Desfiintare constructie (cavou)

Deliberând asupra apelului civil de faţă, reţine următoarele:

Prin sentinţa  civilă nr. 824 din data de 30.05.2018 pronunţată de Judecătoria Caracal s-a admis acţiunea formulata de reclamanta G V, in contradictoriu cu paratul S M, având ca obiect  obligaţia de a face.

A fost obligat  pârâtul sa desfiinţeze cavoul din ciment pe care l-a edificat in curtea bisericii din Parohia C, com.R, jud. Olt, in partea dreapta de la calea de acces in curtea bisericii, compus din doua compartimente, iar in cazul in care paratul refuza sa execute aceasta obligaţie, a fost autorizată reclamanta ca, pe cheltuiala paratului, sa procedeze la demolarea construcţiei şi îndepărtarea acesteia de pe terenul ocupat in mod abuziv de către parat.

A fost obligat paratul sa achite reclamantei suma de 520 lei –cu titlu de cheltuieli de judecata, din care suma de 500 lei reprezintă contravaloare onorariu avocat si 20 lei –reprezintă contravaloare taxa timbru.

Pentru a se pronunţa astfel, instanţa  de fond  a constatat că prin cererea formulată la data de 17.01.2017 şi înregistrată pe rolul Judecătoriei Caracal sub nr. X/207/2017 reclamanta G V a chemat în judecată pe pârâtul S M,  solicitând instanţei ca prin hotărârea ce o va pronunţa să fíe obligat pârâtul să desfiinţeze - cavoul din ciment pe care acesta l-a edificat de pe terenul ce i-a fost concesionat  de către Parohia C, în cimitirul de pe lângă Biserica nouă, din localitate iar în situaţia în care pârâtul nu va executa obligaţia , solicită ,în baza art. 1528 C. civ, să fie autorizată  aceasta, pe cheltuiala pârâtului , să desfiinţeze această construcţie.

În motivarea acţiunii reclamanta a arătat că în  anul 2014 a plătit Parohiei C suma de 1500 lei şi a fost pusă în posesie pe o suprafaţă de 8 mp, în colţul din dreapta cimitirului , în faţă, lângă gard.

 Reclamanta a menţionat că  lucrează în străinătate, iar în momentul punerii în posesie nu a trecut la confecţionarea cavourilor pentru care a plătit acel teren, neavând suficienţi bani şi nici timp.

In data de 03.08.2016, pârâtul, profitând de faptul că reclamanta  nu se afla  în ţară, a săpat pe terenul plătit de aceasta şi pe care fusese pusă în posesie de reprezentanţii Parohiei ,o groapă şi a turnat ciment, confecţionând un cavou pentru două persoane.

In acest fel,  pârâtul a ocupat  abuziv 4 mp din cei 8 mp  pentru care reclamanta  a plătit suma de 1500 lei, în anul 2014.

Acest comportament abuziv al pârâtului a determinat-o să apeleze la instanţă solicitând obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată, ocazionate de proces.

 În  dovedirea cererii, reclamanta a solicitat încuviinţarea probei cu înscrisuri, interogatoriul pârâtului şi a probei testimoniale.

În drept, reclamanta şi-a întemeiat cererea pe dispoz. art. 1421 şi urm., 1528 C.civ., 447 C.p.c., anexând în copie  act de identitate, chitanţa nr. X/2014 emisă de Parohia C; chitanţa nr. X/25.11.2016, reprezentând taxă judiciară de timbru, in valoare de 60 lei, împuternicire avocaţială.

 La 13.02.2017 pârâtul S M, a formulat întâmpinare  solicitând respingerea acţiunii formulate împotriva acestuia ca fiind neîntemeiată şi nedovedită.

In apărare, pârâtul a arătat că a edificat cavoul pe terenul din curtea bisericii şi aparţinând acesteia, teren ce i-a fost alocat de către Consiliul Parohial C cu titlul de recompensă pentru sprijinul permanent şi substanţial acordat preotului paroh şi parohiei în  general în activitatea acesteia, aşa cum va dovedi cu înscrisul ce-1 va prezenta instanţei după ce-1 va obţine de la preotul paroh, care în prezent este plecat din  localitate.

 Potrivit dispoziţiilor legale, Consiliul Parohial este abilitat să hotărască cu privire la stabilirea taxelor şi concesionarea terenurilor din proprietatea bisericii.

Pârâtul a precizat că terenul pe care şi-a construit cavoul face parte din curtea bisericii, care se întinde în jurul acesteia, pe o porţiune de aproximativ 20 m de construcţia acesteia şi până la cimitirul propriu-zis, în timp ce terenul de care face vorbire reclamanta că i-a fost concesionat acesteia se află tot în interiorul bisericii, aşa cum de altfel rezultă şi din chitanţa de plata preţului concesiunii, dovada celor arătate mai sus înţelegând să o facă prin proba cu înscrisuri, cu expertiză tehnică de specialitate dacă instanţa va considera necesar, precum şi proba cu martori.

La 21.03.2017 reclamanta  şi-a precizat temeiul de drept al cererii ca fiind art. 1349, art.1357, 873, 1258 C.civ.

La fond s-a adminictrat proba cu inscrisuri, testimoniala si cu cercetare locală.

Examinând probele administrate in cauză, instanţa de fond a reţinut următoarele:

Reclamanta a făcut dovada susţinerilor sale, în sensul că în cursul anului 2014 a achitat suma de 1500 lei pentru două locuri  de veci (două cavouri), în suprafaţă de circa 8 m.p. aflate în incinta curţii bisericii din localitatea C, fapt dovedit cu chitanţa seria BAC nr.X şi număr de înregistrare in registrul  parohiei X/2014 cu declaraţia martorului C I C, fostul preot al Parohiei din satul C, jud.Olt, care a precizat că în momentul concesionării celor două locuri de veci a mers împreună cu cântăreţul bisericii  şi a delimitat în teren amplasamentul acestor locuri de veci care se află în curtea bisericii iar suprafaţa de teren afectată cimitirului este proprietate publică a localităţii.

A mai precizat martorul că a aflat ulterior dintr-o discuţie cu primarul com. R că pe locul concesionat de reclamantă, pârâtul ar fi construit un cavou.

În acelaşi sens, este şi declaraţia martorului N I, propus de reclamantă care a arătat că în fapt el a fost persoana care i-a achitat martorului C I C, fostul preot al parohiei C, suma de 1500 lei, ac preţ al concesiunii  a unei suprafeţe a circa 8 m.p. teren corespunzător pentru 2 locuri de veci, fiind împuternicit de reclamantă şi împreună cu martorul C a delimitat acea  suprafaţă de teren, prin baterea unor ţăruşi de lemn în pământ, martor care a fost prezent şi cu ocazia efectuării cercetării la faţa locului de către instanţă şi a indicat în prezenţa  părţilor şi a martorilor prezenţi la faţa locului , locul unde era amplasat terenul concesionat, precizând că, construcţia cavou din beton pentru două locuri edificată de pârât se află pe terenul concesionat reclamantei şi care a fost delimita de el şi de martorului C I C in cursul anului 2014, suprafaţă de teren concesionată reclamantei.

Instanţa a constatat  faptul că pârâtul nu a făcut nici o probă din care să rezulte că ar fi primit în mod legal suprafaţa de teren pe care a edificat acel cavou cu două compartimente, susţinând  că ar fi primit acel teren drept recompensă pentru activitatea desfăşurată în calitate de membru al consiliului parohial C, lucru care a încercat să fie confirmat prin declaraţia martorului L, propus de pârât şi care este cântăreţ la Biserica din C, dar martorul respectiv a arătat că nu are nici o calitate în ceea ce priveşte concesionarea suprafeţelor de teren pentru locurile de veci, nemaifiind administrator al bisericii din anul 2005, dar la solicitarea primarului procedează în fapt la concesionarea de terenuri.

Faţă de cele ce preced, instanţa a apreciat ca întemeiată cererea reclamantei, admiţând-o in integralitate.

Calea de atac exercitată:

Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs pârâtul S M la data de 27.07.2017.

 S-a depus dovada achitării taxei de timbru în cuantum  de 20 lei.

 La data de s-a 14.11.2017 intimata G V a formulat întâmpinare, prin care invocă excepţia inadmisibilităţii recursului declarat, considerând ca singura cale de atac in prezenta cauza, prevăzuta de lege este apelul; pentru situaţia in care se va aprecia ca  recursul este calea legala de atac, s-a invocat nulitatea acestuia, pentru lipsa motivelor de recurs.

La termenul din 29.11.2017, instanţa a pus în discuţie excepţia inadmisibilităţii căii de atac invocată de intimată prin întâmpinare, excepţie ce a fost respinsă, pentru considerentele retinute in incheierea de sedinţă din acea dată, iar calea de atac exercitată  a fost calificată  drept apel.

La data de 19.12.2017 intimata reclamanta a formulat întâmpinare la apel, solicitând a se constata nulitatea apelului, deoarece motivele de apel au fost depuse la Tribunalul Olt si nu la instanţa de fond; In baza art.470 al.3 C pr civ s-a solicitat decăderea apelantului din dreptul de a mai  invoca motive de  netemeinicie sau nelegalitate  privind sentinţa apelata; Pentru situaţia in care se va face aplicarea dispoz art.476 al.2 C pr civ, intimata reclamanta a arătat, în esenţă, următoarele:

Cu probele administrate in cauza a dovedit împrejurarea ca  apelantul pârât  a construit in mod abuziv,  două bolţi din ciment, pe terenul  ce i-a fost concesionat intimatei reclamante, in 2014 de Parohia C. Se arata ca prin completarea intâmpinării  in data de 12.04.2017 apelantul pârât recunoaste  ca ,,din cei 8mp solicitati de reclamanta, eu am construit pe 4 mp”, dar susţine ca a primit acest loc de la  biserică.

Se solicita respingerea apelului declarat de pârât.

La termenul din data de 14.02.2018 instanţa, in temeiul dispoz art.471 al.1 C pr civ, a constatat  nulitatea motivelor de apel formulate,  ce au fost depuse la instanţa de control judiciar, cauza urmând a se solutiona in conditiile art. 476 al.2 C pr civ, potrivit cărora: ,,In cazul in care apelul nu se motivează ori motivarea apelului sau întâmpinarea  nu cuprinde motive, mijloace de apărare sau  dovezi noi, instanţa de apel se va pronunţa, in fond,  numai pe baza celor invocate la prima instanţă.”

In acest context, instanţa de apel este ţinută a avea in vedere toate aspectele invocate la prima instanţă, a reaprecia probele administrate de respectiva instanţă, pronunţând  o hotărâre de fond proprie. In acest sens instanţa suprema a subliniat  ca in materia apelului  sancţiunea decăderii are eficienţă in sensul că, daca  apelantul nu a arătat in cererea de apel motivele de apel,  nu va mai putea propune si susţine motive noi, care nu au fost avute in vedere la prima instanţă – Î.C.C.J., s. a II-a civ, dec nr.721/2015.

 In consecinţă, instanţa va analiza  apărările facute de apelantul pârât in faţa instanţei de fond, astfel că,  raportându-se la întâmpinarea formulata de acesta la data de 13.02.2017, constata ca principala apărare a apelantului pârât a vizat imprejurarea ca intimata reclamanta nu a dovedit că ar fi fost pusa in posesie asupra terenului pe care apelantul  pârât a construit.

Potrivit dispoz art.249 C pr civ,  ,,Cel care face o sustinere in cursul procesului, trebuie sa o dovedeasca, în afara de cazurile anume prevăzute de lege”

Se constată că reclamanta, in dovedirea cererii sale, a prezentat  chitanţa nr.X/2014 (dată incompletă),  prin care a facut dovada achitării sumei de 1500 lei catre  Parohia C , suma reprezentând contravaloarea a 4 locuri de veci cu dimensiunea 8 mp, in figura colţul din dreapta cimitirului, in faţa lângă gard.

Instanţa de apel a efectuat verificări, raportat la respectiva chitanţă, in sensul ca s-a solicitat  Consiliului Parohial al Bisericii C  sa comunice daca in Registrul  de evidenţă al locurilor  de înmormântare a fost înscrisă concesionarea de către intimata reclamanta G V  a celor 4 locuri de veci pentru care aceasta a achitat suma  de 1500 lei – potrivit chitanţei ce s-a atasat adresei catre Consiliu, cu solicitarea ca in situaţia in care s-a emis act de  concesionare,  acesta sa fie înaintat la dosar.

Prin răspunsul nr.X/26.04.2018 semnat de Preotul paroh D M L in calitate de Preşedinte al Consiliului Parohial, s-a comunicat că acesta nu deţine un Registru de evidenţă a locurilor de înmormântare si nici nu  s-a ,,înfăptuit” un act de concesiune intre Biserică si G V.  Nu se încheie contract de concesiune pentru locurile de veci.

Ţinerea unui Registru de evidenţă a locurilor de înmormântare  astfel cum este prevăzut de Regulamentul pentru organizarea si funcţionarea cimitirelor parohiale si mănăstireşti din cuprinsul eparhiilor Bisericii Ortodoxe Române se impunea cu necesitate, deoarece potrivit dispoz  art. 10 din Regulament: ,,Parohiile şi mănăstirile vor ţine un registru special de evidenţă a locurilor de înmormântare, menţionând: parcela, rândul şi locul de înmormântare, numele şi prenumele concesionarului, numărul şi data actului de concesiune, evenimente ulterioare (schimbarea concesionarului, înmormântări, deshumări, construcţii etc.), precum şi orice alte date necesare unei bune evidenţe.”(subl.n.).

In lipsa evidenţei registrului prevăzut de regulament şi in lipsa unui act de concesionare (art.13 din Regulament),  identificarea  amplasamentului locurilor de veci a căror concesionare a plătit-o intimata reclamanta nu se poate efectua decât  prin raportare la restul probelor administrate in cauză.

Martorul C I C, fost preot in respectiva parohie cunoaste ca intimata reclamanta a plătit suma de 1500 lei pentru  locurile de veci, dar ,,a auzit”  ca pe respectivul amplasament, ulterior, pârâtul ar fi construit un cavou.  Despre acest fapt  a aflat de la primarul localităţii,  intr-o discuţie întâmplătoare.

In aceste conditii se retine că acest martor  nu a constatat in mod direct ca pe locurile de veci atribuite initial reclamantei, pârâtul ar fi construit  cavoul, motiv pentru care declaraţia sa nu poate primi eficienţă.

Martorii L N si  P I au susţinut, ambii, că terenul  ,,concesionat” de reclamantă se află pe un alt amplasament faţă de cel pe care pârâtul a edificat cavoul.

Martorul N I  este singurul care a arătat că, după aprecierea sa, pârâtul a ocupat jumătate din suprafata concesionata de catre reclamantă. Insa acest martor este o persoana de încredere a reclamantei, ,,in relatii mai apropiate cu aceasta”, după cum a declarat, persoana pe care chiar reclamanta a mandatat-o pentru a se ocupa de  concesionarea locurilor de veci. Declaratia sa nu se coroborează cu alte probe administrate in cauza, motiv pentru care nu i se va da eficienţă.

De asemenea,  se constata ca concluzia instantei de fond s-a fundamentat exclusiv pe declaratia acestui martor care a fost prezent si cu ocazia efectuării cercetarii locale.

In acest context, Tribunalul are in vedere împrejurarea ca reclamanta era ţinuta  a dovedi faptul ca terenul pe care pârâtul a amplasat cavoul îi fusese anterior concesionat, ceea ce nu s-a probat in cauză. Numai după ce se facea o asemenea probă, pârâtul ar fi fost ţinut a dovedi titlul cu care i s-a atribuit  terenul pe care a edificat cavoul.

Prin întâmpinarea formulata la instanţa de fond pârâtul nu a recunoscut faptul ca ar fi construit pe terenul concesionat de reclamanta, ci dimpotrivă, a făcut o distinctie clară intre terenul concesionat reclamantei, care, potrivit consemnarilor din chitanţa prezentata de aceasta se află ,,în curtea cimitirului”, faţă de terenul pe care a construit pârâtul, care se află ,,in curtea bisericii, aparţinând acesteia”.

Nu este reală nici sustinerea reclamantei potrivit careia prin completarea intâmpinării  in data de 12.04.2017 apelantul pârât recunoaste  ca ,,din cei 8mp solicitati de reclamanta, eu am construit pe 4 mp”. Observând înscrisul respectiv la fila 31 ds fd, instanţa de control judiciar constata ca  apelantul pârât a făcut o cu totul alta afirmatie: ,,Dacă reclamanta aduce dovada parohiei si a primăriei ca  cei 4 mp  de la punctul ,,B”, pe care am construit eu, sunt ai ei,  eu accept ca aceasta sa-mi construiasca un cavou identic la  punctul ,,A”(…)”- cele două puncte A si B sunt evidentiate pe schita de la fila 32 intocmita de pârât. Mai departe, in cuprinsul respectivei completari la întâmpinare, pârâtul arata foarte clar că  locul cerut de reclamanta este liber- fila 31 ds fd verso.

Raportat la considerentele de fapt si de drept anterior  reţinute, Tribunalul, in temeiul dispoz art.480 al.2 C pr civ, va admite apelul formulat de apelantul S M, împotriva  sentinţei civile nr. 824/30.05.2017, pronunţată de Judecătoria Caracal în dosarul nr. X/207/2017,  va schimba sentinţa, în sensul că va respinge acţiunea reclamantei, ca neîntemeiată.

Data publicarii pe portal: 02.11.2018

Domenii speta

Spete similare