Desfacerea contractului de muncă

-Contestaţie decizie de sancţionare disciplinară cu desfacerea contractului individual de muncă; nelegalitatea măsurii concedierii pe motiv că a fost luată cu încălcarea dispoziţiilor imperative privind efectuarea cercetării disciplinare prealabile în sensul că în convocatorul pentru cercetarea disciplinară nu a fost precizat obiectul convocării; fapta săvârşită în afara programului de lucru dincolo de incinta societăţii în care a desfăşurat activitate contestatorul nu constituie abatere disciplinară; pentru existenţa unei abateri disciplinare este necesar ca fapta săvârşită de un salariat să se răsfrângă negativ asupra relaţiilor care se stabilesc între membrii colectivului unui angajator în procesul muncii şi care trebuie să se desfăşoare într-o anumită ordine şi disciplină, respectiv unor norme de conduită obligatorie pentru toţi participanţii la proces; în speţă, din probele administrate în cauză nu rezultă că ar fi îndeplinite cerinţele prevăzute de dispoziţiile legale susmenţionate, întrucât nu s-a făcut dovada săvârşirii de către contestator a vreunei fapte care să aibă legătură cu munca sa şi prin care acesta să fi încălcat vreuna dintre normele legale menţionate în decizia de sancţionare în scopul de a prejudicia activitatea societăţii intimate; nulitatea deciziei de sancţionare disciplinară pe motiv că în cuprinsul ei nu a fost descrisă fapta şi nu au fost arătate motivele pentru care au fost înlăturate apărările formulate de salariat în timpul cercetării disciplinare prealabile.

Tribunalul Mehedinţi – sentinţa din 17.04.2018

Prin acţiunea înregistrată la această instanţă la data de 30.10.2017, contestatorul  CD a chemat în judecată intimata SC S SA solicitând ca prin hotărâre judecătorească să se dispună anularea deciziei nr.272/06.10.2017 prin care a fost sancţionat cu desfacerea disciplinară a contractului individual de muncă, reintegrarea în funcţia deţinută anterior concedierii şi obligarea intimatei la plata unei despăgubiri egale cu salariile majorate, indexate şi reactualizate corespunzător indicelui de inflaţie şi dobânda legală, în raport cu data scadenţei fiecărui drept restant până la data plăţii şi cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat de la data concedierii până la data reintegrării efective; de asemenea, a solicitat şi obligarea intimatei la plata cheltuielilor de judecată.

În fapt, contestatorul a arătat că a fost angajat al intimatei SC S SA, în funcţia de lăcătuş mecanic, iar prin decizia nr. 272/06.10.2017, în temeiul art. 247 şi următoarele din Codul muncii a fost sancţionat cu desfacerea disciplinară a contractului individual de muncă în conformitate cu prevederile art. 248 alin. 1 lit. e coroborat cu art. 61 lit. a Codul muncii pe motiv că în data de 08.09.2017, fiind în drum de la serviciu spre casă l-a agresat fizic şi verbal pe numitul CC, că acest conflict este consecinţa unui alt conflict din data de 06.09.2017, în timpul programului de lucru când s-a împins în el, iar numitul CN a fost ameninţat de contestator în timp ce se afla pe vapor, în timpul programului de lucru cu aproximativ două luni în urmă, fără a se preciza data la care s-a petrecut incidentul.

A susţinut că prima aşa zisa abatere disciplinară ar fi fost săvârşită în afara programului de lucru şi nu în timpul în care îşi desfăşura atribuţiile de serviciu, însă în  realitate incidentul nu s-a desfăşurat aşa cum este arătat în decizia de concediere, întrucât numitul CC a fost cel care i-a adresat primul insulte şi cuvinte injurioase în data de 08.09.2017, după terminarea programului de lucru, iar contestatorul practic doar i-a răspuns acestuia.

În ceea ce priveşte incidentul din data de 06.09.2017 cu numitul CC şi aşa zisa ameninţare a numitului CN, contestatorul a arătat că acestea nu au avut loc, nefiind probate în niciun fel.

Au fost invocate dispoziţiile art. 247 alin. 2 Codul muncii, menţionându-se că în condiţiile în care nu se afla în timpul serviciului atunci când a avut loc incidentul din data de 08.09.2017 şi vinovat de acest incident se face numitul CC, fapta sa nu poate fi considerată în niciun fel în legătură cu munca şi astfel nu poate constitui abatere disciplinară.

Contestatorul a mai arătat că răspunderea disciplinară intervine doar în cazurile în care un salariat săvârşeşte cu vinovăţie o abatere disciplinară, iar elementele esenţiale ale răspunderii disciplinare, fără de care nu poate exista o asemenea răspundere sunt: calitatea de salariat, existenţa faptei ilicite, săvârşirea faptei cu vinovăţie şi un rezultat dăunător şi legătura de cauzalitate între faptă şi rezultat.

Pentru existenta unei abateri disciplinare este necesar ca fapta săvârşită de salariat să se răsfrângă negativ asupra relaţiilor care se stabilesc între membrii colectivului unui angajator în procesul muncii şi care trebuie să se desfăşoară într-o anumită ordine şi disciplină.

În decizia contestată, deşi se susţine că aşa zisele abateri disciplinare au perturbat programul de lucru, de producţie, au avut un impact negativ asupra salariaţilor societăţii din punct de vedere etic şi că au adus un prejudiciu imaginii societăţi, nu se arată cum a fost afectat programul de lucru, ce prejudiciu s-a produs prin această afectare şi cum a fost afectată imaginea societăţii.

Contestatorul a mai susţinut că prin sancţiunea aplicată au fost încălcate dispoziţiile art. 250 Codul muncii, întrucât în condiţiile în care fapta sa ar constitui abatere disciplinară intimata nu a făcut o aplicare corectă a acestor dispoziţii legale, având în vedere că abaterea săvârşită nu este una foarte gravă, prin efectul produs asupra bunului mers al intimatei, în sensul că sancţiunea este prea severă faţă de gravitatea faptei, a împrejurărilor în care a fost săvârşită, de gradul de vinovăţie, precum şi de faptul că nu a mai avut abateri.

În drept, contestaţia a fost întemeiată pe dispoziţiile Codului muncii.

În dovedirea celor susţinute contestatorul a depus la dosar în copie decizia nr. 272/06.10.2017.

Intimata SC S SA a formulat întâmpinare prin care a invocat excepţia lipsei calităţii de reprezentant, iar pe fond a solicitat respingerea contestaţiei ca nefondată.

În ceea ce priveşte excepţia lipsei calităţii de reprezentant a avocatului contestatorului, a arătat că înţelege să invoce această excepţie, cu consecinţa anulării cererii de chemare în judecată, având în vedere faptul că împuternicirea avocaţială depusă la dosarul cauzei nu este semnată de către contestatorul CD, nereieşind din cuprinsul acesteia nici numărul contractului de asistenţă juridică, acesta nefiind depus nici la dosarul cauzei şi astfel, consideră că cererea de chemare în judecată este semnată de o persoană care nu are calitatea de reprezentant, potrivit prevederilor art. 82 Cod procedură civilă.

Pe fondul cauzei s-a solicitat respingerea acţiunii ca nefondată, menţionându-se că contestatorul a fost angajatul societăţii în meseria de lăcătuş mecanic, pe perioadă determinată, din data de 11.05.2017 potrivit contractului individual de muncă nr. 530/10.05.2017 la data de 28.06.2017 fiind încheiat actul adiţional nr. 1 la contractul de muncă prin care s-a modificat durata contractului din perioadă determinată în perioadă nedeterminată, precum şi majorarea salariului de încadrare cu încă 200 lei, modificări aplicate începând cu data de 01.07.2017.

Contestatorul a fost angajatul societăţii  până la data de 09.10.2017, când contractul de muncă a încetat potrivit art. 61 lit. a coroborat cu art. 247, art. 248 alin. 1 lit. e şi art. 252 din Codul muncii, pentru abateri disciplinare grave sau repetate de la regulile de disciplină a muncii, în baza deciziei nr. 272/06.10.2017.

La data de 11.09.2017, numitul CC având funcţia de maistru la secţia construcţii navale a întocmit sesizarea înregistrată în cadrul societăţii sub nr. 3324/13.09.2017, prin care a adus la cunoştinţa conducerii societăţii, faptul că în data de 08.09.2017, fiind în drum spre casă de la serviciu, a fost agresat fizic şi verbal de contestator. La acest incident a fost martor numitul PV, aflându-se în maşina cu salariatul agresat. Angajatul agresat CC a mai precizat că, confruntarea anterior menţionată este consecinţă a faptului că în data de 06.09.2017 în timpul programului de lucru contestatorul a provocat un conflict împingându-se în el, pe fondul unor dispoziţii de serviciu date acestuia din urmă de către salariatul agresat în vederea exercitării atribuţiilor de serviciu. Prin aceeaşi sesizare numitul CC a adus la cunoştinţă faptul că angajatul agresor a mai provocat un alt conflict în timpul programului de lucru cu un alt angajat, respectiv domnul CN.

Angajatul PV, martor la incidentul din 08.09.2017, a dat o declaraţie prin care a menţionat faptul că angajatul agresor CD i-a dat doi pumni în gură angajatului CC şi i-a adresat injurii.

Potrivit declaraţiei angajatului CN, acesta a fost ameninţat de către contestator în timp ce se afla pe vapor, deci în cadrul societăţii şi în timpul programului de lucru, iar apoi după serviciu, a premeditat o confruntare cu CN apelând la alte două persoane pentru a culmina cu ameninţarea acestuia cu bâta de bassebal, fiindu-i adresate şi injurii, rezultând fără dubiu că acesta din urmă este o persoană violentă.

S-a arătat că din coroborarea declaraţiilor date de către angajaţi rezultă că în data de 06.09.2017 contestatorul 1-a agresat pe numitul CC fizic - împingându-se în el, precum şi verbal - aducându-i injurii, în timpul programului de lucru; la data de 08.09.2017 în drum spre casă de la serviciu, contestatorul 1-a agresat pe CC fizic şi verbal, în sensul că i-a dat doi pumni şi i-a adus injurii; în urmă cu aproximativ două luni (prin raportare la data de 15.09.2017), în timp ce se aflau pe vapor, în timpul programului de lucru, contestatorul l-a ameninţat şi înjurat pe colegul său de serviciu CN şi după terminarea programului, împreună cu alte două persoane 1-a ameninţat pe colegul său de serviciu CN cu bâta de bassebal; de asemenea rezultă perturbarea programului de lucru, respectiv de producţie prin săvârşirea abaterilor disciplinare, impactul negativ avut asupra tuturor salariaţilor societăţii din punct de vedere etic şi moral prin instigarea la violenţe, insulte, calomnii, ameninţări, prin săvârşirea abaterilor disciplinare; prejudicierea imaginii societăţii prin săvârşirea abaterilor disciplinare.

Incidentul constând în lovirea unui salariat din cadrul societăţii, ameninţarea, precum şi înjurarea unui salariat din cadrul societăţii se sancţionează cu desfacerea disciplinară a contractului individual de muncă, încadrându-se la prevederile art. 61 lit.a şi art.63 alin.1 Codul muncii, art.32 alin.6, lit. l, n şi s din regulamentul intern, art.176 alin.2 teza 1 din contractul colectiv de muncă.

S-a mai arătat prin întâmpinare că faptele săvârşite de contestator atât faţă de numitul CC, maistru în cadrul secţiei construcţii navale, cât şi faţă de colegul de muncă numitul CN sunt de natură să pericliteze şi să destabilizeze în mod vădit ordinea interioară în cadru societăţii, cu atât mai mult cu cât conflictele au fost provocate de către contestator în timpul serviciului, tulburând astfel programul de lucru, respectiv programul de producţie, motiv pentru care societatea nu putea să stea în pasivitate faţă de un astfel de comportament, fiind vorba practic de perseverenţa culpabilă a salariatului în săvârşirea abaterilor disciplinare, sancţiunea desfacerii contractului individual de muncă fiind una necesară.

În vederea desfăşurării normale a activităţii în cadrul societăţii este necesar să se asigure un climat de ordine şi linişte, fiind obligatoriu ca întreg personalul societăţii să aibă un comportament civic, moral şi responsabil faţă de societate, faţă de şefii ierarhici superiori precum şi faţă de colegii de serviciu, comportament pe care contestatorul nu 1-a avut, ci dimpotrivă, acesta a stăruit în acelaşi comportament negativ.

Intimata apreciază că incidentul din 06.09.2017 reprezintă o consecinţă a dispoziţiei de serviciu date de către maistrul CC contestatorului, dispoziţie perfect legală care trebuia dusă la îndeplinire de către contestator conform atribuţiilor de serviciu ce îi reveneau acestuia potrivit fişei postului.

Cu privire la susţinerea potrivit căreia prima abatere disciplinară săvârşită de contestator ar fi fost săvârşită în afara programului de muncă şi nu în timpul în care îşi desfăşura atribuţiile se serviciu, s-a arătat faptul că şi în acest caz este vorba de încălcarea disciplinei muncii, fiind vorba despre lovirea si înjurarea unui coleg de serviciu. Mai mult decât atât art. 32 alin. 6 lit. 1, n şi s din regulamentul intern aplicabil la nivel de societate, prevede situaţia în care abaterile sunt săvârşite atât în timpul programului de lucru, cât şi în afara acestuia, esenţiala fiind calitatea de salariat a agresorului, cât şi cea a agresatului, cu atât mai mult cu cât situaţia de fapt a fost provocată de contestator.

Referitor la susţinerea potrivit căreia incidentul nu s-ar fi desfăşurat aşa cum este

arătat în decizia de concediere ci în alt mod, s-a arătat că situaţia expusă rezultă fără dubiu din coroborarea informaţiilor cuprinse atât în sesizarea nr. 3324/13.09.2017, cât şi a declaraţiilor date de către contestator, de martorul PV cât şi de salariatul agresat CC.

Dacă exista o altă situaţie, contestatorul trebuia să o prezinte la momentul la care a dat declaraţia, respectiv data de 18.09.2017, motiv pentru care consideră că la acest moment este tardiv să invoce orice alt motiv care nu a fost relatat cu ocazia desfăşurării procedurii cercetării disciplinare prealabile.

Cu privire la desfăşurarea procedurii cercetării disciplinare prealabile, s-a arătat că aceasta a avut loc la data de 15.09.2017, aşa cum reiese din convocatoarele comunicate în vederea ascultării salariaţilor. La data de 15.09.2017 au dat declaraţii salariaţii CC, PV şi CN, contestatorul neprezentându-se la data convocării - 15.09.2017, ci la data de 18.09.2017, potrivit declaraţiei. Deşi, societatea nu avea obligaţia de a-l asculta pe contestator după data de 15.09.2017, putând să dispună sancţionarea fără efectuarea cercetării disciplinare prealabile potrivit prevederilor art. 251 alin. 3 Codul muncii, societatea a dat dovadă de bună-credinţa, conform art. 8 alin. 1 din Codul muncii, permiţând contestatorului să-şi formuleze apărarea în scopul aflării adevărului şi stabilirii temeinice a existenţei sau inexistenţei unor abateri disciplinare ale acestuia, cu toate ca nu avea o îndatorire legală în acest sens.

În ceea ce priveşte susţinerea potrivit căreia incidentul din data de 06.09.2017 cu

numitul CC şi aşa-zisa ameninţare a numitului CN nu ar fi

avut loc şi nu ar fi fost probate în nici un fel, s-a arătat că şi aceasta este complet falsă, întrucât aceste abateri disciplinare au fost aduse la cunoştinţa conducerii societăţii prin sesizarea domnului CC înregistrată sub nr. 3324/13.09.2017 pe de o parte, iar pe de altă parte abaterile disciplinare rezultă fără dubiu din declaraţia angajatului agresat CC din 15.09.2017 şi declaraţia angajatului CN din 15.09.2017.

Intimata a mai arătat că programul de lucru, respectiv de producţie a fost afectat, având un impact negativ asupra salariaţilor din punct de vedere etic, întrucât salariaţii care au fost în preajma vaporului s-au oprit din lucru pentru a vedea ce se întâmplă, apoi au discutat între ei despre cele întâmplate/aflate. A fost adus un prejudiciu imaginii societăţii, întrucât s-a auzit despre cele întâmplate în cadrul societăţii noastre la alte societăţi şi instituţii şi chiar printre persoanele care intenţionau să se angajeze în cadrul societăţii, au fost descurajate de a veni în întâmpinarea ofertelor de lucru din cadrul societăţii, reieşind astfel fără dubiu faptul că prin abaterile disciplinare săvârşite de contestator s-a adus un prejudiciu considerabil imaginii societăţii.

Intimata a mai arătat că decizia de concediere nr.272/06.10.2017 este legală şi perfect întemeiată, având în vedere abaterile disciplinare grave şi repetate ale  contestatorului.

Cu privire la legalitatea deciziei de concediere, s-a arătat faptul că aceasta cuprinde toate menţiunile stabilite de prevederile legale, întrucât sunt descrise pe larg faptele săvârşite care constituie abateri disciplinare; sunt precizate toate prevederile în concret, din statutul de personal, regulamentul intern, contractul individual de muncă şi contractul colectiv de muncă aplicabil care au fost încălcate de contestator; s-a menţionat faptul că salariatul CD a recunoscut faptele comise în cuprinsul declaraţiei din 18.09.2017, menţionând că are cunoştinţă de prevederile regulamentului intern cu privire la faptul că nu este permisă lovirea, aducerea de injurii sau calomnii unui salariat, precum şi că este conştient de cele întâmplate şi că acceptă consecinţele ce decurg din aceste incidente; s-au menţionat temeiurile de drept în baza cărora sancţiunea disciplinară a fost aplicată; la art. 4 din decizie a fost precizat atât termenul în care sancţiunea poate fi contestată, cât şi instanţa competentă la care sancţiunea poate fi contestată, cât şi instanţa competentă la care sancţiunea poate fi contestată, decizia de sancţionare i-a fost comunicată personal contestatorului la data de 06.10.2017.

În susţinerea apărărilor formulate prin întâmpinare, s-au depus următoarele înscrisuri: decizia de sancţionare nr. 272/06.10.2017, sesizarea numitului CC nr. 3324/13.09.2017, convocatoarele în vederea efectuării cercetării prealabile nr. 250/15.09.2017, 251/15.09.2017,  252/15.09.2017 şi nr. 253/15.09.2017, declaraţiile numiţilor CC, PV, CN şi CD, copie certificat de cazier judiciar din 27.04.2017, deciziile nr. 18S/31.03.2005 şi 593/26.11.2007, extras din regulamentul intern al SC S S.A, extras din contractul colectiv de muncă la nivel de unitate, decizia nr. 244/14.09.2017 privind numirea comisiei de cercetare disciplinară, proces verbal din 18.09.2017 încheiat cu ocazia efectuării cercetării disciplinare, referatul nr. 554/03.10.2017 privind rezultatul cercetării disciplinare.

La termenul de judecată din data de 23.01.2018 contestatorul a depus la dosar o cerere de modificare şi de completare a cererii de chemare în judecată prin care a solicitat ca prin hotărârea ce se va pronunţa să se constate că decizia nr.272/06.10.2017 emisă de intimată este lovită şi de nulitate în conformitate cu prevederile art.251 alin.1 şi 2 din Codul muncii, susţinând că prin adresa nr.253/15.09.2017 a fost convocat de persoana împuternicită de către angajator să realizeze cercetarea disciplinară numai cu privire la incidentul din 08.09.2017, după orele de program şi nu a fost convocat pentru incidentul din 06.09.2017, în timpul programului de lucru când se susţine că s-ar fi împins în numitul CC, precum şi cu privire la incidentul cu numitul CN, care ar fi fost ameninţat în timp ce se afla pe vapor, în timpul programului de lucru cu aproximativ două luni în urmă, fără a se preciza data la care s-a petrecut incidentul.

La acelaşi termen de judecată contestatorul personal a arătat că a încheiat un contract de asistenţă juridică cu apărătorul său şi a procedat la semnarea împuternicirii avocaţiale, iar reprezentanta intimatei a arătat că nu mai insistă în excepţia lipsei calităţii de reprezentant invocată prin întâmpinare.

La solicitarea părţilor, a fost încuviinţată proba testimonială şi au fost audiaţi martorii  CŞ şi PD propuşi de contestator şi CC şi PV propuşi de  intimată, declaraţiile acestora fiind ataşate la dosarul cauzei.

La termenul de judecată din 13.03.2018, instanţa a pus în vedere reprezentantei intimatei să formuleze un răspuns scris prin care să arate dacă sesizarea nr. 3324/13.09.2017 i-a fost comunicată contestatorului anterior emiterii deciziei de sancţionare sau la data comunicării deciziei de sancţionare, urmând să depună dovezi în acest sens, răspunsul fiind depus la dosar la data de 27.03.2018.

Analizând acţiunea în raport de actele şi lucrările dosarului şi de dispoziţiile legale incidente în materie, instanţa constată şi reţine următoarele:

Contestatorul CD a fost angajatul intimatei SC S SA DTS, începând cu data de 11.05.2017 şi a desfăşurat activitate în funcţia de lăcătuş mecanic în cadrul secţiei construcţii navale, conform contractului individual de muncă nr. 530/10.05.2017 şi actului adiţional nr. 1/28.06.2017 la contractul individual de muncă nr. 530/10.05.2017.

Prin decizia nr. 272/06.10.2017 emisă de intimata SC S SA DTS s-a dispus încetarea raporturilor de muncă între intimată şi contestator, începând cu data de 09.10.2017, în conformitate cu prevederile art. 248 alin.1 lit.e Codul muncii.

Prin contestaţia dedusă judecăţii, astfel cum a fost modificată şi completată, se solicită anularea dispoziţiei de concediere nr.272/06.10.2017 emisă de intimată, reintegrarea contestatorului în funcţia deţinută anterior, obligarea intimatei la plata unei despăgubiri egale cu salariile majorate, indexate şi reactualizate corespunzător indicelui de inflaţie şi dobânda legală, precum şi cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat de la data concedierii până la data reintegrării efective.

Examinând solicitările contestatorului în raport de probele administrate în cauză, instanţa constată următoarele:

Din cuprinsul deciziei de sancţionare nr.272/06.10.2017 reiese că măsura dispusă de intimată privind sancţionarea disciplinară a contestatorului cu desfacerea contractului individual de muncă a fost luată avându-se în vedere sesizarea nr.3324/13.09.2017 întocmită de numitul C C, maistru în cadrul secţiei construcţii navale, prin care acesta a făcut cunoscut faptul că salariatul CD, lăcătuş mecanic în cadrul atelierului mentenanţă, l-a agresat fizic şi verbal, precum şi faptul că acelaşi angajat a mai avut o problemă similară cu un alt angajat al societăţii-CN.

S-a mai reţinut în decizia de sancţionare că din coroborarea declaraţiilor date de către angajaţi rezultă fără dubiu că numitul CD la data de 06.09.2017 l-a agresat fizic şi verbal pe numitul CC, în timpul programului de lucru, agresându-l fizic şi verbal inclusiv în afara acestui program la data de 08.09.2017, precum şi faptul că în urmă cu aproximativ două luni în timpul programului de lucru l-a ameninţat şi înjurat pe colegul său de serviciu CN, iar după terminarea programului împreună cu alte două persoane l-a ameninţat pe acesta cu bâta de basebal.

Totodată, s-a menţionat că faptele săvârşite de contestator atât faţă de numitul CC cât şi faţă de colegul de muncă CN sunt de natură să pericliteze şi să destabilizeze în mod vădit ordinea interioară în cadrul societăţii, cu atât mai mult cu cât conflictele au fost provocate de către CD în timpul serviciului, tulburând astfel programul de lucru, respectiv de producţie.

În decizia de sancţionare s-a mai arătat că incidentele constând în lovirea unui salariat din cadrul societăţii, înjurarea acestuia, cu vădite repercusiuni asupra perturbării programului de lucru, respectiv de producţie, impactul negativ avut asupra tuturor salariaţilor societăţii, prejudicierea imaginii societăţii, se sancţionează cu desfacerea disciplinară a contractului individual de muncă, fiind aplicabile următoarele prevederi: art.61 lit.a, 63 alin.1 Codul muncii, pct.M alin.2 lit.b din contractul individual de muncă, art.176 alin.2 teza I din contractul colectiv de muncă aplicabil pe unitate, art.32 alin.6 lit.l, n, p, s din regulamentul intern aplicabil la nivel de societate.

Analizând legalitatea deciziei de sancţionare contestate, analiză care prevalează examinării temeiniciei emiterii acesteia, instanţa constată următoarele:

Potrivit dispoziţiilor art. 252 alin. 1, 2 Codul muncii „Angajatorul dispune aplicarea sancţiunii disciplinare printr-o decizie emisă în formă scrisă, în termen de 30 de zile calendaristice de la data luării la cunoştinţă despre săvârşirea abaterii disciplinare, dar nu mai târziu de 6 luni de la data săvârşirii faptei; sub sancţiunea nulităţii absolute în decizie se cuprind în mod obligatoriu: a) descrierea faptei care constituie abatere disciplinară; b) precizarea prevederilor din statutul de personal, regulamentul intern, contractul individual de muncă sau contractul colectiv de muncă aplicabil care au fost încălcate  de salariat; c) motivele pentru care au fost înlăturate apărările formulate de salariat în timpul cercetării disciplinare prealabile sau motivele pentru care, în condiţiile prevăzute la art. 251 alin.3, nu a fost efectuată cercetarea; d) temeiul de drept în baza căruia sancţiunea disciplinară se aplică; e) termenul în care sancţiunea poate fi contestată; f) instanţa competentă la care sancţiunea poate fi contestată”.

Raportând prevederile legale sus menţionate la speţa dedusă judecăţii se constată că decizia de sancţionare nr. 272/06.10.2017 emisă de intimată nu îndeplineşte cerinţele prevăzute de art. 252 alin. 2 lit. a Codul muncii în ceea ce priveşte fapta constând în aceea că în urmă cu aproximativ două luni în timpul programului de lucru contestatorul l-a ameninţat şi înjurat pe colegul său de serviciu CN, iar după terminarea programului împreună cu alte două persoane l-a ameninţat pe acesta cu bâta de basebal.

Pentru a îndeplini condiţiile legale, este absolut necesar ca în cuprinsul unei decizii de sancţionare disciplinară să se regăsească toate cerinţele prevăzute expres de lege, în caz contrar  sancţiunea intervenită fiind nulitatea absolută.

În speţă, referitor la cerinţa privind descrierea faptei care constituie abatere disciplinară, se apreciază că această descriere trebuie făcută  în mod concret şi precis, pentru a permite instanţei  să verifice temeinicia sancţiunii aplicate, prin raportare la o faptă concretă şi la obligaţiile stabilite prin contractul individual de muncă, contractul colectiv de muncă, regulamentul intern.

În decizia de sancţionare trebuie descrisă fapta pentru care a fost sancţionat salariatul în sensul de a fi prezentate explicit aspectele de natură să o califice ca fiind o încălcare a normelor de disciplină săvârşite în legătură cu munca sa.

Or, în speţă, în ceea ce priveşte fapta reţinută ca abatere disciplinară în sarcina contestatorului, aceea că în urmă cu aproximativ două luni în timpul programului de lucru contestatorul l-a ameninţat şi înjurat pe colegul său de serviciu CN, iar după terminarea programului împreună cu alte două persoane l-a ameninţat pe acesta cu bâta de basebal, se constată că nu este îndeplinită cerinţa prevăzută de dispoziţiile art. 252 alin.2 lit.a Codul muncii referitoare la descrierea faptei, întrucât în cuprinsul deciziei de sancţionare intimata nu a menţionat data la care a fost săvârşită fapta reţinută ca abatere disciplinară, aspect care nu permite efectuarea niciunei verificări de către instanţa de judecată în ceea ce priveşte temeinicia sancţiunii aplicate, prin raportare la o faptă concretă şi la obligaţiile stabilite prin contractul individual de muncă, contractul colectiv de muncă, regulamentul intern, aşa cum cer dispoziţiile legale sus menţionate.

În situaţia descrierii generice a faptei imputate ca abatere disciplinară, fără a se arăta în concret data la care a fost săvârşită fapta, instanţa apreciază că nu sunt respectate dispoziţiile prevăzute de art.252 alin.2 lit. a Codul muncii, neindicarea datei la care salariatul a săvârşit fapta echivalând cu o descriere incompletă a faptei, aptă să conducă la aplicarea sancţiunii nulităţii deciziei de sancţionare.

Necesitatea descrierii faptei care a impus adoptarea măsurii de sancţionare are ca finalitate respectarea dreptului salariatului de a se apăra, tocmai având în vedere specificul raporturilor de muncă, raporturi caracterizate prin subordonarea faţă de angajator, precum şi asigurarea posibilităţii instanţei de judecată de a aprecia asupra legalităţii sancţiunii, în raport de toate circumstanţele în care a fost săvârşită.

Or, în speţă, este adevărat că din declaraţia dată în 18.09.2017 cu ocazia efectuării cercetării disciplinare, reiese că la solicitarea de a preciza dacă a mai avut vreun incident cu un alt salariat în cadrul societăţii, respectiv CN, atât în interior cât şi în afara acesteia, contestatorul a răspuns că au fost uneori discuţii contradictorii, nimic altceva, conflict aplanat de şeful lor, însă instanţa apreciază că în această modalitate în care a procedat intimata dreptul salariatului de a se apăra nu a fost respectat în totalitate.

În acest sens, se reţine că exprimarea intimatei potrivit căreia în urmă cu aproximativ două luni contestatorul l-a ameninţat şi înjurat pe colegul său de serviciu CN, iar după terminarea programului împreună cu alte două persoane l-a ameninţat pe acesta cu bâta de basebal, nu este de natură a-i da posibilitatea salariatului să formuleze apărări concrete, în legătură cu fapta reţinută în sarcina sa ca abatere disciplinară, atât timp cât, în decizia de sancţionare, nu este menţionată data când ar fi fost săvârşită această faptă, iar cu ocazia cercetării disciplinare i s-a solicitat să precizeze dacă a mai avut vreun incident cu CN, fără a se face referire la vreo dată anume.

 Referitor la acest aspect, se apreciază că era necesar ca în cuprinsul deciziei de sancţionare să se menţioneze data la care au fost săvârşite faptele reţinute ca abatere disciplinară şi pentru faptul că instanţa trebuie să verifice şi dacă au fost respectate prevederile art.252 alin.1 Codul muncii potrivit cărora „Angajatorul dispune aplicarea sancţiunii disciplinare printr-o decizie emisă în formă scrisă, în termen de 30 de zile calendaristice de la data luării la cunoştinţă despre săvârşirea abaterii disciplinare, dar nu mai târziu de 6 luni de la data săvârşirii faptei”.

În condiţiile în care data săvârşirii faptelor nu rezultă din cuprinsul deciziei de sancţionare, nu se poate verifica nici dacă termenul de 6 luni prevăzut de dispoziţiile legale sus menţionate, a fost respectat.

Prin urmare, în raport de conţinutul deciziei de sancţionare, se constată că în cauză descrierea faptei referitoare la ameninţarea şi injuriile adresate de contestator colegului său de serviciu CN are un caracter general care nu permite efectuarea verificării de către instanţa de judecată a temeiniciei sancţiunii aplicate, neregularitatea rezultată din omisiunea menţionării datei la care s-a comis fapta, urmând a fi sancţionată cu aplicarea sancţiunii nulităţii deciziei de sancţionare cu privire la fapta respectivă.

De asemenea, sancţiunea nulităţii deciziei de sancţionare se aplică şi în situaţia în care în cuprinsul acesteia nu sunt arătate motivele pentru care au fost înlăturate apărările formulate de salariat în timpul cercetării disciplinare prealabile.

Or, în speţă, prin decizia de sancţionare disciplinară s-au reţinut în sarcina contestatorului mai multe fapte considerate de intimată ca fiind abateri disciplinare, respectiv fapta din 06.09.2017 când se susţine de către angajator că contestatorul l-ar fi agresat fizic şi verbal pe numitul CC, în timpul programului de lucru, fapta din 08.09.2017 când se reţine în sarcina contestatorului că l-ar fi agresat fizic şi verbal pe acelaşi salariat al societăţii în afara programului de lucru, precum şi fapta petrecută în urmă cu două luni când se reţine că contestatorul l-ar fi ameninţat şi înjurat pe colegul său de serviciu CN.

Din cuprinsul deciziei de sancţionare reiese că în timpul cercetării disciplinare, contestatorul a recunoscut faptele comise, însă analizând declaraţia dată de acesta (fila 36 dosar) cu ocazia cercetării disciplinare, se constată că contestatorul a arătat că referitor la abaterea privindu-l pe CC săvârşită în timpul programului de lucru, nu a mai avut niciodată nici un incident cu acesta, iar referitor la fapta privindu-l pe CN a arătat că au mai fost uneori discuţii contradictorii, nimic altceva.

Cum, în decizia de sancţionare emisă de intimată nu se face nici un fel de referire la susţinerile contestatorului, se apreciază că aceasta nu cuprinde motivele pentru care au fost înlăturate apărările contestatorului în legătură cu faptele petrecute în timpul programului de lucru privind pe numiţii CC şi CN, fiind încălcate astfel şi dispoziţiile art. 252 alin.2 lit.c Codul muncii.

Având în vedere motivele expuse anterior, se constată că decizia nr.272/06.10.2017 a fost emisă de intimată cu nerespectarea dispoziţiilor prevăzute de art.252 alin.2 lit.a Codul muncii în ceea ce priveşte fapta constând în ameninţările şi injuriile aduse numitului CN, precum şi cu nerespectarea dispoziţiilor art. 252 alin.2 lit.c Codul muncii în ceea ce priveşte faptele constând în agresarea fizică şi verbală a numitului CC în timpul programului de lucru şi ameninţările şi injuriile la adresa numitului CN, situaţie în care se apreciază că nu se mai impune analizarea temeiniciei acestora.

 De asemenea, din probele administrate în cauză reiese că decizia de sancţionare este lovită de nulitate absolută şi pentru faptul că nu au fost respectate dispoziţiile art.251 alin.1 şi 2 Codul muncii potrivit cărora sub sancţiunea nulităţii absolute, nicio măsură, cu excepţia avertismentului scris, nu poate fi dispusă mai înainte de efectuarea cercetării disciplinare prealabile; în vederea desfăşurării cercetării disciplinare prealabile, salariatul va fi convocat în scris de persoana împuternicită de către angajator să realizeze cercetarea, precizându-se obiectul, data, ora şi locul întrevederii.

Astfel, în raport de dispoziţiile legale enunţate anterior, se constată că prin adresa nr. 253/15.09.2017 (fila 29 dosar) contestatorul a fost convocat la sediul societăţii intimate în data de 15.09.2017 pentru a da relaţii în scris în legătură cu cele prezentate în informarea nr.3324/13.09.2017, respectiv incidentul petrecut în data de 08.09.2017, după orele de program între contestator şi numitul CC.

Prin urmare, în convocatorul pentru cercetarea disciplinară nu s-a făcut nicio referire la fapta din 06.09.2017 reţinută ca abatere disciplinară în decizia de sancţionare, dată la care se susţine de către intimată că a fost agresat fizic şi verbal numitul CC de către contestator în timpul programului de lucru şi nici la fapta petrecută în urmă cu aproximativ două luni constând în ameninţările şi injuriile adresate de către contestator numitului CN.

Aşa fiind, se reţine că în ceea ce priveşte obiectul convocării, în adresa nr. 253/15.09.2017, s-a precizat doar faptul că având în vedere informarea nr.3324/13.09.2017, contestatorul este convocat pentru a da relaţii în scris în legătură cu incidentul petrecut între acesta şi numitul CC în data de 08.09.2017, după orele de program.

Totodată, se reţine că prevederea dispoziţiilor din art.251 alin.2 Codul muncii, referitoare la comunicarea obiectului pentru care salariatul va fi cercetat disciplinar, respectiv a faptelor pe care angajatorul le consideră abateri disciplinare şi pentru care s-a dispus cercetarea, nu reprezintă un simplu aspect formal prevăzut de către legiuitor, ci constituie o garanţie esenţială a respectării dreptului salariatului la apărare.

Astfel, angajatul poate să-şi formuleze şi să susţină toate apărările în cunoştinţă de cauză şi să ofere persoanei împuternicite să realizeze cercetarea toate probele şi motivaţiile pe care le consideră necesare, beneficiind de garanţiile alin.4 al art.251 Codul muncii, doar în situaţia în care prin convocare angajatorul îi comunică în concret care sunt faptele pentru care va fi cercetat.

Această cerinţă imperativă a legii este realizată şi în condiţiile în care angajatorul îi comunică salariatului, odată cu convocatorul şi referatul superiorului ierarhic, respectiv actul de control din care rezultă faptele ce i se impută angajatului şi pentru care acesta va fi cercetat.

Or, în speţă, pe lângă faptul că angajatorul nu a precizat în convocator că salariatul va fi cercetat şi pentru faptele petrecute în data de 06.09.2017 şi în urmă cu aproximativ două luni, acesta nici nu a făcut dovada că odată cu actul de convocare ar fi comunicat contestatorului şi informarea nr.3324/13.09.2017 din care să rezulte faptele pretins a fi săvârşite la data de 06.09.2017 şi în urmă cu aproximativ două luni, deşi i s-a solicitat de instanţă să facă această dovadă.

Astfel, la termenul de judecată din data de 13.03.2018, instanţa a pus în vedere reprezentantei intimatei să formuleze un răspuns scris prin care să comunice dacă sesizarea nr. 3324/13.09.2017 i-a fost comunicată contestatorului anterior emiterii deciziei de sancţionare sau la data comunicării deciziei de sancţionare, urmând să depună dovezi în acest sens.

Prin notele scrise depuse la dosar la data de 27.03.2017 intimata a comunicat că sesizarea formulată de numitul CC, înregistrată la societate sub nr.3324/13.09.2017 i-a fost adusă la cunoştinţă numitului CD, odată cu convocarea în vederea cercetării disciplinare prealabile prin adresa nr.253/15.09.2017, însă nu a făcut în nici un fel dovada acestor susţineri, fiind doar o afirmaţie neînsoţită de înscrisuri.

Oricum, şi în situaţia în care i-ar fi fost comunicată contestatorului informarea nr. 3324/13.09.2017, acesta tot nu ar fi avut posibilitatea să-şi formuleze apărări în legătură cu fapta din 06.09.2017 sau cu fapta privindu-l pe numitul CN, întrucât în informarea de mai sus întocmită de numitul CC, acesta a adus la cunoştinţa conducerii societăţii doar fapta din 08.09.2017 petrecută în afara programului de lucru, menţionând în informare că în timpul programului de lucru a mai primit din partea contestatorului atenţionări şi injurii şi că acesta a mai avut o problemă similară cu un alt salariat al societăţii, respectiv CN, fără a face referire la o faptă anume şi la o anumită dată la care aceasta ar fi fost săvârşită.

De asemenea, se constată că şi cu ocazia cercetării disciplinare contestatorul a fost întrebat dacă în timpul programului de lucru a mai avut alte conflicte cu numiţii CC şi CN, însă întrebările adresate contestatorului nu au privit o faptă concretă, cum ar fi cea din 06.09.2017, reţinută în decizia de sancţionare ca abatere disciplinară, astfel că se apreciază că salariatul nu a avut posibilitatea să-şi formuleze apărări în cunoştinţă de cauză.

Având în vedere faptul că procedura de cercetare disciplinară s-a făcut cu încălcarea dreptului la apărare al contestatorului, se reţine că măsura concedierii dispuse de către angajator pentru faptele din 06.09.2017 şi cele petrecute în urmă cu aproximativ două luni, este lovită de nulitate absolută, fiind luată cu încălcarea dispoziţiilor imperative privind efectuarea cercetării disciplinare prealabile.

Referitor la fapta reţinută în decizia de sancţionare ca fiind abatere disciplinară săvârşită de contestator în data de 08.09.2017 în afara programului de lucru, se reţine că decizia de sancţionare disciplinară a fost emisă cu respectarea condiţiilor cerute pentru valabilitatea si sub aspectul îndeplinirii condiţiilor de formă prevăzute de art.252 alin.2 Codul muncii.

În ceea ce priveşte analiza temeiniciei deciziei de sancţionare disciplinară referitor la fapta din data de 08.09.2017, instanţa constată următoarele:

Potrivit dispoziţiilor art. 247 alin 2 Codul muncii „abaterea disciplinară este o faptă în legătură  cu munca şi care constă într-o acţiune sau inacţiune săvârşită cu vinovăţie de către salariat, prin care acesta  a încălcat normele legale, regulamentul intern, contractul individual de muncă sau contractul colectiv de muncă aplicabil, ordinele şi dispoziţiile legale ale conducătorilor ierarhici”.

Din interpretarea dispoziţiilor legale sus menţionate reiese că, pentru a răspunde disciplinar este necesar ca salariatul să săvârşească o abatere de la disciplina muncii, respectiv să încalce  cu vinovăţie normele legale care reglementează raporturile de muncă, ordinea şi disciplina de la locul de muncă, iar fapta sa să aibă legătură de cauzalitate cu rezultatul dăunător reflectat în paguba sau neajunsul produs angajatorului.

Pentru existenţa unei abateri disciplinare este necesar ca fapta săvârşită de un salariat să se răsfrângă negativ asupra relaţiilor care se stabilesc între membrii colectivului unui angajator în procesul muncii şi care trebuie să se desfăşoare într-o anumită ordine şi disciplină, respectiv unor norme de conduită obligatorie pentru toţi participanţii la proces.

Or, în speţă, din probele administrate în cauză nu rezultă că ar fi îndeplinite cerinţele prevăzute de dispoziţiile legale susmenţionate, întrucât nu s-a făcut dovada săvârşirii de către contestator a vreunei fapte care să aibă legătură cu munca sa şi prin care acesta să fi încălcat vreuna dintre normele legale menţionate în decizia de sancţionare în scopul de a prejudicia activitatea societăţii intimate.

În acest sens se reţine că din cuprinsul deciziei de sancţionare disciplinară reiese că la data de 08.09.2017, în afara programului de lucru, contestatorul l-a agresat fizic şi verbal pe numitul CC care deţine funcţia de maistru în cadrul societăţii.

Conform sesizării înregistrate la sediul societăţii sub nr.3324/13.09.2017, numitul CC, angajat al intimatei în funcţia de maistru la secţia construcţii navale, în data de 08.09.2017 la ora 16,20, după terminarea programului de lucru în timp ce se afla în drum spre domiciliu a fost agresat fizic de numitul CD, coleg de serviciu cu acesta.

Faptul că a fost agresat de către contestator reiese şi din declaraţia dată de numitul CC propus ca martor de către intimată, care a arătat că în data de 08.09.2017 între orele 15,30-16 s-a îndreptat către maşină să plece spre casă, după terminarea programului de lucru şi când a oprit la semafor l-a văzut pe contestator venind către el, a deschis geamul de la maşină şi în această împrejurare contestatorul l-a înjurat după care l-a lovit cu pumnii în cap.

Şi din declaraţia contestatorului dată în cursul cercetării disciplinare (fila 36 dosar) reiese că după orele de program s-a întâlnit cu numitul CC la semafor, a coborât din maşină şi s-a îndreptat către maşina acestuia şi i-a dat două palme peste palmă.

Prin urmare, din probele administrate în cauză reiese că fapta din 08.09.2017 nu a fost săvârşită în timpul programului de lucru, ci în afara acestui program, dincolo de incinta societăţii în care a desfăşurat activitate contestatorul.

Pentru ca fapta contestatorului să constituie abatere disciplinară era necesar ca autorul ei să fi încălcat una sau mai multe obligaţii pe care le avea la locul de muncă, iar fapta să se fi răsfrânt negativ asupra relaţiilor care se stabiliseră între membrii colectivului intimatei în procesul muncii, disciplina muncii neputând fi afectată decât de abaterile săvârşite în cadrul angajatorului.

Or, fapta contestatorului din data de 08.09.2017 s-a petrecut în afara programului de lucru, astfel că nu se poate reţine în sarcina salariatului că ar fi încălcat vreo obligaţie pe care o avea la locul de muncă sau că fapta sa s-ar fi răsfrânt negativ asupra relaţiilor dintre salariaţii societăţii în procesul muncii, având în vedere împrejurările în care aceasta a fost săvârşită.

Ca atare, deşi s-a menţionat în decizia de sancţionare a contestatorului că a prejudiciat imaginea societăţii, acest aspect nu a fost dovedit în nici un fel de către angajator.

Având în vedere motivele expuse anterior, instanţa apreciază că în cauză nu sunt întrunite cerinţele pentru răspunderea disciplinară a contestatorului pentru fapta din 08.09.2017,  iar în ceea ce priveşte fapta din 06.09.2017 constând în agresarea fizică şi verbală a numitului CC şi cea constând în ameninţările şi injuriile aduse numitului CN, se constată că decizia nr. 272/06.10.2017 a fost întocmită de intimată cu nerespectarea condiţiilor cerute pentru valabilitatea ei sub aspectul îndeplinirii condiţiilor de formă care vizează legalitatea ei, în sensul că nu au fost respectate dispoziţiile prevăzute de art.252 alin. 2 lit. a şi c Codul muncii, precum şi dispoziţiile prevăzute de art. 251 alin.1 şi 2 Codul muncii.

Faţă de considerentele în fapt şi în drept expuse, instanţa urmează să admită contestaţia modificată şi completată, contestaţie formulată de contestatorul CD şi să anuleze decizia nr. 272/06.10.2017 emisă de intimata SC S SA.

În conformitate cu prevederile art. 80 Codul muncii urmează a se dispune reintegrarea contestatorului pe postul deţinut anterior concedierii, precum şi obligarea intimatei la plata către contestator a unei despăgubiri egale cu salariile indexate, majorate şi reactualizate şi cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat de la data emiterii deciziei şi până la data reintegrării efective.

În conformitate cu dispoziţiile art.453 alin.1 Cod procedură civilă urmează a fi obligată intimata să plătească contestatorului suma de 1.000 lei reprezentând cheltuieli de judecată constând în onorariu de avocat, conform chitanţei nr.40/27.03.2018 (fila 98 dosar).

Această sentinţă a rămas definitivă prin decizia nr.1974/06.07.2018 pronunţată de Curtea de Apel Craiova prin care a fost respins ca nefondat apelul declarat de intimată.

Domenii speta

Spete similare