Acţiune în despăgubiri. Drepturi salariale încasate necuvenit constate de Curtea de Conturi.

Reclamanta XXXXX, în temeiul art. 256 din Legea 53/2003, a formulat cerere de chemare în judecată în contradictoriu cu paratul XXXXX şi a solicitat ca prin hotărârea  ce se va pronunţa, pârâtul să fie obligat la plata sumei de XXXXX, reprezentând indemnizaţie de conducere încasată necuvenit în intervalul XXXXX.

Motivând acţiunea, a arătat reclamantul că, pârâtul a fost administrator financiar la XXXXX,  deţinând o funcţie de execuţie, nu una de conducere, așa încât nu era îndreptățit la acordarea drepturilor salariale constând în indemnizaţie de conducere în perioada XXXXX.

Camera de Conturi XXXXX a reţinut prin decizia XXXXX, definitivă prin încheierea XXXXX, că funcţia de administrator financiar a fost eronat asimilată funcţiei de contabil şef,  iar , indemnizaţia de conducere încasată de acesta în procent de 40% a fost acordată nelegal.

Decizia Camerei nr. 39/27.10.2015 a fost întemeiată pe disp. art. 10 al. 2 si 4 din Legea 82/1991;  art. 14 al. 2 si 3/Legea 273/2006. art. 256 al. l/Legea 1/2011.

Susţine că, la nivelul unităţii şcolare s-a încheiat un referat intern prin care Comisia desemnată la nivelul scolii a propus recuperarea sumei de XXXXX lei (3740 lei indemnizaţie de conducere, 1026 lei contribuţiile angajatorului] de la paratul LIŢĂ MIRON .

Cauza prezentei acţiuni este reprezentată de dispoziţiile  art. 256 din legea 53/2003 conf. cu care „salariatul care a încasat de la angajator o sumă nedatorată este obligat sa o restituie,,.

Precizează  că între părți a mai existat un dosar XXXXX însă,  acesta a avut o cauză diferită (art. 254] şi în raport cu principiul disponibilităţii instanţa de apel nu a analizat şi posibilitatea obligării paratului în raport cu disp. art. 256 (plata nedatorată] așa încât  în cauza nu operează autoritatea de lucru judecat. Autoritatea de lucru judecat cunoaşte două manifestări procesuale, aceea de excepţie procesuală şi aceea de prezumţie, mijloc de probă de natură să demonstreze ceva în legătură cu raporturile juridice dintre părţi.

În manifestarea sa de excepţie procesuală (care corespunde unui efect negativ, extinctiv, de natură să oprească a doua judecată), autoritatea de lucru judecat presupune tripla identitate de elemente (obiect, părţi, cauză], în vreme ce atunci când acest efect important al hotărârii se manifestă pozitiv, probează modalitatea în care au fost dezlegate anterior anumite aspecte litigioase în raporturile dintre părţi, fără posibilitatea de a se statua diferit.

Ori, în prezentul dosar cauza este diferită, așa încât condiţia triplei identităţi de elemente nu este îndeplinită.

Cat priveşte modalitatea în care au fost dezlegate anterior anumite aspecte litigioase în raporturile dintre părţi arată că, instanţele nu au analizat decât in limita investirii dacă elementele răspunderii - fapta, prejudiciu, legătura cauzală, culpa sunt întrunite,  nefiind stabilit dacă sumele plătite pârâtului erau sau nu datorate.

Încheierea Curţii de Conturi nr. XXXXX, definitivă,  a stabilit că funcţia de administrator financiar a fost eronat asimilata funcţiei de contabil sef.  astfel că, indemnizaţia de conducere în procent de 40% a fost acordata nelegal, iar în temeiul art. 256 din Legea 53/2003, paratul este ţinut sa restituie aceste sume.

De altfel, reclamantul si-a asumat expres recuperarea acestor sume așa cum rezulta din nota explicativă luată de Curtea de Conturi .

În privinţa disp. art. 2 al. 1 din Legea 124/2014 apreciază că nu este incident în cauză, reclamantul nu este exonerat de plata sumei încasate necuvenit.

În dovedirea celor susţinute, reclamantul a depus înscrisuri.

Pârâtul a formulat întâmpinare în cauză , prin care a solicitat respingerea acţiunii formulate de reclamant şi obligarea acestuia la cheltuieli de judecată.

A invocat pârâtul excepţia autorităţii de lucru judecat, motivată de faptul că între acelaşi părţi a mai avut loc un proces în care reclamanta din speţa de faţă a avut calitatea de pârâtă şi a formulat cerere reconvenţională cu acelaşi conţinut ca şi cererea introductivă din prezenta cauză, în precedentul dosar s-a invocat ca  temei juridic art. 254 Cm, iar în prezentul dosar se invocă art. 256 Cm.

Apreciază pârâtul că există identitate de părţi, obiect şi cauză. În ce priveşte părţile şi obiectul nu este niciun dubiu referitor la identitatea acestora. Raportat la cauză ( temeiul juridic al cererii), reclamanta susţine că aceasta este reprezentată  de art. 256 Codul muncii în prezenta speţă şi nu de art. 254 Codul muncii din cauza deja soluţionată. Având în vedere că între cele două pricini există identitate de cauză, respectiv, în ambele s-a invocat decizia Camerei de Conturi Teleorman nr. 39/27.10.2015 întemeiată pe dispoziţiile art. 10 alin 2 şi 4/Legea nr. 82/1991, art. 14 alin 2 şi 3/Legea nr. 273/2006, art. 256 alin 1/ Legea nr. 1/2011, în speţă sunt întrunite în mod cumulativ cele trei condiţii ale autorităţii lucrului judecat, fapt pentru care  solicită admiterea excepţiei invocate .

În ce priveşte fondul cauzei arătă pârâtul că,  prin Decizia nr. XXXXX şi prin încheierea nr. XXXXX, ambele emise de Camera de Conturi XXXXX, s-a menţionat expres că, în fapt, „conducerea entităţii verificate, în baza art. 260 din Regulament va dispune măsuri pentru stabilirea întinderii prejudiciului şi va recupera integral prejudiciul stabilit astfel: - recuperarea sumelor nete încasate necuvenit de la persoana care le-a încasat necuvenit sau de la persoanele responsabile care în cadrul exercitării atribuţiilor de serviciu au emis, aprobat, avizat cu încălcarea dispoziţiilor legale în vigoare, documentele justificative care au stat la baza plăţilor necuvenite; regularizarea contribuţiilor asiguraţilor şi contribuţiilor angajatorului aferente plăţilor nelegale (...) cu contribuţiile lunii curente sau următoarelor, prin corectarea obligaţiilor bugetare declarate eronat urmare a depunerii declaraţiilor rectificative către toate aceste bugete pentru lunile în care au fost achitate".

Prin raportare la această menţiune este clar că angajatorul trebuia să stabilească întinderea prejudiciului numai la sumele nete încasate, fără a include şi contribuţiile datorate atât de pârât cât şi de angajator, în aşa-zisul prejudiciu. Pentru contribuţiile datorate, intimata trebuia să facă regularizarea, aşa cum a precizat Curtea de Conturi.

Suma netă încasată în perioada octombrie XXXXX este de XXXXX lei şi nu XXXXX lei cum solicită reclamanta.

Suma de XXXXX lei nu este reală, deoarece a fost calculată eronat, încălcând dispoziţiile Legii nr. 123/2014 care prevăd că începând cu luna octombrie 2014 se reduce cu 5 puncte procentuale cota de CAS datorată de angajator. Observând anexa nr. 7 la Nota de constatare nr. 816/23.09.2015, auditorul public extern a calculat contribuţia de CAS a angajatorului raportată la cota de 20,8% şi nu la cea de 15,8% cum a fost modificată de Legea nr. 123/2014, în felul acesta drepturile pârâtului  fiind prejudiciate cu suma de 178 lei.

Arătă că indemnizaţia de conducere pentru funcţia de administrator financiar i s-a acordat în temeiul deciziilor nr. 102/01.02.2014, 150/01.03.2015 si 178/01.09.2015 emise de angajatorul Şcoala Gimnazială XXXXX şi semnate de directorul acestuia, decizii ce au avut la bază dispoziţiile din Legea nr. 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice şi din Legea nr. 63/2011 privind încadrarea şi salarizarea în anul 2011 a personalului didactic şi didactic auxiliar din învăţământ.

Potrivit Legii nr. 63/2011, anexa nr. 4, printre funcţiile de conducere didactice auxiliare din instituţiile de învăţământ sunt si cele de contabil-sef sau administrator financiar, care beneficiază de o indemnizaţie de conducere de maximum 40% din salariul de încadrare. În temeiul acestei legi, Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului prin Direcţia Generală Economic, Finanţe, Resurse Umane a emis adresa nr. 679/01.06.2011 prin care se menţiona expres „Pentru asigurarea evidenţei contabile la toate unităţile de învăţământ preuniversitar cu personalitate juridică, este necesar să constituiţi posturi sau fracţiuni de post de contabil şef...". Având în vedere şi anexa nr. 5 reprezentând „Normative încadrare personal didactic auxiliar şi nedidactic" la Notificarea nr. 44990/28.12.1999 emisă de Ministerul Educaţiei Naţionale, Direcţia Generală a Finanţelor, la şcolile cu clasele I - VIII se prevede câte un post de contabil şef pentru fiecare ordonator de credite, fără a se specifica faptul că acesta trebuie să aibă personal în subordine.

Aşadar, dispoziţiile prin care i s-a acordat indemnizaţia de conducere au avut la bază prevederile legilor în vigoare la data emiterii lor, aşa încât nu este făcută dovada încasării unei sume nedatorate.

Pe de altă parte nu se poate face dovada îmbogăţirii  fără justă cauză deoarece, încasarea drepturilor ce se cer a fi restituite s-a făcut în temeiul dispoziţiilor legale menţionate. Or, având în vedere definiţia dată îmbogăţirii fără justă cauză, aceasta reprezintă faptul juridic prin care patrimoniul unei persoane este mărit pe seama patrimoniului altei persoane fără a exista un temei juridic.

Solicită pârâtul să-i fie aplicabile dispozițiile art. 2 alin.1 din Legea nr. 124/2014, şi să fie exonerat de la plata acestei sume, întrucât drepturile sal salariale au fost stabilite conform actelor normative care intră sub incidenţa acestei legi.

În drept , şi-a întemeiat întâmpinarea pe dispoziţiile art. 205 Cpc., art. 266-268 Codul muncii , Legea nr. 124/2014, iar în dovedire a depus în xerocopie, înscrisuri - deciziile în baza cărora a încasat indemnizaţia de conducere.

În temeiul art. 248 cod procedură civilă, instanţa se va pronunţa asupra excepţiei puterii de lucru judecat, invocată de pârât.

Reclamantul susține că în cauză nu este autoritate de lucru judecat în raport de sentinţa civilă nr. XXXXX, pronunţată de Tribunalul XXXXX, în cauza civilă nr. XXXXX.

Autoritatea de lucru judecat, este unul dintre efectele hotărârii judecătoreşti, deşi nu era reglementat ca atare de lege anterior intrării în vigoare a noului Cod de procedură civilă.

Autoritatea lucrului judecat are la bază regula că o acţiune nu poate fi judecată decât o singură dată şi că o constatare făcută prin hotărâre judecătorească definitivă nu trebuie să fie contrazisă de o altă hotărâre, tocmai în scopul de a se realiza o administrare uniformă a justiţiei. Deci, principiul autorităţii lucrului judecat împiedică nu numai judecarea din nou a unui proces terminat, având acelaşi obiect, aceeaşi cauză şi purtat între aceleaşi părţi, ci şi contrazicerile dintre două hotărâri judecătoreşti, în sensul că drepturile recunoscute printr-o hotărâre definitivă să nu fie contrazise printr-o altă hotărâre ulterioară, dată într-un alt proces.

Legea nr. 76/2012 de punere în aplicare a noului Cod de procedură civilă a operat unificarea terminologică, prin art. 14 alin. (2) dispunând înlocuirea sintagmei „putere de lucru judecat” cu sintagma „autoritate de lucru judecat” atât în noul cod, cât şi în restul actelor normative.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a hotărât că între excepţia autorităţii de lucru judecat şi puterea de lucru judecat, există o distincţie clară. Astfel, condiţia de aplicare a autorităţii de lucru judecat presupune identitatea de acţiuni (părţi, obiect şi cauză juridică) ce opreşte repetarea judecăţii, iar puterea, prezumţia de lucru judecat, impune consecvenţa în judecată, astfel că ceea ce s-a constatat şi statuat printr-o hotărâre nu trebuie să fie contrazis printr-o altă hotărâre. În speță, Înalta Curte a reținut că, în mod corect, instanţa de apel a precizat că nu respinge acţiunea în baza autorităţii de lucru judecat, ci are obligaţia de a judeca în fond, însă soluţia trebuie să ţină cont de dezlegarea deja dată asupra problemei de drept dedusă judecăţii, dând eficienţă prezumţiei de lucru judecat, că a mai fost odată dezlegată chestiunea litigioasă. (Decizia nr. XXXXX din XXXXX pronunţată în recurs de Secţia a II-a civilă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie având ca obiect constatare nulitate absolută clauză contractuală).

Înalta Curte de Casație și Justiție a statuat faptul că prezumția legală a puterii de lucru judecat nu oprește judecata celei de-a doua acțiuni, ci facilitează sarcina probațiunii, aducând înaintea instanței constatări ale unor raporturi juridice făcute cu ocazia judecății anterioare, de care este necesar să se țină seama. Puterea lucrului judecat este o prezumție legală, iuris et de iure, în virtutea căreia ceea ce s-a rezolvat jurisdicțional într-un prim litigiu va fi opus, fără posibilitatea dovezii contrare, într-un proces ulterior, care are legătură cu chestiunea de drept sau cu raportul juridic deja soluționat. Această prezumție constituie, alături de excepția lucrului judecat, instrumentul juridic menit să servească instituției lucrului judecat, operând atunci când în al doilea proces se pune o problemă soluționată printr-o hotărâre anterioară. Ea nu presupune o identitate de acțiuni, ci doar de chestiuni juridice litigioase. (Decizia nr. 2357 din 5 iunie 2015 pronunţată în recurs de Secţia de contencios administrativ și fiscal a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie având ca obiect acțiune în anulare).

Aşa cum s-a subliniat în mod judicios, în acest caz, nu este necesar a fi întrunită tripla identitate, ci este suficient ca în judecata ulterioară să fie adusă în discuţie o chestiune litigioasă în legătură cu ceea ce s-a soluţionat anterior fie prin dispozitiv, fie prin considerente, fie prin dispozitiv şi considerente; această judecată fiind deja făcută, ea nu mai poate fi contrazisă.

În prezenta cauză :

Prin sentinţa civilă nr. XXXXX, pronunţată de Tribunalul XXXXX, în cauza civilă nr. XXXXX, a fost admisă excepţia nulităţii deciziei de înfiinţare poprire nr. 387/01.01.2016 emisă de pârâta Şcoala Gimnazială XXXXX – reclamanta din cauza de faţă  ( 262/87/2018) , s-a constatat nulitatea acestei decizii  şi a fost obligată unitatea şcolară la restituirea către reclamantul XXXXX _ pârâtul din cauza de faţă, reţinută în baza deciziei anulate. S-a respins capătul de cerere principal al acţiunii ca rămas fără obiect; s-a respins excepţia inadmisibilităţii cererii reconvenţionale, invocată de unitatea şcolară, a fost admisă cererea reconvenţională iar reclamantul XXXXX a fost obligat să plătească pârâtei Şcoala Gimnazială XXXXX suma de XXXXX lei; a fost respinsă cererea de aplicare a Legii nr. 124/2014; au fost compensate cheltuielile de judecată.

În apel, sentinţa a fost schimbată în parte, în sensul că, s-a respins cererea reconvenţională, ca neîntemeiată, s-a înlăturat dispoziţiile primei instanţe privind compensarea cheltuielilor, iar unitatea şcolară ( intimată) a fost obligată să plătească apelantului suma de XXXXX lei – cheltuieli de judecată.

În cauza aflată pe rolul instanţei, nr. XXXXX, reclamanta SCOALA GIMNAZIALĂ XXXXX, în temeiul art. 256 din Legea 53/2003, a formulat cerere de chemare în judecată în contradictoriu cu paratul XXXXX şi a solicitat ca prin hotărârea  ce se va pronunţa, pârâtul să fie obligat la plata sumei de 4766 lei, reprezentând indemnizaţie de conducere încasată necuvenit în intervalul 1.10.2014-30.10.2015.

Se constată astfel că părţile din cele două cauze sunt identice, suma în discuţie este de 4766 lei, aceeaşi , reprezentând  indemnizaţie de conducere încasată necuvenit în intervalul 1.10.2014-30.10.2015, şi care a fost stabilită prin decizia Camerei de Conturi XXXXX  nr. 39/27.10.2015.

Curtea de Apel XXXXX, prin decizia civilă nr. XXXXX, pronunţată în cauza civilă  XXXXX a tranşat aspectul litigios privind obligarea reclamantului XXXXX să plătească unităţii şcolare pârâte suma de 4766 lei, în sensul că a respins ca neîntemeiată cererea reconvenţională prin care unitatea şcolară a solicitat restituirea acestei sume : „ Curtea constată că raportul juridic dedus judecăţii în cauză  prin cererea reconvenţională nu se poate asocia cu instituţia răspunderii patrimoniale a salariaţilor, reglementată de art. 254 codul muncii, nefiind îndeplinite prin prisma probatoriului administrat, nici condiţia faptei ilicite şi nici cea a vinovăţiei cerute de lege pentru angajarea acestui tip de răspundere, încasarea indemnizaţiei solicitate a fi restituită neconstituind o acţiune prin care să se fi încălcat normele legale aplicabile, din moment ce acesta a avut drept temei emiterea deciziilor nr. 102/01.02.2014, nr. 150/01.03.2015 şi nr. 178/01.09.2015 de către intimata Şcoala Gimnazială XXXXX , prin reprezentantul său legal „ deciziile precizate nefiind anulate.

Reclamanta în prezenta cauză nu a făcut nici dovada că pârâtul a încasat o sumă nedatorată , ci a arătat că suma în discuţie este stabilită prin decizia Camerei de Conturi Teleorman nr. 39/27.10.2015, reprezentând indemnizaţie de conducere în procent de 40% acordată nelegal.

Faţă de aceste considerente, în acest caz, nu este necesar a fi întrunită tripla identitate, ci este suficient ca în judecata ulterioară să fie adusă în discuţie o chestiune litigioasă în legătură cu ceea ce s-a soluţionat anterior fie prin dispozitiv, fie prin considerente, fie prin dispozitiv şi considerente; această judecată fiind deja făcută, ea nu mai poate fi contrazisă, astfel că operează efectele puterii de lucru judecat.

În temeiul art. 453 Cod procedură civilă reclamanta  va fi obligată să plătească pârâtului suma de XXXXX lei, cu titlu de cheltuieli de judecată , reprezentând onorariu de avocat.

Domenii speta

Spete similare