Revizuire. Motiv - încălcarea dreptului comunitar cu privire la respectarea dreptului la apărare, încălcarea dreptului de acces la actele dosarului administrativ

Motiv al revizuirii întemeiate pe art. 21 alin. (2) teza întâi din Legea nr. 554/2004 îl constituie calificarea juridică a faptelor prin prisma normei de drept european incidente sau a interpretării acesteia rezultate dintr-o hotărâre CJUE, iar nu faptele deduse judecăţii, care reprezintă un element imutabil al litigiului..

Este inadmisibilă revizuirea prin care se urmăreşte schimbarea cauzei juridice a cererii de chemare în judecată sub aspectul motivelor de fapt care susţin obiectul cererii. Nu este necesar ca partea să fi invocat în cursul soluţionării procesului încălcarea vreunui text din dreptul european, însă trebuie să fi invocat dreptul subiectiv ocrotit de dreptul european, chiar dacă nu s-a referit la incompatibilitatea normei interne cu dreptul european. Este inadmisibil ca, sub cuvânt de prioritate a dreptului european, să se invoce în revizuire un motiv de nelegalitate cu totul nou, întrucât se opune caracterul extraordinar al căii de atac.

Curtea de Apel Oradea - Secţia a II-a civilă de contencios administrativ şi fiscal

Decizia nr. 869 din 2 martie 2018

- art. 21 alin. 2 din Legea nr. 554/2004

Prin decizia nr. (...), Curtea de Apel (...) a respins ca nefondat recursul declarat de recurenta-reclamantă (...) S.R.L. în contradictoriu cu intimata-pârâtă Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice (...) prin Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice (...), împotriva Sentinţei nr. (...) pronunţată de Tribunalul (...), pe care a menţinut-o în totul.

Împotriva acestei decizii a formulat cerere de revizuire revizuenta (...) S.R.L., solicitând instanţei să dispună următoarele:

1. declararea cererii de revizuire ca fiind admisibilă;

2. admiterea cererii de revizuire, iar în consecinţă desfiinţarea deciziei civile nr. (...) a Curţii de Apel (...) - Secţia de Contencios Administrativ şi Fiscal;

3. rejudecarea pe fond a recursului, şi în urma rejudecării, admiterea acestuia, desfiinţarea sentinţei civile pronunţate în fond de Tribunalul (...) şi anularea actelor administrativ fiscale contestate;

4. obligarea intimatei la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de prezenta cauză, în toate stadiile procesuale.

În motivare, revizuenta arată că prin acţiunea care face obiectul dosarului de referinţă a investit Tribunalul (...) cu o acţiune în anularea Deciziei nr. (...) de soluţionare a contestaţiei, a Deciziei nr. (...) de anulare a Codului de TVA şi a Deciziei nr. (...) de soluţionare a plângerii prealabile.

În esenţă, prin Decizia nr. (...) emisă de Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice (...) s-a dispus anularea din oficiu a înregistrării în scopul de TVA a societăţii, măsură dispusă în temeiul art. 316 alin. (11) lit. h) din Codul fiscal, întrucât nu a justifica intenţia şi capacitatea economică de a desfăşura activitate economică care implică operaţiuni din sfera de TVA, potrivit art. 316 alin. (9) din Codul Fiscal. Această concluzie a fost adoptată de organele fiscale fără a avea la bază probe concrete.

Revizuenta apreciază că anularea s-a dispus cu încălcarea legislaţiei europene şi a jurisprudenţei Curţii de Justiţie a Uniunii Europene incidente în speţă.

Cu privire la admisibilitatea în principiu a cererii de revizuire, revizuenta arată că sunt îndeplinite cerinţele art. 21 din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ.

Revizuenta precizează că hotărârea atacată a fost pronunţată cu încălcarea dreptului european, în speţă, a dreptului la apărare, a dispoziţiilor Directivei 2006/112/CEE a Consiliului privind sistemul comun al TVA (îndeosebi art. 213, art. 214 şi art. 273), a principiului neutralităţii taxei de valoare adăugată, a principiului proporţionalităţii şi a jurisprudenţei Curţii de Justiţie a Uniunii Europene (hotărârea pronunţată în afacerea C-527'/II, Ablessio; hotărârea pronunţată în afacerea C 109/10 P, Solvay; hotărârea pronunţată în afacerea C-298/16, Ispas şi toate hotărârile conexe prezentate în cuprinsul acestei cereri de revizuire).

Cazul de revizuire prevăzut de art. 21 mai sus citat a fost conceput ca un ultim remediu intern menit să asigure proeminenţa prevederilor tratatelor constitutive ale Uniunii Europene şi a celorlalte reglementări europene cu caracter obligatoriu, în lumina principiilor şi interpretărilor cristalizate în jurisprudenţa statelor membre ale Uniunii Europene.

Acest caz poate fi invocat şi într-o speţă în care se reţine încălcarea dreptului Uniunii Europene raportat la interpretarea obligatorie dată de Curtea de Justiţie a Uniunii Europene printr-o hotărâre preliminară, chiar şi atunci când este supusă analizei o hotărâre preliminară care nu a fost adusă în atenţia instanţei în cadrul cererii de chemare în judecată.

Raportat la cele expuse, revizuenta precizează că prezenta speţă se pliază întocmai pe ipoteza prevăzută de art. 21 din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ şi fiscal: deşi s-a invocat în faţa instanţei de fond faptul că actele administrative au fost emise cu încălcarea Directivei 2006/112/CEE, a principiului neutralităţii taxei, a principiului proporţionalităţii, precum şi a jurisprudenţei Curţii de Justiţie a Uniunii Europene (hotărârea pronunţată în afacerea C-572/11, Ablessio Spa), instanţa a respins acţiunea promovată ca nefondată. Această soluţie a fost menţinută de instanţa de recurs, cu încălcarea dreptului european.

 Referitor la încălcarea dreptului la apărare, revizuenta arată că decizia care o prejudiciază (Decizia nr. (...), de anulare a codului de înregistrare în scopuri de TVA) a fost emisă fără a i se aduce la cunoştinţă actele care stau la baza emiterii acesteia. Ba mai mult, deoarece decizia nu a fost motivată în fapt, nefiind redate motivele care au condus la concluzia că societatea nu justifică intenţia şi capacitatea economică de a desfăşura activitate economică care implică operaţiuni din sfera de TVA, nu a putut să asigure o apărare eficientă în faţa organului administrativ, în procedura prealabilă şi nici în faţa instanţei de judecată, acţiunea fiind formulată în lipsa acestor informaţii.

Or, dreptul la apărare presupune şi punerea la dispoziţia persoanei a tuturor documentelor/informaţiilor care stau la baza emiterii actului prejudiciabil. În esenţă, este vorba despre a-i asigura particularului accesul la dosarul administrativ.

În privinţa acestei chestiuni, revizuenta precizează că poziţia sa se întemeiază pe hotărârea Curţii de Justiţie a Uniunii Europene în afacerea Solvay c. Comisia.

Revizuenta menţionează că nu i s-a pus la dispoziţie dosarul administrativ care a stat la baza deciziei nr. (...) de anulare a codului de înregistrare în scopuri de TVA pentru a putea înţelege toate acuzaţiile care i se aduc şi pentru a putea combate toate argumentele şi toate probele de care înţeleg să se folosească organele fiscale. Prin urmare, nu a putut formula apărări în deplină cunoştinţă de cauză; la momentul introducerii cererii de chemare în judecată nu a putut formula o contestaţie completă.

Revizuenta precizează că prin poziţia adoptată pe parcursul litigiului, emitentul confirmă faptul că există alte documente şi informaţii utilizate care au format convingerea organelor fiscale de a proceda la anularea codului de TVA, dar care nu au fost puse la dispoziţia societăţii.

Arată că la nivel european, dreptul la apărare este consacrat de art. 41 alin. (2) lit. a) şi c) din Carta drepturilor fundamentale, care sub denumirea "Dreptul la o bună administrare". Audierea particularului este fără îndoială obligatorie iar pentru realizarea acestui deziderat, autoritatea publică în cauză trebuie să respecte următoarele obligaţii:

-să permită particularului în cauză dreptul de acces la toate informaţiile şi documentele relevante pe care autoritatea administrativă le ia în calcul în vederea emiterii deciziei defavorabile, pentru a putea studia veridicitatea şi pertinenţa acestora în economia cauzei;

-să îi acorde particularului o perioadă de timp rezonabilă în raport de complexitatea situaţiei care urmează să fie surprinsă prin decizia administrativă pentru a-şi putea pregăti o apărare de calitate;

-autoritatea publică să analizeze cu atenţie şi seriozitate punctul de vedere exprimat de către particular la momentul la care autoritatea publică urmează să decidă dacă va emite sau nu act defavorabil în dauna particularului.

Revizuenta arată că nu a avut acces la documentaţia care a stat la baza emiterii Deciziei prejudiciabile şi ca dreptul de apărare i-a fost încălcat şi prin faptul că nu a fost ascultată înainte de emiterea Deciziei.

Invocă jurisprudenţa CJUE în cauza Ispas C-298/16.

Cu privire la măsura anulării codului de TVA, revizuenta precizează că în conformitate cu prevederile art. 11 alin. (11) din noul Cod fiscal, în materie de TVA organul fiscal este obligat să ţină cont de jurisprudenţa Curţii de Justiţie a Uniunii Europene. În acest context arată că normele referitoare la TVA din Codul fiscal român reprezintă transpunerea Directivei 2006/112/CE, iar jurisprudenţa interpretativă a Curţii de Justiţie a Uniunii Europene reprezintă interpretarea oficială a Directivei (având, în dreptul intern, o valoare similară unei hotărâri pronunţate de Curtea de Justiţie a Uniunii Europene într-un recurs în interesul legii).

Revizuenta face trimitere la hotărârea Curţii de Justiţie a Uniunii Europene din 14 martie 2013, în afacerea C-527/11, Ablessio SIA.

Susţine că, potrivit articolului 213 alineatul (1) primul paragraf din Directiva 2006/112, orice persoană impozabilă declară când începe, îşi modifică sau încetează activitatea ca persoană impozabilă. Articolul 214 alineatul (1) din aceeaşi directivă obligă statele membre să adopte masurile necesare pentru a se asigura că persoanele impozabile sunt identificate printr-un număr individual.

Obiectivul esenţial al identificării persoanelor impozabile prevăzut la articolul 214 din Directiva 2006/112 este de a asigura buna funcţionare a sistemului TVA-ului.

Este necesar să se constate că, deşi articolul 214 din Directiva 2006/112 enumeră categoriile de persoane care trebuie identificate printr-un număr individual, această dispoziţie nu prevede condiţiile în care poate fi acordat numărul de identificare în scopuri de TVA. Rezultă din modul de redactare a acestui articol, precum şi din articolul 213 din aceeaşi directivă, că statele membre dispun de o anumită marjă de apreciere atunci când adoptă măsuri pentru a asigura identificarea persoanelor impozabile în scopuri de TVA.

Cu toate acestea, marja de apreciere menţionată nu poate fi nelimitată. Astfel, deşi un stat membru poate refuza să atribuie unei persoane impozabile un număr individual, un asemenea drept nu poate fi exercitat fără motiv legitim.

Pe de altă parte, decurge din noţiunea „persoană impozabilă", astfel cum este definită la articolul 9 alineatul (1) din Directiva 2006/112, că aceasta cuprinde orice persoană care, în mod independent, desfăşoară în orice loc orice activitate economică, indiferent de scopul sau rezultatele activităţii respective.

Conform jurisprudenţei Curţii, noţiunii menţionate trebuie să i se confere o interpretare largă. Orice persoană care are intenţia, confirmată de elemente obiective, să înceapă în mod independent o activitate economică şi care efectuează primele cheltuieli de investiţii în acest scop trebuie considerată o persoană impozabilă (Hotărârea din 8 iunie 2000, Breitsohl, C-400/98, Rec, p. 1-4321, punctul 34, şi Hotărârea din 1 martie 2012, Polski Trawertyn, C-280/10, punctul 30).

Revizuenta arată că reiese din această jurisprudenţă, precum şi din modul de redactare a articolului 213 alineatul (1) din Directiva 2006/112 că sunt considerate persoane impozabile care pot solicita atribuirea unui număr de identificare în scopuri de TVA nu doar persoanele care exercită deja o activitate economică, ci şi cele care intenţionează să înceapă o asemenea activitate şi care efectuează primele cheltuieli de investiţii în acest scop. Respectivele persoane nu pot fi astfel în măsură să dovedească, în această etapă preliminară a activităţii lor economice, că dispun deja de mijloacele materiale, tehnice şi financiare pentru a exercita o astfel de activitate.

În consecinţă, Directiva 2006/112 şi în special articolele 213 şi 214 din aceasta se opun refuzului din partea administraţiei fiscale a unui stat membru de a atribui un număr de identificare în scopuri de TVA unui solicitant pentru simplul motiv că acesta nu este în măsură să demonstreze că dispune de mijloacele materiale, tehnice şi financiare pentru a exercita activitatea economică declarată la momentul formulării cererii sale de înscriere în registrul persoanelor impozabile.

Pentru a fi considerat proporţional cu obiectivul prevenirii evaziunii, un refuz de identificare a unei persoane impozabile printr-un număr individual trebuie să se bazeze pe indicii serioase care permit în mod obiectiv să se considere că este probabil ca numărul de identificare în scopuri de TVA atribuit acestei persoane impozabile să fie utilizat în mod fraudulos. O astfel de decizie trebuie să se întemeieze pe o apreciere globală a tuturor împrejurărilor speţei şi a probelor care au fost strânse în cadrul verificării informaţiilor furnizate de întreprinderea în cauză.

Revine instanţei de trimitere, singura competentă atât pentru a interpreta dreptul naţional, cât şi pentru a constata şi pentru a aprecia situaţia de fapt din litigiul principal, în special modul în care acest drept este aplicat de administraţia fiscală (Hotărârea Mednis, citată anterior, punctul 33 şi jurisprudenţă citată), să aprecieze compatibilitatea măsurilor naţionale cu dreptul Uniunii şi în special cu principiul proporţionalităţii.

De asemenea, revizuenta precizează că Directiva 2006/112 nu prevede nicio limitare a numărului de cereri de atribuire a unor numere de identificare individuale în scopuri de TVA care pot fi formulate de aceeaşi persoană care acţionează pe seama diferitor persoane juridice.

În aceste condiţii, existenţa „riscului" reţinut de către organele fiscale şi confirmat de către instanţă, bazat pe faptul că reprezentanţi ai societăţii sunt asociaţi şi în cadrul altor societăţi cu probleme de faliment şi datorii către bugetul de stat, în condiţiile în care societatea a desfăşurat activitate impozabilă de peste 10 ani, nu poate reprezenta un indiciu serios care să permită în mod obiectiv să se considere că este probabil ca numărul de identificare în scopuri de TVA atribuit acestei persoane impozabile să fie utilizat în mod fraudulos. Nici faptul că la momentul efectuării verificărilor societatea avea un singur salariat nu poate fi relevant cât timp pe parcursul anului a desfăşurat activitate economică şi a obţinut venituri.

Totodată, declaraţia 088 a fost completată  conform celor solicitate de organele fiscale, iar Adresa emisă de Direcţia Regională Antifraudă (...) precizează doar că nu s-a putut stabili dacă societatea (...) SRL justifică intenţia şi capacitatea economică de a desfăşura activitate economică care implică operaţiuni din sfera de TVA (fără a se ajunge la o concluzie).

Intimata Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice (...) prin Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice (...) a formulat întâmpinare, solicitând respingerea cererii de revizuire în principiu şi în fond şi pe cale de consecinţă menţinerea ca temeinică şi legală a hotărârii instanţei de recurs.

În motivare, intimata arată că prin cererea de revizuire promovată de SC (...) SRL, se solicită schimbarea în totalitate a soluţiilor pronunţate de instanţa de recurs cât şi cea pronunţată de către instanţa de fond, în sensul de a se reanaliza aplicabilitatea Directivei 2006/112/C.E., faţă de care consideră că instanţa de control judiciar a pronunţat o hotărâre temeinică şi legală prin Decizia civilă nr. (...), exprimându-se în privinţa legislaţiei comunitare, invocate în recurs, în sensul că "Autorităţile naţionale şi instanţele de judecată sunt în măsură să refuze acordarea dreptului de deducere dacă se stabileşte, în raport cu elementele obiective, că acest drept este invocat în mod fraudulos sau abuziv.

Această reglementare se aplică atunci când o fraudă fiscală este săvârşită chiar de către persoana impozabilă, dar şi atunci când persoana impozabilă ştia sau ar fi trebuit să ştie că prin achiziţia sa participă la o operaţiune implicată în frauda fiscală privind TVA, săvârşită de un alt operator în amonte sau în aval, în lanţul acestor livrări sau prestări, indiferent dacă obţine sau nu avantaje din revânzarea bunurilor sau utilizarea serviciilor în aval.

Jurisprudenţa CUJE este unitară în domeniul dreptului de deducere, iar ideea de bază este aceea de a proteja partea inocentă, implicată involuntar într-un circuit fraudulos, împotriva interdicţiilor impuse de legislaţia naţională şi pretinse de autorităţile fiscale". În speţa de faţă a fost demonstrat de către autorităţile fiscale, aspect confirmat de către instanţa de fond, că SC (...) SRL conform Revisal luna februarie 2016 a avut un singur salariat activ pe dna (...), Economist, cu timp parţial de muncă, situaţie care se menţine şi în prezent, fapt pentru care consideră că activitatea societăţii nu se poate desfăşura în bune condiţii, raportat la domeniul acesteia de activitate conform codului CAEN 1511- Tăbăcirea şi finisarea pieilor; prepararea şi vopsirea blănurilor; activitatea din ultimul bilanţ fiind CAEN 4624- Comerţ cu ridicata al blănurilor, pieilor brute şi al pieilor prelucrate.

Raportat la faptul ca, administratorul societăţii, (...) a refuzat sa furnizeze documente, înscrisuri şi/sau explicaţii inspectorilor antifraudă pentru clarificarea intenţiei şi capacităţii persoanei impozabile de a desfăşura activităţi economice care implică operaţiuni în sfera de TVA, fapt menţionat în procesul verbal nr.(...)/14.06.2016 întocmit de inspectorii antifraudă din cadrul DGAF - Directia Regională Antifraudă Fiscală (...), se recunoaşte implicit incapacitatea SC (...) SRL de a desfăşura activităţi economice.

Totodată, intimata arată că statele membre sunt obligate să verifice veridicitatea în registrul persoanelor impozabile pentru a asigura buna funcţionare a sistemului TVA-ului. Revine astfel autorităţii naţionale competente obligaţia de a verifica daca solicitantul are calitatea de persoană impozabilă înainte ca aceasta să îi atribuie un număr de identificare în scopuri de TVA (Hotărârea Mecsek-Gabona). În consecinţă Statele membre pot să prevadă în mod legitim, conf. art. 273 primul paragraf din Directiva 2006/112, măsuri apte să împiedice utilizarea abuzivă a numerelor de identificare, în special de către întreprinderi a căror activitate şi, în consecinţă, a căror calitate de persoană impozabilă ar fi pur fictive.

În condiţiile celor anterior prezentate şi raportat la condiţiile restrânse de promovare a revizuirii, intimata invocă prescripţiile art. 513 alin. 3 din Codul de procedură civilă privind limitele de admisibilitate a revizuirii. Pe de o parte cererea de revizuire vizează aceleaşi motive ca şi recursul deja dezbătut, motivat pe larg în Decizia civilă nr.(...) în dosar (...), iar pe de altă parte cererea de revizuire se loveşte de condiţiile de admisibilitate.

Intimata precizează că autorităţile fiscale au dreptul de a analiza orice operaţiune nu numai din punct de vedere juridic, ci şi din punct de vedere al scopului economic urmărit de contribuabil, în acest sens menţionează faptul că simpla îndeplinire a condiţiilor de formă ale unor acte contabile, privind întocmirea acestora, fără a avea la baza operaţiuni reale şi operaţiuni care sunt necesare pentru ca o societate să îşi desfăşoare activitatea, poate să nu fie luată în considerare sau să fie reîncadrată din punct de vedere economic, în scopul aplicării legii fiscale. În acest sens, ca urmare a probatoriului administrat în cadrul dezbaterilor de fond, operaţiunile înregistrate în contabilitatea societăţii sunt inexistente în fapt, acestea încarcă inutil contabilitatea societăţii, aspecte pentru care organele fiscale au procedat în condiţiile prevederilor art. 11 alin. 1 Cod Fiscal, fapt ce a fost confirmat şi de către instanţele judecătoreşti.

Cu privire la capătul de cerere, privind acordarea cheltuielilor de judecată, intimata solicită respingerea acestuia ca neîntemeiat.

Cheltuielile de judecată, trebuiesc suportate de către partea din vina căreia s-a promovat acţiunea în justiţie.

Analizând cererea de revizuire sub aspectul admisibilităţii, instanţa a constatat următoarele:

Prezenta cerere de revizuire se întemeiază pe prevederile art. 21 din Legea nr. 554/2004, revizuienta invocând pronunţarea deciziei atacate cu încălcarea dreptului comunitar sub două aspecte, respectiv cu privire la dreptul său la apărare şi cu privire la măsura anulării codului de TVA.

Potrivit art. 21 al. 2 din Legea nr. 554/2004, constituie motiv de revizuire, care se adaugă la cele prevăzute de Codul de procedură civilă, pronunţarea hotărârilor rămase definitive şi irevocabile prin încălcarea principiului priorităţii dreptului comunitar, reglementat de art. 148 alin. (2), coroborat cu art. 20 alin. (2) din Constituţia României, republicată.

Chemată să se pronunţe asupra constituţionalităţii art. 21 alin. 2 din Legea nr. 554/2004, Curtea Constituţională a pronunţat Decizia nr. 45/2016, prin care a lămurit în ce măsură cererea de revizuire este admisibilă în baza unor decizii ale CJUE, indiferent de momentul pronunţării acestora şi de împrejurarea invocării sau nu în litigiul de bază a dispoziţiilor de drept european preexistente, încălcate prin hotărârea a cărei revizuire se cere.

Curtea Constituţională, prin decizia menţionată a stabilit următoarele:

 „72. În lumina considerentelor precedente este inadmisibilă cererea de revizuire prin care, în lipsa oricărui element de noutate (care ar putea fi hotărâri pronunţate de CJUE sau dispoziţii de drept unional neinvocate în cauză sau, deşi invocate, netratate de instanţă), se urmăreşte revizuirea unei hotărâri definitive prin care a fost deja dezlegată problematica legată de aplicarea principiului priorităţii dreptului unional, deoarece se opune caracterul revizuirii, de cale extraordinară de atac de retractare (iar nu de reformare), corelat cu principiul autorităţii de lucru judecat.

73. Dacă dreptul Uniunii sau hotărârea interpretativă a CJUE a fost invocată în faţa instanţei care a pronunţat hotărârea a cărei revizuire se cere şi această instanţă a analizat-o, partea nu poate critica soluţia pe calea revizuirii deoarece se opune autoritatea de lucru judecat asupra rezolvării date de instanţa de fond sau de recurs. Inadmisibilitatea se impune în această ipoteză întrucât a socoti revizuirea admisibilă ar însemna ca instanţa sesizată cu cererea de revizuire să examineze soluţia instanţei care a pronunţat hotărârea supusă revizuirii, adică să exercite un control judiciar, care nu se poate realiza pe calea revizuirii. Un astfel de control judiciar se poate realiza numai pe calea de atac de reformare, dată în competenţa instanţei ierarhic superioare celei care a pronunţat hotărârea.

74. Această soluţie, care rezultă din principiile care guvernează calea extraordinară de atac de retractare a revizuirii, conform legii naţionale, respectă principiul echivalenţei din dreptul european şi principiul securităţii juridice.

75. Inadmisibilă este şi revizuirea prin care se urmăreşte schimbarea cauzei juridice a cererii de chemare în judecată sub aspectul motivelor de fapt care susţin obiectul cererii sau, altfel spus, al drepturilor subiective invocate care stau la baza pretenţiilor formulate şi a căror protecţie se solicită pe cale judiciară.

76. Cauza juridică a oricărei cereri de chemare în judecată este constituită din fundamentul faptic al raportului juridic dedus judecăţii şi calificarea lui juridică, implicând temeiurile în drept aplicabile. În contenciosul administrativ, care are ca obiect anularea unui act administrativ, cauza juridică a cererii o constituie motivele de fapt, calificate prin prisma normelor juridice incidente, care constituie, împreună, argumentele de nelegalitate a actului administrativ.

77. Caracterul revizuirii, de cale extraordinară de atac, presupune că aceasta poate fi exercitată exclusiv pentru motivele prevăzute de lege, care sunt de strictă interpretare şi aplicare. Aceste limitări sunt de ordine publică.

78. Nu este necesar ca partea să fi invocat în cursul soluţionării procesului încălcarea vreunui text din dreptul european, însă trebuie să fi invocat dreptul subiectiv ocrotit de dreptul european, chiar dacă nu s-a referit la incompatibilitatea normei interne cu dreptul european. Este inadmisibil ca, sub cuvânt de prioritate a dreptului european, să se invoce în revizuire un motiv de nelegalitate cu totul nou, întrucât se opune caracterul extraordinar al căii de atac.

79. Motiv al revizuirii întemeiate pe art. 21 alin. (2) teza întâi din Legea nr. 554/2004 îl constituie calificarea juridică a faptelor prin prisma normei de drept european incidente sau a interpretării acesteia rezultate dintr-o hotărâre CJUE, iar nu faptele deduse judecăţii, care reprezintă un element imutabil al litigiului.

80. Prin urmare, în revizuirea întemeiată pe art. 21 alin. (2) din Legea nr. 554/2004 nu se pot invoca fapte relevante noi care constituie motive de nelegalitate a actului administrativ ce nu au fost invocate în faţa instanţei care a pronunţat hotărârea supusă revizuirii.”

Curtea de Apel a reţinut că prin prisma considerentelor Deciziei nr. 45/2016, prezenta revizuire este inadmisibilă.

Astfel, revizuenta a invocat încălcarea dreptului comunitar în ce priveşte dreptul său la apărare, susţinând că nu i s-a permis accesul la actele dosarului administrativ şi invocând în favoarea sa jurisprudenţa CJUE în cauzele Solvay şi Ispas.

Acest motiv de nelegalitate a actelor contestate în cadrul acţiunii de fond, soluţionată prin sentinţa 530/2017 a Tribunalului (...), sentinţă ce a făcut obiectul analizei instanţei de recurs a cărei decizie se atacă cu prezenta revizuire, a fost invocat pentru prima dată în cadrul prezentei revizuiri.

Nici în faţa instanţei de fond, nici în cadrul cererii de recurs revizuenta nu a menţionat acest motiv de nelegalitate al actelor contestate.

Or, în aceste condiţii, în acord cu Decizia nr. 45/2016 a Curţii Constituţionale, Curtea de Apel a constatat că este inadmisibilă revizuirea prin care se invocă un motiv de nelegalitate cu totul nou, întrucât se opune caracterului extraordinar al căii de atac.

Cât priveşte încălcarea dreptului comunitar sub aspectul anulării codului de TVA, instanţa a constatat că acest motiv de nelegalitate a fost invocat prin acţiunea formulată de către revizuentă.

Soluţia instanţei de fond asupra acestui aspect a fost criticată în cadrul cererii de recurs formulată de revizuentă, constituind motiv de recurs asupra căruia instanţa de recurs s-a pronunţat prin decizia atacată.

Considerentele Deciziei nr. (...) a Curţii de Apel (...) relevă că acest motiv de nelegalitate invocat de revizuentă a fost analizat şi prin prisma normelor de drept comunitar, instanţa de recurs concluzionând că măsura dispusă de organele fiscale este în concordanţă cu dispoziţiile Directivei 2006/112/CE a Consiliului din 28.11.2006 privind sistemul comun de TVA.

Faţă de considerentele Deciziei nr. 45/2016 a Curţii Constituţionale, instanţa a constatat că este inadmisibilă cererea de revizuire prin care, în lipsa oricărui element de noutate, se urmăreşte revizuirea unei hotărâri definitive prin care a fost deja dezlegată problematica legată de aplicarea principiului priorităţii dreptului comunitar, aceasta opunându-se caracterului revizuirii, de cale extraordinară de atac de retractare, corelat cu principiul autorităţii de lucru judecat.

Pentru toate aceste motive, instanţa a respins ca inadmisibilă revizuirea declarată de revizuenta (...) SRL, împotriva deciziei nr. (...) pronunţată de Curtea de Apel (...) în dosar nr. (...), fără cheltuieli de judecată în revizuire, nefiind formulată solicitare în acest sens.

Domenii speta

Spete similare