Acțiune împotriva unui fost funcționar public pentru recuperarea prejudiciului produs în perioada în care a avut această calitate.

Prin cererea înregistrată pe rolul tribunalului reclamantul Unitatea Administrativ Teritorială a chemat în judecată  pe pârâta solicitând instanţei să dispună obligarea acesteia la plata sumei reprezentând prejudiciu creat bugetului local conform actelor de control ale Curţii de Conturi. Pârâta a fost  funcţionar public în cadrul instituţiei până în 2012 când s-a pensionat. Autoritatea publică are deschisă dosar calea acţiunii civile în pretenţii de competenţa judecătoriei, adică o acţiune (în răspundere civilă delictuală) pe dreptul comun. Cum, însă, în speţă, în faţa tribunalului, prima instanță sesizată, nu s-a invocat excepţia de necompetenţă, această instanţa rămâne competentă în tranşarea raportului juridic dedus judecăţii.

Decizia nr. 109/23 ianuarie 2018 a Curţii de Apel Galaţi

Prin cererea înregistrată la Tribunalul B. sub nr. 1906/113/2017* reclamantul Unitatea Administrativ Teritorială ... prin Primar a chemat în judecată  pe pârâta B.C. solicitând instanţei să dispună obligarea acesteia la plata sumei de 23.678,95 lei din care 18.678,95 lei debit principal şi 4.799,25 lei dobânzi lei cu titlu prejudiciu creat bugetului local conform actelor de control ale Curţii de Conturi.

În motivarea acţiunii, reclamantul a învederat instanţei, în esenţă, următoarele:

Pârâta a fost  funcţionar public în cadrul instituţiei până în 2012 când s-a pensionat.

În anul 2011, la sediul unităţii pârâte a avut loc un control financiar efectuat de către Curtea de Conturi a României - Camera de Conturi B., control finalizat cu decizia nr. 5/30.01.2012 potrivit căreia instituţia era obligată să identifice persoanele vinovate de producerea prejudiciului şi să ia măsuri de recuperare a acestuia.

Potrivit Legii nr. 188/1999, pârâta este vinovată de  producerea prejudiciului în cuantum de 23.678,95 lei din care 18.678,95 lei debit principal şi 4.799,25 lei dobânzi pentru că nu şi-a îndeplinit atribuţiile.

 În drept, reclamantul a invocat disp. Legii nr. 188/1999, art. 1357 şi urm. Cod civil (998-999 Cod civil).

În dovedirea acţiunii s-a solicitat proba cu înscrisuri.

Iniţial, cauza s-a aflat pe rolul Secţiei I civile care prin încheierea din 30 mai 2017 a disjuns acţiunea formulată împotriva pârâtei de acţiunea formulată împotriva primarului ..., pe aceasta din urmă considerând că este competentă a o soluţiona. Cu privire la pârâtă a apreciat că, în raport de calitatea de funcţionar public a acesteia, este competentă Secţia a II-a civilă şi de contencios administrativ.

Pârâta a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea acţiunii, motivat de încetarea raporturilor de serviciu în mai 2012 când s-a pensionat, încetându-i  calitatea de funcţionar public.

A mai arătat pârâta că, faţă de data comiterii faptei, constatarea acesteia este prescrisă, fiind depăşit termenul de 3 ani. Totodată, a precizat că este demarată şi o cercetare penală în care este implicată alături de alte persoane.

Pe fond,  a  arătat că nu se face vinovată de comiterea niciunei fapte.

La termenul de judecată din 26.09 2017, pârâta, prin reprezentant convenţional,  a invocat excepţia inadmisibilităţii acţiunii.

Deliberând cu prioritate asupra excepţiei susmenţionate, apreciindu-se că aceasta primează în raport de excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune, Tribunalul B. a apreciat-o întemeiată şi a  admis-o ca atare, dispunând pe cale de consecință respingerea ca inadmisibilă a acţiunii, sens în care a fost pronunţată sentinţei civile nr. 1573/26.09.2017.

Ca parte căzută în pretenţii, reclamanta a fost obligată să plătească pârâtei suma de 656 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.

Pentru a hotărî astfel, prima instanţă a reţinut, în fapt şi în drept următoarele:

Potrivit art. 85 alin. 1 Legea nr. 188/1999, repararea pagubelor aduse autorităţii sau instituţiei publice în situaţiile prevăzute la art. 84 lit. a) şi b) se dispune prin emiterea de către conducătorul autorităţii sau instituţiei publice a unui ordin sau a unei dispoziţii de imputare, în termen de 30 de zile de la constatarea pagubei, sau, după caz, prin asumarea unui angajament de plată, iar în situaţia prevăzută la lit. c) a aceluiaşi articol, pe baza hotărârii judecătoreşti definitive şi irevocabile.

Aşa fiind, prezenta acţiune are ca obiect obligarea unui funcţionar public la plata unei sume de bani cu titlu prejudiciu adus instituţiei publice, caz în care acţiunea este inadmisibilă, recuperarea prejudiciului putând fi făcută numai potrivit art. 85 din Legea nr. 188/1999.

Împotriva susmenţionatei hotărâri, în termen legal, a declarat recurs pârâta Unitatea Administrativ Teritorială ..., criticând-o pe motive de nelegalitate, în esenţă, sub următoarele aspecte:

Instanţa de fond a reţinut că Unitatea Administrativ Teritorială ... nu a procedat legal în sensul că nu a emis o dispoziţie de imputare a sumei considerată a fi prejudiciu produs de către intimată, cu toate că legiuitorul a stabilit şi a impus această modalitate de recuperare a pagubei adusă de către funcţionarul public instituţiei angajatoare.

Unitatea Administrativ Teritorială ... a emis Dispoziţia nr. 705/03.11.2016 prin care a stabilit prejudiciu şi întinderea acestuia, potrivit Deciziei Curţii de Conturi şi referatului prin care s-a stabilit modalitatea de recuperare a pagubei la intimat, act administrativ similar dispoziţiei de imputare reglementată de dispoziţiile art. 85 din Legea nr. 188/1999, sens în care acţiunea în angajarea răspunderii patrimoniale a intimatei apare ca fiind întemeiată şi trebuia admisă ca atare.

Pentru motivele expuse succint mai sus, recurenta a solicitat admiterea recursului şi casarea  sentinţei criticate cu trimitere spre rejudecare.

Intimata-reclamantă nu a formulat întâmpinare în cauză, dar a fost prezentă la termenul dezbaterilor când a pus concluzii de respingere a recursului, sens în care a formulat şi note de concluzii scrise.

Recursul de faţă este fondat pentru cele ce se vor arăta în continuare:

Răspunderea patrimonială a funcţionarului public beneficiază de o reglementare aparte, dispoziţiile art. 85 din Legea nr. 188/1999 configurând răspunderii civile un profil juridic diferit de cel al răspunderii de drept comun. Astfel, o atare răspundere presupune calitatea de funcţionar public a celui care a provocat prejudiciu. De asemenea, angajatorul este obligat să emită o decizie de impunere în termenul prevăzut de lege.

În speţă, astfel cum a reţinut şi judecătorul fondului, intimata-pârâtă  nu mai deţinea calitatea de funcţionar public la data constatării pagubei, calitate pe care a pierdut-o  încă din data de 14.05.2012, prin pensionare.

Ca atare, în speţă, nu se mai putea emite o decizie sau un ordin de impunere în termenul legal de 30 de zile de la constatarea prejudiciului, astfel încât este inadmisibilă sesizarea instanţei de contencios administrativ, aceasta fiind abilitată doar cu verificarea legalităţii unei decizii de impunere.

Într-o asemenea ipoteză, autoritatea publică are deschisă doar calea acţiunii civile în pretenţii de competenţa judecătoriei, adică o acţiune (în răspundere civilă delictuală) pe dreptul comun.

Cum, însă, în speţă, în faţa Tribunalului B. - secţia de contencios administrativ nu s-a invocat excepţia de necompetenţă, această instanţă rămâne competentă în tranşarea raportului juridic dedus judecăţii.

Pentru motivele expuse succint mai sus, criticile recurentei-pârâte se apreciază întemeiate, confirmându-se nesocotirea normelor de drept material incidente în cauză, critici subsumabile temeiului de reformare prev. la art. 488 pct. 8 Cod procedură civilă.

Văzând şi disp. art. 498 alin. (2) Cod procedură civilă., urmează a admite recursul de faţă şi a casa sentinţa civilă nr. 1573/26-09.2017 pronunţată de Tribunalul B. – secţia Contencios administrativ şi fiscal, urmând a o trimite aceleiaşi instanţe pentru rejudecare.

Domenii speta

Spete similare