Contracte - Litigii cu profesionişti.

Domeniu: Contracte - Litigii cu profesionişti.

Invocarea nulităţii relative a contractului pentru dol. Condiţiile prevăzute de lege. Caracterul neesenţial al erorii provocate.

Potrivit art. 1214 alin. 1 C.civ., consimţământul este viciat prin dol atunci când partea s-a aflat într-o eroare provocată de manoperele frauduloase ale celeilalte părţi ori când aceasta din urmă a omis, în mod fraudulos, să îl informeze pe contractant asupra unor împrejurări pe care se cuvenea să i le dezvăluie.

Împrejurarea dacă eroarea a fost sau nu esențială pentru încheierea contractului este lăsată de legiuitor ca nerelevantă sub aspectul sancționării contractului cu nulitatea relativă, astfel cum rezultă de la alineatul 2 al aceluiași articol.

(CURTEA DE APEL BUCUREŞTI SECŢIA A VI-A CIVILĂ

DECIZIA CIVILĂ NR. 1215 A din 11.06.2018)

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti – Secţia a VI-a Civilă la data de 03.08.2016, sub nr. 29272/3/2016, reclamanta SC G A SRL a solicitat, în contradictoriu cu pârâta SC A R - A V I G SA, obligarea acesteia la plata sumei de 445.000 lei (echivalent a 100.000 euro).

Prin sentinţa civilă nr. 4139 din 10.11.2017 pronunţată de Tribunalul București – Secția a VI-a Civilă a fost admisă, în parte, cererea formulată și a obligată pârâta la plata sumei de 303.378,75 lei, cu titlu de indemnizaţie de asigurare, precum și a sumei de 6638,78 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând taxa de timbru proporţional cu pretenţiile admise.

În motivarea sentinţei, instanţa a reţinut următoarele :

Între SC G A SRL si SC A R – A V I G SA s-a încheiat contractul de asigurare nr. AG 102249/05.10.2015, pentru asigurarea utilajelor agricole, suma totală fiind de 200.000 euro, pentru două utilaje.

Între reclamantă si SC A R – A V I G SA a mai existat un contract de asigurare nr. AG 0095052/ 19.08.2014, pentru aceleaşi doua utilaje agricole în anul anterior, 2014, pentru aceiaşi suma de 200.000 euro.

În data de 31.10.2015, în timp ce se afla în campanie de recoltare la R B, Judeţ Călăraşi, utilajul cu nr. de înmatriculare E 0207 B…, marca LEXION 480 CLASS, an de fabricaţie 2001, a luat foc, în urma acestui incendiu utilajul fiind distrus.

În data de 21.03.2016, asigurătorul a emis adresa nr.1976/21.03.2016 prin care a arătat că nu este de acord cu plata despăgubirii, deoarece s-a încălcat art. 7 lit. e din contractul de asigurare care prevede că "asigurătorul nu va fi răspunzător, respectiv nu va acorda despăgubiri / indemnizaţii Asiguratului pentru pierderea, avarierea sau răspunderea cauzata, produsa, rezultata sau agravata, direct sau indirect, de : e) orice tip de daună de consecinţă urmare a unui risc asigurat in cazul utilajelor sau instalaţiilor mai vechi de 12 ani".

Prin prezenta acțiune, reclamanta a solicitat obligarea pârâtei la plata sumei de 445.000,00 lei, reprezentând despăgubire, în baza poliţei de asigurare seria AG, nr. 0102249.

Prin întâmpinare, pârâta a invocat excepția nulității relative a convenției de asigurare pentru dol întrucât reclamanta a făcut declarații necorespunzătoare cu privire la anul fabricației vehiculului.

Declarația asiguratului privind anul fabricației – s-a declarat anul 2011, în loc de anul 2011 – nu reprezintă o manoperă dolosivă, pârâta având posibilitatea să verifice declarația asiguratului cu factura de achiziție și să solicite lămuriri înainte să încheie polița. În speță, pârâta nu a făcut dovada dolului care, conform art. 1214 alin. 4 C.civ., nu se presupune.

Mai mult decât atât, faptul că anul fabricației era 2009 iar nu 2011 nu este de natură să vatăme pe asigurator în niciun fel și nici reaua credință a asiguratului nu a fost probată, pârâta nu a dovedit că vehiculul în speță fabricat în 2009 nu era asigurabil, art. 7 lit. e din contractul de asigurare neaplicându-se daunelor directe cum este cea din cauza (daunele de consecinţa, ca termen folosit in domeniul asigurărilor, sunt acele daune provocate de către bunul asigurat si nu daunele suferite de însăși bunul asigurat).

În ceea ce privește calculul despăgubirii, prin apărările formulate, pârâta a invocat art. 35 din condițiile de asigurare și modul de calcul de la fila 59.

Conform art. 35, cuantumul despăgubirii se calculează conform pct. 38 si 39. Art. 39 lit. b prevede ca stabilirea despăgubirii se face conform valorii reale ramase, valoarea reala rămasă fiind calculată după formula valoarea de înlocuire din care se scade uzura.

Valoarea de înlocuire este reprezentată de prețul de achiziție.

Expertul desemnat in cauza a calculat valoarea de înlocuire pornind de la aceeași valoare de nou ca pârâta – 200.044 EUR (prețul de achiziție al combinei în 2001).

Pârâta a apreciat o uzură de 80% pe care, însă, nu a motivat-o. Expertul judiciar a stabilit o uzura de 65% luând în calcul o durată de viață fizică de 22,5 ani (media dintre intervalul de 20-25 ani) în condițiile în care echipamentul era funcțional datorită modului corect de întreținere și de exploatare și în condițiile în care aducea si profit.

Mai departe, din valoarea despăgubirii astfel stabilite, (200044*0,35%=70015 EUR), conform art. 39 lit. b, expertul a scăzut valoarea de recuperare la REMAT – 1900 EUR.

În ceea ce privește apărarea pârâtei în sensul aplicării principiului proporționalității, conform art. 38 alin. 1, în formula sa de calcul pârâta a aplicat la valoarea despăgubirii, astfel cum a calculat-o la fila 59, un procent de 49,9%, or acest procent rezultat din raportarea valorii de asigurare la valoarea de nou nu este susținut de niciuna dintre prevederile contractuale aplicabile in cauza – art. 35, 38 si 39 lit. b.

Astfel, calculul expertului – varianta din răspunsul la obiecțiuni – este corect, pentru calculul in moneda naționala urmând, in virtutea principiului disponibilității, sa fie utilizat cursul solicitat de către reclamantă în cererea de chemare în judecata – 4,45 eur/leu.

Prin urmare, pârâta trebuie obligată la plata sumei de 303378,75 lei cu titlu de indemnizaţie de asigurare (68175 *4,45), iar, în baza art. 453 C.proc.civ., la plata sumei de 6638,78 lei cu titlu de cheltuieli de judecată reprezentând taxa de timbru proporţional cu pretenţiile admise.

Împotriva acestei sentințe a declarat apel pârâta, prin care a solicitat schimbarea, în tot, a acesteia în sensul respingerii cererii ca neîntemeiată.

În motivarea apelului, apelanta-pârâtă a susținut următoarele :

1. Prima instanţă a soluţionat în mod greşit excepţia nulităţii relative a contractului de asigurare seria AG nr. 0102249

Prin întâmpinarea formulată în faţa primei instanţe, A a invocat excepţia nulităţii relative a contractului de asigurare seria AG nr. 0102249, excepţie întemeiată pe prevederile art. 1214 din Codul civil.

Asiguratul G A, prin declaraţia / cererea de asigurare a declarat că utilajul marca Lexion 480 Class în cauză a fost fabricat în anul 2009. Având în vedere că la încheierea contractelor de asigurare de tip "Asigurarea utilajelor de construcţii şi a altor utilaje şi instalaţii speciale" un factor important atât la încheierea contractului de asigurare, asumarea riscului de către asigurător, cât şi la stabilirea primelor de asigurare este vechimea utilajului în cauză.

Astfel, în cazul utilajelor mai vechi de 12 ani, în măsura în care asigurătorul îşi asumă riscul, se aplică condiţii speciale, aşa cum rezultă din prevederile art. 7 lit. e din condiţiile de asigurare, respectiv: "7. Asigurătorul nu va fi răspunzător, respectiv nu va asigura despăgubiri /indemnizaţii asiguratului pentru pierderea, avarierea sau răspunderea cauzată, produsă, rezultată sau agravată, direct sau indirect, de : (...) e) orice tip de daună de consecinţă urmare unui risc asigurat în cazul utilajelor sau instalaţiilor mai vechi de 12 ani."

Or, utilajul marca Lexion 480 Class fusese fabricat în anul 2001, având astfel la data producerii prejudiciului o vechime de 14 ani.

Numai că, prin declaraţia de asigurare, asiguratul a declarat că utilajul a fost fabricat în anul 2009 – an în care reclamantul a achiziţionat utilajul, şi nu anul fabricaţiei.

Deşi anul fabricaţiei este precizat pe facturile de achiziţie, la data încheierii poliţei de asigurare factura de achiziţie nu i-a fost furnizată. Astfel, factura din care rezultă anul fabricaţiei a fost depusă abia cu ocazia instrumentării dosarului de daună.

Prin urmare, în mod greşit prima instanţă a reţinut prin sentinţa atacată că "pârâta avea posibilitatea sa verifice declaraţia asiguratului cu factura de achiziţie şi să solicite lămuriri înainte să încheie poliţa", în condiţiile în care asigurătorul, cu bună-credinţă, s-a bazat pe declaraţiile date de asigurat înainte de încheierea poliţei de asigurare.

Mai mult, nu se poate vorbi nici despre o "greşeală" a asiguratului, în condiţiile în care şi în poliţa anterioară, încheiată cu A pentru anul 2014, se menţionează ca data fabricaţiei tot 2009.

De altfel, din lecturarea Sentinţei şi din numeroasele greşeli de ordin material rezultă şi superficialitatea cu care instanţa a analizat probatoriul administrat, datele reţinute fiind menţionate incorect.

Or, (i) lipsa facturii de achiziţie la momentul încheierii contractului de asigurare, precum şi (ii) declaraţiile false a asiguratului cu ocazia încheierii a două poliţe de asigurare consecutive reprezintă o dovadă clară a dolului săvârşit de către asigurat, Contractul de asigurare fiind lovit de nulitate relativă.

Astfel, contrar considerentelor primei instanţe, sunt îndeplinite şi condiţiile prevăzute de art. 1214 alin. 4 din Codul civil, dolul fiind pe deplin dovedit de către A. Or, în prezenţa unui act lovit de nulitate relativă, dauna nu este indemnizabilă, şi, pe cale de consecinţă, cererea de chemare în judecată este neîntemeiată.

2. Dauna este exclusă de la acoperirea poliţei

Potrivit prevederilor contractului de asigurare: "7. Asigurătorul nu va fi răspunzător, respectiv nu va asigura despăgubiri/ indemnizaţii Asiguratului pentru pierderea, avarierea sau răspunderea cauzată, produsă, rezultată sau agravată, direct sau indirect, de : (...) e) orice tip de daună de consecinţă urmare unui risc asigurat în cazul utilajelor sau instalaţiilor mai vechi de 12 ani."

Prin urmare, dauna nu este indemnizabilă, având în vedere că utilajul are o vechime mai mare de 12 ani.

3. În ceea ce priveşte calculul despăgubirii, instanţa a interpretat şi aplicat în mod greşit prevederile contractului de asigurare

Or, vă rugăm să observaţi că uzura de 80% este în mod expres prevăzută de contractul de asigurare, pentru utilaje mai vechi de 10 ani, potrivit prevederilor art. 39 lit. b din contractul de asigurare: "Art. 39 lit. b - în cazul unei daune totale: la valoarea reală (rămasă) a bunului la data producerii evenimentului asigurat, incluzând cheltuielile pentru transport obişnuit, costul montajului şi al taxelor vamale, dacă este cazul, cu condiţia ca aceste cheltuieli să fi fost incluse în suma asigurată. Valoarea rămasă (reală) se va calcula prin scăderea uzurii din valoarea de înlocuire a utilajului. Uzura bunurilor avariate sau distruse se stabileşte în raport cu vechimea, întrebuinţarea si starea de întreţinere a acestora la data producerii evenimentului asigurat. Din despăgubirea cuvenită se scade valoarea resturilor ce se pot folosi sau valorifica."

În aceste condiţii, A nu trebuia să "motiveze" de ce a aplicat acest procent de 80%, fiind vorba de o clauză contractuală expresă, fără echivoc.

Or, contractul de asigurare reprezintă legea părţilor, în virtutea principiului pacta sunt servanda. Astfel, vă rugăm să observaţi că părţile contractului de asigurare sunt profesionişti, care au încheiat şi negociat acest contract în deplină cunoştinţă de cauză. Prin urmare, clauzele contractuale au forţa obligatorie nu numai pentru părţi, ci si pentru instanţa de judecată.

În aceste condiţii, prima instanţă nu putea să treacă peste voinţa exprimată de părţi prin contractul de asigurare, şi nu putea să aplice un alt coeficient de uzură, bazându-se pe raportul de expertiză efectuat în cauză. Mai mult, chiar expertul, în conformitate cu obiectivele stabilite de instanţă, avea obligaţie să ia în calcul modalitatea în care contractul de asigurare reglementează evaluarea daunei şi stabilirea despăgubirii.

Obiectivul stabilit de instanţă cu privire la evaluarea prejudiciul era: "2. Să se stabilească contravaloarea despăgubirii datorate de societate cu raportare la prevederile contractuale şi legii în vigoare".

Faţă de această cerinţă, expertul tehnic judiciar a prezentat un număr mare de posibilităţi de calcul, luând în considerare mai multe ipoteze, fără să se pronunţe însă în concret asupra modalităţii de calcul prevăzute în contractul de asigurare.

Chiar calculele efectuate de expert sunt greşite, având în vedere nu numai coeficientul de uzură de 80% de la care nu se putea deroga în lipsa unui acord expres al părţilor - nici instanţa şi nici expertul neavând posibilitatea să "modifice" acordul de voinţă a părţilor -, dar şi din perspectiva "valorii de înlocuire" de la care trebuie să plece toate aceste calcule.

Or, având în vedere că utilajul este asigurat la 100.000 euro (valoarea de nou fiind de 200.044 euro), coeficientul de 80% s-a aplicat asupra valorii de piaţă diminuat cu 49,9%. La această sumă (de aprox. 100.000 euro) se aplică coeficientul de uzură de 80% prevăzut de art. 39 lit. b din contractul de asigurare.

Pe cale de consecinţă, valoarea despăgubirii nu ar putea să depăşească suma de aprox. 20.000 euro (potrivit calculelor A – 19.964,5 euro), sumă din care se deduc contravaloarea componentelor care pot fi valorificate. Valoarea estimată a acestor componente este de 7.500 lei.

Totodată, contractul de asigurare reglementează în mod expres principiul proporționalității, în art. 33.

În modalitatea de calcul al A, procentul de 49,9% reprezintă, conform prevederii de la art. 33 din contractul de asigurare, raportul dintre suma asigurată înscrisă în contractul de asigurare si valoarea de asigurare a bunului la data producerii evenimentului.

Astfel, suma asigurată, înscrisă în contract este de 100.000 euro, în timp ce valoarea de asigurare (valoarea de nou) este de 200.044 euro. Rezultă astfel raportul de 49,9%.

De altfel, expertul judiciar nu a ţinut cont nici de aceste prevederi contractuale, contrar obiectivului stabilit de instanţă.

Sarcina expertului nu era de a evalua, pur şi simplu, conform unor metode statistice şi de evaluare generale, valoarea bunului la data producerii prejudiciului, ci de a stabili valoarea indemnizaţiei care ar fi datorată de A, conform contractului de asigurare.

Or, expertul nu a ținut cont de prevederile contractuale în stabilirea valorii finale, din răspunsul la obiecțiuni, ignorând cu desăvârşire atât coeficientul de uzură, cât si principiul proporționalității.

Intimata-reclamantă a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea apelului.

În motivarea întâmpinării, intimata a susținut următoarele :

1. Referitor la primul motiv de apel invocat

Factura de achiziţie a utilajului a fost documentul în baza căruia s-a încheiat contractul de asigurare seria AG 0095052/19.08.2014 (ulterior s-a reînnoit încheindu-se contractul AG 102249/05.10.2015, in baza aceloraşi documente), altfel nici nu s-ar fi putut încheia. Cum s-ar fi putut încheia un contract de asigurare al unui bun fără a aduce un document care ar atesta proprietatea asupra bunului. Mai mult decât atât, cererea pentru încheierea poliţei de asigurare nu este întocmită și semnată de către reprezentantul societăţii G A, ci de către angajatul asigurătorului.

Este pentru prima data când se invoca lipsa facturii de achiziţie a bunului la încheierea contractului de asigurare AG 0095052/19.08.2014, reînnoit in anul 2105 prin contractul AG 102249/05.10.2015, oare atât de greu și-au dat seama sau este o manevră dolosivă de inducere în eroare a instanţei de apel.

De asemenea, societatea de asigurare nu a cerut traducerea facturii de achiziţie așa cum ar fi fost normal, ci s-a dorit încheierea cât mai rapida a unui contract de asigurare având o suma asigurată așa mare – 200.000 euro, care ar fi generat pentru aceasta prime de asigurare mari.

În ceea ce priveşte dolul, acesta nu se presupune, in conformitate cu dispoziţiile art. 1214 alin. 4 NCC, or, pârâta nu a adus nicio dovadă în acest sens, doar simple afirmaţii puerile că societatea de asigurare A R – A V I G SA ar fi încheiat contractele de asigurare AG 0095052/19.08.2014 si mai apoi reînnoit cu AG 102249/05.10.2015 fără a avea singurul act care atestă proprietatea asupra bunului.

Nu au făcut dovadă în fața instanţei de fond asupra pretinsei lipse a facturii de achiziţie a bunului, de fapt este pentru prima data când se vorbeşte de această lipsă.

Se încearcă prin acestea inducerea in eroare a instanţei de apel, așa cum încearcă si prin scoaterea in evidenta a unor erori materiale strecurate in sentinţa apelata, care de altfel s-ar fi putut îndrepta printr-o simpla cerere, pe care de altfel  n-au binevoit a o depune.

2. Referitor la motivul de apel în sensul că dauna este exclusă de la acoperirea poliţei.

Al doilea motiv de apel se refera la articolul din condiţiile de asigurare care se refera la daunele de consecinţa (directe si indirecte).

Daunele de consecinţă sunt daunele provocate de către bunul asigurat altor bunuri și nu daunele suferite de către bunul asigurat însuși. Spre exemplu, daca utilajul asigurat ar fi fost parcat lângă alte utilaje si acesta ar fi luat foc, avariind si utilajele din vecinătatea sa, daunele provocate celorlalte utilaje ar fi fost daune de consecinţa.

3. În ce privește cel de-al treilea motiv de apel

În fața instanţei de fond, proba cu expertiză tehnică de specialitate a fost solicitată de către pârâtă, iar în urma expertizei tot aceasta a avut obiecțiuni, la care expertul a răspuns cât se poate de clar ca valoarea de înlocuire a utilajului asigurat este de 70.015 euro, care reprezintă valoarea medie a ofertelor de vânzare de utilaje de pe piaţă internă cât și externă.

In condiţiile în care societatea de asigurări ar fi avut o situaţie exacta a valorii bunului, de ce a mai solicitat expertiza tehnica din care sa rezulte valoarea bunului ? Răspunsul este simplu, valoarea bunului este data de cerere si oferta, or valoarea de piaţa a bunului este stabilita de către expert la 70.015 euro, cu toate ca expertul a avut in vedere si oferte pentru acelaşi tip de utilaj la preturi si cu 20% mai mari, dar acesta a calculat valoarea medie de înlocuire a bunului.

În ceea ce priveşte principiul proporționalității, acesta se aplică la valoarea de nou si nu la valoarea care a stabilit-o expertul ca valoarea de despăgubire.

Analizând sentinţa atacată, în raport de motivele de apel formulate, Curtea a reţinut următoarele :

Primul motiv de apel privește nulitatea relativă a contractului de asigurare pentru dol, apărare pe care prima instanță a înlăturat-o ca neîntemeiată.

Potrivit art. 1214 alin. 1 C.civ., consimţământul este viciat prin dol atunci când partea s-a aflat într-o eroare provocată de manoperele frauduloase ale celeilalte părţi ori când aceasta din urmă a omis, în mod fraudulos, să îl informeze pe contractant asupra unor împrejurări pe care se cuvenea să i le dezvăluie.

Susținerile apelantei în sensul că anterior încheierii contractului intimata a declarat o altă dată a fabricației utilajului asigurat decât cea reală unită cu faptul omisiunii de a depune factura de achiziție a acestuia au semnificația invocării ambelor modalități de săvârșire dolului, care au condus în final la informarea corespunzătoare a asiguratorului cu privire la calitățile bunului asigurat.

Împrejurarea că data de fabricație declarată nu este cea reală rezultă din factura de achiziție a produsului, dar și din recunoașterile făcute de reclamantă pe parcursul litigiului.

În ce privește omisiunea de a înmâna factura de achiziție la momentul încheierii contractului, reclamantei îi revenea sarcina dovedirii contrariului, respectiv al faptului pozitiv al predării acestui înscris la momentul încheierii contractului, fiind neîntemeiată susținerea intimatei în sensul că sarcina probei ar reveni apelantei care invocă faptul negativ.

Nefiind făcută dovada predării facturii, Curtea reține caracterul întemeiat al susținerilor apelantei.

Astfel, prin declararea falsă a datei de fabricație a utilajului, intimata a provocat celeilalte părți o stare de eroare, care a condus la încheierea contractului în condițiile specificate în poliță.

Caracterul fraudulos al declarației asiguratului rezultă din faptul că declarația a fost dată în scris și însușită de reprezentantul acestuia prin semnătură, unit cu existența facturii de achiziție despre care se prezumă că acesta avea cunoștință, aspecte ce exclud posibilitatea ca și reprezentantul reclamantei să fi fost în eroare cu privire la cele declarate.

În consecință, Curtea apreciază că apelanta a făcut dovada dolului părții adverse, în conformitate cu art. 1214 alin. 1 C.civ.

Împrejurarea dacă eroarea a fost sau nu esențială pentru încheierea contractului este lăsată de legiuitor ca nerelevantă sub aspectul sancționării contractului cu nulitatea relativă, astfel cum rezultă de la alineatul 2 al aceluiași articol.

Și părțile, prin contractul încheiat, la art. 21 alin. 1 și 4 din condițiile generale, au prevăzut importanța răspunsurilor din “cererea/declarație de asigurare”, respectiv caracterul nul al contractului pentru inexactitatea informațiilor date cu privire la împrejurări care, dacă ar fi fost cunoscute de asigurător, acesta nu ar fi încheiat contractul în condițiile arătate.

În acest sens, trebuie avut în vedere că prin același contract s-a prevăzut un caz de excludere de la plata despăgubirii pentru bunurile mai vechi de 12 ani, astfel că vechimea bunului a fost apreciată de apelantă ca esențială pentru încheierea contractului.

Pentru aceste motive, Curtea a apreciat că este lovit de nulitate relativă contractul de asigurare încheiat între părți, astfel că temeiul pretenției reclamantei la despăgubire lipsește.

În consecință, apelul este întemeiat, astfel că, în temeiul art. 480 alin. 2 C.proc.civ., Curtea l-a admis, a schimbat, în tot, sentința apelată, în sensul că a respins cererea de chemare în judecată ca neîntemeiată.

Apreciind că apelanta a câștigat procesul prin raportare la hotărârea ce s-a pronunțat, în temeiul art. 453 alin. 1 C.proc.civ., Curtea a obligat intimata să plătească acesteia suma de 3.469,4 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată, sumă ce reprezintă taxa judiciară de timbru achitată de aceasta în apel.

Domenii speta

Spete similare