contraprestatii (de exemplu, diminuarea veniturilor lunare ale debitorului).

Este necesar ca acele împrejurări excepţionale sa creeze un dezechilibru major si evident intre prestaţiile pe care părţile le au de executat, adică acest dezechilibru sa fie atât de pregnant, incat l-ar pune pe debitorul obligaţiei intr-o situaţie extrem de grava, de dezavantajoasa, daca si-ar indeplini prestaţia.

Totodată, este necesar ea dezechilibrul intre prestaţii sa se producă intr-un mod cu totul neprevăzut, niciuna dintre parti nestiind ce se va întâmpla într-un viitor (prin definiţie, îndepărtat) cu valoarea prestaţiilor la care părţile s-au obligat.

Daca acest element al neprevăzutului nu exista, nu pot vorbi despre aplicarea teoriei impreviziunii.

Prin notificarea transmisă, intimaţii nu au făcut dovada intervenirii unui risc supra-adaugat ulterior încheierii contractului, respectiv a unui eveniment excepţional, care nu putea fi prevăzut la încheierea contractului de credit si care ar face excesiv de oneroasa executarea obligaţiei debitorului.

Prin urmare, nu rezulta ca debitorii s-ar afla intr-o situaţie care sa determine aplicarea prevederilor referitoare la impreviziune, Legea nr. 77/2016 fiind folosita in scop speculativ, nicidecum pentru ca intimaţii s-ar afla in imposibilitatea de a-si achita creditul, ca urmare a intervenirii unui eveniment excepţional. Debitorii, apreciind ca si-au îndeplinit suficient obligaţiile asumate fata de banca, găsind procedeul aparent legal pe care sa îl utilizeze, au decis că ar fi mai convenabil sa notifice băncii intenţia de dare in plata, cu consecinţa stingerii datoriei, decat sa isi respecte in continuare obligaţiile de plata.

Instanţa de judecata are obligaţia sa verifice condiţiile referitoare la existenta impreviziunii in speţa, „astfel încât instituţia darii in plata sa nu fie un instrument discreţionar pus la dispoziţia doar a uneia dintre parti.”

Prevederile Legii nr. 77/2016 trebuie sa se aplice doar debitorilor care, deşi au acţionat cu buna-credinta, in conformitate cu prevederile art. 57 din Constituţie, nu isi mai pot indeplini obligaţiile ce rezulta din contractele de credit in urma intervenirii unui eveniment exterior si pe care nu l-au putut prevedea la data încheierii contractului de credit.

Conform interpretării Curţii Constituţionale, la cele patru condiţii de admisibilitate prevăzute la art. (4) din Legea nr. 77/2016 se adaugă si cea referitoare la impreviziune. În situaţia de faţă se urmăreşte stingerea datoriei contractate într-o situaţie in care legea nu permite, iar părţile prin contractele încheiate nu prevăd aceasta posibilitate, debitorii prevalându-se in mod abuziv de dispoziţiile Legii nr. 77/2016.

Având in vedere cele arătate, solicita admiterea contestaţiei astfel cum a fost formulata, constatarea neîndeplinirii condiţiilor reglementate de art. 4 si art. II din Legea nr. 77/2016, anularea Notificării emise de SCA Xxxx si înregistrata la reclamantă sub nr. xxxx, repunerea partilor in situaţia anterioara acesteia, prin ridicarea măsurii suspendării prevăzute la art. 6 alin. (1) din Legea nr. 77/2016, cu obligarea intimaţilor la plata cheltuielilor de judecata aferente soluţionării prezentei cauze.

Probe: înscrisuri si orice alte probe ar rezulta necesare din dezbateri.

Depune ataşat următoarele înscrisuri: contractul de credit nr. xxxx, contractul garanţie  imobiliara  autentificat sub nr.924/06.08.2008 de BNP Xxxx, delegaţie avocaţiala, notificarea emisa de SCA xxxx si înregistrata la subscrisa sub nr. xxxx, taxa judiciara de timbru.

În drept: art. 4, art. 5, art. 11 si următoarele din Legea nr. 77/2016 privind darea in plata a unor bunuri imobile in vederea stingerii obligaţiilor asumate prin credite.

Pârâţii S.M.E. si S.R.A. au depus întâmpinare solicitând respingerea contestaţiei formulata de XXXX cu privire la notificarea privind darea in plata a imobilului apartament situat in mun. Xxxx, înscris in CF nr.xxxx a Municipiului Xxxx, jud. Xxxx, nr. cadastral xxxx pana la xxxx, compus din 2 camere si dependinţe, având o suprafaţa utila de 54,90 mp, având doua balcoane a cate 4,20 mp flecare, împreuna cu cota indiviza de 7,28%,  ca neîntemeiată şi obligarea contestatoarei la plata cheltuielilor de judecata.

În motivare arată că în fapt, imobilul apartament situat in Xxxx, jud. Xxxx, a fost ipotecat prin contractul de ipoteca autentificat nr.924/06.06.2008 pentru garantarea creditului, dobânzilor, dobânzilor majorate, comisioanele aferente contractului de credit nr. xxxx in valoare de 67.300 USD folosit pentru achiziţionarea imobilului ipotecat, cu destinaţie de locuinţa.

In temeiul art.5 din lege au informat banca ca au decis sa transmită dreptul de proprietate asupra imobilului apartament in vederea stingerii datoriei izvorand din contractul de credit ipotecar, fiind îndeplinite cerinţele art.4 din Legea 77/2016 privind darea in plata a unor bunuri imobile in vederea stingerii obligaţiilor asumate prin credite, conform cărora:

(1) Pentru stingerea creanţei izvorand dintr-un contract de credit si a accesoriilor sale prin dare in plata trebuie îndeplinite, in mod cumulativ, următoarele condiţii:

a) creditorul si consumatorul fac parte din categoriile prevăzute la art. 1 alin. (1), astfel cum acestea sunt definite de legislaţia speciala;

b) cuantumul sumei împrumutate, la momentul acordării, nu depăşeşte echivalentul in lei al 250.000 euro, suma calculata la cursul de schimb publicat de către Banca Naţionala a României in ziua încheierii contractului de credit;

c) creditul a fost contractat de consumator cu scopul de a construi un imobil cu destinaţie

de locuinţa si este garantat cu cel puţin un imobil având destinaţia de locuinţa;

d) consumatorul nu a fost condamnat printr-o hotărâre definitiva pentru infracţiuni in

legătura cu creditul pentru care se solicita aplicarea prezentei legi.

Din anul 2010 se afla in situaţia de a nu mai putea achita obligaţiile contractuale lunare datorita costului creditului determinat de clauzele din contract referitoare la riscul valutar, dobânda, comisioane la care s-a adăugat un eveniment imprevizibil, pierderea totala a veniturilor ce au stat la baza acordării creditului, respectiv a indemnizaţiei de revoluţionar de care beneficia S.M.E..

Ca urmare a acestui fapt nu au mai putut achita ratele lunare, creditul fiind declarat scadent, fiind întocmit dosarul de executare silita nr. xxxx al BEJ Xxxx.

In data de 24.02.2017 au fost somaţi sa achite suma de 81.026,20 EURO reprezentând creanta plus dobânzi si penalităţi ce se vor calcula pana la achitarea efectiva si suma de 9026,60 lei reprezentând cheltuieli de executare, in caz contrar urmând ase proceda la executarea silita prin vânzare la licitatie a imobilului ipotecat.

Solicita instanţei de judecata ca, pe baza probelor ce vor fi administrate, sa constate ca sunt îndeplinite condiţiile legale privitoare la darea in plata a imobilului ipotecat.

In acest sens a invitat banca la data de xxxx ora 11.00 sa se prezinte la notarul public Xxxx din Xxxx, (in subsidiar, in data de xxxx ora 11) in vederea încheierii contractului de dare in plata prin care se stinge orice datorie a debitorului - principal, dobânzi, penalităţi, izvorand din contractul de credit ipotecar, in conformitate cu dispoziţiile prezentei legi.

Şi-au asumat obligaţia ca cel puţin cu 3 zile libere înainte de prima zi de convocare la notarul public sa transmită notarului public informaţiile si înscrisurile necesare încheierii actului de dare in plata.

La data de xxxx au comunicat băncii înscrisurile solicitate de aceasta prin adresa nr. XXXX din data de xxxx respectiv:

- certificat de cazier judiciar nr. xxx emis de Inspectoratul de Politie al Judeţului Xxxx, pe numele S.M.E.;

- certificat de cazier judiciar nr.xxxx emis de Inspectoratul de Politie a Judeţului Xxxx. pe numele S.R.A.;

- informaţii ORCT Xxxx;

- extras de carte funciara pentru informare nr.xxxx;

- certificat fiscal  nr. xxxx emis de Primăria mun. Xxxx:

- adeverinţa de salubritate nr.xxxx emisa de xxxx;

- adeverinţa nr.xxxx emisa de xxxx

- adeverinţa nr.xxxx emisa de xxxx;

Cu toate acestea banca nu a desemnat un reprezentant legal pentru prezentarea la notar si perfectarea actului translativ de proprietate.

Pentru a putea beneficia de prevederile Legii dării în plată, consumatorul trebuie să transmită creditorului o notificare scrisă prin care îl informează că a decis sa ii transmită acestuia dreptul de proprietate asupra unui imobil cu destinaţie de locuinţă. în vederea stingerii datoriei izvorand din contractul de credit.

Notificarea a fost transmisa prin intermediul SC xxxx cu sediul in Xxxx, prin reprezentant convenţional avocat B.M.

Notificarea conţine detalierea condiţiilor de admisibilitate a cererii, uşa cum sunt acestea prevăzute de Legea dării în plata.

Mai exact, debitorul se încadrează in cerinţele legii dării în plată atât acesta ca şi consumator, cât şi creditorul acestuia, ca instituţie de credit, instituţie financiar-nebancară sau cesionar al creanţei, valoarea sumei împrumutate la momentul contractării nu depăşeşte echivalentul în lei al sumei de 250.000 EURO, calculată la cursul de schimb publicat de către Banca Naţională a României in ziua încheierii contractului de credit, scopul contractării creditului de către consumator a fost de a dobândi un imobil cu destinaţia de locuinţă creditul fiind garantat cu imobilul având destinaţia de locuinţă iar debitorul a declarat că nu a fost condamnat, printr-o hotărâre definitivă pentru infracţiuni în legătură cu creditul pentru care se solicită aplicarea legii dării în piaţă.

Notificarea a fost semnată în mod personal de către debitori şi transmiterea notificării a fost făcuta prin intermediul avocatului.

Prin notificarea nr.xxxx a fost stabilit un interval orar, în două zile diferite, în care reprezentantul creditorului să se prezinte la un notar public, propus de debitor, în vederea încheierii actului translativ de proprietate. Prima zi pentru prezentarea la notarul public a fost stabilita la data de xxxxla un termen mai mare de 30 de zile libere, perioadă în care se suspendă orice plată către creditor iar a doua zi a fost stabilita la data de xxxx.

Prin certificatele de cazier judiciar eliberate la dala de xxxx fac dovada ca nu au fost condamnati, printr-o hotărâre definitivă pentru infracţiuni în legătură cu creditul pentru care se solicită aplicarea legii dării în plată.

Legiuitorul nu a condiţionat depunerea acestui înscris odaia cu notificarea ci a prevăzut numai îndeplinirea unei stări de fapt pe care consumatorul trebuie sa o respecte la momentul notificării.

Banca nu face o dovada contrara acestei stări de fapt.

De asemenea, legea nu obliga consumatorul sa detalieze prin notificare condiţiile privitoare la destinaţia imobilului.

Singurele condiţii care trebuie îndeplinite de consumator sunt prevăzute in mod limitativ la art.4 din Legea 77/2016 privind darea in plata a unor bunuri imobile in vederea stingerii obligaţiilor asumate prin credite, aceste condiţii neputând fi completate.

La aceste patru condiţii Curtea Constituţionala a adăugat prin decizia 623/2016 o a cincea condiţie a impreviziunii.

„În esenţă, impreviziunea intervine când in executarea contractului a survenit un eveniment excepţional si exterior ce nu putea fi prevăzut in mod rezonabil la data încheierii contractului în privinţa amplorii si efectelor sale, ceea ce face excesiv de oneroasă executarea obligaţiilor prevăzute de acesta. Drept urmare, clauzele contractului cu executare succesivă in timp trebuie adaptate in mod adecvat la noua realitate în măsura survenirii unui risc care se circumscrie ideii de impreviziune."

Datorita pierderii veniturilor, intimaţii nu au mai putut achita ratele bancare iar creditul a fost declarat scadent pornindu-se executarea silita încă din anul 2012.

În materia contractelor de credit, se prezumă că există un dezechilibru contractual între consumator (adică datornicul, pe scurt) şi profesionist (creditorul), ceea ce înseamnă că acesta din urmă trebuie să vină şi să dovedească contrariul.

In apărare înţeleg sa solicite următoarele probe:

A. înscrisuri respectiv: certificat de cazier judiciar nr. xxxx emis de Inspectoratul de Politie a Judeţului Xxxx pe numele S.M.E., certificat de cazier judiciar nr. xxxx emis de Inspectoratul de Politie a Judeţului Xxxx. pe numele S.R.A., informaţii ORCT Xxxx, extras de carte funciara pentru informare nr.xxxx, certificat fiscal nr.xxxx emis de Primăria mun. Xxxx, adeverinţa de salubritate nr. xxxx emisa de xxxx, adeverinţa nr.xxxx emisa de xxxx, adeverinţa nr. xxxx emisa de SC Xxxx SA, acte de executare silita.

B. solicită ca reclamanta să depună la dosar (in temeiul art. 293 c.pr.civ.) următoarele înscrisuri:

a. veniturile împrumutaţilor la momentul acordării creditului.

b. cursul USD-LEU de la momentul acordării creditului pana la data formulării notificării de dare in plata,

c. sa precizeze daca pe  parcursul derulării creditului, au existat întârzieri la plata ratelor scadente;

d. cererile de eşalonare plata, acte adiţionale;

e.  corespondenta cu debitorul;

Teza probatorie: îndeplinirea condiţiilor prevăzute de Legea 77/2016 coroborate cu dispoziţiile deciziei nr. 623/2016 a Curţii Constituţionale;

C. Proba cu un martor: xxxx domiciliat in Xxxx, jud. Xxxx.

Reclamanta a depus răspuns la întâmpinare solicitând sa se constate ca nu sunt îndeplinite condiţiile de admisibilitate a procedurii de dare in plata prevăzute de art. 4 si art. 11 din Legea nr. 77/2016, sa se anuleze Notificarea emisa de SCA Xxxx si înregistrata la reclamantă sub nr. xxxx6, sa se dispună repunerea partilor in situaţia anterioara prin ridicarea măsurii suspendării prevăzute la art. 6 alin. (1) din actul normativ indicat anterior, cu obligarea intimaţilor la suportarea cheltuielilor de judecata ocazionate de soluţionarea prezentului litigiu.

În motivare, asa cum a arătat in cuprinsul cererii introductive, prin Notificarea contestata, debitorii S.M.E. si S.R.A., i-au comunicat ca au decis sa transmită către reclamantă dreptul de proprietate asupra imobilului imobil situat Xxxx, xxxx, in temeiul dispoziţiilor Legii 77/2016.

Conform prevederilor art. 4 alin. 1 din Legea nr. 77/2016, pentru stingerea creanţei izvorand dintr-un contract de credit si a accesoriilor sale prin dare in plata trebuie intrunite, cumulativ, patru (4) condiţii:

a) creditorul si consumatorul fac parte din categoriile prevăzute la art.  l alin. (1), astfel cum acestea sunt definite de legislaţia speciala:

b) cuantumul sumei împrumutate, la momentul acordării, nu depăşea echivalentul in

lei al 250.000 euro, suma calculata la cursul ele schimb publicat de către Banca

Naţionala a Romanici in ziua încheierii contractului de credit,

c) creditul a fost contractat de consumator cu scopul de a achiziţiona, construi, extinde, moderniza amenaja, reabilita un imobil cu destinaţie de locuinţa sau, indiferent de scopul pentru care a fost contractat, este garantat cu cel puţin un imobil având destinaţia de locuinţa;

d) consumatorul sa nu fi fost condamnat printr-o hotărâre definitiva  pentru infracţiuni in legătura cu creditul pentru care se solicita aplicarea prezentei legi

În ceea ce priveşte contractul de credit, arată ca intimaţii au contractat un credit de 67.300 USD pentru rambursarea integrala a unor credite acordate de alte instituţii bancare. Prin urmare, debitorii s-ar putea încadra doar in teza a doua prevăzuta de art. 4 alin. (1) lit. c), in măsura in care ar face dovada ca imobilul adus in garanţie avea destinaţia de locuinţa.

In prezent, domiciliul intimaţilor apare ca fiind in Xxxx, - o alta adresa decât cea la care se afla imobilul a cărui dare in plata se solicita.

Astfel, nu se poate presupune ca imobilul situat în Xxxx, are destinaţia de locuinţa, de vreme ce debitorii nu au adus dovezi in acest sens.

Având in vedere aceste aspecte, apreciază ca nu este îndeplinita condiţia prevăzuta de art. 4 alin. (1) lit. c) pentru stingerea creanţei izvorâte din Contractul de credit nr. xxxx.

De asemenea, la soluţionarea cauzei, instanţa judecătoreasca are obligaţia de a verifica condiţiile referitoare la existenţii impreviziunii.

Prin întâmpinare, intimaţii susţin ca se afla „in situaţia de a nu mai putea achita obligaţiile contractuale lunare datorita costului creditului determinat de clauzele din contract referitoare la riscul valutar, dobânda, comisioane la care s-a adăugat pierderea totala a veniturilor ce au stat la baza acordării creditului".

Cu privire la clauzele din contractul de credit, arată ca intimaţii au avut cunoştinţa inca de la încheierea contractului despre conţinutul acestora, asumandu-si-le prin semnătura.

In ceea ce priveşte scăderea veniturilor obţinute, ulterior încheierii contractului, este evident ca o astfel de împrejurare de fapt era previzibila.

Contractul de credit nr. xxxx a fost incheiat pe o perioada de 25 de ani, si orice persoana putea sa prevadă ca intr-un interval atât de lung de timp pot sa apară schimbări in situaţia financiara, cu consecinţa diminuării veniturilor. Prin urmare, intimaţii, deşi au prevăzut posibilitatea scăderii veniturilor pe care le obţineau in momentul incheierii contractelor de credit, au acceptat acest risc.

Diminuarea capacităţii de plata a debitorilor, ca urmare a micşorării veniturilor sau creşterea cheltuielilor nu poate constitui, in sine, un eveniment extern, întrucât este strâns legata de persoana pârtii contractante, acestea constituind evenimente la care un om prudent si diligent se poate aştepta, in mod rezonabil, sa survina intr-o perioada de 15 de ani (durata pentru care a fost incheiat contractul de credit).

Chiar daca in motivarea Deciziei nr. 623/2016 Curtea Constituţionala face referire la posibilităţile de plata ale debitorului, in sensul ca executarea obligaţiei contractuale ar presupune un efort exorbitant si vădit nerezonabil din partea acestuia, acest criteriu se analizează coroborat cu incidenţa evenimentului imprevizibil care a determinat aceasta imposibilitate de plata.

Supraîndatorarea debitorului nu constituie, in sine, un caz de impreviziune, ci eventual efectul acesteia.

De asemenea, evenimentul extern invocat trebuie sa conducă la modificarea efectelor contractului, in sensul ca obligaţia debitorului (iar nu posibilitatea acestuia de a o executa) trebuie sa devină excesiv de oneroasa.

Cu privire !a "riscul valutar" invocat de intimaţi, arată ca expunerea consumatorului de credite la riscul valutar, ca tip de risc financiar materializat in fluctuaţii de curs valutar, reprezintă o trăsătura naturala a contractelor de credit in moneda străina. Orice împrumut denominat intr-o alta moneda decât cea in care consumatorul obţine veniturile implica obligaţia obţinerii de către debitor a valutei necesare plaţii ratelor de credit, pe baza resurselor financiare pe care le are la dispoziţie in moneda naţionala, la cursul valutar la care moneda străina poate sa fie procurata.

Consumatorul cunoaşte acest risc (sau ar trebui sa îl cunoască), dar urmăreşte avantajul ratelor de dobânda mai reduse practicate de banci pentru creditele in valuta in raport cu cele acordate in moneda naţionala, beneficiu care este potentat in cazul creditelor pe termen lung, cum sunt cele ipotecare, in cazul cărora costurile creditului pot sa difere semnificativ in funcţie de moneda împrumutului. Nici un debitor care contractează un credit in valuta nu se aşteaptă (sau nu ar trebui sa se aştepte) la un curs valutar "îngheţat" pe toata durata contractului.

Prin încheierea contractului de credit in moneda străina, consumatorul isi asuma riscul valutar, acceptând sa contracteze un împrumut într-o alta moneda decât cea in care obţine resursele de rambursare.

La încheierea unui contract de credit se nasc obligaţii si responsabilităţi importante in sarcina celui împrumutat, de care acesta trebuie sa fie conştient. Nu se poate admite ca debitorul saă-şi dea acordul la semnarea convenţiei de credit doar pentru a beneficia de avantajele pe care aceasta le implica (primirea unei sume de bani semnificative într-un interval scurt de timp), iar atunci când se pune problema executării propriilor obligaţii, sa invoce faptul că masurile băncii sunt neechivoce si nejustificate.

Părţile nu au convenit plata sumelor datorate de intimaţi la un anumit curs de schimb, ci au convenit asupra plaţii ratelor lunare in valuta in care a fost primit creditul, respectiv euro. Pe de alta parte, cursul oficial de schimb euro-leu se stabileşte de către B.N.R., iar nu de către contestatoare. Ca atare, contractul a fost încheiat in curo la solicitarea expresa a intimaţilor, fiind semnat prin acordul partilor, devenit incidente dispoziţiile art. %9 din Vechiul Cod Civil, cu atât mai mult cu cat împrumutaţii nu au solicitat modificarea sau negocierea clauzelor contractuale propuse de parata cu privire la moneda creditului.

Prin urmare, intimaţii au optat pentru primirea unei sume de bani in euro si s-au obligat sa returneze suma primita in aceeaşi moneda. Pe de alta parte, la data semnării contractului, intimaţii au ales dintre ofertele băncii, pe cea mai avantajoasa pentru ei la acel moment, dat fiind ca împrumuturile in euro implicau costuri mai reduse (dobânda mai mica) si acces la o suma mai mare de bani - avantaje de care au beneficiat st intimaţii.

Este îndeobşte cunoscut si acceptat pentru un consumator obişnuit, obiectiv si rezonabil, de tipul omului prudent si diligent, ca exista o variaţie a cursului moneda naţională-moneda străina. In acelaşi sens, chiar daca fluctuaţia cursului monetar este de notorietate, nicio parte contractanta nu poate sa prevadă cu exactitate care vor fi diferenţele, acestea putând fi atât pozitive, cat si negative pentru toate părţile contractante.

In consecinţa, intimaţii erau cei care trebuiau sa analizeze posibilitatea evoluţiei nefavorabile (crescătoare) a monedei in care s-a contractat creditul, având in vedere ca si-au asumat riscul accesării unui împrumut in curo. Este adevărat ca la momentul actual împrumutaţii restituie datoria la un curs de schimb majorat faţă de momentul contractării creditului, insa acest aspect ţine de natura contractului semnat de părţi. Subliniază faptul ca împrumutul a fost contractat in moneda euro, iar din momentul încheierii celor doua contracte de credit si pana in prezent, moneda euro nu a suferit modificări majore in raport de leu, ci a avut un parcurs previzibil si constant, fara a avea o evoluţie surprinzătoare, ca cea a francului elveţian, de exemplu. In perioada 2008-2017, conform cursului afişat de Banca Naţionala a României, moneda euro a înregistrat fluctuaţii ale valorii, in sensul majorării acesteia, de cca. 20%. In acest context, raportat atât la procentul relativ redus al majorării cursului de schimb al valorii monedei in care a fost contractai creditul, cat si la perioada relativ îndelungata in care s-a produs aceasta majorare, este evident ca majorarea cursului de schimb al monedei in care au fost contractate creditele ce fac obiectul cauzei nu poate fi reţinuta ca reprezentând o împrejurare absolut imprevizibila si de natura a conduce la diminuarea posibilităţii intimaţilor de a plaţi ratele aferente contractelor de credit.

Este firesc ca riscul valutar sa fie suportat de catre debitori care trebuiau sa fie conştienţi la momentul la care si-au luat acest angajament. Semnând contractul de credit in deplina cunoştinţa de cauza, intimaţii si-au asumat pe deplin consecinţele contractării unor credite in alta moneda decât cea in care realizau veniturile, fiind conştienţi la data contractării creditelor in valuta de faptul ca este un risc asumat. In aceasta, situaţie, creşterea valorii curo se circumscrie riscului inerent contractului, asumat in mod voluntar de parti, nefiind vorba despre un risc supra-adăugat astfel cum a fost definit de Curtea Constituţionala in Decizia nr. 623/25.10.2016.

Costurile creditului au fost constante pe perioada derulării contractului si, deşi cursul monedei euro a avut un parcurs ascendent, evoluţia sa a fost una previzibila, astfel incat nu poate ti vorba in cauza de un risc supra-adaugat, ci de riscul valutar pe care părţile si l-au asumat in momentul în care au optat pentru contractarea unui credit in moneda euro.

Prin notificarea transmisa, intimaţii nu au făcut dovada intervenirii unui risc supra-adaugat ulterior încheierii contractului, respectiv a unui eveniment excepţional, care nu putea fi prevăzut la încheierea contractului de credit si care ar face excesiv de oneroasa executarea obligaţiei debitorului.

Prin urmare, nu rezulta ca debitorii s-ar afla intr-o situaţie care sa determine aplicarea prevederilor referitoare la impreviziune, Legea nr. 77/2016 fiind folosita in scop speculativ, nicidecum pentru ca intimaţii s-ar afla in imposibilitatea de a-si achita creditul, ca urmare a intervenirii unui eveniment excepţional.

Instanţa de judecata are obligaţia sa verifice condiţiile referitoare la existenta impreviziunii in speţa, „astfel incat instituţia durii in plata sa nu fie un instrument discreţionar pus Ia dispoziţia doar a uneia dintre parti”.

Prevederile Legii nr. 77/2016 trebuie sa se aplice doar debitorilor care, deşi au acţionat cu buna-credinta, in conformitate cu prevederile art. 57 din Constituţie, nu isi mai pot îndeplini obligaţiile ce rezulta din contractele de credit in urma intervenirii unui eveniment exterior si pe care nu l-au putut prevedea la data încheierii contractului de credit.

Conform interpretării Curţii Constituţionale, la cele patru condiţii de admisibilitate prevăzute la art. (4) din Legea nr. 77/2016, se adaugă si cea referitoare la impreviziune. In situaţia de se urmăreşte stingerea datoriei contractate într-o situaţie în care legea nu permite, iar părţile prin contractele încheiate nu prevăd aceasta posibilitate, debitorii prevalându-se in mod abuziv de dispoziţiile Legii nr. 77/2016.

Având in vedere cele arătate, solicita admiterea contestaţiei astfel cum a fost formulata, constatarea neîndeplinirii condiţiilor reglementate de art. 4 si art. 11 din Legea nr. 77/2016, anularea Notificării emise de SCA Xxxx si înregistrata la reclamantă sub nr. xxxx, repunerea partilor in situaţia anterioara acesteia, prin ridicarea măsurii suspendării prevăzute la art. 6 alin. (1) din Legea nr. 77/2016, cu obligarea intimaţilor la plata cheltuielilor de judecata aferente soluţionării prezentei cauze.

Analizând actele şi lucrările dosarului, pe baza susţinerilor şi apărărilor părţilor, instanţa reţine următoarele:

În fapt, între părţile litigante s-a încheiat contractul  de  credit  nr. xxxx (fila 22 şi urm. din dosar), prin care intimaţii aveau calitatea de împrumutaţi, având ca obiect creditarea ultimilor cu suma de 67300 USD.

La contractul de credit sus-menţionat, s-a instituit garanţie (ipotecă de rang I) asupra imobilului - apartament situat în mun. Xxxx, compus din 2 camere şi dependinţe, prin contractul de ipotecă autentificat sub nr. xxxx de BNP Xxxx (fila 39 şi urm. dosar).

La data de xxxx intimaţii au notificat contestatoarea privind darea în plată, înregistrată de către bancă sub nr. xxxx (fila 12 şi urm. dosar), prin care se solicita stingerea tuturor datoriilor faţă de bancă, prin transmiterea dreptului de proprietate asupra imobilului descris mai sus.

În drept, instanţa reţine că art. 3-5 din Legea nr. 77/2016 privind darea în plată a unor bunuri imobile în vederea stingerii obligaţiilor asumate prin credite statuează următoarele:

,,Art.3. Prin derogare de la dispoziţiile Legii nr. 287/2009 privind Codul civil, republicată, cu modificările ulterioare, consumatorul are dreptul de a i se stinge datoriile izvorâte din contractele de credit cu tot cu accesorii, fără costuri suplimentare, prin darea în plată a imobilului ipotecat în favoarea creditorului, dacă în termenul prevăzut la art. 5 alin. (3) părţile contractului de credit nu ajung la un alt acord.

 Art.4. (1) Pentru stingerea creanţei izvorând dintr-un contract de credit şi a accesoriilor sale prin dare în plată trebuie îndeplinite, în mod cumulativ, următoarele condiţii:

a) creditorul şi consumatorul fac parte din categoriile prevăzute la art. 1 alin. (1), astfel cum acestea sunt definite de legislaţia specială;

b) cuantumul sumei împrumutate, la momentul acordării, nu depăşea echivalentul în lei al 250.000 euro, sumă calculată la cursul de schimb publicat de către Banca Naţională a României în ziua încheierii contractului de credit;

c) creditul a fost contractat de consumator cu scopul de a achiziţiona, construi, extinde, moderniza, amenaja, reabilita un imobil cu destinaţie de locuinţă sau, indiferent de scopul pentru care a fost contractat, este garantat cu cel puţin un imobil având destinaţia de locuinţă;

d) consumatorul să nu fi fost condamnat printr-o hotărâre definitivă pentru infracţiuni în legătură cu creditul pentru care se solicită aplicarea prezentei legi.

(2) În situaţia în care executarea obligaţiilor asumate prin contractul de credit a fost garantată cu două sau mai multe bunuri, în vederea aplicării procedurii prevăzute de prezenta lege debitorul va oferi în plată toate bunurile ipotecate în favoarea creditorului.

Art.5. (1) În vederea aplicării prezentei legi, consumatorul transmite creditorului, prin intermediul unui executor judecătoresc, al unui avocat sau al unui notar public, o notificare prin care îl informează că a decis să îi transmită dreptul de proprietate asupra imobilului în vederea stingerii datoriei izvorând din contractul de credit ipotecar, detaliind şi condiţiile de admisibilitate a cererii, astfel cum sunt reglementate la art. 4.

(2) Notificarea prevăzută la alin. (1) trebuie să cuprindă şi stabilirea unui interval orar, în două zile diferite, în care reprezentantul legal sau convenţional al instituţiei de credit să se prezinte la un notar public propus de debitor în vederea încheierii actului translativ de proprietate, prin care se stinge orice datorie a debitorului, principal, dobânzi, penalităţi, izvorând din contractul de credit ipotecar, în conformitate cu dispoziţiile prezentei legi.

(3) Prima zi de convocare la notarul public nu poate fi stabilită la un termen mai scurt de 30 de zile libere, perioadă în care se suspendă orice plată către creditor, precum şi orice procedură judiciară sau extrajudiciară demarată de creditor sau de persoane care se subrogă în drepturile acestuia îndreptată împotriva consumatorului sau a bunurilor acestuia.

(4) Cu cel puţin 3 zile libere înainte de prima zi de convocare la notarul public, părţile transmit acestuia informaţiile şi înscrisurile necesare încheierii actului de dare în plată.

(5) Toate costurile notariale şi, după caz, ale executorului judecătoresc sau ale avocatului se suportă de către debitor’’.

Din interpretarea prevederilor legale suscitate, instanţa reţine că, pentru a se da eficienţă dispoziţiilor Legii nr.77/2016, în sensul stingerii obligaţiilor asumate prin credite, apelând la procedura dării în plată a unor imobile, trebuie îndeplinite cumulativ cerinţele de admisibilitate statuate de legiuitor la art.4, alin.1, lit.a-d din Legea nr.77/2016, precum şi cerinţa de formă (procedurală) a transmiterii, de către consumator, a unei notificări de dare în plată, prin intermediul unui executor judecătoresc, a unui avocat sau a unui notar public, către creditorul său, în temeiul art.5 din acelaşi act normativ.

Verificând cerinţa de formă statuată la art. 5 din Legea nr. 77/2016, instanţa constată că notificarea formulată de intimaţi şi comunicată contestatoarei prin intermediul avocatului ales al intimaţilor (fila 2 şi urm. din dosar) cuprinde toate elementele avute în vedere de legiuitor la art. 5 alin. 1-3 din actul normativ susmenţionat.

Pe de altă parte, cercetând înscrisurile aflate la dosarul cauzei, sub aspectul verificării cerinţelor de admisibilitate instituite de legiuitor la art. 4, alin. 1 lit. a)-d) din Legea nr. 77/2016, instanţa reţine, în primul rând, că atât creditoarea, cât şi intimaţii, fac parte din categoriile prevăzute la art. 1  alin. 1 din Legea nr. 77/2016, astfel cum acestea sunt definite de legislaţia specială (respectiv art. 2, pct. 2, 3, 7 şi 14 din OG nr. 21/1992 privind protecţia consumatorilor, republicată, cu modificările şi completările ulterioare), iar cuantumul sumei împrumutate nu depăşeşte suma de 250.000 euro, fiind astfel îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 4 alin. 1 lit. a) şi b) din Legea nr. 77/2016.

Privind cerinţa de admisibilitate reglementată de art. 4 alin. 1 lit. c) teza finală din Legea nr. 77/2016 – cea privind contractarea creditului, de către consumator, „cu scopul de a achiziţiona, construi, extinde, moderniza, amenaja, reabilita un imobil cu destinaţie de locuinţă sau, indiferent de scopul pentru care a fost contractat, este garantat cu cel puţin un imobil având destinaţia de locuinţă” – instanţa constată că şi aceasta este îndeplinită, raportat la prevederile art. 1 din contractul de credit, facilitatea de credit fiind acordată intimaţilor prin garantarea acordării creditului, conform contractului de ipotecă depus la dosar.

Privind cerinţa de admisibilitate reglementată de art. 4 alin. 1 lit. d) din Legea nr. 77/2016, instanţa constată că aceasta este îndeplinită, la dosar fiind depuse cazierele judiciare ale intimaţilor (fila 18 dosar), din care să rezulte, fără echivoc, faptul că aceştia nu au fost  condamnaţi printr-o hotărâre definitivă pentru infracţiuni în legătură cu creditul pentru care se solicită aplicarea prezentei legi.

Prin urmare, cerinţele de admisibilitate avute în vedere de legiuitor la art. 4 alin. 1 lit. a)-d) din Legea nr. 77/2016 sunt întrunite în speţă.

Deşi, raportat la considerentele iterate mai sus, analizate în temeiul dispoziţiilor art. 4, alin. 1 din Legea nr. 77/2016, instanţa a constatat că sunt întrunite, cumulativ, cerinţele de admisibilitate reglementate de legiuitor pentru stingerea obligaţiei consumatorilor (împrumutaţii intimaţi) prin darea în plată a bunului imobil (locuinţă), contestaţia formulată de creditoare fiind, pe cale de consecinţă, neîntemeiată, instanţa apreciază că, în plus, există impedimente pentru stingerea creanţei izvorând din contractul de credit şi a accesoriilor sale, prin dare în plată, inclusiv în considerarea Deciziei Curţii Constituţionale nr.623/2016.

Astfel, potrivit Deciziei Curţii Constituţionale nr. 623/2016, publicată în M.O. al României nr. 53/18.01.2017, Curtea Constituţională a decis că dispoziţiile art. 4 sunt constituţionale în măsura în care instanţa verifică condiţiile referitoare la existenţa impreviziunii, ceea ce presupune că, pe lângă condiţiile de admisibilitate prevăzute expres de art. 4 din lege, este necesar să se constate că a existat un eveniment excepţional şi exterior voinţei părţilor care nu putea fi prevăzut în mod rezonabil la încheierea contractului (un risc supraadăugat, altul decât cel avut în vedere la încheierea contractului) şi care ar face excesiv de oneroasă executarea obligaţiei debitorului.

În esenţă, în considerentele Deciziei Curţii Constituţionale nr. 623/2016, expuse la paragrafele 96-98, se argumentează că impreviziunea intervine atunci când în executarea contractului a survenit un eveniment excepţional şi exterior, ce nu putea fi prevăzut în mod rezonabil la data încheierii contractului în privinţa amplorii şi efectelor sale, ceea ce face excesiv de oneroasă executarea obligaţiilor prevăzute de acesta. Contractul în sine presupune un risc inerent, asumat în mod voluntar de cele două părţi ale contractului, şi unul supraadăugat, care nu a putut face obiectul „in concreto” al unei previzionări de către niciuna dintre acestea, risc ce trece dincolo de puterea de prevedere a cocontractanţilor şi care ţine de intervenirea unor elemente ce nu puteau fi avute în vedere la momentul „a quo”.

În speţă, analizând înscrisurile probatorii de la dosar (filele 125 şi urm. din dosar, vol. I), instanţa constată că intimaţii nu au făcut dovada intervenirii unei situaţii de excepţie, aşa cum a fost aceasta interpretată prin Decizia Curţii Constituţionale menţionate mai sus, înscrisurile privind evoluţia situaţiei lor materiale şi, mai ales, financiare, depuse la dosar nefiind de natură a contura intervenirea unei situaţii de risc supra-adăugat riscului inerent al contractului de credit.

Astfel, la fila 125 dosar, vol. I este ataşat cuponul de pensie al intimatului S.E din care rezultă că în luna iulie xxxx avea drepturi din pensie în cuantum de 1717 lei, iar prin Decizia nr. xxxx (fila 138 dosar, vol. I) acestuia i s-au acordat drepturi conform Legii nr. 341/2004, începând cu data de xxxx în cuantum lunar de 8450200 lei ROL, pe baza recunoaşterii calităţii de erou-martir al Revoluţiei române din decembrie 1989, conform certificatului emis la data de xxxx (fila 139 dosar, vol. I).

La data de xxxx intimaţii s-au căsătorit, conform certificatului de căsătorie depus în copie la fila 166 verso din dosar, vol. I, iar la data de xxxx s-a născut din relaţia de căsătorie a părţilor fiul acestora, , conform certificatului de naştere depus în copie la fila 48 dosar, vol. al II-lea.

Conform adeverinţelor de venit depuse de intimaţi la filele 33-42 dosar, vol. al II-lea, aceştia din urmă au figurat cu venituri impozabile la nivelul anilor 2013-2017, provenite din salarii, asimilate salariului şi din pensie.

Pe durata relaţiilor contractuale, între părţi au intervenit mai multe acte adiţionale, încheiate la solicitarea intimaţilor (filele 32-38 din dosar, vol. I), prin care aceştia au solicitat şi, totodată, obţinut, reeşalonarea creditului şi a sumelor restante, prin urmare şi-au asumat în continuare, în deplină cunoştinţă de cauză, plata ratelor creditului, în condiţii contractuale negociate şi însuşite prin semnătură.

Privind moneda creditului (USD) si fluctuaţia valutară, instanţa retine, faţă de înscrisurile menţionate mai sus, că acest fapt era cunoscut de către intimaţi la data încheierii convenţiei de credit, sau cel puţin trebuia cunoscut, intimaţii  fiind obligaţi a depune un minim de diligenţă şi interes în lecturarea și înțelegerea contractului, anterior semnării acestuia.

Creditarea în USD (şi nu în moneda naţională) a fost opţiunea intimaţilor, banca a lansat doar oferta, fără a impune împrumutaţilor o anumită monedă de acordare a creditului. Intimaţii au avut posibilitatea de a negocia conţinutul clauzelor contractuale privind moneda de acordare a creditului, putând opta intre mai multe tipuri de credite in diverse monede de schimb (monedă naţională, în valută sau chiar cu referire la un cost valutar), alegând in final, din portofoliul de produse bancare oferite de bancă, creditul în dolari, garantat cu ipotecă pentru persoane fizice, cu caracteristicile pe care le-au considerat potrivite nevoilor lor.

În concluzie, analiza cu privire la impactul financiar privind moneda de imprumut a fost făcută de intimaţi anterior acordării creditului, prin urmare rezultă fără dubii că şi-au asumat aceste riscuri ale produsului de creditare.

Trebuie, totodată, notat că este de notorietate faptul că, la acordarea oricărui împrumut în valută, se suportă un risc valutar de către orice persoană fizică şi juridică împrumutată,  cuantificarea acestui risc fiind diferit, în funcţie de moneda în care se acordă creditul şi de evoluţia sa pe piaţa financiară.

În speţă, intimaţii nu au fost obligați să se supună unor condiţii contractuale despre care nu ar fi avut posibilitatea reală de a lua cunoştinţă la data semnării contractului, fiind în posesia tuturor elementelor care puteau avea efect asupra întinderii obligaţiilor lor, iar o minimă diligentă îi obliga pe intimaţi să citească prevederile contractuale, pentru a-şi angaja în cunoştinţă de cauză voinţa juridică.

Nu se poate afirma că intimaţii au fost obligați să adere la un contract în condiţii de monopol, ci au avut posibilitatea reală de a accepta o ofertă din multitudinea de oferte existente pe piaţa bancară şi, implicit, acest aspect denotă lipsa caracterului de adeziune a contractului.

Împrumuturile bancare nu sunt monopolizate de către o singură instituţie bancară, ci pe piaţa bancară există o gamă aproape nelimitată de oferte de creditare. Tocmai datorită acestei abundenţe de oferte de creditare, fiecare bancă oferă mai multe produse bancare - tipuri de credite, din care potenţialii clienţi să îşi aleagă tipul de credit care corespunde în cea mai mare măsură preferinţelor şi necesităţilor acestora.

Atâta vreme cât pe piaţa bancară din România operează multe bănci, nu se poate afirma că intimaţii au fost obligați să adere la un contract în condiţii de monopol, din moment ce au avut posibilitatea reală de a alege din multitudinea de oferte existente pe piaţa bancară, şi chiar din portofoliul contestatoarei, acel produs care să corespundă doleanţelor lor  şi posibilităţilor reale de plată, dovedite cu acte.

În atare condiţii, creditele se acordă în lei sau în valută, mai precis în diferite tipuri de valută, cu destinații multiple (pentru nevoi personale sau pentru un anumit scop ca, de ex., achiziţionare  de imobile). De altfel, în sistemul nevoilor, care este unul dinamic şi nelimitat, obţinerea unui credit nu constituie o necesitate primară pentru un consumator, reprezentând o opţiune la care unele persoane recurg, iar altele nu, în funcţie de aspiraţiile şi motivaţia fiecărui individ, de interesele economice ale fiecăruia în parte.

Conform art. 948 C.civ. 1864, condiţiile esenţiale pentru validitatea unei convenţii, respectiv pentru încheierea valabilă a oricărui contract, sunt capacitatea de a contracta şi consimţământul valabil exprimat al părtii care se obligă, la care se adaugă un obiect determinat şi o cauză licită. Contractul de adeziune se supune aceloraşi condiţii de valabilitate ca şi celelalte contracte, singura diferenţă fiind modul de exprimare a consimţământului (aderarea la oferta comerciantului). Aceste contracte nu sunt ilegale sau interzise de lege, ele nu pot fi catalogate ab initio ca fiind contracte abuzive.

Chiar dacă, contractul de împrumut are un caracter prestabilit, în ceea ce priveşte drepturile şi obligaţiile părţilor, acesta a fost negociat de către părţi, clauzele contractuale sunt clare, şi stabilesc obligaţia neechivocă de plată cu periodicitate lunară a unei sume de bani cu un cuantum determinat şi nu necesită cunoştinţe de specialitate pentru a o înţelege şi o aduce la îndeplinire, ci doar un minim de atenţie şi interes, de care reclamanţii nu au dat dovadă.

Privind teoria impreviziunii, instanţa va avea în vedere că, în ce priveşte posibilitatea de suportare a riscului valutar, această prevedere contractuală nu poate fi apreciată în sine ca fiind imprecisă şi excepţională, ci urmează ca, în concret, în cazul suportarii riscului, să se aprecieze de către instanţă, de la caz la caz, dacă acest risc a fost sau nu determinat de o situaţie subiectivă, sau în mod obiectiv, general valabil pentru toţi clienţii băncii, în plus, dacă suportarea riscului se face doar de către împrumutat sau şi de bancă.

Cât privește creşterea cursului USD, se va reține de către instanță că aceasta a fost determinată de un context internațional, străin de vreo acțiune sau inacțiune a băncii contestatoare, clauzele în discuție nefiind modificate unilateral de către bancă. Banca nu a impus intimaţilor suportarea riscului valutar şi în cazul în care cursul ar fi scăzut, impunând menţinerea acestuia la data contractării, ci din contră, pentru cazul în care acest curs ar fi scăzut, riscul ar fi fost suportat în egală măsură şi de bancă, menţinându-se aceeaşi valoare a ratei, la cursul de la data plăţii.

La momentul încheierii contractului nu se putea stabili evoluţia viitoare a valorii  monedei USD, respectiv a caracterului viitor ascendent sau descendent al cursului valutar de schimb euro - leu, pentru a putea fi imputată băncii o lipsă de informare a consumatorului cu privire la riscurile monedei creditului, iar caracterul abuziv al unei clauze contractuale raportat la prevederile legale se stabileşte nu prin raportare la obligaţia de informare, ci prin raportare la obligaţia de negociere şi la obligaţia de necauzare a unui dezechilibru între drepturile şi obligaţiile părţilor. În consecință, ambele părţi acceptă toate riscurile aferente cursului de schimb asociate contractării unui împrumut într-o monedă diferită de cea în care îşi încasează venitul.

În concluzie, la momentul încheierii contractului, intimaţii şi-au asumat riscul de achita rate mai mari, în valută, odată cu trecerea timpului. Contractul de credit a fost încheiat pe o durată foarte lungă, de 300 luni, timp în care este de aşteptat ca viaţa intimaţilor să fie influenţată de modificările sociale, economice şi politice din ţară. Intimaţii au ştiut la data încheierii contractului că, în cei 19 ani de la schimbarea regimului politic din România (1989-2008), au existat crize politico-sociale şi fluctuaţii economice, astfel că inclusiv diminuarea veniturilor lor salariale putea fi prevăzută şi face parte din riscul obişnuit al contractului.

Pe de altă parte, trebuie avute în vedere inclusiv dispoziţiile paragrafului 97 din considerentele Deciziei Curţii Constituţionale nr. 623/2016, în care se menţionează următoarele: ,,Impreviziunea vizează numai riscul supraadăugat şi, în condiţiile intervenirii acestuia, este menită să reamenajeze prestaţiile la care părţile s-au obligat în condiţiile noii realităţi economice/juridice. Ea nu are drept scop revenirea la prestaţiile de la momentul a quo al încheierii contractului de credit sau la riscul acceptat de către părţi la acelaşi moment, fiind, aşadar, străină acestora, dar oferă o bază legală pentru adaptarea sau încetarea contractului. Adaptarea are loc atunci când utilitatea socială a contractului poate fi menţinută, pe când încetarea atunci când în cazul intervenirii noilor condiţii contractul îşi pierde utilitatea socială. În consecinţă, Curtea reţine că revine, în primul rând, părţilor obligaţia de a renegocia contractul, iar, în al doilea rând, renegocierea trebuie să fie una efectivă prin raportare la noua realitate’’.

Aşadar, faptul că intimaţii au procedat la restituirea unei părţi însemnate din valoarea creditului poate constitui o premisă a renegocierii clauzelor contractului de credit cu societatea bancară, în vederea continuării convenţiei, ceea ce s-a şi întâmplat, prin încheierea actelor adiţionale la convenţia iniţială de credit.

De asemenea, apariţia unui copil nu se încadrează în noţiunea de situaţie excepţională aplicabilă teoriei impreviziunii, întrucât nu este vorba despre o schimbare de asemenea factură în viaţa intimaţilor, trebuind ca această situaţie să fie independentă de voinţa debitorului şi imprevizibilă pentru acesta la momentul încheierii contractului de credit. Cu acelaşi titlu se prezintă şi împrejurarea stopării indemnizaţiei de revoluţionar în privinţa intimatului S.M.E., întrucât este asimilabilă salariului şi trebuia făcută dovada imposibilităţii obiective de a susţine traiul zilnic în lipsa acestui venit suplimentar, aspect care nu a fost realizat, în considerarea deciziei Curţii Constituţionale, care a decis că legea este aplicabilă debitorilor care vor şi nu pot să plătească, nu şi celor care pot susţine plata ratelor, dar nu mai doresc.

Având în vedere toate aceste considerente de fapt şi de drept, instanța reține că este întemeiată acțiunea contestatoarei, sens în care o va admite şi, în consecinţă, va constata  neîndeplinirea condiţiilor de admisibilitate prevăzute de Legea nr. 77/2016 privind darea în plată a unor imobile în vederea stingerii obligaţiilor asumate prin credite, în privinţa notificării de dare în plată şi va anula notificarea de dare în plată mai sus menţionată.

În baza principiului accesorium sequitur principale, instanța va admite și petitul privind repunerea părților în situația anterioară formulării şi comunicării notificării de dare în plată, în conformitate cu dispoziţiile  art. 7 alin. 5 din Legea nr. 77/2016.

Totodată, instanţa va obliga intimaţii la plata către reclamantă a sumei de 3035,39 lei, cu titlul de cheltuieli de judecată, pe baza culpei procesuale, în aplicarea art. 453 C.pr.civ. şi va respinge, ca neîntemeiată, cererea pârâţilor privind obligarea reclamantei la plata cheltuielilor de judecată.

Domenii speta

Spete similare