Solicitare recalculare pensie. Neîndeplinire condi?ii pentru încadrarea activitătii efectuate de reclamant ca mecanic agricol în grupa a II-a de muncă. Obligarea pârâtei la eliberarea unei adeverinte care să cupr. sporul de vechime, venit în acord global.

În temeiul art. 40 alin. 2 lit. h) din Codul muncii angajatorului sau deţinătorului arhivei îi revine obligaţia eliberării la cerere a documentelor care să ateste calitatea de salariat a solicitantului, drepturile salariale încasate, sporurile de care a beneficiat.

Încadrarea în grupa I sau a II-a de muncă poate fi utilizată pe cale judiciară, dar numai în măsura în care verificările concrete ale situaţiei de fapt conduc la concluzia că sunt îndeplinite toate condiţiile de încadrare prevăzute de Ordinul MMPS nr. 50/1990.

Reclamantul nu a administrat vreo probă cu privire la capacitatea cilindrică a tractoarelor cu care a lucrat şi la perioadele concrete în care a lucrat cu combine autopropulsate, distinct de cele în care a lucrat cu tractoare, respectiv a perioadelor în care a efectuat tratamente fitosanitare.

Încadrarea generică a activităţii prestate de reclamant în punctul 178 din Anexa 2 a Ordinului nr. 50/1990 nu este suficientă pentru recunoaşterea încadrării în grupa a II-a de muncă, fiind necesară şi îndeplinirea celei de a doua condiţii, şi anume ca nivelul noxelor existente să depăşească nivelul maxim admis.

Art. 40 alin. 2 lit. h) din Codul muncii

Decizia Înaltei Cur?i de Casaţie şi Justiţie – RIL - nr. 9/2016

Ordinul MMPS nr. 50/1990

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Constanţa sub nr. …/118/2016, reclamantul [...]  a solicitat în contradictoriu cu pârâta Comuna [...], să se  constate că activitatea efectuată de reclamant ca mecanic agricol în perioada 01.12.1979 – 01.04.2001 se încadrează în procent de 100% din timpul lucrat în grupa II de muncă în conformitate cu Anexa II pct.88 din Ordinul 50/1990 modificat şi completat şi Scrisoarea 382/MB/08.09.2000 a MMPS şi, totodată, eliberarea unei adeverinţe din care să reiasă sporul de baltă, sporul de fidelitate, sporul de vechime, reţinerea pentru pensia suplimentară şi venitul în acord global de care a beneficiat cu menţiunea respectării prevederilor art.1 din Decretul nr. 389/1972, respectiv plata CAS la venitul încasat, obligarea la plata cheltuielilor de judecată.

În motivarea cererii, reclamantul a arătat că începând cu data de 01.12.1979 a fost angajat în funcţia de conducător tractor, ulterior de  mecanic agricol până la data de 01.04.2001. Menţionează că pe data  de 01.05.1991 SMA [...]  a devenit prin reorganizare S.C. [...]  S.A..

Totodată, s-a arătat că potrivit Decretului-lege nr. 68/1990 şi Ordinului nr. 50/1990 „dovedirea perioadelor desfăşurate în locurile de muncă şi activităţile ce se încadrează în grupele I şi II de muncă în vederea pensionării în vederea pensionării se face pe baza înregistrării acestora în carnetul de muncă conform metodologiei de completare a acestuia stabilite de Ministerul Muncii şi Protecţiei Sociale.”

Reclamantul consideră că activitatea sa se poate încadra în grupa II de muncă în raport de prevederile scrisorii nr. 382/MB/08.09.2000 a MMPS. Se arată că activitatea sa s-a desfăşurat într-un mediu agresiv caracterizat prin condiţii atmosferice extreme iarna-vara, vânt, praf în atmosfera de respirat, fiind expus noxelor fizice şi chimice.

Se mai susţine că potrivit art.18 din legea nr.16/1996 modificată prin OUG 39/2006 „În cazul desfiinţării, în condiţiile legii, a unui creator de documente, persoană juridică, fără ca activitatea acestuia să fie continuată de altul, documentele cu valoare istorică, în sensul prevederilor art. 2, cât şi cele cu valoare practică, în baza cărora se eliberează copii, certificate şi extrase privind drepturile referitoare la stagiile de cotizare la asigurări sociale ale cetăţenilor, vor fi preluate de Arhivele Naţionale sau de direcţiile judeţene ale Arhivelor Naţionale.

Documentele cu valoare practică prevăzute la alin. 1 se preiau după înfiinţarea în cadrul Arhivelor Naţionale şi al direcţiilor judeţene ale Arhivelor Naţionale a unor structuri specializate, cu asigurarea, în condiţiile legii, a resurselor umane şi logistico-financiare necesare.

Documentele cu valoare practică, în baza cărora se eliberează copii, certificate şi extrase privind drepturile cetăţenilor referitoare la stagiile de cotizare în sistemul public de pensii, aflate la casele teritoriale de pensii, se preiau, în condiţiile alin. 2, pe bază de inventar şi proces-verbal de predare-preluare, întocmite potrivit modelelor prevăzute în anexele nr. 2 şi 3.”

Reclamantul apreciază că nu se prevede în Legea nr. 19/1996 că serviciile judeţene ale Arhivelor Naţionale au obligaţia de a prelua de la Casele de pensii documentele cu valoare practică, statele de plată fiind preluate în baza Legii nr. 35/2002.

Prin întâmpinare, pârâta a solicitat respingerea cererii ca neîntemeiată, arătându-se că UAT [...]  a preluat şi deţine arhiva societăţii angajatoare, dar nu deţine documente în baza cărora ar putea întocmi şi comunica o adeverinţă cu privire la sporul de baltă, sporul de fidelitate, sporul de vechime, reţinerea pentru pensia suplimentară şi venitul în acord global de care a beneficiat reclamantul.

S-a mai menţionat că organele de conducere nu puteau stabili în mod discreţionar încadrarea acestor persoane în sfera de aplicare a anexei II, fiind ţinuţi de o serie de condiţionalităţi prevăzute în actul normativ: condiţii deosebite de muncă, concrete în care desfăşoară activitatea persoanele conform art. 6 din Ordinul ministrului muncii. Mai mult, legiuitorul a prevăzut expres ca determinările de noxe să fie efectuate  de către organele din cadrul Ministerului Sănătăţii sau în laboratoarele de specialitate ale unităţilor, determinări ce trebuie confirmate de către inspectorii teritoriali pentru protecţia muncii care, la data efectuării analizei, constată că s-au aplicat toate măsurile posibile de normalizare a condiţiilor şi că toate instalaţiile de protecţie a muncii funcţionau normal. În speţă, probatoriul propus de reclamant nu poate justifica încadrarea acestuia în grupa a II-a de muncă.

Referitor la capătul 2 din cerere se menţionează că nu se face dovada de către reclamant a unei sesizări prealabile a deţinătorului arhivei angajatorului cu privire la pretenţiile sale.

Prin sentinţa civilă nr. 911 din 04.05.2017, Tribunalul Constanţa a respins cererea formulată de reclamantul [...]  în contradictoriu cu pârâta Comuna [...],  ca neîntemeiată. Totodată, s-a respins cererea pârâtei de obligare a reclamantului la plata cheltuielilor de judecată, ca neîntemeiată.

Pentru a pronunţa această soluţie prima instanţă a reţinut următoarele:

Reclamantul a fost angajat în cadrul SMA [...] din data de 01.12.1979, având iniţial meseria de conducător tractor, apoi mecanic agricol până pe data de 01.04.2001. Începând cu data de 01.05.1991 angajatorul a fost reorganizat devenind [...]  SA [...].

Pe calea prezentului litigiu reclamantul doreşte să se constate că activitatea sa se încadrează în grupa II de muncă în perioada 01.12.1979 – 01.04.2001.

Tribunalul a reţinut că activitatea de mecanic agricol era prevăzută în anexa II a Ordinului nr. 50/1990 care prevedea că se încadrează în grupa II de muncă mecanicii agricoli care efectuează lucrări in câmp cu tractoare de cel puţin 65 CP ?i combine autopropulsate, precum ?i cei care efectuează tratamente fitosanitare prin stropire ?i prăfuire cu MET ?i MPSP (pentru perioada lucrărilor in câmp).

Prin Decizia nr. 9/16.05.2016 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Completul competent să judece recursul în interesul legii, s-a reţinut că nu se poate vorbi de un drept recunoscut de lege unui salariat doar prin regăsirea în anexa legii a tipului de activitate pe care l-a desfăşurat, pentru ca acesta să poată pretinde o recunoaştere directă a beneficiului lucrului în grupa superioară de muncă, constituirea dreptului efectuându-se în cadrul unei proceduri în care se prevedea îndeplinirea unor atribuţii specifice de către partenerii sociali (angajator/sindicatele ca reprezentanţi ai salariaţilor) şi verificări concrete cu sprijinul unor instituţii ale statului (medicale, de protecţie a muncii). În măsura în care aceste verificări pot fi substituite prin actul jurisdicţional al instanţei, aceasta poate face încadrarea activităţii unei persoane în grupa superioară de muncă.

În litigiul dedus judecăţii a fost audiat martorul [...] care a arătat că a fost coleg cu reclamantul la SMA [...], ?i apreciază că acesta şi-a desfăşurat activitatea în condiţii dificile, respectiv în câmp, utilizând erbicide, pesticide, mediul fiind unul toxic, în condiţii de praf, substanţe toxice, ?i trebuia să beneficieze de încadrarea în grupa a II - a de muncă. Martorul a mai arătat că nici lui nu i s-a recunoscut grupa a II - a de muncă şi a depus la dosar copia propriului carnet de muncă.

Din analiza copiei carnetului de muncă al martorului rezultă că nu există o menţiune aparţinând fostului angajator în sensul încadrării activităţi reclamantului în grupa superioară de muncă, astfel încât instanţa a constatat că afirmaţiile  martorului nu sunt susţinute la nivel probator de niciun înscris.

Potrivit prevederilor art.2 din Ordinul nr. 50 din data de 5 martie 1990, pentru precizarea locurilor de muncă, activită?ilor ?i categoriilor profesionale cu condi?ii deosebite, care se încadrează in grupele I si II de munca, in vederea pensionării: "In grupa II de muncă se încadrează locurile de munca, activităţile ?i categoriile profesionale cuprinse in anexa nr.2.". În preambulul ordinului susmenţionat se arată că acesta a fost emis: "In baza Legii nr. 3/1977 privind pensiile de asigurări sociale de stat ?i asisten?ă socială si in conformitate cu prevederile art.2 din Decretul - lege nr.68/1990 pentru înlăturarea unor inechităţi in salarizarea personalului (...).".

Conform prevederilor art. 6 din Ordinul nr. 50/1990: "Nominalizarea persoanelor care se încadrează in grupele I ?i II de muncă se face de către conducerea unităţilor împreună cu sindicatele libere din unităţi, ?inându-se seama de condi?iile deosebite de muncă concrete in care îşi desfăşoară activitatea persoanele respective (nivelul noxelor existente, condiţii nefavorabile de microclimat, suprasolicitare fizica sau nervoasa, risc deosebit de explozie, iradiere sau infectare etc.).". In art. 7 se prevede că: "Încadrarea in grupele I si II de munca se face proporţional cu timpul efectiv lucrat la locurile de muncă incluse in aceste grupe, cu condiţia ca, pentru grupa I, personalul sa lucreze in aceste locuri cel pu?in 50%, iar pentru grupa II, cel puţin 70% din programul de lucru."

Faţă de toate prevederile legale menţionate, instanţa a constatat că reclamantul nu a făcut dovada că îndeplineşte aceste cerinţe ale legii, pentru ca activitatea sa, din perioada indicată în petitul acţiunii să poată fi considerată ca fiind desfăşurată în grupa II de muncă. Astfel, tribunalul retine că, din probele administrate in cauză, nu rezultă că tractorul condus de reclamant ar fi avut  o putere mai mare de 65 CP, pentru a fi in situaţia avută în vedere de legiuitor în anexa II pct.88.

În lipsa unor dovezi concrete, din care să rezulte fără dubiu că reclamantul  a efectuat atari activităţi, încadrabile în grupa II de muncă, într-un procent de minim 70% din programul său total de lucru, tribunalul a considerat că nu îşi poate contura convingerea în raport de simple presupuneri, astfel că nu a primit sus?inerile reclamantului, apreciindu-le ca nefondate.

În ceea ce priveşte solicitarea privind eliberarea unei adeverinţe din care să reiasă sporul de baltă, sporul de fidelitate, sporul de vechime, reţinerea pentru pensia suplimentară şi venitul în acord global, instanţa a reţinut că, potrivit art. 40 alin. 2 lit. h) din Codul muncii, angajatorul are obligaţia să elibereze, la cerere, toate documentele care atestă calitatea de salariat a solicitantului.

De asemenea, potrivit art. 34 alin. 5 din Codul muncii, la solicitarea salariatului sau a unui fost salariat, angajatorul este obligat să elibereze un document care să ateste activitatea desfăşurată de acesta, durata activităţii, salariul, vechimea în muncă, în meserie şi în specialitate.

Din analiza textelor invocate, s-a reţinut că angajatorii au obligaţia de a elibera, la cerere, toate documentele care atesta calitatea de salariat a solicitantului, cu privire la activitatea desfăşurată de acesta, durata activităţii, salariul, vechimea în muncă, în meserie şi în specialitate.

Prin urmare, în cazul neeliberării adeverinţei solicitate, angajatorul sau deţinătorul arhivei acestuia poate fi acţionat în judecată pentru a fi obligat să îşi execute obligaţia legală.

În consecinţă, pentru a obliga angajatorul sau deţinătorul arhivei la eliberarea adeverinţei trebuie să existe un refuz nejustificat al acestuia în sensul  neeliberării înscrisului solicitat.

Însă, în cauză, nu există nicio dovadă că reclamantul ar fi cerut o adeverinţă în acest sens, caz în care nu există vreo culpă a pârâtei. Angajatorul/deţinătorul arhivei nu poate fi obligat la emiterea adeverinţei în temeiul textelor citate decât dacă îşi încalcă obligaţiile decurgând din acestea, situaţie care nu se regăseşte în speţă, în lipsa unei solicitări a reclamantului adresată pârâtei Comuna [...] pe cale directă.

Pentru considerentele de fapt şi de drept expuse, cererea de chemare în judecată formulată în contradictoriu cu pârâta Comuna [...] prin Primar a fost respinsă, ca neîntemeiată.

În ceea ce priveşte cererea pârâtei de obligare a reclamantului la plata cheltuielilor de judecată, instanţa a respins-o ca neîntemeiată, ţinând cont de faptul că la dosar nu a fost depusă nicio dovadă a suportării unor astfel de cheltuieli.

Împotriva acestei sentinţe, în termen legal a declarat apel reclamantul [...] , pe care a criticat-o pentru netemeinicie şi nelegalitate.

În motivarea apelului, apelantul reclamant arată că prin Decizia nr. 9/2016 a Înaltei Curţii de Casaţie şi Justiţie s-a stabilit în mod clar şi obligatoriu pentru instanţele de judecată că "în interpretarea şi aplicarea unitară a dispoziţiilor pct. 6-8 şi 12 din Ordinul Ministerului Muncii şi Protecţiei Sociale nr. 50/1990, instanţele de judecata au posibilitatea analizării şi constatării pe cale judiciară, ulterior abrogării acestui act normativ, a încadrării muncii prestate în perioada 18 martie 1990 - 1 aprilie 2001, după caz, în grupele I sau II de muncă."

Chiar în motivarea Înaltei Curţii se arată că "pentru o corectă rezolvare a chestiunii de drept, se impune coroborarea celor ce se vor statua în prezenta decizie cu aspecte asupra cărora Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie s-a pronunţat şi care pot prezenta relevanţă pentru soluţionarea cauzei”.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a reţinut că "instanţele de judecată au posibilitatea analizării şi constatării pe cale judiciară, ulterior abrogării Ordinului nr. 50/1990, a încadrării muncii prestate în perioada 18 martie 1969-1 aprilie 2001, după caz, în grupa I sau a II - a de muncă."

Mai mult, se poate observa că în cadrul Scrisorii 181/MB/08.05.1998, Ministerul Muncii a completat Ordinul nr. 50/1990 cu mecanici agricoli.

Analizând şi prevederile Ordinului nr. 50/1990, astfel cum a fost modificat şi completat prin Ordinul 100/1990 şi Ordinul nr. 125/1990, ambele nepublicate, se constată că şi mecanicii agricoli fac parte din activităţile ce se încadrează în grupa II de muncă.

În raport de cele menţionate mai sus, apelantul reclamant apreciază că instanţa de fond nu a făcut o corectă aplicare a legii, nu a avut în vedere depoziţiile martorilor şi practica judiciară în aceeaşi materie, cu aceiaşi pârâţi, considerând că îi sunt limitate drepturile.

De asemenea, instanţa nu realizează o întreagă analiză deoarece suntem în faţa unei acţiuni în constatare, avem documente primare ce sunt deţinute de Primăria [...] dar nu avem o adeverinţă din care să reiasă încadrarea în grupă superioară de muncă.

Apelantul reclamant consideră că activitatea sa se poate încadra în procent de 100%  şi se regăseşte în cadrul Ordinului nr. 50/1990, respectiv Anexa II, poz. 88, poz. 178 din Ordinul nr.  50/1990, modificat şi completat, Ordinul nr. 125/1990.

Aşa cum s-a stabilit şi în practică, dispoziţiile Ordinului nr. 50/1990 şi Ordinului nr. 125/1990 sunt prevederi de ordin global,  iar aplicarea lor nu se poate răsfrânge numai asupra activităţilor şi funcţiilor în lipsa unor prevederi exprese.

Aceeaşi poziţie este adoptată şi de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţiei în cadrul Deciziei nr. 258 din 20.09.2004, precum şi de Curtea Constituţională a României, prin Decizia nr. 87/1999.

O asemenea interpretare se impune cu atât mai mult cu cât modificările şi completările ulterioare au fost de natură să elimine inconsecven?ele ?i inechităţile existente.

Cu privire la eliberarea unei adeverinţe care să conţină sporul de baltă, sporul de vechime, sporul de fidelitate, apelantul reclamant arată că nu există nici un temei legal prin care să fie obligat să se adreseze anterior angajatorului, în speţa de faţă deţinătorului legal al arhivei.

Mai mult, în cauză suntem în faţa unei solicitări de obligare a angajatorului la emiterea de adeverinţe şi nu la îndeplinirea vreunei cereri de eliberare de adeverinţe pentru a fi in situaţia expusă de instanţa de fond în hotărârea apelată.

Analizând sentinţa apelată din prisma criticilor formulate, Curtea a apreciat că acestea sunt fondate în parte cu privire la cererea de eliberare a unei adeverinţe cu privire la sporurile încasate pe perioada cât a fost angajat la SMA [...] şi S.C. [...]  S.A. pentru următoarele considerente:

Prin cererea formulată reclamantul a solicitat obligarea pârâtei la eliberarea unei adeverinţe din care să reiasă sporul de baltă, sporul de fidelitate, sporul de vechime, reţinerea pentru pensia suplimentară, venitul în acord global de care a beneficiat pe perioada cât a fost angajat la SMA [...] şi S.C. [...]  S.A. şi dacă pentru acestea s-a plătit contribuţia de asigurări sociale.

În temeiul art. 40 alin. 2 lit. h) din Codul muncii angajatorului sau deţinătorului arhivei îi revine obligaţia eliberării la cerere a documentelor care să ateste calitatea de salariat a solicitantului, drepturile salariale încasate, sporurile de care a beneficiat.

Refuzul pârâtei de eliberare a adeverinţei a reieşit chiar din poziţia acesteia exprimată prin întâmpinare, prin care a arătat că, deşi a preluat şi deţine arhiva societăţii angajatoare, nu deţine documente în baza cărora ar putea întocmi şi comunica o adeverinţă cu privire la sporurile menţionate de reclamant.

Din ştatele de plată depuse în apel, la solicitarea Curţii de Apel Constanţa, de către pârâtă pe perioada cât reclamantul şi-a desfăşurat activitatea la SMA [...] şi S.C. [...]  S.A., rezultă sporul de vechime, venitul în acord global şi contribuţia pentru pensia suplimentară.

În schimb, în ştatele de plată depuse la dosar de către pârâtă nu au fost identificate sporul de baltă şi sporul de fidelitate pe care reclamantul susţine că le-ar fi încasat.

Deţinătorul arhivei nu poate fi obligat decât la eliberarea unei adeverinţe cu datele care rezultă din ştatele de plată deţinute în arhivă, acesta fiind direct răspunzător de exactitatea şi corectitudinea datelor şi informaţiilor pe care le întocmeşte şi eliberează.

În ceea ce priveşte cererea reclamantului de constatare a faptului că a desfăşurat activitate ce se încadrează în grupa a II-a de muncă ca mecanic agricol în perioada 01.12.1979 - 01.04.2001, în mod corect prima instanţă a respins cererea ca nefondată.

Prin decizia în interesul legii nr. 9/2016, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a stabilit că instanţele de judecată au posibilitatea analizării şi constatării pe cale judiciară, ulterior abrogării acestui act normativ, a încadrării muncii prestate în perioada 18 martie 1969 – 1 aprilie 2001, după caz, în grupele I sau II de muncă.

Totodată, în cuprinsul acestei decizii în interesul legii s-a reţinut că „nu se poate vorbi de un drept recunoscut de lege unui salariat doar prin regăsirea în anexa legii a tipului de activitate pe care l-a desfăşurat, pentru ca acesta să poată pretinde o recunoaştere directă a beneficiului lucrului în grupa superioară de muncă, constituirea dreptului efectuându-se în cadrul unei proceduri în care se prevedea îndeplinirea unor atribuţii specifice de către partenerii sociali şi verificări concrete cu sprijinul unor instituţii ale statului (medicale, de protecţie a muncii).

În măsura în care aceste verificări pot fi substituite prin actul jurisdicţional al instanţei, aceasta poate face încadrarea activităţii unei persoane în grupa superioară de muncă.”

Prin urmare, încadrarea în grupa I sau a II-a de muncă poate fi utilizată pe cale judiciară, dar numai în măsura în care verificările concrete ale situaţiei de fapt conduc la concluzia că sunt îndeplinite toate condiţiile de încadrare prevăzute de Ordinul MMPS nr. 50/1990.

Pentru ca un salariat să beneficieze de încadrarea în grupa I sau a II-a de muncă, este necesară întrunirea cumulativă a 3 condiţii, astfel cum rezultă din Ordinul MMPS nr. 50/1990:

a) să fi lucrat efectiv la locurile de muncă şi activităţile prevăzute în anexele nr. 1 şi 2 sau să-şi fi desfăşurat activitatea în aceleaşi condiţii cu personalul aceluiaşi angajator, încadrat în grupa I şi a II-a de muncă (art. 3 din ordin);

b) nivelul noxelor existente la locurile de muncă prevăzute în grupa I sau a II-a de muncă  să fi depăşit nivelul maxim admis prevăzut în Normele de protecţie a muncii (art. 4 din ordin);

c) timpul efectiv lucrat la locurile de muncă prevăzute în grupa I şi a II-a de muncă să fi fost de cel puţin 50% în cazul grupei I şi de cel puţin 70% în cazul grupei a II-a de muncă (art. 7 din ordin).

Prima condiţie nu este îndeplinită în speţă în ceea ce priveşte pct.88 din Anexa nr. 2 a Ordinului nr. 125/1990 (iar nu Ordinul nr. 50/1990, punctul 88, din Anexa nr. 2 - varianta consolidată - care se referă la „negru de fum şi amestecuri de cauciuc”, fără legătură cu activitatea reclamantului).

Punctul 88 din Anexa 2 a Ordinului nr. 125/1990 prevede încadrarea în grupa a II-a de muncă a mecanicilor agricoli care efectuează lucrări în câmp cu tractoare de cel puţin 65 CP şi combine autopropulsate, precum şi cei care efectuează tratamente fitosanitare prin stropire şi prăfuire cu MET şi MPSP.

Reclamantul nu a administrat vreo probă cu privire la capacitatea cilindrică a tractoarelor cu care a lucrat şi la perioadele concrete în care a lucrat cu combine autopropulsate, distinct de cele în care a lucrat cu tractoare, respectiv a perioadelor în care a efectuat tratamente fitosanitare.

Punctul 178 din Anexa 2 a Ordinului nr. 50/1990 prevede încadrarea în grupa a II-a de muncă a mecanicilor agricoli care efectuează  lucrări în câmp, vii şi livezi cu tractoare şi combine autopropulsate, cei care efectuează tratamente fitosanitare prin stropire şi prăfuire cu maşini de erbicidat şi maşini pentru stropit şi prăfuit, precum şi mecanicii de întreţinere a tractoarelor, combinelor şi maşinilor agricole pentru perioada lucrată în câmp.

Încadrarea generică a activităţii prestate de reclamant în punctul 178 din Anexa 2 a Ordinului nr. 50/1990 nu este, însă, suficientă pentru recunoaşterea încadrării în grupa a II-a de muncă, fiind necesară şi îndeplinirea celei de a doua condiţii, şi anume ca nivelul noxelor existente să depăşească nivelul maxim admis.

Reclamantul nu a făcut dovada îndeplinirii acestei condiţii, declaraţia martorului audiat la instanţa de fond cuprinzând doar aprecieri generice sub acest aspect potrivit cărora condiţiile de muncă erau grele din cauza căldurii vara şi a gerului iarna, precum şi ca urmare a utilizării de ierbicide şi pesticide. Nu s-a făcut dovada că nivelul noxelor existente a depăşit nivelul maxim admis de lege.

Neîndeplinirea acestei condiţii face inutilă cercetarea celei de a treia condiţii, referitoare la procentul de timp lucrat în condiţii de depăşire a nivelului admis al noxelor.

Pentru considerentele expuse mai sus, potrivit art. 480 alin. 2 Cod procedură civilă, Curtea a admis apelul formulat de reclamant şi a schimbat în parte sentinţa apelată în sensul admiterii în parte a cererii şi obligării pârâtei să elibereze reclamantului o adeverinţă cuprinzând sporul de vechime, venitul în acord global şi contribuţia pentru pensia suplimentară aferente perioadei în care a lucrat la SMA [...] şi [...]  SA, cu precizarea dacă sporul de vechime şi venitul în acord global au intrat în fondul de salarii pentru care angajatorii au plătit contribuţii de asigurări sociale de stat, în măsura în care aceste date rezultă din documentele aflate în arhivă, cu menţinerea celorlalte dispoziţii ale sentinţei apelate.

Curtea a respins cererea apelantului de obligare a intimatei la plata cheltuielilor de judecată, ca nefondată, având în vedere că nu s-a făcut dovada efectuării acestor cheltuieli.

Domenii speta

Spete similare