Contestatie la executare

INSTANŢA,

Deliberând asupra cauzei civile de faţă, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Ploieşti sub nr.  la data de 23.11.2015,  contestatorul A în contradictoriu cu intimatele X SRL şi BANCA B,  a solicitat admiterea contestaţiei la executare, respectiv încetarea executării înseşi, a actelor de executare imobiliară efectuate împotriva sa în dosarul de executare nr. al Biroului de Executor Judecătoresc C.

A menţionat că, întrucât titlul executoriu nu este o hotărâre judecătorească, pune în discuţie însăşi titlul executoriu, în acest sens solicitându-se să se constate caracterul abuziv şi nulitatea absolută a clauzelor privind dobânda de referinţă variabilă, ca având un caracter nedeterminat şi nedeterminabil, precum şi exigibilitatea anticipată din contractul bancar pentru persoane fizice din data de 05.10.2017 şi actul adiţional la contractul de credit din data de 27.01.2010.

A precizat că potrivit art. 5 din contractul menţionat, dobânda curentă este fixă în primul an şi variabilă ulterior, dobânda curentă fiind formată din dobânda de referinţă variabilă, care se afişează la sediile Băncii B, la care se adaugă 1,50 de punct procentuale.

Conform art. 4.11, dacă în termen de 30 de zile de la data scadenţei împrumutatul şi/sau coplătitorii/garanţii nu achită rata totală de rambursat, întregul credit şi toate celelalte obligaţii asumate prin semnarea prezentului contract devin exigibile, iar banca este îndreptăţită să procedeze la recuperarea creanţelor sale pe calea executării silite, prin valorificarea garanţiilor asiguratorii sau a oricăror altor bunuri aflate în proprietatea împrumutătorului şi/sau coplătitorilor/garanţilor.

În motivare, a arătat că, în privinţa nulităţii clauzei abuzive privind dobânda de referinţă variabilă, banca intimată nu a inclus în contract modul în care se calculează această dobândă, precum şi faptul că respectivul contract a fost unul de adeziune, iar clauzele nu au fost negociate şi nu s-a folosit un limbaj inteligibil, respectiv clauzele să fie redactate în aşa fel încât consumatorii să poată să prevadă consecinţele care decurg din curpinsul acestor clauze, mai ales sub aspectul consecinţelor economice, întrucât, potrivit jurisprudenţei CJUE, şi anume cauza C-26/13- A. Kasler împotriva OTP Jelzalogbank Zrt, se impune ca clauza să fie inteligibilă pentru consumator nu doar gramatical, ci ca respectivul contract să expună în mod transparent funcţionarea concretă a mecanisumului la care se referă clauza respectivă, precum şi relaţia dintre acest mecanism şi cel prevăzut prin alte clauze, astfel încât consumatorul să poată să evalueze, pe baza unor criterii clare şi inteligibile, consecinţele economice care rezultă din aceasta în ceea ce îl priveşte.

A adăugat faptul că nicio clauză a contractului nu arată în concret mecanismul de determinare a dobânzii de referinţă variabilă, deci consumatorul nu putea să determine funcţionarea concretă a mecanismului de stabilire a acestei dobânzi, respectiv nu se precizează în contract formula concretă, ecuaţia matematică, astfel încât consumatorul, respectiv instanţa, să poată verifica în concret modul de calcul.

Totodată, a specificat că nu a existat o negociere a clauzelor, libertatea de voinţă a clientului manifestându-se doar în sensul semnării sau nesemnării contractului, alegerea tipului de contract fiind apanajul băncii, care stabileşte scoringul/raitingul clientului.

Cu privire la existenţa unui dezechilibru contractual, a menţionat că respectiva clauză este izvorul unei obligaţii pur potestative din partea celui care se obligă, deoarece dobânda afişată la sediul băncii nu indică ce criterii stabileşte furnizorul de servicii bancare.

A învederat că respectiva clauză privind dobânda de referinţă variabilă denotă un dezechilibru semnificativ între prestaţiile băncii şi prestaţiile consumatorului, acordând băncii un drept discreţionar de a modifica, fără consimţământul împrumutatului, acordul de voinţă după primul an cu dobândă fixă.

A menţionat că, la data când a luat creditul, în 2007, EURIBOR era de 4,4%/an, iar în 2010 EURIBOR  a scăzut la 0,84%/an, iar în condiţiile în care EURIBOR a scăzut de peste 5 ori, dobânda sa a crescut.

De asemenea, a arătat că inexistenţa unei formule de calcul, de ecuaţie matematică în cadrul contractului şi condiţiilor generale este recunoscută de către celălalt pârât, care face o recunoaştere esenţială într-un alt dosar în care a câştigat în mod irevocabil.

Cu privire la nulitatea clauzei abuzive privind exigibilitatea anticipată a întregului credit, a învederat că acea clauză este excesivă, produce un dezechilibru semnificativ şi nu a fost negociată în mod real.

Referitor la această clauză privind exigibilitatea anticipată a întregului credit, a învederat că suma rămasă este imensă pentru consumatorul persoană fizică şi că obligă consumatorul la plata unor sume disproporţionat de mari în cazul neîndeplinirii obligaţiilor contractuale de către acesta, comparativ cu pagubele suferite de profesionist.

A adăugat că o exigibilitate a întregului credit după circa 4 ani, indiferent de motivele invocate, fie şi ele ipotetic culpabile debitorului, vine în totală contradicţie inclusiv cu voinţa comună exprimate în celelalte clauze contractuale care au în vedere o perioadă de nu mai puţin de 40 de ani.

Contestatorul a precizat că modalitatea de exprimare folosită de bancă face ca respectiva clauză să fie interpretată doar în favoarea împrumutătorului, servind doar intereselor acestuia, fără a da posibilitate consumatorului de a verifica dacă majorarea este judicios dispusă şi dacă este necesară şi proporţională scopului urmărit.

În drept, a invocat prevederile legii nr. 193/2000, Directivei 93/13/EEC, art. 6 CEDO.

În dovedire, a solicitat admiterea probei cu înscrisuri şi cu interogatoriul intimatei.

La data de 27.04.2016, intimatul  X  SRL  a depus întâmpinare, în care a invocat excepţia netimbrării contestaţiei, precum şi excepţia tardivităţii contestaţiei la executare.

Intimatul a arătat că intimata Banca B a declarat creditul exigibil anticipat ca urmare a faptului că acesta nu a fost rambursat de către contestator potrivit graficului de rambursare, iar ulterior creanţa a fost cesionată la data de 27.08.2010.

Intimatul a precizat că a demarat procedura executării silite la data de 20.02.2012 ca urmare a faptului că contestatorul a achitat numai suma de 268,61 euro din debit.

Intimata Banca B a formulat întâmpinare la data de 29.04.2016 prin care a invocat excepţia netimbrării cererii, excepţia tardivităţii formulării contestaţiei la executare şi a contestaţiei la titlu, excepţia inadmisibilităţii capetelor de cerere privind clauzele abuzive, excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a acesteia, excepţia lipsei de obiect şi a lipsei de interes a capetelor de cerere privind modificarea/anularea clauzelor contractuale, excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune a capetelor de cerere privind caracterul abuziv şi constatarea nulităţii clauzelor contractuale, iar pe fond respingerea contestaţiei ca neîntemeiată.

A învederat că a intervenit prescripţia dreptului material la acţiune în privinţa capatelor de cerere din acţiune, întrucât sancţiunea care intervine în cazul cererii de constatare a caracterului abuziv al clauzelor contractuale este nulitatea relativă, iar contractul a fost încheiat la data de 05.10.2007, termenul de 3 ani a fost a fost depăşit, astfel că reclamantul nu mai poate invoca, la 8 ani de la data semnării contractului, faptul că aceste clauze sunt abuzive.

Pe fondul cauzei, intimata a arătat că creanţa este certă lichidă şi exigibilă, fiind calculată conform contractului de credit bancar nr. .../05.10.2007.

În drept, intimata şi-a întemeiat susţinerile pe dispoziţiile art. 1 din Legea nr. 193/2000 coroborat cu art. 4 din Directiva nr. 93/13/CEE, ale Legii nr. 296/2004 şi ale Legii nr. 289/2004.

Contestatorul a formulat precizare prin care a arătat că actul atacat este somaţia imobiliară din data de 06.11.2015 şi că solicită lămurirea înţelesului, întinderii şi aplicării titlului executoriu, având în vedere că prin somaţie se solicită inclusiv dobânzi şi comisioane.

Contestatorul a arătat că suma solicitată prin somaţie este alta decât cea solicitată iniţial, fiind calculate şi dobânzi şi comisioane. Acesta a precizat că după declararea exigibilităţii anticipate a creditului, sancţiunea aplicată este decăderea din termenul de rambursare, astfel că se poate solicita cel mult dobânda legală care nu este prevăzută în contract, titlul executoriu neprecizând expres că se datorează dobânzi şi comisioane în cazul declarării exigibilităţii anticipate.

La termenul din data de 14.06.2016 instanţa a invocat din oficiu excepţia necompetenţei teritoriale, a admis această excepţia şi declinat cauza în favoarea Judecătoriei Ploieşti.

 La termenul de judecată din data de 31.01.2017 instanţa a respins excepţia netimbrării cererii şi excepţia lipsei calităţii procesuale pasive ca neîntemeiate.

La termenul din 15.03.2017 instanţa excepţia tardivităţii formulării contestaţiei la executare pentru capetele de cerere privind constatarea nulităţii clauzelor abuzive şi anularea tuturor actelor de executare şi a respins aceste capete de cerere ca fiind tardive şi a respins excepţia tardivităţii pentru contestaţie la executare care vizează actele de executare din data de 06.11.2015 şi a contestaţiei privind lămurirea întinderii, înţelesului şi aplicării titlului executoriu ca neîntemeiată.

La termenul de judecată din data de 25.04.2017 intimata banca B a renunţat la excepţiile inadmisibilităţii, a lipsei de obiect a cererii privind clauzele abuzive şi a prescripţiei capătului de cerere privind constatarea acestora. Intimatul a invocat excepţia inadmisibilităţii contestaţiei la executare privind lămurirea titlului executoriu şi a nulităţii cererii de chemare în judecată.

Instanţa a respins excepţia inadmisibilităţii contestaţiei la executare privind lămurirea titlului executoriu şi excepţia nulităţii cererii de chemare în judecată ca neîntemeiate.

La acelaşi termen instanţa a încuviinţat pentru părţi proba cu înscrisuri şi proba cu interogatoriul contestatorului pentru intimata Banca B.

Prin sentinţa nr. 5843 din data de 23.06.2018, instanţa de fond a respins contestaţia la executare ca neîntemeiată.

Prin decizia nr. .../16.03.2018. Tribunalul Prahova a admis recursul declarat de reclamant şi a casat sentinţa civilă nr. .../23.06.2017 şi încheierea de şedinţă din data de 14.03.2017 şi a trimis cauza spre rejudecare la aceeaşi instanţă.

După trimiterea spre rejudecare, dosarul a fost înregistrat la data de 23.04.2018 sub nr....., iar la data de 05.06.2018 a fost formulată cerere de recuzare a judecătorului care a soluţionat cererea în primă instanţă, fiind formulată şi cerere de abţinere.

La data de 07.06.2018, instanţa a analizat cu prioritate, potrivit legii cererea de abţinere, pe care a admis-o, respingând cererea de recuzare ca rămasă fără obiect, dosarul fiind trimis spre repartizare aleatorie prezentului complet.

Instanţa a admis proba cu înscrisurile aflate la dosarul cauzei la data de 27.06.2016 şi a admis solicitarea contestatorului de acordare a unui ultim termen de judecată pentru a depune înscrisuri noi.

În şedinţa din data de 03.10.2018, instanţa a luat act de înscrisurile depuse, iar contestatorul a depus concluzii scrise.

Analizând acţiunea formulată de contestator, în raport de actele şi lucrările dosarului, precum şi de dispoziţiile legale incidente în cauză, instanţa reţine următoarele:

În fapt, în dosarul de executare silită nr. 84/2012 al Biroului Executorului Judecătoresc C s-a început executarea silită împotriva contestatorului în temeiul titlului executoriu constând în contractul de credit nr. .../2007 şi al actului adiţional din 27.01.2010 pentru suma de 33.845,29 euro.

Potrivit dovezii de comunicare aflată la vol. V, fila nr. 212 la data de 06.11.2015 au fost comunicate contestatorului proces-verbal de licitaţie şi înştiinţarea de licitaţie pentru data de 03.12.2015.

Potrivit art. 3 alin. 1 din Legea nr. 76/2012 „dispoziţiile codului de procedură civilă se aplică numai proceselor şi executărilor silite începute după intrarea acestuia în vigoare”, iar conform art. 664 alin. 1 din Noul Cpc. „executarea silită poate porni numai la cererea creditorului, dacă prin lege nu se prevede altfel”.

Din dosarul de executare nr. 84/2012 ataşat la dosar, rezultă că cererea de executare silită a fost formulată la data de 20.02.2012, înainte de intrarea în vigoare a noului Cod de procedură civilă.

Astfel, instanţa constată că prezenta cauză este supusă dispoziţiilor vechiului Cod de procedură civilă.

Prin decizia civilă nr. 13/16.03.2018, Tribunalul Prahova a reţinut că, din coroborarea probelor administrate în cauză a rezultat fără putinţă de tăgadă că debitorul-contestator a intrat numai în posesia procesului-verbal de licitaţie şi înştiinţare cu privire la aceasta şi în termen legal de 15 zile a formulat prezenta contestaţie la executare, conformitate cu dispoziţiile art.401 alin.1 lit.d C.proc.civ., respectiv la data de 20.11.2015.

 Privitor la recursul formulat de către contestator, tribunalul a reţinut că, în ceea ce priveşte sentinţa civilă nr.5843/23.06.2017, pronunţată în dosarul nr.34590/301/2015, în mod greşit instanţa de fond a respins contestaţia la executare, ca neîntemeiată, reţinând că nu s-ar fi invocat de către contestator nici un motiv de nelegalitate al actelor de executare  comunicate la data de 06.11.2015, tribunalul reţinând că nu s-au adus critici încheierii de încuviinţare a executării pronunţată în camera de consiliu din data de 21.03.2012, despre care nu a avut cunoştinţă întrucât îl privea pe debitorul din prezenta cauză, sub un nume similar, dar eronat.

Astfel, în ceea ce priveşte somaţia de plată nr.1  din data de 12.06.2012, cu procesul-verbal de licitaţie şi cu înştiinţarea privind licitaţia, Tribunalul a constatat că rezultă fără putinţă de tăgadă că nu există identitate de nume în ceea ce priveşte debitorii, respectiv încuviinţarea executării silite a fost încheiată pe un alt nume, similar cu cel al debitorului şi actele ulterioare au fost emise pe numele corect al debitorului, tribunalul apreciind că acest act de executare este nelegal fiind emis sub un  alt nume.

Privitor la critica debitorului, având ca obiect constatarea caracterului abuziv al clauzelor contractuale, tribunalul a reţinut că  în mod greşit instanţa de fond a respins capetele de cerere privind constatarea nulităţii clauzelor abuzive.

Astfel,  a apreciat că jurisprudenţa Curţii de Justiţie a ridicat Directiva 93/13/CEE la rangul de act legislativ al Uniunii ce conţine dispoziţii de ordine publică, întrucât directiva este compusă din dispoziţii fundamentale şi indispensabile pentru îndeplinirea misiunilor încredinţate Comunităţii şi, în special, pentru funcţionarea pieţei interne-de aceea, directiva conţine „norme şi valori a căror încălcare nu se poate efectua în cadrul ordinii juridice naţionale întrucât o astfel de încălcare ar fi inacceptabilă din punct de vedere al unui stat de drept, liber şi democratic. Or, a constatat că ţine de interesul general, ce depăşeşte interesele particulare ce pot exista atunci când se încheie un contract, ca clauzele prejudiciabile pentru consumator să nu producă nici un efect juridic şi că instanţa naţională nu are doar dreptul de a analiza din oficiu dacă o clauză este sau nu abuzivă, ci instanţa naţională are chiar obligaţia de a analiza potenţialul caracter abuziv „de îndată ce dispune de elemente de drept sau de fapt necesare în acest sens”.

Privit prin prisma caracterului de ordine publică a dispoziţiilor Legii nr.193/2000, consacrat de jurisprudenţa Curţii de Justiţie, tribunalul a constatat că punerea în discuţie a caracterului abuziv a contractului de credit care face obiectul dosarului de executare nr.... /2012 al BEJ C poate face obiectul prezentului litigiu.

Totodată, tribunalul a reţinut că prin cererea de recurs recurentul a solicitat în principal casarea cu trimitere  spre rejudecare, instanţa de fond urmând să analizeze caracterul clauzelor contractului nr. .../05.10.2007 şi actul adiţional la contractul de credit nr. .../05.10.2007 din data de 27.01.2010.

 Faţă de aceste considerente, tribunalul în baza art. 480 C.pr.civ. a admis recursul formulat de recurent (contestatorul din prezenta cauză) şi a casat sentinţa civilă nr. /23.06.2017 şi încheierea de şedinţă din data de 14.03.2017, trimiţând cauza spre rejudecare la aceeaşi instanţă.

În drept, potrivit art. 399 alin. 1 din vechiul Cpc. „împotriva executării silite, precum şi împotriva oricărui act de executare se poate face contestaţie de către cei interesaţi sau vătămaţi prin executare. De asemenea, dacă nu s-a utilizat procedura prevăzută de art. 281 ind. 1, se poate face contestaţie şi în cazul în care sunt necesare lămuriri cu privire la înţelesul, întinderea sau aplicarea titlului executoriu, precum şi în cazul în care organul de executare refuză să înceapă executarea silită ori să îndeplinească un act de executare în condiţiile prevăzute de lege”.

Art. 397 alin.3 Vechiul C.proc.civ.. prevede că „creanţa certă este aceea a cărei existenţă rezultă din însuşi actul de creanţă sau şi din alte acte, chiar neautentice, emanate de la debitor sau recunoscute de dânsul”.

Analizând, punctual, clauzele invocate de către reclamant ca fiind abuzive, instanţa reţine următoarele:

Potrivit art. 5 din contractul menţionat, „La data încheierii prezentului contract, dobânda curentă este de 7,4% pe an şi este fixă în primul an şi variabilă ulterior. Dobânda fixă se menţine constată pe o perioadă de 12 luni, începând cu data primei trageri, cu excepţiile prevăzute la pct. 7 şi 8. După această dată, dobânda curentă este formată din dobânda de referinţă variabilă, care se afişează la sediile băncii, la care se adaugă 1,50 puncte procentuale”.

Conform art. 4.11 din anexa la contract, dacă în termen de 30 de zile de la data scadenţei împrumutatul şi/sau coplătitorii/garanţii nu achită rata totală de rambursat, întregul credit şi toate celelalte obligaţii asumate prin semnarea prezentului contract devin exigibile, iar banca este îndreptăţită să procedeze la recuperarea creanţelor sale pe calea executării silite, prin valorificarea garanţiilor asiguratorii sau a oricăror altor bunuri aflate în proprietatea împrumutătorului şi/sau coplătitorilor/garanţilor.

În raport de data încheierii contractului, respectiv 05.10.2007, conform art. 102 din Legea 71/2011 efectele contractului sunt supuse Codului civil din 1864.

Instanţa reţine că Legea nr. 193/2000, în forma în vigoare la data încheierii contractului de credit, prevedea la art. 4 că o clauză contractuală care nu a fost negociată direct cu consumatorul va fi considerată abuzivă dacă, prin ea însăşi sau împreună cu alte prevederi din contract, creează, în detrimentul consumatorului şi contrar cerinţelor bunei-credinţe, un dezechilibru semnificativ între drepturile şi obligaţiile părţilor. Mai mult, alineatele 2 şi 3 ale aceluiaşi articol prevăd că o clauză contractuală va fi considerată ca nefiind negociată direct cu consumatorul dacă aceasta a fost stabilită fără a da posibilitate consumatorului să influenţeze natura ei, cum ar fi contractele standard preformulate sau condiţiile generale de vânzare practicate de comercianţi pe piaţa produsului sau serviciului respectiv. Dacă un comerciant pretinde că o clauză standard preformulată a fost negociată direct cu consumatorul, este de datoria lui să prezinte probe în acest sens.

În acest sens, condiţia prevăzută de art. 4 alin. 2 privind lipsa unei negocieri directe este îndeplinită întrucât contractul încheiat este unul de adeziune, clauzele cuprinse fiind prestabilite de către împrumutător, fără a da posibilitatea reală cocontractantului de a modifica sau înlătura vreuna din aceste clauze, orice probă contrară revenind intimatei, potrivit art. 4 alin. 3.

Aşa cum s-a reţinut prin Decizia nr. 749/2013 a ÎCCJ, prin art. 4 alin. (3) din Legea nr. 193/2000, se instituie o prezumţie relativă a caracterului abuziv al clauzelor în cazul contractelor prestabilite ce conţin clauze standard, preformulate, prezumţie ce poate fi înlăturată, numai prin dovada scrisă, făcută de profesionist, a caracterului negociat al contractului ori a unor clauze ale acestuia.

Intimata nu a făcut dovada negocierii contractului, exprimarea manifestării de voinţă a reclamanţilor cu privire la încheierea contractului nu poate conduce instanţa la concluzia că acest contract a fost negociat, caracterul de adeziune rezultă şi din structura contractului cuprinzând o parte de condiţii generale în care sunt menţionate clauzele contractului şi condiţiile particulare în care sunt menţionate cuantumurile comisioanelor.

Instanţa va constata că intimate banca. nu a făcut dovada negocierii contractului, în conformitate cu art. 4 alin.3 din Legea 193/2000, susţinerile conform cărora banca trebuie să facă doar dovada faptului că exista posibilittatea negocierii nefiind suficientă, pârâta trebuind să probeze, concret, modalitatea de negociere a contractului.

Mai mult, potrivit unei jurisprudenţe constante a Curţii de Justiţie a Uniunii Europene, sistemul de protecţie pus în aplicare prin directiva menţionată se bazează pe ideea că un consumator se găseşte într-o situaţie de inferioritate faţă de vânzător sau de furnizor în ceea ce priveşte atât puterea de negociere, cât şi de nivelul de informare, situaţie care îl conduce la adeziunea la condiţiile redactate în prealabil, fară a putea exercita o influenţă asupra conţinutului acestora (Hot. din 27 iunie 2000, Oceano Editorial şi Solvat Editores şi Hot. din 26 octombrie 2006, Mostaza Claro) drept pentru care, pentru a asigura protecţia urmărită de Directiva 93/13, Curtea a subliniat, în mai multe ocazii, că situaţia de inegalitate care există între consumator şi vânzător sau furnizor nu poate fi compensată decât printr-o intervenţie pozitivă, exterioară părţilor din contract (Hot. Oceano Editorial).

În raport de cele menţionate anterior, instanţa va constata că, în speţă, contractul pentru credit nr. 224/05.10.2007, împreună cu anexele, contractul de ipotecă şi actul adiţional la contract,  sunt contracte standard, preformulate în care clauzele nu au fost negociate cu reclamantul - consumator.

Instanţa mai are în vedere faptul că art. 4 al. 1 din Legea nr. 193/2000 impune şi o altă condiţie pentru existenţa unei clauze abuzive – clauza trebuie să creeze, contrar cerinţelor bunei-credinţe, un dezechilibru semnificativ între drepturile şi obligaţiile părţilor, în detrimentul consumatorului. Buna-credinţă presupune, din această perspectivă, faptul că niciuna dintre părţi nu urmăreşte să obţină, ca urmare a încheierii contractului, mai mult decât valoarea contraprestaţiei la care s-a obligat cealaltă parte, respectând astfel un echilibru al prestaţiilor reciproce. Per a contrario, reaua-credinţă intervine ori de câte ori un comerciant, profitând de absenţa unei negocieri directe a unei clauze, rupe, în mod voit, acest echilibru, urmărind protejarea propriilor interese, simultan cu dezinteresul faţă de drepturile consumatorului.

Conform art. 4 alin.6 din Legea 193/2000 Evaluarea naturii abuzive a clauzelor nu se asociază nici cu definirea obiectului principal al contractului, nici cu calitatea de a satisface cerinţele de preţ şi de plată, pe de o parte, nici cu produsele şi serviciile oferite în schimb, pe de altă parte, în măsura în care aceste clauze sunt exprimate într-un limbaj uşor inteligibil.

Potrivit jurisprudenţei CJUE, respectiv hotărârea pronunţată la data de 30.04.2014 în cauza C – 26/13, Kásler şi Káslerné Rábai, pct. 49 şi 50, Curtea de Justiţie a Uniunii Europene a stabilit că se circumscriu noţiunii „obiectul principal al contractului”, clauzele care stabilesc prestaţiile esenţiale ale contractului şi care, ca atare, îl caracterizează, în timp ce clauzele care au un caracter accesoriu în raport cu cele care definesc esenţa însăşi a raportului contractual nu pot fi circumscrise noţiunii „obiectul principal al contractului”, în sensul articolului 4 alineatul (2) din Directiva 93/13.

Se constată că intimata nu a probat că a negociat cu reclamanţii clauza privind dobânda. Mai mult, în cuprinsul contractului nu există o definiţie a dobânzii de referinţă variabilă şi care sunt criteriile de determinare a acesteia. În acest condiţii, orice consumator se află într-o poziţie dezavantajată şi în imposibilitate de negociere a comisionului.

Caracterul nenegociat al clauzei prevăzute de art.4.1. cu referire la dobânda variabilă, afişată la sediile băncii plus 1,50 p.p. din Contract, reiese din formularea utilizată de bancă, reclamanţii neavând posibilitatea de a negocia prevederea, din moment ce aceasta nu a fost clar exprimată.

Negocierea acestei clauze nu a fost dovedită, ea fiind preformulată ca şi toate celelalte clauze ale contractului de credit, sarcina de a proba existenţa negocierii incumbând pârâtei.

Conform art. 1 din Legea nr.193/2000, orice contract încheiat între comercianţi şi consumatori pentru vânzarea de bunuri sau prestarea de servicii va cuprinde clauze contractuale clare, fără echivoc, pentru înţelegerea cărora nu sunt necesare cunoştinţe de specialitate. Potrivit lit. g din Anexa la lege, este considerată abuzivă clauza care dă dreptul exclusiv comerciantului să interpreteze clauzele contractuale.

Se constată că nu este indicată o formula de calcul a dobânzii de referinţă variabilă, după cele 12 luni de creditare în care dobânda a fost fixă. Această formulă nu este descrisă în cuprinsul contractului încheiat de pârâtă pentru ca împrumutatul să fie în deplină cunoştinţă de cauză cu privire la motivele pentru care este percepută o sumă de bani cu acest titlu.

Prin urmare, în acest caz, neputând fi stabilită pe baza căror criterii este stabilită dobânda care se afişează la sediile băncii, instanţa nu poate verifica care au fost criteriile pentru creşterea dobânzii, excluzând practic, dreptul împrumutatului de a verifica îndeplinirea de către bancă a motivelor pentru care se impune această majorare.

Mai mult, prin impunerea acestei clauze privind dpbânda de referinţă variabilă, care nu corespunde exigenţelor de previzibilitate, s-a creat un dezechilibru între drepturile şi obligaţiile părţilor. Din moment împrumutatul s-a aflat într-o poziţie dezavantajată faţă de bancă şi într-o imposibilitate reală de a negocia această dobânda sau de a se prevedea modul de calcul, sunt îndeplinite în mod cumulativ condiţiile prevăzute de Legea nr. 193/2000, pentru a se putea reţine caracterul abuziv al clauzei.

Prin urmare, clauza analizată mai sus este abuzivă sub aspectul analizat întrucât exclude, prin modul în care este formulată, posibilitatea determinării formulei de calcul a dobânzii, creând totodată un dezechilibru între drepturile şi obligaţiile părţilor contractante, contrar bunei-credinţe care ar trebui să se manifeste atât la încheierea contractului, cât şi pe parcursul executării lui.

Cazurile în care o convenţie poate fi modificată prin manifestarea de voinţă a unei singure părţi trebuie să fie clar exprimate, neechivoce, astfel încât clientul să aibă posibilitatea de a-şi prefigura de la început condiţiile în care o astfel de modificare poate interveni, iar instanţa să aibă posibilitatea ca, la cerere, să poată aprecia asupra existenţei şi temeiniciei acestora. Având în vedere formularea deosebit de generală, instanţa consideră că pct. 5 nu este clar, fără echivoc, ci permite pârâtei să modifice discreţionar rata dobânzii curente având la bază motive necunoscute de contestator, care scapă aprecierii acestuia şi eventualului control al instanţei, contrar principiului bunei-credinţe şi creând un vădit dezechilibru contractual, prin prevederea „dobânda de referinţă variabilă, care se afişează la sediile băncii, la care se adaugă 1,50 p.p”, menţiune cu caracter vag, putând da cu uşurinţă naştere la creşteri abuzive ale ratei dobânzii.

De asemenea, banca nu a prevăzut în contract posibilitatea contestatorului de a solicita rezilierea convenţiei în ipoteza modificării unilaterale a ratei dobânzii, cu obligaţia de a restitui suma împrumutată, fără a fi penalizat pentru această alegere.

Dobânda este inclusă în preţul contractului, însă, potrivit art.4 alin.(6) din Legea nr.193/2000 şi din art.4 alin.(2) din Directiva nr.903/13/CEE, pentru a fi exclusă de la aprecierea caracterului abuziv, clauza contractuală referitoare la preţul contractului trebuie să fie exprimată „clar şi inteligibil”. Or, în cauză, contestatorul a invocat tocmai formularea neclară, neinteligibilă, a posibilităţii de modificare a ratei dobânzii şi ca atare, contestatorul nu a avut posibilitatea de a negocia clauza privind caracterul dobânzii

În consecinţă, instanţa apreciază că punctul 5 din Contractul de Credit Bancar pentru personae fizice nr. …./05.10.2007, reprezintă o clauză abuzivă, în sensul lit. a din Anexa la Legea nr.193/2000.

Potrivit art.6 din Legea nr.193/2000, ”clauzele abuzive cuprinse în contract şi constatate […] prin intermediul organelor abilitate prin lege nu vor produce efecte asupra consumatorului”, iar sancţiunea constând în lipsirea actului juridic, total sau parţial, de efectele contrare normelor juridice edictate pentru încheierea sa valabilă, este nulitatea.

Prevederile Legii nr.193/2000 nu ocrotesc doar interesele particulare ale consumatorilor, ci interese generale (protecţia consumatorilor împotriva tendinţei comercianţilor de a abuza de poziţia dominantă economic a acestora), având un evident caracter imperativ, iar sancţiunea prevăzută de art.6 în cazul stipulării de clauze abuzive în contractele încheiate cu consumatorii este nulitatea absolută.

În raport de situaţia de fapt şi de drept reţinută, instanţa urmează să admită în parte contestaţia la executare, să constate caracterul abuziv al clauzei de la pct. 5 cuprinse în Contractul de credit bancar pentru persoane fizice nr. .../05.10.2007 încheiat între banca B şi contestatorul A, cu excepţia primei teze privind dobânda fixă pentru primele 12 luni ale perioadei contractuale şi să anuleze executarea silită întrucât creanţa nu are un caracter cert.

Analizând pct. 4.11 din anexa la contract, care prevede că, dacă în termen de 30 de zile de la data scadenţei împrumutatul şi/sau coplătitorii/garanţii nu achită rata totală de rambursat, întregul credit şi toate celelalte obligaţii asumate prin semnarea prezentului contract devin exigibile, iar banca este îndreptăţită să procedeze la recuperarea creanţelor sale pe calea executării silite, prin valorificarea garanţiilor asiguratorii sau a oricăror altor bunuri aflate în proprietatea împrumutătorului şi/sau coplătitorilor/garanţilor, instanţa apreciază că aceste aspecte sunt clar şi inteligibil exprimate în contract, nefiind aspecte asupra cărora reclamantul să poată invoca, în mod temeinic, faptul că s-a creat un dezechilibru contractual. Astfel, este firesc ca banca, în cazul neîndeplinirii obligaţiilor asumate de către împrumutat şi care, vizează, în esenţă, obligaţia de plată a ratelor, să poată declara scadenţa anticipată a creditului, cu consecinţele care decurg din această acţiune a băncii, precum şi dreptul băncii de a iniţia procedura de executare silită sau de a reţine sume de bani în vedere recuperării creanţei.

 Având în vedere cele expuse mai sus, instanţa va admite în parte acţiunea şi va constata caracterul abuziv al clauzei de la pct. 5 din contractul de credit nr. .../05.10.2007, privind dobânda de referinţă variabilă, cu excepţia dobânzii fixe pentru primele 12 luni de creditare, anulând executarea silită ce face obiectul dosarului de executare silită nr. .../2012 al Biroului Executoriului Judecătoresc C pentru lipsa caracterului cert al creanţei.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII,

HOTĂRĂŞTE:

Admite în parte cererea ca obiect ,,contestație la executare – rejudecare”.

Constată caracterul abuziv al clauzei de la pct. 5 din contractul de credit nr. .../05.10.2007, privind dobânda de referinţă variabilă, cu excepţia dobânzii fixe pentru primele 12 luni de creditare.

Anulează executarea silită ce face obiectul dosarului de executare silită nr. .../2012 al Biroului Executoriului Judecătoresc C.

Cu drept de apel în termen de 10 de zile de la comunicare. Cererea de apel se va depune la Judecătoria Ploieşti.

Pronunţată  astăzi, 11.10.2018, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin intermediul grefei instanţei.

Preşedinte,Grefier,

Domenii speta

Spete similare