Actiune in raspundere delictuala

Pe rolul instanţei se află judecarea cererii formulate de către reclamanta R.G.A. PRIN MANDATAR P.B.M.I. în contradictoriu cu intervenientul M.F. şi pârâtul SC E.SA, având ca obiect acţiune în răspundere delictuală.

Fără citarea părţilor.

S-a făcut referatul cauzei după care:

Instanţa constată că mersul dezbaterilor şi susţinerile pe fond ale părţilor sunt consemnate în încheierea de şedinţă din data de 30.03.2017, când s-a dispus amânarea pronunţării pentru data de astăzi, încheiere care face parte integrantă din prezenta hotărâre.

INSTANŢA

Deliberând asupra cauzei civile de faţă, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanţe la data de 04.11.2015, sub nr. 12470/320/2015, reclamanta R.G.A. a solicitat în contradictoriu cu pârâţii M.F. şi E.SA, instanţei să dispună:

- obligarea pârâtelor la plata sumei de 20.000 euro cu titlul de despăgubiri pentru daune morale, reprezentând prejudiciu moral la care a fost supusă în urma accidentului din 15.02.2015, produs din vina pârâtei.

- penalităţi de 0,2% pe zi calculate la sumele solicitate prin petitul 1 calculate cu data înregistrării cererii de chemare în judecată şi până la achitarea integrală a sumelor datorate.

-cu cheltuieli de judecată.

În motivare s-a arătat că, la data de 15.02.2015, ora 00,21 s-a deplasat cu auto D.L. cu marca cu numărul de înmatriculare ... alături de K.S.L., care conducea autoturismul indicat pe strada S. în Tg-Mures, pe drum cu prioritate.

A mai arătat că, pârâta, conducea auto F.F., cu numărul de înmatriculare ..., pe strada V., de unde a intrat fără să se asigure pe strada S.. La faţa locului au sosit organele de poliţie, care au constat că evenimentul rutier a avut loc din neacordarea priorităţii de trecere de către pârâtă, aceasta încălcând prevederile art. 57, alin. 2 din OUG 195/2002R.

Pe numele acesteia s-a deschis dosar 1120/P/2015, fiind cercetată pentru săvârşirea infracţiunii de vătămare corporală din culpă prevăzută şi pedepsită de art. 196 al 2 şi 3 Cod Penal.

După accident a fost scoasă din maşină şi lăsată pe trotuar, până la venirea echipaj SMURD, după care a fost transportată la Spitalul Judeţean Tg-Mureş, unde i-au fost acordate îngrijiri medicale.

În data de 17.02.2015 a fost examinată de medici din cadrul IML Tg-Mureş care au concluzionat că prezintă leziuni traumatice care necesită pentru vindecare 7-8 zile de îngrijire medicală.

Faţă de numărul de zile de îngrijiri medicale în dosarul 1120/P/2015, prin Ordonanţa de clasare din 27.04.2015, emisă de Parchetul de pe lângă Judecătoria Tg-Mureş, s-a dispus clasarea cauzei privind plângerea penală, având ca obiect săvârşirea de către pârâtă a infracţiunii de vătămare corporală, prevăzută şi pedepsită de art. 196 alin 2 şi 3 Cod Penal.

Cu privire la prejudiciul material, arată că în data de 15.02.2015, acuzând durei mari la ochi s-a prezentat la un specialist oftamolog, dr. O.T. care a precizat diagnosticul de contuzie oculară dreapta.

Criteriul echitaţii exprimă cerinţa ca indemnizaţia să reprezinte o justă şi integrală dezdăunare a reclamantei. În temeiul Convenţiei Europene a Drepturilor Omului, acest criteriu se traduce prin necesitatea ca cel vătămat să primească o satisfacţie echitabilă pentru prejudiciul moral suferit. Altfel spus, cuantumul despăgubirilor trebuie astfel stabilit încât să aibă efecte compensatorii.

La aprecierea cuantumului daunelor instanţă de judecată trebuie să realizeze corelaţia necesară între fapta săvârşită şi urmările produse, nu numai în plan material, ci în primul rând la nivel sufletesc. Cuantumul daunelor morale se determină de către completul de judecată pe baza unor aprecieri subiective, de acord că nu se poate realiza o evaluare precisă în bani, însă suferinţa psihică de excepţie creată unei tinere în vârstă de 20 de ani. Determinarea prejudiciului moral înseamnă evaluarea multilaterală a tuturor consecinţelor negative produse şi a implicaţiilor lor pe toate planurile vieţii sociale ale persoanelor lezate, a importanţei pe care o are valoarea nepatrimonială lezată pentru partea civilă, a duratei consecinţelor şi a intimităţii durerilor fizice şi psihice cauzate.

Urmare a acestei stări de fapt dar şi de drept, în data de 04.03.2015 a depus la asigurătorul RCA al persoanei vinovate de producerea accidentului, respectiv, E.ROMÂNIA ASIGURARE REASIGURARE S.A., o cerere de despăgubire, în temeiul art. 49 din Legea nr. 136/1995 coroborat cu art. 2223 Cod Civil, înregistrată sub nr. SC28739/2.

În respectiva cerere în care a motivat pretenţiile cu privire la daunele materiale şi morale şi căreia i-a anexat toate înscrisurile care relevau atât starea de fapt şi de drept cu privire la producerea accidentului, a solicitat ca asigurătorul să-i comunice numărul de dosar de dăună deschis în cauză.

În drept, s-au invocat dispoziţiile Legii 136/1995, ordinul nr. 14/2011 al Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor, pentru punerea în aplicare a normelor privind asigurarea obligatorie de răspundere civilă pentru prejudicii produse prin accidente de vehicule, art. 1349, 1357 ,1381,1386,1387,1391 Cod civil, art.135 lit. f din RA-OUG 195/2002-republicat.

Pârâta SC E.Romania SA a depus la dosar întâmpinare prin care a solicitat admiterea în parte a cererii.

În motivare s-a arătat că, invocă excepţia netimbrării, întrucât nu sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de lege pentru scutirea de la plata taxei de timbru.

Conform art. 1 din O.U.G. nr. 80/2013, “acţiunile şi cererile introduse la instanţele judecătoreşti, precum şi cererile adresate Ministerului Justiţiei şi Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiţie sunt supuse taxelor judiciare de timbru, prevăzute în prezenta ordonanţă de urgenţă”.

A învederat faptul că, în cauză, nu sunt aplicabile prevederile art. 29, alin. 1, lit. i) din O.U.G. nr. 80/2013, referitoare la scutire întrucât, pentru a fi incidenţa dispoziţia legală menţionată, trebuie să fie sau să fi fost, pendinte, o cauză penală, înţelegând prin aceasta situaţia în care a fost pusă în mişcare o acţiune penală având ca obiect tragerea la răspundere penală.

Totodată, precizează că, pe data de 27/05/2015, soluţionând excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 29, alin. (1) lit. i) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru, Curtea Constituţionala a admis excepţia şi a constatat că dispoziţiile art. 29 alin. (1) lit. i) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru sunt constituţionale în măsura în care sunt scutite de la plata taxei judiciare de timbru acţiunile şi cererile referitoare la despăgubirile civile pentru prejudiciile materiale şi morale decurgând dintr-o cauză penală în condiţiile în care fapta cauzatoare de prejudiciu, la momentul săvârşirii acesteia, era prevăzută ca infracţiune.

În speţa, aceste condiţii nu sunt îndeplinite întrucât, prin Ordonanţa din 27/04/2015 a Parchetului de pe lângă Judecătoria Târgu Mureş, s-a dispus clasarea cauzei în temeiul art. 16, alin. 1, lit. b) Cod procedură penală.

Pe fond, solicită admiterea în parte a capătului de cerere privind daunele morale, valoarea acestora stabilindu-se în conformitate cu legislaţia şi jurisprudenţa din România, potrivit art. 50, lit. f) din Norma A.S.F. nr. 23/2014.

În speţă, consideră că pretenţiile sunt exagerate, depăşind media jurisprudenţei şi nu ţin seama de faptul că stabilirea lor trebuie să se facă în mod echitabil şi proporţional cu urmările accidentului, având în vedere că ele au rolul de a compensa pierderea produsă, fără să poată constitui o sursă de îmbogăţire.

În speţă, reclamanta nu a suferit o invaliditate permanentă sau temporară, nu a pierdut vreo funcţie sau un organ, iar viaţa nu i-a fost pusă în pericol, motiv pentru care solicită cenzurarea pretenţiilor cu privire la despăgubirile morale.

Pretenţiile formulate depăşesc chiar şi despăgubirea acordată persoanelor vătămate corporal şi care s-au constituit părţi civile într-o cauză al cărei obiect este constituit şi din infracţiunea de omor deosebit de grav, infracţiune săvârşită cu intenţie, despre care nu se poate spune că a prejudiciat mai puţin subiectele pasive ale infracţiunii.

În acest sens, vă rugăm să aveţi în vedere extrasul referitor la hotărârea pronunţată în dosarul nr. 14875/3/2012, definitivă, având ca obiect şi omorul deosebit de grav (caz de notorietate-Salonul “P…”, B…), în care s-au acordat despăgubiri morale în cuantum de 20.000 de lei persoanelor vătămate corporal.

Cu alte cuvinte, atât timp cât pentru o infracţiune comisă cu intenţie, autorul infracţiunii a fost condamnat la pedeapsă detenţiunii pe viaţă, iar daunele morale acordate unora dintre victime au fost în cuantum de 20.000 de lei, considerăm că suma solicitată în prezenţa cauza este prea mare.

Cuantumul despăgubirii este dificil de stabilit, iar instanţei de judecata îi revine misiunea că, la calculul sumelor ce vor fi acordate cu acest titlu, să ţină seama de efectul compensatoriu pe care asemenea sume trebuie să îl aibă, iar nicidecum că acestea să se constituie în amenzi excesive pentru autorii daunelor ori venituri nejustificate pentru victime.

În absenţa unor probe materiale, judecătorul este singurul care, în raport cu consecinţele suferite de reclamant, trebuie să aprecieze o anumită sumă globală care să compenseze prejudiciul suferit.

Acordarea acestor daune morale tinde să acopere un prejudiciu moral necuantificabil pecuniar şi, de aceea, întinderea lor nu trebuie să fie excesivă, ci doar să compenseze într-un fel pierderea produsă. În caz contrar, aceste sume ar conduce la îmbogăţirea persoanelor prejudiciate.

Astfel, indemnizaţia acordată pentru repararea prejudiciului moral trebuie să reprezinte o reparare a acestuia, în sensul unei compensaţii sau satisfacţii compensatorii.

Apreciază că suma acordată nu poate depăşi graniţele unor daune morale rezonabile şi funcţia pe care aceste daune morale o au - aceea de compensare pentru partea civilă care a fost supusă unor suferinţe psihice.

Cu privire la cuantificarea prejudiciului moral, este de reţinut că aceasta nu este supusă unor criterii legale de determinare. În acest caz, cuantumul daunelor morale se stabileşte prin apreciere, ca urmare a aplicării de către instanţă de judecată a criteriilor referitoare la consecinţele negative suferite de cei în cauză, importanta valorilor lezate, măsura în care au fost lezate aceste valori, intensitatea cu care au fost percepute consecinţele, măsura în care le-a fost afectată situaţia familială, profesională şi socială. Însă, toate aceste criterii sunt subordonate condiţiei aprecierii rezonabile, pe o bază echitabila, corespunzătoare prejudiciului real şi efectiv produs victimelor.

Nivelul daunelor morale trebuie să fie în limite rezonabile, în concordanţă cu jurisprudenţa în materie, cu venitul mediu pe cap de locuitor şi cu nivelul general de dezvoltare economică a României.

În speţă, consideră că nu sunt îndeplinite condiţiile obligării la plata penalităţilor, având în vedere art. 37, alin. 4 din Norma, conform cărora:

“Despăgubirea se plăteşte de către asigurătorul RCA în maximum 10 zile de la data depunerii ultimului document necesar stabilirii răspunderii şi cuantificării daunei, solicitat în scris de către asigurator, sau de la data la care asigurătorul a primit o hotărâre judecătoreasca definitivă cu privire la suma de despăgubire pe care este obligat să o plătească.”

În speţa, daunele morale nu au caracter cert în această fază, întrucât nu sunt individualizate şi cuantificate prin documente (facturi etc.).

În cazul acordării acestora prin hotărâre judecătorească, daunele morale sunt cuantificate şi reprezintă creanţa certă numai de la data primirii hotărârii.

Dispoziţiile art. 37 din Norma se referă la obligaţia asigurătorului de a plaţi despăgubirea în 10 zile de la primirea hotărârii judecătoreşti definitive privind suma pe care trebuie să o plătească. Cum reclamanţii nu pot şti dacă pârâtul nu îşi va îndeplini această obligaţie în termenul legal, iar buna-credinţă se prezuma, vă rugăm să respingeţi capătul de cerere ca neîntemeiat.

În drept, s-au invocat dispoziţiile art. 205 Cod procedură civilă, Norma A.S.F. nr. 23/2014.

Pârâta M.F. a depus la dosar întâmpinare prin care a invocat excepţia netrimbrării cererii de chemare în judecată.

Pe fondul cauzei solicită:

1. Respingerea cererii de chemare în judecată ca nefondată;

2. Obligarea reclamantei la plata cheltuielilor de judecată.

În motivare s-a arătat că, reclamanta îşi motivează pretenţiile prin prisma accidentului rutier provocat de pârâtă şi în urma căruia reclamanta a suferit o vătămare care a necesitat pentru vindecare 7-8 zile de îngrijiri medicale.

Referitor la daunele morale, reclamanta susţine că urmare a accidentului cauzat de către pârâtă a avut suferinţe psihice şi fizice, a pierdut două examene la facultate, confruntându-se uneori cu crize de panică.

Reclamanta apreciază că cuantumul despăgubirilor reprezintă o măsură compensatorie pentru prejudiciul moral cauzat.

Consideră că cererea de chemare în judecată este neîntemeiată pentru următoarele considerente:

1. Referitor la excepţia netimbrării acţiunii

Conform dispoziţiilor art. 1 alin. 1 din OUG 80/20013 „Acţiunile şi cererile introduse la instanţele judecătoreşti precum şi cererile adresate Ministerului Justiţiei şi Parchetului de pe lângă înalta Curte de Casaţie şi Justiţie sunt supuse taxelor judiciare de timbru prevăzute în prezenta ordonanţă de urgenţă

De asemenea, potrivit disp. art. 3 alin. 1 din acelaşi act normativ „Acţiunile şi cererile evaluabile în bani, introduse la instanţele judecătoreşti, se taxează astfel: [...] e) între 50.001 lei şi 250.000 lei - 2.105 lei + 2% pentru ce depăşeşte 50.000 lei".

Reclamanta invocă faptul că prezenta acţiune este scutită de plata taxei de timbru judiciar întrucât potrivit disp. art. 29 alin. 1 lit. i din OUG 80/2013„Sunt scutite de la plata taxei judiciare de timbru acţiunile şi cererile, inclusiv cele pentru exercitarea căilor de atac, ordinare şi extraordinare, referitoare la cauzele penale, inclusiv despăgubirile civile pentru prejudiciile materiale şi morale decurgând din acestea”, argumentând că obiectul acţiunii derivă dintr-o cauză penală şi anume dosar penal nr. 1120/P/ 2014, al Parchetului de pe lângă Judecătoria Tg. Mureş, având ca obiect vătămare corporală din culpă.

Consideră că dispoziţiile invocate, referitoare la scutirea de plată a taxei judiciare de timbru nu sunt aplicabile în cazul de faţă, nefiind incident cazul prevăzut de dispoziţiile lit. i din cadrul art. 29 alin. 1 OUG 80/2013.

Conform Deciziei nr. 387/2015 din 27 mai 2015, pronunţată de Curtea Constituţională, referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 29 alin. (1) lit. i) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru, Curtea Constituţională a reţinut că „de asemenea, textul analizat menţionează, în mod expres, că această scutire se aplică şi în privinţa despăgubirilor civile pentru prejudiciile materiale şi morale decurgând din acestea, aşadar, pentru prejudiciul produs prin comiterea faptei care face obiectul acţiunii penale, indiferent ca ea face obiectul unei acţiuni civile alăturate celei penale sau separate de aceasta, esenţiala fiind existenţa unei cauze penale, mai precis a unei cauze în care s-a pus în mişcare acţiunea penală, acţiune care se pune în mişcare "de procuror, prin ordonanţă, în cursul urmăririi penale, când acesta constată că există probe din care rezultă că o persoană a săvârşit o infracţiune şi nu există vreunul dintre cazurile de împiedicare prevăzute la art. 16 alin. (1) CPP. Numai în acest fel cauza poate fi calificata ca fiind una penala în sensul art. 29 alin. (1) lit. i) din Ordonanţa de urgenţa a Guvernului nr. 80/2013".

Pentru considerentele mai sus citate coroborate cu alte motive, Curtea Constituţională a admis excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 29 alin. l lit. i din OUG 80/2013 în sensul că dispoziţiile „sunt constituţionale în măsura în care sunt scutite de la plata taxei judiciare de timbru acţiunile şi cererile referitoare la despăgubirile civile pentru prejudiciile materiale şi morale decurgând dintr-o cauză penală în condiţiile în care fapta cauzatoare de prejudiciu, la momentul săvârşirii acesteia, era prevăzută ca infracţiune".

Aşadar simpla existenţă a unui dosar penal pe rolul parchetului nu este suficientă pentru ca acţiunea civilă adresată instanţei civile să fie scutită de plata taxei judiciare de timbru, cât timp fapta care face obiectul cauzei penale nu constituie infracţiune şi nici măcar nu s-a pus în mişcare acţiunea penală de către procuror.

În prezenta cauză procurorul a dispus prin Ordonanţă clasarea cauzei în baza disp. art. 16 alin. 1 lit. b CPP, întrucât fapta nu este prevăzută de legea penală, fiind vorba de o vătămare din culpă care a necesitat 7-8 zile de îngrijiri medicale. Pentru ca fapta să fi fost de natură penală erau necesare mai mult de 90 de zile de îngrijiri medicale conform disp. art. 196 alin. 3 Cod Penal.

Aşadar, cât timp în cauză nu s-a pus în mişcare acţiunea penală, mai mult fapta nu este prevăzută de legea penală, pretenţiile solicitate în prezenta acţiune nu derivă dintr-o cauză penală în sensul arătat de Curtea Constituţională şi anume (reiterăm cele citate mai sus) „esenţială fiind existenţa unei cauze penale, mai precis a unei cauze în care s-a pus în mişcare acţiunea penală, acţiune care se pune în mişcare de procuror, prin ordonanţă, în cursul urmăririi penale". Totodată, aceeaşi instanţă a arătat că este necesar ca pretenţiile să derive dintr-o faptă care la data săvârşirii era prevăzută ca infracţiune, însă fapta săvârşită de pârâtă în mod cert nu constituie infracţiune în sensul dispoziţiilor Codului penal.

În aceste condiţii apreciem că acţiunea civilă nu se încadrează în dispoziţiile art. 29 alin. 1 lit. i din OUG 80/2013, aceasta nefiind scutită de plata taxei judiciare de timbru.

Prin urmare, se impune ca instanţa civilă învestită să stabilească în sarcina reclamantei obligaţia de plată a taxei judiciare de timbru raportat la valoarea pretenţiilor solicitate.

Cu privire la fondul cauzei

Prin fapta săvârşită, pârâta, a cauzat reclamantei, din culpă, o vătămare care a necesitat 7-8 zile de îngrijiri medicale.

Daunele morale în cuantum de 20.000 euro, solicitate de reclamantă, pe lângă faptul că sunt vădit excesive raportat la vătămarea cauzată de pârâtă, nu au fost dovedite în niciun fel.

Pentru promovarea unei acţiuni în răspundere civilă delictuală, reclamanta are obligaţia să dovedească fapta ilicită a pârâtei, prejudiciul cauzat, raportul de cauzalitate între prejudiciu şi fapta ilicită şi vinovăţia pârâtei.

În cazul de faţă întinderea prejudiciului nu a fost dovedită cu niciun act doveditor şi cu niciun mijloc de probă.

Simpla solicitare de către reclamantă a sumei de 20.000 euro cu titlu de daune morale nu poate conduce de plano la obligarea pârâtelor la plata sumei, cât timp reclamanta nu face dovada pretenţiilor sale.

Cu toate că s-a invocat de către reclamantă că urmare accidentului rutier provocat de pârâtă a suferit diferite afecţiuni psihice şi fizice, a pierdut două examene la facultate, confruntându-se uneori cu crize de panică şi stări de anxietate, nu face dovada în niciun fel cu privire la existenţa acestor împrejurări.

Mai mult nu se probează legătura de cauzalitate între afecţiunile şi stările descrise şi fapta pârâtei, în sensul că nu rezultă din niciun înscris anexat acţiunii că toate aceste afecţiuni se datorează accidentului rutier provocat de pârâtă.

Având în vedere numărul relativ redus de îngrijiri medicale necesare pentru refacerea reclamantei, considerăm că toate aceste afecţiuni indicate de reclamantă sunt doar simple susţineri făcute cu scopul de a justifica suma de 20.000 euro, reprezentând echivalentul daunelor morale.

Cu toate că societatea de asigurare, pârâta E.SA a acceptat acordarea sumei de 1020 lei, reprezentând 800 lei daune morale şi 220 lei cheltuieli materiale, reclamanta a refuzat o asemenea despăgubire promovând prezenta acţiune în scopul de a obţine o sumă cu mult mai mare, însă fără a fi justificată.

Dauna morală constă în orice atingere adusă uneia dintre prerogativele care constituie atributul personalităţii umane. Conform Deciziei ICCJ nr. 2356/2011 „daunele morale sunt apreciate ca reprezentând atingerea adusă existenţei fizice a persoanei integrităţii corporale şi sănătăţii, cinstei demnităţii şi onoarei, prestigiului profesional”, ca urmare a săvârşirii unei fapte ilicite.

Cu toate că daunele morale sunt prejudicii nepatrimoniale, care nu sunt evaluabile în bani, acestea se stabilesc prin apreciere de către instanţă, ca urmare a aplicării criteriilor referitoare la consecinţele negative suferite de cei în cauză, în plan fizic, psihic şi afectiv, vârsta victimei, calitate victimei, importanţa valorilor lezate, măsura în care acestea au fost lezate, intensitatea cu care au fost percepute consecinţele vătămării, cum ar fi repercusiunile asupra mediului social a victimei, inclusiv în plan familial şi profesional, prin atingerile aduse onoarei şi demnităţii victimei, precum şi atingerile aduse prestigiului profesional.

„Deşi daunele morale nu înlătură suferinţa victimei acestea pot oferi persoanei lezate o anumită compensaţie pentru răul suferit, o anumită satisfacţie sau uşurare a suferinţelor suportate, care poate fi nu atât un efect al cuantumului sumei acordate - deşi nici acest aspect nu este de neglijat - cât al simplului fapt că despăgubirea i-a fost recunoscută şi acordată” ( Î.C.C.J, Secţia civilă şi de proprietate intelectuală, decizia nr. 1657 din 24 februarie 2011).

Aşadar din conţinutul deciziilor citate rezultă foarte clar că acordarea daunelor morale nu trebuie să reprezinte o îmbogăţire fără justă cauză pentru reclamantă. însă prin cuantumul pretenţiilor solicitate o asemenea îmbogăţire fără just temei este evidentă, cât timp în practica judiciară din ultimii ani s-au stabilit despăgubiri de aproximativ 1000 lei cu titlu de daune morale, în situaţii cu un număr asemănător de îngrijiri medicale.

Cât priveşte daunele morale solicitate, faţă de perioada îndelungată necesara restabilirii sănătăţii disconfortul suferit de partea civila, faţă de suferinţa cauzata părţii in urma accidentului, ţinând cont de diferenţa numerică, instanţa prezumă rezonabil că partea civila a suferit un prejudiciu moral in urma săvârşirii infracţiunii şi ca acesta este in cuantum de 400 lei."

Menţionează faptul că daunele morale acordate de instanţele mai sus indicate, au fost date în urma săvârşirii de infracţiuni de către inculpaţi, or în cazul de faţă fapta nu este de natură penală, ci exclusiv civil delictuală, ceea ce denotă că cuantumul daunelor morale trebuie raportat la această împrejurare, precum şi la forma de vinovăţie cu care a fost săvârşită fapta.

Prin urmare, consideră că despăgubirile acordate de societatea de asigurare sunt mai mult decât echitabile şi juste pentru reclamantă, fiind apte de a înlătura suferinţele acesteia provocate de accidentul rutier.

Despăgubirile în cuantum de 20.000 euro sunt cu totul neavenite raportat la întreaga stare de fapt, vinovăţia pârâtei în producerea accidentului rutier, împrejurarea în care acesta s-a produs şi vătămarea cauzată.

Referitor la daunele materiale indicate în motivarea acţiunii, precizăm că acestea nu s-au solicitat prin capetele de cerere ale cererii de chemare în judecată şi pe lângă faptul că nu s-a indicat cuantumul acestora, nici nu s-a făcut în niciun fel dovada existenţei şi întinderii lor.

Cu privire la penalităţile de 0,2 % pentru fiecare zi de întârziere, apreciem că acestea sunt neîntemeiate, întrucât nu există niciun contract sau acord între părţi din care să rezulte penalităţi în cuantum de 0,2 % pe zi de întârziere. în aceste condiţii instanţa de judecată nu poate stabili penalităţi de întârziere (pe de o parte) în cuantum de 0,2 % (pe de altă parte), neexistând niciun text de lege care să confere instanţei judecătoreşti o asemenea posibilitate.

Având în vedere toate aceste considerente, solicită ca instanţa să oblige reclamanta la plata taxei de timbru judiciar, iar în cazul achitării acesteia, pe fondul cauzei, solicită respingerea acţiunii.

Reclamanta a depus la dosar răspuns la întâmpinare prin care a arătat, referitor la excepţia netimbrării invocate de către cei doi pârâţi a precizat următoarele:

Apreciază că în cauză sunt aplicabile dispoziţiile art. 29 din OUG nr. 80/2013, care statuează că: „Sunt scutite de la plata taxei judiciare de timbre acţiunile şi cererile, inclusive pentru exercitarea căilor de atac, ordinare şi extraordinare, referitoare la despăgubirile civile pentru prejudiciul material şi moral decurgând din cauze penale”.

Arată faptul că, pentru accidentul rutier produs la data 15.02.2015, a cărei victimă a fost, Poliţia Tg-Mureş a instrumentat dosarul 1120/P/2015, în care numita M.F. este cercetată sub aspectul săvârşirii infracţiunii de vătămare corporală din culpă, prevăzută şi pedepsită de art. 196 alin. 2,3 din Codul Penal.

Sintagma ,,clauza penală” nu este limitată numai la ipoteza în care s-a constatat existenţa unei fapte penale pentru care s-a pus în mişcare acţiunea penală. Cauza penală, sau procesul penal, cuprinde toate fazele reglementate de Codul de Procedură Penală, respectiv urmărirea penală, judecata şi punerea în executare a hotărârilor judecătoreşti, astfel ca şi în situaţia în care împrejurările de fapt cu privire la faptele săvârşite sunt soluţionate în faza de urmărire penală, consecinţele juridice ale soluţiei pronunţate în faza de urmărire penală decurg tot dintr-o cauză penală.

În consecinţă, împrejurarea că procesul penal, cu privire la faptele şi despăgubirile invocate prin acţiunea promovată, a luat sfârşit în faza de urmărire penală prin pronunţarea unei soluţii de clasare, nu echivalează cu inexistenţa unei cauze penale.

În ceea ce priveşte prejudicial material, acesta fiind compus din cheltuielile ocazionate de deplasările la spital, tratament medicamentos, acestea nu au fost solicitate de la asigurator şi nici prin prezenta acţiune.

Pe lângă prejudicial material suferit, suferă în continuare traume de ordin psihic. Un prim aspect în cuantificarea daunelor morale de care trebuie ţinut seama, îl reprezintă durerile fizice (pretium doloris), atât în momentul producerii accidentului, cât şi ulterior, ca urmare a tratamentelor medicale necesare în vederea recuperării. Aceste dureri au fost de o intensitate şi durata majore. Referitoare la durerile fizice, o componentă a acestora o reprezintă şi cele încercate de ea pe toată perioada recuperării medicale.

Prejudiciul estetic (pretium pulchritudinis) cuprind toate vătămările şi leziunile, ce aduc atingere armoniei fizice sau înfăţişării persoanei este de asemenea, un element fundamental, iar impactul psihic asupra sa, este cu atât mai dur cu cât trăieşte într-o societate ce pune tot mai mult accent pe aspectul fizic şi frumuseţea exterioară.

Consideraţii cu privire la angajarea răspunderii societăţii de asigurare.

Contractul de asigurare de răspundere civilă pentru prejudicii produse prin accidente de vehicule acoperă răspunderea civilă delictuală a proprietarului sau a utilizatorului pentru prejudicii produse unui terţ. Astfel, îndreptăţită fiind a înaintat cererea de despăgubire către asigurătorul RCA, în urma producerii riscului asigurat, a procedat în acest sens, oferta societăţii de asigurării fiind o sumă ridicolă.

Potrivit art. 49 din Legea 136/1995, privind asigurările şi reasigurările din România: ,,asigurătorul acordă despăgubiri pentru care asiguraţii răspund în baza legii, faţă de terţe persoane păgubite prin accidente de autovehicule, precum şi pentru cheltuielile făcute de asiguraţi în procesul civil. Despăgubirile se acordă indiferent de locul în care au fost produse accidentele de autovehicule, atât în timpul mersului, cât şi în timpul staţionarii”.

De asemenea, în conformitate cu art. 50 alin (1) din cadrul aceleiaşi surse legale: ,,Despăgubirile se acorda pentru sumele pe care asiguratul este obligat să le plătească cu titlu de dezdăunare şi cheltuieli de judecată persoanelor păgubite prin vătămare corporală sau deces, precum şi prin avarierea sau distrugerea de bunuri”. Potrivit următorului text legal:„ Despăgubirile, astfel cum sunt prevăzute la art. 49 şi 50, se acordă şi în cazul în care cel care conducea autovehiculul, răspunzător de producerea accidentului, este o altă persoană decât asiguratul”.

În temeiul art. 2226 din Noul Cod civil referitor la asigurarea de răspundere civilă:

(1)Asigurătorul plăteşte direct terţei persoane prejudiciate, în măsura în care aceasta nu a fost despăgubită de către asigurat.,,

Autoturismul F.F. cu nr de înmatriculare ... era asigurat la societatea pârâtă cu poliţa de răspundere civilă RCA, valabilă la data accidentului 15.02.201, aşa cum de altfel pârâta recunoaşte prin întâmpinare, prin care solicită şi admiterea în parte a acţiunii.

În conformitate cu Art. 1.357 din N.C.C:,,cel care cauzează altuia un prejudiciu printr-o faptă ilicită, săvârşită cu vinovăţie, este obligat să îl repare “ autorul prejudiciului răspunzând pentru cea mai uşoara culpă. Răspunderea pentru fapta proprie a asiguratului va putea fi angajată dacă sunt îndeplinite cumulative următoarele condiţii: existenţa unei fapte ilicite; existenţa unui prejudiciu cauzat; existenţa raportului de cauzalitate intre fapta comisă şi prejudiciul creat; vinovăţia autorului.

Existenţa unei fapte ilicite, consta în producerea de către numită M.F., a accidentului din data de 15.02.2015 din Tg-Mureş.

Prejudiciul, este reprezentat de daunele material şi morale produse subsemnatei ca urmare a accidentului rutier produs din culpă conducătorului auto asigurat la societatea parată.

Raportul de cauzalitate exista în prezenta speţă deoarece, accidental rutier provocat de către numită M.F. este cauza directă a prejudiciului efectiv suferit, neexistând vreo cauză străină exoneratoare a raportului de cauzalitate. Raportat la vinovăţie,apreciez că şi această condiţie este îndeplinita în situaţia de faţă,deoarece în temeiul art. 1357 alin 2 din N.C.C; „autorul prejudiciului răspunde pentru cea mai uşoara culpă”. Mai mult decât atât în mod corect s-a arătat că obligaţia generală este o obligaţie de rezultat fiind evident că atunci când se săvârşeşte o astfel de fapta, vinovăţia exista, în lipsa unor cauze exoneratoare legătura de cauzalitate dintre fapta ilicită şi prejudicial moral rezultă expres din însăşi săvârşirea faptei.

În drept, s-au invocat dispoziţiile art. 150 Noul Cod civil.

Reclamanta a depus la dosar o precizare de acţiune prin care a solicită în temeiul art. 54 din legea 136/1995, citarea pârâtei din prezenta cauză, în calitate de intervenient forţat:

Art. 54:

Despăgubirea se stabileşte şi se efectuează conform art. 43 şi 49, iar în cazul stabilirii despăgubirii prin hotărâre judecătorească, drepturile persoanelor păgubite prin accidente produse de vehicule aflate în proprietatea persoanelor asigurate în România se exercită împotriva asigurătorului de răspundere civilă, în limitele obligaţiei acestuia, stabilită în prezentul capitol, cu citarea obligatorie a persoanei/persoanelor răspunzătoare de producerea accidentului în calitate de intervenienţi forţaţi.

Reclamanta a depus la dosar concluzii scrise prin care a reiterat în esenţă aceleaşi aspecte ca şi cele arătate în cuprinsul cererii de chemare în judecată şi a răspunsului la întâmpinare.

Instanţa a administrat proba cu înscrisuri, fiind depuse la dosar: referat cu propunere de clasare a cauzei (f.8), ordonanţa de clasare (f.9); copia CI (f.15), duplicat procură judiciară (f.16-17), oferta de despăgubire (f.18-20), duplicat declaraţii (f.115,116), acte medicale (f.125-135), copia dosarului de daună (f.136-177), sentinţa penală nr. 537/2016 (f.199-209).

Analizând actele şi lucrările dosarului, instanţa reţine următoarele:

La data de 15.02.2015 în Tg. Mureş, pe strada V., cu direcţia de mers spre strada S., a avut loc un accident de circulaţie în care a fost implicat autoturismul D.L. cu nr. de înmatriculare ... (în care se afla și reclamanta) şi autoturismul F.F. cu nr. de înmatriculare ... condus de către intervenientul forțat, M.F..

Urmare a producerii accidentului rutier, din scrisoarea medicală a secţiei clinice oftalmologice Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Tg. Mureş număr registru 1301/15.02.2015 s-a constatat următorul diagnostic: „Contuzie glob ocular drept, echimoza pleoapelor superioară şi inferioară, eroziune corneană ochi drept, hiphaemă ochi drept”.

În baza scrisorii medicale anterior menţionate I.M.L. Tg. Mureş a concluzionat că reclamanta a suferit leziuni traumatice care, potrivit certificatului medico-legal nr. 667/A2/129/17.02.2015 (fila 10) au necesitat 7-8 zile de îngrijire medicală.

La momentul accidentului autoturismul marca F.F. cu nr. de înmatriculare ... era asigurat cu poliţa de asigurare de răspundere civilă obligatorie RCA seria RO/16/H16/DV nr. 2005370227 (fila 29 din dosarul penal) emisă de pârâta E.ROMANIA SA.

Prin Ordonanţa nr. 1120/P/2015 a Parchetului de pe lângă Judecătoria Tg. Mureş, s-a dispus clasarea cauzei, fiind incident cazul de împiedicare a punerii în mişcare a acţiunii penale prevăzut de art. 16 alin. 1 lit. b

Cod proc. pen, respectiv, nu sunt îndeplinire elementele constitutive ale infracţiunii de vătămare corporală din culpă, faptă prevăzută şi pedepsită de art. 196 alin. 2 şi 3 Cod Penal.

În ceea ce priveşte dispoziţiile legale aplicabile, art. 1349 alin. 1 Cod civil prevede că „Orice persoană are îndatorirea să respecte regulile de conduită pe care legea sau obiceiul locului le impune şi să nu aducă atingere, prin acţiunile ori inacţiunile sale, drepturilor sau intereselor legitime ale altor persoane”.

Totodată, conform art. 2223 alin. 1 Cod civil „În cazul asigurării de răspundere civilă, asigurătorul se obligă să plătească o despăgubire pentru prejudiciul de care asiguratul răspunde potrivit legii faţă de terţele persoane prejudiciate şi pentru cheltuielile făcute de asigurat în procesul civil”.

Nu în ultimul rând instanţa reţine ca fiind relevante şi prevederile art. 50 din Norma 23/2014 privind asigurarea obligatorie de răspundere civilă pentru prejudicii produse prin accidente de vehicule (în vigoare la data producerii accidentului rutier), conform cărora:

„La stabilirea despăgubirilor în cazul vătămării corporale sau al decesului unor persoane, se au în vedere următoarele:

1. în caz de vătămare corporală:

a) diferenţa dintre veniturile nete ale persoanei vătămate, probate cu documente fiscale, şi indemnizaţia primită din fondurile persoanei juridice sau fizice la care salariatul îşi desfăşoară activitatea şi/sau, după caz, din fondurile bugetului asigurărilor sociale de stat, pe perioada spitalizării şi a concediului medical;

b) venitul mediu lunar net realizat din activităţi desfăşurate de persoana vătămată, probat cu documente justificative, în cazul persoanelor care nu au calitatea de salariat;

c) salariul de bază minim brut pe economie, în cazul persoanelor păgubite aflate la data producerii accidentului în ultimul an de studii sau de calificare;

d) eventualele cheltuieli prilejuite de accident - cheltuieli cu transportul persoanei accidentate, cu tratamentul, cu spitalizarea, pentru recuperare, pentru proteze, pentru alimentaţie suplimentară, conform prescripţiilor medicale, probate cu documente justificative, şi care nu sunt suportate din fondurile de asigurări sociale prevăzute de reglementările în vigoare;

e) cheltuielile cu îngrijitori pe perioada incapacităţii de muncă, dacă prin certificatul medical se recomandă acest lucru, însă nu mai mult decât salariul de bază minim brut pe economie;

f) daunele morale: în conformitate cu legislaţia şi jurisprudenţa din România;”

Instanța constată că în speță nu a fost contestată existența unor prejudicii morale și ori identitatea persoanei obligate la repararea acestora.

Ca atare, instanţa reţine că, în sarcina persoanei fizice responsabile de producerea accidentului care a cauzat vătămările reclamantei sunt întrunite condiţiile răspunderii civile delictuale, respectiv a săvârşit o faptă ilicită prin producerea accidentului rutier, a existat un prejudiciu adus persoanei vătămate prin suferinţele fizice şi psihice inerente vătămărilor, există legătura de cauzalitate între fapta ilicită şi prejudiciu şi vinovăţia intervenientului forțat.

Referitor la prejudiciul cauzat, instanţa retine că acesta are un caracter cert şi nu a fost încă reparat.

Caracterul cert al prejudiciului presupune existenţa sigură a acestuia dar şi a posibilităţii de evaluare, aspecte care urmează să facă obiectul analizei instanţei.

Cu privire la cuantumul daunelor morale, deși legislaţia din România nu conţine norme pentru determinarea acestuia, în jurisprudența constată a instanțelor s-a stabilit că, ţinându-se cont de suferinţa psihică a victimei, pot fi acordate despăgubiri materiale cu condiţia de a păstra echitatea şi proporţionalitatea acestora, astfel încât să nu devină o cauză o îmbogăţire fără just temei a victimei și o pedeapsă civilă pentru partea obligată să achite aceste daune, rolul final al daunelor morale fiind acela de a asigura o compensare celui prejudiciat, despăgubirile acordate pentru daune morale nefiind menite a avea caracter represiv, ci reparator.

Referitor la daunele morale acordate, instanţa apreciază că pentru o persoană, faptul de a suferi un accident cu maşina reprezintă în sine un şoc din punct de vedere psihic (aceste suferinţe fiind confirmate şi de martorul audiat în cauză), însă în ceea ce priveşte consecinţele acestui accident, instanţa consideră că durata de 7-8 zile de îngrijiri medicale nu este o durată îndelungată care să justifice suma de 20.000 euro solicită de reclamantă.

În concret, intensitatea suferinţelor este una medie, nefiind dovedită afirmaţia reclamantei conform căreia durerile pricinuite de tratamentul medical în vederea recuperării ar fi fost de o intensitate şi durată majore.

Totodată, leziunile suferite sunt vindecabile complet, neexistând dovezi la dosarul cauzei din care să rezulte existenţa unor infirmităţi posttraumatice .

În Ghidul pentru soluţionarea daunelor morale elaborat de Fondul de Protecţie a Victimelor Străzii în urma analizării jurisprudenței în materie (în scopul garantării obiectivităţii şi tratamentului nediscriminatoriu prevăzut de art. 14 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului şi Libertăţilor Fundamentale), s-a reținut că, în caz de vătămare corporală, cu privire la leziunile victimei sunt avute în vedere doar concluziile raportului de expertiză medico-legală, prin care sunt indicate numărul de zile de îngrijiri medicale necesare vindecării şi, după caz, existenţa unei infirmităţi, pierderea unui organ sau a unei funcţii.

Astfel, în cauză, instanţa reţine că mandatarul reclamantei nu a mai solicitat proba cu expertiza medico-legală care să stabilească existenţa sau inexistenţa celorlalte afecţiuni de care se prevalează, respectiv caracterul continuu al suferinţelor fizice, tulburarea acută de stres, posibilitatea apariţiei unei epilepsii posttraumatice, precum şi afecţiunea actuală a ochiului drept cu concluzia proprie reclamantei că infirmitatea ar fi permanentă „posibilitatea de revenire la normal fiind aproape exclusă” (f. 196 - concluzii scrise).

Or, în lipsa unei expertize medico legale care să confirme, atât diagnosticele invocate, cât şi raportul de cauzalitate între accidentul rutier şi pretinsele afecţiuni, instanţa nu poate avea în vedere decât concluziile certificatului medico legal care stabileşte 7-8 zile de îngrijiri medicale, fără infirmităţi permanente.

Cu privire la pretinsul prejudiciul estetic la care face referire reclamanta instanța reține că, în cauză nu s-a probat existenţa unei vătămări sau leziuni care să aducă atingere armoniei fizice sau înfăţişării reclamantei. De altfel, aceste aspecte nu au putut fi constatate nici personal de către instanţă, întrucât atitudinea procesuală adoptată de reclamantă a fost aceea de a nu se înfăţişa la nici un termen de judecată, fiind reprezentată de mandatar.

Instanţa conchide aşadar că reclamanta poate duce o viață normală, iar leziunile suferite nu au avut şi nu vor avea efect negativ asupra vieţii sale profesionale și sociale.

Întrucât cuantificarea prejudiciului moral nu este supusă unor criterii legale de determinare, daunele morale se stabilesc prin apreciere, ca urmare a aplicării criteriilor referitoare la consecinţele negative suferite de cei în cauză, importanţa valorilor lezate, măsura în care acestea au fost lezate, etc.

În acelaşi sens sunt şi reglementările Consiliului Europei referitoare la repararea daunelor morale, adoptate cu ocazia Colocviului de la Londra din perioada 21-25 iunie 1969, dintre care semnificative sunt următoarele: „1. Dauna morală constă în prejudiciul care nu se pretează unei evaluări pecuniare. Semnificaţia şi conţinutul său exact prezintă diferenţe nesemnificative în diferite sisteme de drept; 2. Principiul reparaţiei daunelor morale trebuie recunoscut, pe de o parte, în cazul leziunilor corporale, pe de altă parte, în caz de atingeri grave aduse altor drepturi ale personalităţii umane, ca defăimarea, amestecul în viaţa privată, sechestrarea ilegală a persoanei; … 5. Despăgubirea are ca scop de a da o compensare sau satisfacţie victimei. In anumite cazuri, cuantumul compensaţiei va putea fi determinat şi de gravitatea faptei autorului care a cauzat dauna; 6. Repararea trebuie să cuprindă, în afară de despăgubirea bănească şi măsuri care să împiedice realizarea, continuarea sau repetarea faptelor dăunătoare; 7. La acordarea despăgubirilor trebuie să se facă distincţie între dauna materială şi dauna morală.; ...".

Ca atare, în ceea ce priveşte stabilirea cuantumului daunelor morale, instanţa are în vedere ca acestea să nu constituie venituri nejustificate pentru reclamantă, aspecte prin prisma cărora suma de 1.000 de lei, cu titlu de daune morale apare ca fiind rezonabilă, de natură a constitui o reparaţie echitabilă a prejudiciului moral suferit de partea civilă.

Relativ la petitul privind obligarea pârâtei la plata de penalităţi de întârziere în cuantum de 0,2% pentru fiecare zi de întârziere instanţa constată că potrivit art. 36 alin. 4 din Norma nr. 23 din 6 noiembrie 2014 privind asigurarea obligatorie de răspundere civilă pentru prejudicii produse prin accidente de vehicule „Despăgubirea se plăteşte de către asigurătorul RCA în maximum 10 zile de la data depunerii ultimului document necesar stabilirii răspunderii şi cuantificării daunei, solicitat în scris de către asigurător, sau de la data la care asigurătorul a primit o hotărâre judecătorească definitivă cu privire la suma de despăgubire pe care este obligat să o plătească”.

Aşadar instanţa apreciază că, în condiţiile în care cuantumul daunelor morale nu a avut caracter determinat sau determinabil înainte de pronunţarea unei hotărâri judecătoreşti, aprecierea asupra cuantumului fiind o atribuţie a instanţei de judecată, eventualele penalităţi vor fi datorate abia de la împlinirea unui termen de 10 zile de la data comunicării hotărârii judecătoreşti definitive de obligare la plata de despăgubiri cu titlu de daune morale.

Această concluzie se impune cu atât mai mult cu cât instanţa de judecată va acorda prin prezenta hotărâre o sumă aproape identică cu cea propusă de societatea de asigurări în ofertă sa (1.020 lei), considerent, care de altfel constituie şi raţionamentul în baza căruia instanţa va respinge solicitarea de obligare la plata cheltuielilor de judecată.

Cu alte cuvinte, instanţa nu poate reţine în sarcina pârâtei o culpă procesuală, în condiţiile în care societatea de asigurări a fost de acord anterior demarării prezentului litigiu să achite reclamantei suma acordată de instanţă.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

DISPUNE:

Admite în parte cererea de chemare în judecată formulată și precizată de reclamanta R.G.A., CNP …, domiciliată în …, prin mandatar P.B.M., cu domiciliul în …, în contradictoriu cu pârâta S.C. E.ROMANIA S.A. cu sediul în … şi cu intervenienta forțată M.F., cu domiciliul în …. şi în consecinţă.

Obligă pârâta S.C. E.ROMANIA S.A. să achite reclamantei suma de 1000 lei cu titlu de daune morale.

Respinge celelalte pretenţii ca nefondate.

Respinge ca neîntemeiată cererea reclamantei de acordare a cheltuielilor de judecată.

Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare, cererea de apel urmând a se depune la Judecătoria Târgu-Mureş.

Pronunţată potrivit art. 396 alin. 2 Cod procedură civilă, azi, 31.03.2017.

Domenii speta

Spete similare