Conflict de interese. Anulare acte emise în temeiul conflictului de interese. Calculul termenului de 6 luni prevăzut de art. 22 alin. 2 din Legea nr. 176/2010

Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanţe sub nr. 5.../86/12.07.2017,  reclamanta Agenţia Naţională de Integritate, în contradictoriu cu pârâţii A., Consiliul Local al Municipiului B., Municipiul B. şi S.C. „C.” S.A. B., a solicitat să se constate nulitatea absolută a următoarelor documente şi repunerea părţilor în situaţia anterioară:

- Hotărârea Consiliului Local al Municipiului B. nr. 137/10.09.2009 privind aprobarea închirierii centralei termice de la S.C. „C.” S.A. şi a unui încărcător frontal în vederea furnizării agentului termic pentru locuitorii din str. D.;

- Contractul de închiriere nr. 1377/20.10.2009 încheiat între S.C. „C.” S.A. şi Primăria B., înregistrat sub nr. 24495/21.10.2009;

- Hotărârea Consiliului Local al Municipiului B. nr. 33/31.05.2010 privind aprobarea prelungirii contractului de închiriere nr. 24495/21.10.2009 a centralei termice de la SC C. SA şi a unui încărcător frontal în vederea furnizării agentului termic pentru locuitorii din str. D.;

- Hotărârea Consiliului Local al Municipiului B. nr. 104/11.10.2011 privind aprobarea prelungirii contractului de închiriere nr. 24495/21.10.2009 a centralei termice de la SC C SA şi a unui încărcător frontal în vederea furnizării agentului termic pentru locuitorii din str. D.;

- Contractul de închiriere nr. 1177/03.11.2011 încheiat între S.C. C S.A. şi Primăria B., înregistrat la U.A.T. nr. 22832/03.11.2011.

Prin sentinţa civilă nr. 4475 din 2 noiembrie 2017, Tribunalul Suceava – Secţia de contencios administrativ şi fiscal a respins excepţia lipsei procedurii prealabile ca nefondată, a admis excepţia tardivităţii în ce priveşte cererea de anulare a Hotărârilor Consiliului Local ale Municipiului B. nr. 137/10.09.2009, nr. 33/31.05.2010, nr. 104/11.10.2011, a respins cererea de constatare a nulităţii Hotărârilor Consiliului Local ale Municipiului B. nr. 137/10.09.2009, nr. 33/31.05.2010, nr. 104/11.10.2011, formulată de reclamanta Agenţia Naţională de Integritate, în contradictoriu cu pârâţii A., Consiliul Local B., Municipiul B., şi S.C. „C.” S.A. B, ca tardiv formulată, a respins excepţia prescripţiei dreptului de a solicita anularea contractelor de închiriere nr. 1377/20.10.2009, nr. 24495/21.10.2009, nr. 1177/03.11.2011 ca nefondată, a respins cererea de anulare a contractelor de închiriere nr. 1377/20.10.2009, nr. 24495/21.10.2009, nr. 1177/03.11.2011 şi de repunere a părţilor în situaţia anterioară, ca nefondată şi a respins cererea pârâtei S.C. C. S.A. de obligare a reclamantei la plata cheltuielilor de judecată, ca nefondată.

Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs reclamanta Agenţia Naţională de Integritate, criticând-o pentru nelegalitate.

În motivare, reclamanta a precizat că, raportat la motivul de casare prevăzut de dispoziţiile art. 488 alin. 1 pct. 8 din Codul de procedură civilă, sentinţa civilă recurată a fost pronunţată cu încălcarea şi aplicarea greşită a dispoziţiilor art. 23 şi art. 24 din Legea nr. 176/2010, cu modificările şi completările ulterioare, dispoziţii legale pe care le-a redat.

A apreciat că, în mod nelegal, instanţa de fond a reţinut că Agenţia Naţională de Integritate a solicitat prin cererea de chemare în judecată anularea H.C.L nr.137/10.09.2009. H.C.L nr.33/31.05.2010. H.C.L nr.104/11.10.2011, întrucât, aşa cum rezultă din cuprinsul cererii, instituţia a învestit instanţa de contencios administrativ, în temeiul art.23 şi art.24 din Legea nr.176/2010 cu modificările și completările ulterioare, cu o acţiune în constatarea nulităţii absolute a actelor administrative şi juridice încheiate de A. cu încălcarea regimului juridic al conflictului de interese, şi nicidecum cu o acţiune în anularea unor acte administrative. Astfel, calificând greşit cererea promovată de recurentă, aceasta fiind o acţiune în anulare acte, în loc de acţiune în constatarea nulităţii absolute (cum a fost învestită), instanţa de fond a pronunţat o hotărâre cu încălcarea şi aplicarea greşită a dispoziţiilor art. 23 şi art. 24 din Legea nr. 176/2010 cu modificările şi completările ulterioare.

Recurenta a arătat că criticile de nelegalitate pe care le-a formulat împotriva sentinţei civile nr. 4475 pronunţată la data de 02.11.2017 de Tribunalul Suceava, prin care a fost admisă excepţia tardivităţii cererii invocată de Consiliul Local al Municipiului B., cu consecinţa respingerii, ca tardiv formulată, a cererii de chemare în judecată formulată de ANI, sunt fundamentate pe următoarele argumente: în ceea ce priveşte regimul juridic al nulităţii absolute al actelor juridice sau administrative încheiate cu încălcarea dispoziţiilor legale privind conflictul de interese, a învederat faptul că legiuitorul,  dispoziţiile art. 23 din Legea nr. 176/2010 cu modificările şi completările ulterioare, lege specială ce derogă de la norma generală, a conferit legitimitate Agenţiei Naţionale de Integritate de a promova acţiuni în constatarea nulităţii absolute a actelor încheiate cu încălcarea dispoziţiilor legale privind conflictul de interese, precum şi de a solicita repunerea părţilor în situaţia anterioară încheierii acestor acte.

A apreciat că scopul pentru care legiuitorul a prevăzut, prin dispoziţiile acestui articol de lege, ca instanţa de judecată să dispună, pe lângă constatarea nulităţii absolute, şi repunerea părţilor în situaţia anterioară îl constituie restabilirea legalităţii, încălcată, în speţă, la deliberarea şi adoptarea actelor administrative şi actelor juridice încheiate cu încălcarea regimului juridic al conflictului de interese.

A considerat că din interpretarea sistematică a articolelor de lege mai sus menţionate rezultă fără echivoc faptul că prevederile art. 24 din Legea nr. 176/2010, cu modificările şi completările ulterioare, ce constituie normă specială, derogă de la cele ale art. 11 din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, cu modificările şi completările ulterioare, pe care şi-a fundamentat soluţia instanţa de judecată.

A precizat că raportat la art. 24 din Legea nr. 176/2010, cu modificările şi completările ulterioare, atât procedura prealabilă prevăzută de art. 7 din Legea nr. 554/2004 cu modificările şi completările ulterioare, precum şi termenul de decădere de 1 an prevăzut de art. 11 din acelaşi act normativ nu sunt aplicabile acţiunilor introduse de Agenţia Naţională de Integritate pentru constatarea nulităţii absolute a actelor juridice sau administrative încheiate cu încălcarea obligaţiilor legale privind conflictul de interese, acestora fiindu-le aplicabile doar regulile de competenţă şi procedura de judecată prevăzută de Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare.

Sub acest aspect, recurenta a făcut trimitere la doctrină, în care s-a arătat că, în mod indubitabil, anumite acte normative prevăd „sesizarea directă a instanţei într-un anumit termen ce exclude parcurgerea unei proceduri prealabile administrative”.

Recurenta a mai apreciat că nu poate fi reţinută ca fondată motivarea instanţei de fond potrivit căreia  „...s-a probat că reclamanta a luat cunoştinţă de actele a căror anulare se solicită în anul 2012 .... având în vedere că a trecut mai mult de 1 an de la data luării la cunoştinţă ... acţiunea este tardiv formulată....”, având in vedere următoarele considerente: condiţiile imperative prevăzute de legiuitor la art. 23 din Legea nr. 176/2010, cu modificările şi completările ulterioare, pentru introducerea, la instanţele de contencios administrativ, a acţiunilor pentru constatarea nulităţii absolute a actelor juridice sau administrative încheiate cu încălcarea obligaţiilor legale privind conflictul de interese, sunt ca situaţia de conflict de interese să fie stabilită definitiv şi, respectiv ca actele administrative sau juridice, a căror nulitate absolută se solicită a fi constatată, să aibă legătură cu situaţia de conflict de interese, condiţii ce sunt îndeplinite în cauza dedusă judecăţii. Ori, instanţa de fond, pornind de la o greşită interpretare şi aplicare a dispoziţiilor art. 23 din Legea nr. 176/2010, cu modificările şi completările ulterioare, în mod nelegal a respins, ca tardiv formulată, cererea de chemare în judecată introdusă de instituţia noastră.

A precizat recurenta că, în virtutea rolului său activ, instanţa de fond era obligată să analizeze dacă, în speţă, cererea de chemare în judecată formulată de Agenţia Naţională de Integritate îndeplineşte aceste condiţii imperative şi care, în fapt, reprezintă condiţii de admisibilitate a cererii.

Deşi instanţa de fond a luat act de faptul că raportul de evaluare nr. 31764/ (3/11/30.07.2014, prin care s-a constatat că persoana evaluată A. a încălcat regimul juridic al conflictului de interese întocmit de Inspecţia de Integritate, a rămas definitiv, ca urmare a Deciziei ÎCCJ nr. 301/02.02.2017, totuşi nu a mai procedat la analizarea condiţiilor imperative prevăzute la art. 23 din Legea nr. 176/2010, cu modificările şi completările ulterioare.

A învederat instanţei că o aceeaşi identitate de raţiune a fost adoptată şi de Curtea de Apel Braşov prin Decizia nr. 1096/R/2017 din 24.10.2017 pronunţată într-o speţă similară, pe care a înţeles să o invoce cu titlu de jurisprudenţă şi în cuprinsul căreia s-a statuat  „(...) ÎCCJ a soluţionat definitiv conflictul de interese(...) şi astfel are autoritate de lucru judecat în prezenta cauză .... textele legale în materia conflictului de interese ocrotesc un interes general, public, principiile care fundamentează conflictul de interese fiind, de altfel, cele ale imparţialităţii, integrităţii, transparenţei deciziei şi supremaţiei interesului public, astfel că, în mod corespunzător, şi sancţiunea ce afectează actele administrative şi juridice încheiate cu nerespectarea dispoziţiilor legale în discuţie va fi cea a nulităţii absolute.

În consecinţă, se impune a se constata nulitatea absolută parţială a hotărârilor consiliului local...”.

A făcut menţiunea că, odată rămas definitiv raportul de evaluare nr. 31764/G/l 1/30.07.2014, actele administrative şi juridice încheiate, respectiv adoptate cu încălcarea dispoziţiilor legale privind conflictul de interese, vor fi sancţionate, conform dispoziţiilor art. 23 din Legea nr. 176/2010, cu modificările şi completările ulterioare, cu nulitatea absolută, în vederea înlăturării în întregime a efectelor actelor încheiate cu nerespectarea condiţiilor legale de validitate, precum şi repunerea părţilor în situaţia anterioară, scopul fiind deci restabilirea legalităţii ce a fost încălcată.

Intimatul Consiliul Local B., prin întâmpinare, a apreciat că, în mod temeinic şi legal, instanţa de fond a calificat acţiunea ca fiind una de anulare a unor acte administrative, respectiv Hotărârea Consiliului local 111M37/10.09.2009, HCL nr. 33/31.05.2010, HCL nr. 104/ 11.10.2011, contractele de închiriere nr. 1377/2009, nr. 24295/21.10.2009 şi nr. 1177/ 3.11.2011 şi potrivit art. 24 din Legea nr. 176/2010 cu modificările şi completările ulterioare „(1) Acţiunile introduse la instanţele de contencios administrativ urmează regulile de competenţă prevăzute în Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004 cu modificările şi completările ulterioare, care se aplică în mod corespunzător. (2) Procedura de judecată este cea prevăzută în Legea nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare, şi se aplică în mod corespunzător, în măsura în care nu există în prezenta lege prevederi derogatorii de la aceasta”.

A mai apreciat intimatul că în mod corect instanţa de fond a apreciat ca „este întemeiată excepţia tardivităţii introducerii acţiunii raportat la prevederile art. 11 alin. 2 din Legea nr. 554/2004, conform căruia, pentru motive temeinice, în cazul actului administrativ individual, cererea poate fi introdusă peste termenul prevăzut la alin.(1) dar nu mai târziu de un an de la data comunicării actului, data luării la cunoştinţă, data introducerii cererii sau data încheierii procesului verbal de conciliere, după caz".

A precizat intimatul că dreptul administrativ nu face distincţie între nulitate absolută si nulitate relativă, regula fiind prescriptibilitatea, respectiv tardivitatea cererii în cazul depăşirii termenului de l an din Legea nr. 554/2004, legiuitorul neoperând nici o diferenţiere după cum motivul de nulitate invocat este absolut sau relativ ori după cum aceasta este condiţionată ori nu de vătămare.

Intimatul a motivat că, având în vedere că de la data luării la cunoştinţă a hotărârilor consiliului local a căror anulare se cere a trecut mai mult de un an, instanţa de fond în mod corect a admis excepţia tardivităţii cererii de anulare a hotărârilor Consiliului Local nr. 137/2009, nr. 33/2010 şi nr. 104/2011.

Intimatul a redat conţinutul art. 11 din Legea nr. 554/2004, argumentând că, împotriva acestor dispoziţii legale, recurenta solicită anularea Hotărârii nr. 137/10.09.2009,  HCL nr. 33/31.05.2010 şi HCL nr. 104/11.10.2011.

A apreciat că în mod corect instanţa a admis excepţia tardivităţii acţiunii şi a respins acţiunea ca fiind tardiv formulată, deoarece a trecut mai mult de un an de la data adoptării Hotărârilor Consiliului local şi acţiunea nu poate fi admisă, ţinând cont şi de dispoziţiile art. 24 din Legea nr. 176/2010 privind contenciosul administrativ. Mai mult decât atât, aceste contracte au produs efecte juridice, iar Municipiul B. a beneficiat de centrala termica închiriată de la SC C. SA prin furnizarea agentului termic către populaţie şi practic nu mai este posibilă repunerea în situaţia anterioară. Restituirea prestaţiilor efectuate este prescriptibilă extinctiv, termenul urmând să curgă de la data când partea putea cere repunerea în situaţia anterioară.

A făcut precizarea că art. 24 din Legea nr. 176/2010 este foarte precis şi concret şi menţionează fără echivoc că acţiunile introduse la instanţele de contencios în materia conflictului de interese urmează regulile de competenţă prevăzute de Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ şi nu specifică în nici un mod cum să acţiunile introduse în materia conflictului de interese pot fi introduse oricând, deoarece Legea contenciosului administrativ, art. 11, este de asemenea clară şi precisă: „cererile prin care se solicită anularea unui act administrativ individual, a unui contract administrativ, recunoaşterea dreptului pretins şt repararea pagubei cauzate se pot introduce în termen de 6 luni,... dar nu mai târziu de un an de la data comunicării actului, data luării la cunoştinţă, data introducerii cererii sau data încheierii procesului-verbal de conciliere, după caz”.

Prin întâmpinarea formulată, intimata SC C. SA a apreciat că, prin hotărârea atacată, prima instanţă în mod corect a adoptat soluţia de respingere a cererii de constatare a nulităţii hotărârilor Consiliului Local.

A învederat instanţei de recurs că se poate observa că, în cuprinsul sentinţei recurate, prima instanţă a reţinut că „…reclamanta Agenţia Naţională de Integritate (…) a solicitat să se constate nulitatea absolută a următoarelor documente…”. Cu privire la acest aspect, intimata a apreciat că cererea de recurs întemeiată pe faptul că prima instanţă, în cuprinsul sentinţei, ar fi reţinut că recurenta-reclamantă a solicitat anularea HCL în loc de constatarea nulităţii HCL, este lipsită de argumente.

A arătat că recurenta a criticat interpretarea dată de instanţă dispoziţiilor art. 23 din Legea nr. 176/2010, susţinând că dispoziţia legală menţionată ar fi trebuit interpretată în sensul că, pentru a se putea introduce la instanţa de contencios administrativ o acţiune în constatarea nulităţii absolute a actelor juridice administrative încheiate cu încălcarea obligaţiilor legale privind conflictul de interese este necesar ca situaţia de conflict de interese să fie stabilită definitiv, ca o condiţie imperativă impusă de prevederile art. 23 din Legea nr. 76/2010. A arătat intimata că această împrejurare nu este de natură a constitui un motiv de amendare a sentinţei, deoarece prevederile art. 23 sunt suficient de clare cu privire la condiţiile ce trebuie îndeplinite pentru introducerea acţiunii. Condiţia imperativă prevăzută de art. 23 din Legea nr. 176/2010 se referă doar la faptul că Agenţia poate introduce acţiune în constatarea nulităţii absolute a actelor emise cu încălcarea obligaţiilor legale la instanţa de contencios administrativ. A mai precizat că în acelaşi sens alin. 3 al art. 22 din Legea nr. 176/2010 stabileşte că „…dacă este cazul, Agenţia sesizează în termen de 6 luni instanţa de contencios administrativ în vederea anulării actelor…”.

Prin urmare, intimata a considerat că în mod corect prima instanţă a reţinut că recurenta a luat cunoştinţă de actele a căror anulare a solicitat-o, în anul 2012, consecinţa fiind că de la această dată a început să curgă termenul de 6 luni şi respectiv un an pentru introducerea acţiunii la instanţa de contencios administrativ.

Pentru cele arătate, intimata a solicitat respingerea recursului ca nefondat şi menţinerea sentinţei primei instanţei ca fiind legală.

Prin răspunsul la întâmpinarea formulată de intimata SC C. SA, recurenta ANI a solicitat admiterea recursului astfel cu a fost formulat, casarea în totalitate a sentinţei atacate şi admiterea cererii de chemare în judecată.

Analizând actele şi lucrările dosarului, Curtea constată că recursul este întemeiat pentru următoarele considerente:

Din cuprinsul Legii nr. 176/2010 rezultă că Agenţia Naţională de Integritate este autoritatea competentă să întocmească rapoartele de evaluare a existenţei sau inexistenţei unui conflict de interese sau a unei stări de incompatibilitate (art. 21 şi art. 22 alin. 4).

În situaţia constatării existenţei conflictului de interese, în condiţiile şi termenul prevăzute de lege, după întocmirea raportului corespunzător şi după parcurgerea procedurii judiciare sau expirarea termenului de contestare, după caz, Agenţia Naţională de Integritate poate cere instanţei competente anularea a două categorii de acte juridice: acte emise, adoptate sau întocmite cu încălcarea prevederilor legale privind conflictul de interese (art. 22 alin. 2) şi acte juridice sau administrative încheiate direct sau prin persoane interpuse, cu încălcarea dispoziţiilor legale privind conflictul de interese (art. 23).

Conform dispozițiilor art. 22 alin. 2 din Legea nr. 176/2010 „Dacă raportul de evaluare a conflictului de interese nu a fost contestat în termenul prevăzut la alin. (1) la instanţa de contencios administrativ, Agenţia sesizează, în termen de 6 luni, organele competente pentru declanşarea procedurii disciplinare, precum şi, dacă este cazul, instanţa de contencios administrativ, în vederea anulării actelor emise, adoptate sau întocmite cu încălcarea prevederilor legale privind conflictul de interese”.

Textul citat prevede termenul de introducere a acțiunii în anulare, de 6 luni, care curge de la data expirării termenului de contestare a raportului prin care s-a constatat conflictul de interese sau starea de incompatibilitate, numai pentru ipoteza în care acest raport rămâne definitiv prin necontestare în procedura judiciară.

Dar, pornind de la faptul că până la stabilirea în mod definitiv a stării de incompatibilitate sau conflict de interese, nu există nici un suport juridic pentru ca Agenţia Naţională de Integritate să solicite instanței anularea celor două categorii de acte juridice, mutandis mutandi, începutul termenului de 6 luni pentru situația în care raportul de evaluare este contestat în instanță, nu poate fi decât data la care prin hotărâre definitivă se constată starea de incompatibilitate sau conflictul de interese.

Cu alte cuvinte, termenul de 6 luni în care poate fi promovată acțiunea în anulare a actelor juridice curge de la data când raportul de evaluare se definitivează fie prin expirarea termenului de contestare, fie prin parcurgerea procedurii judiciare, procedura de judecată și termenele de exercitare a acțiunii fiind unitare. În speță, data de la care a început să curgă termenul de 6 luni este data la care Înalta Curte de Casație și Justiție a respins definitiv recursul formulat de A. împotriva sentinței pronunțată de Curtea de Apel Suceava prin care i s-a respins contestația împotriva raportului de evaluare, respectiv data de 02.02.2017.

Prin urmare, în mod eronat instanța de fond s-a raportat la data când Agenţia Naţională de Integritate a luat la cunoștință de actele a căror anulare o cere, respectiv anul 2012, dată situată în cursul procesului de evaluare a pârâtului A., deci înainte de întocmirea raportului de evaluare și mai ales, înainte de definitivarea acestuia în una din cele două modalități: expirarea termenului de contestare sau prin parcurgerea procedurii judiciare.

Așa fiind, reţinând că în mod greşit instanţa s-a pronunţat pe cale de excepţie, fără a intra în cercetarea fondului, Curtea constată incidenţa dispoziţiilor art. 498 alin. 2 Cod procedură civilă, care atrag admiterea recursului şi casarea sentinţei, cu trimiterea cauzei spre rejudecare aceluiaşi tribunal, care se va pronunţa asupra acțiunii în anularea actelor administrative atacate.

Domenii speta

Spete similare