Decizie 381/A din 28.06.2018

Comisia locală de fond funciar nu are personalitate juridică și nici patrimoniu propriu. Potrivit art. 12 din Legea nr. 18/1991, coroborat cu prevederile H.G. nr. 890/2005, Comisiile locale de fond funciar se constituie și funcționează în cadrul unităților administrativ-teritoriale, având atribuții în privința stabilirii dreptului de proprietate prin reconstituirea sau constituirea acestuia și a atribuirii efective a terenurilor celor îndreptățiți. Din economia dispoziţiilor legale incidente, rezultă că legiuitorul a recunoscut comisiei locale o legitimare procesuală excepţională, circumscrisă litigiilor de fond funciar. Astfel, din analiza coroborată a art. 52 alin. 1 şi 2 din Legea nr. 18/1991, reiese că apelanta este autoritate publică cu activitate administrativă, care, în limitele competenţei sale, are calitate procesuală pasivă şi, când este cazul, activă. Dispoziţiile legale enunțate relevă că legiuitorul a înțeles să recunoască comisiei locale calitate procesuală specială, numai în materie funciară, în pricinile izvorâte din legile fondului funciar, în sensul că stă singură în proces.

Totuşi, odată cu recunoaşterea acestei calităţi legiuitorul nu a conferit comisie locale şi personalitatea juridică, atribuindu-i acesteia un patrimoniu din care, în ipoteza în care în procedura judiciară sau cea de executare silită în sarcina comisiei se stabileşte o obligaţie pecuniară, aceasta să aibă posibilitatea de a-şi îndeplini obligaţia. [...]

Aşa fiind, recunoașterea de către legiuitor a calității procesuale acestei comisii, care nu este o persoană juridică cu capacitate de folosință și de exercițiu, trebuie înțeleasă ca vizând exercitarea, respectiv îndeplinirea în nume propriu doar a drepturilor și obligațiilor procesuale. În planul dreptului material, titularul drepturilor și al obligațiilor rămâne tot unitatea administrativ-teritorială, care își exercită atribuțiile în materie funciară prin comisia locală.Această concluzie este susţinută şi de dispoziţiile art. 21 din Legea nr. 215/2001. Alineatul 1 al normei enunţate statuează că doar unitățile administrativ-teritoriale sunt persoane juridice de drept public, cu capacitate juridică deplină și patrimoniu propriu. Acestea sunt titularele conturilor deschise la unitățile teritoriale de trezorerie, precum și la unitățile bancare. Teza finală a primului alineat prevede că unitatea administrativ-teritorială este titulară de drepturi și obligații ce decurg din raporturile cu alte persoane fizice sau juridice, în condițiile legii, fără a face distincție între raporturi de drept substanțial sau procesual. Totodată, potrivit art. 21 alin. 5 teza 2 din lege, despăgubirile pe care trebuie să le plătească unitatea administrativ-teritorială în urma hotărârilor pronunțate de instanța de judecată și rămase definitive sunt asigurate de la bugetul local.

Drept urmare, interpretând sistematic și teleologic dispozițiile art. 21 din Legea administrației publice locale, rezultă că atunci când o autoritate publică constituită la nivelul unității administrativ teritoriale, potrivit legii - cum este cazul Comisiei locale de fond funciar - a fost parte în proces, cea care trebuie să îndeplinească obligațiile impuse prin hotărâre judecătorească definitivă, inclusiv de natură pecuniară, este unitatea administrativ-teritorială, singura care dispune de patrimoniu propriu, sumele urmând a fi asigurate din bugetul local.Numai interpretând în acest mod prevederile legale menționate, se poate da eficiență juridică dispozițiilor art. 52 alin. 3 din Legea nr. 18/1991. Potrivit acestora, prevederile art. 274 din C. pr. civ. (actual 453 C. proc. civ.), referitoare la cheltuielile de judecată, sunt aplicabile în procesele de fond funciar în care comisia locală are calitate procesuală. Aceasta înseamnă că, în proces, obligația de plată a eventualelor despăgubiri, inclusiv a cheltuielilor de judecată se stabilește în sarcina Comisiei, ca parte în proces, dar executarea efectivă a obligației de plată nu o poate face această autoritate care nu are patrimoniu propriu, deci nu are buget.

Ca urmare, față de prevederile art. 21 din Legea nr. 215/2001, coroborate cu prevederile art. 12 din Legea nr. 18/1991 și cu cele cuprinse în HG nr. 890/2005, atunci când s-a stabilit obligaţia de plată a unei sume de bani, titularul obligației de plată este unitatea administrativ-teritorială, chiar dacă nu a fost parte în proces, întrucât Comisia locală de fond funciar a acţionat ca o autoritate publică cu activitate administrativă în cadrul unităţii administrativ-teritoriale. Aceasta întrucât, aşa cum s-a reţinut anterior, Comisia a stat în proces în locul persoanei juridice de drept public, dar calitatea sa de parte a vizat numai drepturile şi obligaţiile procesuale, legitimarea sa procesuală fiind circumscrisă, potrivit art. 52 alin. 2 din Legea nr. 18/1991, la limitele competenţei sale, strict determinată de lege (atribuţii în privinţa stabilirii dreptului de proprietate prin reconstituirea sau constituirea acestuia şi a atribuirii efective a terenurilor celor îndreptăţiţi).

Conchizând, sub acest aspect, instanţa reţine că apelanta este o autoritate publică constituită la nivelul unităţii administrativ teritoriale, fără personalitate juridică şi fără patrimoniu propriu, căreia legiuitorul i-a recunoscut dreptul de a sta în proces singură. Cu toate acestea, în lipsa unui patrimoniu propriu, eventualele obligaţii pecuniare stabilitate în litigiul în care comisia locală a fost parte nu pot fi executate decât împotriva structurii cu personalitate juridică din care comisia face parte, iar nu însăşi asupra comisiei locale. Executarea silită a obligaţiei de plată a unei sume de bani este imposibilă în condiţiile în care, potrivit legii, cel chemat să răspundă nu are un patrimoniu propriu. Într-o asemenea situaţie, cel chemat să execute se află în situaţia de a fi în imposibilitatea obiectivă de a executa obligaţia cu privire la care a fost somat, nedeţinând un patrimoniu din care să plătească sumele solicitat a fi executate.

S-a constatat că prin încheierea civilă nr. 222 din 07.02.2018 a Judecătoriei Vişeu de Sus s-a admis în parte contestaţia la executare formulată de COMISIA LOCALĂ DE FOND FUNCIAR VIŞEU DE SUS reprezentată prin primar în contradictoriu cu intimaţii creditori N G V, N S Ş, N D V şi N L V, şi în consecinţă s-a dispus anularea în parte a Încheierii de stabilire a cheltuielilor de executare din 31.10.2017 şi refacerea formelor de executare în sensul că se vor reduce de la 587 lei la 437 lei.

Pentru a hotărî astfel prima instanţă a reţinut că prin contestaţia formulată la data de 13.11.2017 şi înregistrată pe rolul Judecătoriei Vişeu de Sus sub nr. 2613/336/2017 contestatoarea COMISIA LOCALĂ DE FOND FUNCIAR VIŞEU DE SUS cu sediul în Vişeu de Sus, str. 22 Decembrie, nr. 19, jud. Maramureş reprezentată prin primar în contradictoriu cu intimaţii N G V, N S Ş ,N D V şi N LV a solicitat instanţei anularea formelor de executare începute în dosarul execuţional 76/2017 al BEJ A C, constituit ca urmare a cererii formulate de creditori, în baza titlului executoriu - Sentinţa civilă nr. 1366/29-06-2016, pronunţată de Judecătoria Vişeu de Sus, în dosar nr.22/336/2014, rămasă definitivă prin Decizia Civilă nr. 706/A/29-11-2016 a Tribunalului Maramureş si Încheierii de stabilire a cheltuielilor de executare din data de 31.10.2017.

În fapt contestatoarea învederează că cererea de executare silită ce face obiectul dosarului nr. 76/2017 a fost încuviinţată prin încheierea civilă nr. 1757/25.10.2017, a Judecătoriei Vişeu de Sus, prin care instanţa încuviinţează executarea silită a titlului executoriu menţionat anterior de achitare creditorului a sumei de 2000 lei cheltuieli de judecată. Prin somaţia trimisă Oraşului Vişeu de Sus prin primar V C, executorul judecătoresc R C A pune în vedere ca, în termen de 1 zi, de la primirea somaţiei, să se achite suma de 2000 lei reprezentând cheltuieli de judecată şi cheltuieli de executare în valoare de 587 lei.

Faţă de cele arătate mai sus, contestatoarea consideră că executorul nu a făcut decât să ridice cuantumul cheltuielilor, drept pentru care solicită diminuarea cheltuielilor de executare.

Contestatoarea menţionează că cheltuielile de executare silită pot fi definite ca acele cheltuieli efectuate de către părţile raportului execuţional civil care sunt necesare efectuării unor acte de executare sau unor activităţi în legătură directă cu executarea silită.

În conformitate cu noile reglementări, nu mai există nicio distincţie între tipurile de activităţi, stabilindu-se tarife minimale şi maximale comune pentru urmărirea mobiliară şi imobiliară a creanţelor, precum şi pentru popriri, iar executorul judecătoresc trebuie remunerat pentru activitatea prestata însă faţă de cele doua plafoane, minim si maxim, suma ceruta este mult mai mare.

În cazul executării silite a creanţelor având ca obiect plata unei sume de bani, onorariul maxim pentru creanţele în valoare de până la 50.000 lei inclusiv este de 10% din suma reprezentând valoarea creanţei ce face obiectul executării silite.

În situaţia de faţă contestatoarea învederează că, onorariul perceput de executor este cel dispus prin încheierea de stabilire a cheltuielilor de executare din data de 31.10.2017, de 587 lei, stabilindu-şi onorariul maxim prevăzut de lege, de cel mult 200 lei şi cheltuieli nefondate de 387 lei.

Se observă că textul de lege stabileşte în mod imperativ aceste praguri valorice şi procente de onorariu, prin raportare, nu la "valoarea creanţei efectiv recuperate", ci la "valoarea creanţei ce face obiectul executării silite".

In privinţa executării silite dispuse împotriva Comisiei locale de fond funciar, se menţionează că aceasta nu are personalitate juridică şi nici patrimoniu propriu.

Potrivit art. 12 din Legea nr. 18/1991, republicată, coroborat cu prevederile HG nr. 890/2005, Comisiile locale de fond funciar se constituie şi funcţionează în cadrul unităţilor administrativ-teritoriale, având atribuţii în privinţa stabilirii dreptului de proprietate prin reconstituirea sau constituirea acestuia şi a atribuirii efective a terenurilor celor îndreptăţiţi. Prin urmare, comisia îşi desfăşoară activitatea în numele şi pentru unitatea administrativ-teritorială, funcţionând ca autoritate în cadrul acesteia, ca un aparat de specialitate ce exercită, pentru persoana juridică, atribuţiile într-o anumită specialitate, respectiv în materie funciară, astfel că în planul dreptului material, titularul drepturilor şi al obligaţiilor rămâne tot unitatea administrativ-teritorială care îşi îndeplineşte atribuţiile în materie funciară prin comisia locală.

Conform art. 21 din legea nr. 215/2001, se statuează în termeni imperativi că doar unităţile administrativ-teritoriale sunt persoane juridice de drept public, cu capacitate juridică deplină şi patrimoniu propriu. Acestea sunt titularele conturilor deschise la unităţile teritoriale de trezorerie, precum şi la unităţile bancare.

Mai mult decât atât, în ceea ce priveşte poprirea în cotă de 1/3 parte din indemnizaţia netă lunară pe care UAT Vişeu de Sus, în calitate de terţ poprit ar datora-o Comisiei locale de fond funciar, se arată că potrivit art. II alin. 1 din Legea nr. 263/2006 privind aprobarea OUG nr. 209/2005, „Salariaţii instituţiilor publice implicaţi în mod direct în aplicarea legilor fondului funciar, membrii în comisiile constituite în baza art. 12 din Legea nr. 18/1991, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, beneficiază de un spor lunar de dificultate de până la 50% din salariul de încadrare, pe o perioadă de un an calculată de la data intrării în vigoare a prezentei legi. Stabilirea salariaţilor care beneficiază de acest drept şi a cuantumul sporului ce se acordă se face anual de către conducătorul instituţiei implicate în aplicarea dispoziţiilor legale privind reconstituirea dreptului de proprietate asupra proprietăţii funciare, în limita fondurilor alocate pentru plata salariilor".

Prin OUG nr. 136/2006 pentru completarea Legii nr. 263/2006 s-a instituit un spor similar pentru persoanele care ocupă funcţii de demnitate publică, alese sau numite, din administraţia publică locală şi centrală implicate în mod direct în organizarea executării şi executarea în concret a actelor normative din domeniul restituirii proprietăţilor. La art. II s-au prevăzut următoarele: „Sporul de dificultate prevăzut la art. I se asigură din bugetele administraţiei publice centrale sau locale la nivelul cărora sunt numite ori alese persoanele respective şi se acordă pe o perioadă de un an, calculată cu începere de la data intrării în vigoare a prezentei ordonanţe de urgentă".

Din analiza acestor texte de lege rezultă, că sporul de dificultate instituit este unul temporar, acordat pe perioadă determinată, de un an, calculată de la data intrării în vigoare a actului normativ, aşa cum a prevăzut expres legiuitorul, formularea fiind clară şi nelăsând loc de interpretări.

Astfel se arată că nu există niciun spor şi nicio indemnizaţie pe care Comisia locală de fond funciar o primeşte în urma activităţii sale.

Intimaţii nu a formulat întâmpinare şi nu s-a prezentat la dezbateri pentru a-şi exprima poziţia procesuală.

Instanţa din oficiu a solicitat copia dosarului execuţional , iar acesta a fost comunicat la 30.01.2018 .

Analizând cererea formulată în raport cu înscrisurile din dosarul cauzei şi dispoziţiile normative aplicabile, prima instanţă a reţinut faptul că prin Sentinţa civilă nr. 1366/29-06-2016, pronunţată de Judecătoria Vişeu de Sus, în dosar nr.22/336/2014, rămasă definitivă prin Decizia Civilă nr. 706/A/29-11-2016 a Tribunalului Maramureş contestatoarea Comisia Locală pentru stabilirea drepturilor de proprietate privată asupra terenurilor Vişeu de Sus şi Comisia Judeţeană pentru stabilirea drepturilor de proprietate privată asupra terenurilor Maramureş au fost obligate în solidar la plata către intimaţi a sumei de 2000 lei, reprezentând cheltuieli de judecată parţiale.

La data de 19.10.2017, la cererea intimaţilor N G V, N S Ş ,N D V şi N LV BEJ A C a format dosarul execuţional nr.76/2017. Prin Încheierea nr. 1757/25.10.2017 pronunţată în dosarul 2448/336/2017 al Judecătoriei Vişeu de Sus a fost încuviinţată executarea silită.

Prin Încheierea din 31.10.2017, executorul judecătoresc stabileşte cheltuieli de executare în sumă de 587 lei. La aceeaşi dată, întocmeşte somaţia şi înştiinţarea că a fost iniţiată procedura de executare silită. La data de 02.11.2017 au fost comunicate contestatoarei de faţă somaţia, titlul executoriu, încheierea de încuviinţare a executării silite şi încheierea de stabilire a cheltuielilor de executare. Dovada de înmânare a fost semnată personal de destinatari menţionându-se această calitate de agentul însărcinat cu înmânarea precum şi actul de identitate.

Contestaţia a fost formulată în termenul de 15 zile prev. de art. 715 c.pr.civ.

Un prim motiv al contestaţiei îl constituie cheltuielile de executare apreciindu-se că executorul nu a făcut altceva „decât să ridice cuantumul cheltuielilor”. Contestatoarea omite că potrivit art. 622 al. 1 c.pr.civ. , obligaţia stabilită prin hotărârea unei instanţe se aduce la îndeplinire de bunăvoie , iar aceasta ar fi avut ca şi consecinţă inexistenţa dosarului execuţional şi implicit a cheltuielilor de executare.

Prin încheierea din 31.10.2017, s-au stabilit cheltuieli de executare în cuantum de 587 lei compuse din :

-200 lei onorariu executor

-40 lei (20 leix2) taxa judiciară timbru

-147 lei taxe poştale

-150 lei cheltuieli de transport(auto)

-50 lei cheltuieli copiere (xerox) acte dosar (fila 13).

Contestatoarea a criticat onorariul executorului care a fost stabilit legal însă în cuantum maxim de 10% din creanţă.

Ori, activitatea prestată de executorul judecătoresc nu poate fi întra-atât minimalizată sau apreciată ca derizorie încât să nu valoreze nici 200 lei. Acesta deschide dosarul execuţional , solicită instanţei încuviinţarea executării silite, întocmeşte încheieri, somaţii, înştiinţări, executarea silită bunuri mobile prin poprire, distribuie sume etc.

Prin urmare, critica este neîntemeiată. Cheltuielile de transport în sumă de 150 lei sunt însă nejustificate.Mai întâi că atât executorul cât şi debitoarea contestatoare au sediile în aceeaşi localitate iar distanţa dintre ele nu presupune transport auto.

În al doilea rând s-a dispus înfiinţarea unei popriri, obligaţie care se execută de terţul poprit şi nu de executor. Prin urmare, cheltuielile de executare sunt justificate sunt în sumă de 437 lei şi nu 587 lei.

Al doilea motiv al contestaţiei vizează lipsa personalităţii juridice a Comisiei Locale de fond funciar şi lipsa patrimoniului propriu .Ori, pe cale de contestaţie nu pot fi invocate motive de fapt şi de drept care puteau fi opuse în cursul judecăţii (art. 713 al. 1 c.pr.civ). Hot. judecătorească care constituie titlu executoriu este ea însăşi criticată din moment ce s-a impus contestatoarei care nu este persoană juridică şi nu are patrimoniu obligaţia de plată a cheltuielilor de judecată, ceea ce nu este admisibil.

Pe de altă parte, chiar art. 4 din HG 890/2005 lămureşte lucrurile, stabilind că primarul este cel care reprezintă comisia locală , la fel ca şi disp. art. 64 din Legea 18/1991 care stabileşte că primarul va suporta daunele cominatorii.

Faţă de considerentele de fapt şi de drept arătate , prima instanţă văzând şi disp. art. 720 c.pr.civ., a admis în parte contestaţia şi anume cu privire la încheierea de stabilire a cheltuielilor de executare.

Împotriva acestei sentinţe au declarat apel contestatoarea Comisia locală de fond funciar Vişeu de Sus, reprezentată prin primar, care a solicitat admiterea apelului, schimbarea în tot a încheierii atacate şi anularea popririi instituite în dosarul execuţional nr. 76/2017 al BEJ A Radu.

În motivarea apelului, apelanta a învederat că prin somaţia trimisă instituţiei apelante, Oraşul Vişeu de Sus prin primar V C, executorul judecătoresc RCA îi pune în vedere ca, în termen de 1 zi, de la primirea somaţiei, să achităm suma de 2000 lei reprezentând cheltuieli de judecată şi cheltuieli de executare în valoare de 587 lei.

Prin poprirea emisă de către executorul judecătoresc UAT Vişeu de Sus are calitatea de terţ poprit.

Cheltuielile de executare silită pot fi definite ca acele cheltuieli efectuate de către părţile raportului execuţional civil care sunt necesare efectuării unor acte de executare sau unor activităţi în legătură directă cu executarea silită.

În situaţia de faţă, onorariul perceput de executor este cel dispus prin încheierea de stabilire a cheltuielilor de executare din data de 31.10.2017, de 587 lei, stabilindu-şi onorariul maxim prevăzut de lege, de cel mult 200 lei şi cheltuieli nefondate de 387 lei (150 lei cheltuieli transport auto).

Se observă că textul de lege stabileşte în mod imperativ aceste praguri valorice şi procente de onorariu, prin raportare, nu la „valoarea creanţei efectiv recuperate”, ci la „valoarea creanţei ce face obiectul executării silite”.

Doctrina stabileşte posibilitatea reducerii cheltuielilor de executare ale executorului judecătoresc, prin raportare la art. 451 C.proc.civ..

Cu privire la operaţiunea juridică denumită „consultaţie în legătură cu constituirea actelor de executare”, prevăzută în anexa nr. 1 pct. 14 din O.M.J. nr. 2550/C/2006, cu modificările şi completările ulterioare, apelanta precizează că nu se realizează în cadrul executării silite, ci reprezintă o operaţiune extraexecuţională, cu regim juridic distinct. Aceasta este prevăzută ca o simplă consultaţie juridică oferită de executor unui justiţiabil în vederea lămuririi acestuia cu privire la cadrul legislativ al executării silite, modul de desfăşurare al acesteia, actele necesare pentru formarea unui dosar execuţional, etc, în mod similar cu cea oferită de avocat.

În privinţa executării silite dispuse împotriva Comisiei locale de fond funciar, aceasta nu are personalitate juridică şi nici patrimoniu propriu.

Conform art. 19 din legea nr. 215/2001, se statuează în termeni imperativi că doar unităţile administrativ-teritoriale sunt persoane juridice de drept public, cu capacitate juridică deplină şi patrimoniu propriu. Acestea sunt titularele conturilor deschise la unităţile teritoriale de trezorerie, precum şi la unităţile bancare.

Mai mult decât atât, în ceea ce priveşte poprirea în cotă de 1/3 parte din indemnizaţia netă lunară pe care UAT Vişeu de Sus, în calitate de terţ poprit ar datora-o Comisiei locale de fond funciar, potrivit art. II alin. 1 din Legea nr. 263/2006 privind aprobarea OUG nr. 209/2005, „Salariaţii instituţiilor publice implicaţi în mod direct în aplicarea legilor fondului funciar, membrii în comisiile constituite în baza art. 12 din Legea nr. 18/1991, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, beneficiază de un spor lunar de dificultate de până la 50% din salariul de încadrare, pe o perioadă de un an calculată de la data intrării în vigoare a prezentei legi. Stabilirea salariaţilor care beneficiază de acest drept şi a cuantumul sporului ce se acordă se face anual de către conducătorul instituţiei implicate în aplicarea dispoziţiilor legale privind reconstituirea dreptului de proprietate asupra proprietăţii funciare, în limita fondurilor alocate pentru plata salariilor”.

Prin OUG nr. 136/2006 pentru completarea Legii nr. 263/2006 s-a instituit un spor similar pentru persoanele care ocupă funcţii de demnitate publică, alese sau numite, din administraţia publică locală şi centrală implicate în mod direct în organizarea executării şi executarea în concret a actelor normative din domeniul restituirii proprietăţilor. La art. II s-au prevăzut următoarele: „Sporul de dificultate prevăzut la art. 1 se asigură din bugetele administraţiei publice centrale sau locale la nivelul cărora sunt numite ori alese persoanele respective şi se acordă pe o perioadă de un an, calculată cu începere de la data intrării în vigoare a prezentei ordonanţe de urgenţă”.

Se observă astfel că nu există niciun spor şi nicio indemnizaţie pe care Comisia locală de fond funciar o primeşte în urma activităţii sale.

Intimaţii N G V, N S Ş, N D V şi N LV nu au formulat întâmpinare.

Analizând apelul cu care a fost investită prin raportare la normele juridice incidente şi la probele administrate, instanţa a reţinut că prin sentinţa civilă nr. 1366/2016, pronunțată de Judecătoria Vișeul de Sus în dosar nr. 22/336/2014, instanţa a admis intimaților a dispus anularea poziției nr. 63 din Hotărârea nr. 306/16.10.2003 a Comisiei Județene pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor Maramureș, a reconstituit dreptul de proprietate în favoarea acestora cu privire la o suprafață de 0,0791 ha și a dispus obligarea în solidar a Comisie Locale pentru stabilirea drepturilor de proprietate privată asupra terenurilor Vișeul de Sus și a Comisiei Județene pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor Maramureș la plata sumei de 2000 de lei cu titlu de cheltuieli de judecată. La data de 19 octombrie 2016 au solicitat executarea silită a sentinței în ceea ce privește cheltuielile de judecată. Prin încheierea din aceeași dată, B.E.J. RCA a admis cererea și a dispus formarea dosarului execuțional nr. 76/2017, iar prin încheierea civilă nr. 1757/2017, Judecătoria Vișeul de Sus a încuviințat executarea silită față de cele două Comisii. La data de 31 octombrie 2017 executorul a somat-o pe apelantă să procedeze la plata sumei de 2000 de lei prevăzută în titlul executoriu și a sumei de 587 lei reprezentând cheltuieli de executare, stabilite prin încheierea din aceeași dată. În aceeași dată executorul a dispus înființarea popririi asupra cotei de 1/3 din indemnizația netă lunară pe care unitatea administrativ teritorială Vișeul de Sus o datorează intimatei.

La data de 13 noiembrie 2017 apelanta a formulat contestație la executare solicitând anularea formelor de executare efectuate, invocând, printre altele, faptul că aceasta nu are personalitate juridică și patrimoniu și că sumele solicitate cu titlu de cheltuieli de executare sunt nejustificate. Prin încheierea civilă nr. 222/2018 prima instanță a admis în parte contestația anulând în parte încheierea de stabilire a cheltuielilor de executare până la limita sumei de 437 lei. Împotriva încheierii menționate, apelanta a formulat cale de atac reiterând aceleași argumente ca și în cererea inițială și solicitând schimbarea în tot a încheierii, în sensul admiterii integrale a contestației. Apelul este întemeiat, pentru argumentele ce urmează a fi expuse. În ceea ce priveşte posibilitatea de a demara procedura de executare silită asupra apelantei Tribunalul reţine că, într-adevăr, aşa cum am văzut, aceasta a fost obligată prin titlul executoriu, alături de Comisia Judeţeană la suportarea cheltuielilor de judecată.

Totuşi, trebuie remarcat că apelanta își desfășoară activitatea în numele și pentru unitatea administrativ-teritorială, funcționând ca autoritate în cadrul acesteia, respectiv ca un aparat de specialitate ce exercită, pentru persoana juridică, atribuții într-o anumită specialitate, respectiv în materie funciară.

Raportând considerentele expuse la prezenta cauză, Tribunalul nu-şi poate însuşi argumentele primei instanţe în sensul că invocarea de către contestatoarea intimată pe calea contestaţiei la executare a faptului că aceasta nu poate fi executată silit întrucât nu beneficiază de un patrimoniu ar constitui motive de fapt şi de drept care puteau fi opuse în cursul judecăţii şi nu mai pot fi alegate pe calea contestaţiei la executare precum şi că atâta timp cât în titlul executoriu este prevăzută obligaţia în sarcina apelantei, aceasta este cea care trebuie să o suporte. Aşa cum am văzut, raportat la dispoziţiile legale, în mod legal instanţa care a emis titlul executoriu a dispus obligarea apelantei la suportarea cheltuielilor de judecată, însă modul în care această obligaţie se execută este o chestiune distinctă. Atâta timp cât apelanta nu are personalitate juridică şi patrimoniu propriu şi a acţionat în instanţă în limita calităţii procesuale speciale conferite, în calitate de organ specializat al unităţii administrativ teritoriale, obligaţia efectivă de executare a titlului executoriu revine organismului cu personalitate juridică, respectiv unităţii administrativ teritoriale. Din această perspectivă, critica apelantei nu viza însăşi titlul executoriu, aspect care ar fi fost inadmisibil, ci modul de ducere la îndeplinire al acestuia.

Mai mult, şi critica relativă la poprire este întemeiată. Aşa cum am văzut, prin poprirea dispusă executorul a solicitat ,,terţului poprit” unitatea administrativ teritorială să indisponibilizeze şi să vireze 1/3 din indemnizaţia datorată apelantei (membrilor acesteia). În conformitate cu art. 2 şi 3 din Legea nr. 263/2006, salariaţii instituţiilor publice implicaţi în mod direct în aplicarea legilor fondului funciar, membrii în comisiile constituite în baza art. 12 din Legea nr. 18/1991, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, beneficiază de un spor lunar de dificultate de până la 50% din salariul de încadrare. Or, trebuie făcută o distincţie între apelantă, în calitate de autoritate publică cu competenţe speciale în materia fondului funciar, având o compunere colectivă, şi persoanele care o compun, apelanta fiind un subiect de drept distinct de membrii săi, motiv pentru care, nu se poate face o confuzie între drepturile şi obligaţiile apelantei şi drepturile şi obligaţiile membrilor care o compun. Aşa fiind, poprirea sumelor cuvenite membrilor apelantei cu titlu de indemnizaţie în condiţiile în care aceştia nu se află, în mod individual, în nici un raport juridic cu intimaţii nu poate fi admisă.

Domenii speta

Fondul funciar

Calitatea de debitor a Comisiei Locale pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor. Contestaţie la executare

Domenii speta

Spete similare

Sentinţă civilă - 31.03.2009

Hotărâre - 13.02.2018

Sentinţă civilă - 21.02.2013

Decizie - 11.03.2015

Sentinţă civilă - 23.07.2019