Recurs. Comunicarea actului administrativ fiscal în formă electronică are loc numai în situaţia în care contribuabilul/plătitorul a optat pentru această modalitate de emitere şi de comunicare

Decizie 2872 din 22.06.2018


Recurs. Comunicarea actului administrativ fiscal în formă electronică are loc numai în situaţia în care contribuabilul/plătitorul a optat pentru această modalitate de emitere şi de comunicare

Deşi recurentul reclamant invocă încălcarea de către organele fiscale a regulii de comunicare în formă electronică a actului administrativ fiscal, acesta nu face dovada că a optat pentru această modalitate de emitere şi de comunicare. Or, în lipsa unei asemenea opţiuni, nu sunt întrunite condiţiile legale pentru a se realiza comunicarea  prin mijloace electronice.

Astfel, în cazul în care comunicarea la domiciliul fiscal prin poştă, cu scrisoare recomandată cu confirmare de primire, ori comunicarea prin mijloace electronice nu este posibilă (în speţă, din cauza lipsei opţiunii reclamantului pentru acest mijloc de comunicare), organul fiscal va realiza comunicarea prin publicitate, prin publicarea unui anunţ în care se menţionează că a fost emis actul administrativ fiscal pe numele contribuabilului/plătitorului, concomitent, la sediul organului fiscal emitent şi pe pagina de internet a autorităţii administraţiei publice locale respective, afişare menţinută timp de 60 de zile de la data publicării.

Curtea de Apel Oradea - Secţia a II-a civilă de contencios administrativ şi fiscal

Decizia nr. 2872 din 22 iunie 2018

- art. 47 din Legea nr. 207/2015

 

Prin sentinţa nr. (...)/CA/29.11.2017, Tribunalul (...) a respins, ca neîntemeiată, cererea formulată astfel cum a fost precizată de reclamantul (...) (...) în contradictoriu cu pârâta Direcţia Generală Regionala a Finanţelor Publice (...) - Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice (...).

Pentru a pronunţa această sentinţă, Tribunalul (...) a reţinut următoarele:

Prin Decizia nr. (...)/30.12.2015 s-a dispus angajarea răspunderii solidare a reclamantului (...) (...), administrator şi asociat unic la SC (...) SRL, în perioada 25.02.2008 – 31.07.2013, în vederea realizării în parte a creanţei fiscale în cuantum de 189.113 lei, datorate de societatea menţionată. În motivarea deciziei s-a reţinut că fostul administrator nu a declarat obligaţiile fiscale ale societăţii reprezentând TVA şi impozit pe profit ceea ce demonstrează reaua credinţă a acestuia în ceea ce priveşte nedeclararea obligaţiilor fiscale cu scopul de a se sustrage de la plata datoriilor, fapte ce se încadrează în prevederile art. 27 alin. 2 lit. d) din O.G. nr. 92/2003.

Împotriva acestei decizii reclamantul a formulat contestaţie administrativă la data de 31.01.2017 (filele 12-13), aceasta fiind respinsă ca nedepusă în termen prin Decizia nr. (...)/22.03.2017, reţinându-se în esenţă că decizia de angajare a răspunderii solidare a fost comunicată contestatorului (...) (...) la data de 19.04.2016 prin publicitate întrucât comunicarea prin poştă efectuată la data de 13.01.2016 a fost returnată de către oficiul poştal cu menţiunea „expirat termen de păstrare” .

Examinând decizia în raport cu probele administrate în cauză şi dispoziţiile legale incidente instanţa a constatat că aceasta este legală.

Astfel, din copia confirmării de primire depusă la fila 75 din dosar rezultă că decizia de angajare a răspunderii solidare a reclamantului i-a fost comunicată acestuia prin poştă la data de 13.01.2016, corespondenţa fiind returnată emitentului cu menţiunea „expirat termen de păstrare”.

Instanţa a constatat că actul administrativ fiscal a fost comunicat la domiciliul reclamantului din (...),  strada (...) nr.(…), judeţul (...), adresă cu care figurează şi în evidenţele SPCLEP, conform dovezii de la fila 73 din dosar.

Ulterior, respectiv la data de 04.04.2016, organul fiscal a procedat la comunicarea deciziei prin afişarea unui anunţ la sediul AJFP (...) şi pe pagina de internet a instituţiei anterior menţionate, anunţ în care s-a menţionat că a fost emis actul administrativ fiscal pe numele reclamantului.

Reţinând că decizia de angajare a răspunderii solidare a fost comunicată reclamantului cu respectarea prevederilor art. 47 alin. 1, 4 şi 5 din Legea nr. 207/2015 şi faptul că termenul de 45 de zile pentru formularea contestaţiei administrative a început să curgă în data de 20.04.2017, respectiv după împlinirea unui termen de 15 zile de la data afişării anunţului conform art. 47 alin.7 din Legea nr. 207/2015, iar contestaţia a fost depusă la organul fiscal la data de 31.01.2017, instanţa a reţinut că a fost depusă cu depăşirea termenului legal peremptoriu prevăzut de art. 270 alin. 1  din Legea nr. 207/2015.

Având în vedere că organul fiscal a respins în mod corect ca tardivă contestaţia administrativă şi văzând şi dispoziţiile art. 281 alin. 2 din Legea nr. 207/2015 în speţă nu se mai justifică analizarea legalităţii deciziei de angajare a răspunderii solidare.

Pentru aceste considerente de fapt şi de drept în baza art. 18 alin. 1 din Legea nr. 554/2004, instanţa a respins cererea formulată de reclamant ca neîntemeiată.

Împotriva acestei sentinţe a formulat recurs, în termen legal, reclamantul (...) (...), solicitând admiterea recursului, casarea deciziei atacate şi trimiterea cauzei spre rejudecare. În subsidiar, a solicitat admiterea recursului şi modificarea în totalitate a sentinţei recurate cu consecinţa admiterii contestaţiei.

În motivare, recurentul invocă motivele de recurs prevăzute de art. 488 pct. 6 şi pct. 8 Cod de procedură civilă.

Recurentul arată că prin decizia de angajare a răspunderii solidare nr. (...)/30.12.2015, emisă de Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice (...), s-a decis angajarea răspunderii sale solidare, în calitate de fost administrator al S.C. (...) S.R.L., societate declarată insolvabilă, în vederea realizării creanţelor fiscale datorate de societate, în sumă de 189.113 lei.

Împotriva acestei decizii a formulat, în data de 31.01.2017, o contestaţie prin care a solicitat o copie a scrisorii recomandate cu confirmare de primire şi a plicului retur care se presupune a fi fost trimis pe adresa sa şi a adus la cunoştinţa organelor abilitate care sunt obligaţiile acestora în cazul comunicării unui act administrativ, conform legislaţiei. Organul fiscal a răspuns că pe calea contestaţiei nu se poate solicita comunicarea de înscrisuri la dosarul cauzei, fără a se indica şi temeiul legal în baza căruia comunicarea actelor solicitate nu este posibilă.

În argumentarea deciziei sale, organul fiscal recunoaşte că, de fapt, comunicarea deciziei de angajare a răspunderii solidare nr. (...)/30.12.2015 s-a făcut prin publicitate deoarece comunicarea acestei decizii nu a fost posibilă prin poştă, cu scrisoare recomandată cu confirmare de primire. De asemenea, nu se precizează motivele pentru care comunicarea deciziei nu a fost posibilă prin poştă.

Cu referire la obligaţiile organului fiscal, prevăzute de legislaţia în vigoare, recurentul menţionează că însăşi Curtea Constituţională, a statuat prin Decizia nr. 536/28.04.2011, în sensul că organul fiscal, în situaţia în care a eşuat încercarea de a comunica un act prin poştă, nu este împiedicat la a efectua comunicarea printr-un mijloc electronic, chiar şi în lipsa unei solicitări exprese din partea contribuabilului, acordul contribuabilului fiind necesar doar pentru omiterea comunicării prin poştă sau pe cale directă sub semnătură.

Recurentul consideră că acesta este spiritul în care trebuie interpretată intenţia legiuitorului atunci când a modificat art. 44 în art. 47 din Legea 207/2015. Legiuitorul nu a împiedicat comunicarea actelor administrative prin mijloace electronice de transmitere la distanţă, ci doar a instituit obligaţia de a-1 transmite astfel, ori de câte ori contribuabilul optează pentru această modalitate.

Consideră că organul fiscal avea posibilitatea comunicării actelor fiscale prin mijloace electronice înaintea utilizării metodei publicităţii, care nu este la îndemâna contribuabilului. Aceste motive nu au fost luate în calcul de către instanţa de judecată, care mai mult, prin încheierea dată în şedinţa din data de 6 noiembrie 2017, a decis să respingă cererea în probaţiune privind proba cu expertiza contabilă, apreciind că nu este utilă pentru justa soluţionare a cauzei. Consideră că instanţa nu şi-a motivat corespunzător şi suficient această decizie, neexplicând motivele pentru care a considerat că o expertiză contabilă nu poate fi utilă într-o cauză care are ca obiect principal atragerea răspunderii administratorului.

Recurentul nu consideră că a acţionat cu rea credinţă deoarece în calitate de administrator nu a declarat obligaţiile fiscale ale societăţii, reprezentând TVA, impozit pe profit atâta vreme cât pe perioada administrării activităţii, a depus şi achitat în termen, toate obligaţiile fiscale scadente. Simpla emitere a unei decizii privind atragerea răspunderii administratorului în temeiul art. 27 alin. 2 lit."d" din O.G. nr. 92/2003, nu este suficientă pentru ca acesta să şi răspundă în acest sens, legea instituind doar posibilitatea angajării acestei răspunderi, însă numai după administrarea de dovezi în sensul îndeplinirii condiţiilor prevăzute de legiuitor.

În fapt, relaţiile comerciale dintre părţi au fost înregistrate conform Codului fiscal, aşa cum se poate observa cu certitudine din existenţa înscrierilor din contabilitate şi din declaraţiile depuse.

În drept, recurenta invocă art. 488 Cod procedură civilă.

Intimata Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice (...) prin Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice (...) a formulat întâmpinare, solicitând  respingerea recursului ca nefondat.

Intimatul a invocat excepţia nulităţii recursului, arătând că recurentul nu aduce nicio critică cu privire la sentinţa recurată, ci se rezumă doar la a reitera, într-o altă formă susţinerile din cuprinsul cererii de chemare în judecată. Astfel, în motivarea recursului nu se prezintă argumente de natură a conduce la concluzia că din considerentele sentinţei ar lipsi motivele pe care se întemeiază, ori că ar cuprinde motive contradictorii, ori motive străine de natura cauzei, fapt ce face imposibilă cercetarea incidenţei motivului de casare prevăzut la pct. 6 al art. 488 Cod de procedură civilă.

Nici în ce priveşte motivul de casare prevăzut de punctul 8 al art. 488 nu sunt aduse critici hotărârii pronunţate de instanţa de fond, nefiind indicate normele de drept material încălcate sau greşit interpretate de instanţă şi nici în ce anume ar consta greşita aplicare ori interpretare a normelor de drept material.

De asemenea, motivele de recurs nu fac posibilă încadrarea acestora în niciunul din motivele de casare.

În privinţa criticilor aduse sentinţei recurate, intimata menţionează că în mod corect a reţinut Tribunalul (...) faptul ca decizia nr. (...)/30.12.2015 de angajare a răspunderii solidare i-a fost comunicată recurentului-reclamant prin poştă la data de 13.01.2016, la domiciliul acestuia din (...), str. (...) nr.(…) , jud. (...). Însă, întrucât corespondenţa a fost returnată cu menţiunea „expirat termen de păstrare", la data de 04.04.2016, s-a procedat la comunicarea deciziei prin afişarea anunţului la sediul organului fiscal şi prin afişare pe pagina de internet a instituţiei, în conformitate cu prevederile art. 47 alin. (4) şi (5) din Legea nr. 207/2015.

Intimata apreciază că afirmaţia recurentului în sensul că organul fiscal ar trebui să precizeze motivele pentru care comunicarea deciziei nu a fost posibilă prin poştă reprezintă invocarea propriei culpe, reclamantul fiind cel mai în măsură să cunoască motivul pentru care nu a ridicat corespondenţa, fapt pentru care în niciun caz nu se poate prevala de acest aspect. Motivul pentru care comunicarea cu reclamantul a deciziei s-a făcut prin publicitate îl reprezintă imposibilitatea comunicării prin poştă, plicul şi confirmarea de primire din data de 13.01.2016 fiind returnate cu menţiunea „expirat termen de păstrare".

În concluzie, intimata apreciază că au fost respectate întocmai prevederile art. 47 alin. (2) şi alin. (5) din Codul de procedură fiscală, în vigoare începând cu data de 1 ianuarie în ce priveşte comunicarea actului administrativ fiscal.

În drept, intimata invocă art. 205 Cod procedură civilă.

Examinând actele şi lucrările dosarului, sentinţa recurată, prin prisma motivelor de recurs invocate, Curtea a apreciat recursul ca fiind neîntemeiat din următoarele considerente:

Motivele de recurs vizând lipsa motivării, reglementate la art. 488 pct. 6 Cod procedură civilă, sunt neîntemeiate.

Curtea a avut în vedere faptul că din dispoziţiile art. 425 alin. (1) Cod de procedură civilă rezultă elementele pe care trebuie să le cuprindă orice hotărâre judecătorească pentru exercitarea unui control judiciar, inclusiv arătarea motivelor de fapt şi de drept ce au format convingerea instanţei.

Motivarea hotărârii trebuie să fie clară, concisă şi concretă în concordanţă cu probele şi actele de la dosar, ea constituind astfel o garanţie pentru părţile din proces în faţa eventualului arbitrariu judecătoresc şi, de altfel, singurul mijloc prin care se dă posibilitatea exercitării controlului judiciar. Nemotivarea unei hotărâri judecătoreşti echivalează practic cu soluţionarea procesului fără a intra în fondul acţiunii, de natură să justifice casarea cu trimitere spre rejudecare.

Pentru a da satisfacţie acestui principiu nu este însă necesar ca instanţa de judecată să examineze şi să discute în mod special toate argumentele invocate de părţi, fiind suficient ca ea să arate motivele de fapt şi de drept care au dus la adoptarea soluţiei.

Examinând sentinţa recurată, Curtea a apreciat că aceasta cuprinde motivele ce au format convingerea instanţei în soluţia pronunţată, instanţa examinând toate probele atât în ansamblul lor, cât şi fiecare în parte, reţinând o stare de fapt conformă cu acestea şi a înlăturat motivat argumentele părţii reclamante, arătând motivele de drept pe care şi-a întemeiat soluţia.

Faptul că instanţa de fond nu a examinat şi apărările vizând comunicarea actului administrativ fiscal prin mijloace electronice nu poate conduce la concluzia nelămuririi situaţiei de fapt şi neexaminării fondului cauzei, atât timp cât instanţa a arătat modalitatea legală de comunicare a actelor administrative fiscale cu reclamantul.

Respingerea probei cu expertiză a fost făcută cu respectarea prevederilor legale, faţă de teza probatorie propusă, respectiv conducerea legală a activităţii financiare a societăţii de către reclamant, apreciind-o ca inutilă cauzei, atât timp cât organul fiscal nu a soluţionat fondul contestaţiei administrative a reclamantului motivat de depunerea ei tardivă. Numai în situaţia în care prima instanţă ar fi apreciat că reclamantul a depus contestaţia în termenul legal şi că decizia organului fiscal privind soluţionarea contestaţiei ar fi fost nelegală, instanţa ar fi putut să se pronunţe asupra fondului raportului juridic dedus judecăţii, respectiv asupra îndeplinirii atribuţiilor legale de către reclamant, cu bună credinţă.

Astfel, potrivit art. 281 Cod procedură fiscală (Legea nr. 207/2015), în situaţia atacării la instanţă a deciziei prin care s-a respins contestaţia de către organul fiscal fără ca acesta să intre în cercetarea fondului raportului juridic fiscal, dacă instanţa constată că soluţia adoptată de către organul fiscal este nelegală şi/sau netemeinică, se va pronunţa şi asupra fondului raportului juridic fiscal.

Nici al doilea motiv de recurs, fondat pe art. 488 pct. 8 Cod procedură civilă, nu este întemeiat, prima instanţă interpretând şi aplicând corect dispoziţiile legale în prezenta cauză.

Prima instanţă a reţinut, ca stare de fapt, necontestată de către recurentul reclamant, că decizia de angajare a răspunderii solidare a reclamantului i-a fost comunicată acestuia prin poştă la data de 13.01.2016, corespondenţa fiind returnată emitentului cu menţiunea „expirat termen de păstrare”. Decizia a fost comunicată la domiciliul reclamantului din (...),  strada (...) nr. (…), judeţul (...), adresă cu care figurează şi în evidenţele SPCLEP, adresă necontestată de către recurent.

Ulterior, la data de 04.04.2016, organul fiscal a procedat la comunicarea deciziei prin afişarea unui anunţ la sediul AJFP (...) şi pe pagina de internet a instituţiei anterior menţionate, anunţ în care s-a menţionat că a fost emis actul administrativ fiscal pe numele reclamantului.

Curtea a reţinut că Legea nr. 207/2015 reglementează comunicarea actului administrativ fiscal, la art. 47, în sensul că regula este dată de comunicarea actului la domiciliul fiscal al destinatarului, direct, dacă se asigură primirea sub semnătură a actului administrativ fiscal, sau prin poştă, cu scrisoare recomandată cu confirmare de primire.

O altă regulă stabilită constă în comunicarea prin mijloace electronice a actelor administrativ fiscale emise în formă electronică, dar numai în situaţia în care contribuabilul/plătitorul a optat pentru această modalitate de emitere şi de comunicare.

Deşi recurentul reclamant invocă încălcarea de către organele fiscale a acestei reguli de comunicare, stipulate la art. 47 alin. 3, acesta nu face dovada că a optat pentru această modalitate de emitere şi de comunicare. Or, în lipsa unei asemenea opţiuni, nu sunt întrunite condiţiile legale pentru a se realiza comunicarea  prin mijloace electronice. Pentru aceste motive, în mod legal au procedat organele fiscale în sensul comunicării actului administrativ fiscal prin publicitate.

Astfel, potrivit art. 47 alin. 4, în cazul în care comunicarea la domiciliul fiscal prin poştă, cu scrisoare recomandată cu confirmare de primire, ori comunicarea prin mijloace electronice nu este posibilă (în speţă, din cauza lipsei opţiunii reclamantului pentru acest mijloc de comunicare), organul fiscal va realiza comunicarea prin publicitate, prin publicarea unui anunţ în care se menţionează că a fost emis actul administrativ fiscal pe numele contribuabilului/plătitorului, concomitent, la sediul organului fiscal emitent şi pe pagina de internet a autorităţii administraţiei publice locale respective, afişare menţinută timp de 60 de zile de la data publicării.

Faţă de starea de fapt reţinută, imposibilitatea comunicării directe, organele fiscale au procedat corect la comunicare prin publicitate, actul administrativ considerându-se comunicat în termen de 15 zile de la data afişării anunţului.

Afişarea anunţului privind comunicarea Deciziei nr. (...)/30.12.2015 referitoare la angajarea răspunderii solidare a reclamantului (...) (...) a avut loc la data de 04.04.2016, astfel că actul se consideră comunicat la 20.04.2016, iar recurentul reclamant a depus contestaţia la data de 31.01.2017, peste termenul de 45 de zile prevăzut de art. 270 alin. 1 din Legea nr. 207/2015.

Prin urmare, prima instanţă a pronunţat o hotărâre cu aplicarea corectă a normelor de drept material, referitoare la comunicarea actului administrativ fiscal şi termenul de contestare a lui.

Pentru aceste considerente, în temeiul art. 496 Cod procedură civilă, Curtea a respins recursul formulat ca fiind neîntemeiat şi, totodată, a luat act de faptul că partea intimată nu a solicitat cheltuieli de judecată în recurs, în temeiul art. 453 Cod procedură civilă.