Anularea deciziei de instituire a măsurilor asigurătorii

În speţă, contestatoarea recurentă a solicitat anularea Deciziei de instituire a măsurilor asigurătorii din data de 30.09.2016. Prin decizia de mai sus s-a dispus de către organele fiscale instituirea sechestrului asigurător asupra următoarelor bunuri ale contestatoarei: 1. teren intravilan în suprafaţă de 2799 mp înscris în CF, evaluat la suma de 81.171 lei, exclusiv tva şi 2. teren intravilan în suprafaţă de 7203 mp înscris în CF, evaluat la 208.887 lei, exclusiv tva; instituirea sechestrului asigurător asupra unui autoturism Dacia Duster 4x4, cu valoare de inventar de 37.984 lei.

Ulterior, au fost emise Decizia de impunere nr. F-HR 281/21.11.2016 şi Titlul executoriu nr. 347/03.01.2017 pentru suma de 405.178 lei.

Administratorul societăţii recurente este cercetat în cadrul unui dosar penal de către IPJ Mureş, iar în data de 28.03.2016 s-a dispus instituirea unui sechestru asupra unor bunuri mobile, respectiv asupra sumei de 540.000 lei mai sus amintită, suma fiind consemnată la CEC Bank SA pe numele administratorului contestatoarei, dar la dispoziţia Parchetului de pe lângă Tribunalul Mureş.

Într-adevăr, aşa cum a reţinut şi instanţa de fond, sechestrul asigurător fiscal şi poprirea se dispun în cazuri excepţionale, existând riscul ca debitorul să obstrucţioneze procesul de colectare. Astfel încât, dacă organele fiscale constată îndeplinirea necorespunzătoare a obligaţiilor fiscale, nu există un temei suficient pentru luarea măsurilor asigurătorii. Aşadar, măsurile asigurătorii fiscale urmăresc un scop preventiv şi au rolul unei garanţii apriorice pentru optimizarea procesului de colectare fiscală.

Conform art. 216 alin. 8 C. pr. fiscală, în situaţia în care au fost instituite măsuri asigurătorii şi au fost sesizate organele de urmărire penală potrivit legii, măsurile asigurătorii încetează de drept la data la care au fost luate măsuri asigurătorii potrivit Legii nr. 135/2010 privind Codul de procedură penală, cu modificările şi completările ulterioare.

În mod greşit însă, instanţa de fond a considerat că textul de lege însă operează doar atunci când măsurile asigurătorii fiscale şi măsurile asigurătorii penale sunt aplicate asupra aceluiaşi bun corporal/incorporal. După cum se poate observa din cuprinsul textului legal de mai sus, legiuitorul a introdus o cauză de încetare de drept a măsurilor asigurătorii fiscale, condiţionând îndeplinirea cumulativă a două condiţii, respectiv, sesizarea organelor de urmărire penală şi dispunerea de măsuri asigurătorii de către organele judiciare penale.

 Pornind de la scopul măsurilor, se constată că acestea urmăresc aceeaşi finalitate, respectiv stingerea debitelor sustrase de la impunere, respectiv optimizarea colectării. Legiuitorul nu a înţeles să facă vreo derogare de la dispoziţiile alin. 8 al art. 213 C. pr. civ. Apreciind fără vreun temei legal că prevederile legale operează doar atunci când măsurile asigurătorii fiscale şi măsurile asigurătorii penale sunt aplicate asupra aceluiaşi bun corporal/incorporal, instanţa de fond a adăugat la lege.

Mai mult, Curtea nu poate fi de acord nici cu susţinerile potrivit cărora nu există niciun pericol şi nicio piedică în continuarea activităţii societăţii reclamante, măsura aplicării sechestrului asigurător fiind conform legii, doar o măsură asiguratorie  în condiţiile în care, prin emiterea Titlul executoriu nr. 347/03.01.2017 aceasta a devenit măsură executorie, bunurile sechestrate putând fi executate oricând.

Aşa fiind, în condiţiile în care legiuitorul nu a făcut nicio distincţie în cuprinsul art. 213 alin. 8 C. pr. civ., sechestrul asigurator penal independent de bunurile asupra cărora a fost aplicat, fac ca măsurile asiguratorii fiscale să înceteze de drept iar în cazul în care aceasta este totuşi luată, ea să fie lovită de nulitate.

Aşa fiind Curtea consideră sentinţa atacată dată cu aplicarea greşită a legii motiv pentru care, recursul va fi admis, sentinţa atacată va fi casată iar în rejudecare pe fond, se va admite acţiunea în contencios formulată de societatea reclamantă, în contradictoriu cu pârâta DGRFP Braşov-AJFP Harghita,  şi va anula Decizia de instituire a măsurilor asigurătorii.

 În baza art. 453 C. pr. civ. , va obliga intimata DGRFP Braşov-AJFP Harghita să plătească recurentei-reclamante, cheltuieli de judecată în cuantum de 200 lei.

Domenii speta

Spete similare